ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayGAZETA de SUD

Iuliean Horneţ inventatorul unei tehnologii revoluţionare are o soluţie alternativă pentru încălzirea Craiovei

25 November 2022 at 10:50

Iuliean Horneț, inventator, producător de centrale termice pe bază de biomasă și de instalații de piroliză a fost ieri prezent la Craiova. Acesta a prezentat o alternativă pentru încălzirea oraşului, centrale pe peleţi făcuţi din deşeuri biodegradabile. Produsele sale – centralele termice – se găsesc azi în toată România. Fie că vorbim de persoane private, fie instituții publice.


Horneț spune că România putea fi independentă energetic complet de ani de zile. După părerea sa, putem produce peleți din lemn, din deșeuri menajere sau plastic, iar prin piroliză putem produce biodiesel, biochar pentru fertilizarea solului sau chiar motorină obținută din plastic ars la temperaturi de peste 1.000 de grade.
Acesta spune că pentru Craiova soluţia pentru încălzirea populaţiei care locuieşte la bloc ar fi montarea unor centrale care să deservească un cvartal de blocuri. Aceasta ar funcţiona pur şi simplu cu deşeurile pe care craiovenii le aruncă la platforma de gunoi. Din deşeurile menajere dar şi celelate deşeuri se poate produce combustibil, respectiv peleţi. Aceştia sunt folosiţi în aceste centrale care ulterior produc energie pentru încălzire, energie electrică, dar şi aer condiţionat vara.

„Avem soluţii pentru cartierele de blocuri. O centrală de 500 de mii de kw de asigură căldură şi apă caldă pentru o suprafaţă de 5.000 mp. Astfel de centrale pe peleţi făcuţi din deşeuri sunt la Buzău. Nu trebuie să tăiem pădurea ca să facem peleţi, avem suficiente deşeuri. Putem să toaletăm pădurea, avem viţă de vie, avem iarbă, avem gunoi de grajd, paie, coceni, avem toate celelalte deşeuri pe care putem să le utilizăm în a ne face confort. Pentru această centrală folosiţi deşeuri biodegradabile care sunt transformate în peleţi. O astfel de centrală produce 50kw pe zi. În acelaşi echipament se adaugă un absorber care să dea vara confortul în locuinţe. Prima operaţiune vă costă 40 de euro/mp. Repet peleţii folosiţi de această centrală sunt făcuţi din propriile dumneavoastră deşeuri. Şi pentru casele individuale avem centrale de 25 de kw. Am 84 de modele de echipamnete de cea mai înaltă eficienţă”, a explicat Iuliean Horneţ.

Peleţi produşi din orice deşeu

Acesta spune că a montat astfel de centrale în toată ţară. Până la acest moment sunt montate 800 de astfel de centrale, produse de firma lui Horneţ.
Acesta mai spune că:

„Practic, din orice deșeu produc, pot să fac energie. Prin piroliză. Este un echipament pe care l-am creat și care poate primi toate deșeurile solide și lichide ale planetei – nămol, cărbune, cauciuc, ulei uzat, plastic. Toate pot trece prin piroliză, până la 900 de grade în reactor, și obținem niște produse fantastice, pe care putem să le folosim. Biomasa și nămolul de epurare ridicate la temperaturi de până la 180 de grade duc la obținerea biochar-ului, singurul care ne mai poate salva de la deșertificare. El reface fertilitatea. Din cauciuc și plastic se poate face motorină, România e plină de deșeuri, de cauciucuri. Lemnul e o capodoperă. Îl folosim să facem din el viori, chitări, case. Să facem case frumoase, să îl folosim astfel încât să beneficiem de frumusețea și rezistența lui. Nu să îl ardem! Pădurile ne dau suficiente resturi ca să facem peleți și să îi ardem. Dar numai centralele pe care le produc eu pot să ardă așa ceva. Ceilalți ard rumegușul curat. Mai sunt unii care adună câte ceva să facă bricheți, dar brichetele au o eficiență de până la 27%. Le bagi în teracotă, au 17%. În centrale mai performante te duci la 60, 65%. Ceea ce fac eu înseamnă frunze, crengi și toate deșeurile organice peletizate cu un randament de 94%. Energie verde. Pentru că vorbim despre temperaturi fără poluare. Restul e ceea ce numesc energie primitivă.” spune Horneţ.

articolul original.

Horoscopul de weekend

24 November 2022 at 22:15
image

BERBEC
Opiniile diferite venite de la prieteni vă demonstrează încă o dată că sunt nenumărate moduri de a vedea anumite lucruri. În loc să îi criticaţi pe cei care nu vă împărtăşesc ideile, încercaţi să îi ascultaţi! Pe termen lung, o astfel de atitudine poate fi în avantajul dumneavoastră.

TAUR
Sunteţi radiant la începutul acestei săptămâni. Atunci când intraţi într-o încăpere, toţi ceilalţi par mai puţin interesanţi în raport cu dumneavoastră. Această dispoziţie exuberantă şi acaparatoare se datorează stării dumneavoastră de bine şi siguranţei emoţionale în care trăiţi.

GEMENI
Aveţi o viziune minunată asupra viitorului, însă totul e atât de vag şi copleşitor încât nu veţi reuşi să explicaţi nimănui ce simţiţi. Dorinţa de a redescoperi este covârşitoare. Aveţi nevoie de timp şi de răbdare! Luaţi totul cu calm şi o să vedeţi cum viaţa vi se va revela cum nu a făcut-o niciodată. Miercuri şi joi, o nouă relaţie de prietenie se va destrăma.

RAC
Toate informaţiile sunt aliniate, ordonate şi cât se poate de clare la începutul acestei săptămâni. Tot ceea ce aveţi de făcut este să acţionaţi. Încercaţi să cereţi opinia altor persoane şi să vă detaşaţi emoţional înainte de a lua o decizie! Odată stabilit planul de urmat, reuşiţi să atrageţi de partea dumneavoastră toţi factorii de care aveţi nevoie.

LEU
În această săptămână vă concentraţi pe partea plină a paharului atunci când vine vorba de dragoste. Venus vă inspiră din ce în ce mai puţin în această perioadă, iar Neptun vă va readuce în prim-plan nevoia de reuşită profesională. Deşi nu ştiţi în ce direcţie să vă îndreptaţi, nu acceptaţi nici un sfat de la cei din jur.

FECIOARĂ
Mai înţelegătoare decât de obicei, în primele zile ale acestei săptămâni atrageţi foarte uşor simpatia persoanelor din jur. Astrele lucrează în favoarea dumneavoastră şi vă oferă relaţii bazate pe încredere reciprocă. Marte în zodia dumneavoastră vă face să rămâneţi grijuliu în ceea ce priveşte interacţiunile cu partenerul de viaţă.

BALANŢĂ
Dacă reuşiţi să vă controlaţi impulsivitatea, viaţa dumneavoastră sentimentală va avea de câştigat. Chiar dacă nu vă mai simţiţi conectat cu partenerul, acesta nu este un motiv să deveniţi agresiv verbal. Încercaţi să vorbiţi cu el despre trăirile şi emoţiile dumneavoastră. În weekend, aşteptaţi-vă la vreme destul de rece şi alegeţi să rămâneţi mai mult pe acasă. Profitaţi ca să vă odihniţi mai mult sau să citiţi o carte bună!

SCORPION
Cheia unui început de săptămână excelent este să priviţi în perspectivă, analizând experienţele într-un context mai larg. O bună organizare şi o gândire obiectivă vă vor aduce o săptămână plină de realizări. Toate întâmplările de care aveţi parte se leagă între ele şi au un rol important în viaţa dumneavoastră.

SĂGETĂTOR
Săptămâna începe cu dumneavoastră în postura de a duce la îndeplinire nişte ţeluri importante. Sunteţi curajos şi dinamic, acum mai mult ca niciodată. Micile probleme care vă dau de furcă în această perioadă sunt nesemnificative. Prezenţa preponderentă a lui Saturn precipită atmosfera la birou.

CAPRICORN
La început de săptămână puteţi arăta universului disponibilitatea dumneavoastră de a face ajustări sau chiar schimbări drastice. La birou, experimentaţi şi vă distraţi, în acelaşi timp fiind recompensat pe măsura eforturilor depuse. În weekend, o discuţie aprinsă se poate transforma într-o dispută.

VĂRSĂTOR
Luni şi marţi ascultaţi părerile celorlalţi pentru că e important să vă creaţi o imagine corectă asupra lucrurilor! Veţi avea doar de câştigat dacă luaţi în considerare experienţele mai multor persoane! În viaţa sentimentală vor apărea o serie de posibilităţi noi spre mijlocul săptămânii. În acest weekend aveţi parte de interacţiuni de toate felurile, iar în familie apar câteva conflicte pe care va trebui să fiţi pregătit să le rezolvaţi.

PEȘTI
Vă simţiţi foarte creativ şi profund la începutul acestei săptămâni. Chiar şi interacţiunile care au loc din întâmplare vor fi pline de semnificaţie pentru dumneavoastră. Miercuri, joi şi vineri vă puneţi mereu întrebarea: „De ce anume îmi aduce aminte acest lucru?“.

articolul original.

Bancul zilei

24 November 2022 at 22:00
image

Un ardelean, întors recent dintr-o excursie la Londra, îi povesteşte prietenului lui:

  • Am cunoscut o englezoaică şi, cu toate că nu ştiu engleza şi nici ea româna, ne-am înţeles de minune. I-am desenat o farfurie cu mâncare şi direct m-a luat la un restaurant.
    I-am desenat un pahar şi ea m-a luat la un bar, şi tot aşa până spre dimineaţă, când ea mi-a desenat un pat. De unde naiba a ştiut ea că sunt tâmplar?
articolul original.

Moldova mea cea dulce

24 November 2022 at 09:07
image

Cu scuzele virtuale ce s-ar cuveni a fi adresate în primul rând Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, dar şi autorului dramei istorice “Apus de soare”, Barbu Ştefănescu Delavrancea, afirm de la bun început că Moldova este a mea şi a fratelui meu, a scumpilor noştri părinţi, bunici şi străbuni de pe acele fermecătoare meleaguri. De asemenea, mă voi strădui să dovedesc în rândurile următoare adevărul cuvintelor scrise de cronicarul Miron Costin: “Nasc şi în Moldova oameni.”

Ortodoxia moldavă cuprinde nume, rostite cu evlavie, ale unor modele nemuritoare de viaţă şi de credinţă în Dumnezeu: duhovnicul Daniil Sihastrul; Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt; Mitropoliţii Moldovei, Dosoftei şi Varlaam. Mănăstirile din Nordul Moldovei (Moldoviţa, Suceviţa, Voroneţ, Humor şi Putna) au apropiat sfinţenia Cerului de pământul muritorilor, una dintre expresiile acestei apropieri fiind “albastrul de Voroneţ”.

“Moldova literelor”

“Moldova literelor” a primit, prin veacuri, în braţele sale pe: Grigore Ureche; Miron Costin; Ion Neculce; Nicolae Milescu Spătarul; Dimitrie Cantemir, creatorul celebrei lucrări “Descriptio Moldaviae”/Descrierea Moldovei; Gheorghe Asachi; Ion Ionescu de la Brad; Mihai Eminescu; Vasile Alecsandri; Ion Creangă; Costache Negruzzi; Emil Gârleanu; Spiru Haret; Simion Mehedinţi; Mihail Sadoveanu (pe care l-am cunoscut, copil fiind, în iulie 1958 împreună cu fratele meu şi părinţii noştri la vila lui de vacanţă de la Vânători, Neamţ); Calistrat Hogaş; Cezar Petrescu; Victor Ion Popa; Ionel Teodoreanu; Eugen Lovinescu; Dimitrie Gusti; George Bacovia; A.D. Xenopol; Mihail Kogălniceanu; Nicolae Iorga; Alexandru Philippide; Elena Farago; Grigore Antipa; Magda Isanoş; Vasile Conta; Ion Petrovici; Nicolae Labiş; Alexandru Piru ş.a.

Moldova, cântată în versuri şi note muzicale

Iată ce scria, în aprilie 1849, Vasile Alecsandri, bardul de la Mirceşti, în poezia “Adio Moldovei”: “Scumpă ţară şi frumoasă,/O! Moldovă, ţara mea!/Cine pleacă şi te lasă/E pătruns de jale grea,/Căci, plutind în visuri line/Pe-al tău sân ca într-un Rai,/Dulce-i viaţa de la tine/Ca o dulce zi din mai!”.

“Moldova sunetelor” i-a proiectat în Eternitate pe Barbu Lăutaru, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Mihail Jora, Emanuel Elenescu, Sergiu Celibidache şi Stan Golestan. Din păcate, Destinul nu i-a adus înapoi acasă pe unii dintre dânşii, lăsându-i pe meleaguri străine pentru veşnicie.

Mai întâi, îl las să se prezinte singur pe cel care a generat admiraţia lui Franz Liszt aflat într-o vizită la Iaşi în iarna anului 1847, reuşind să reproducă imediat din memorie o improvizaţie muzicală a marelui compozitor: “Eu sunt Barbu Lăutaru,/Starostele şi cobzaru’/Ce-am cântat pe la domnii/Şi la mândre cununii…/Dragi boieri de lume nouă,/Ziua bună vă zic vouă./Eu mă duc, mă prăpădesc/Ca un cântec bătrânesc./Ridicaţi câte-un pahar/Pentru Barbu Lăutar!”

George Enescu şi dragostea de Moldova

Într-un interviu acordat presei române, George Enescu declara aceste cuvinte despre minunatele locuri în care se născuse la 19 august 1881: “De Moldova mă simt legat prin toate fibrele mele. Legătura mea cu pământul, cu cerul şi apele Moldovei nimic nu o poate deznoda. În molcomul peisaj moldovean, printre oamenii cuviincioşi, de discretă nobleţe sufletească ai acestei blagoslovite provincii, mă simt ca în cel mai prielnic mediu. Mă simt înfrăţit cu tot ce este moldovean.”

Ciprian Porumbescu se asocia în permanenţă cu Moldova natală

La rândul său, Ciprian Porumbescu se asocia în permanenţă cu Moldova natală, aşa cum reiese dintr-o scrisoare trimisă din Italia în februarie 1883: “O! Nu vă puteţi închipui cât îmi este de dor să mă duc odată acasă! Să şed în căsuţa caldă, lângă sobă, să văd prin fereastră cum cade zăpada şi să mă visez în mândra Italie unde am petrecut atâtea zile frumoase, unde mi-am recâştigat în câtva pierduta sănătate.”

Mai spicuiesc câteva gânduri ale lui Sergiu Celibidache despre locul deţinut de urbea moldavă în biografia sa: “Dacă azi mi-a rămas o mare doză de poezie, pe care de multe ori reuşesc să o materializez şi în muzică, asta se datoreşte în întregime Iaşului… Şi când a fost vorba să iau hotărâri mari, le-am luat ca ieşean, adică cu înţelepciune moldovenească.”

Voci de aur care vin de pe plaiurile Moldovei

În zilele noastre, o distinsă doamnă moldavă, “fermecând la superlativ orice portativ” (combinaţia semantică îmi aparţine), cucereşte întreaga lume: Angela Gheorghiu, renumita soprană înzestrată cu un glas de aur care combină vocile celebrelor cântăreţe de operă Maria Calas şi Renata Tebaldi. În acelaşi timp, plaiurilor Moldovei le sunt asociate numele interpretelor de muzică populară Angela Moldovan şi Sofia Vicoveanca.

“Moldova culorilor”

“Moldova culorilor” a fost de-a lungul anilor reprezentată de: Octav Băncilă; Gheorghe Tattarescu; Ştefan Luchian; Nicolae Tonitza; Camil Ressu; Theodor Pallady. Din cuvintele lăsate posterităţii de Maestrul Ştefan Luchian am ales următoarele: “Am adunat florile câmpului într-o oală de lut şi le-am pus apă atât cât să nu moară iute. După ce au murit, le-am înviat pe pânză şi au devenit nemuritoare.”

“Moldova formelor”

În ceea ce priveşte “Moldova formelor”, nimeni nu ar putea să îl dea uitării pe “Patriarhul sculpturii româneşti”, Ion Irimescu trecut în Eternitate la vârsta de 102 ani; am avut privilegiul ca, în cursul anului 1998 să îl cunosc pe Maestrul Ion Irimescu la Muzeul lui din Fălticeni pe care îl considera a fi “o carte unde mi-am scris amintirile unei vieţi.” De asemenea, merită a fi evocat sculptorul George Apostu, creatorul operei “Tatăl şi Fiul”, o prelucrare artistică a temei universale “Copacul Vieţii”.

Moldova artei interpretative

Scenele teatrelor şi ecranele cinematografelor au primit deseori alese daruri ale artei interpretative din partea unor mari moldoveni ca: Matei Millo; Lucia Sturdza-Bulandra; Miluţă Gheorghiu; Costache Antoniu; Grigore Vasiliu-Birlic; Radu Beligan; Ştefan Ciubotăraşu; Alexandru Giugaru; Leopoldina Bălănuţă; Emil Botta; Nineta Gusti; Rodica şi Ştefan Tapalagă; Constantin Tănase; Nicolae Stroe şi Vasile Vasilache; Octavian Cotescu; Sandu Sticlaru; Olga Tudorache; Margareta Pogonat; Valeria Gagealov; Rodica Mandache; Constantin Codrescu; Alexandru Arşinel ş.a.

Mai evoc “triada moldavă a talentului” din sportul feminin mondial: atleta Lia Manoliu (împreună cu care am participat, la Cardiff/Ţara Galilor la două seminarii europene pe tema relaţiei dintre tineret şi sport); gimnasta Nadia Comăneci; canotoarea Elisabeta Lipă.

“Moldova eroilor”

Referitor la “Moldova eroilor”, aduc în atenţia cititorilor mei două locuri emblematice ale istoriei neamului nostru. *La împlinirea a cinci veacuri de la Victoria în Bătălia împotriva trupelor otomane de la Podul Înalt/Vaslui, în anul 1975 a fost dezvelită statuia ecvestră din bronz a Voievodului Ştefan cel Mare. *Inaugurat în septembrie 1938, “Mausoleul de la Mărăşeşti” este dedicat celor peste cinci mii de soldaţi şi ofiţeri români căzuţi, în vara anului 1917, în luptele din Primul Război Mondial. Mihai Eminescu afirma în poemul “Moldova” (publicat postum la 15 iunie 1941 în revista “Dacia”): “Stă neclintit Moldova, ţesând la pânza vremii./Viteji îi erau fiii şi purtătorii stemii,/Cei dătători de lege şi-aşezători de datini,/Lumină din lumină, Muşatini din Muşatini.”

Închei cu câteva însemnări din cărţile editate în perioada 2016-2017: “Dimitrie Cantemir a demonstrat Europei că şi Moldova noastră poate fi poliglotă.”; “În fiecare noapte, Îngerii coboară în Moldova pentru a admira Voroneţul; apoi se ridică la Ceruri, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru încuviinţarea sfintei călătorii.”; “Dacă Bachus era moldovean, el putea fi caracterizat ca «un zeu di-vin».”; “Cronicarilor Miron Costin şi Ion Neculce nu le-ar conveni să audă pe cineva spunând că ei au scris «după ureche»; de fapt, au scris după un alt mare cronicar moldovean pe nume Grigore Ureche.”

Dr. Dan Mihai Bârliba (CURIERUL NAŢIONAL)

articolul original.

De la personalitatea lui Franz Liszt la tarele lumii contemporane, în ”Constelații diamantine”

24 November 2022 at 08:49
image

În cel mai recent număr (noiembrie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Nicolae Mareș oferă (la comemorarea a 82 de ani de la moarte) o rememorare a personalității marelui istoric și cărturar român Nicolae Iorga, în materialul ”Nicolae Iorga – prieten al Poloniei în vremuri de restriște”. Accentul este pus, așa cum arată și titlul, pe legătura lui Iorga cu Polonia, amintindu-se, între altele, că primul său dascăl a fost un patriot polonez, un om ”onest și devotat profesiei sale”.

Din păcate, anumite episoade din viața istoricului au fost date în prezent uitării…

Sub genericul ”Jocul minții”, Doina Drăguț propune cititorului poemul ”Se petrece timpul”. Ca de obicei, o incursiune cu iz filosofic în tainele existenței și ale trecerii timpului: ”Ca într-o devenire/nelămurită/cu un avânt extrem/absurd se petrece/în mine timpul”. Sau: ”Ca o frunză trece viața/pe sub podul anilor/cu transformări/contraste/împliniri și degradări/grămădiri în haos”. Viața este un mister, devenirea – o certitudine.

”Franz Liszt – un muzician cu vocație enciclopedică”

Sub titlul ”Franz Liszt – un muzician cu vocație enciclopedică”, Carmen Manea îl portretizează pe marele pianist și compozitor, despre care afirmă că aparține categoriei ”romanticului niciodată încadrabil”, apreciind, totodată, că ”principala trăsătură caracteristică a personalității sale a fost cultivarea instinctului libertății”.

Muzician cultivat, cu concepții progresiste, acesta rămâne un punct de reper, o bornă obligatorie pentru melomani. Ne sunt prezentate date biografice esențiale, precum și caracteristici ale unei personalități epatante, complexe. Liszt a susținut o serie de recitaluri care s-au bucurat de un succes enorm în Țările Române, în perioada 1846-1847.

”Iubirile lui Beethoven”

Despre viața plină de suferințe și iubirile nefericite ale unuia dintre geniile muzicii, Ludwig van Beethoven, scrie Marin I. Arcuș în articolul intitulat ”Iubirile lui Beethoven”. Manifestând o dragoste ”fără limite” pentru muzică, pentru artă, pentru cei năpăstuiți, titanul din Bonn a fost și un mare admirator al femeilor, fără a avea însă parte de împlinirea dorită și, desigur, pe care ar fi meritat-o.

Cade victimă fie cutumelor și prejudecăților vremii (fiind sărac și fără titluri nobiliare, nu era considerat un pretendent de luat în calcul), fie neînțelegerii geniului său (o cântăreață a vremii l-a considerat ”prea urât și pe jumătate nebun”). De la femei mature până la tinere inocente, Beethoven a iubit cu pasiune (ca orice artist autentic), dar nu a fost fericit niciodată. Femeia a rămas pentru el o himeră, dar viața îi va fi ”jertfită Celui Prea Înalt și sacrificată artei”, după cum nota în jurnal. O soartă ciudată, capricioasă, crudă – însă talentul muzical nu i l-a putut lua nimeni, fiind cunoscut și recunoscut peste secole.

”Henrik Ibsen – o viață complexă, ca și opera”

Un portret al marelui dramaturg norvegian Henrik Ibsen propune Lucia Cosmina Vlad în articolul ”Henrik Ibsen – o viață complexă, ca și opera”. Sunt oferite cititorului date din biografia acestui literat de excepție, văzut ca un ”caracter ferm și puternic, neclintit în convingerile sale”. A avut însă o viață grea, plină de obstacole. Dar a lăsat în urmă o operă ”profundă, chiar dură”, care ”continuă să atragă cititorii și spectatorii prin dialogul viu, prin personaje conturate viguros, prin forța militantă a sincerității și a realismului tumultuos”.

”O schizofrenie contrafactuală a culturii și istoriei promovată în Occident?”

Un material interesant prin tema pe care o abordează, zicem noi, obiectiv semnează Ionuț Țene sub titlul ”O schizofrenie contrafactuală a culturii și istoriei promovată în Occident?”. Autorul nu înfierează neapărat un sistem, ci atrage atenția asupra faptului că cenzura și rescrierea istoriei pot da rezultate la fel de dăunătoare și de aberante indiferent de către cine sunt aplicate. Este și logic, un principiu putred nu poate da roade, indiferent că la comandă se află comuniștii sau anumite cercuri din Occident care au promovat interzicerea unor opere artistice în virtutea unor principii prost aplicate. Romanul ”1984”, al lui George Orwell, la care face referire și semnatarul articolului, este un semnal de alarmă universal, nu particular. Pe scurt: ”E o utopie să credem că societatea și civilizația umană pot evolua pe ideologie, propagandă și cenzură” (am citat).

”În lumea umbrelor”

Un poem în care rima ascunde sensuri metafizice, prezentate, însă, pe înțelesul tuturor (în fine, cel puțin sperăm acest lucru!) îi aparține lui George Petrovai, sub titlul: ”În lumea umbrelor”. Autorul a înțeles perfect că viața este un mare test, numind instanța terestră ”o făcătură ordinară”, a doua instanță fiind conștiința (”acea minune ce-o primește/la naștere tot individul”), iar cea de-a treia, Judecata de Apoi (”acea perfectă judecare/unde eroarea e exclusă/și nu sunt șanse de-apelare”). Ce bine ar fi dacă toți ar recepta mesajul și nu s-ar îndrepta ”spre hedonism și necredință” (mai ales acum și mai ales potrivit modului de trai contemporan, n.n.).

Alţi autori

Ediția este ilustrată cu reproduceri după Alexandru Darida, căruia Filip Tudora îi consacră un mic medalion la final, sub genericul ”Picătură de pictură”.

Mai semnează: Mihai Caba, Camelia Oprița, Ben Todică, Vasile Moga, Theodor Codreanu, Vavila Popovici, Ion Popescu-Brădiceni, Ioan Holban, Ionel Popa, Ioan Gâf-Deac, Silviu Doinaș Popescu, Al. Florin Țene, Mircea Daroși, Marin Mihalache, Gheorghe A. Stroia, Laura Văceanu, Ștefan Dumitrescu, Mircea Tutunaru, Iulian Chivu, Livia Ciupercă, Constantin Miu, Liliana Popa, Anton Ilica, Simion Felix Marțian, Elena Luiza Popa, Angelo Manitta, Nicolae Bălașa, Ioan Voicu, Constantin Mîndruță, Melania Rusu-Caragioiu.

Mihai Gîndu (CURIERUL NAŢIONAL)

articolul original.

Horoscop

23 November 2022 at 22:15
image

BERBEC
Sunteţi ezitant, introvertit şi timorat și nu îndrăzniţi să luaţi o hotărâre importantă decât dacă sunteţi silit de împrejurări. Dacă nu reuşiţi să vă arătaţi pe atât de viteaz şi de erou încât să decideţi singur drumul, ar fi util să ştiţi că, la nevoie, aţi putea beneficia de sprijinul şi încurajarea sinceră a părinţilor sau a unor rude apropiate mai de încredere.

TAUR
Abordaţi toate chestiunile de ordin financiar cu multă prudenţă şi tact. E posibil să întoarceţi o situaţie pe toate feţele înainte de a lua o decizie, să cântăriţi o potenţială sursă de venit sau un posibil târg avantajos. Nu vă stăpâniţi răbufnirile emoţionale şi asta v-ar putea aduce într-un raport delicat cu cei din jur.

GEMENI
Azi lecturaţi ori investigaţi o serie de evenimente din istoricul unui popor și vă lăsaţi acaparat de evenimente marcante din istoria personală. E de aşteptat ca acest refugiu în timp să vă priveze, totuşi, de unele experienţe ce ţin de viaţa afectivă prezentă.

RAC
În iubire aţi putea merge pe încredere şi dăruire necondiţionată. Poate fi momentul stingerii unor focare de teamă sau nelinişte ori poate să vi se dezlege uşor limba, să treceţi la mărturisiri, confidenţe emoţionante. O serie de câştiguri nesperate v-ar putea tenta să forţaţi norocul şi să vă dedaţi la cheltuieli negândite.

LEU
Azi treceţi în inventar amiciţiile şi prieteniile. Destul de detaşat şi raţional, simţiţi că puteţi judeca lucid reala calitate a celor ce pretind că vă pot fi aproape la nevoie. Felul mai brutal şi ofensator în care puneţi problema ar putea să deranjeze iremediabil unele orgolii.

FECIOARĂ
Sunteţi pe recepţie, aveţi urechi de auzit şi ştiţi să ascultaţi. Păreţi mai entuziast şi întreprinzător și prindeţi din zbor nişte idei care să vă aducă unele avantaje materiale sau financiare.

BALANŢĂ
Simţiţi că totul poate fi iertat, reparat şi remediat și alegeţi să dregeţi busuiocul într-o serie de relaţii personale compromise. E posibil să deveniţi mai binevoitor şi înţelegător, empatic, putând ajunge să vă substituiţi în mare măsură persoanelor de lângă dumneavoastră.

SCORPION
În plan sentimental primiţi dovezile de afecţiune necesare, iar acasă e posibil să nu vă achitaţi de unele datorii nescrise, de obligaţii de om vrednic, harnic şi chibzuit. Vi se poate reproşa că nu sunteţi gospodar, că nu vă organizaţi corespunzător, că nu sunteţi în măsură să puneţi în ordine locul.

SĂGETĂTOR
Probabil că nu vă încântă foarte mult flirtul şi jocul de-a sentimentele. Dispuneţi de o rezervă analitică, raţională, şi de un spirit critic supradozat, care poate şubrezi relaţia cu persoana iubită. Deveniţi uşor recalcitrant şi cârcotaş dacă simţiţi că v-a fost încălcat spaţiul de confort afectiv.

CAPRICORN
Atrageţi câştiguri financiare, dar şi afective, mizând pe simplitate şi onestitate, pe simţul ordinii, al logicii şi al raţiunii lucide. Dialogul instinctiv şi neprelucrat, dus în termenii unei bune-cuviinţe, poate da rezultate surprinzătoare. Din punct de vedere afectiv, discerneţi ce se face și de ce nu se face, câştigând cu tact simpatia cuiva drag.

VĂRSĂTOR
Adoptaţi un comportament revoltat şi nesupus, combativ şi incisiv. E posibil să vă vedeţi în postura de a tranșa în cercul de prieteni unele dispute financiare mai vechi sau poate ca unele datorii nereturnate să creeze izbucniri de vanităţi şi orgolii.

PEȘTI
Sunteţi mai optimist decât în mod obişnuit, iar comunicarea cu cei din jur decurge cât se poate de armonios. Profitaţi de ocazie pentru a vă găsi susţinători pentru proiectele în care sunteţi implicat. Primiţi o sumă de bani pe care o aşteptaţi de mai mult timp sau o investiţie mai veche dă rezultate.

articolul original.

Bancul zilei

23 November 2022 at 22:00
image

Reprezentanţii mai multor naţiuni se întâlnesc într-un restaurant … Toţi au cerut câte un pahar cu vin, dar, când a fost adus vinul, în fiecare pahar era o muscă.

  • Neamţul a cerut alt vin în acelaşi pahar.
  • Englezul a cerut vin nou în pahar nou.
  • Finlandezul a scos musca şi a băut vinul.
  • Rusul a băut vinul cu tot cu muscă.
  • Chinezul a mâncat musca, dar nu a băut vinul.
  • Evreul a prins musca şi a vândut-o chinezului.
  • Românul a băut trei sferturi de pahar şi a cerut să-i fie schimbat.
  • Americanul a deschis proces împotriva restaurantului şi a cerut cinci milioane de dolari daune morale.
  • Scoţianul a prins musca de gât şi i-a zis: „Chiar acum să scuipi tot ce ai băut!“.
articolul original.

Horoscop

22 November 2022 at 22:15
image

BERBEC
Starea generală va fi în ansamblu bună, în ciuda stării de agitaţie ce vă caracterizează de ceva vreme. În cazul în care până acum v-aţi confruntat cu ceva probleme de sănătate, astăzi ele s-ar putea rezolva. Ar fi bine totuşi să nu vă implicaţi în activităţi care să vă suprasolicite.

TAUR
Din punct de vedere mental sunteţi deosebit de eficient. Reuşiţi să vă concentraţi cu uşurinţă şi nu veţi avea nici o problemă dacă veţi dori să vă puneţi ideile în practică. Dacă aveţi probleme legate de aparatul circulator, în această perioadă ele s-ar putea acutiza. Prudenţa se cere a fi pusă pe primul plan, altfel aţi putea avea parte de neplăceri serioase.

GEMENI
Vă aşteaptă o zi bună în plan sentimental. Farmecul personal este la limita superioară şi oriunde vă veţi duce vi se vor face complimente. Iniţiativele în acest domeniu se vor bucura de succes, dar nu este cazul să faceţi schimbări de mai mare anvergură.

RAC
Astăzi vor exista unele tensiuni în ceea ce priveşte relaţia cu fiinţa iubită. Nu este un moment prielnic pentru a discuta despre nemulţumirile pe care le aveţi, deoarece în orice clipă poate izbucni o ceartă obositoare. Nu este momentul să faceţi schimbări de anvergură în această direcţie.

LEU
Cineva din familie ar putea interveni în relaţia dumneavoastră cu partenerul de suflet, ceea ce ar putea genera unele discuţii. Dacă nu veţi vorbi mai mult decât este cazul, nu se va întâmpla nimic neplăcut. Este posibil să primiţi o veste care vă va bine dispune.

FECIOARĂ
Propunerile pe care le veţi primi vor fi tentante, dar nu este cazul să vă implicaţi decât în acţiuni pe termen scurt. Unele schimbări pe care le aveaţi în minte de mai multă vreme nu vor mai putea fi evitate.

BALANŢĂ
Ziua se anunţă favorabilă tuturor iniţiativelor în plan sentimental. Relaţia cu fiinţa iubită evoluează cum nu se poate mai bine şi acest lucru vă ajută să vă simţiţi mai relaxat. În schimb, dacă sunteţi căsătorit puteţi avea parte de discuţii obositoare. Partenerul de afaceri va încerca să-şi impună punctul de vedere şi ar fi bine să acceptaţi lucrurile aşa cum sunt.

SCORPION
În plan financiar puteţi avea o realizare. Câştigurile nu se lasă prea mult aşteptate şi eforturile pe care le-aţi făcut îşi vor demonstra eficienţa. Energia fizică nu este la nivelul obişnuit şi suprasolicitarea vă face să vă simţiţi pur şi simplu epuizat.

SĂGETĂTOR
Vor fi multe de făcut şi nu prea veţi avea timp pentru dumneavoastră; pe ordinea de zi vor apărea tot felul de urgenţe. N-ar fi exclus ca o activitate pe care o practicaţi în timpul liber să vă dea ocazia să vă îmbunătăţiţi situaţia materială. O bună parte din timpul liber vi-l veţi petrece în compania prietenilor.

CAPRICORN
Sunteţi cam irascibil, ceea ce vă poate determina să luaţi decizii pripite. Fiţi cât se poate de atent, deoarece este posibil să faceţi greşeli cu repercusiuni majore! Evitaţi discuţiile în contradictoriu cu cei apropiaţi, deoarece este posibil să aveţi parte de o surpriză mai puţin plăcută.

VĂRSĂTOR
Veţi avea un sentiment de frustrare, căci eforturile nu se vor concretiza atât de repede pe cât v-aţi aştepta. Cineva din familie vă va susţine cu condiţia să faceţi tot ce vi se spune. La serviciu veţi primi o aprobare la o cerere mai veche.

PEȘTI
Este posibil să apară unele neînţelegeri cu colaboratorii. Cel mai bine ar fi să faceţi totul de unul singur. În cazul în care vi se vor repartiza noi sarcini de serviciu înarmaţi-vă cu răbdare, căci soluţiile vor veni cu întârziere. Nu vă încredeţi în orice zâmbet amabil, căci sunt persoane care pândesc orice slăbiciune.

articolul original.

Bancul zilei

22 November 2022 at 22:00
image

Două bunicuţe povestesc.

  • Mâine se însoară nepotul meu!
  • Felicitări! Şi de unde este mireasa?
  • De pe Facebook… Dar nu mă întreba pe ce continent este ţara asta.

Două prietene.

  • Ce lanţ de aur cu verigi superbe! De unde îl ai?
  • L-am făcut din inelele de logodnă primite.

  • Dragă, trebuie să recunoşti că ai o problemă cu drogurile!
  • N-am nici o problemă!
  • Vineri erai în faţa liceului la 8.00 dimineaţa!
  • Păi la cât ai fi vrut să mă duc, dacă la 8.00 încep orele?!
  • Nu şi pentru cei care au terminat liceul acum opt ani!
articolul original.

Horoscop

21 November 2022 at 22:15
image

BERBEC
Schimbarea de direcţie pe care o decideţi azi vine aşa, din senin, fără să vă daţi seama ce a generat acest nou sens pentru dumneavoastră, dar îl acceptaţi cu încredere. E un eveniment cu conotaţii karmice, de parcă sensul în care porniţi acum e un fel de reeditare a unor momente din vieţi anterioare.

TAUR
Iubirea nu e un joc pasiv în care aşteptaţi să fiţi descoperit, ci e nevoie şi aici de spirit întreprinzător, să luaţi taurul de coarne, să veniţi cu propuneri prin care să-i arătaţi celui din faţă că sunteţi dispus să vă asumaţi ceva serios.

GEMENI
Răspunsul pe care îl primiţi nu vă ajută prea mult, pentru că pare a fi o soluţie nepotrivită situaţiei de faţă. Consideraţi că nu este un răspuns corect în urma unei analize juste, deci trebuie să luptaţi să restabiliţi ordinea în această problemă. Încercaţi să înţelegeţi unde s-au strecurat informaţii false şi ce anume a determinat situaţia de faţă.

RAC
Ceea ce creaţi nu e înţeles sau poate nici apreciat de toată lumea, dar, la urma urmei, nu trebuie să faceţi totul după un şablon ca să fiţi acceptat. Fiţi dumneavoastră înşivă, un original, dacă asta simţiţi, un străin dacă nu vă adaptaţi, pentru că atunci când e vorba de produsul imaginaţiei, nu există un limbaj stas care se poate aplica la toată lumea.

LEU
Energia dumneavoastră pur şi simplu înfloreşte de parcă ceva o alimentează din umbră. Nimeni altcineva nu e responsabil de această dispoziţie excelentă, de acest elan creator, de cheful fantastic care vă împinge de la spate decât propria minte.

FECIOARĂ
Azi îi vedeţi pe copii cât de avizi ascultă poveştile dumneavoastră, cât de mult aşteaptă să le vorbiţi, deci deschideţi-vă sufletul şi vorbiţi-le pentru că aveţi multe să le împărtăşiţi. O activitate în strânsă legătură cu copiii vi se pregăteşte de minune.

BALANŢĂ
Orice activitate intelectuală vi se potriveşte de minune, pentru că mintea vă merge brici şi veniţi întotdeauna cu cele mai potrivite soluţii. Aţi răspuns la orice întrebare, rezolvare la orice problemă şi informaţia potrivită pentru orice situaţie, ca atare multă lume vă va căuta acum pentru a vă întreba câte-n lună şi-n stele.

SCORPION
Ceva nu iese aşa cum aţi dorit şi prima reacţie este de a aluneca spre pesimism şi depresie. Treceţi peste acest hop fără să-l puneţi la suflet, pentru că e un sacrificiu trecător prin care oricine trece din când în când. Vă veţi simţi mult mai eliberat după ce va trece totul, chiar dacă pe moment aveţi tendinţa de a spune că aveţi ghinion.

SĂGETĂTOR
O zi de linişte totală nu v-ar strica, dacă v-o puteţi permite, ca atare oferiţi-vă câteva clipe de relaxare, de meditaţie, de somn sau de lectură, pentru orice activitate prin care vă puteţi rupe un pic de iureşul de evenimente de peste zi. Acest moment de refugiu intim se va dovedi a fi esenţial, porţia dumneavoastră de izolare, oaza de linişte.

CAPRICORN
Dacă un drum s-a blocat, nu staţi pe loc plângându-vă de milă, ci adunaţi-vă imediat pentru a schimba macazul din mers. Aveţi un plan de rezervă care se potriveşte perfect situaţiei de faţă, ca atare puteţi oricând transforma un eşec într-o nouă provocare şi un capăt de drum într-un nou început.

VĂRSĂTOR
Vă simţiţi bine într-un mediu în care lumea are multe de oferit şi o face cu generozitate maximă, fără a aştepta nimic în schimb. Vă simţiţi liber şi fericit printre aceştia, care dau necondiţionat şi prietenie, şi gesturi de afecţiune, şi daruri minunate!

PEȘTI
Tot staţi şi analizaţi la rece o situaţie din care simţiţi că aţi avut de suferit, dar nu mai are rost să tot duceţi după dumneavoastră procesele de conștiinţă. Momentul ar fi mai bun pentru iertare şi uitare, închizând acel capitol pentru totdeauna.

articolul original.

Bancul zilei

21 November 2022 at 22:00
image

Nevastă-mea răsfoia aseară o carte despre transcendenţă. La un moment dat îşi ridică ochii şi-mi zice:

  • Dragă, ia fii atent ce scrie aici… Cică mulţi oameni ar fi putut fi animale într-o viaţă anterioară sau invers. Ce crezi, oare eu ce-aş fi putut fi într-o viaţă anterioară?
  • Ştiu şi eu?…i-am răspuns absent. Femeie?

Nevastă-mea tocmai a absolvit nişte cursuri de pictură. Lucrarea pentru examenul de absolvire era un bărbat nud. Evident că nu puteam concepe să-i fie model altcineva, aşa că m-am oferit eu personal. Datorită talentului ei deosebit, lucrarea a luat, de altfel, nota maximă, însă nu pricep un singur lucru: De ce naiba o fi intitulat-o „Natură moartă“?!

articolul original.

Bancul Zilei

20 November 2022 at 22:16
image

Un chinez intra intr-un bar din America, se aseaza la bar si-i cere barmanului un whisky. In dreapta lui, Steven Spielberg. Chinezul, un mare fan al filmelor acestuia, ii cere un autograf. In schimb, Spielberg ii da o palma și-i spune:

  • Voi, poporul chinez ați bombardat Pearl Harbor, pleca de-aici.
    Chinezul uimit raspunde:
  • N-au fost chinezii cei care au bombardat Pearl Harbor, ci japonezii.
  • Chinezi, japonezi, taiwanezi, sunteți cu toții la fel, a replicat Spielberg.
    Chinezul, jap-jap, ii da doua palme lu’ Spielberg si-i spune:
  • Tu ai scufundat Titanicul. Stramoșii mei au fost pe acea nava…
    Șocat, Spielberg raspunde:
  • A fost un aisberg cel care a scufundat nava, nu eu…
    Chinezul:
  • Iceberg, Spielberg, Carlsberg…
    toti sunteti la fel !…
articolul original.

Ciocolată albă de casă cu nuci şi stafide

17 November 2022 at 23:01
image

Ingrediente:

300 g lapte praf; 4 linguri nuci (alune de pădure/arahide/nucă); 4 linguri stafide/merişoare; 100 ml lapte integral; 1/2 pachet unt; 10 linguri zahăr; esenţă vanilie.

MOD DE PREPARARE:

1. Topeşte untul cu laptele şi zahărul şi lasă compoziţia să dea în clocot.
2. Ia preparatul de pe foc şi încorporează laptele praf treptat. Amestecă până la omogenizare, apoi adaugă nucile şi/sau stafidele, împreună cu esenţa de vanilie.
3. Toarnă compoziţia pentru ciocolată albă de casă într-o formă de chec tapetată cu folie alimentară şi dă-o la frigider pentru 2-3 ore, sau până când se solidifică şi poate fi servită.

articolul original.

Bancul Zilei

17 November 2022 at 22:15
image

La un BAC se prezintă elevi cu diferite pregătiri. Intră primul foarte pregătit şi iese radios:
– Cum a fost? îl intreabă ceilalţi.
– E… ca între profesori…
– Adică…?
– Ei întrebau, eu răspundeam, ne completam… Intră al doilea şi la ieşire aceeaşi întrebare:
– Cum a fost?
– Ca de la profesori la elev… ei întrebau, eu răspundeam, mă mai ajutau ei… Intră al treilea… şi la ieşire:
– Cum a fost?
– E… cum să fie… ca între popi…
– Cum aşa?
– Păi ei întrebau, eu îmi făceam cruce, eu răspundeam, îşi făceau ei cruce…


La aniversarea a 20 de ani de la casatorie, dupa ce Ion si Maria au sarbatorit, Ion iese pe balcon si incepe sa fumeze tigara dupa tigara:
– Ce-ai patit Ioane?
– Mai stii acum 20 de ani cand ne-a prins taica-tu in masina?
– Da!
– Mai stii ca mi-a zis ca daca nu te iau de nevasta fac 20 de ani la inchisoare?
– Da!
– Maine ieseam, ma!

articolul original.

Horoscop

17 November 2022 at 22:15
image

Berbec
Un nou proiect se dovedește a fi unul care vă solicită tot efortul. Poate fi vorba inclusiv de o evoluție, o trecere la alt nivel. Este necesar să dați un restart, aveți de trecut un test, dar cu atâtea griji, sunt posibile mici probleme de sănătate.

Taur
Posibil să inter-vină o schimbare bruscă în program, cel mai probabil că veți efectua ore su-plimentare. Chiar dacă se întrevăd recompense bănești, nu-i neglijați pe cei de acasă, încercați să mențineți un echilibru între casă și serviciu.

Gemeni
Sunteți preocupați de domeniul călătoriilor. Aveţi curajul de a vă apropia de persoane cu o viziune, persoane de la care aveți ce învăța. Vestea ar putea fi surprinzătoare pentru persoana iubită, ceva din atitudinea acesteia v-ar putea irita.

Rac
Vă neglijați propria persoană în faţa responsabilităților asumate sau a responsabilităților pe care alții vi le pun în spate. Stresul acumulat vă poate cauza afecțiuni și neplăceri pe plan financiar. Momentul nu este favorabil pentru a iniția ceva nou.

Leu
Veți culege rezultatele muncii sub formă de recompense bănești în urma unei că-lătorii de afaceri pe care aveți șansa să o faceți astăzi. Cu această ocazie veți cunoaște persoane de la care aveți ce învăța, care să vă susțină ideile.

Fecioară
Este timpul să vă apucați de ce v-ați propus, să nu lăsați energia zilei să se risipească. Se pare că tot ce a fost până acum dificil sau imposibil de realizat, se va rezolva de la sine, deoarece aveți idei constructive.

Balanţă
Începeți să înțelegeți încotro va îndreptăți. Va doriți să faceți un pas important, care va va ajută și din punct de vedere emoțional. Sunteți puși în situația de a face eforturi mari și de a deveni responsabili de viață dumneavoastră.

Scorpion
Se produce o încurcătură cu o planificare, o indiscreție, o întârziere cu plata. Posibil să fiţi puși într-o situație inconfortabilă față de colegi sau prieteni. Este o situație care merită analizată, pentru ca să evoluați, învățați sau îi învățați pe ceilalți.

Săgetător
Posibil să intervină o schimbare bruscă în program, cel mai probabil că veți efectua ore suplimentare. Chiar dacă se întrevăd recompense bănești, nu-i neglijați pe cei de acasă, încercați să mențineți un echilibru între casă și serviciu.

Capricorn
Vi se face o nedrepta-te și acest lucru vă afectează peste măsură. Poate fi vorba despre o dezamăgire, abandon, marginalizare. A venit timpul pentru o schimbare majoră. Faceți ordine în dezordine, mai ales acolo unde are consecințe emoționale.

Vărsător
Vă domină sentimentul de singurătate, marginalizare și izolare față de o lume dinamică, de parcă toate principiile voastre nu mai au valabilitate. Vreți să porniți înainte cu toată viteza, însă încercarea de a vă adapta din mers nu dă roade.

Peşti
Armonia în relații poate fi afectată. A venit momentul să faceți o selecție riguroasă în cercul de prieteni. Sunteți pus pe fapte mari, însă nu exagerați! Atitudinea va face diferența, dacă vă veți controla impulsivitatea și nu veți acționa la primul impuls.

articolul original.

Marian Barbu lansează „În zigzag cu viața mea”, la Biblioteca Judeţeană

17 November 2022 at 13:10
image

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 18 noiembrie 2022, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 10.00, lansarea volumului „În zigzag cu viața mea”, autor Marian Barbu.

La eveniment vor participa invitații: Tudor Nedelcea, Mircea Pospai, Dan Lupescu, Nicolae Bălașa.

„Sunt sigur că, în înțelegerea intimă a lui Marian Barbu, conștientizată sau nu, tot ce există pe lume există pentru a fi scris. Nu, bineînțeles, în sensul dat scrisului de Mallarmé, pentru care tout au monde existe pour aboutir au Livre (la Cartea unică, expresia Absolutului), ci în înțelesul comun. Riscând o paralelă forțată, aș spune că Marian Barbu transformă tot ce știe, tot ce trăiește, în litere, așa cum regele Midas preschimba în aur tot ce atingea.

Productiv, în aceeași măsură, pe tărâmul cercetării literare (și extraliterare) și a literaturii de ficțiune, colaborator la zeci de reviste și ziare din țară, precum și la periodice din străinătate (Germania, Danemarca, Serbia, Israel, Canada…). Scrisul este pentru el mod de existență. Nu numai pentru el, evident, dar se numără și el printre cei care, parafrazând sentința autodefinitorie a lui Descartes, am putea spune: Scribo, ergo sum. Scriu, deci exist.” – Dumitru Micu, Universitatea București

articolul original.

Horoscop

16 November 2022 at 23:15
image

BERBEC
Şansa cea mai mare nu e unică, ci poate apărea din două direcţii în acelaşi timp. E posibil să fiţi atât de norocos încât să profitaţi şi de una, şi de alta. Parcă trece un înger protector pe deasupra şi vă oferă o a doua şansă cu privire la o situaţie care nu v-a ieşit prea bine data trecută sau vă aşază pe tavă mai multe opţiuni la fel de profitabile.

TAUR
De mult nu v-aţi mai simţit atât de bine, atât de fericit, dornic de aventură şi de distracţie. Poate iubirea e cea care vă entuziasmează aşa sau vă aduceţi aminte să fiţi copil şi lăsaţi să iasă la iveală toată energia pe care o ţineaţi blocată din timiditate sau din cauza stresului.

GEMENI
Nu aveţi încredere în calităţile dumneavoastră şi vi se citeşte pe chip o perpetuă nemulţumire şi autocritică. Vă găsiţi numai defecte, scoateţi la iveală doar punctele slabe şi vulnerabilitatea de care unii se pot folosi pentru a vă da la o parte. Luptaţi cu propriile temeri, inhibiţii sau complexe.

RAC
Dacă nu aveţi libertate deplină de acţiune, parcă nu sunteţi în stare de nimic constructiv. Luptaţi pentru dreptul de a face ceva pe cont propriu, de a fi propriul stăpân, pentru că credeţi în ideile dumneavoastră şi merită să le faceţi ascultate.

LEU
Se prefigurează la orizont un rezultat excelent, ce vă stimulează enorm, şi dacă mai primiţi de la cei din jur şi aprecieri şi laude, parcă prindeţi şi mai mult chef să ajungeţi mai repede la ţinta visată. Faceţi paşi mari spre acel moment care va încununa eforturile dumneavoastră din ultima perioadă.

FECIOARĂ
Întâlniţi o persoană care are un efect foarte bun asupra dumneavoastră. Vă motivează, vă ambiţionează, vă inspiră curajul de a vă exprima punctul de vedere cu mai multă energie, devenind astfel stimulentul de care aveaţi nevoie pentru a merge mai departe.

BALANŢĂ
Un final de drum nu e un capăt de ţară, ba dimpotrivă, s-ar putea să fie cel mai bun lucru care vi se putea întâmpla. Probabil nu aveaţi curajul să spuneţi gata, până aici, dar azi vi se oferă soluţia pe tavă, la ţanc pentru a încheia un capitol din care nu mai aveaţi nimic de câştigat.

SCORPION
Vă rupeţi un pic de activităţile pe rol şi aruncaţi o privire înapoi, la o situaţie de demult care nu a fost rezolvată aşa cum se cuvine. Aveţi timp suficient să vă ocupaţi de vechile datorii, de aceea e bine să vă opriţi şi să vă întoarceţi în alte vremuri, unde a rămas ceva în coadă de peşte.

SĂGETĂTOR
Când sunteţi în preajma celor dragi, vă permiteţi să vă alintaţi un pic şi să vă purtaţi ca un copil. E semn că totul e armonios şi bun între voi şi atmosfera aceasta e perfectă pentru o zi care vă apropie şi mai mult de weekend sau chiar de sărbători. Dacă mai e rost şi de o reuniune de familie, atunci totul se transformă în distracţie.

CAPRICORN
Ca să aveţi o zi de succes, alegeţi-vă cu grijă spaţiul în care vă desfăşuraţi activitatea, deoarece reuşita zilei depinde enorm de anturajul în care vă aflaţi. Dacă nimeriţi printre oameni trişti, împovăraţi de griji şi lipsuri, e absolut firesc să vă influenţeze şi pe dumneavoastră.

VĂRSĂTOR
Vestea care soseşte azi vă bucură la maximum, pentru că este exact informaţia de care aveaţi nevoie pentru a alunga complet incertitudinea din inima dumneavoastră. Stăteaţi ca pe ghimpi, aşteptând un semn dintr-o anumită direcţie, care vine acum exact în forma de care aveaţi nevoie.

PEȘTI
Discutaţi cu cei din familie despre viitoarele investiţii ce trebuie făcute pentru locuinţa în care trăiţi şi toţi primesc cu bucurie propunerile dumneavoastră. E timpul să renovaţi sau să începeţi lucrările de extindere la locuinţa voastră şi e o reală plăcere să faceţi planuri peste planuri, să consultaţi ofertele de prin magazinele de profil.

articolul original.

Bancul zilei

16 November 2022 at 23:00
image

Merge unul cu maşina cu 100 km/h. La un moment dat, îl depăşeşte o găină. Omul apasă acceleraţia, dar n-o ajunge. După ce merge el aşa vreo 5 km, vede cum găina intră la o fermă.
Se duce la fermier şi îl întreabă:

  • Ce fel de găini sunt acestea? Prima dată văd să fugă aşa de tare o găină!
  • Este o specie nouă, cu trei picioare… inginerie genetică. Știţi, în felul ăsta au mai multe pulpe, sunt găini pentru carne.
  • Şi-i gustoasă carnea?
  • Nu ştie nimeni, fiindcă nu le putem prinde.
articolul original.

Horoscop

15 November 2022 at 23:15
image

BERBEC
Vă aflaţi în compania unor persoane foarte diferite şi ori trebuie să deveniţi un fel de arbitru între taberele formate, ori încercaţi să colaboraţi eficient cu fiecare. Dumneavoastră sunteţi cu totul altfel decât aceştia.

TAUR
Puneţi multă pasiune într-un proiect nou, care porneşte acum, şi dacă reuşiţi să vă păstraţi energia de acum până la capăt, roadele vor fi pe măsura patimii dumneavoastră. Vă place ceea ce faceţi şi când investiţi atâta bucurie de a munci într-un plan nou, rezultatele vor fi pe măsura dorinţei de reuşită.

GEMENI
Greu merge colaborarea cu cei din jur, pentru că nu aveţi parte de tovarăşi prea deschişi la propunerile dumneavoastră. Sunt încăpăţânaţi, închişi, nu au chef de discuţii şi parcă v-aţi lovi de un zid de răceală şi indiferenţă la orice tentativă de a vă apropia.

RAC
E greu să vă vedeţi marele vis împlinit, dar nu e imposibil. Ceea ce nu aţi reuşit să puneţi în practică tot anul are mai mari şanse de materializare de acum înainte, dar trebuie să începeţi să faceţi de pe acum ceva în această direcţie. Trasaţi-vă linia directoare a acestui proiect important.

LEU
Nu puteţi trece uşor la etapa următoare a unei acţiuni ce părea să evolueze foarte bine. Daţi azi piept cu o serie de piedici ce vă obligă să vă adunaţi forţele mai atent şi să acţionaţi cu îndrăzneală şi ambiţie. Nu aşteptaţi să se rezolve de la sine, ci puneţi umărul concret pentru ca lucrurile să revină pe linia normală.

FECIOARĂ
Deşi unii povestesc ce frumos va fi un eveniment anunţat pentru perioada următoare, dumneavoastră aveţi mari rezerve şi nu vă lăsaţi convins de promisiunile lor. Preferaţi să vă bazaţi pe fapte, nu pe basme, chiar dacă şi dumneavoastră faceţi parte dintre cei mai mari visători.

BALANŢĂ
Iubirea este tot ce aveţi mai scump pe lume şi vă bucuraţi de momente superbe alături de cel drag. Primiţi cu inima deschisă gesturile sale de afecţiune şi oferiţi în schimb tot ce aveţi mai bun în dumneavoastră. În cazul în care nu există cineva încă în inima dumneavoastră, azi şansele sunt mai mari de a întâlni o persoană care să vă facă sufletul să tresalte.

SCORPION
Nu ştiţi cum să trataţi veştile care vin azi din toate părţile, pentru că sunt foarte contradictorii. Aveţi şi motive de distracţie şi de bună dispoziţie, dar în clipa următoare auziţi ceva din extrema cealaltă. Poate fi o zi cu stări la extreme: dacă porniţi ziua prost, cu sufletul împovărat de griji şi tristeţe, sigur apare ceva care să vă facă să vă simţiţi din nou bine.

SĂGETĂTOR
Mai bine staţi pe loc, fără a vă exprima deocamdată opinia cu privire la un eveniment care nu a ajuns încă la nivelul cel mai stabil. Încă se mai pot modifica lucrurile, încă nu s-au aşezat toate pe făgaşul normal şi o decizie luată acum sau o concluzie extrasă prea devreme ar putea genera mai târziu o complicaţie.

CAPRICORN
Nu puteţi mulţumi pe toată lumea, nici măcar atunci când urmaţi cele mai corecte căi şi nu vă abateţi de la reguli. Cineva tot vă va găsi nod în papură, chiar şi la cele mai juste decizii sau la cele mai inteligente alegeri, dar nu plecaţi urechea la astfel de comentarii.

VĂRSĂTOR
Nu ştiţi să vă bucuraţi de succesul la care aţi ajuns prin atâtea eforturi, de parcă aţi vrut şi mai mult… Nu vă mulţumiţi cu puţin, speraţi ceva mai mult de atât, dar ar fi bine să nu pretindeţi imposibilul, ci să încercaţi să acceptaţi ceea ce vi se oferă.

PEȘTI
Uneori e bine să vă susţineţi punctul de vedere cu un dram de agresivitate, pentru că doar aşa veţi reuşi să aveţi ultimul cuvânt într-o dispută. Găsiţi tonul potrivit pentru a vă face ascultat şi inspiraţi siguranţă de sine şi fermitate.

articolul original.
❌