ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 5 October 2022Gandul

LIVE TEXT | Război în Ucraina, ziua 224: Vladimir Putin a promulgat legea privind anexarea a patru regiuni ucrainene / Container cu dinți de aur smulși, descoperit într-o „cameră de tortură” făcută de ruși

5 October 2022 at 07:15

Război în Ucraina, ziua 224. Kievul a descoperit o „cameră de tortură” făcută de ruși, într-un oraş eliberat. Poliţia ucraineană a afirmat, marţi, că a descoperit o „cameră de tortură” în oraşul Pisky-Radkivski, care a fost ocupat de Rusia, în estul regiunii Harkov. Potrivit Poliţiei, în acel loc s-au găsit, între altele, un container plin de dinţi de aur.

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul

Cele mai importante evenimente ale zilei

UPDATE ora 10:00 – Vladimir Putin a promulgat legea privind anexarea a patru regiuni ucrainene

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat miercuri legea care oficializează anexarea a patru regiuni din Ucraina, controlate parţial de forţele ruse, a relatat agenţia oficială de presă TASS, preluată de Reuters și citată de Agerpres.

Anexarea vizează regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, ce reprezintă în jur de 18% din teritoriul recunoscut internaţional al Ucrainei.

Rusia a declarat anexările după ce a organizat ceea a a numit referendumuri în zonele ocupate în Ucraina.

Guvernele occidentale şi Kievul au declarat că scrutinele au încălcat dreptul internaţional, au fost coercitive şi nereprezentative.

Vladimir Putin / Sursa FOTO: Twitter
Vladimir Putin / Sursa FOTO: Twitter

UPDATE ora 09:00 – Ucraina îşi propune să repornească reactoarele de la Centrala Nucleară Zaporojie

Ucraina ia în considerare repornirea celei mai mari centrale nucleare din Europa – Zaporojie – pentru a asigura siguranţa acesteia, la doar câteva săptămâni după temerile legate de un dezastru cauzat de radiaţii la instalaţia ocupată de Rusia, a declarat marţi preşedintele companiei care operează centrala pentru Associated Press.

Centrala nucleară Zaporojie a apărut ca unul dintre cele mai îngrijorătoare puncte de focar ale invaziei Rusiei în Ucraina. Aceasta a fost avariată în timpul luptelor, ceea ce a provocat o alarmă internaţională, iar şeful acesteia a fost reţinut de forţele de ocupaţie pe parcursul weekend-ului, înainte de a fi eliberat luni, scrie News.ro.

UPDATE ora 08:00 – Poliția ucraineană spune că a descoperit o „cameră de tortură” într-un oraș eliberat de sub ocupația rusă

Poliţia ucraineană a afirmat, marţi, că a descoperit o „cameră de tortură” în oraşul Pisky-Radkivski, care a fost ocupat de Rusia, în estul regiunii Harkov, transmite CNN.

Potrivit Poliţiei, în acel loc s-au găsit, între altele, un container plin de dinţi de aur.

„După eliberarea satului Pisky-Radkivski, localnicii au anunțat la Poliţia că în subsolul uneia dintre case erau ţinuţi prizonieri – locuitori din zonă, soldaţi ATO [Operaţiunea Antiteroristă] şi prizonieri de război din cadrul Forţelor Armate ale Ucrainei”, a declarat Serhiy Bolvinov, şeful Departamentului de investigaţii al Poliţiei Naţionale din regiunea Harkov, pe Facebook.

Bolvinov a adăugat că locuitorii din zonă au auzit ţipete constante din clădire.

 „Anchetatorii şi procurorii lucrează pentru a stabili toate faptele care au avut loc în această cameră de tortură”, a spus el.


Anterior, la finalul lunii septembrie, armata ucraineană a spus că a descoperit o nouă „cameră de tortură” într-un oraș eliberat de sub ocupația rusă.

„Așa arată un scaun electric rusesc. Numai că acesta nu este un instrument de justiție pentru criminali, ci un instrument pentru călăii ruși și sadicii care i-au torturat pe ucraineni”, a transmis instituția de la Kiev, adăugând și o poză.

Another russian torture chamber in the de-occupied territories near Kharkiv.
This is what a russian electric chair looks like. Only this is not an instrument of justice for criminals, but a tool for russian executioners and sadists who tortured Ukrainians. pic.twitter.com/c0FIN2Mm1n

— Defense of Ukraine (@DefenceU) September 26, 2022

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și la săptămânalul 7Est, în anul 2010. Ulterior, citeste mai mult
articolul original.

VIDEO | Europarlamentar: „Este momentul să vorbim despre pensia minimă europeană. Nu este o favoare, este dreptul lor”

5 October 2022 at 06:43
image

Europarlamentarul Eugen Tomac a spus, în plenul Parlamentului European, că „este momentul să vorbim despre pensia minimă europeană”. El afirmă că nu este vorba despre „o favoare, ci este dreptul lor tuturor cetățenilor UE.

„Vreau să aduc în discuție o temă importantă. Evident, în această perioadă ne concentrăm cu toții atenția pe tot ce ține de criza din energie și încercăm să îi ajutăm pe cetățenii europeni. Recent, am adoptat Directiva Europeană privind instituirea salariului minim european și este un pas important, pentru că trebuie să aliniem salariile la nivel european pe criterii sănătoase, ce țin de performanța economică. Însă, vreau să ridic o altă temă care mi se pare extrem de importantă, mai ales în condițiile în care avem sute de milioane de cetățeni care au nevoie de sprijin și, în momente de criză, persoanele vulnerabile trebuie ajutate. Cred că este momentul să vorbim despre pensia minimă europeană.

Avem milioane de cetățeni care duc o viață extrem de critică, plină de lipsuri, iar noi, la nivel european, trebuie să instituim această pensie minimă europeană. În țara mea, avem 5 milioane de pensionari și mulți dintre ei au o pensie de doar 200 de euro și cred că este important ca de pensia minimă europeană să beneficieze și cetățenii europeni care nu locuiesc în Europa, pentru că ei sunt cetățeni ai Uniunii Europene”, a transmis Eugen Tomac, în Parlamentul Uniunii Europene.

„Nu este o favoare, este dreptul lor, al tuturor cetățenilor europeni”

Într-o postare pe Facebook în care a vorbit despre acest subiect, Tomac a punctat că această „problematică ar fi trebuit să se afle demult pe agenda europeană”.

„Scopul nostru este să apărăm interesele tuturor cetățenilor europeni, al celor vulnerabili cu precădere. După ani de muncă cinstită, pensionarii merită respect și o viață demnă, nu să stea cu mâna întinsă. Nu este o favoare, este dreptul lor, al tuturor cetățenilor europeni, din interiorul sau din afara granițelor UE”, a adăugat sursa citată.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și la săptămânalul 7Est, în anul 2010. Ulterior, citeste mai mult
articolul original.
Ieri — 4 October 2022Gandul

Soțul unei cunoscute cântărețe de muzică populară reținut pentru braconaj. Polițiștii au organizat un flagrant

4 October 2022 at 20:24
image

Soțul cântăreței de muzică populară Lena Miclăuș a fost reținut de polițiști, alături de mai multe persoane, pentru fapte de braconaj săvârșite în zona montană a județului Vâlcea.

Polițiștii gorjeni au prins în flagrant mai multe persoane în timp de vânau în zona montană a  Obârșia Lotrului, județului Vâlcea, printre care și soțul cântăreței Lena Miclăuș.

„La data de 1 octombrie a.c., poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de săvârșirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi braconaj cinegetic”, transmite IPJ Gorj.

Astfel, a fost organizată o acțiune de prindere, în flagrant delict, a unor persoane, care ar fi săvârșit fapte de braconaj, în zona montană Obârșia Lotrului, județul Vâlcea.

”Totodată, au fost efectuate 7 percheziții domiciliare, în orașul Novaci, municipiul Deva, județul Hunedoara și localitatea Voineasa, județul Vâlcea, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi braconaj cinegetic”, au mai transmis polițiștii gorjeni.

În urma perchezițiilor, polițiștii au confiscat 8 arme de vânătoare, deținute legal, un amortizor de sunet, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, 585 de cartușe de vânătoare, 280 de kilograme de carne de vânat, 8 trofee de cervide, 3 topoare și 4.300 de țigarete, deținute în afara unui antrepozit fiscal, fără a avea timbru de marcaj fiscal.

De asemenea, două autoturisme de teren au fost indisponibilizate.

”La data de 1 octombrie a.c., față de 2 persoane, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, ulterior, la data de 2 octombrie a.c., această măsura fiind luată față de alte 5 persoane.

Față de cele 2 persoane reținute la data de 1 octombrie a.c., a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. Prejudiciul cauzat este de peste 24.000 de euro. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, precum și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara”, au informat autoritățile.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției Mediafax. A lucrat apoi în redacțiile B1Tv citeste mai mult
articolul original.

Elon Musk cumpără totuși Twitter! De ce s-a răzgândit cel mai bogat om din lume

4 October 2022 at 19:49
image

Miliardarul Elon Musk a revenit cu oferta sa inițială de 54,20 dolari per acțiune, echivalentul a 44 de miliarde de dolari ca preț final, pentru a prelua compania Twitter Inc, care deține rețeaua de socializare cu același nume, au declarat marți două surse familiare cu oferta.

Acordul îi va oferi celui mai bogat om din lume conducerea uneia dintre cele mai influente platforme media și va pune capăt lunilor de litigii care au afectat brandul Twitter și au alimentat reputația lui Musk de comportament oscilant, scrie agenția de știri.

Musk a fost de acord în aprilie să cumpere Twitter pentru 44 de miliarde de dolari, dar, la câteva săptămâni, a spus că numărul de conturi false a fost mult mai mare decât estimarea Twitter de mai puțin de 5% dintre utilizatori și renunță.

La scurt timp după anunțul lui Musk, preşedintele Twitter, Bret Taylor, a transmis că va deschide o acţiune în justiţie pentru a-l obligat pe miliardar să respecte acordul de cumpărare.

Musk ar fi făcut propunerea într-o scrisoare către Twitter, potrivit Bloomerg.com.

Musk va trebui să respecte acordul de cumpărare al platformei

„Consiliul de administraţie al Twitter este hotărât să finalizeze tranzacţia la preţul şi în condiţiile convenite” cu Elon Musk, a transmis Bret Taylor într-o postare pe reţeaua de socializare, precizând că e „încrezător” în şansa de a obţine câştig de cauză în faţa instanţei.

Noua decizie a celui mai bogat om al lumii arată că Musk s-a convins că șansele de a câștiga în instanță sunt minime și tranzacția se va finaliza într-un mod sau altul, subliniază analistul financiar Dan Ives pentru Reuters.

La scurt timp după anunțul lui Musk, preşedintele Twitter, Bret Taylor, a transmis că va deschide o acţiune în justiţie pentru a-l obligat pe miliardar să respecte acordul de cumpărare.

„Consiliul de administraţie al Twitter este hotărât să finalizeze tranzacţia la preţul şi în condiţiile convenite” cu Elon Musk, a spus Bret Taylor într-o postare pe reţeaua de socializare, precizând că sunt „încrezători” în şansa lor de a obţine câştig de cauză în faţa instanţei.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucrainean citeste mai mult
articolul original.

ANPC sancționează Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie până în prezent

4 October 2022 at 19:02
image

ANPC sancționează Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie până acum. Unde au ajuns banii călătorilor păcăliți, „pe ce au fost cheltuiți și cum vor putea fi recuperați vreodată rămâne o mare enigmă”, a precizat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a ținut să precizeze că reprezentanții companiei aeriene Blue Air, nu s-au obosit nici măcar să răspundă la telefon. Lăsând la o parte faptul că nu există nicio dovadă, încă, pentru care banii călătorilor au dispărut fără urmă.

„În ciuda desfășurării greoaie a cercetării, cauzată de reacțiile întârziate ale operatorului economic la solicitările echipei de comisari ANPC cu privire la diverse documente necesare investigației, concluziile analizării situației au fost definitivate”, a transmis instituția într-un comunicat de presă. 

Echipa de control a constatat utilizarea practicilor comerciale incorecte pe scară largă, de către operatorul economic.

„Având în vedere prevederile art. 3 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului din 12.12.2017, aceasta înseamnă orice acţiune sau omisiune care contravine legislaţiei care protejează interesele consumatorilor şi care a adus, aduce sau ar putea aduce prejudicii intereselor colective ale consumatorilor care îşi au reşedinţa în cel puţin două state membre diferite de statul în care îşi are originea sau a avut loc acţiunea sau omisiunea în cauză sau pe teritoriul căruia este stabilit comerciantul responsabil de acţiunea sau omisiunea în cauză”, a precizat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Reprezentanții companiei Blue Air s-au făcut că plouă

Horia Constantinescu este sceptic cu privire la ceea ce se întâmplă, de fapt, printre reprezentanții companiei aeriene, sugerând că, va rămâne o adevarată „enigmă” recuperarea banilor clienților păgubiți.

„Iată că Blue Air execută ultimul zbor și pleacă de pe piață, așa cum spuneam încă de acum trei luni.  De la ultima sancțiune și până la această a doua evaluare, peste 100.000 de consumatori trec prin ceea ce au trecut și primii, în ultimii doi ani.  Unde au ajuns banii acestora, pe ce au fost cheltuiți și cum vor putea fi recuperați vreodată rămâne o mare enigmă…

Unul dintre avioanele companiei zace pe o pistă a aeroportului Băneasa, fără ambele motoare. Oare câte curse trebuia să execute, în condițiile în care, fără propulsive, acesta nu se putea deplasa nici măcar pe DN1.

Fără combustibil, fără taxe de aeroport plătite, fără salarii achitate la zi, încă mă întreb cum urmau să se execute cursele și de ce au fost promovate, în condiția în care se știa că nu pot fi duse la bun sfârșit. Nu mai vorbesc și de faptul că fără avioane lucrurile s-ar fi complicat și mai tare. Au sau nu au toate aceste lucruri? Mă întreb pentru că nouă reprezentanții companiei nu au vrut să ne răspundă”, spune președintele ANPC, Horia Constantinescu, potrivit G4media.ro.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucrainean citeste mai mult
articolul original.

Lacul Techirghiol, secat din cauza căldurii din vară. Ce au descoperit specialiștii

4 October 2022 at 18:36
image

Seceta din această vară a lăsat cratere în lacurile din România. În Delta Dunării, șase lacuri au secat complet, iar altele sunt pe cale de dispariție. Totuși, lacul Techirghiol reprezintă o adevarată ”comoară”, conform specialiștilor.

Urmele lăsate de căldura și seceta din vara aceasta au început să apară. Tot mai multe lacuri au secat în diferite zone ale țării.

În Delta Dunării, șase lacuri sunt secate complet, iar multe altele sunt pe cale de dispariție. Pe litoral, Lacul Techirgiol este uscat total la mal. Totuși, potrivit specialiștilor, canicula a făcut nămolul un fel de „aur negru”, dar mai bun.

Lacul Techirghiol arată ca un decor dintr-un film trist. Locul de relaxare animat cândva de mii de oameni e acum o fâşie largă de pământ uscat.  În locurile unde era apă, acum a început să crească iarba.

Canicula şi seceta au dus la scăderea nivelului apei din lacul Techirghiol. Oamenii sunt speriaţi de efecte, dar specialiştii și-au expus părerea cu privire la situația de față.

„Am mai fost şi în primăvară, în martie. Era normal, ca să zic aşa. Acum, după vara asta atât de secetoasă … Nu arată prea bine”, povesteşte un bărbat.

„Acum cred că a scăzut cel mai mult. E prima oară. Anul trecut nu a fost aşa”, a comentat un cuplu, potrivit Observator.ro.

„Am văzut pământul crăpat. Uitaţi aşa, de poţi să bagi mâna”, a adaugat un bătrân.

Specialiștii nu au o părere negativă despre situația de față

„Nămolul este foarte bine protejat sub o înălţime de apă destul de mare şi atunci nu ajunge până la depozitul de nămol nici radiaţia solară foarte multă, nici alte elemente meteorologice. Nu este în pericol zăcământul şi putem să ne gândim că noi exploatăm acelaşi zăcământ de 125 de ani”, a explicat Olga Surdu, medic Sanatoriul Balnear Techirghiol.

Scăderea nivelului Lacului Techirghiol are şi alte părţi bune, de exemplu, cu cât nivelul apei este mai redus, cu atât salinitatea este mai mare.

„Techirghiol se şi concentrează în săruri, ceea ce e bine. Toată substanţa organică formată pe timpul verii, acum este mineralizată de vietăţile specifice. Concentraţia de săruri poate urca la 90 de grame la litru, ceea ce este foarte mult, aproape de trei ori cât Oceanul Planetar”, spune Adrian Bîlbă, Doctor în Ştiinţe.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucrainean citeste mai mult
articolul original.

Mihai Tudose, reacție acidă la adresa UE privind criza energetică: „O să murim optimiști! Regula iernii va fi, din păcate, ”scapă cine poate”

4 October 2022 at 17:45
image

Fostul premier PSD și actual europarlamentar Mihai Tudose critică lipsa de solidaritate a statelor membre ale Uniunii Europene în lupta cu criza energetică ce afectează continentul în prag de iarnă. 

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției Mediafax. A lucrat apoi în redacțiile B1Tv citeste mai mult
articolul original.

Mafiot italian, amenințări la adresa unui polițist din Oradea: „Vei fi primul!”

4 October 2022 at 15:54
image

Un italian care s-a ales cu o anchetă deschisă pentru ultraj, a amenințat săptămâna trecută un polițist de la Antidrog din Oradea. Federico Putorti a fost cercetat pentru trafic de droguri, iar din luna mai poliția nu îl găsește, deși pe internet postează destul de des.

Federico Putorti, în vârstă de 36 de ani, stabilit în Bihor din anul 2018 i-a trimis un mesaj polițistului Rareș Buștean, ofițerul care în 2020 l-a cercetat pentru trafic de droguri.

De asemenea, polițistul a ținut legătura cu investigatorul sub acoperire și a coordonat achizițiile supravegheate de italianul mafiot. În intervalul februarie-martie 2020, acesta le-a vândut cocaina, amfetamină li o jumătate de kilogram de cannabis.

Din 23 aprilie 2020, însă, ancheta coordonată de procurorii DIICOT Oradea a fost compromisă iar agenţii sub acoperire deconspiraţi.

Putorti a refuzat să mai răspundă la telefon pentru că, după cum au aflat ulterior procurorii DIICOT, aflase că era vizat de o anchetă, iar asta chiar de la surse din Poliţie. Până la acest moment, nu s-a aflat cine i-ar fi putut spune individului.

Italianul, dispărut din luna mai

“Există un posibil interes atât sub aspectul divulgării, cât şi al aflării datelor confidențiale din dosarul penal, atât în cursul urmăririi penale, cât şi după sesizarea instanţei”, se menționează în dosarul lui Federico Putorti, ajuns în final în faţa instanţei pentru trafic international de droguri de risc, trafic intern de droguri de risc şi mare risc, respectiv deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

Italianul a pretins, însă, atât în anchetă, cât şi în faţa instanţei, că este doar consumator, că cel care îl aproviziona e chiar colaboratorul sub acoperire al poliţiştilor, iar dosarul o înscenare a colaboratorului cu complicitatea poliţistului care l-a cercetat.

„Îmi spunea de multe ori că are prieteni în rândurile poliţiştilor din cadrul BCCO Oradea şi DIICOT Oradea şi să fiu atent, că dacă îi voi greşi cu ceva, îmi va face probleme, ceea ce s-a şi întâmplat”, se arată într-o depoziţie a italianului, de la dosar.

Bărbatul, care a fost arestat în 2020, iar apoi a fost plasat sub control judiciar, a dispărut în luna mai a acestui an, fiind dat în urmărire internaţională. Lui Federico Putorti nu pare să-i pese de urmăritorii săi, postând pe contul său de socializare fotografii şi filmuleţe din călătorii prin staţiuni de lux, iar pe 28 septembrie şi un mesaj adresat poliţistului care l-a anchetat: „Şi tu, Rareş Buştean, tu eşti mereu în gândurile mele, vei fi primu… Promis de Calabria!”, Calabria fiind zona din care provine italianul.

Federico a fost implicat în răfuieli sângeroase, falsuri, ameninţare, distrugere, port ilegal de arme sau obiecte folosite la atacuri şi a fost prins conducând drogat, în Italia.

În Germania a fost dat chiar în urmărire europeană, după ce a închiriat un bolid şi nu l-a mai returnat.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucrainean citeste mai mult
articolul original.

Iarna a venit mai devreme la munte! Pe Transfăgărăşan, stratul de zăpadă depăşeşte 15 centimetri

4 October 2022 at 15:15
image

La mijlocul toamnei vremea rea își face apariția, închizând deja primul drum din cauza ninsorii. Zăpada, viscolul și ceața de la munte au determinat drumarii să restricționeze circulația pe Transalpina, iar ciobanii le sugerează turiștilor să aibă echipament de iarnă.

Tronsonul dintre Rânca și Obârșia Lotrului a fost închis. De asemenea, mulți turiști au fost nevoiți să se întoarcă dn drum din cauza zăpezii.

Situația e asemănătoare și pe Transfăgărășan. La Bâlea, stratul de zăpadă depășește 15 centimtri.

Utilajele pentru deszăpezire au intervenit încă de la prima oră pe Transalpina, dar misiunea a fost aproape imposibilă.

Deși luna octombrie abia a început, la munte peisajul este mai degrabă desprins dintr-o zi de iarnă. Pe Transalpina ninge, bate vântul cu putere, iar drumarii au luat decizia de a închide temporar șoseaua.

Cristi Tudor, reprezentant DRDP Craiova: „S-a luat această decizie din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, ceaţă care scade vizibilitatea până la sub 50 de metri, lapoviţă şi chiar ninsoare în zonele de creastă şi vânt foarte puternic care transformă zăpada şi lapoviţa în polei.”

Ciobanii le sugerează oamenilor să aibe echipament

Câţiva ciobani care au stâne la munte s-au încumetat să urce, dar au făcut şi ei cale-ntoarsă chiar şi cu maşini 4×4 şi echipate pentru iarnă.

Cioban: „Nici n-am putut să trecem vârful acum. Mâine, poate s-o mai linişti un pic şi coborâm oile la vale. E frumos şi acum peisajul, dar drumul e impracticabil.”

„Nu e de a te aventura. Eu, care fac traseul ăsta de ani de zile, şi iarnă, şi vară, am venit foarte greu. Din păcate, sunt foarte mulţi turişti în urmă care s-au aventurat. Unii s-au întors.”, a spus o femeie care locuia în zonă.

Ninsoare este şi pe Transfăgărăşan. Deocamdată, cea mai spectaculoasă şosea din România rămâne deschisă, potrivit Observator.ro.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucrainean citeste mai mult
articolul original.

Mircea Geoană îndemn pentru studenți: ”Rămâneți deschiși la nou, investiți permanent în voi și în potențialul vostru ca profesioniști și lideri!”

4 October 2022 at 14:54
image

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană aflat la festivitatea de deschidere de an a Universității de Științe ale Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara le-a transmis studenților încurajări și sfaturi legate de anii studenției, dar și de conduita în viață.

Președinte fondator al Institutului Aspen din România, Mircea Geoană a desfășurat de-a lungul carierei sale proiecte dedicate dezvoltării tinerilor, acesta fiind recunoscut ca puternic susținător al educației și al performanței.

Mircea Geoană a punctat în discursul său câteva elemente legate de influența pe care științele și educația o au aspura societății actuale: ”Științele vieții și domeniile conexe ne hrănesc, ne permit să trăim în societăți civilizate, să co-existăm liberi, să dezvoltăm tehnologii, să avem confort, să perfecționăm lumea. Să fim ceea ce suntem azi!” a declarat Secretarul general adjunct al NATO.

Elementul central al discursului a fost îndemnul său față de tinerii studenți: ”Rămâneți deschiși la nou, investiți permanent în voi și în potențialul vostru ca profesioniști și lideri! Nu fiți sceptici cu privire la nou, la inovație, la disruperea rutinei. Îmbrățișați schimbarea tehnologică și modelați-o pentru a construi o societate mai bună – este șansa voastră de a schimba viitorul!” le-a transmis Mircea Geoană stundeților.

Referirea pe care liderul o face la șansa schimbării viitorului de către tineri prin mentalitatea acestora este strâns legată de contextual socio-economic critic în care statele se află la nivel global.

Vorbind despre șansa românilor de a se fi născut ”într-o țară bogată în potențial agricol și mediu natural” Mircea Geoană a reamintit bogățiile pe care România le deține și a menționat că această țară ar ”putea fi grânarul Europei” fără, însă, să fie, după cum spune acesta:

”Trăim sub valoarea noastră agricolă și industrială, iar fermierii și antreprenorii români trebuie să fie susținuți energic si explicit pentru a compensa decalajul de resurse față de competitorii lor europeni și internaționali” a subliniat Mircea Geoană importanța agricolă și industrială a României în contextul crizelor generate de tranzitul grânelor din Ucraina prin România.

Secretarul general adjunct al NATO le-a vorbit studenților și despre efectele nefaste pe care războiul Rusiei împotriva Ucrainei le-a născut față de România:

”România se află azi într-o cursă pentru recuperarea timpului istoric pierdut. Istoria nu mai are răbdare cu noi și cu status-quo-ul actual. În jurul nostru întreaga lume se schimbă din nou. Războiul sângeros declanșat de Rusia nu are doar consecințe strategice și militare. Continuă să alimenteze o serie de crize economice și socio-economice, care destabilizează piețele globale și confuzează deliberat opinia publică. Războiul din Ucraina este un șoc sistemic. Este însă și o oportunitate de a regândi modelul nostru economic și social” îndeamnă Mircea Geoană la reflecție. Reprezentantul NATO prezintă astfel acest război ca o șansă de schimbare a mentalității. Efectele dure pe care aceste evenimente le au asupra României ar trebui să reprezinte un ”șoc declanșator al energiilor autodepășirii”

Această idee a discursului său a fost susținută prin ipostaza constantă în care se află România în context european și global:  ”În acest nou moment de cotitură în istoria națiunii, acesta trebuie sa fie nivelul nostru de ambiție: să ne propunem să realizăm un Salt Istoric, de la națiune în eterna dezvoltare la acela de stat dezvoltat. De la periferia, în inima Europei” propune Geoană ca viziune de dezvoltare a României. ”Momentul este propice. Căci în orice criză, în orice furtună, se ascund numeroase oportunități” a adăugat acesta.

Liderul NATO a amintit cuvinetele Regelui Mihai, ca îndemn către țară:  ”Nici o izbândă nu este  eternă. Omul își câștigă în fiecare zi dreptul de a avea un mâine. Tara își dobândește, cu fiecare generație, privilegiul de a continua să existe.” Și aprecierea Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii față de România l-a impresionat pe Mircea Geoană, care a făcut o confesiune în privința unei discuții pe care a avut-o cu Monarhul: ”Aveți un patrimoniu atât de frumos, aveți grijă de el, fiți mândri de el. Aveți grijă de țara voastră!” i-a spus Charles al III-lea al Marii Britanii reprezentantului NATO.

În încheierea discursului său, Mircea Geoană a vorbit despre ”România – o putere agro-industrială europeană și mondială”, acesta fiind parcă un proiect de țară.

”Valorificând frumusețea naturii, potențialul pământului si talentul oamenilor noștri – iată rețeta  succesului, care ne este la îndemână și pe care suntem chemați sa o îmbrățișam și să o punem în valoare” a concluzionat reprezentatul NATO despre ceea ce România ar trebui să prioritizeze pentru a evolua ca țară.

Alături de Mircea Geoană la deschiderea anului școlar de la Universitatea de Științe ale Vieții ”Regele Mihai I” au participat primarul Municipiului Timișoara Dominic Fritz, IPS Ioan Selejan – Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului, Mihai Ritivoiu – prefect al județului, dar și numeroși reprezentanți ai mediului academic.

Jurnalist Politic
articolul original.

Bărbat mort după ce a fost mușcat de o insectă în Dâmbovița. Tânărul era perfect sănătos

4 October 2022 at 14:44
image

Moarte suspectă în Dâmboviţa. Un bărbat perfect sănătos, în vârstă de 38 de ani, din comuna Dragodana, a murit marți la spitalul din Găeşti. Bărbatul a decedat în urma unui șoc anafilactic după ce a fost mușcat de o insectă.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției Mediafax. A lucrat apoi în redacțiile B1Tv citeste mai mult
articolul original.

Câți ani de închisoare riscă femeia care a primit 10 milioane de euro în loc de 100. Individa a cheltuit aproape toți banii în doar câteva luni

4 October 2022 at 14:41
image

O femeie din Melbourne riscă 20 de ani de închisoare din cauza lăcomiei sale. Femeia a primit din greșeală în cont 10,5 milioane de dolari în loc de 100, bani pe care i-a cheltuit pe vile luxoase și alte lucruri scumpe.

Femeia care a primit din greșeală în cont 10,5 milioane de dolari în loc de 100, bani din care și-a cumpărat inclusiv o vilă de lux, a aflat acum consecințele acțiunilor sale.

Thevamanogari Manivel, din Melbourne, riscă 20 de ani de închisoare, după ce a cheltuit aproape toată suma cu care s-a trezit în cont, potrivit Herald Sun. Inițial, ea trebuia să primească o rambursare de 100 dolari de la un comerciant de criptomonede, Crypto.com, în mai, anul trecut.

Dar, când s-a trezit cu 10,4 milioane de dolari, nici nu s-a mai gândit de unde provin, iar o parte din bani au ajuns în conturile unor prieteni sau membri ai familiei, inclusiv la fiica și sora ei, Thilagavathy Gangadory.

Compania și-a dat seama de greșeală după 7 luni

Manivel și-a cumpărat și o vilă de lux  cu patru dormitoare, patru băi, o sală de sport și un cinematograf, toate costând 1,35 milioane de dolari, proprietate pe care a trecut-o pe numele surorii ei.

Crypto.com și-a dat seama de greșeală abia după 7 luni, după un audit intern, dar mare parte din sumă era deja cheltuită.

Compania a început procedurile legale prin care urmărea să-și recupereze prejudiciul în februarie, iar în august, Curtea Supremă din Victoria a decis în favoarea Crypto.com.

Judecătorul James Dudley Elliott a emis o ordonanță pe numele surorii lui Manivel prin care aceasta este obligată să ramburseze costul total al casei, plus dobânda, adică 1,35 milioane dolari, plus 27.369 dolari.

Acum, potrivit sursei citate, Manivel, în vârstă de 40 de ani, riscă 20 de ani de închisoare, după ce s-a stabilit că a mai fost implicată într-o fraudă. Manivel se află în momentul de față în arest și nu a depus nicio cerere de eliberare pe cauțiune. Ea va fi dusă din nou în fața instanței pe 11 octombrie, potrivit Morningstar.com.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucrainean citeste mai mult
articolul original.

PREMIERĂ – O fată a modificat un videoclip porno adăugând fața unui coleg de clasă, iar apoi l-a distribuit pe YouTube. Instanța a găsit-o vinovată de defăimare și acum trebuie să îi plătească daune morale

4 October 2022 at 09:56

O fată a făcuto glumă și a modificat un videoclip porno adăugând fața unui coleg de clasă, iar apoi l-a distribuit pe YouTube. Instanța a găsit-o vinovată de defăimare și acum, pentru fapta sa, trebuie să îi plătească daune morale în valoare de 5.000 de lei.

„Primul proces din România cu tema DeepFake. Un fenomen mai puțin cunoscu,  dar prezent. Modificarea unor poze sau clipuri video și adăugarea feței unei persoane ce este ținta unei defăimări, calomnieri, în scopul compromiterii acesteia. Cam asta s-a întâmplat în cazul de față, unde o minoră a modificat un clip explicit, adăugând fața unui coleg de clasă”, a transmis, marți, avocatul Adrian Cuculis.

Părinții fetei sunt buni de plată. Au de achitat 5.000 de lei daune morale

Videoclipul a fost ulterior încărcat pe platforma YouTube și imaginile au ajuns la toată clasa.

Părinții colegului fetei au dat-o în judecată, iar magistrații de la Judecătoria Giurgiu au decis că fata e bună de plată.

Adolescenta trebuie să plătească acum 5.000 de lei daune morale reciproce.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.

Articolul 507 din Codul penal stabilește ce sunt calomnia și defăimarea.

„Acela care în public prin orice mijloace afirmă cu privire la o persoană sau impută acesteia fapte determinate privitoare la viaţa sau activitatea ei publică sau profesională, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoană la urmărire penală sau disciplinară, ori dispreţului public, comite delictul de calomnie în contra vieţii publice sau profesionale şi se pedepseşte cu închisoare corecţională dela 3 luni la un an şi amendă dela 4.000 la 10.000 lei”, conform textului de lege.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și la săptămânalul 7Est, în anul 2010. Ulterior, citeste mai mult
articolul original.

Spitalul Fundeni și alte sute de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă!

4 October 2022 at 08:21
image

Situație deloc plăcută în Capitală! Din cauza unei avarii majore, peste 400 de blocuri din sectoarele 1, 2 şi 4 din București, dar şi spitalul Fundeni rămân fără apă caldă timp de câteva zile.

Compania resposabilă de această situaţie a explicat problema atât pe reţelele de socializare, cât și pe site-ul Termoenergetica, însă situația nu este deloc plăcută, mai ales că unele clădiri vor primi apă caldă abia în cursul zilei de vineri. Oficialii Companiei spun că reparaţiile nu pot fi făcute dacă apa caldă nu este oprită.

Când vor fi remediate avariile din Capitală

”Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că, începând de luni se desfășoară lucrări pentru remedierea unor avarii apărute pe conductele din rețeaua primară, în sectoarele 1, 2 și 4 din Capitală.

Astfel, vor fi efectuate lucrări pe:
1. Conducta Magistralei DN 500, din zona Calea Griviței din Sectorul 1. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă către patru puncte termice, care alimentează aproximativ 110 blocuri va fi sistată până în data de 05.10.2022, ora 24.00. Vor fi afectate de oprire şi punctele termice din zona Pajura şi din cartierul Bucureştii Noi.
2. Conducta Magistralei I SUD, DN 800, în zona D-na Ghica din Sectorul 2. Pentru aproximativ 100 de blocuri din această unitate teritorial administrativă va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până vineri, 07.10.2022, ora 24.00.
3. Conducta Magistralei II SUD, DN 700, în zona străzii Ion Berindei din Sectorul 2. Pentru aproximativ 179 de blocuri și Spitalul Fundeni va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până vineri, 07.10.2022 ora 24.00.
4. Conducta DN 600 în zona Calea Văcărești din Sectorul 4. Pentru aproximativ 38 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până miercuri, 05.10.2022, ora 24.00.

Unde pot suna bucureștenii pentru a afla noi informații despre avarie

Vă comunicăm faptul că operațiunile de încărcare a instalațiilor începute în data de 20 septembrie, pentru pregătirea noului sezon de încălzire, au în vedere conductele din rețeaua secundară de distribuție și NU au legătură cu lucrările de reparații efectuate pe rețelele primare.  Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează pentru soluționarea problemelor apărute în teren.

Este important de subliniat faptul că echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte din rețea, astfel încât, pe măsură ce se vor remedia avariile, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat.

Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit – 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!”, a anunțat compania.

articolul original.

Secretarul de Stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu a vizitat oficial comunitatea de români din Alcamo, Italia, unde a avut loc la cea de-a V-a ediție a evenimentului ̎ Fereastră înspre România – port și grai românesc în lume

4 October 2022 at 08:12
image

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu a mers în perioada 1-3 octombrie 2022 într-o vizită de lucru în Republica Italiană. Agenda demnitarului român a cuprins întrevederi cu reprezentanți ai mediului asociativ, ai autorităților locale și regionale.

Având în vedere prezența semnificativă a comunității românești pe teritoriul italian, delegația DRP s-a deplasat la Alcamo, la cea de-a V-a ediție a evenimentului  ̎ Fereastră înspre România – port și grai românesc în lume ̎, organizat de către Asociația Culturală de Voluntariat  ̎Decebal și Traian ̎. În cadrul evenimentului care a avut loc în Piazza Ciullo au fost prezenți artiști români și au fost deschise standuri cu produse artizanale românești.

Cea de-a V- a ediție de la Alcamo a reunit mii de români care trăiesc în Sicilia precum și membri ai mediului asociativ românesc din zonă. Deplasarea a avut loc în contextul în care una din cele mai importante misiuni ale DRP este păstrarea și susținerii identității lingvistice, culturale și spirituale a românilor de pe toate meridianele lumii.

La eveniment au participat și primarul din orașul Alcamo, Domenico Surdi, consulul Ioan Iacob de la Consulatul României la Catania, primarul orașului Castellmare del Golfo Nicola Rizzo, precum și alți consilieri locali și regionali. Având în vedere prezența semnificativă a comunității românești pe teritoriul italian, mediul asociativ românesc a fost încurajat să acceseze programele de finanțare puse la dispoziție de către DRP la acest moment:

̎ Mă bucur că am reușit să fim alături de o comunitate atât de activă și deschisă dialogului, vă asigur că Guvernul României depune toate eforturile pentru a-i aduce acasă pe cetățenii noștri care trăiesc în afara granițelor prin implementarea de proiecte și mecanisme destinate procesului de integrare socio-economică ̎, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu.

A doua parte a vizitei secretarului de stat a fost dedicată dialogului cu autoritățile din Republica Italiană, în vederea susținerii comunității românești din această regiune.

Demnitarul DRP a avut o serie de întâlniri cu primarul orașului Castellmare del Golfo, Nicola Rizzo, cu consilieri locali și regionali, precum și cu primarul din orașul Alcamo, Domenico Surdi. Temele abordate au vizat programele de finanțare nerambursabilă derulate în prezent de Departament și contribuția la procesul de integrare a cetățenilor români în statele de reședintă, oportunitățile de muncă și de studii și dezvoltarea de proiecte comune. În continuarea acestor discuții, secretarul de stat i-a adresat lui Domenico Surdi, primarul orașului Alcamo invitația de a vizita România.

De asemenea, consolidarea mediului asociativ românesc din Sicilia și demersurile pentru întărirea identității culturale au fost subiectele dezbătute de delegația DRP împreună cu reprezentanții Consulatului României la Catania, Carmen Liliana Iacob, consul șef, și consulul Iacob Ioan.

Comunitatea românească din Italia reprezintă cea mai mare comunitate de cetățeni străini din Italia. Activă și bine integrată, aceasta joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea relațiilor bilaterale, cu un puternic impact în dezvoltarea economiei italiene, dar şi a celei românești.

Jurnalist Politic
articolul original.

Ramona Porumb, viceprimar Sectorul 1: „Clotilde Armand preferă să fie un dictator, un despot absolut, care nu agrează împărțirea puterii” | VIDEO EXCLUSIV

4 October 2022 at 08:00
image

Ramona Porumb, viceprimar al Sectorului 1 din Capitală, a explicat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, care ar fi modul de lucru al primarului Clotilde Armand.

„Merg pe ideea că preferă să fie un dictator, un despot absolut, care nu agrează împărțirea puterii, dar acolo era vorba de a face o echipă, pentru a administra un sector, și consideră că-l poate administra singură, că-l poate conduce în stilul clasic, singură (…)

Eram în ședința de Consiliu, iar aceste ședințe durează până aproape de miezul nopții, am avut diverse discuții, dezbateri mai aprinse în Consiliu, și la un moment dat, colegii mei consilieri din cabinet mă anunță că doamna primar a venit și ne-a dat termen să ne mutăm în seara aceasta. Adrian Oianu, care are un anumit umor, în timp ce venea primarul în sală o și întreabă: «doamna primar, mai avem timp să ne luăm gecile de acolo să ne mutăm?» (…) A doua zi ne-am desfășurat activitatea normal în continuare”, a declarat Ramona Porumb în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București.

Ramona Porumb, viceprimar al Sectorului 1 din Capitală, a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că administrația condusă de Clotilde Armand a ajuns să arate mizerabil, după ce ani de zile a fost considerată „Capitala Capitalei”.

„Timp de foarte mulți ani, Sectorul 1 avea titulatura de Capitala Capitalei. Și pe bună dreptate, pentru că era foarte bine administrat, și era un exemplu pentru celelalte sectoare. Ulterior, am văzut o degradare, care a culminat în administrația Armand. Sectorul, din păcate este plin de gunoaie, de mizerie, din păcate chiar și de șobolani, iar spațiile verzi sunt degradate. Deci ce a fost cândva un exemplu, nu doar pentru Capitală, dar și pentru celelalte orașe din țară, a ajuns acum să-și dorească să revină la administrația ulterioară, iar toate progresele de atunci sunt îngropate în prezent”, a declarat viceprimarul Ramona Porumb în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

articolul original.

UPDATE – FOTO – O mașină de pompieri s-a răsturnat pe platforma Aeroportului Otopeni / Nu sunt persoane rănite

4 October 2022 at 08:00

O autospecială de pompieri care aparține Serviciului Salvare Stingere Incendii de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București s-a răsturnat, în timp ce se deplasa pe platforma aeroportului.

UPDATE ora 11:00 – Mașina de pompieri a fost repusă pe roți

La ora 10.45, autospeciala de pompieri a fost repusă pe roți, cu forțe și utilaje proprii ale Companiei Naționale Aeroporturi București. În prezent, mașina se află la baza de mentenanță, pentru continuarea investigațiilor.

„Pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene. Pistele, platformele şi căile de rulare sunt deschise şi operaţionale”, conform unui comunicat al Companiei Naționale Aeroporturi București.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Incidentul a avut loc marți, dimineața, în jurul orei 06.40.

Nicio persoană nu a fost rănită, a transmis Compania Națională Aeroporturi București.

FOTO - O mașină de pompieri s-a răsturnat pe platforma Aeroportului Otopeni / Nu sunt persoane rănite / Sursa foto: GÂNDUL
FOTO – O mașină de pompieri s-a răsturnat pe platforma Aeroportului Otopeni / Nu sunt persoane rănite / Sursa foto: GÂNDUL

Nicio cursă nu a fost afectată

Traficul aerian se desfășoară în siguranță, nicio cursă nu a fost afectată. La această oră, se lucrează pentru a repune autospeciala pe roți și a o tracta la o poziție izolată.

Serviciul Salvare Stingere Incendii este operațional, acționând cu alte 5 autospeciale pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Categoria de operare a aeroportului nu a fost afectată, conform sursei citate.

Incidentul este anchetat atât de către Poliția Transporturi Aeriene, cât și de către aeroport.

„Conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București va lua cele mai drastice măsuri pentru a preveni astfel de incidente pe platforma aeroportuară”, au transmis oficialii instituției.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și la săptămânalul 7Est, în anul 2010. Ulterior, citeste mai mult
articolul original.

Ghidul programului „Rabla pentru becuri” a fost publicat de Ministerul Mediului. Când începe acesta

3 October 2022 at 20:06

Ministerul Mediului a publicat ghidul programului „Rabla pentru becuri” prin care să îi convingă pe cei care mai au becuri vechi să le schimbe. Măsura este prevăzută în ghidul elaborat de „Administrația Fondului pentru Mediu”, iar oamenii vor putea reduce consumul de curent cu ajutorul sistemelor noi și moderne de iluminat.

Ministerul Mediului a publicat ghidul programului „Rabla pentru becuri” prin care vrea să îi convingă pe cei care mai au becuri vechi să le schimbe cu altele.

„Pentru fiecare oră de funcționare a unui bec clasic, eu puteam de fapt să iluminez întreaga locuință cu același consum, poate chiar mai redus.”, a spus angajatul unui magazin de bricolaj.

Ghidul se află în dezbatere publică şi după ce va fi publicat în Monitorul Oficial, va fi stabilită data pentru începerea programului.

Cei interesați se vor înscrie într-o aplicație electronică gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu.

Andreea Damian, șef Birou Strategic Programe: „Prima dată, AFM validează comercianții în cadrul programului, ulterior acestei validări îi vom publica pe site la noi. Solicitanții îi vor putea alege din listă, și apoi vom demara sesiunea de înscriere a acestora. În aplicație își vor crea un cont unde vor trece niște date minimale, cum ar fi CNP, nume, prenume și vor încărca o declarație pe proprie răspundere conform anexei din ghid.”

Vouchere în valoare de 200 de lei pentru primii serviți

De asemenea, fiecare persoană care va primi un voucher în valoare de 200 de lei se va prezenta la magazinul validat de AFM, în termen de 7 zile, și va putea achiziționa becuri cu led de maximum 15 wați.

În schimbul unui bec cu led, doritorii trebuie să predea altul vechi.

Diferențele se vor vedea în facturi, spun realizatorii programului. Un bec cu tehnologie nouă, cu led, consumă de cinci ori mai puțin decât unul cu filament.

Marius Stoica, angajatul unui magazin de bricolaj: De când au apărut noile reglementări pentru energie, becurile led sunt foarte căutate. Dacă pentru becurile clasice aveam 100 de Wați consum, pentru cele led un bec care scoate același lux luminos ajungem să avem 15 wați oră”

Un bec cu led costă, în medie, 30 de lei, iar bugetul programului este de 400 de milioane de lei, potrivit Protv.ro.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucrainean citeste mai mult
articolul original.
Before yesterdayGandul

Ramona Porumb, viceprimar Sectorul 1: „Când s-a văzut cu sacii în căruță, în fotoliul de primar, Clotilde Armand a uitat de parteneriatul cu PNL” | VIDEO EXCLUSIV

3 October 2022 at 19:00
image

Ramona Porumb, viceprimar al Sectorului 1, a explicat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, cum s-a rupt parteneriatul politic dintre PNL și edilul Sectorului 1, Clotilde Armand.

„Avem o vorbă noi, românească, atunci când te vezi cu sacii în căruță…cam așa s-a întâmplat și cu primarul Clotilde Armand. În momentul în care s-a văzut cu sacii în căruță, în fotoliul de primar, a uitat de parteneriatul pe care îl avea cu PNL, și după, practic, și-a dorit să conducă primăria, sau să dețină, cum de multe ori a afirmat și public, că ea este primarul, și ea conduce Primăria Sectorului 1, iar noi, cei de pe margine, trebuie doar să susținem și să aplaudăm, iar nu pentru acest lucru ne-au ales cetățenii”, a declarat Ramona Porumb în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Ramona Porumb a mai declarat că edilul Sectorului 1 a respins un proiect care prevedea schimbarea lifturilor din blocuri.

„Vă dau și un exemplu de proiect considerat greșit, dar apreciat de cetățeni în același timp: proiectul schimbării lifturilor din sector. Este blocat complet la nivelul licitațiilor, a anulat licitația și în acest moment nu se mai schimbă nimic”, a mai declarat Ramona Porumb.

Ramona Porumb, viceprimar al Sectorului 1 din Capitală, a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că administrația condusă de Clotilde Armand a ajuns să arate mizerabil, după ce ani de zile a fost considerată „Capitala Capitalei”.

„Timp de foarte mulți ani, Sectorul 1 avea titulatura de Capitala Capitalei”

„Timp de foarte mulți ani, Sectorul 1 avea titulatura de Capitala Capitalei. Și pe bună dreptate, pentru că era foarte bine administrat, și era un exemplu pentru celelalte sectoare. Ulterior, am văzut o degradare, care a culminat în administrația Armand. Sectorul, din păcate este plin de gunoaie, de mizerie, din păcate chiar și de șobolani, iar spațiile verzi sunt degradate. Deci ce a fost cândva un exemplu, nu doar pentru Capitală, dar și pentru celelalte orașe din țară, a ajuns acum să-și dorească să revină la administrația ulterioară, iar toate progresele de atunci sunt îngropate în prezent”, a declarat viceprimarul Ramona Porumb în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

articolul original.
❌