ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 6 December 2022GAZETA de SUD

A reacționat IPJ Dolj! Se pun limitatoare de viteză la Şcoala „Nicolae Bălcescu”

6 December 2022 at 03:30
image

La trecerea de pietoni de la intrarea în Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Craiova vor fi amplasate limitatoare de viteză. Decizia vine la două luni după ce aici s-a produs un accident rutier în care a fost implicată o elevă de 12 ani. Aceasta traversa strada spre şcoală chiar pe trecerea de pietoni când a fost lovită de o maşină. Eleva nu a mai ajuns în clasă, ci la spital, iar la câteva zile după accident poliţiştii au vizitat şcoala pentru o lecţie de prevenţie cu elevii.

Măsuri pentru calmarea traficului pe strada Traian Lalescu s-au luat însă mult mai târziu. De fapt, urmează să se ia, după ce Comisia de sistematizare a circulaţiei rutiere şi pietonale a municipiului Craiova a avizat favorabil, în şedinţa din 25 noiembrie, amplasarea unor limitatoare de viteză la trecerea pentru pietoni amenajată la intrarea în Şcoala „Nicolae Bălcescu”. 

Un lucru de care GdS a relatat încă din data de 28 septembrie, la şase zile după incident, în articolul „Pericolul de lângă şcoli. Trecerea de pietoni unde a fost lovită o elevă din Craiova, fără limitatoare de viteză“. Atunci, conducerea unităţii de învăţământ susţinea că va solicita montarea unor limitatoare de viteză la trecerea de pietoni, fapt care se va şi concretiza, la „solicitarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj – Biroul Siguranţă Şcolară“, după cum se specifică în hotărârea Comisiei de sistematizare.

„Se avizează favorabil eliberarea avizului Comisiei de Sistematizare pentru amplasarea unor limitatoare de viteză pe strada Traian Lalescu, la trecerea pentru pietoni amenajată la intrarea în Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” – solicitarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj – Biroul Siguranţă Şcolară, ca urmare a unui accident cu victime omeneşti, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unui elev al unităţii şcolare, produs în luna septembrie 2022“, se arată în hotărâre. 

Unde vor mai fi amplasate limitatoare de viteză

Tot în acest enunţ se mai menţionează că s-a avizat favorabil desfiinţarea trecerii pentru pietoni situată la intersecţia bulevardului Carol I cu strada Gheorghe Bariţiu, montarea unor indicatoare de obligare tip Dl „înainte” pe Calea Bucureşti înainte de intersecţia cu aleea ce face accesul către Mall Electroputere, pe sensul de mers Centru – cartier Lăpuş şi aplicarea marcajelor pe partea carosabilă cu aceeaşi semnificaţie, şi amplasarea unor limitatoare de viteză la intersecţia străzii Râului cu strada Popoveni, pe sensul de mers bulevardul Nicolae Romanescu către bulevardul Ilie Balaci. De asemenea, s-a decis desfiinţarea corpurilor de semafor verde – intermitent amplasate pe Calea Bucureşti, la intersecţia cu strada Horia, pe ambele sensuri de circulaţie. 

În articolul GdS mai sus amintit au fost enumerate şi alte şcoli din Craiova unde nu există limitatoare de viteză înaintea trecerilor de pietoni: la Liceul „C. Neniţescu”, la Şcoala Gimnazială „Sfântul Dumitru”, la Colegiul Economic „Gheorghe Chiţu” sau la Şcoala Gimnazială „Nicolae Romanescu” de pe strada Caracal. În şedinţa din 25 noiembrie, Comisia de sistematizare a circulaţiei a avizat favorabil doar montarea de limitatoare de viteză pe strada Bărăganului, în zona Şcolii nr. 19.

A fost, în schimb, amânată luarea unei hotărâri cu privire la amplasarea unor limitatoare de viteză pe bulevardul Nicolae Romanescu, la intersecţia cu strada Ing. Emil Marghiţu şi strada Potelu, pe ambele sensuri de circulaţie. Într-o primă etapă, aici se vor aplica marcaje rutiere termoplastice structurate şi rezonatoare. Totodată, s-a amânat luarea unei hotărâri şi cu privire la montarea unor limitatoare de viteză pe strada Vasile Alecsandri, în dreptul marcajului rutier „Trecere pentru Pietoni” situat la intrarea în Grădiniţa „Petrache Poenaru”. 

Ce limitatoare au fost „respinse“

Comisia de sistematizare a circulaţiei rutiere şi pietonale a municipiului Craiova a şi respins în şedinţa de luna trecută cinci solicitări de montare a unor limitatoare de viteză: pe strada General Ştefan Fălcoianu, pe strada Lămâiţei – la nr. 4, pe strada Fulger – la nr. 94, pe strada Parângului – la nr. 35B şi pe aleea Cocorului. Nu a fost avizată favorabil nici amplasarea unei treceri de pietoni pe strada Petre Ispirescu, în faţa căminelor studenţeşti. De asemenea, a fost amânată luarea unei hotărâri privind desfiinţarea trecerii pentru pietoni şi a instalaţiei de semaforizare de pe strada Brestei, zona de acces la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”. În schimb, a fost avizată favorabil înfiinţarea unei treceri pentru pietoni semnalizată corespunzător, prin indicatoare şi marcaje, amplasarea unui covor antiderapant şi montarea unor dispozitive de limitare a vitezei în zona accesului la Compartimentul de Primiri Urgente de pe strada Sarărilor (Spitalul Filantropia). 

În fine, comisia nu a fost de acord cu instituirea circulaţiei în ambele sensuri pe strada Sărarilor, pe porţiunea de 20 metri de la aleea dintre blocurile M6 şi M7 până la strada Mirceşti şi cu montarea de limitatoare de viteză pe aleea dintre blocurile M6 şi M7. Aici s-a avizat favorabil doar montare de indicatoare cu semnificaţia „Atenţie Copii”, pe aleea respectivă. În ceea ce priveşte solicitarea de amenajare a unor locuri de parcare atât pe trotuar, cât şi pe partea carosabilă a bulevardului Carol I, tronsonul de drum cuprins între bulevardul Dacia şi strada Fraţii Goleşti, pe sensul de mers către Centru, comisia a amânat luarea unei decizii. Asta pentru că „se va analiza posibilitatea de amenajare de locuri de parcare prin diminuarea lăţimii trotuarelor, pe ambele sensuri de mers“.

articolul original.

Mamă şi fiu, condamnaţi pentru trafic de droguri

6 December 2022 at 03:25

Instanţa de judecată a condamnat cu suspendare două persoane, mamă şi fiu, acuzate de trafic de droguri. Potrivit anchetatorilor, un tânăr de 29 de ani a înfiinţat şi întreţinut o cultură de canabis, într-o comună din Mehedinţi. Mama inculpatului, o femeie de 63 de ani, a fost acuzată de complicitate la trafic de droguri.

Potrivit anchetatorilor, tânărul a cumpărat seminţe de canabis de pe internet şi a înfiinţat o cultură, într-o comună din Mehedinţi.

„Din cercetări a reieșit că, din toamna anului 2021, un bărbat de 29 de ani ar fi comandat, de pe site-uri de profil, semințe de canabis, în scopul înființării unei culturi de canabis și ar fi avut preocupări în ceea ce privește traficul de droguri de risc”, au explicat oamenii legii.

Pe 10 martie 2022, ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate au făcut trei percheziţii domiciliare. Au fost ridicate 600 grame de fragmente vegetale, opt plante de canabis şi un cântar. De asemenea, au fost ridicate şi instalaţiile folosite pentru întreţinerea plantelor. Este vorba de trei corturi, un filtru de aer, lămpi de iluminat, tubulatură de aerisire, un dispozitiv pentru măsurarea temperaturii și a umidității şi trei transformatoare.

Mamă şi fiu, condamnaţi pentru trafic de droguri

După percheziţii, bărbatul și mama acestuia, o femeie, de 63 de ani, au fost duşi în faţa procurorilor DIICOT din Mehedinţi. Bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar mama sa a fost plasată sub control judiciar.

O zi mai târziu, procurorii DIICOT au cerut şi obţinut arestarea preventivă a inculpatului.

La sfârşitul lunii aprilie, cei doi inculpaţi au fost deferiţi justiţiei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, instanţă care a stabilit pedepse cu suspendare pentru cei doi inculpaţi.

Bărbatul a fost condamnat la trei ani de închisoare şi a fost obligat să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunităţii. Instanţa a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de pe 10 martie şi a dispus punerea acestuia în libertate.

Femeia de 63 de ani a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare. În plus, inculpata a fost obligată să presteze 60 de zile de mună în folosul comunităţii. Instanţa a mai dispus revocarea controlului judiciar dispus faţă de inculpată. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de inculpaţi şi procurori.

articolul original.

Mii de sesizări privind construcţii ilegale în Craiova, doar câteva sute de sancţiuni

6 December 2022 at 03:20
image

Poliţia Locală a Municipiului Craiova a adunat, în 2021 şi în acest an, peste trei mii de sesizări legate de construcţii ilegale, însă doar în puţin pesate 400 de cazuri s-au aplicat sancţiuni. Chiar dacă, la o simplă plimbare prin Craiova, orice necunoscător îşi poate da seama că în multe zone ale oraşului s-a construit haotic, sancţiunile pe acest plan sunt foarte puţine, comparativ cu numărul sesizărilor. Problema ia naştere din faptul că, majoritatea proprietarilor construcţiilor haotice deţin autorizaţii, deci Poliţia Locală nu prea are ce să facă.

Un caz recent în care Poliţia Locală a demolat o casă din cartierul 1 Mai a avut loc săptămâna trecută. Însă, o acţiune de acest gen este izolată. De obicei, alte tipuri de construcţii sunt puse la pământ, precum garaje, chioşcuri, diverse anexe.

Se fac mii de sesizări, se dau prea puţine sancţiuni

Potrivit statisticilor Poliţiei Locale Craiova, sunt foarte mulţi craioveni care sesizează faptul că există construcţii ilegale, însă dintre acestea, puţine sunt găsite cu nereguli.

„În cursul anului 2021, Serviciului Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal i-a fost repartizat un număr de 1.965 de sesizări, din care 1.480 sesizări scrise, 461 sesizări telefonice, 24 audienţe ş solicitări informaţii de interes public, acestea fiind soluţionate conform competenţelor. În perioada 01.01.2022-29.11.2022, aceluiaşi serviciu i-au fost repartizate spre soluţionare 1.173 de sesizări. Dintre acestea, 813 sesizări scrise, 339 sesizări telefonice, 21 audienţe şi solicitări informaţii de interes public. Aşadar, între 01.01 .2021 şi 29.11.2022, din 3.138 sesizari, în 417 cazuri au fost constatate abateri. În acest sens au fost aplicate sancţiuni contravenţionale principale şi complementare conform prevederilor Legii nr.50/1991, republicate, privind autorizarea executării lucrdrilor de construcţii“, au precizat poliţiştii locali.

Peste 100 de construcţii, desfiinţate prin dispoziţie de primar

În cei doi ani, peste 100 de construcţii au fost demolate prin dispoziţie de primar fiindcă nu aveau autorizaţie de construire. „În 119 cazuri au fost emise dispoziţii de primar pentru desfiinţare pe cale administrativă a construcţiilor executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Craiova, cât şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public, tot atâtea fiind puse în aplicare. În cursul anului 2021 au fost aplicate 239 de sancţiuni contravenţionale. În nouă cazuri au fost sesizate instanţele judecătoreşti pentru a dispune desfiinţarea construcţiilor. De asemenea, în alte nouă cazuri au fost sesizate organele de urmărire penale. În acest an, au fost aplicate 178 sancţiuni contravenţionale, în 16 cazuri au fost sesizate instanţele judecătoreşti pentru a dispune desfiinţarea constructiilor. Totodată, în şase cazuri au fost sesizate organele de urmărire penală“, au mai transmis localii.

21 de dosare pentru obţinerea demolării, în instanţă

În unele cazuri, Poliţia Locală este nevoită să solicite în instanţă demolarea unor construcţii. În acest moment, există 21 de astfel de dosare pe rolul instaţelor craiovene.

La data întocmirii prezentei, pe rolul instanţelor de judecată se află 21 de dosare având ca obiect obligaţia de a face/autorizare desfiinţare lucrări – Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată. În aceste cauze, Poliţia Locală a Municipiului a solicitat instanţei să dispună desfiinţarea construcţiilor (locuinţe cu regim de înălţime parter/P+1E/P+mansardă, extinderi la construcţiile existente, balcon, împrejmuiri, mansardă, anexe, hală ) realizate fără forme legale.

În anul 2021, Poliţia Locală a desfăşurat şi executat 28 acţiuni, fiind desfiinţate 169 de constructii. În anul 2022, până în prezent, au fost realizate 17 acţiuni, fiind desfiinţate 65 de construcţii. În total au fost desfiinţate 234 de construcţii ( chioşcuri, garaje, anexe, magazii, şoproane, grajduri, împrejmuiri, casa P+M, căsuţe vacanţă, firme publicitare, mash-uri)“, au mai precizat reprezentanţii Poliţiei Locale Craiova.

Citeşte şi: Şefii din spitalul CF Craiova, cele mai sărăcăcioase declaraţii de avere

articolul original.

Cafeaua fără cofeină – sănătoasă?

6 December 2022 at 03:17
image

Milioane de oameni din întreaga lume își încep ziua cu o cafea proaspăt preparată, motiv pentru care această băutura este considerată ca fiind cea mai populară băutură din lume. Înainte de munca, de antrenament fizic, cafeaua ne poate ajuta să obținem un impuls de energie.

Varianta fără cofeină a cafelei nu este la fel de populară ca versiunea obișnuită, ba chiar s-a ales de-a lungul timpului cu un renume negativ. Motivul îl reprezintă faptul că la început cafeaua metodele de obținere ale cafelei decofeinizate făceau din aceasta o băutură cu un gust diferit față de ce erau obișnuiți băutorii de cafea și în plus, proceseul de decofeinizare se realiza cu substanțe nu foarte sigure pentru sănătate și care nu puteau fi apoi eliminate complet din preparatul final. Între timp lucrurile s-au schimbat, iar cafeaua fără cofeină nu mai prezintă aceste dezavantaje.

Ce este cafeaua fără cofeină?

Deși lipsită de cofeină, cafeaua decafeinizată este foarte asemănătoare cu omologul său obișnuit, cafeaua… cafea. Diferența este dată de cantitatea de cofeină din acest preparat, în cafeaua decofeinizată se află între 2-5 miligrame de cofeină, spre deosebire de 50-75 de miligrame de cafeină din cafeaua obișnuită.

Cafeaua nu inseamna numai cofeina, ea conținând mai multe componente benefice pentru sanatate: acizi clorogenici, polifenoli, diterpene, micronutrienti, fibre. Un fapt m ai puțin cunoscut este că în cafeaua nefiltrată există lipide care pot influența nivelul colesterolului, iar în urma prăjirii excesive a boabelor de cafea se formează acrilamida, o substanță dăunătoare.

De ce să alegem cafeaua decafeinizată?

Beneficiile pentru sănătate ale cafelei decofeinizate sunt mai puțin cunoscute decât cele ale cafelei obișnuite, dar asta nu înseamnă că ele lipsesc.

Cafeaua fără cofeină ne scutește de dezavantajele cofeinei cum ar fi senzația de anxietate, neliniște, sau stările de insomnie și creșterile ritmului cardiac.

Cafeaua decafeinizată poate reduce riscul de diabet de tip 2 și unele tipuri de cancer, printr-un mecanism de actiune ce nu este elucidat complet, dar pare a avea legătură cu proprietățile antioxidante ale cafelei. Studiile sugereaza că polifenolii din compoziția boabelor de cafea pot preveni bolile de inimă, anumite tipuri de cancer și diabetul de tip 2.

Mai mult, prin trecerea la cafeaua decofeinizată poate constitui un ajutor pentru somn deoarece insomnia cauzată de către cofeină nu mai există.

Pentru cei care sufera de reflux gastroesofagian cafeaua decafeinizată este de preferat deoarece prezintă un nivel mai scăzut de aciditate.

În cazul persoanelor cu afecțiuni cardiace, efectul de stimulare al cofeinei poate avea implicatii negative la nivelul inimii, dar schimbând cafeaua cu una decofeinizată, băutorii de cafea se pot bucura de gustul delicios al cafelei fără acest risc.

Concluzie

Deși nu este la fel de populară cum este cafeaua obișnuită, cafeaua decofeinizată poate reprezenta o alegere bună pentru cei care doresc să se bucure de gustul cafelei, dar fără riscurile implicate de cofeină. Deși cantitatea de antioxidanți este mai redusă la cafeaua decofeinizată, beneficiile pentru sănătate există în continuare.

Valentina Ghimpău

Sănătate de la Farmacist specialist,

Vă mulțumesc că m-ați citit!

articolul original.

Poliţist judecat pentru trafic de cocaină

6 December 2022 at 03:16

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au început judecarea a doi inculpaţi deferiţi justiţiei pentru trafic de droguri de mare risc. Inculpaţii au fost prinşi în flagrant, în iunie, în timp ce vindeau şapte doze de cocaină unor consumatori din Craiova. Unul dintre inculpaţi ar fi un poliţist de la rutieră, care era în concediu la data faptei.

Potrivit anchetatorilor, cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant pe 21 iunie, în timp ce vindeau cocaină cu suma de 3.500 de lei.

„La data de 21 iunie 2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, i-au prins în flagrant pe cei doi inculpați după ce au vândut şapte doze de cocaină în schimbul sumei de 3.500 de lei.
Ulterior, în cauză au fost puse în executare trei mandate de percheziţie domiciliară pe raza județului Dolj, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate 20 de doze de cocaină, două pistoale și muniție, două telefoane mobile și o farfurie cu urme de cocaină”, au precizat oamenii legii. În unul dintre autoturismele folosite de inculpați, au fost descoperite alte două doze de cocaină.

Poliţist judecat pentru trafic de droguri de mare risc

Procurorii DIICOT au stabilit că, începând cu anul 2021, inculpaţii au vândut cocaină cu 500 de lei gramul consumatorilor din Craiova. Pe 22 iunie, cei doi inculpaţi au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de mare risc. Mandatele de arestare au fost emise de Tribunalul Dolj. Unul dintre inculpaţi ar fi un poliţist de la rutieră. Acesta se afla în concediu pentru creşterea copilului la data faptei.

În septembrie, inculpaţii au fost deferiţi justiţiei în stare de arest preventiv. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, iar la sfârşitul lunii octombrie a ieşit din procedura de cameră preliminară. Luni, pe 5 decembre, la primul termen de judecată, instanţa a dispus amânarea cauzei pentru data de 30 ianuarie 2023.

articolul original.
Ieri — 5 December 2022GAZETA de SUD

Autokraft, singurul service din Oltenia cu schimbare robotizată a anvelopelor

5 December 2022 at 22:30
image

Craiova are singurul service din Oltenia care deţine aparatură complet automatizată pentru procesul de înlocuire anvelope. Autokraft Service ridică standardele întreţinerii şi reparării autoturismelor la un nou nivel. Autokraft este şi unicul service care foloseşte maşina de spălat roţi ( anvelopă şi jantă), pentru un proces de echilibrare perfect.

Echilibrarea roților, cu Road Force® Elite

„Suntem convinşi că orice şofer a păţit cel puţin o dată să îi sară plumbii la scurt timp după ce a fost la service. Dar cu tehnologia folosită la Autokraft, acest lucru este imposibil. Echilibrarea roţilor se face la noi cu Road Force® Elite, ultimul model lansat de Hunter, care imită modul în care o roată se desfășoară sub sarcina unui vehicul pentru a găsi și rezolva cauzele ascunse ale vibrațiilor și tragerii vehiculului (stânga/dreapta). Acesta detectează probleme de neechilibrare, de forță radială, asociate cu uniformitatea anvelopelor, rulajul anvelopelor și al jantelor, erorile de montare a roții la echilibrator și așezarea necorespunzătoare a anvelopei la jantă”, a explicat Petre Dinulescu, managerul Autokraft Craiova.

Demontarea şi montarea anvelopei pe jante se face cu aparatură de ultimă generație leverless (fără levier) , pentru a exclude posibilitatea ca jantele să fie atinse sau zgâriate. Profesioniştii Autokraft spun că scopul unui astfel de test este de a elimina chiar și cele mai mici defecte ale anvelopei prin plasarea greutăților pe circumferința jantei. Clientul primește sub formă tipărită rezultatele testului efectuat atât înainte, cât și după optimizare – cu efect vizibil și date din operațiunea efectuată.

Servicii complete

Autokraft oferă servicii complete de vânzare, schimb, echilibrat şi montaj anvelope, geometrie roţi, îndreptare şi sudură jante, precum şi serviciul de hotel anvelope cu condiţii optime de depozitare şi păstrare a anvelopelor de extrasezon. Totodată, Autokraft efectuează şi servicii de mecanică complete multimarcă.

Service-ul deţine 11 elevatoare, autoturismele clienţilor beneficiind de toată atenţia şi de rapiditate. „Când autoturismul iese din service-ul Autokraft, clientul nostru va circula în deplină siguranţă. Acesta este rolul şi scopul nostru”, a spus Petre Dinulescu.

Pentru toate lucrările realizate, Autokraft oferă garanţie conform legislaţiei în vigoare.

Service-ul utilizează doar piese de schimb originale şi de la producator, pe care furnizează prin magazinul de piese auto propriu.

Autokraft se află pe Centura de Nord Craiova , vis a vis de Centrul Logistic Nitela.
Detalii la telefon 0726.878.318 sau pe www.autokraft.ro.

articolul original.

Horoscop

5 December 2022 at 22:15
image

BERBEC
Vă simţiţi ca un cal de curse obligat să stea pe loc. Aveţi impresia că v-aţi blocat şi aşteptaţi un semn care să vă facă să reveniţi la ritmul normal. Vă simţiţi lipsit de putere, având în vedere că nu puteţi controla totul. Aveţi răbdare şi nu vă consumaţi energia, încercând să grăbiţi lucrurile.

TAUR
Astăzi veţi trece de la o stare la alta. Vă simţiţi capabil de orice şi aveţi impresia că sunteţi mai legat de oamenii din jur. Simţiţi o dragoste aparte pentru o persoană care vă face fericit. Spre finalul zilei s-ar putea să aflaţi că oamenii nu sunt atât de sinceri precum aţi crede.

GEMENI
Încercaţi să nu deschideţi gura fără să vă gândiţi bine înainte. Când conversaţiile devin plictisitoare, aveţi impresia că este datoria dumneavoastră să le împrospătaţi, dar s-ar putea să vă puneţi în situaţii neplăcute.

RAC
Organizaţi-vă dimineaţa, pentru că mai târziu s-ar putea să fiţi copleşit de sarcinile pe care le aveţi. Dacă vă faceţi un plan, veţi termina totul în timp record. Dacă vă abateţi de la programul pe care l-aţi impus, ceilalţi s-ar putea să profite de generozitatea de care daţi dovadă şi să vă încarce şi cu ce au ei de făcut.

LEU
Aveţi o zi agitată, dar veţi reuşi să o încheiaţi cu bine. Farmecul vă ajută să treceţi cu bine peste orice încercare. Sunteţi capabil să faceţi mai multe lucruri odată, iar ceilalţi vor căuta sprijinul dumneavoastră. Sunteţi calm şi rezolvaţi orice situaţie cu multă diplomaţie.

FECIOARĂ
Încercaţi să nu vă învinovăţiţi pentru ceva ce nu aţi făcut. Poate aţi influenţat pe cineva să acţioneze într-un anumit fel, iar acum consecinţele sunt negative, dar nu este vina dumneavoastră. Fiecare este responsabil de deciziile pe care le ia, indiferent de sfaturile pe care le primeşte.

BALANŢĂ
Sunteţi foarte emotiv şi vă enervează orice. Nu puneţi presiune şi lăsaţi această stare să treacă de la sine. Toată lumea are o zi mai proastă. Ceilalţi vă vor ierta! Când simţiţi că sunteţi copleşit de ce se întâmplă în jur, respiraţi adânc şi încercaţi să vă relaxaţi.

SCORPION
Nu vă retrageţi într-un colţ, respingând tot ce vine spre dumneavoastră. Cu cât vă izolaţi mai mult şi insistaţi că nu aveţi nevoie de nimeni, cu atât mai frustrat şi mai trist veţi fi. Dacă vă simţiţi singur, speriat sau nervos, recunoaşteţi asta, iar ceilalţi s-ar putea chiar să vă ajute.

SĂGETĂTOR
Astăzi aveţi tendinţa de a pune totul la inimă mai mult decât de obicei. Schimbările dramatice din jur vă vor ţine cu sufletul la gură. Această atitudine vă va ajuta însă să înţelegeţi mai bine oamenii. Veţi reuşi să luaţi cele mai bune decizii.

CAPRICORN
Oamenii vor spune astăzi lucruri care vă vor surprinde. Mama dumneavoastră, de exemplu, s-ar putea să aducă în discuţie un subiect la care nu v-aţi gândit până acum. Poate emoţiile o iau razna în momentul în care sunteţi pus în faţa unei asemenea situaţii, dar la final vă veţi simţi mult mai bine.

VĂRSĂTOR
Astăzi vreţi ca lucrurile să fie făcute doar după cum hotărâţi dumneavoastră. Sunteţi încăpăţânat, iar ceilalţi au impresia că vă pot face să vă răzgândiţi. Este drept că vă veţi răzgândi de o mie de ori astăzi, dar o veţi face doar pentru că așa vreţi. Încercaţi să nu intraţi în discuţii aprinse, pentru că nu o să ştiţi când să vă opriţi.

PEȘTI
Astăzi aveţi impresia că vă loviţi de un zid uriaş! Încercaţi să vă relaxaţi. Cu cât încercaţi mai tare să îl daţi la o parte, cu atât va fi mai greu. Veţi fi surprins să vedeţi cât de uşor se vor rezolva lucrurile în momentul în care veţi face un pas înapoi. Puteţi depăşi foarte uşor acest obstacol.

articolul original.

Bancul zilei

5 December 2022 at 22:00
image

Un predicator, ca să-şi motiveze enoriaşii:

  • Câţi vor să meargă în cer?
  • Eu! eu! eu!… răspund toţi, numai o doamnă tace.
  • Câţi vor să meargă în cer?
  • Eu! eu! eu!… dar doamna tace din nou.
  • Soră, dumneavoastră nu vreţi să mergeţi în cer?
  • Ba da, dar cu altă cursă fiindcă asta mi se pare foarte ocupată.

Maria se hotărăşte să-i spună lui Ion că vrea să divorţeze. Vine Ion acasă.
Maria: Ioane, am o veste proastă să-ţi spun.
Ion: Eu am o veste bună.
Maria: Spune tu primul.
Ion: Am câştigat la loto o grămadă de bani.
Maria: Am ars cârnaţii…

articolul original.

CM 2022 Qatar | Brazilia a dat de pământ cu Coreea de Sud în drumul spre sferturi

5 December 2022 at 21:41
image

Selecţionata Braziliei s-a calificat în sferturile Cupei Mondiale, după ce a învins, în optimi, echipa Coreei de Sud cu scorul de 4-1 (4-0), luni seară, pe stadionul „974“ din Doha.

Selecao s-a distrat și a punctat prin Vinicius Junior (’7), Neymar (’13 – penalti), Richarlison (’29) şi Lucas Paqueta (’36). Golul de onoare al sud-coreenilor a fost reuşit de Seungho Paik (’76).

Brazilia: Alisson Becker (’80, Weverton) – Eder Militao (’63, Daniel Alves), Marquinhos, Thiago Silva, Danilo (’72, Bremer) – Casemiro, Lucas Paqueta – Raphinha, Neymar (’81, Rodrygo), Vinicius Junior (’72, Gabriel Martinelli) – Richarlison.
Selecţioner: Tite.

Coreea de Sud: Seunggyu Kim – Moonhwan Kim, Minjae Kim, Younggwon Kim, Jin Su Kim (’46, Chul Hong) – Jae Sung Lee (’74, Kangin Lee), Inbeom Hwang (’65, Seungho Paik), Wooyoung Jung (’46, Junho Son), Hee Chan Hwang – Guesung Cho (’80, Ui Jo Hwang), Heung Min Son.
Selecţioner: Paulo Bento.

Brazilia va juca în sferturile de finală contra vicecampioanei mondiale, Croaţia, pe 9 decembrie, de la ora 17.00, pe stadionul „Education City“ din Doha.

articolul original.

Moș Nicolae a adus cadouri pentru 60 de copii din Băilești

5 December 2022 at 18:47

Moș Nicolae a ajuns astăzi încărcat de cadouri la 60 de copii de școală și grădiniță din Băilești. Evenimentul a avut loc la Filiala Cultul Eroilor ”Lt. Bechetescu” din Băilești. Cei mici l-au așteptat pe Moș Nicolae îmbrăcați în costume populare și cu un program artistic, cu cântece și poezii.

Evenimentul a fost organizat de Dorina Drăculeț, purtătorul de cuvânt al Asociației Cultul Eroilor. ”Am dorit să aducem bucurie copiilor, de Moș Nicolae. Am decorat ca de sărbătoare sediul asociației și i-am invitat pe copii să ne treacă pragul. Pentru acest moment micuții sa-u pregătit cu un program artistic, specific sărbătorilor de iarnă pe care l-au susținut costume tradiționale, iar în schimb au primit daruri de care s-au bucurat”, a spus Dorina Drăculeț, purtătorul de cuvânt al Filialei Cultul Eroilor ”Lt. Bechetescu” din Băilești.

articolul original.

CM 2022 Qatar | Croaţia a executat-o pe Japonia la penaltiuri și s-a calificat în sferturi

5 December 2022 at 18:25
image

Selecţionata Croaţiei, vicecampioana mondială, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2022 din Qatar, după ce a învins-o pe Japonia la loviturile de departajare.

A fost 1-1 în timpul regulamentar, după golurile marcate de Maeda (’43), pentru niponi, respectiv Perisic (’55), pentru croați. Rezultatul s-a menținut și după cele două reprize suplimentare, astfel că s-a trecut la departajarea de la 11 metri, unde a fost 3-1. Japonia a început dejastruos, cu două ratări, Minamino și Mitoma, în timp ce rivalii au punctat prin Vlasic și Brozovic. Asano a reaprins speranța în tabăra niponă, mai ales că după a ratat și Livaja, de la Croația. Yoshida a ratat și el, iar golul reușit apoi de Pasalic a pecetluit victoria Croație pe „Al Janoub Stadium“ din Al Wakrah.

Japonia: Gonda – Tomiyasu, Yoshida, Taniguchi – Ito, Endo, Morita (’106, Tanaka), Nagatomo (’64, Mitoma), Doan (’87, Minamino), Maeda (’64, Asano), Kamada (’75, Sakai). Selecționer: Hajime Moriyasu.

Croația: Livakovic – Juranovic, Lovren, Gvardiol, Barisic – Brozovic – Kovacic (’99, Vlasic), Modric (’99, Majer) – Kramaric (’68, Pasalic), Petkovic (’62, Budimir; ’106, Livaja), Perisic (’106, Orsic). Selecționer: Zlatko Dalic.

În sferturi, Croaţia va înfrunta câştigătoarea meciului 2 din această seară, Brazilia – Coreea de Sud. Acest sfert este programat pe 9 decembrie, de la ora 17.00, pe „Education City Stadium“ din Doha.

articolul original.

Președintele rus a vizitat personal podul Crimeii la volanul unui Mercedes Benz

5 December 2022 at 18:10
image

Președintele rus Vladimir Putin a vizitat luni personal podul Crimeii după ce acesta a fost redeschis traficului rutier, anunță agenția Reuters care citează agențiile rusești de presă.

Автомобильную часть Крымского моста Путин протестировал на "Мерседесе". Учел критику и пристегнулся pic.twitter.com/OHAcpAxyUv

— Кремлевский пул РИА (@Kremlinpool_RIA)
December 5, 2022

O înregistrare video distribuită de Kremlin Pool, o pagină oficială folosită de jurnaliștii acreditați pe lângă Kremlin, arată că președintele rus a vizitat Podul Crimeii, cunoscut și sub denumirea de podul Kerci, la volanul unui autoturism Mercedes Benz.

articolul original.

Rusia a declanşat un nou atac cu rachete, anunţă oficiali ucraineni

5 December 2022 at 17:21
image

Rusia a dezlănţuit luni un nou baraj de rachete asupra Ucrainei, iar populaţia este îndemnată să se îndrepte spre adăposturi şi apărarea antiaeriană a intrat în acţiune, transmite Reuters.

”Rachetele au fost deja lansate”, a anunţat purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene, Iuri Ignat.

Sirenele de raid aerian au fost declanşate în capitala Kiev şi în întreaga ţară

Sirenele de raid aerian au fost declanşate în capitala Kiev şi în întreaga ţară, în urma a ceea ce oficialii ucraineni descriu a fi un nou atac rusesc cu rachete. Ultimul raid de acest fel a avut loc pe 23 noiembrie şi a ţintit din nou infrastructura energetică a Ucrainei.

Deocamdată nu există informaţii despre pagube sau victime, dar oficiali citaţi de presa ucraineană afirmă că se aud explozii în unele zone după ce sistemele antiaeriene au intrat în acţiune.

„Nu ignoraţi alarma de raid aerian“, a îndemnat populaţia Andrii Iermak, şeful administraţiei preşedintelui Volodimir Zelenski.

articolul original.

Uniunea Europeană va adopta al nouălea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

5 December 2022 at 16:58
image

Uniunea Europeană ar putea include restricții asupra sectorului dronelor în cel de-al nouălea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, scrie Bloomberg.

Este vorba despre furnizarea de tehnologii și componente pe care Kremlinul le poate folosi în scopuri militare.

Un nou pachet de sancțiuni este de așteptat să fie propus oficial săptămâna aceasta până pe 11 decembrie. Restricțiile pot fi aprobate într-o săptămână, scrie Bloomberg care citează surse.

Sunt așteptate sancțiuni împotriva mass-media și a sectoarelor financiare ale Rusiei

Potrivit publicației, UE ia în considerare și restricții care vizează furnizarea de servicii și investiții ale Federației Ruse. De asemenea, sunt așteptate sancțiuni împotriva mass-media și a sectoarelor financiare ale Rusiei.

Jurnalistul Rikard Jozviak a mai relatat că Comisia Europeană a informat deja statele membre UE despre cel de-al 9-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Blarusul nu este pe lista de sancțiuni.

articolul original.

MAI: Nu există un acord semnat cu China pentru înfiinţarea de „secţii de poliţie ilegale“

5 December 2022 at 16:44
image

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizat luni că nu există un acord semnat cu autorităţile din Republica Populară Chineză care să permită înfiinţarea unor „secţii de poliţie ilegale”, după ce în spaţiul public au apărut informaţii pe această temă.

Potrivit Biroului de presă al MAI, toate documentele bilaterale de cooperare existente în domeniul de competenţă al MAI, indiferent de statul cu care au fost semnate, respectă legislaţia internă a României şi pe cea internaţională.

„Vă asigurăm că Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile specializate, desfăşoară constant, conform competenţelor, activităţi pentru a se asigura că, pe teritoriul României, nu sunt desfăşurate activităţi care să aducă atingere siguranţei naţionale, ordinii publice şi drepturilor cetăţenilor”, arată MAI, potrivit Agerpres.

China ar fi deschis în mai multe ţări, printre care şi România, ‘secţii de poliţie’

Reacţia vine în urma unui articol publicat de CNN, potrivit căruia China ar fi deschis în mai multe ţări, printre care şi România, ‘secţii de poliţie’ cu scopul de a-şi supraveghea cetăţenii care trăiesc peste graniţă.

articolul original.

Parlamentul l-a revocat pe Niculae Bădălău din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi

5 December 2022 at 13:15
image

Camera Deputaţilor şi Senatul au votat în plenul reunit pentru revocarea lui Niculae Bădălău din funcţia de consilier al Curţii de Conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de audit.

Hotărârea de revocare a lui Niculae Bădălău din funcţia de de consilier al Curţii de Conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de audit a fost adoptată cu 308 de voturi „pentru” şi o singură abţinere.

Anterior, comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe ale Camerei şi Senatului au avizat favorabil, cu uniamitate de voturi, revocarea acestuia din funcţie, conform news.ro.

Niculae Bădălău a fost arestat preventiv, în urmă cu o săptămână

Fostul senator PSD Niculae Bădălău, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi a fost arestat preventiv, în urmă cu o săptămână. Curtea de Apel Bucureşti a admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Niculae Bădălău, măsura fiind dispusă pentru 30 de zile.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 27 noiembrie, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă, şi a unei persoane fizice, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită, coform DNA.

„În datele de 09.08.2022 şi 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind «Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…», estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă. 

În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeaşi primărie îl avea încheiat cu aceeaşi societate comercială, privind «Înfiinţare reţea de alimentare cu apă …», inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme”, au susţinut procurorii.

Bădălău i-ar fi promis unui primar remiterea a 7% din valoarea unui contract

Conform sursei citate, în acelaşi context, după ce, în 19 noiembrie 2022, Bădălău i-ar fi promis primarului remiterea a 7% din valoarea contractului menţionat  (4.903.959,97 lei fără TVA), dar şi dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obţină pentru aceeaşi firmă de la primăria respectivă, în 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiaşi om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă .

În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă 7% din valoarea celor două contracte.

articolul original.

(VIDEO) Vâlcea: 600 de sancțiuni contravenționale, aplicate șoferilor

5 December 2022 at 13:12
image

Aproximativ 600 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate și peste 95 de permise de conducere au fost reținute de către poliţiştii rutieri vâlceni.

Astfel, în perioada 29.11- 04 decembrie, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 599 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 231.875 de lei.

Dintre acestea, 170 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 8 pentru conducere sub influența alcoolului, 17 pentru depășire neregulamentară și 6 pentru neacordare de prioritate pietonilor/vehiculelor.

De asemenea, au mai fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 4 pentru abaterile săvârșite de pietoni, iar 365 pentru alte nereguli.

Totodată, au fost reținute 96 de permise de conducere:

  • 42 pentru depășirea vitezei maxime legale admise,
  • 17 pentru depășiri neregulamentare,
  • 8 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe,
  • 6 pentru neacordare de prioritate pietonilor/vehiculelor și 23 pentru alte abateri.

Au fost retrase 30 de certificate de înmatriculare, pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.

Polițiștii vâlceni au mai constatat 12 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care:

  • 4 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe,
  • 6 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere,
  • 1 pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat,
  • 1 pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
articolul original.

O femeie s-a înjunghiat din greşeală când se certa cu soţul

5 December 2022 at 13:04
image

O femeie din Suceava a ajuns grav rănită la spital după o ceartă cu soțul. Ea ar fi vrut să-l sperie pe bărbat, dar s-ar fi rănit singură, din greșeală.

Femeia a pus mâna pe un cuțit de bucătărie și s-a prefăcut că se taie ca să își sperie soțul. Femeia a scăpat lama și s-a înjunghiat singură, din greșeală, în zona ficatului, potrivit realitatea.net.

Bărbatul a sunat imediat la 112.

Femeia este acum internată la Unitatea de Primiri Urgențe din Suceava și le-a mărturisit medicilor cum s-a întâmplat totul.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis o anchetă ca să lămurească dacă lucrurile chiar s-au desfășurat așa sau bărbatul a obligat-o să zică astfel.

articolul original.

(VIDEO) Ministrul Energiei: Taxa pe soare este fake-news. Există doar posibilitatea de a introduce o taxă

5 December 2022 at 13:03
image

Prosumatorii nu vor plăti nicio taxă pe soare, aşa cum se vorbeşte în spaţiul public, iar ordonanţa de urgenţă la care se face referire este de fapt transpunerea unei directive care menţionează posibilitatea introducerii unei astfel de taxe, din 2026, în anumite condiţii, a afirmat, luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-o conferinţă de presă.

„Am implementat o directivă privind energia regenerabilă, prin care prosumatorii pot să-şi monteze în mai multe locaţii panouri şi pot beneficia de aceeaşi compensare şi de schimb între locaţii, ceea ce nu era prins până acum, doar dacă au aceeaşi reţea de distribuţie. Este un lucru pe care prosumatorii l-au cerut de mult timp. Neimplementarea directivei ar fi însemnat sancţiuni, eram deja în procedură de sesizare la Curtea de Justiţie”, a spus Popescu.

Potrivit acestuia, faptul că în spaţiul public se vorbeşte despre introducerea unei taxe pe soare este un fake news.

„Nu se introduce nicio taxă, prosumatorii nu vor plăti absolut nicio taxă pentru energia consumată şi produsă”, a subliniat ministrul.

A explicat că este vorba de implementarea unei directive care menţionează această posibilitate

El a explicat că este vorba de implementarea unei directive care menţionează această posibilitate, dar că Ministerul Energiei nu va susţine niciodată introducerea unei astfel de taxe.

„În anumite condiţii, există posibilitatea ca atunci când numărul consumatorilor este foarte mare şi ajunge la 8% din capacitatea SEN (sistemului energetic naţional – n.r.) în baza unor studii pe care le va face la acea dată autoritatea de reglementare, lucru foarte puţin probabil, din 2026, atunci Guvernul poate introduce o taxă. Este foarte clar: poate introduce, deci nu o taxă de mâine, poimâine, de anul viitor, peste doi ani sau peste trei ani. Ministerul Energiei nu va susţine niciodată înfiinţarea unei astfel taxe”, a arătat Popescu.

Implementarea unei directive care menţionează o posibilitate este una şi introducerea unei taxe este alta, a mai spus oficialul.

„Nu va exista nicio taxă pentru prosumatori, acest lucru este cert“

„Nu va exista nicio taxă pentru prosumatori, acest lucru este cert. Guvernul Ciucă sprijină prosumatorii. Ordonanţa a fost în dezbatere publică. Nimeni nu-şi doreşte această taxă şi nimeni nu va plăti o astfel de taxă”, a completat ministrul de resort.

Popescu a amintit că, la finalul anului trecut, Guvernul a introdus conceptul de compensare cantitativă şi din acel moment numărul prosumatorilor a crescut de la câteva sute la câteva zeci de mii.

articolul original.
❌