ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 8 December 2022Observator

SUA califică execuţia protestatarului iranian de 23 de ani drept o "escaladare sinistră": "Regimul iranian va fi tras la răspundere"

8 December 2022 at 20:50
image

"Execuţia lui Mohsen Shekari reprezintă o escaladare sinistră a încercărilor regimului de a suprima orice critici şi de a zdrobi aceste proteste", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price. Consilierul pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a scris pe Twitter că Statele Unite "vor trage la răspundere regimul iranian pentru violenţele brutale provocate propriului popor".

Iranul a executat joi dimineaţa un bărbat acuzat că a rănit un paramilitar după ce blocase circulaţia pe un bulevard din Teheran în timpul revoltelor care zguduie de peste trei luni această ţară, potrivit Mizan Online, agenţia puterii judiciare iraniene. Tânărul se numea Mohsen Shekari şi avea 23 de ani.

Curtea Supremă a respins apelul acuzatului şi a justificat sentinţa spunând că acţiunile lui au reprezentat o "crimă de război împotriva lui Dumnezeu".

Proteste sângeroase în Iran după moartea lui Mahsa Amini

Iranul este scena unor manifestaţii declanşate de moartea pe 16 septembrie a tinerei Mahsa Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani, decedată după ce fusese arestată de poliţia moravurilor pentru încălcarea codului vestimentar strict al Republicii Islamice, ce prevede ca femeile să poarte văl în locurile publice.

Purtătorul de cuvânt al sistemului judiciar, Masoud Setayeshi, a anunţat marţi că cinci persoane acuzate de uciderea unui membru al Basij au fost condamnate la moarte într-un verdict pe care îl pot ataca cu apel. Amnesty International a declarat că autorităţile iraniene cer pedeapsa cu moartea pentru cel puţin 21 de persoane în ceea ce spune că sunt "procese înscenate, menite să îi intimideze pe cei care participă la revolta populară care a zguduit Iranul".

Autorităţile iraniene, care denunţă revoltele, acuză în mod regulat SUA şi aliaţii lor occidentali, precum şi grupări kurde cu sediul în străinătate, că ar fi instigatorii acestei mişcări de protest fără precedent.

articolul original.

Jurnalist din Constanţa, condamnat la un an şi 4 luni de închisoare cu suspendare după ce a ameninţat doi procurori DNA

8 December 2022 at 20:33
image

Judecătoria Constanţa a decis condamnarea unui jurnalist la câte un an de închisoare pentru câte o infracţiune de ultraj judiciar. Instanţa a contopit pedepsele şi apoi a rezultat o condamnare de un an şi patru luni de închisoare. Magistraţii au decis suspendarea executării pedepsei şi au stabilit un termen de supraveghere de doi ani şi şase luni.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile

Jurnalistul este obligat să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. De asemenea, Judecătoria Constanţa a mai decis că jurnalistul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile la Serviciul Public de Asistenţă Socială Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanţa sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. 

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a anunţat, în luna decembrie a anului trecut, că un jurnalist a fost reţinut pentru 24 de ore pentru ultraj judiciar. 

“În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate s-a reţinut că, la data de 20.12.2021, în jurul orei 20.40, prin mesaje text trimise prin aplicaţia Whatsapp de pe numărul său de telefon, le-a adresat în mod direct ameninţări cu acte de violenţă şi cu alte fapte păgubitoare celor două persoane vătămate, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale acestora, în scop de intimidare şi răzbunare”, se arăta în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

articolul original.

Și-a păcălit iubita că este polițist, timp de 11 ani. Femeia a aflat abia după despărțire, când a apelat la „colegii” bărbatului pentru că o hărțuia, în Italia

8 December 2022 at 20:30
image

Pentru că nu se împăca că a fost părăsit, italianul a început să își agaseze fosta parteneră. Disperată, femeia s-a prezentat la secția de poliție unde știa că lucrează bărbatul și le-a cerut ajutorul „colegilor” săi. Întâmplarea a avut loc în Monopoli, oraș din provincia Bari, scrie ilriformista.it.

Când femeia le-a povestit despre bărbat, oamenii legii au constat că acesta nu fusese niciodată coleg cu ei.

După ce s-au asigurat că individul nu deține arme la domiciliu, polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru încălcarea administrativă prevăzută de infracțiunea de „uzurpare a titlului”. Bărbatul riscă acum o amendă de la 154 de euro la 929 euro.

articolul original.

Trilaterală SUA - Suedia - Finlanda, la Washington. Mesajul transmis Turciei, care blochează aderarea scandinavilor la NATO

8 December 2022 at 20:29
image

Secretarul de Stat american Antony Blinken şi omologii săi suedez şi finlandez s-au abţinut, într-o conferinţă de presă comună, la Washington, în urma unor reuniuni trilaterale, să critice Turcia, care blochează în continuare aderarea celor două ţări nordice la Alianţa Nord-Atlantică, transmite news.ro.

”Sunt convins că NATO va primi în curând în mod oficial Finlanda şi Suedia în cadrul său”, subliniază şeful diplomaţiei americane. ”Cele două ţări au luat măsuri concrete semnificative în îndeplinirea anagajamentelor lor, inclusiv a celor legate de interese de securitate ale aliatului nostru, Turcia”, adaugă el.

De ce blochează Turcia aderarea Suediei și Finlandei la NATO

Ankara blochează extinderea NATO - din mai - şi cere extrădarea mai multor kurzi din Turcia, care s-au exilat sau refugiat în Suedia şi în mai mică măsură în Finlanda.

Suedia l-a expulzat săptămâna trecută pe unul dintre aceştia - Mahmut Tat, condamnat în Turcia la şase ani şi zece luni închisoare din cauză că face parte din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o organizţaie condideră teroristă de către Ankatra şi Uniunea Europeană (UE).

Ministrul finlandez de Externe Pekka Haavisto a anunţat că angajamentele pe care şi le-au asumat cele două ţări nordice faţă de Turcia au fost ”întru totul îndeplinite”.

El şi-a exprimat speranţa ca Suedia şi Finlanda să adere la NATO - în februarie -, data avasată de Ungaria, cealaltă ţară care blochează aderarea, pentru ca Parlamentul ungar să ratifice aderarea. ”Bineînţeles, ceea ce ne lipseşte în continuare este o dată clară şi un program clar al Parlamentului turc în vederea rezolvării acestei situaţii”, a declarat Haavisto. ”Ştim că Turcia va avea alegeri. Sperăm, bineînţeles, ca această decizie a Turciei să aibă loc cât mai rapid posibil”, a adăugat el.

Alegeri prezidenţiale şi legislative sunt prevăzute în iunie în Turcia

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care se află la putere din 2003, speră să rămână la putere, iar experţi se aşteaptă ca el să fie inflexibil până atunci, pentru a-şi satisface electoratul islamo-conservator.

Finlanda şi Siuedia şi-au prezentat în mai candidatura comună la aderarea la NATO, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia, abandonându-şi astfel decenii de nealiniere militară.

Candidatura este necesar să fie acceptată în unanimitate de către cele 30 de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

articolul original.

Cadavrul unei tinere din Brazilia, găsit la două zile de la dispariţie. Cum a devenit iubitul principalul suspect după o întâlnire cu sora victimei

8 December 2022 at 20:04
image

Laisa Alves a dispărut după ce a fost la o petrecere cu iubitul ei, chiar cu o seară în urmă. Îngrijoarați că nu a ajuns acasă, membri familiei au raportat-o dispărută și au apelat la rețelele de socializare, pentru ca oricine ar avea informații despre locul în care s-ar putea afla, să vadă postarea. Cu toate acestea, în urma unei percheziții amânunțite a poliției, cadavrul tinerei de 21 de ani a fost găsit într-un șanț dintr-o pădure din municipiul Crato, statul Ceará, Brazilia, două zile mai târziu, relatează Mirror

Iubitul tinere a fugit la câteva ore după ce a fost dată dispăruta

Membri familiei au ajuns la fața locului pentru a confirma, cu durere, că Laisa este cadavrul pe care polițiștii l-au găsit. Iubitul tinere a fugit din ziua dispariției sale și rămâne principalul suspect din anchetă.

Familia victimei a susținut că ea a fost văzută ultima dată în compania iubitului ei la petrecerea de sâmbătă seara, 3 decembrie. Sora Laisei, Verdes Mares, a declarat că a mers la acasă la bărbat când a dispărut și că l-a văzut pe acesta acoperit de zgârieturi pe față și pe corp, fapt care a făcut-o să creadă că el ar putea fi în spatele dispariției Laisei. Câteva ore mai târziu, ar fi fugit din zonă. Ancheta despre presupusa crimă a lui Laisa este în desfășurare.

articolul original.

Unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din ţară a anunţat că întrerupe toate contractele cu firmele austriece

8 December 2022 at 16:11
image

Omul de afaceri a anunțat că de la 1 ianuarie nu va mai prelungi niciun contract, cu nicio firmă cu acționariat austriac.

"Dacă se întâmplă ceea ce toată lumea prefigurează, după ziua de astăzi, nu îmi va fi dor de Viena, de ski în Austria, de OMV, Petrom, Omniasig, Raiffaisen, BCR, Pfanner, Atomic, Fischer, Frey Wille, Julius Meinl, Humanic, Red Bull, Swarovski.

Dacă ne simțim mândri că suntem români, este momentul să întoarcem foaia

Am fost buni 30 de ani să plătim dobânzi băncilor austriece, să le dăm pe nimic petrol, gaze și păduri, să cheltuim la Parndorf și ski în Austria. De la 1 Ianuarie, nu voi mai prelungi niciun contract, cu nicio firmă cu acționariat austriac. Poate această palmă, pe care o luăm azi, va reuși să ne trezească, și să nu mai fim acel popor de tâmpiți, despre care vorbea Petre Țutea.

În Schengen sau în afara lui, pentru majoritatea dintre noi nu contează prea mult, nu ne schimbă viața în niciun fel, dar dacă ne simțim mândri că suntem români, este momentul să întoarcem foaia, și să lovim fiecare dintre noi, cu armele pe care le avem", a scris afaceristul din Alba pe pagina sa de Facebook.

Postarea a fost apreciată de peste 1.000 de persoane și distribută de aprope 500 de persoane.

România nu a fost primită în Spaţiul Schengen, chiar dacă întreaga Europă a făcut front comun şi ne-a susţinut în faţa Austriei. Contrar aşteptărilor, şi Olanda a votat împotriva României şi a Bulgariei, noi și vecinii din sud fiind "la pachet". De altfel, Olanda a cerut să se menţioneze în minuta şedinţei că e de acord cu intrarea României în Schengen, dar este împotriva acceptării Bulgariei. Croația, în schimb, a primit sprijin unanim și va adera la Spațiul Schengen din ianuarie 2023. Sunt discuţii extrem de aprinse în continuare la Bruxelles. Înverșunarea Vienei a revoltat delegația română.

articolul original.

Klaus Iohannis: "România nu se oprește aici! Aderarea la Schengen e obiectiv strategic"

8 December 2022 at 16:11
image

„Lipsa consensului de astăzi în ceea ce privește aderarea României la Schengen, pe fondul opoziției Austriei, este profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români. România merita să primească un vot favorabil. O confirmă datele solide, rezultatele misiunilor recente de evaluare ale statelor membre și instituțiilor europene. Un singur stat membru a ales să ignore aceste realități și să blocheze unanimitatea europeană, în mod inexplicabil și dificil de înțeles pentru întreaga Uniune Europeană. Atitudinea regretabilă și nejustificată a Austriei din cadrul reuniunii de astăzi riscă să afecteze unitatea și coeziunea europene, de care avem atât de multă nevoie mai ales în actualul context geopolitic”, transmite Klaus Iohannis.

El afirmă că România „va continua să acționeze cu responsabilitate, hotărâre și bună credință în direcția consolidării securității interne a Uniunii Europene, așa cum a făcut-o și până acum”. „Mulțumesc tuturor statelor membre și Comisiei Europene care, recunoscând meritele României în securizarea frontierei externe a UE și în consolidarea proiectului european, au susținut aderarea țării noastre. Sprijinul și solidaritatea exprimate azi au fost impresionante, reconfirmând aprecierea de care se bucură România în plan european. Dragi români, România nu se oprește aici! Aderarea la Schengen este obiectivul nostru strategic și nu ne vom opri până nu îl vom atinge”, încheie șeful statului.

articolul original.

Niculae Bădălău rămâne în arest preventiv, după ce ÎCCJ i-a respins contestaţia

8 December 2022 at 16:07
image

ÎCCJ a decis, joi, să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de Niculae Bădălău împotriva încheierii, din data de 28 noiembrie 2022, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală. 

De asemenea, magistraţii au mai decis să admită propunerea de arestare preventivă formulată de DNA cu privire la Elena Matache, cealaltă persoană cercetată în acest dosar. Decizia ÎCCJ este definitivă. 

Niculae Bădălău a fost arestat pentru 30 de zile, pe data de 28 noiembrie, de Curtea de Apel Bucureşti, iar decizia instanţei nu era definitivă. Cealaltă persoană cercetată în acest dosar, Elena Matache, a fost plasată în arest la domiliciu. 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 27 noiembrie, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă, şi a unei persoane fizice, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită, a anunţat, în 27 noiembrie, DNA.

Bădălău, reţinut pentru dare de mită şi trafic de influenţă

”În datele de 09.08.2022 şi 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menţionată mai sus, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind «Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…», estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă. În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeaşi primărie îl avea încheiat cu aceeaşi societate comercială, privind «Înfiinţare reţea de alimentare cu apă …», inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme”, au susţinut procurorii, în ordonanţă.

Conform sursei citate, în acelaşi context, după ce, în 19 noiembrie 2022, Bădălău i-ar fi promis primarului remiterea a 7% din valoarea contractului menţionat  (4.903.959,97 lei fără TVA), dar şi dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obţină pentru aceeaşi firmă de la primăria respectivă, în 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiaşi om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.

În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă 7% din valoarea celor două contracte.

Camera Deputaţilor şi Senatul au votat, luni, în plenul reunit, pentru revocarea lui Niculae Bădălău din funcţia de consilier al Curţii de Conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de audit. Hotărârea de revocare a fost adoptată cu 308 de voturi ”pentru” şi o singură abţinere.

articolul original.

Poliția din SUA caută 70 de cadavre, după ce o femeie a susținut că tatăl ei a fost un criminal în serie: "În sfârșit mă vor crede"

8 December 2022 at 16:04
image

„În sfârșit mă vor crede”, a spus Lucy Studey McKiddy, în vârstă de 53 de ani, în timp ce poliția a început să sape peste tot în curtea casei, în cautarea cadavrelor. Lucy a susținut că tatăl ei, Donald Studey, era în mod constant beat și și-ar fi forțat fiicele să arunce trupurile femeilor într-o fântână din Thurman, Fremont. Dacă afirmațiile sunt adevărate, l-ar face pe Donald unul dintre cei mai prolifici criminali în serie din America, relatează Mirror.

 „Nu sunt deloc îngrijorată de test... M-am gândit înainte de a cheltui bani pentru excavare, că vor încerca să mă discrediteze”, a spus femeia. O parte a proprietății a fost excavată în 2007, cu șase ani înainte ca Donald să moară în 2013, la vârsta de 75 de ani. Procesul a costat 300.000 de dolari și nu s-a găsit nimic concludent.Ea a adăugat:

Cele două soții pe care bărbatul le-a avut s-au sinucis

„Am vorbit cu FBI de mai multe ori în ultimele decenii, de ce nu au făcut ceva atunci, când era în viață? Aștept cu nerăbdare ca autoritățile să dezgroape cadavrele, să identifice oamenii, să ofere victimelor o înmormântare adecvată”, a adăugat Lucy.

Donald a avut mai multe probleme cu legea în timpul vieții sale, iar cele două soții pe care le-a avut s-au sinucis. Lucy, care a spus anterior că au fost 15 cadavre îngropate în curtea tatălui ei, a spus că toate presupusele victime erau albe, cu părul negru și aveau între 20 și 30 de ani, cu excepția unui tânăr de 15 ani. Au fost puse multe semne de îndoială cu privire la povestea lui Lucy, nu în ultimul rând de propria ei soră Susan, care a spus că ar fi știut dacă tatăl ei este un criminal.

„Sunt cu doi ani mai în vârstă decât Lucy. Cred că aș fi știut dacă tatăl meu a ucis, dacă tatăl meu a fost un criminal în serie. El nu a fost și vreau să fie restaurat numele tatălui meu. Era strict, dar era un părinte protector care își iubea copiii. Tații stricti nu se transformă în ucigași în serie”, a spus sora mai mare a femeii, Susan.

Şeriful adjunct Tim Bothwell a mai spus că credibilitatea lui Lucy este pusă sub semnul întrebării după ce a recunoscut că a furat 16.000 de dolari de la tatăl ei. „Indiferent dacă spun că nu este adevărat sau nu, trebuie să investigăm, să fim siguri. Nu avem altă opțiune”, a spus șeriful Kevin Aistrope

articolul original.

Reacția CEO-ului Erste Bank, compania care deține BCR, după refuzul Austriei de a primi România în Schengen

8 December 2022 at 16:00
image

Redăm, în continuare, poziția luată de Willi Cernko, CEO Erste Group:

"Erste Group este o companie europeană – și, în special, o companie din Europa Centrală. Pentru noi, #believeineurope nu este doar o formulare, ci este expresia convingerilor noastre profunde. Nu este doar despre faptul că noi credem în Europa, ci este despre faptul că susținem Europa și apărăm ideea europeană. Acest lucru este valabil mai ales astăzi, când o decizie a Consiliului JAI are impact direct asupra a peste 5.000 dintre colegii mei și a peste 2,8 milioane dintre clienții noștri din România.

Susținem o Europă puternică și susținem o Uniune Europeană puternică. Și suntem convinși că numai o Uniune Europeană unită poate fi o Uniune Europeană puternică. Însă, o Uniune Europeană unită este una în care toți cetățenii UE au aceleași drepturi și obligații. Nu există state membre de mâna a doua. Prin urmare, obiectivul nostru trebuie să fie ca toți cetățenii să beneficieze în mod egal de libertățile Uniunii. Acest lucru include, de asemenea, participarea la spațiul Schengen.

Regretăm rezultatul votului de astăzi în Consiliu. România și Austria au multe lucruri de care sunt strâns legate împreună. Sociale, culturale și, bineînțeles, și economice. Austria este unul dintre cei mai importanți investitori din România, iar România este, la rândul ei, o piață de export foarte importantă pentru companiile austriece.

Un drept de veto este cea mai puternică poziție pe care o poate adopta un stat membru al UE la vot. Presupunem că guvernul austriac a cântărit acest pas cu mare atenție și respectăm faptul că trebuie să ia în considerare și preocupările de securitate. Unitatea nu înseamnă că toți partenerii trebuie să fie întotdeauna de aceeași părere, fără nicio discuție. Cu toate acestea, este clar că acest pas va avea consecințe foarte palpabile pentru milioane de cetățeni ai UE. Prin urmare, scopul nostru comun trebuie să fie găsirea rapidă a unei soluții viabile. La nivelul Erste Group, ne dorim și ne vom aduce contribuția la acest obiectiv, prin urmare facem apel la liderii politici de la toate nivelurile să își asume responsabilitatea pentru a găsi o soluție", a transmis Willi Cernko, CEO Erste Group.

Unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din vestul ţării şi-a închis conturile în băncile austrice

România nu intră în spaţiul Schengen chiar dacă întreaga Europă a făcut front comun şi ne-a susţinut în faţa Austriei. Supărat, unul dintre cei mai mari fermieri anunţă închiderea conturilor la băncile austriece şi îi sfătuieşte pe români să nu mai cheltuie bani pe produse austriece sau pe excursii în această ţară.

Unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din vestul ţării, care este şi unul dintre cei mai importanţi fermieri din ţară, arădeanul Dimitrie Muscă, a dispus, joi după-amiază, închiderea tuturor conturilor firmelor sale la băncile austriece, ca semn de protest faţă de poziţia Austriei în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen, relatează Agerpres

Dimitrie Muscă a declarat că, imediat ce Austria a votat împotriva aderării României, a dispus angajaţilor firmelor sale să închidă conturile la băncile austriece, iar pe viitor nu va mai cumpăra motorină de provenienţă austriacă pentru campaniile agricole, în condiţiile în care foloseşte anual până la 1.500 de tone de motorină.

"Am dispus închiderea conturilor la băncile austriece pentru firmele mele din Curtici şi Olari, iar procedurile sunt deja în curs. Eu cred că românii trebuie să fie acum uniţi şi să facă la fel. Nu vreau să mai lucrez în veci cu băncile austriece. În plus, nu mai cumpăr motorină de la companiile austriece. Eu folosesc anual, pentru a lucra cele 7.600 de hectare de terenuri agricole, între 1.000 şi 1.500 de tone de motorină", a spus Dimitrie Muscă.

articolul original.

Putin, dispus să lupte și pe durata iernii - ISW. NATO credea ca liderul de la Kremlin va încerca să "înghețe" conflictul pentru a-și consolida armata

8 December 2022 at 12:48
image

În timpul reuniuni de securitate, Putin a avut un ton imperialist. El s-a comparat cu Petru cel Mare, menţionând că Rusia controlează Marea Azov, pentru care a luptat şi ţarul rus, observă ISW. Think tank-ul declarat că Putin nu părea dispus să facă o pauză temporară în lupte pentru a se regrupa, aşa cum a sugerat secretarul general al NATO că Kremlinul ar putea căuta să facă.

"Armata rusă continuă operaţiunile ofensive în jurul Bahmut şi îşi refuză - până acum - pauza operaţională care ar fi în concordanţă cu cele mai bune practici militare. Actuala fixaţie a lui Putin de a continua operaţiunile ofensive în jurul Bahmut şi în alte părţi contribuie la capacitatea Ucrainei de a menţine iniţiativa militară în alte părţi ale teatrului. Succesele operaţionale continue ale Ucrainei depind de capacitatea forţelor ucrainene de a continua operaţiunile succesive, fără întrerupere, de-a lungul iernii 2022-2023", este concluzia experţilor.

NATO crede că Putin vrea să "îngheţe" războiul

Rusia caută să "îngheţe" luptele în Ucraina pe timpul iernii, cu scopul de a-şi consolida forţele în vederea unui nou asalt în primăvară, declarase miercuri secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

"Ceea ce vedem acum este că Rusia încearcă să impună un fel de îngheţare a acestui război, cel puţin o perioadă scurtă de timp, pentru ca să se poată regrupa, repara, recupera şi apoi să încerce să lanseze o ofenisvă mai mare în primăvară", a spus Jens Stoltenberg la un eveniment public organizat de cotidianul britanic Financial Times.

Pe de altă parte, autorii analizei ISW spun că se pare că există fricţiuni în cadrul armatei belaruse cu privire la încercările Rusiei de a exercita presiuni asupra lor pentru a se alătura războiului. "ISW continuă să evalueze că este foarte puţin probabil ca Belarus să intre în războiul din Ucraina din cauza unor factori interni care limitează dorinţa lui Lukaşenko de a face acest lucru", concluzionează experții.

Belarusul a anunţat că mută, miercuri şi joi, echipamente militare şi forţe de securitate în ceea ce spune că este o verificare a răspunsului său la posibile acte de terorism.

articolul original.

Vreme anormal de caldă în România, sâmbătă și duminică. În sud-est vor fi maxime de 20 de grade Celsius

8 December 2022 at 12:45

Sâmbătă și duminică, temperaturile vor fi mai mari cu peste 10 grade față de nomalul perioadei. 

Valorile termice vor continua sã creascã în majoritatea regiunilor, astfel cã vremea va fi mult mai caldã decât în mod obişnuit în aceastã perioadã din an; temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 4 şi 10 grade. Cerul va fi mai mult noros, exceptând regiunile sud-estice unde în cursul zilei înnorãrile vor fi temporare. Aria ploilor va fi în extindere în jumãtatea de vest a teritoriului unde local se vor acumula cantitãţi de apã mai însemnate, iar în celelalte zone va ploua în general slab, pe spaţii mai restrânse. În zona montanã înaltã, trecãtor vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe crestele montane şi temporar în sudul Banatului şi pe litoral. Se va semnala ceaţã, pe alocuri dimineaţa în sudul ţãrii, iar noaptea în regiunile estice şi izolat şi trecãtor în rest.

Valorile termice vor marca o scãdere în vestul ţãrii şi se vor menţine mult peste cele caracteristice datei în rest. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua în toate regiunile, pe arii restrânse însemnat cantitativ, iar în sud şi sud-est vor fi posibile descãrcãri electrice.

image

Seara şi noaptea, în vest, nord şi centru vor fi precipitaţii mixte, iar la munte vor predomina ninsorile. Vântul se va intensifica treptat în majoritatea zonelor. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 9 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 10 grade. Izolat şi trecãtor se va forma ceaţã.

image

Maxime prognozate pentru duminică: 

  • 20 grade Giurgiu
  • 19 grade Călărași
  • 19 grade Alexandria
  • 19 grade Cernavodă
  • 19 grade Medgidia
  • 18 grade Constanța
  • 18 grade Slobozia
  • 17 grade Brăila
  • 16 grade București
Observator » Vremea » Vreme anormal de caldă în România, sâmbătă și duminică. În sud-est vor fi maxime de 20 de grade Celsius
articolul original.

Nici beat, nici drogat, un şofer a sfidat toate regulile în trafic. I-a îngrozit pe cei care i-au ieşit în cale

8 December 2022 at 12:40
image

Poliţiştii bihoreni au fost alertaţi, joi, la ora 10.20, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat, în timp ce conducea un autoturism la ieşirea din Oradea către localitatea Biharia, are un comportament haotic în trafic. Potrivit news.ro, a circulat pe contrasens în Oradea, dar şi în localităţile Biharia, Satu Nou, Tămăşeu, Roşiori şi ar fi depăşit neregulamentar, inclusiv pe trecerea de pietoni.

Şoferul s-a oprit doar în şanţ

”Poliţiştii Secţiei nr.3 de Poliţie Rurală Biharia l-au interceptat în trafic, însă bărbatul a refuzat să oprească la semnalul legal al poliţiştilor, continuându-şi deplasarea până la intrarea în localitatea bihoreană Diosig, unde a virat la stânga, pătrunzând într-un şanţ. Evenimentul rutier a fost unul fără victime”, transmite IPJ Bihor.

 

Şoferul care a pus în pericol siguranţa traficului a fost identificat ca fiind un bărbat de 45 de ani, din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita. Poliţiştii l-au testat cu privire la prezenţa alcoolului şi a drogurilor în organism, testele având rezultate negative. În aceste condiţii, oamenii legii au propus şi obţinut internarea involuntară a bărbatului, la psihiatrie, suspectând că la baza comportamentului său se află probleme medicale. El a fost internat involuntar într-un spital din municipiul Oradea.

Amenda primită de bărbat

În plus, şoferul a fost amendat contravenţional cu 16 puncte amendă, în valoare 2.320 de lei şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 510 zile. Pentru că autoturismul condus de acesta nu avea montată plăcuţa cu numărul de înmatriculare în partea din faţă, poliţiştii au dispus şi retragerea certificatului de înmatriculare a vehiculului.

articolul original.

Cât pierde România lunar pentru că nu este în Schengen: "Dacă austriecii exersează pe UE egouri politice, să plătească pierderile economice ale României"

8 December 2022 at 12:28
image

Dacă austriecii vor să exerseze pe Uniunea Europeană egourile lor politice legate de alegerile pe care le au în ianuarie, atunci să plătească 200 de milioane de euro pe lună pierderi pentru economia României, pentru că nu suntem în Spaţiul Schengen, a afirmat, joi, preşedintele Asociaţiei pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice, Răzvan Nicolescu, relatează Agerpres

"Se va întâmpla astăzi. Eu sunt în continuare optimist. Am văzut cu toţii zilele trecute discuţiile, inclusiv cele publice. Mi se pare că doi lideri din Austria, cancelarul şi ministrul de interne, practic încearcă să ia ostatice toate valorile şi principiile Uniunii Europene de când s-a fondat Uniunea Europeană şi nu să nu mai respecte nimic, pentru că aşa vor ei. Eu nu cred că lucrurile vor rămâne aşa. Din punct de vedere economic eu cred că Schengen este şi o chestiune economică sau este, poate în primul rând o chestiune economică. Este o chestiune şi de respect pentru 30 de milioane de cetăţeni români şi bulgari. Dar este o problemă economică şi dacă nu conştientizăm acest lucru, trebuie să mergem în toate punctele noastre de trecere a frontierei către vest şi să vedem acolo tiruri care stau zile întregi ca să treacă punctul de trecere a frontierei. Şi sunt kilometri de tiruri", a menţionat Nicolescu, într-o conferinţă de presă, organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Acesta a adăugat că, în baza unei analize realizată de o companie de consultanţă, fiecare lună de întârziere în aderarea României la Schengen înseamnă minimum 200 de milioane de euro mai puţin la Produsul Intern Brut al ţării,

"Am văzut o analiză foarte serioasă, o modelare foarte serioasă făcută de o firmă de consultanţă din Big 4. Fiecare lună de întârziere în aderarea noastră la Schengen înseamnă minim 200 de milioane de euro mai puţin la produsul intern brut al României. Aceeaşi analiză arăta că, în cei 11 ani pe care i-am pierdut, suma pierderilor la PIB-ul României a fost în valoarea actualizată a banilor, de aproape 25 de miliarde de euro. Eu cred că este momentul să spunem că nu se mai poate aşa şi dacă austriecii vor să exerseze pe Uniunea Europeană egourile lor politice legate de alegerile pe care le au în ianuarie, la alegerile regionale, dacă vor să utilizeze valorile Uniunii Europene în sensul de a nu le mai respecta, până la urmă să dea banii ăştia - 200 de milioane de euro pe lună, pierderi pentru economia României. Inclusiv, atenţie, pentru multe firme cu capital mixt româno-austriac sau chiar firme austriece care derulează afaceri în România", a afirmat el.

Florin Jianu: Plătim la transport 200 de euro în plus pentru că nu suntem în Schengen

La rândul său, preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, a spus că transportatorii din cadrul organizaţiei pe care o conduce au susţinut că există un cost per fiecare transport de minimum 200 de euro în plus, din cauza neintrării României în Schengen.

"Suntem obligaţi să fim optimişti în ceea ce înseamnă această aderare. România a dovedit solidaritate în acest an în tot ceea ce înseamnă conflictul din Ucraina şi, atât persoane, cât şi mărfuri din Ucraina au trecut în ordine, în siguranţă prin graniţele României, spre vest. De altfel, şi aceasta a fost o consecinţă pentru transportatorii români, pentru exportatorii români, pentru că li s-a mai adăugat şi lor timp în aşteptarea de la vămi. Transportatorii din cadrul Consiliului Naţional al IMM-urilor ne-au explicat că există un cost per fiecare transport de minim 200 de euro în plus, datorită neintrării sau neapartenenţei României la spaţiul Schengen. În discuţia pe care am avut-o acum două săptămâni în Austria şi cu privire la Schengen cu colegii noştri din partea patronală, efectiv aceştia erau uluiţi de ceea ce ce se întâmpla. Nu înţelegeau de unde aceste mesaje politice. Ei au înţeles foarte clar că consecinţele sunt nu numai pentru firmele, companiile, cetăţenii români, ci şi pentru investiţiile austriece în România. Austria este undeva în topul investitorilor din România. Cred că presiunea europeană, a tuturor celorlalte ţări care s-au aliniat cu privire la accederea României, Bulgariei şi Croaţiei în spaţiul Schengen va fi benefică, aşa încât astăzi să vedem o decizie corectă şi o decizie pozitivă pentru aceste trei ţări", a precizat Jianu.

Pe de altă parte, şeful CNIPMMR a ţinut să arate că politicienii de la Bucureşti nu ar trebui să-şi aroge meritele pentru o eventuală aderare a României la Spaţiul Schengen, întrucât nu trebuie să se "uite cei 11 ani în care diplomaţia românească n-a făcut foarte mulţi paşi în acest sens".

"Din perspectiva noastră, politicienii, dacă se întâmplă acest lucru, nu ar trebui să-şi aroge laurii, ci ar trebui să nu uite cei 11 ani în care diplomaţia românească n-a făcut foarte mulţi paşi în acest sens. Ce se întâmplă în acest moment, în opinia noastră, sau în ultimele săptămâni a fost aşa, un soi de heirupism. Nu au dovedit profesionalism, nu au dovedit seriozitate, nu au dovedit o coerenţă a intervenţiilor. Deci, 11 ani nu trebuie să-i facem uitaţi. Nu s-a întâmplat absolut nimic, nu am avut pe agenda publică, diplomaţia românească nu s-a pregătit în acest sens. Sigur, însă, că trebuie să fim cu toţii solidari în acest moment. Mediul de afaceri e cel care a spus prima oară că România trebuie să acceadă la spaţiul Schengen. Suntem optimişti că, astăzi, va exista un mesaj şi un vot pozitiv", apreciat Florin Jianu.

CNIPMMR a organizat, joi, o conferinţă de presă în care sunt prezentate, printre altele, propuneri privind salariul minim brut garantat în 2023. În cadrul evenimentului, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor, Florin Jianu, şi Răzvan Nicolescu, preşedintele Asociaţiei pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice, au parafat un protocol de colaborare între cele două entităţi. 

articolul original.

Ploieştiul a rămas din nou fără căldură: peste 130.000 de oameni s-au trezit în frig. Primarul dă explicaţii după un val de acuzaţii: "E o minciună. Avem gaz"

8 December 2022 at 09:50
image

”Azi, 8 decembrie 2022, la ora 7:05 s-a oprit în prevenire de avarie CAF 2 (cazanul cu apă fierbinte – n.r.) din CET Brazi, pentru eliminare neetanşeităţi. Timp estimat pentru remediere opt ore”, informează societatea Termo Ploieşti SRL, firma Consiliului Local Ploieşti care de câteva săptămâni a preluat serviciul de termoficare. Peste 130.000 de apartamente, dar şi instituţii publice sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare, relatează news.ro

Ploieşti, fără căldură. Explicaţiile primarului

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a declarat că agentul termic pentru municipiul Ploieşti este produs doar în cazanul cu apă fierbinte 2 din cadrul CET Brazi, pentru că, după ce a fost de acord să predea autorităţilor locale instalaţiile din CET Brazi, Consiliul Judeţean Prahova nu a obţinut autorizaţie din partea ISCIR pentru restul instalaţiilor din CET. ”Este singurul cazan pe care ni l-a dat judeţul (Consiliul Judeţean Prahova,– n.r.) şi ne-a mai dat o turbină de 23 de megawaţi, ceea ce nu face nici pe departe faţă. La acest moment există patru conducte sparte pe care trebuie să le înlocuim. Ploieştiul se încălzeşte doar cu CAF 2, pentru că Ploieştiul a preluat doar CAF 2, pe care l-a preluat mai departe Termo Ploieşti SRL. În rest, nimic nu i s-a dat, toate-s la judeţ, se uită la ele”, a declarat Andrei Volosevici

Primarul a respins afirmaţiile celor care susţin că sincopele în furnizarea agentului termic ar fi cauzate de faptul că nu există gaz pentru producerea acestuia. ”Se împrăştie informaţie că apar avarii pentru că a fost gaz decât până pe 7. E o minciună. Avem gaz până pe 14 (decembrie – n.r.) şi în continuare vom avea”, mai spune edilul.

articolul original.

Mezina familiei de spanioli spulberată la Sibiu, într-un cumplit accident, a murit la spital. Cristina avea 15 ani şi îşi vizita sora. Acum, inima ei va bate într-un alt trup

8 December 2022 at 09:30
image

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a anunțat, joi, că mai multe echipe de medici din România, Germania și Elveția au participat, noaptea trecută la o prelevare de organe de la o fată de 15 ani, internată după un accident. Surse locale au confirmat pentru Mediafax că este vorba despre mezina familiei de spanioli.

Familie de spanioli spulberată, după o depășire neregulamentară

Accidentul a avut loc duminică seara, pe DN 1, în zona Hula Bradului. Primele cercetări au arătat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Veștem spre Brașov, un bărbat în vârstă de 63 de ani din județul Gorj a intrat într-o depășire, încălcând marcajul longitudinal continuu, și a pătruns pe contrasens, unde a pierdut controlul și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus dinspre Brașov, proiectându-l în alt autoturism care circula în spatele acestuia.

Impactul frontal a provocat decesul a trei persoane aflate în autoturismul condus dinspre Brașov. Este vorba despre șofer, în vârstă de 67 de ani, și două femei în vârstă de 21, respectiv 55 de ani, toți cetățeni străini. De asemenea, în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a șoferului din județul Gorj, precum și a unei alte pasagere din mașina în care s-au aflat persoanele decedate, o tânără în vârstă de 15 ani.

Familia Rodríguez venise în România pentru a-și vizita fiica cea mare, Alicia, în vârstă de 21 de ani, care învăța la Sibiu pentru a deveni profesoară la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria (ULPGC). Părinții ei, Pepe și Mari Carmen Rodríguez, și sora ei mai mică, Cristina, în vârstă de 15 ani, au profitat de sărbătorile din decembrie pentru a o vizita, anunța canarias7. Universitatea din Sibiu, unde Alicia Rodríguez a fost studentă, a pus la dispoziția familiei serviciile unui traducător. Presa spaniolă scrie că familia a închiriat o maşină, deși intenția era să călătorească prin România cu trenul.

Familia fetei de 15 ani a acceptat să-i fie prelevate organele

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a anunțat o intervenție chirurgicală complexă de prelevare de organe de la pacienta în vârstă de 15 de ani, cetățean străin, aflată în moarte cerebrală. Procesul de prelevare a început în cursul nopții, în jurul orei 01:00 și s-a încheiat după aproximativ 8 ore. Au fost recoltate următoarele organe: cordul, plămânii, rinichii precum și țesut osos și corneea.

Pacienta, în vârstă de 15 de ani, a fost internată în data de 4 decembrie, în stare critică (intubată), fiind politraumatizată în urma unui accident rutier. Traumatismele incompatibile cu viața au dus la diagnosticul de moarte cerebrală, pacienta devenind astfel potențial donator de organe. Ca urmare, echipa medicilor din Secția Clinică Anestezie Terapie Intensivă implicată în procesul de donare s-a mobilizat cu rapiditate și a început procedurile legale în vederea prelevării sub coordonarea medicului șef al Secției, Conf.univ.dr. Mihai Sava care are calitatea de „key donation person”, identifică potențialii donatori și are rolul de menținere a organelor în condiții optime în vederea prelevării.

Acordul pentru donare a fost obținut de la familia pacientei de către Dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant. La procesul de prelevare a organelor au participat mai multe echipă de medici din România, Germania și Elveția. Cordul a fost prelevat de o echipă de la Spitalul Universitar din Hamburg, condusă de Dr. Henning Carstens iar plămânii de o echipă de la Spitalul Universitar din Zurich, coordonată de Dr. Caviezel Claudio.

De cordul și plămânii donatoarei vor beneficia pacienți din Germania și Elveția, fiindcă în România nu există nici un primitor compatibil, după cum a informat Agenția Națională de Transplant, care a autorizat procedurile. Ficatul pacientei a fost prelevat de o echipă de la Institutul Clinic Fundeni, coordonată de Dr. Genady Vatachki iar rinichii de o echipă de medici de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj, coordonată de Dr. Dan - Alin Pop. Pentru prelevarea ligamentelor și țesutului osos la Sibiu s-a deplasat o echipă de la Spitalul Clinic Colentina, iar corneea a fost recoltată de o echipă din Sibiu, coordonată de Dr. Dorina Popa, medic șef al Compartimentului Oftalmologie al SCJU Sibiu. Corneea a fost ulterior trimisă la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice din București.

„În cei peste 9 ani de activitate în centrul de prelevare de organe de la Sibiu am învățat că dincolo de durerea cauzată de pierderea cuiva drag, există multă umanitate. Există empatie și bucuria de ajuta pe cineva aflat în suferință, de a ajuta pacienți a căror viață atârnă de un fir de ață, de o speranță. Și iată că această speranță prinde contur prin gesturile altruiste ale familiilor unor pacienți care nu mai pot fi salvați, dar dau șansa la viață altor oameni. Cuvintele sunt prea puține pentru a putea descrie încărcătura emoțională și importanța unui astfel de proces. Mulțumesc, în numele pacienților și echipei de medici, aparținătorilor care au fost de acord cu prelevarea. De asemenea, mulțumesc echipei medicale de la Sibiu și echipelor medicale de prelevare pentru că organele au fost prelevate în fereastra optimă pentru a ajunge rapid și sigur în centrele de transplant”, a declarat Dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant. Aceasta este cea de-a treia prelevare de organe realizată de spitalul din Sibiu, după cele din lunile mai și octombrie.

articolul original.

Ziua Z pentru România în Schengen LIVE TEXT. Austria va bloca aderarea. Surse: Germania și Luxemburg amenință să blocheze aderarea Croației dacă Viena nu cedează

8 December 2022 at 12:29
image

UPDATE 14:30 Siegfried Mureșan: Cazul Austriei nu este un semn de putere, ci unul de slăbiciune

Europarlamentarul român, Siegfried Mureșan, care se află la Bruxelles, a explicat pentru Observator ce înseamnă pentru români aderarea la spațiul Schengen. În plus, a comentat gestul ministrului austriac de Interne, care a oferit declarații doar presei vorbitoare de limba germană. 

"Pentru un politician, cutumele la Bruxelles, și peste tot în lume, și regulile de bun simț trebuie să fie aceleși și sunt următtoarele: un politician are obligația să explice întotdeauna oamenilor deciziile sale, are obligația să își explice deciziile în fața tuturor oamenilor care sunt afectați de deciziile pe care le ia. Iar decizia luată de miniștrii de Interne, inclusiv de ministrul de Interne din Austria, va avea impact pentru România. Este chiar o chestiune de bun simț ca oamenii politici să discute întotdeauna cu presa, să fie transparenți cu privire la deciziile lor și cu privire la argumentele pe care le au cu privire la deciziile lor", a spus politicianul român.

UPDATE 14:10 Surse: Germania și Luxemburg amenință să blocheze aderarea Croației dacă Austria nu cedează

Discuțiile în Consiliul JAI sunt tot mai aprinse. Germania și Luxemburg amenință să blocheze aderarea Croației dacă Austria nu-și schimbă poziția privind intrarea României și Bulgariei în Schengen, potrivit jurnalistului Jack Parrock.

Miniştrii de interne din UE nu reuşesc să ajungă la un consens pe tema aderării României, Bulgariei şi Croaţiei la Schengen şi au trecut la negocieri separate, bilaterale.

NEW: EU home affairs ministers are unable to find unanimity to agree on Schengen access for 🇭🇷🇷🇴🇧🇬.They’re now breaking up for separate negotiations.

I’m hearing Germany and Lux are threatening to block Croatia’s access if vetos aren’t lifted against Bulgaria and Romania.

— Jack Parrock (@jackeparrock)
December 8, 2022

UPDATE 14:00 Fritz: Guvernul austriac face o greşeală istorică

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, care este şi cetăţean german, a anunţat pe Facebook că a intrat în direct la postul naţional de televiziune din Austria şi a transmis că Guvernul austriac face o greşeală istorică dacă va respinge aderarea României la Spaţiul Schengen.

UPDATE 13:50 Calea de compromis pentru ca România să intre în Schengen

Europartamentarul Victor Negrescu, fost ministru de Externe, vorbeşte pentru Observator, în direct de la Bruxelles, despre şansele unei răsturnări de situaţie. Întrebat ce informaţii are, la cald, din cadrul discuţiilor informale între Comisie şi Austria pentru a găsi un posibil compromis, europartamentarul Victor Negrescu răspunde că "se caută soluţii ca România să intre în spaţiul Schengen începând de anul viitor". "Comisia Europeană a venit cu răspunsuri ferme la ceea ce a prezentat ministrul de Interne austriac, care a invocat existenţa unei rute a migranţilor care trece prin România. Practic, cei de la Comisia Europeană infirmă aceste date şi prezintă o soluţie de compromis pentru a aproba această rezoluţie în cursul discuţiilor de astăzi", a adăugat Victor Negrescu, pentru Observator.

UPDATE 13:45 Surse: România ar ceda pentru o nouă dată

Potrivit ultimelor informații pe surse de la Bruxelles, România ar ceda și ar putea accepta un compromis pentru o nouă dată pentru votul în Schengen.

UPDATE 13:40 Negocieri intense la Bruxelles privind votul în Consiliul JAI

Miniștrii de Interne din Consiliul JAI duc negocieri intense privind soarta României și Bulgariei în Schengen, potrivit surselor Observator. Oficialii europeni ar discuta aprins pe tema votului.

UPDATE 13:30 Cum sunt văzuţi românii în Austria

Românii stabiliţi în Austria au comentat pentru Observator despre intrarea României în Spaţiul Schengen şi mai ales cum sunt văzuţi acolo.  

"Din propria experienţă chiar nu pot să zic că nu suntem văzuţi bine de către ei. De 20 de ani de când sunt în Austria NU m-am simţit îndepărtată de ei sau urâtă, chiar NU", ne-a mărturisit o româncă stabilită în Austria de 20 de ani.  

"Nu cred că austriecii de rând ar avea o problemă cu intrarea românilor în Schengen", ne-a transmis un român din Austria. 

UPDATE 13:00 Românii au lăsat în Austria 40 de milioane de euro în 2021

Austria se numără printre destinaţiile preferate de români. Anual ajung acolo sute de mii dintre conaţionalii noştri. În special cei pasionaţi de schi. Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, i-a îndeamnat subtil miercuri pe români să nu se mai ducă la schi în Austria, în contextul în care Viena se opune aderării României la Spaţiul Schengen. 

"E clar că principala țintă a turiștilor români în Austria sunt pârtiile de schi, însă știm cu toții că NU numai în Austria sunt condiții ideale pentru schiat. Sunt astfel de condiții, poate în unele cazuri și mai bune, în Elveția, Italia, Franța, Germania", a declarat ministrul Turismulu

UPDATE 12:40 Mizele intrării Românei în Schengen

Aderarea la Schengen înseamnă, întâi de toate, călătorii mai simple și mai rapide. Vom scăpa de controale și proceduri birocratice la graniţe, indiferent că vom călători cu maşina personală, cu autocarul, cu trenul sau cu avionul. 

Aderarea la Schengen va aduce avantaje mari şi pentru şoferii de TIR, care vor scăpaa de cozi. În prezent, aceştia aşteaptă, în medie, 8 ore să treacă de controalele din vămi.

UPDATE 12:30 Ce țări au transmis mesaje de susținere României

Unul dintre vicepreşedinţii Comisiei Europene a declarat că România a îndeplinit cu brio toate condiţiile şi că merită să fie admisă în spaţiul Schengen. Nu este singurul mesaj de susţinere pentru ţara noastră.

"Croaţia, Bulgaria şi România sunt tehnic, pregătite să se alăture spaţiului Schengen. Au făcut ce le-am cerut, au făcut chiar mai mult, au bifat toate căsuţele şi sunt pregătite", a declarat Margaritis Schinas, vicepreşedintele Comisiei Europene.

UPDATE 12:00 Scenarii de ultim moment negociate la Bruxelles

Admiterea României în Schengen ar putea fi amânată pentru Consiliul JAI din luna martie sau ar putea fi decisă în şedinţa de joi a Consiliului o aderare etapizată începând de anul viitor, decizia depinzând de atitudinea Austriei care şi-a reconfirmat joi dimineaţă opoziţia faţă de acceptarea ţării noastre în Schengen, declară surse politice.

UPDATE 11:30 Germania şi Franţa susţin aderarea României, Croaţiei şi Bulgariei

Germania susţine aderarea Bulgariei, a Croaţiei şi a României la spaţiul Schengen, a declarat joi, la Bruxelles, ministrul de interne german Nancy Faeser la sosirea la reuniunea Consiliului Justiţiei şi Afaceri Interne al UE, care se va pronunţa asupra extinderii spaţiului european de liberă circulaţie, informează Reuters.

''Nu pot înţelege poziţia Austriei în această privinţă. Ştiu că Austria are mari dezbateri interne pe această chestiune'', le-a declarat Faeser jurnaliştilor înaintea reuniunii cu omologii săi din Uniunea Europeană.

La rândul său, ministrul de interne francez Gerald Darmanin s-a pronunţat în favoarea intrării în Schengen a Croaţiei, României şi Bulgariei. 

UPDATE 11:00 Austria blochează aderarea României la Schengen

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a anunţat joi dimineaţă că va vota împotriva aderării României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen în reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), care se desfăşoară la Bruxelles, scrie Agerpres.

"Voi vota, astăzi, împotriva extinderii Spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria. Cred că acest pas este greşit. Avem un sistem care, din multe puncte de vedere, nu funcţionează şi care s-ar înrăutăţi şi mai mult. În Austria, avem peste 100.000 de treceri ilegale de frontieră, în acest an, din care 75.000 nu sunt înregistrate", a declarat Gerhard Karner.

UPDATE 10:30 Românii au "bombardat" cu comentarii pagina cancelarului Karl Nehamer

În ultimele zile, Karl Nehamer a fost vizat de mesajele politicienilor români, dar și de un val fără precedent de comentarii din partea conaționalilor noștri la toate postările pe care acesta le face pe Facebook.

UPDATE 10:00 Raport devastator al Vienei pentru România char înainte de votul pentru Schengen

Suntem în aşteptarea deciziei cruciale pentru România, privind aderarea la spaţiul de liberă circulaţie. În foarte scurt timp, vom avea noutăţi, de la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne de la Bruxelles. Austria este  singura ţară din UE care şi-a anunţat veto-ul. Chiar înainte de votul din Consiliul JAI de astăzi, Ministerul austriac de Interne a prezentat noi statistici care arată că rutele imigranţilor ilegali trec tot mai des prin România şi Bulgaria, relatează publicaţia Kurier.

UPDATE 09:00 Surse - România și Bulgaria vor fi lăsate pe dinafară cel puțin încă 6 luni

Opoziția condusă de Austria va împiedica România și Bulgaria să obțină un vot pozitiv privind intrarea în Schengen, spun surse diplomatice europene, citate de Reuters. În schimb, se așteaptă ca cele 26 de state membre să primească Croația în spațiul de liberă circulație.

UPDATE 08:30 Programul Consiliului JAI

Pentru că se discută despre tema Schengen, în marja Consiliului JAI va avea loc mai întâi o reuniune a Consiliului Schengen, programat la ora locală 10:00 (11:00, ora României), după care Consiliul JAI propriu-zis va avea loc de la ora locală 12:25 (13:25, ora României).

Sosirile miniştrilor de interne sunt prevăzute începând cu ora locală 9:00 (10:00 ora României), atunci când sunt de aşteptat şi scurte declaraţii, în special din partea lui Vít Rakušan, ministrul ceh de interne, care va prezida reuniunile, întrucât Cehia deţine preşedinţia Consiliului UE. 

Primele declaraţii în urma Consiliului JAI, care vor fi făcute de ministrul ceh de interne, sunt aşteptate în jurul orei 13:15 (14:15, ora României), după care urmează o pauză de prânz, iar miniştrii de interne din UE îşi vor relua discuţiile de la ora 15:15 (16:15, ora României).

Conferinţa de presă finală, de la încheierea reuniunii, este programată la ora 19:00 (20:00, ora României), potrivit programului transmis de Consiliul UE.

UPDATE 08:00 Bode: În cel mai optimist scenariu, un vot pozitiv astăzi și ridicarea frontierelor terestre și aeriene din 2023

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a declarat joi, înaintea Consiliul JAI care va discuta aderarea României la Spațiul Schengen, că va solicita dezbatere şi vot pentru aderarea României la spaţiul Schengen. ”Astăzi România va solicita un sigur lucru, respect”, a afirmat Bode.

În cel mai optimist scenariu, până la 1 ianuarie suntem în măsură să pregătim frontiera externă Schengen așa cum cer relementările în domeniu. Practic, dacă proiectul de decizie aflat pe ordinea de zi s-ar adopta, aşa cum este el prevăzut astăzi, cu ridicarea frontierelor terestre începând cu 1 ianuarie şi ridicarea frontierelor aeriene începând cu 26 martie (n.r. datele ar fi de fapt inversate), România este pregătită să intre în spaţiul Schengen cu ridicarea controalelor la frontieră aşa cum prevede această decizie pentru că am prezentat în toate forurile tehnice, am prezentat scenariile prin care relocăm resurse umane, tehnică, capabilităţi de pe frontiera de vest pe frontiera de est, respectiv pe frontiera cu Serbia”, adaugă Bode.

UPDATE 07:30 De ce o abținere din partea Austriei ne-ar putea ajuta

Există mai multe scenarii care sunt luate în calcul în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen. Vorbim de o alipire a României de Bulgaria în acest moment, însă ar putea fi decuplată România de Bulgaria pentru a primi undă verde mai departe în spaţiul fără frontiere şi, dacă acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil se va ajunge la o propunere din partea Comisiei Europene de decuplare a Bulgariei şi, evident, este posibil ca România să mai facă o serie de compromisuri în sensul în care va trebui să mai îndeplinească alte condiţii pentru securizarea graniţelor.

În acest moment, România trebuie să obţină orice decizie, trebuie să intre la vot, iar Austria se poate abţine. Dacă se abţine, votul Austriei nu este considerat unul negativ, în cazul unui vot în unanimitate. Dacă totuşi Austria decide să voteze negativ, aşa cum şi-a exprimat opinia de nenumărate ori, atunci România poate acţiona Austria la Curtea Europeană de Justiţie.

Însă se mai poartă negocieri şi lucrurile se pot schimba chiar înainte de vot, în Consiliul miniştrilor de astăzi, mai ales că avem susţinători importanţi precum Germania, Franţa, chiar şi Spania. Dacă nu se va ajunge la un consens totuşi astăzi, la Consiliul JAI, se poate recurge la un consiliu european extraordinar şi se pot duce discuţiile pe o pârghie politică. Dacă nu, am putea vorbi despre România în Schengen abia din a doua jumătate anului 2023, atunci când preşedinţia consiliului va fi preluată de către Spania.

07:00 Luptele politice interne din Austria țin România la ușa Schengen

Cancelarul Austriei susţine că România nu trebuie primită în Schengen pentru că frontierele noastre lasă să treacă migranţi spre Vest, chiar dacă datele oficiale îl contrazic.

"Avem mii de oameni care trec graniţele, nimeni nu ştie de unde vin şi cine sunt, dacă sunt înarmaţi sau nu, dacă sunt traficanţi de droguri sau de persoane. Este o provocare serioasă de securitate şi, de aceea, Austria are această viziune asupra Schengen: Croţia, da, România şi Bulgaria, încă nu. Nu este o chestiune politică, ci una de securitate", potrivit cancelarului austriac. 

Europarlamentarii români spun că totul este, de fapt, o problemă cu iz electoral în Austria. "Vorbim de o miză politică internă. Partidul de guvernământ, de dreapta, a scăzut foarte mult în sondajele de opinie, urmează alegeri regionale cu un impact foarte mare în ceea ce înseamnă stabilitatea guvernării", explică europarlamentarul Victor Negrescu.

articolul original.

"Nu condamn statul austriac, te condamn pe tine și șarlatanii din jurul tău." Românii au "bombardat" cu comentarii pagina cancelarului Karl Nehamer

8 December 2022 at 09:17
image

Mai exact, în ultimele zile, pagina de Facebook a cancelarului austriac a fost inundată de mesaje din partea românilor, mulți dintre aceștia cerându-i să-și schimbe poziția cu privire la adresa aderării țării noastre, dar și o serie de comentarii extrem de dure cu privire la relația dintre Austria și România, dar și la adresa relației dintre Austria și Rusia.

"Am privit întotdeauna țările occidentale ale UE ca modele ale unor democrații autentice. Austria se dovedește a fi o țară coruptă la un nivel inimaginabil. Este absolut incredibil cât de departe și-a înfipt Rusia ghearele în Uniunea Europeană. Poziția dumneavoastră față de România nu are nicio logică. Austria este cel de-al treilea investitor extern din România, dar consideră că România este o țară nesigură. Cum se poate asta??? Judecând cum evoluează lucrurile în ultimii ani în Ungaria și Austria, se pare că păstrarea valorilor europene se află în sud-estul Europei. Să începem cu România! Integritatea politică a Austriei s-a dus!!! Puteți să vă numiți #Russtria de astăzi", a scris o româncă pe pagina cancelarului.

"Nu condamn statul austriac, te condamn pe tine și șarlatanii din jurul tău. Umblați cu șantaj, va doriți sa aveți acces la resursele României, faci jocul lui Putin , te comporți ca un șarlatan. Vei fi hulit pentru mulți ani . Meritați blocaje pentru toate firmele ce desfășoară activități în România. Sper ca poliția de frontieră și vameșii de la punctele de frontiera din zonele de ieșire din România spre Europa sa își facă meseria vericand cu răbdare și calm toate camioanele ce părăsesc România ...indiferent de durata întârzierilor și rândurile la punctele de frontiera. Sunt multe variante în care românii sa își facă datoria și sa nu mai favorizeze firmele Austriece din România."

Un alt român, i-a transmis un mesaj mult mai dur, acuzând legăturile puternice dintre Viena și Moscova: "Pune steagul Rusiei nu al U.E, putinistule plătit de ruși!".

Alt comentator a considerat că argumentele lui karl Nehamer legate de imigranții care trec prin țara noastră nu sunt justificate și a cerut o boicotare a companiilor austriece care operează în România: "De ce să refuzi ca România să intre în Schengen?????? Ce treabă are România cu cei 75.000 de emigranți? “Acești imigranți nu au venit în Europa via România! Afară cu Omv, Erste, Raiffeisen, Vienna Insurance Group, săpați! Ieșiți din România!!!!!!!!!!!!!!"

Alte comentarii au condamnat opoziția cancelarului și au cerut ca mașinile din Austria să fie ținute cât mai mult în vămi: "Decizia lor de a vota împotriva aderării României la Schengen ne arată adevărata față a Austriei. Suntem buni pentru voi doar dacă folosiți resursele noastre la prețuri foarte accesibile, altfel vă doare la bască! Fiecare mașină din Austria ar trebui să stea în vamă câteva ore de acum încolo să vedeți cum este! Rușine să vă fie pentru această decizie!".

Printre printre comentariile lăsate de români pe pagina lui Karl Nehamer se numără și o serie de mesaje care fac apel la valorile europene: "Fiți corect referitor la acceptarea României în spațiul Schengen! Votul Austriei poate însemna un îndemn către unitate și recunoașterea eforturilor depuse de către români și România. Haideți să arătăm că în Uniunea Europeană este vorba despre unitate înainte de toate!"

"Dl. Karl Nehammer Am apărat granița României și a UE 27, 6 ani la cel mai înalt nivel în cadrul Poliției de Frontieră… În acest context, vă rog din suflet și vă implor să nu vă opuneți intrării României în Spațiul Schengen… Prin decizia dvs. de azi pozitivă, puteți intra în istorie ca un om bun și drept alături poporul român!"

Mesajele prin care utilizatorii de Facebook i-au cerut cancelarului să-și schimbe poziția nu au venit doar din partea românilor, un britanic a condamnat chiar argumentele pe care politicianul le-a adus împotriva aderării României la Schengen: "Lucrul amuzant este că Croația pe care o susțineți pentru Schengen este, de asemenea, între România și Austria. Dacă Croația „protejează” atât de bine granițele, atunci toți au trecut prin Ungaria? Dacă da, de ce Ungaria nu i-a oprit așa cum ar fi trebuit? De ce dați vina pe România pentru ceva ce toți ceilalți sunt implicați?".

articolul original.

Ieftinire fără precedent a carburanţilor. Cât costă benzina şi motorina azi, 8 decembrie 2022

8 December 2022 at 09:01
image

Cu tot cu compensarea de 50 de bani de la stat, preţul motorinei a coborât sub pragul de 7,5 lei pe litru, în timp ce litrul de benzină costă mai puţin de 6,5 lei. În doar o săptămână, prețurile la benzină au scăzut cu până la 65 de bani pe litru, modificare de preţuri pe care compania petrolieră nu a mai făcut-o niciodată într-un interval atât de scurt.

Ieftinirile masive au loc în contextul în care, în urmă cu patru zile, a intrat în vigoare embargoul impus de Comisia Europeană asupra importurilor de petrol rusesc pe cale maritimă, dar și plafonarea de preț de 60 de dolari pe baril. În acelaşi timp, ministrul Energiei a anunţat, că România nu mai importă deloc ţiţei rusesc, măsură care nu va afecta aprovizionarea. Virgil Popescu a mai declarat că este posibil decizia Guvernului de a subvenţiona preţul carburanţilor cu 50 de bani pe litru să se menţină şi anul viitor. 

De ce s-a ieftinit petrolul pe piaţa mondială

La nivel mondial cotaţiile petrolului au scăzut până spre cele mai joase praguri din acest an. La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol american West Texas Intermediate "light sweet crude" cu livrare în luna ianuarie a scăzut cu 2,24 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 72,01 dolari. La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol european Brent din Marea Nordului cu livrare în luna februarie a scăzut cu 2,18 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 77,17 dolari

Joi şi preţul petrolului rusesc Urals Blend a ajuns pe bursă la 54,6 dolari barilul, sub pragul de 60 de dolari impus de UE şi G7 din această săptămână. Explicaţia? Datele din China și Europa arată o slăbire a economiilor iar investitorii sunt precauţi şi din cauza creşterilor la dobânda cheie din SUA care se traduce printr-un dolar mai puternic, potrivit Reuters. 

Țițeiul rusesc Urals este cotat în medie la 57 de dolari pe baril în a doua săptămână a lunii decembrie, fiind cel mai scăzut nivel din ianuarie 2021. Se tranzacționează cu o diferenţă de aproximativ 20 de dolari față de țițeiul de referință Brent. Creșterea costurilor de transport pentru tancurile cu petrol rusesc în China și India, principalii importatori maritimi din acest an, au împins prețurile în jos, iar multe companii de shipping au evitat manipularea petrolului rusesc, din cauza plafonului de preț și a embargoului UE. Kremlinul a anunţat deja că are în vedere stabilirea unui prag minim de preț pentru exporturile sale de petrol, drept răspuns. Prețul actual al ţiţeiului rusesc Urals este la jumătate faţă de valoarea de 111 de dolari pe baril atinsă la începutul lunii martie, când a început războiul din Ucraina.

articolul original.
❌