ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayGAZETA de SUD

Fost polițist, hoț profesionist. Se întâmplă la Vaslui

25 November 2022 at 13:14
image

Un tânăr de 24 de ani, fost polițist, a fost arestat pentru 30 de zile, pentru că a alimentat mașina cu benzină și a plecat fără să plătească. Fostul om al legii are în spate un cazier impresionant.

După ce a dat lovitura, bărbatul a fost depistat de poliţişti şi arestat. Fostul poliţist riscă până la trei ani de închisoare, mai ales că mai are la activ o condamnare de 2 ani şi opt luni de închisoare cu suspendare. 

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bârlad au reținut în noaptea de 21 spre 22 noiembrie, cinci bărbați cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, din județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit faptul că, în data de 22 noiembrie, ora 1.20, persoanele bănuite au alimentat cu combustibil un autoturism înmatriculat în județul Vaslui și au plecat fără să plătească, prejudiciul creat fiind de peste 200 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Polițiștii bârlădeni i-au reținut pe cei cinci bărbați pentru 24 de ore. Aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile față de trei dintre persoanele suspectate de furt, iar pentru celelalte două persoane, printre care se numără și Iulian Mădălin Silitră, un fost polițist din Vaslui, s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

S-a folosit de experiența de polițist ca să se specializeze în furturi

Iulian Mădălin Silitră a intrat în Poliţie în anul 2016, când a fost declarat admis la concursul organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui. Şi-a dat demisia în 2020 şi s-a apucat de comis infracţiuni.

Fostul poliţist este considerat un hoţ profesionist pentru că nu a lăsat prea multe urme după furturile pe care le-a comis, dar şi pentru că în momentul în care a fost încolţit de oamenii legii, a reuşit să scape.

A început să comită spargeri în Iaşi în toamna anului trecut, în special în zona Gării. Fostul poliţist a spart farmacii şi săli de jocuri, de unde a plecat cu zeci de mii de lei. Este suspectat şi de spargerea unei farmacii Catena din Iaşi, pe 5 noiembrie 2021. De acolo, hoţii au sustras un seif greu de câteva kilograme, în care se aflau 18.000 de lei.

„La data de 5 noiembrie, în jurul orei 1,00, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracţie în incinta unei farmacii din Municipiul Iaşi, de unde ar fi sustras un seif cu bani. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC) efectuează cercetări în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

Şi-a încercat norocul şi cu o bancă

După câteva zile a încercat să dea lovitura şi la o filială a Alpha Bank din Iaşi, dar nu a reuşit să dezactiveze sistemul de securitate.

„În noaptea de vineri spre sâmbătă a avut loc o tentativă de intrare prin efracţie la Agenţia Gării. A fost forţată uşa secundară, dar, ca urmare a măsurilor de securitate luate de bancă, nu s-a reuşit intrarea în interiorul agenţiei. Banca colaborează cu autorităţile oferind toate informaţiile pe care le are referitor la incident”, au transmis reprezentanţii Alpha Bank Iaşi.

Anchetatorii au stabilit că hoţul mergea la sigur. Alegea unităţi comerciale unde existau seifuri şi, probabil, bazându-se pe cunoştinţele pe care le-a adunat ca poliţist, a ştiut cum să se ferească luni întregi de colegii săi.

articolul original.

Percheziții la persoane bănuite de operațiuni financiare frauduloase

25 November 2022 at 12:59
image

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.G.P.R. – B.C.C.O. au efectuat 4 percheziții domiciliare, într-o cauză având ca obiect comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată și spălare a banilor.

În cauză s-a reținut faptul că, la sfârșitul anului 2014 – începutul anului 2015, a fost constituit un grup infracțional organizat care a urmărit obținerea de foloase patrimoniale prin săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și spălare a banilor.

Au fost vizate mai multe persoane vătămate, cărora le-au fost compromise sistemele informatice, prin transmiterea unor e-mailuri ce conțineau software malițios, obținându-se accesul la aplicațiile de internet banking ale acestora, de unde autorii, au transferat fraudulos sume de bani în conturile puse la dispoziție și administrate de către membrii grupului organizat. Ulterior, sumele de bani obținute în această modalitate au fost supuse unui proces de spălare, prin retragerea sumelor de bani din conturi și împărțirea acestora în cadrul grupului.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 6 persoane.

Un cetățean britanic, arestat

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un inculpat (cetățean britanic) și măsura controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile față de un alt inculpat (cetățean român).

Cu privire la primul inculpatul s-a reținut că, a determinat două persoane să pună la dispoziția grupului infracțional organizat conturile bancare necesare efectuării de operațiuni financiare în mod fraudulos, cu ajutorul acestuia, fiind efectuate 50 de tranzacții prin intermediul cărora s-a produs o pagubă totală de 2.060.137,79 lei (din care a fost recuperată și restituită persoanelor vătămate suma de 521.257,96 lei). Banii obținuți de inculpat au fost folosiți pentru achiziționarea, în perioada 2017 – 2022, a trei apartamente în cuantum de peste 300.000 de euro.
În cursul zilei de astăzi judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpatului reținut.

articolul original.

Vâlcea: Seniorii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice au „furat” startul sărbătorilor de iarnă

25 November 2022 at 10:41

Seniorii găzduiți la Căminul pentru Persoane Vârstnice din subordinea administrației municipale a Râmnicului au avut parte de o plăcută surpriză care a marcat începutul sărbătorilor de iarnă.

În holul de la parterul instituției din Ostroveni, Teatrul ”Ariel” a reînviat o epocă demult apusă prin reprezentația ”Bon soir, Monșer!”, după texte de I.L. Caragiale, câteva zeci de vârstnici apreciind prin aplauze prestația actorilor ansamblului artistic municipal.

Cei 74 de seniori, aflați în prezent la Căminul pentru Persoane Vârstnice, vor mai avea parte și de alte evenimente deosebite, care să marcheze principalele momente festive ale lunii decembrie.

articolul original.

Pe 30 noiembrie se dă startul sărbătorilor de iarnă din centrul Râmnicului

25 November 2022 at 10:32

Pe 30 noiembrie se dă startul sărbătorilor de iarnă din centrul Râmnicului: aprinderea iluminatului festiv, concert cu Nicolae Furdui Iancu și foc de artificii!

În ședința de Consiliu Local din 25 noiembrie s-a aprobat programul sărbătorilor de iarnă din centrul Râmnicului, grupate sub tradiționalul generic ”Decembrie Magic”.

Startul va fi dat de spectacolul ”Spirit Românesc” din 30 noiembrie – sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, care va anima Scuarul Mircea cel Bătrân de la ora 17.00 cu reprezentația ”Noaptea Sfântului Andrei” a Teatrului Municipal ”Ariel” și a Corului Arhiepiscopiei condus de preotul Codruț Scurtu, urmată de un mini-show muzical al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” și de un moment artistic ”Noi suntem români” coordonat de profesoara Mariana Ionescu.

La ora 18.00, va avea loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun și aprinderea iluminatului festiv, cei mai mici participanți având parte de surprize dulci, iar cei mari – de un pahar de vin fiert.

Pe scena din Centrul Civic vor urca apoi Nicolae și Tudor Furdui Iancu, alături de Grupul instrumental ”Crai Nou”, într-un recital extraordinar ce va dura până la ora 19.10 și va fi continuat de o invitație la joc și voie bună adresată de interpreta de muzică populară Maria Ghinea. Punctul final al manifestărilor va fi reprezentat la ora 20.15 de un foc de artificii.

Pe parcursul ultimei luni a acestui an, în Târgul ”Decembrie Magic” din centrul Râmnicului Primăria Municipiului a mai pregătit evenimente deosebite pe:

  • 5 decembrie – ”Ajunul lui Moș Nicolae”,
  • 23 decembrie – ”Vine, vine Moș Crăciun”,
  • 31 decembrie – ”Revelion 2023”.
articolul original.

Cum va fi vremea în urmăroarele 4 săptămâni

25 November 2022 at 10:22
image

Institutul Naţional de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. În primele două săptămâni, temperaturile vor fi sub valorile normale ale perioadei.

Săptămâna 28 noiembrie – 5 decembrie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile estice, sud-estice și la munte. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice, centrale și la munte.

Săptămâna 5 – 12 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele estice și nord-estice. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 12 – 19 decembrie

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, posibil ușor mai coborâte în nord-est. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 19 – 26 decembrie

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, posibil ușor mai coborâte în nord-estul țării. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

articolul original.

Zece oameni au murit într-un incendiu în China

25 November 2022 at 06:49
image

Zece oameni au murit şi nouă au fost răniți într-un incendiu la o clădire rezidenţială din provincia Xinjiang din nord-vestul Chinei, potrivit abcnews.go.com.

Este al doilea incendiu major din China în această săptămână, 48 de oameni și-au pierdut viața în cele două evenimente.

During a fire in a building in Urumqi, China occupied Xinjiang, 10+ were reported died in 3 hours for in the lockdown the exit of the building was shut by iron walls preventing people from going out. https://t.co/v2WTxKTsgP

— Ἄνευ θυρίδος#中國民主化 (@JunhuaChu1121)
November 25, 2022

Incendiul a izbucnit joi seara în capitala regională Urumqi, unde temperaturile au scăzut sub zero la lăsarea nopții. Flăcările s-au răspândit de la etajul 15 până la etajul 17, iarr fumul a urcat până la etajul 21. Stingerea incendiului a durat aproximativ trei ore.

O investigație inițială a stabilit că incendiul a fost declanșat de la o priză dintr-un dormitor al unuia dintre apartamentele de la etajul 15, au spus reprezentanții pompierilor.

Incendiile fatale sunt destul de frecvente în China, din cauza normelor de securitate insuficiente şi a corupţiei în rândul responsabililor însărcinaţi cu aplicarea lor

articolul original.

Miniştrii de Externe din G7, reuniune la București

25 November 2022 at 06:21
image

Miniştrii de Externe din Grupul celor Şapte (G7) se vor reuni săptămâna viitoare la București. Evenimentul de la București va fi centrat pe reconfirmarea importanței strategice a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică și a angajamentului NATO pentru securitatea statelor aliate de pe Flancul Estic.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut ieri, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO Jens Stoltenberg. Discuțiile au vizat aspecte legate de pregătirea Reuniunii miniștrilor de externe din statele NATO, care va fi găzduită de ministrul român de externe, la București, în perioada 29-30 noiembrie 2022.

Șeful diplomației române a evidențiat importanța deosebită a acestui eveniment pentru România, prima reuniune în acest format organizată de România de la aderarea la Alianța Nord-Atlantică și al doilea eveniment NATO de nivel înalt găzduit de România, după Summitul de la București din 2008.

Sprijinirea partenerilor cei mai vulnerabili, printre care Ucraina, Republica Moldova și Georgia

Secretarul General NATO a mulțumit demnitarului român pentru pregătirile în vederea găzduirii la București a reuniunii ministeriale de externe a NATO, precum și pentru leadershipul țării noastre pentru avansarea unor subiecte de interes imediat pentru securitatea euroatlantică, inclusiv în ceea ce privește promovarea politicii Ușilor Deschise a NATO, precum și în vederea sprijinirii partenerilor cei mai vulnerabili, printre care Ucraina, Republica Moldova și Georgia, state care sunt invitate și vor participa la reuniunea care va începe în 29 noiembrie la București.

Finlanda și Suedia, state invitate să adere la NATO

Cei doi demnitari au agreat asupra importanței ca, în actualul context de securitate, NATO și aliații să continue să ofere sprijinul necesar autorităților de la Kiev, pentru consolidarea rezilienței în fața amenințărilor fără precedent cu care se confruntă. În context, ministrul afacerilor externe a subliniat sprijinul constant acordat de România Ucrainei, menționând inclusiv decizia recentă a țării noastre de a contribui la Pachetul Cuprinzător de Asistență pentru Ucraina, pus la dispoziție de NATO, cu 400.000 euro.

La Reuniunea de la București, pe lângă șefii diplomațiilor din cele treizeci de state membre NATO, Secretarul General al NATO și alți înalți oficiali politici și militari ai Alianței, vor participa miniștrii de externe ai Finlandei și Suediei, în calitate de state invitate să adere la NATO, precum și miniștrii de externe din Republica Moldova, Ucraina, Georgia și Bosnia și Herțegovina, state partenere ale Alianței.

articolul original.

5G în avioane, Wi-Fi pe șosele – decizia Comisiei deschide noi oportunități de inovare

25 November 2022 at 06:21
image

Comisia a actualizat decizia de punere în aplicare privind spectrul de frecvențe pentru comunicațiile mobile la bordul aeronavelor.

Pe lângă tehnologia mobilă din generațiile anterioare, companiile aeriene vor fi în măsură să furnizeze cea mai recentă tehnologie 5G la bordul avioanelor lor, întrucât Comisia a actualizat decizia de punere în aplicare privind spectrul de frecvențe pentru comunicațiile mobile la bordul aeronavelor, desemnând anumite frecvențe pentru tehnologie 5G în timpul zborului.

Pasagerii de la bordul curselor aeriene din UE își vor putea utiliza telefoanele mobile la capacitatea lor maximă, la fel ca atunci când sunt conectați la rețele mobile 5G de la sol.

Anumite frecvențe pentru comunicațiile mobile la bordul avioanelor

Începând din 2008, decizia de punere în aplicare a Comisiei a rezervat anumite frecvențe pentru comunicațiile mobile la bordul avioanelor, permițându-le companiilor aeriene să furnizeze servicii de mesagerie, de apeluri telefonice și de date pasagerilor care zboară în UE. Această actualizare a deciziei de punere în aplicare a Comisiei privind comunicațiile mobile la bordul aeronavelor pregătește terenul pentru implementarea pe scară largă a serviciilor 5G.

Serviciul este furnizat în cabina unei aeronave echipate prin utilizarea de echipamente de rețea speciale (așa-numita „pico-celulă”), pentru a conecta utilizatorii și a transmite apeluri, texte și date, de obicei prin intermediul unei rețele prin satelit, între avion și rețeaua mobilă de la sol.

Wi-Fi în transportul rutier

De asemenea, Comisia a modificat o decizie de punere în aplicare privind benzile de frecvență de 5 GHz, care prevede că benzile sunt disponibile pentru Wi-Fi în transportul rutier, de exemplu în autoturisme și autobuze. Decizia de modificare deschide orizonturi pentru inovare în industria autovehiculelor și, eventual, pentru aplicații în metavers. În conformitate cu decizia de punere în aplicare modificată, statele membre pun la dispoziție benzile de frecvență de 5 GHz pentru a fi utilizate la bordul vehiculelor rutiere cât mai curând posibil, cel târziu până la 30 iunie 2023.

articolul original.

Un șofer a plonjat cu mașina în râul Dâmbovița

25 November 2022 at 06:20
image

Un șofer din Capitală a căzut cu mașina în Dâmbovița în zona Pasajului Nicolae Grigorescu, după ce a pierdut controlul volanului.

Bărbatul a reușit să iasă singur din autoturism și s-a urcat pe plafonul mașinii, după care a fost adus în siguranță la mal de pompieri. Polițiștii l-au testat și a rezultat că acesta nu era băut și nici nu se drogase.

articolul original.

(VIDEO) 28 de persoane, reţinute în dosarul „Rețeaua sălilor de jocuri de noroc“

24 November 2022 at 12:51
image

28 de persoane au fost reținute după cele 123 de percheziții care au avut loc miercuri în rețeaua sălilor de jocuri de noroc. La percheziții s-au găsit cocaină, arme și peste 500.000 de euro. Cei care câștigau mulți bani în sălile de joc nu intrau în posesia lor.

În urma celor 123 de percheziții făcute miercuri, polițiștii și procurorii DIICOT au confiscat 8 punguțe de cocaină, 40 de kg petarde, o armă cu glonț fără autorizare, cu încărcător și 2 cartușe, 2 arbalete, arme albe și peste 500.000 de euro.

Au fost reținute 28 de persoane, iar față de 7 persoane procurorul a dispus control judiciar.

Perchezițiile au vizat locuințele şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice din:

  • București,
  • Prahova,
  • Brașov,
  • Iași,
  • Suceava,
  • Botoșani,
  • Tulcea,
  • Constanța,
  • Cluj,
  • Timiș,
  • Vrancea,
  • Buzău,
  • Bihor,
  • Vâlcea,
  • Dolj,
  • Gorj,
  • Sibiu,
  • Bacău,
  • Mureș,
  • Sălaj.

Grup infracțional organizat

Percheziţiile s-au efectuat într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, distrugere și favorizarea făptuitorului.

Membrii grupului au urmărit să împiedice extinderea sălilor de jocuri de noroc concurente celor administrare de aceștia și să reprime tentativele altor membri ai lumii interlope de a prelua controlul asupra sălilor aparținând grupului. În acest scop, a fost creată o structură de forță care a fost folosită pentru a împiedica anumiți clienți care realizau câștiguri însemnate să intre în posesia acestora. Această structură a asigurat funcționarea la nivel național a unui sistem coercitiv ilegal care era menit să împiedice clienții care generau probleme să revină în sălile de joc aparținând grupului infracțional organizat și să recupereze rapid de la aceștia prejudiciile aduse bunurilor din localuri.

Şantaj

Cu privire la infracțiunile de șantaj, din cercetări a rezultat că acestea au fost comise împotriva unui număr de 16 persoane pentru a le determina:

  • să închidă sălile de jocuri de noroc concurente,
  • să renunțe la brandul deținut anterior de firma concurentă,
  • să modifice fațada spațiilor destinate desfășurării activității,
  • să renunțe la spațiile pe care le dețineau în chirie pentru funcționarea unor săli de jocuri de noroc,
  • să renunțe la poziția deținută la o societate concurentă și să încadreze în cadrul societății deținute de grup,
  • să plătească datoriile acumulate față de societățile deținute de grup,
  • să renunțe la câștigurile realizate în urma plasării de pariuri sportive,
  • să nu mai frecventeze niciodată sălile de jocuri de noroc administrate de grupul infracțional organizat,
  • să restituie sume de bani despre care membrii grupului infracțional organizat apreciau că ar fi fost sustrase din incinta sălilor de jocuri de noroc,
  • să remită contravaloarea reparației aparatelor de tip ”slot-machine” avariate,
  • să șteargă postările de pe rețelele de socializare prin care denigrau activitatea sălilor de noroc administrate de grup. Î

În contextul săvârșirii unei dintre infracțiunile de șantaj, una dintre persoanele vătămate a fost lipsită de libertate, nefiindu-i permis să părăsească zona din fața sălii de jocuri de noroc până la sosirea a doi dintre membrii marcanți ai grupului. Cu aceeași ocazie, acesteia i-a fost smuls din mână telefonul mobil, pe care inculpații l-au aruncat pe podea și l-au distrus prin călcare cu piciorul.

Favorizarea făptuitorului

În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului s-a reținut că, un inculpat, în calitate de avocat membru al Baroului Iași, s-a prezentat la sediul I.P.J. Iași – Serviciul Investigații Criminale și, invocând calitatea de apărător ales al unei persoane, a participat la audierea acesteia, asigurându-se că nu relatează adevărul și comunicând ulterior conținutul declarației membrilor grupului infracțional organizat, ajutându-i pe aceștia să îngreuneze și împiedice cercetările desfășurate în cadrul unui dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași cu privire la infracțiunea de loviri sau alte violențe comise de aceștia.

articolul original.

(VIDEO) Patru bulgari, arestați pentru trafic de migranți

24 November 2022 at 09:47
image

Poliţiştii de frontieră din Deta, judeţul Timiş, au depistat, în urma unei acţiuni organizate pe linia combaterii migraţiei ilegale, în interiorul unui mijloc de transport, zece cetăţeni din Turcia.

Aceştia au declarat poliţiştilor faptul că intenţionau să ajungă în ţări din Vestul Europei, beneficiind de ajutorul unor cetăţeni bulgari. Cei patru bulgari au fost arestați preventiv pentru infracțiunea de trafic de migranți.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. În cauză, poliţiştii de frontieră îi aveau pe cei 4 cetăţeni bulgari în atenţie, asupra lor existând suspiciuni de implicare în activităţi infracţionale de trafic de migranţi.

Poliţiştii de frontieră au oprit la intrare în localitatea Denta un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de către un cetăţean bulgar care era însoţit de un conaţional, precum şi un microbuz marca Ford Transit, înmatriculat în Germania în care se aflau alți doi cetățeni bulgari.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au constatat ca în compartimentul marfă al microbuzului se aflau zece cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor.

Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.

Migranţi din Turcia

Poliţiştii au stabilit că persoanele depistate în compartimentul marfă al microbuzului sunt cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 9 şi 46 ani. Aceștia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, dorind cu ajutorul cetățenilor bulgari să ajungă în țări din Vestul Europei.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii turci, respectiv de trafic de migranți pentru cetățenii bulgari.

Totodată pe numele celor patru cetățeni bulgari, judecătorul de dreptul si libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea în stare de arest preventiv pentru 30 de zile.

articolul original.

O filă din istoria și lumea satului oltenesc, la Auchan Electroputere Parc

24 November 2022 at 09:23
image

Muzeul Olteniei Craiova organizează în colaborare cu Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” Craiova, în weekendul 26-27 noiembrie, în incinta Centrului Comercial Auchan Electroputere Parc (Craiova, Calea București nr. 80), o sărbătoare a cântecului și costumului popular românesc, o filă din istoria și lumea satului oltenesc.

Astfel, sâmbătă, Centrul Comercial Auchan Electroputere Parc va găzdui un eveniment dedicat culturii tradiționale românești și elementelor de patrimoniu național, precum portul popular și cămașa cu altiță din Oltenia, context în care publicul larg se va bucura de o expoziție temporară a colecției private de port popular Liviu Olteanu, o paradă a iilor și un program artistic organizat de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” Craiova – Atelierele de folclor, Liviu Olteanu (Muzeul Olteniei) și Grupul Folcloric Grecești-Cernătești/Dolj.

Un muzeu viu

Pentru că un muzeu viu, este un muzeu care funcționează și în locuri neconvenționale, în directă interacțiune cu publicul larg, ne dorim ca evenimentul cultural pe care îl organizăm să poate rosti sensuri străvechi fără cuvinte, doar prin imagini și frânturi dintr-o lume dispărută, fără nume dar cu mare rânduială ce va fi parțial valorificată într-o expunere temporară a costumelor populare și o parada de port popular, mesaje simple, dar ample ca rost și semnificație.

O expunere vie a costumului popular din Oltenia, într-un circuit deschis publicului, se vrea a fi un loc de întâlnire cu valorile tradițiilor populare românești, oferind prilejul de a sărbători împreună cultura și valorile identitare românești.

Programul evenimentului

Programul evenimentului va fi următorul:

  • 11.45-12.00 – Spectacol muzical Liviu Olteanu (Muzeul Olteniei) și Grupul Folcloric Grecești Cernătești/Dolj,
  • 12.00-13.00 – Spectacol muzical, Atelierele de folclor – Ansamblul Folcloric Maria Tănase,
  • 13.00–13.30 – Parada iilor, Ansamblului Folcloric Maria Tănase și Grupul Folcloric Grecești Cernătești/Dolj,
  • 13.30-22.00 – Expoziție costume populare, Colecția privată Liviu Olteanu.

Manifestări dedicate tradiției populare și portului popular

Tema evenimentului se potriveste începutului sărbătorilor și ritualurilor de iarnă și vine ca un act de mărturisire a ceea ce a fost, ce mai este și ce ar trebui revalorificat din poveștile unei lumi ce încă mărturisește, prin prezența unor obiceiuri vii – cusutul cămășii cu altiță, că orice reclădire și alcătuire a lucrurilor și obiceiurilor arhaice are puterea de a salva de la uitare, oferind în fapt, un “început perpetuu”!

De asemenea, Muzeul Olteniei Craiova va iniția și realiza în perioada 24-29 noiembrie 2022, la sediul Secției de Etnografie – Casa Băniei, o serie de manifestări dedicate tradiției populare și portului popular, având ca element identitar cămașa cu altiță, în scopul de a informa publicul larg, de toate vârstele, cu privire la importanța portului popular din Oltenie, de a facilita cunoașterea și înțelegerea unei părți a patrimoniului ca premisă în prezervarea acestuia, propunând ghidaje tematice/vizite, educatie non-formala pentru cei aproximativ 800 de elevi din 13 școli generale din județul Dolj (2 din Craiova și 11 din zone rurale din județul Dolj), ce vor vizita muzeul.

Portul popular și tehnicile de producere a cămășilor cu altiță

Aducem în actualitate portul popular și tehnicile de producere a cămășilor cu altiță în zona etnografică Oltenia ce s-au conservat, în timp, prin transmiterea din generație în generație, pe filiera feminină, căci țesutul, cusutul, brodatul și toate tehnicile de producere, în general, a pieselor de îmbrăcăminte (exceptând cojoacele și hainele care se prelucrau de bărbați, în ateliere specializate), au fost apanaj feminin.

Cămaşa cu altiţă

Cămașa tradițională purtată de femei se detașează de celelalte piese de port, concentrând și redând în cele din urmă esența tuturor manifestărilor creative din arta noastră populară. Frumusețea, somptuozitatea și toate aspectele care țin de bogăția decorului cămășilor cu altiță dau acestui obiect valență de marcă identitară. Valoarea cămășilor este dată și de perpetuarea acestei piese de port peste timp, de promovarea ei în toate momentele istoriei și de ieșirea la rampă în prezent, ca piesă purtată din ce în ce mai frecvent și de tinerele generații căci istoria cămășilor cu altiță se poate studia și afla pe viu, vizitând expoziția permanentă de la Casa Băniei.

Mesajul evenimentului cultural poate fi descifrat în dublă cheie:

  • cea a cămășii tradiționale tezaurizate într-un patrimoniu muzeal de excepție la Muzeul Olteniei,
  • cămașa cu altiță creată de femeile de azi, din urban și rural, femei care lucrează din pasiune, organizate sub forma șezătorilor de altădată și care caută tocmai modele vechi, cele de final de sec. XIX și început de sec. XX pe care le-au promovat în istorie și soțiile boierilor, în sec. XIX, precum și de doamnele de la Casa Regală.

Recitaluri

În acest context, expozeul etnografic propus în cadrul comunității va insera și perspectiva urbană, actuală, de abordare a cămășii, prin prisma doamnelor care reușesc să recreeze modelele clasice de cămăși dar și a, oamenilor care vin din lumea satului autentic și care cu adevărat au „moștenit” acest meșteșug și au reușit să răzbată cu aceste comori spectaculoase care sunt cămășile femeiești de sărbătoare, până în zilele noastre.

Cămașa cu altiță din Oltenia s-a lucrat constant, fenomenul continuității fiind atestat de prezenta în satele Olteniei a numeroase femei care dețin competențe în țesut și cusut cămăși și alte piese de port tradițional.

De asemenea, duminică, 27 noiembrie, sărbătoarea cântecului și portului popular va continua cu recitaluri susținute de Taraful „Florili-n Crâng” (interval orar 12:00-12:45) și Ansamblul Artistic „Perlele Olteniei” (interval orar 13:00-13:45).

articolul original.

A închiriat un Lamborghini, a circulat cu 321 km/h, a făcut accident

24 November 2022 at 05:02
image

Un șofer a închiriat online un Lamborghini de 230.000 de euro și s-a filmat conducând cu 321 km/h pe autostradă înainte de a face accident. Imaginile au fost filmate în SUA de pasagerul mașinii și au fost încărcate pe Reddit, o platformă de socializare.

Bărbatul conducea cu viteză mare în ploaie înainte să piardă controlul mașinii. „Conducem cu 315 km/h, 320 km/h, nu-mi pasă”, spune șoferul în videoclip. El și prietenul său au rămas șocați după ce au văzut mașina cuprinsă de flăcări. Din fericire, bărbații nu au fost răniți, dar au pus alte vieți în pericol, potrivit The Sun.

articolul original.

Incendiu la o fabrică de mezeluri de lângă Timișoara

24 November 2022 at 04:47
image

Un incendiu a izbucnit, miercuri seară, într-o fabrica de mezeluri de lângă Timişoara. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Alți aproape 170 de angajaţi au părăsit incinta în siguranţă.

A fost vorba de degajări mari de fum la fabrica de mezeluri a fermelor Smithfield de la ieșirea din Timiloara spre Utvin.

Pompierii au intervenit rapid cu un efectiv de 35 de salvatori si mai multe autospeciale, precum si echipaje SMURD.

“Am fost solicitaţi să intervenim la un operator economic de pe strada Polonă, nr 4, din Timişoara, pentru o degajare masivă, existând posibilitatea ca în interior să fie persoane surprinse.Sosiţi la faţa locului, pompierii au constatat că există o degajare mare de fum, fără flacără, la o hală de procesare cu o suprafaţă de aproximativ 3000 mp. S-au constituit echipe de căutare-salvare în interiorul halei pentru identificarea posibilelor victime şi focarelor”, a anunțat Inspectoratul timișean pentru Situații de Urgență.

articolul original.

(VIDEO) Dolj: Doi tineri, reţinuţi pentru furt de cabluri de telecomunicaţii

23 November 2022 at 12:33
image

Poliţiştii Secţiei nr.2 Rurală Breasta au executat, ieri, trei percheziţii, în comuna Carpen, la persoane bănuite de furt de cabluri de telecomunicaţii.

Trei persoane, cu vârstele de 14, 18 şi 22 de ani, toţi din comuna Carpen, sunt bănuiţi că în noaptea de 13/14 noiembrie, ar fi secţionat şi sustras 300 de metri de cablu de telecomunicaţii, amplasat în comuna Seaca de Pădure.

După comiterea faptei, cei trei s-ar fi deplasat pe un câmp din apropierea comunei Carpen, unde ar fi ars cablul, în vederea obţinerii metalului de cupru aflat în interior.

În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă, susceptibile a fi fost folosite la comiterea faptei.

Cele trei persoane au fost conduse la audieri, iar în urma probatoriului administrat a fost dispusă reţinerea tinerilor de 18 şi 22 de ani, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, aceştia fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul acestei zile, cei doi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

articolul original.

Ce au găsit medicii în stomacul unei fete după un obicei de șapte ani

23 November 2022 at 09:04
image

Medicii din India au scos, în urma unei operații care a durat o oră și jumătate, un ghemotoc uriaș de păr de 1,2 kg, de forma unei mingii de rugbi, din stomacul unei fete care își mănâncă părul.

Fata de de 13 ani din Mumbai, India, și-a petrecut ultimii șapte ani mestecându-și părul și rozându-şi unghiile.

Cunoscut sub numele de Sindrom Rapunzel, globul de păr, numit și tricobezoar, este adesea cauzat de tricofagie sau de mâncarea compulsivă a părului, potrivit au.news.yahoo.com.

Adolescenta a fost transportată de urgență la spital, pe data de 8 noiembrie, după ce a vărsat imediat când a încercat să mănânce sau să bea. La ecografie, medicii au descoperit o masă uriașă în formă de minge de rugby în stomacului ei.

A urmat o operație pentru extirparea ghemotocului de păr. „După ce i-am examinat stomacul și am studiat raportul ecografiei, am vorbit cu părinții fetei și am aflat că ea a înghițit propriul păr și a mestecat unghiile”, a spus doctorul Joseph D’souza, care a efectuat operația.

Mâncarea compulsivă a părului afectează mai mult tinerele, decât băieții. Aceștia mestecă părul inconștient, înainte de a-l înghiți. Acesta nu poate fi digerat și se acumulează în stomac.

articolul original.

Italia: Un bărbat își ținea mama moartă în congelator

23 November 2022 at 08:42
image

Descoperire macabră într-o casă din cartierul Galante Minzella, în mediul rural din Ceglie Messapica, în zona Brindisi. Cadavrul unei bătrâne era ascuns în congelator, potrivit Today.
Fiul pensionarei a fost dus la secția de poliție pentru a fi audiat.
Cadavrul femeii de 82 de ani, Maria Prudenza Bellanova, a fost descoperit marți de carabinieri în lada frigorifică a unei case din localitatea Ceglie Messapica, provincia Brindisi. Singurul fiu al pensionarei, un bărbat de 55 de ani, a fost dus la audieri, O inspecție inițială a cadavrului a fost efectuată de medicul legist Nico Urso.

Mama și fiul locuiau împreună şi se aflau în grija serviciilor sociale din Ceglie Messapica. Descoperirea cadavrului a fost posibilă, după ce firma de curăţenie nu a primit câteva zile la rând persmisiunea să intre în casă şi a anunţat autorităţile. Corpul era ghemuit în congelator. După încuviințarea magistratului, cadavrul a fost transportat la morgă.
Nu se știe cu cât timp în urmă a avut loc decesul. În interiorul proprietății se aflau și patru câini care vor fi transportați la canisa Carovigno.
Legiștii trebuie să aștepte să se dezghețe cadavrul pentru a face necropsia.

Nu se știe dacă bărbatul a ucis-o pe bătrână sau femeia a murit din cauze naturale, iar fiul a ascuns cadavrul pentru a primi în continuare pensia mamei sale.

articolul original.

Gemeni născuți din embrioni înghețați 30 de ani

23 November 2022 at 05:40
image

Bebelușii gemeni s-au născut în statul american Tennessee din embrioni înghețați acum mai bine de 30 de ani, potrivit BBC.

Se crede că este un nou record pentru cei mai longevivi embrioni înghețați vreodată care au avut ca rezultat o naștere de succes. Embrionii au fost depozitați la aproximativ -128C (-200F) în azot lichid la 22 aprilie 1992.

Rachel Ridgeway, mamă a patru copii din Oregon, a născut gemenii pe 31 octombrie. Tatăl, Philip Ridgeway, a spus că a fost ceva uluitor.

Gemenii, Lydia Ann și Timothy Ronald Ridgeway, au stabilit un nou record, potrivit Centrului Național de Donare de Embrioni (NEDC), care spune că a ajutat la nașterea a peste 1.200 de copii din embrioni donați. Anterior deținătoarea recordului NEDC, Molly Gibson, s-a născut în 2020 dintr-un embrion care fusese înghețat aproape 27 de ani.

articolul original.

Facebook aduce schimbări majore începând cu 1 decembrie

23 November 2022 at 05:30
image

Platforma de socializare Facebook începe să trimită notificări utilizatorilor pentru a-i avertiza că în curând nu vor mai fi afișate date privind opiniile politice, orientarea religioasă, orientarea sexuală („interesat de”) și adresa privată. Facebook va elimina cele patru câmpuri de informații din profilurile utilizatorilor începând cu 1 decembrie, porivit www.businessinsider.com.

În lipsa unui comunicat oficial din partea Meta, site-ul Techcrunch a obținut o declarație din partea purtătorului de cuvânt al gigantului american: „Ca parte a eforturilor noastre de a face Facebook mai ușor de utilizat, eliminăm câteva câmpuri de profil: interesat de, opinii religioase, opinii politice și adresă. Trimitem notificări persoanelor care au completat aceste câmpuri, informându-le că vor fi eliminate. Această modificare nu afectează capacitatea nimănui de a împărtăși informații despre sine în altă parte sau pe Facebook”.

Schimbarea a fost observată pentru prima dată de consultantul Matt Navarra, care a postat pe Twitter o captură de ecran a notificării pe care a primit-o. Datele care vor fi eliminate nu sunt prezente pe platformele concurente, cum ar fi Twitter sau TikTok, care se concentrează în schimb pe biografii mai simple, lipsite de detalii specifice.

articolul original.
❌