ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 1 December 2022GAZETA de SUD

Ce poți trata cu amestecul de nuci și miere

1 December 2022 at 09:59
image

Nucile cu miere pot înlocui numeroase medicamente. Pentru acest remediu natural, ai nevoie de jumătate de kilogram de miere şi jumătate de kilogram de miez de nucă măcinat. Ingredientele trebuie amestecate bine, iar din compoziţia obţinută poţi lua câte o linguriţă de trei ori pe zi. Iată ce putem trata cu acest medicament natural, relatează Click.ro

Insomnie şi ulcer

Amestecul tratează insomnia şi te ajută să te vindeci de ulcer. Pentru prima  problemă de sănătate, tratamentul natural trebuie preparat altfel. Ai nevoie de 20 de grame de miez de nucă pisat, pe care trebuie să le amesteci cu apă fiartă. Vei obţine un fel de lapte în care trebuie să adaugi 2 linguriţe de miere. Dacă ai probleme cu stomacul, bea câte 2-3 linguriţe din această băutură cu câte o oră înainte de fiecare masă.

Tensiune şi dureri de cap

Dacă ai tensiune, este recomandat să consumi aproximativ 100 de grame de nuci cu miere în fiecare zi, timp de 45 de zile. Combinaţia te scapă şi de durerile de cap. Împotriva acestei afecţiuni trebuie să iei două linguriţe din tratamentul natural pe zi. 

Împotriva anemiei

Ai nevoie de o jumătate de kilogram de miere, o jumătate de kilogram de nuci pisate şi de sucul de la o jumătate de lămâie. Ingredientele se amestecă bine, după care se depozitează într-un borcan care se închide ermetic. Pentru tratarea anemiei se ia câte o linguriţă din acest amestec de trei ori pe zi, cel puţin o lună.

Efect afrodisiac

Nucile amestecate cu miere au efect afrodiziac. În Grecia este folosit în acest sens, iar pe lângă miere şi nuci pun şi iaurt. La început, poţi lua cantităţi mici din acest remediu, pentru a vedea cum te simţi.

articolul original.

Educația nu va primi 6% din PIB nici în 2023

1 December 2022 at 09:49
image
Guvernul amână din nou articolul 8 din Legea Educației nr 1/2011, prin care bugetul Educației Naționale să fie 6% din PIB, potrivit unui proiect ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicat de Ministerul de Finanțe. Practic, acordarea a 6% din PIB s-a amânat în fiecare an de la adoptarea legii Educației în 2011. “Având în vedere obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent (…) prevederile art. 8 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 se aplică începând cu anul 2024”, se precizează în proiectul de ordonanță de urgență.

Produsul Intern Brut pe 2023 a fost estimat de Comisia Națională de Prognoză: 1.552,1 miliarde lei. Bugetul pentru Educație ar fi trebuit să fie de 93 de miliarde de lei, dacă s-ar aloca 6% din PIB.

articolul original.

Renault și Airbus vor lucra pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii

1 December 2022 at 09:38
image

Producătorul european de aeronave Airbus a anunţat miercuri un parteneriat cu constructorul francez de automobile Renault, pentru a dezvolta o nouă generaţie de baterii pentru maşini şi avioane, relatează Reuters și News.ro.

Echipele de inginerie ale ambelor companii îşi vor uni forţele pentru a dezvolta tehnologii legate de stocarea energiei, unul dintre principalele obstacole pentru dezvoltarea vehiculelor electrice cu autonomie mare, au spus cei de la Airbus într-un comunicat.

Potrivit Renault, noul parteneriat va fi „complementar” alianţei producătorului francez de automobile cu compania japoneză Nissan, în timp ce ambele companii auto poartă discuţii cu privire la viitorul alianţei lor strategice, care se va concentra şi pe vehiculele electrice.

„Este complementar cu ceea ce face Nissan în prezent”, a declarat un director al companiei pentru Reuters.

Colaborarea cu Airbus se va concentra pe optimizarea managementului energiei şi pe îmbunătăţirea greutăţii bateriei, studiind, de asemenea, întregul ciclu de viaţă al bateriilor viitoare şi evaluând amprenta lor de carbon.

Renault vrea să producă doar mașini electrice

Parteneriatul încheiat cu Airbus vine după ce Renault a anunțat la începutul acestui an că intenționează ca până în 2030 să vândă exclusiv mașini electrice în Europa.

Șefului grupului Renault, Luca de Meo, a declarat la momentul respectiv că pregătirile în acest sens sunt în toi și că Dacia va trece la 100% electric, dar poziționarea va trebui făcută astfel încât prețul mașinilor să nu crească.

„Dacia va urma, iar electrificarea ei va fi coerentă cu o poziționare ce ne impune să nu creștem prețurile”, a precizat el.

Dacia are în gamă modelul electric Spring și prea curând nu va urma un alt model 100%, dar vor apărea hibridele, începând cu Jogger, în 2023.

La Renault vor fi însă multe modele 100% electrice: Mégane, un SUV compact și versiunile moderne și electrice ale Renault 4L și R5.

articolul original.

Meteorologii anunță temperaturi de 20 de grade în decembrie

1 December 2022 at 09:27
image

Ninsoarea, viscolul şi ceaţa persistentă sunt principalele caracteristici climatice ale lunii decembrie, în timp ce valorile termice vor marca o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius faţă de ultima lună de toamnă, conform datelor publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii susţin că în decembrie se pot înregistra şi temperaturi neobişnuite pentru această lună, de peste 15 – 20 de grade Celsius, dacă în zona ţării noastre pătrund mase de aer tropical ce produc creşteri spectaculoase ale valorilor termice.

„Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o multitudine de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen ce se produce cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei; ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni şi mai rar, lapoviţă şi ploaie. O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună, dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius, faţă de ultima lună de toamnă”, se arată în caracterizarea climatică a lunii decembrie, întocmită de Secţia de Climatologie a ANM .

Ce temperaturi au fost înregistrate

Din datele înregistrate în perioada 1961-2021 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că în luna decembrie, valori pozitive ale temperaturii se înregistrează pe suprafeţe extinse din sudul şi vestul ţării precum şi din Dobrogea. Astfel, cele mai mari valori, de peste două grade Celsius, sunt specifice litoralului şi Depresiunii Oraviţa, iar cele cuprinse între 0 şi 2 grade Celsius caracterizează Dobrogea, cea mai mare parte a Câmpiei Române, Lunca Dunării şi dealurile şi câmpiile din vestul ţării. Valori negative, cuprinse în intervalul -4 şi 0 grade Celsius se regăsesc în Moldova, Transilvania, Maramureş şi în Dealurile Subcarpatice.

Temperatura medie scade la circa -6 şi -4 grade Celsius în cea mai mare parte a zonei montane şi în depresiunile intramontane. În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de -8 şi -6 grade Celsius, cu extindere mare în Carpaţii Orientali, dar şi în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, aceasta coboară sub -8 grade Celsius.

„Advecţiile de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopţile să fie deosebit de geroase. De altfel, temperaturile minime absolute ale acestei luni au coborât frecvent sub -20 de grade Celsius, de exemplu în anii: 2002, 1998, 1996, 1948, 1927,1902 etc. În topul anilor cu cele mai reci luni decembrie se află: 1962, 1963, 1977, 1991, 1998, 2001, 2002, etc.”, arată analiza meteorologilor.

Cea mai mică temperatură a fost înregistrată în 1998

Temperatura minimă absolută a lunii decembrie, din România, este -34,5 grade Celsius, înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 25 decembrie 1998.

La Bucureşti, minima absolută este de -26,4 grade Celsius, înregistrată în 22 decembrie 1927, la Bucureşti-Filaret. La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura minimă absolută a acestei luni este -25,6 grade Celsius, respectiv -21,5 grade Celsius, ambele înregistrate în 26 decembrie 2002.

„Inclusiv în luna decembrie, dar mai rar, se produc advecţii de aer tropical în zona ţării noastre, ce determină creşteri semnificative ale valorilor termice. În astfel de condiţii sinoptice se pot înregistra temperaturi maxime ridicate, neobişnuite pentru această lună, peste 15-20 de grade Celsius, aşa cum s-a întâmplat în anii 1989, 1985, 1960, 1957, 1903 etc. În topul anilor cu cele mai calde luni decembrie se regăsesc: 1979, 1982, 2015, 2019, 2020 etc.”, transmit meteorologii.

Temperatura maximă absolută a lunii decembrie în România este 23,4 grade Celsius şi a fost înregistrată la Câmpina, în data de 5 decembrie 1985.

articolul original.

Surse: PNL vrea comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale, PSD se opune

1 December 2022 at 09:07
image

Ideea comasării alegerilor parlamentare cu cele locale în 2024, lansată în martie de fostul lider PNL, Florin Cîțu, a fost reluată de actuala conducere liberală, însă PSD este rezervat față de aceasă proopunere, au declarat pentru G4Media.ro surse de la vârful celor două partide. Potrivit acestora, o decizie nu este luată.

Liberalii susțin că patru șiruri de alegeri în 2024 (europarlamentare, locale, generale și prezidențiale) implică mari cheltuieli de la buget, însă pesediștii susțin că alegerile nu pot fi comasate deoarece ar fi neconstituțional. ”Nu pot fi mutate alegerile generale din decembrie în septembrie, deoarece mandatul parlamentarilor este de patru ani și este imperativ. Ar fi neconstituțional”, a explicat pentru G4Media.ro un lider PSD.

Pe de altă parte, miza liberalilor este majoră. Mandatul președintelui Klaus Iohannis se încheie în decembrie 2024, astfel încât dacă alegerile generale ar fi mutate în septembrie, actualul șef al statului ar fi cel care ar nominaliza viitorul premier.

Suplimentar, liderii PSD se tem că prin comasarea alegerilor, alegătorii riscă să se încurce în numărul mare de buletine de vot. ”Vor fi buletine de vot pentru alegerea senatorilor și deputaților, pentru primari, pentru consiliul local, pentru consiliul județean. Prea multe buletine de vot”, susțin liderii PSD.

articolul original.

UE va interzice Twitter dacă miliardarul nu va modera conţinutul conform regulilor sale stricte

1 December 2022 at 04:40
image

Twitter ar putea să fie interzis în Uniunea Europeană, dacă nu va respecta regulile stricte privind moderarea conținutului. Patronul Elon Musk a fost avertizat cu privire la acest aspect.

Comisarul pentru Industrie al UE, Thierry Breton, a transmis avertismentul către Elon Musk în timpul unei întâlniri video cu acesta de miercuri, au relatat Financial Times și Reuters, preluate de Agerpres, citând persoane care au auzit discuţia.

Breton i-a spus lui Musk că trebuie să respecte o listă de reguli, inclusiv renunţarea la o abordare „arbitrară” a restabilirii conturilor utilizatorilor interzişi şi acceptarea unui „audit independent amplu” al platformei, până anul viitor, potrivit raportului.

Potrivit unui transcript al conversaţiei cu Musk, pus ulterior la dispoziţia Reuters de Breton, comisarul a spus că Twitter se confruntă cu „o muncă uriaşă” pentru a se conforma reglementărilor europene.

„Mai este de lucru enorm, deoarece Twitter va trebui să implementeze politici transparente pentru utilizatori, să consolideze în mod semnificativ moderarea conţinutului şi să protejeze libertatea de exprimare, să abordeze dezinformarea cu hotărâre şi să limiteze publicitatea direcţionată”, i-a spus Breton lui Musk.

Breton şi Musk au convenit că UE va efectua un „test de stres” la sediul Twitter, la începutul anului 2023, pentru a evalua conformitatea Twitter cu regulile UE.

Breton l-a îndemnat anterior pe Musk să respecte regulile importante ale UE împotriva discursului instigator la ură şi a dezinformarii online.

De asemenea, comisarul de Justiţie al Comisiei Europene, Didier Reynders, a exprimat comentarii similare.

articolul original.

Christine McVie, cântăreața și compozitoarea trupei Fleetwood Mac, a murit

1 December 2022 at 04:30
image

Christine McVie, care a cântat cu formaţia Fleetwood Mac şi a scris unele dintre cele mai faimoase cântece ale lor, a murit la vârsta de 79 de ani, a anunţat familia ei.

Cântăreaţa şi compozitoarea britanică a semnat unele dintre cele mai importante melodii ale formaţiei precum „Little Lies”, „Everywhere”, „Don’t Stop”, „Say You Love Me” şi „Songbird”.

Ea a murit la un spital, având alături familia, se arată într-un comunicat.

McVie a părăsit Fleetwood Mac după 28 de ani, în 1998, dar a revenit în formaţieîn 2014.

„Ne-am dori ca toată lumea să o păstreze pe Christine în inimi şi să-şi amintească viaţa unei fiinţe incredibile şi a unui muzician venerat care a fost iubit universal”, este mesajul familiei artistei, potrivit CNN.

McVie a lansat trei albume solo. Discul ei din 1984, „Christine McVie”, a fost singurul care a ajuns în topurile americane, pe locul 26.

Inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 1998, Fleetwood Mac este una dintre cele cele mai de succes formaţii din ultimii 50 de ani, cu albumul „Rumors” din 1977 câştigător Grammy, vândut în 45 de milioane de copii în toată lumea, pe locul doi fiind „Tango in the Night” (1987), cu 15 milioane vândute.

articolul original.

CM 2022 Qatar | Argentina și Polonia au ieșit cu bine din Grupa C

30 November 2022 at 22:08

Selecţionata Argentinei a câştigat Grupa C a Cupei Mondiale din Qatar, după ce a învins formaţia Poloniei cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe stadionul „974“ din Doha. „Pumele“ au obţinut o calificare meritată, prin golurile marcate de Alexis Mac Allister (’47) şi Julian Alvarez (’68).

Polonia: Wojciech Szczesny – Matthew Cash, Kamil Glik, Jakub Kiwior, Bartosz Bereszynski (’72, Artur Jedrzejczyk) – Krystian Bielik (’62, Damian Szymanski), Grzegorz Krychowiak (’83, Krzysztof Piatek), Piotr Zielinski – Przemyslaw Frankowski (’46, Jakub Kaminski) – Karol Swiderski (’46, Michal Skoras), Robert Lewandowski.
Selecţioner: Czeslaw Michniewicz.

Argentina: Emiliano Martinez – Nahuel Molina, Nicolas Otamendi, Cristian Romero, Marcos Acuna (’59, Nicolas Tagliafico) – Rodrigo De Paul, Alexis Mac Allister (’84, Thiago Almada) – Angel Di Maria (’59, Leandro Paredes), Lionel Messi, Enzo Fernandez (’79, German Pezzella) – Julian Alvarez (’79, Lautaro Martinez).
Selecţioner: Lionel Scaloni.

Mexicul s-a impus degeaba

În celălalt meci al Grupei C, selecţionata Mexicului a învins echipa Arabiei Saudite cu scorul de 2-1, pe „Lusail Stadium“ din Al Daayen, dar în optimi s-a calificat formaţia Poloniei. Mexicanii s-au impus prin golurile marcate de Henry Martin (’48), Luis Chavez (’52), respectiv Salem Aldawsari (’90+5).

Arabia Saudită: Mohammed Alowais – Sultan Alghannam (’88, Hatan Bahbri), Abdulelah Alamri, Hassan Altambakti, Ali Albulayhi (’37, Riyadh Sharahili) – Ali Alhassan (’46, Abdullah Madu), Saud Abdulhamid, Mohamed Kanno – Feras Albrikan, Saleh Alshehri (’62, Abdulrahman Alobud), Salem Aldawsari.
Selecţioner: Herve Renard.

Mexic: Guillermo Ochoa – Jorge Sanchez (’86, Kevin Alvarez), Cesar Montes, Hector Moreno, Jesus Gallardo – Orbelin Pineda (’77, Carlos Rodriguez), Edson Alvarez (’87, Rogelio Funes Mori), Luis Chavez – Hirving Lozano, Henry Martin (’77, Raul Jimenez), Alexis Vega (’46, Carlos Antuna).
Selecţioner: Gerardo Martino.

Polonia va juca în optimile de finală contra campioanei mondiale Franţa, câştigătoarea Grupa D, pe 4 decembrie, de la ora 17.00, pe „Al Thumama Stadium“ (Doha).

Argentina va înfrunta a doua clasată din Grupa D, Australia, pe 3 decembrie („Ahmad Bin Ali Stadium“ – Ar-Rayyan, ora 21.00).

Vezi mai jos clasamentul final al Grupei C!

Cupa Mondială 2022 Qatar

Grupa A:

Etapa 1 (20 noiembrie): Qatar – Ecuador 0-2, Senegal – Olanda 0-2.
Etapa 2 (25 noiembrie): Qatar – Senegal 1-3, Olanda – Ecuador 1-1.
Etapa 3 (29 noiembrie): Olanda – Qatar 2-0, Ecuador – Senegal 1-2.
Clasament: 1. Olanda 7 puncte (golaveraj 5-1), 2. Senegal 6 (5-4), 3. Ecuador 4 (4-3), 4. Qatar 0 (1-7).

Grupa B:

Etapa 1 (21 noiembrie): Anglia – Iran 6-2, SUA – Țara Galilor 1-1.
Etapa 2 (25 noiembrie): Țara Galilor – Iran 0-2, Anglia – SUA 0-0
Etapa 3 (29 noiembrie): Țara Galilor – Anglia 0-3, Iran – SUA 0-1.
Clasament: 1. Anglia 7 (9-2), 2. SUA 5 (2-1), 3. Iran 3 (4-7), 4. Ţara Galilor 1 (1-6).

Grupa C:

Etapa 1 (22 noiembrie): Argentina – Arabia Saudită 1-2, Mexic – Polonia 0-0.
Etapa 2 (26 noiembrie): Polonia – Arabia Saudită 2-0, Argentina – Mexic 2-0.
Etapa 3 (30 noiembrie): Polonia – Argentina 0-2, Arabia Saudită – Mexic 1-2.
Clasament: 1. Argentina 6 (5-2), 2. Polonia 4 (2-2), 3. Mexic 4 (2-3), 4. Arabia Saudită 3 (3-5).

Grupa D:

Etapa 1 (22 noiembrie): Danemarca – Tunisia 0-0, Franța – Australia 4-1.
Etapa 2 (26 noiembrie): Tunisia – Australia 0-1, Franța – Danemarca 2-1.
Etapa 3 (30 noiembrie): Tunisia – Franța 1-0, Australia – Danemarca 1-0.
Clasament: 1. Franța 6 (6-3), 2. Australia 6 (3-4), 3. Tunisia 4 (1-1), 4. Danemarca 1 (1-3).

Grupa E:

Etapa 1 (23 noiembrie): Germania – Japonia 1-2, Spania – Costa Rica 7-0.
Etapa 2 (27 noiembrie): Japonia – Costa Rica 0-1, Spania – Germania 1-1.
Etapa 3 (1 decembrie): Japonia – Spania, Costa Rica – Germania (ora 21.00)
Clasament: 1. Spania 4 (8-1), 2. Japonia 3 (2-2), 3. Costa Rica 3 (1-7), 4. Germania 1 (2-3).

Grupa F:

Etapa 1 (23 noiembrie): Maroc – Croația 0-0, Belgia – Canada 1-0.
Etapa 2 (27 noiembrie): Belgia – Maroc 0-2, Croația – Canada 4-1.
Etapa 3 (1 decembrie): Croația – Belgia, Canada – Maroc (ora 17.00).
Clasament: 1. Croaţia 4 (4-1), 2. Maroc 4 (2-0), 3. Belgia 3 (1-2), 4. Canada 0 (1-5).

Grupa G:

Etapa 1 (24 noiembrie): Elveția – Camerun 1-0, Brazilia – Serbia 2-0.
Etapa 2 (28 noiembrie): Camerun – Serbia 3-3, Brazilia – Elveția 1-0.
Etapa 3 (2 decembrie): Camerun – Brazilia, Serbia – Elveția (ora 21.00).
Clasament: 1. Brazilia 6 (3-0), 2. Elveția 3 (1-1), 3. Camerun 1 (3-4), 4. Serbia 1 (3-5).

Grupa H:

Etapa 1 (24 noiembrie): Uruguay – Coreea de Sud 0-0, Portugalia – Ghana 3-2.
Etapa 2 (28 noiembrie): Coreea de Sud – Ghana 2-3, Portugalia – Uruguay 2-0.
Etapa 3 (2 decembrie): Coreea de Sud – Portugalia, Ghana – Uruguay (ora 17.00).
Clasament: 1. Portugalia 6 (5-2), 2. Ghana 3 (5-5), 3. Coreea de Sud 1 (2-3), 4. Uruguay 1 (0-2).

articolul original.
Ieri — 30 November 2022GAZETA de SUD

Baschet / SCMU Craiova a învins în Suedia și a terminat grupa din FIBA pe primul loc

30 November 2022 at 19:56
image

Baschetbaliștii de la SCMU Craiova și-au dus la bun sfârșit misiunea din prima parte a grupelor FIBA Europe Cup. Trupa lui Vitaly Stepanovski a câștigat, miercuri seară, cea de-a cincea partidă din grupele competiției, în deplasare la Norrkoping, scor 90-79 și astfel a încheiat pe primul loc seria. În urma super-reușitei de la chiar prima participare europeană în FIBA, gruparea alb-albastră s-a calificat, oficial, în top 16, adică în grupele principale.

Până a trece la viitoarele adversare ale oltenilor din grupa următoare, trecem în revistă jocul bun reușit în Suedia, în fața lui Norkkoping. Craiova a învins această formație și în tur, în Bănie, iar pentru a termina seria pe prima poziție era nevoie de un succes și în manșa secundă. Acest lucru s-a și întâmplat, pentru că jocul a fost unul foarte bun, pe ambele planuri, atât defensiv, cât și ofensiv, iar gazdele nu au dat emoții în niciun moment. După un prim act fantastic, în care au adus 29 de puncte, craiovenii au lăsat-o ceva mai moale în sfertul secund, dar la cabine au intrat tot în avantaj, scor 47-35.

Am ținut bine de scor

În partea secundă, jocul nu a mai fost la fel de animat ca în primele 20 de minute, oltenii încercând doar să-și mențină avantajul consistent obținut la pauză. Norrkoping a câștigat actul al treilea cu 25-21, dar l-a cedat pe ultimul cu 22-19 și astfel SCMU Craiova a acces în faza următoare a competiției de pe primul loc al grupei H.

Cinci victorii și un eșec a înregistrat trupa din Bănie în seria cu Crailsheim, Norrkoping și Voluntari. Alături de olteni, în faza următoare s-a calificat gruparea germană Crailsheim Merlins, învingătoare la scor la Voluntari, în ultima etapă.

articolul original.

Superliga | Hermannstadt a luptat și a sperat, dar puncte au ajuns la CFR Cluj

30 November 2022 at 19:02

Campioana României, CFR Cluj, și-a luat restanța din etapa 6 a Superligii, impunându-se miercuri seară, cu 3-2, la Mediaș, în fața echipei AFC Hermannstadt. Trupa lui Dan Petrescu a înscris prin Janga (’10, ’26) și Malele (’73). La rândul lor, sibienii au replicat prin Paraschiv (’35) și Oroian (’56).

AFC Hermannstadt: Letica – Butean, Bejan, Stoica, Opruț (’83, Medina) – Mino, Biceanu (’89, Babic) – Oroian (’77, D. Iancu), Alhassan (’83, Năstăsie), Balare (’77, P. Petrescu) – Paraschiv. Antrenor: Marius Măldărășanu.

CFR Cluj: Scuffet – Manea, Yuri, Burcă, Braun (’62, Camora) – Boateng, Cvek, Roger (’90+3, Bordeianu) – Deac (’66, Malele), Janga (’89, Yeboah), Birligea (’66, Petrila). Antrenor: Dan Petrescu.

Cartonașe galbene: Alhassan ’17, Mino ’72 / Birligea ’15, Braun ’39, Boateng ’49, Malele ’90+5.
A arbutrat: Andrei Moroiță.

Celelalte meciuri restante din etapa 6:

Marți, 29 noiembrie: Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova 1-1.
Joi, 1 decembrie – ora 19.00: AFC Botoşani – FCSB.

Clasament:

articolul original.

Prostituate trimise în judecată pentru că își drogau clienții și îi jefuiau

30 November 2022 at 18:27
image

Trei prostituate din Bistrița și individul care le „proteja” au fost trimiși în judecată, după ce femeile au drogat mai mulți bărbați, cărora le-au furat bunurile de valoare și banii de pe card.

Una dintre victime a ajuns la spital și a fost în pericol să-și piardă viața din cauza cantității mari de droguri puse în băutură.

Cele trei prostituate și individul care obținea foloase de pe urma lor au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, arată publicația Bistrițeanul.

Potrivit anchetatatorilor, cele trei femei racolau bărbați și îi invitau la un pahar de alcool, prilej cu care le strecurau droguri în băutură. Apoi femeile îi lăsau pe aceștia fără bani, bunuri și carduri. Unul dintre bărbați ar fi ajuns la spital din cauza drogurilor consumate involuntar.

„Totul se petrecea foarte rapid de la momentul ingerării alcoolului ce conţinea respectiva substanță narcotică, pe fondul servirii alcoolului de către inculpați și încurajării consumului de alcool, timp în care inculpatele le făceau avansuri sexuale victimelor.

În a doua etapă, victimele ajungeau într-o vădită stare de neputință psihică și fizică și erau deposedate, fără să-și dea seama, de bani și bunuri, realizând de cele mai multe ori cele întâmplate abia a doua zi“, se arată în rechizitoriu.

Prostituatele au ajuns până acolo încât i-au dus pe bărbați la bancomate pentru a scoate bani de pe cardurile deținute, au mai stabilit anchetatorii.

articolul original.

Tânăr bătut de doi adolescenți după o ceartă pe TikTok

30 November 2022 at 17:56
image

Un tânăr a fost bătut şi lovit cu un cuţit în cap de doi băieți de 15 şi, respectiv, 16 ani, în orașul Bolintin Vale. Cei trei ar fi avut un conflict pe reţeaua de socializare TikTok în urmă cu câteva zile. Marți, în jurul prânzului, cei doi minori l-au agresat pe tânăr, lovindu-l cu pumnii și picioarele. Poliţiştii i-au arestat preventiv pe agresori, pentru 30 de zile. 

Tânărul de 20 de ani a fost agresat fizic de cei doi adolescenți marți, în jurul orei 13.15. Mătuşa acestuia a făcut sesizare la 112, după ce a văzut că nepotul să a fost lovit cu un cuţit în zona capului, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu. 

Din primele cercetări, tânărul s-ar fi certat cu băieţii de 15 şi, respectiv, 16 ani, în spaţiul online, mai exact pe reţeaua de socializare TikTok. 

IPJ Giurgiu a transmis că cei doi minori au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, instanţa de judecată dispunând arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

articolul original.

O femeie a vrut să deschidă ușa avionului în timpul zborului

30 November 2022 at 17:40
image

O femeie care zbura cu un avion Southwest Airlines a încercat să deschidă ușa avionului în timpul zborului, susținând că „Isus i-a spus” să o facă, și a mușcat un alt pasager care a vrut să o oprească, informează Digi24.

Elom Agbegninou, de 34 de ani, se afla sâmbătă după-amiază într-un avion care zbura din Houston la Ohio, când a devenit foarte agitată pentru că însoțitorii de bord au împiedicat-o să ajungă la ieșirea de urgență, potrivit Click2Houston.

Un alt pasager a intervenit ca să o oprească pe Agbegninou, iar ea l-a mușcat de coapsă.

Apoi femeia a început să se lovească cu capul pe podeaua avionului, susținând că „Isus i-a spus să zboare în Ohio și Isus i-a spus să deschidă ușa”, potrivit documentelor făcute publice luni de Tribunalul Districtual din Arkansas.

Alți pasageri îngroziți au povestit incidentul șocant.

„Mă gândeam la cel mai rău scenariu, că acel avion se va prăbuși”, a declarat pasagerul Ding Yu pentru presa locală.

Din cauza incidentului, avionul a aterizat de urgență pe aeroportul din Little Rock. Cursa care ar fi trebuit să dureze inițial trei ore s-a prelungit la șase ore.

La sol, femeia a fost reținută de polițiști, în timp ce pasagerul mușcat a fost tratat cu antibiotice și vaccinat împotriva hepatitei.

După incident, Agbegninou le-a spus autorităților că a plecat de acasă sâmbătă dimineață, fără să-și informeze soțul, și că spera să-și viziteze un prieten de familie din Maryland. Ea a mai menționat că „nu zburase de mult timp” și „a devenit foarte anxioasă, dar că în mod normal nu ar fi făcut acele lucruri”.

articolul original.

Vâlcea: Cinci răniți, între care doi copii, într-un accident între două autoturisme

30 November 2022 at 16:55
image

Cinci persoane, între care doi copii, au fost rănite miercuri într-un accident în satul Munteni, comuna Mihăeşti, a transmis printr-un comunicat ISU Vâlcea.

În evenimentul rutier survenit pe DJ 678A au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șapte persoane.

Nu au fost victime încarcerate.

Cinci dintre persoanele implicate în accident au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

 În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier, mai arată sursa citată.

articolul original.

O ucraineancă s-a spânzurat într-un hotel din Băile Olănești

30 November 2022 at 16:37
image

Femeia în vârstă de 55-60 de ani s-a spânzurat într-o unitate de cazare din stațiunea Băile Olănești, ieri seară. În cursul zilei de ieri, în jurul orei 21.00, polițiștii din Băile Olănești au fost sesizați despre faptul că, o femeie de cetățenie ucraineană, în vârstă de 55-60 de ani, ar fi fost găsită spunzurată, într-o unitate de cazare din localitatea Băile Olănești, județul Vâlcea.

Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, polițiștii efectuând manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat, ulterior fiind declarat decesul acesteia.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor și cauzelor în care a survenit decesul femeii.

articolul original.

Superliga | E oficial: Leonard Strizu, noul antrenor principal al FCSB

30 November 2022 at 16:14

Leonard Strizu (55 de ani) a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FCSB. Mihai Pintilii, cel care a fost interimar după demisia lui Nicolae Dică din 1 noiembrie, nu a putut fi instalat principal deoarece nu deţine licenţa Pro.

„A fost o surpriză plăcută făcută de patron“

Leonard Strizu a declarat, astăzi, în prima sa conferinţă de presă, că şi dacă îl chema Mourinho tot apela la Mihai Pintilii.

Strizu, fost antrenor la echipa a doua a grupării patronate de Gigi Becali, a explicat că FCSB trebuie să urmeze drumul început de Pintilii după demisia lui Nicolae Dică.

„A fost o surpriză plăcută făcută de patron. Nu mă gândeam că va apela la mine pentru postul de antrenor. M-a bucurat decizia şi încercăm să creăm o atmosferă plăcută şi să le dăm posibilitatea jucătorilor de a se exprima la un nivel cât mai ridicat. Şi dacă mă chema Mourinho, tot apelam la Pintilii. El a fost al doilea sau al treilea ajutor pentru toţi antrenorii care au fost la echipă. El, prin respectul acordat jucătorilor, e foarte iubit. El ştie foarte multe. Dacă eu veneam cu un secund, nu era la fel… el e de doi ani aici, e normal să fac o colaborare cu Pintilii. Eu i-aş da mult mai multă prioritate lui Pintilii, pentru că ştie tot ce se întâmplă în vestiar. Trebuie urmat acest drum pe care îl are Pintilii cu jucătorii“, a afirmat Leonard Strizu.

Eu am o prietenie cu Pintilii!

„Eu mă simt confortabil în această poziţie. Patronul a apelat la serviciile mele. Eu fac parte din acest club, toţi formăm o familie. Iar o mutare de sus în jos sau de jos în sus e benefică pentru a veni în sprijinul echipei mari a clubului. Toţi cei din staff, Pintilii, antrenorul cu portarii, partea medicală, Mihai Stoica, vom avea câte un punct de vedere asupra pregătirii, asupra meciului şi se va lua o decizie. Ştiu ce interesează, cine conduce, cine face, cine, cine… dar pentru mine, pentru acest club, situaţia este foarte benefică. E normal ca un antrenor când vine la un club să aibă un colaborator gen Pintilii. Pintilii e de doi ani aici, el are o relaţie de prietenie şi respect cu toţi jucători şi cu cel care are puţine minute, şi cu cel cu cele mai multe… Eu am o prietenie cu Pintilii, el e un colaborator foarte bun pentru a lua decizii împreună“, a adăugat Strizu.

„Sunt un antrenor dur, pentru că vreau prea mult“

El s-a caracterizat ca fiind un „antrenor dur”, care pune presiune pe jucători.

„Ca orice antrenor nou, am foarte mare încredere în băieţi. La antrenamente, chiar dacă a fost întreruperea aceasta, am văzut poftă de joc la ei. Sunt satisfăcut de perioada aceasta de pregătire. Eu presiune nu simt. Eu am fost un jucător mai nesimţit. În schimb, eu am pus presiune pe jucători. Eu sunt un antrenor dur, dar sunt dur pentru că vreau prea mult. Orice antrenor care îşi doreşte mult face presiune asupra jucătorilor. Eu sunt un pic mai agresiv, am fost şi ca jucător, nu mi-a plăcut niciodată să pierd“, a menţionat tehnicianul.

Leonard Strizu va debuta pe banca FCSB-ului într-un meci oficial mâine, când este programată restanța din etapa a 6-a, cu AFC Botoșani. Disputa va avea loc de la ora 19.00, în Moldova.

articolul original.

O celebră fântână din Roma va fi iluminată în culorile drapelului României pe 1 Decembrie

30 November 2022 at 15:58
image

O celebră fântână din Roma va fi iluminată în culorile drapelului României pe 1 Decembrie. (sursa:b1tv.ro).

Cu această ocazie, una dintre fântânile realizate de celebrul sculptor italian Gian Lorenzo Bernin, Fontana del Tritone din Piaţa Barberini din Roma, va fi iluminată joi în culorile drapelului României.

De asemenea, în Piaţa Barberini va răsuna celebra Baladă a lui Ciprian Porumbescu în virtuoasa interpretare a violonistei Clara Cernat

articolul original.

Prosumatorii mici ar urma să se „lege” mai uşor la reţea, din vara viitoare

30 November 2022 at 15:40
image

Ordonanța de Urgență prin care se modifică legislația în domeniul regenerabilelor stabilește, cel puțin în teorie, o procedură mai simplă de racordare la rețea pentru instalațiile fotovoltaice ale prosumatorilor persoane fizice.(sursa:economica.net).

Noua legislație, care de fapt transpune o directivă europeană, vine cu o modificare de interes pentru viitorii prosumatori “mici”. Astfel, cei care doresc să instaleze capacități fotovoltaice de maximum 10,8 kW ar trebui să se poată racorda la rețea doar după o simplă notificare a distribuitorului. ANRE are la dispoziție șase luni de la momentul publicării OUG să stabilească această procedură deci, în teorie, ea ar trebui să fie valabilă de la începutul verii viitoare.

În 15 zile de la trimiterea acestei notificări, distribuitorul este obligat să răspundă în cazul în care, din motive justificate, nu poate racorda noua instalațiea așa cum a dorit solicitantul și poate propune o soluție alternativă.Dacă firma de distribuție nu trimite acest răspuns, instalația de maximum 10,8 kW ar trebui racordată în termen de o lună de când doritorul a trimis notificarea distribuitorului.

Art. 17 – (1) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ANRE stabilește o procedură de notificare simplă pentru racordările la rețea, prin care instalațiile sau unitățile generatoare ale prosumatorilor de energie din surse regenerabile și proiectele demonstrative cu o putere electrică aprobatǎ inferioară sau egală cu 10,8 KW, ori echivalentă pentru conexiunile diferite de conexiunile trifazice, se racordează la rețea în urma transmiterii unei notificări operatorului de distribuție și realizării, dacă este necesar, a modificărilor instalațiilor de racordare la retea a  respectivului loc de consum.
(2) În termen de 15 zile de la notificarea prevăzută la alin. (1), operatorul de distribuție poate refuza racordarea la rețea solicitată în conformitate cu prevederile  art. 25 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare sau poate propune un punct alternativ de racordare la rețea, din rațiuni justificate corespunzător de siguranță sau de incompatibilitate tehnică a componentelor sistemului; în cazul unei decizii pozitive a operatorului de distribuție sau în absența unei decizii din partea acestuia, în termen de o lună de la notificare, instalația sau unitatea de producție agregată poate fi conectată”

articolul original.

Chindia – „U“ Craiova 1-1 | Sorin Cârțu s-a luat de arbitrul Ionuț Coza

30 November 2022 at 11:32

Președintele formației Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, a fost deranjat total de unele decizii ale arbitrului central de la partida cu Chindia Târgoviște, Ionuț Coza, și l-a taxat după meciul de pe „Ilie Oană“. „A arbitrat cu măsuri diferite!“ a tunat conducătorul Științei.

„Am pierdut două puncte. E nedrept rezultatul, dar trebuie să trecem peste el pentru că avem partida cu FCU și trebuie să reparăm ce s-a întâmplat la partida asta. Să nu ni se mai întâmple ca acum…

A  fost influențată desfășurarea jocului, s-a arbitrat cu măsuri diferite. Faultul al doilea al lui Screciu nu mi se pare mai grav decât cel asupra lui Cîmpanu din prima repriză. Mi se pare premeditat! Sunt diferențe de măsură în deciziile arbitrului. Nu vreau să mă gândesc la mai multe, dar a influențat într-un mod…

Mie așa mi s-a părut, aștepta greșeala lui Screciu ca să îl pedepsească. Dar nu a făcut același lucru când a intrat pe glezna lui Cîmpanu. El a mai fost în niște discuții. A mai avut discuții și cu cealaltă echipă a Craiovei“, a spus Sorin Cârțu, la ProArena.

articolul original.
❌