ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 5 October 2022Observator

Război Rusia - Ucraina, ziua 224. Putin a promulgat legea privind anexarea a 4 regiuni ucrainene. Reacţia imediată a Kievului

5 October 2022 at 14:25
image
  • Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 1-50, aici
  • Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 51 - 110, aici
  • Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 111 - 190, aici
  • Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 191 - prezent, aici

UPDATE 17:25. Putin l-a promovat la gradul de general-colonel pe cecenul Ramzan Kadîrov

Liderul autoritarist al Republicii ruse cecene Ramzan Kadîrov anunţă miercuri că a fost promovat la gradul de general-colonel de către preşedintele rus Vladimir Putin, în timp ce forţele ruse suferă înfrângeri în Ucraina, relatează AFP.

”Preşedintele rus mi-a decernat gradul de general-colonel. Decretul a fost publicat (...). Vladimir Vladimirovici m-a informat personal şi m-a felicitat”, anunţă într-o postare pe telegram Ramzan Kadîrov. Liderul cecen se declară ”imens de recunoscător” pentru ”înalta apreciere a meritelor” sale, transmite news.ro.

UPDATE 17:10. Polonia, dispusă să primească arme nucleare americane pe teritoriul ei. Putin a amenințat deja că Rusia va riposta

Polonia a iniţiat discuţii cu Statele Unite despre staţionarea de armament nuclear pe teritoriul polonez, în cadrul acţiunilor de contracarare a ameninţărilor Rusiei, afirmă preşedintele Andrzej Duda, în contextul declaraţiilor liderilor de la Moscova privind Ucraina.

Afirmaţiile preşedintelui ridică semne de întrebare privind posibilitatea ca arme nucleare americane să fie staţionate pentru prima dată într-un fost stat membru al Pactului de la Varşovia. Acţiunea ar fi o sfidare a avertismentelor preşedintelui Vladimir Putin, care a semnalat că Rusia va riposta la orice extindere a capabilităţilor militare NATO în fosta zona de influenţă a Moscovei, notează agenţia Bloomberg.

UPDATE 15:40. Moscova amenință cu recucerirea teritoriilor pierdute în urma contraofensivei ucrainenilor

Kremlinul ameninţă miercuri cu o recucerire a teritoriilor pe care le-a pierdut recent în regiunile anexate în sudul şi estul Ucrainei şi dă asigurări că aceste regiuni vor face parte din Rusia ”pentru întotdeauna”, relatează AFP.

”Aceste teritorii vor fi pentru totdeauna ale Rusiei, ele vor fi recucerite”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Peskov a făcut aceste declaraţii răspunzând unei întrebări despre frontierele exacte ale regiunilor ucrainene anexate de Moscova zilele trecute, în care forţele ruse au abandonat anumite localităţi, în urma unor contra-ofenive ucrainene, transmite news.ro.

UPDATE 13:09 După ce Putin a promulgat legea anexării, Zelenski declară prin decret "nule" toate decretele lui președintelui rus

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă miercuri că a semnat un decret prin care declară ”nule şi neavenite” toate decretele preşedintelui rus Vladimir Putin şi actele adoptate în vederea implementării acestor decrete privind anexarea unor teritorii ucrainene, începând din 2014 şi până în prezent. ”Am semnat un decret care desemnează drept nule şi neavenite toate decretele preşedintelui Federaţiei ruse (Vladimir Putin) şi toate actele adoptate pentru implementarea acestor decrete în tentativa de anexare a teritoriului nostru din 2014 şi până azi. Orice decizii ruseşti, orice tratate prin care încearcă să ne confişte pământul - toate astea sunt fără valoare”, declară Zelenski.

UPDATE 14:48 Şeful diplomaţiei europene avertizează că războiul din Ucraina intră într-o fază periculoasă

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, Josep Borrell, a avertizat miercuri că războiul din Ucraina intră într-o nouă fază "periculoasă" şi într-un "scenariu înfricoşător" deoarece Rusia înregistrează eşecuri în conflictul convenţional şi ameninţă cu folosirea armelor nucleare, transmite EFE, citată de Agerpres. "Războiul a intrat într-o nouă fază. O fază fără îndoială periculoasă, pentru că ne aflăm în faţa unui scenariu înfricoşător, în privinţa căruia nu trebuie să închidem ochii", a declarat Borrell într-o intervenţie în plenul Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

Şeful diplomaţiei europene a spus că veştile de pe câmpul de luptă "sunt bune pentru Ucraina", care "reia ofensiva". În schimb, a avertizat că acest conflict este "un război convenţional în care este implicată o putere nucleară, o putere nucleară care în acest moment înregistrează eşecuri în conflictul convenţional şi care ameninţă cu folosirea armei nucleare". "Este un scenariu cu siguranţă îngrijorător în care trebuie să demonstrăm că sprijinul nostru pentru Ucraina nu slăbeşte", a insistat el. Borrell a explicat că forţele ucrainene avansează pe trei fronturi, însă a amintit că Rusia "continuă să aibă superioritatea numerică şi superioritate de foc (...)". Din acest motiv, Borrell a explicat că forţele ucrainene dezvoltă o tactică de luptă "extraordinar de agilă, de o inteligenţă ieşită din comun, înconjurând zonele forte ruse, creând 'insule' care ajung să fie distruse chiar de însăşi retragerea armatei ruse", iar în acest fel ucrainenii "îşi limitează pierderile şi înaintează pe câmpul de operaţiuni într-o manieră pe care nimeni nu a putut-o anticipa".

"Situaţia armatei ruse este foarte rea, între altele pentru că militarii ruşi nu ştiu la ce foloseşte acest război, iar cei 300.000 care vor fi scoşi din căminele lor pentru a fi duşi pe front vor înţelege cu atât mai puţin", a apreciat şeful diplomaţiei europene. Borrell a subliniat că războiul din Ucraina "se poate câştiga pe câmpul de luptă", dar şi-a exprimat opinia că acest conflict "trebuie câştigat în primul rând pe câmpul ideilor". El a explicat că, dincolo de conflictul care are loc pe teritoriul ucrainean, se poartă "un război pentru supremaţia valorilor", în contextul în care Rusia "desfăşoară o campanie intensă în întreaga lume pentru a explica faptul că urmările acestui război nu provin de la războiul în sine, ci de la sancţiunile pe care le-am impus". În acest sens, Borrell a insistat că UE trebuie să facă "un efort diplomatic imens pentru a explica lumii care este scopul acestui război" şi a atras atenţia că războiul din Ucraina "nu se poate încheia din cauza oboselii lumii occidentale".

UPDATE 12:17 Jurnaliștii ruși se laudă că populația Rusiei a crescut cu 6%, după ce Putin a promulgat legea privind anexarea regiunilor ucrainene

Jurnaliștii de casă ai Kremlinului se laudă că populația Rusiei a crescut cu 6%, după ce Vladimir Putin a promulgat legea privind anexarea celor patru regiuni ucrainene. Grupul jurnaliștilor acreditați la Kremlin a publicat pe Twitter o hartă a Rusiei cu noile teritorii anexate ilegal: Zaporojie, Herson, Donețk și Lugansk. Potrivit lor, populația rusă a crescut cu 6%. Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat miercuri legea care oficializează anexarea a patru regiuni din Ucraina, controlate parţial de forţele ruse, a relatat agenţia oficială de presă TASS, preluată de Reuters.

UPDATE 09:46 Aproximativ 700.000 de ruşi au părăsit ţara în două săptămâni de la anunţarea mobilizării parţiale

În nici două săptămâni de când preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat mobilizarea parţială, aproximativ 700.000 de oameni au plecat din Rusia, informează Pravda. Potrivit unor informaţii neoficiale, ar fi vorba de un milion de persoane.

UPDATE 09:40 Putin a promulgat legea privind anexarea a patru regiuni ucrainene

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat miercuri legea care oficializează anexarea a patru regiuni din Ucraina, controlate parţial de forţele ruse, a relatat agenţia oficială de presă TASS, preluată de Reuters. Anexarea vizează regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, ce reprezintă în jur de 18% din teritoriul recunoscut internaţional al Ucrainei, notează Agerpres. Rusia a declarat anexările după ce a organizat ceea a a numit referendumuri în zonele ocupate în Ucraina. Guvernele occidentale şi Kievul au declarat că scrutinele au încălcat dreptul internaţional, au fost coercitive şi nereprezentative.

UPDATE 08:54 NATO nu a observat modificări în poziţionarea sistemelor nucleare ruse, dar menţine vigilenţa

Alianţa Nord-Atlantică nu a observat modificări în poziţionarea sistemelor nucleare ruse, dar menţine vigilenţa, afirmă un oficial din cadrul NATO, pe fondul preocupărilor privind acţiunile Administraţiei Vladimir Putin. "Nu am observat nicio schimbare în poziţionarea armamentului nuclear al Rusiei, dar Alianţa Nord-Atlantică rămâne vigilentă", a declarat un oficial NATO, sub protecţia anonimatului, conform agenţiei Reuters, citată de Agerpres. Acţiunile Rusiei de a extinde "sistemele noi de distrugere, cu posibilitate duală de lansare, precum şi avertismentele nucleare coercitive" reprezintă o provocare la adresa securităţii şi intereselor NATO, a subliniat oficialul citat.

Kremlinul a refuzat, marţi, să reacţioneze la ceea ce a catalogat drept "retorica nucleară" a Occidentului privind presupusa intenţie a Rusiei de a utiliza arme nucleare în conflictul din Ucraina. Publicaţia britanică The Times a relatat luni că Alianţa Nord-Atlantică a transmis un avertisment statelor membre că preşedintele Vladimir Putin ar vrea să facă o demonstraţie de forţă prin efectuarea unui test nuclear în apropierea frontierelor Ucrainei. Conform cotidianului britanic, armata rusă ar fi transferat un tren al forţelor strategice la bordul căruia s-ar afla muniţie specifică.

"Presa occidentală, politicieni occidentali şi lideri de state s-au lansat acum într-o serie de exerciţii de retorică nucleară. Noi nu vrem să luăm parte la aşa ceva", a reacţionat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia Reuters. Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, a avertizat săptămâna trecută că eventuala utilizare a armelor nucleare de către Rusia în conflictul cu Ucraina ar atrage "consecinţe severe". Dmitri Medvedev, fost preşedinte şi prim-ministru al Rusiei, în prezent vicepreşedinte al Consiliului pentru Siguranţă Naţională, a semnalat săptămâna trecută că Moscova are dreptul de a se apăra cu arme nucleare dacă ar fi ameninţată existenţa statului. Anterior, preşedintele Vladimir Putin a afirmat că nu ar ezita să recurgă la arme nucleare dacă vor exista ameninţări asupra teritoriului Rusiei. Preşedintele Vladimir Putin a anunţat vineri anexarea de către Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie şi a cerut armatei ucrainene să înceteze acţiunile beligerante, ameninţând cu o ripostă militară cu arme strategice.

UPDATE 07:23 Atac cu drone sinucigaşe într-un oraş din regiunea Kiev: instalaţii de infrastructură au luat foc, iar cel puţin o persoană a fost rănită

Un atac cu drone sinucigaşe a fost raportat în oraşul Bila Tserkva din regiunea Kiev, în urma căruia mai multe instalaţii de infrastructură au luat foc, iar cel puţin o persoană a fost rănită, notează news.ro. Şeful Administraţiei militare regionale din Kiev, Oleksii Kuleba, a transmis, într-o declaraţie pe Telegram, că în noaptea de 5 octombrie 2022, invadatorii ruşi au atacat cu drone sinucigaşe oraşul Bila Tserkva, relatează Ukrinform.  "Avem informaţii despre mai multe explozii în Bila Tserkva. Potrivit datelor preliminare, oraşul a fost atacat de drone sinucigaşe. Ca urmare, instalaţiile de infrastructură au luat foc. O persoană a fost rănită", a scris Kuleba. Serviciile de urgenţă lucrează la faţa locului. Informaţiile privind distrugerile şi victimele nu au fost încă verificate.

Zelenski: Armata ucraineană desfăşoară o înaintare destul de rapidă şi puternică în sudul ţării noastre

Preşedintele din Ucraina, Volodimir Zelenski, afirmă, în ultimul mesaj video pstat pe reţelele de socializare, că armata ucraineană ”desfăşoară o înaintare destul de rapidă şi puternică în sudul ţării”, notează news.ro. ”Armata ucraineană desfăşoară o înaintare destul de rapidă şi puternică în sudul ţării noastre, ca parte a operaţiunii de apărare actuale. Zeci de aşezări au fost deja eliberate de referendumul rusesc de faţadă numai în această săptămână. În regiunea Herson, în regiunea Harkov, în regiunea Lugansk şi în regiunea Doneţk cu totul”, a transmis Zelenski. Acesta susţine că armata Ucrainei nu se opreşte: ”Războinicii noştri nu se opresc. Şi este doar o chestiune de timp până când îl vom alunga pe ocupant de pe tot teritoriul nostru”.  

Zelenski a discutat din nou cu Biden: Victoria noastră în acest război va arăta cât de mult poate contribui Ucraina la forţa globală a libertăţii

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat cu preşedintele american Joe Biden despre situaţia frontului, sprijinul pentru armata ucraineană, dar şi cooperarea pe alte domenii. ”Victoria noastră în acest război va arăta cât de mult poate contribui Ucraina la forţa globală a libertăţii”, a transmis Zelenski. Acesta a avut o convorbire şi cu Giorgia Meloni, liderul Partidului Fratelli d'Italia, care a câştigat recent alegerile din Italia şi urmează a fi nominalizată premier, notează news.ro.

Preşedintele ucrainean a transmis, în ultimul mesaj postat pe reţelele de socializare, că a discutat cu prim-ministrul Indiei despre situaţia de pe linia frontului. ”Kremlinul este cel care face absolut totul pentru ca acest război să se încheie doar pe câmpul de luptă, nu la masa negocierilor”, a transmis Zelenski. Acesta a făcut apel la cei care respectă dreptul internaţional ”să confirme respectul lor, în special pentru principiul inviolabilităţii frontierelor şi al integrităţii teritoriale a statelor”. Zelenski a anunţat, de asemenea, că a discutat cu Giorgia Meloni, liderul forţei politice din Italia care a câştigat alegerile recente. 

”A fost o conversaţie foarte substanţială despre modalităţile de a spori în continuare cooperarea noastră interstatală şi de a consolida capacităţile noastre - atât ale Ucrainei, cât şi ale Italiei. În numele tuturor ucrainenilor, am mulţumit Italiei pentru pachetele puternice de sprijin pentru apărare. Aşteptăm cu nerăbdare vizita oficială a doamnei Meloni la Kiev”, a mai transmis Zelenski. Acesta a anunţat, totodată, că a avut o nouă convorbire cu preşedintele american Biden. ”În primul rând, i-am mulţumit pentru un alt pachet de sprijin pentru apărare pentru ţara noastră, în special pentru noile HIMARS. Şi, în general, am remarcat faptul că succesele armatei noastre - toate succesele de a reda libertatea poporului nostru - sunt succesele noastre comune, victoriile noastre comune. Datorită unităţii Ucrainei, a Statelor Unite ale Americii şi a tuturor partenerilor noştri din lumea liberă, libertatea are astăzi cea mai mare forţă din ultimele decenii şi demonstrează victorii concrete în confruntarea cu tirania”, a mai afirmat Zelenski.  

Acesta a precizat că a discutat cu Biden şi aspecte care ţin de cooperarea în afara sferei apărării, în special sprijinul financiar - pachetul de sprijin în valoare de peste 12 miliarde de dolari. ”Am discutat, de asemenea, despre paşii politici, despre cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale. Şi am fost deosebit de încântat să aud cuvintele preşedintelui Biden, care a spus că militarii noştri inspiră întreaga lume, poporul nostru inspiră întreaga lume. Şi pe bună dreptate. Victoria noastră în acest război va arăta cât de mult poate contribui Ucraina la forţa globală a libertăţii, la forţa globală a democraţiei”, a mai transmis Zelenski.  

Poliţia ucraineană susţine că a descoperit o "cameră de tortură" într-un oraş ocupat anterior

Poliţia ucraineană a afirmat, marţi, că a descoperit o "cameră de tortură" în oraşul Pisky-Radkivski, care a fost ocupat de Rusia, în estul regiunii Harkov, transmite CNN, citat de news.ro. Printre obiectele găsite, potrivit Poliţiei, se numără un container plin de dinţi de aur extraşi. "După eliberarea satului Pisky-Radkivski, locuitorii locali au raportat Poliţiei că în subsolul uneia dintre case erau ţinuţi prizonieri - locuitori locali, soldaţi ATO [Operaţiunea Antiteroristă] şi prizonieri de război din cadrul Forţelor Armate ale Ucrainei", a declarat Serhiy Bolvinov, şeful Departamentului de investigaţii al Poliţiei Naţionale din regiunea Harkov, într-o declaraţie pe Facebook. Bolvinov a precizat că locuitorii din zonă au auzit ţipete constante din clădire. "Anchetatorii şi procurorii lucrează pentru a stabili toate faptele care au avut loc în această cameră de tortură", a spus el.

Ucraina îşi propune să repornească reactoarele de la Centrala Nucleară Zaporojie

Ucraina ia în considerare repornirea celei mai mari centrale nucleare din Europa – Zaporojie - pentru a asigura siguranţa acesteia, la doar câteva săptămâni după temerile legate de un dezastru cauzat de radiaţii la instalaţia ocupată de Rusia, a declarat marţi preşedintele companiei care operează centrala pentru Associated Press, citată de news.ro. Centrala nucleară Zaporojie a apărut ca unul dintre cele mai îngrijorătoare puncte de focar ale invaziei Rusiei în Ucraina. Aceasta a fost avariată în timpul luptelor, ceea ce a provocat o alarmă internaţională, iar şeful acesteia a fost reţinut de forţele de ocupaţie pe parcursul weekend-ului, înainte de a fi eliberat luni.

Compania nucleară de stat ucraineană Energoatom a închis ultimul dintre cele şase reactoare ale centralei la 11 septembrie, deoarece activitatea militară rusă a întrerupt alimentarea cu energie externă fiabilă pentru răcire şi alte sisteme de siguranţă, ameninţând o topire potenţial catastrofală. Dar acum compania se confruntă cu o altă problemă. Într-un interviu acordat agenţiei Associated Press, preşedintele Energoatom, Petro Kotin, a declarat că societatea ar putea reporni două dintre reactoare în câteva zile pentru a proteja instalaţiile de siguranţă, pe măsură ce se apropie iarna şi temperaturile scad.

Ultimul reactor operaţional al centralei a fost plasat luna trecută în ceea ce se numeşte "oprire la rece", reducând probabilitatea unei fuziuni periculoase. Dar există în continuare un risc, atâta timp cât în interior există ansambluri de combustibil nuclear, a explicat Kotin. Deteriorarea intenţionată a reactoarelor sau a echipamentelor de siguranţă şi de răcire, sau o defecţiune a acestor sisteme din cauza temperaturilor scăzute, ar putea duce în continuare la un dezastru. "Ai căldură reziduală şi trebuie să asiguri în mod constant lichidul de răcire pentru aceste ansambluri de combustibil. Dacă încetezi răcirea, atunci vei avea topire", a spus el.

Trupele ruseşti ocupă centrala şi zona înconjurătoare, inclusiv oraşul Enerhodar din apropiere, în timp ce mii de muncitori ucraineni continuă să întreţină instalaţia. Centrala este singura sursă de căldură a oraşului, a declarat Kotin. Energoatom ar putea lua o decizie încă de miercuri pentru repornirea reactoarelor. "Noi, în acest moment, evaluăm toate riscurile. Iar acest lucru depinde de vreme. Şi, de fapt, nu avem prea mult timp pentru a face acest lucru", a spus Kotin. La momentul opririi forţate, oficialii ucraineni au avertizat că este doar o măsură provizorie şi, ca atare, nesigură.

Centrala se află într-una dintre cele patru regiuni ucrainene pe care Rusia le-a revendicat ca fiind teritoriul său. Directorul general al centralei, Ihor Murashov, a fost capturat şi legat la ochi de forţele ruseşti în timp ce se întorcea acasă de la serviciu vineri, la câteva ore după ce preşedintele rus Vladimir Putin a semnat tratatele de anexare a acestor zone. Murashov a declarat că nu a fost bătut sau supus altor abuzuri, dar a fost forţat să facă declaraţii false în faţa camerei de filmat înainte de a fi eliberat, potrivit lui Kotin. "Aş spune că a fost o tortură mentală", a declarat Kotin despre mărturisirile false nefondate. "A trebuit (să) spună că toate bombardamentele asupra centralei nucleare din Zaporojie au fost făcute de forţele ucrainene şi că este un spion ucrainean şi că este în contact cu forţele speciale ucrainene", a adăugat acesta.  

În cele din urmă, Murashov a fost lăsat să plece la un punct de control la marginea teritoriului controlat de Rusia şi a trebuit să meargă pe jos aproximativ 15 kilometri printr-un no man's land până în zonele controlate de ucraineni, potrivit lui Kotin. Primarul din Enerhodar, Dmitro Orlov, a declarat că a vorbit între timp cu Murashov, care a relatat că "a petrecut două zile în izolare în subsol, cu cătuşe şi cu o pungă pe cap". ”Starea lui cu greu poate fi numită normală", a adăugat Orlov. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, organismul de supraveghere nucleară al ONU, a declarat, marţi, că "înţelege că domnul Murashov se află acum cu familia sa pe teritoriul controlat de Ucraina şi nu îşi va continua sarcinile la ZNPP".

"Nu este încă clar cine îl va înlocui în acest rol", a precizat agenţia. Agenţia ONU a precizat că propriul său director general, Rafael Mariano Grossi, intenţionează să se deplaseze la Kiev şi apoi la Moscova în această săptămână pentru a obţine un acord privind o "zonă de protecţie a siguranţei şi securităţii nucleare" în jurul centralei din Zaporojie. Forţele ruseşti au ocupat centrala nucleară, care se numără printre cele mai mari din lume, la începutul războiului. Ambele părţi se acuză reciproc pentru bombardamentele care au avariat liniile electrice care o conectează la reţea. Marţi, Kotin şi-a reînnoit apelul pentru stabilirea unei "zone demilitarizate" în jurul centralei, unde se află în prezent doi experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.

articolul original.

Greşeala pentru care Miss Crimeea a fost amendată de ruşi. Prietena ei a primit 10 zile de închisoare. VIDEO

5 October 2022 at 14:18
image

În înregistrarea video difuzată în septembrie pe reţele de socializare, Olga Valeeva, alături de o altă tânără, cântă în cor cântecul ”Cervona Kalina”, considerat de către autorităţi drept imnul naţionaliştilor ucraineni.

Înregistrarea video - care a fost ştearsă între timp de pe canalul oficial – a fost cercetată de autorităţi, urmând ca Ministerul de Interne de la Sevastopol să anunţe că a arestat ”două tinere care cântă imnul unei organizaţii extremiste într-un video”. În timp ce Miss Crimeea a scăpat doar cu amendă, cealaltă tânără din videoclip a fost condamnată la 10 zile de închisoare.

"Miss Krym 2022" Olga Valeeva a její kamarádka, která s ní zpívala na kameru ukrajinskou píseň "Červená kalina", byly soudem uznané vinnými ze správních deliktů.

Olga dostala pokutu 40 tisíc rublů kvůli tomu, že má nezletilé děti. Druhá dívka byla zatčena na 10 dní. pic.twitter.com/zWZIEGRXz1

— Martin (@Qope87)
October 3, 2022

Ministerul a publicat o înregistrare video în care cele două femei prezintă scuze. ”Vreau să prezint scuzele mele sincere pentru că am cântat cântecul Cervona Kalina, pe al cărui mesaj l-am ignorat complet”, declară una dintre ele. ”Noi am cântat acest cântec fără să-i dăm conotaţii simbolice”, a dat asigurări pe pagina sa de Instagram Olga.

Miss Crimea 2022 Olga Valeeva was unavailable for 10 days due to the performance of the song "Chervona Kalina".

She apologised for the "crime", and says that she did not know about the "nationalist nature" of the song.

Statements at gunpoint? 🤷‍♂️ Who knows.#RussianWarCrimes pic.twitter.com/RBoXWJtzZ1

— News of Ukraine (@uasupport999)
October 3, 2022

Cântecul ucrainean, interpretat şi la o nuntă în urmă cu o lună

Pe 10 septembrie, o altă înregistrare video, filmată la la o nuntă din sudul Crimeei, în care invitaţii cântă ”Cervona Kalina”, a condus la mai multe amenzi şi pedepse cuprinse între cinci şi 15 zile de închisoare organizatorilor şi participanţilor. Incidentele l-au înfuriat pe guvernatorul Crimeei anexate, Serghei Aksionov, care a ameninţat să deschidă anchete penale împotriva tuturor celor care cântă cântece ucrainene sau scandează sloganuri pro-ucrainene.

Crimeea a fost anexată în martie 2014 de către Rusia, care a anexat săptămâna trecută alte patru regiuni ucrainene - Doneţk, Lugansk, Harkov şi Zaporojie - pe care nu le controlează în întregime în urma unor referendumuri pe care Occidentul nu le recunoaşte oficial.

articolul original.

(P) Ingrediente naturale pentru un aspect perfect ca al coreencelor

5 October 2022 at 14:13
image

Dacă și tu îți dorești o piele curată și strălucitoare ca a femeilor din Coreea acum există produse cosmetice coreene chiar și în România care se folosesc de ingredientele secrete pe care femeile din Coreea le folosesc din cele mai vechi timpuri pentru a-și menține frumusețea.

Nu uita însă că nu doar produsele și felul cum le aplici contează, ci și să îți formezi o rutină din a avea grijă de tenul tău, în mod constant așa cum coreencele o fac, încă de la vârste foarte fragede.

Indiferent de vârsta pe care o ai poți începe oricând să ai mai multă grijă de tenul tău sau să alegi să o folosești produse cosmetice și ingrediente precum folosesc femeile din Coreea pentru a te bucura de un ten cu adevărat radiant.

Iată câteva ingrediente pe care le poți folosi chiar în confortul casei tale pe lângă produsele de îngrijire a feței.

Apă de orez

O soluție la care coreencele apelează în mod frecvent atunci când vor să aibă parte de un ten strălucitor este aplicarea apei de orez pe ten.

Această apă îți protejează tenul de razele ultraviolete dar de asemenea ajută la formarea de colagen care are ca și efect un chip mai tânăr și mai hidratat. Mai mult decât atât aceasta îți hrănește pielea în profunzime o regenerează, având chiar și efecte antioxidante și antiinflamatorii.

Apa de orez are un efect extraordinar chiar și pentru îngrijirea părului.

Cum se face apa de orez?

Pentru a folosi apa de orez din confortul casei tale ai nevoie de orez și de apă. Aceasta se poate prepara prin înmuiere prin fierbere sau prin fermentare.

Înmuiere: pentru a obține apa de orez prin înmuiere ai nevoie de o jumătate de cană de orez nefiertmde preferință organic și de două căni de apă plată sau apă distilată.

Spală bine orezul, strecoară-l și lasă-l la înmuiat timp de 12 ore, după care îl strecori din nou pentru a obține apa de care ai nevoie. Această o poți păstra într-o sticlă la frigider pentru 3-4 zile și o poți aplica pe ten cu ajutorul unui dischete demachiante.

Fierbere: ca să obții apa de orez prin fierbere ai nevoie de jumătate de cană de orez și două căni jumătate de apă plată sau distilată. După ce s-a fiert orezul se strecoară lichidul rămas iar după ce se răcește poți păstra apa la frigider timp de 3-4 zile.

Fermentare: în acest caz ai nevoie de o jumătate de cană de orez și două căni de apă plată sau distilată.

Înainte de a folosi orezul este bine să-l speli foarte bine și să-l acoperi ulterior cu apă. Lasă orezul la înmuiat timp de 12 ore amestecând din când în când.

Apa obținută ar trebui să fie una tulbure pe care trebuie să o strecori și să o lași la temperatura camerei timp de o zi sau două.

Procesul de fermentare durează între 24 și 48 de ore în funcție de temperatura din cameră.

Apa de orez fermentată este una dintre cele mai eficiente din acest punct de vedere și se folosește imediat după ce s a fermentat. Dacă îți rămâne prea multă pentru a opri procesul de fermentare este indicat să o fierbi. Apoi o poți păstra într-un recipient de sticlă timp de 3-4 zile la frigider.

Mierea

Mierea are toate proprietățile de care tenul tău are nevoie inclusiv efect antioxidant care ajută pielea să își mențină hidratarea de care are nevoie și să strălucească.

Mai mult decât atât această conține nutrienți care au un efect uimitor asupra pielii oferindu-i un aspect sănătos.

Asigură-te că folosești doar miere naturală și aplică de două ori pe zi după care clătește cu apă călduța.

Scrub cu zahăr

Tenul tău are nevoie de o exfoliere naturală a pielii iar scrubul cu zahăr este un mod eficient de a face acest lucru atunci când nu ai la îndemână produse cosmetice care să te ajute în acest proces, sau pur și simplu îți dorești să folosești ingrediente cât mai organice.

Tot ce ai nevoie pentru a-ți prepara acest exfoliant este să folosești o lingură zahăr normal sau brun, la care să adaugi ulei de cocos.

Aplică acest scrub pe tenul tău și te vei bucura de o piele mai hidratată și mai strălucitoare.

articolul original.

Fructul ''bun la toate'', găsit în pieţe cu 5 lei kilogramul. Ajută la slăbit, previne diabetul şi chiar reglează glicemia

5 October 2022 at 14:08
image

Dovleacul este vedeta toamnei şi nu este de mirare. Ajută la scăderea în greutate, previne diabetul şi chiar reglează glicemia, în plus are un gust delicios care poate fi exploatat într-o mulţime de preparate.  

Kinga Foris, director economic: Avem şi reţete inventate şi reţete tradiţionale. Când avem evenimente sau pentru invitaţi servim chiar şi tradiţinalul copt, plăcintaru. 

Pe lângă mâncarea deosebită, castelul Haller din Târgu Mureş, vechi de 400 de ani, îşi aşteaptă oaspeţii cu adevărate ritualuri şi activităţi care cinstesc cel mai iubit fruct al toamnei.

Reka Foris: Noi avem şi programe tradiţionale unde părinţii sau profesorii vin cu copiii şi sculptează, atunci încercăm să facem rost de dovleci care sunt moi. Avem un restaurant, avem o cramă, avem şi un spa cu apă sărată şi în toamna asta am încercat să facem şi programe pentru turişti, familii care doresc să vină să participe la sculptarea de dovlecei, la plimbări cu trăsura, un picnic în aer liber poate.

Pentru localnicii din Mureş, dovleacul este adevăratul simbol al sezonului...aşa că nu este gospodar care să nu aibă dovleci în grădină. 

''Dovleac am avut în curte, că am grădină la Praid, că noi stam la Praid şi am avut dovlecei, am avut de toate.'' 

''Pentru ornament şi pentru mâncare, pentru orice.'' 

Iar pieţele s-au colorat şi ele în portocaliu şi galben. Acolo, kilogramul de dovleac costă 5 lei. 

Dovleacul ''bun la toate''

Doctor inginer Liviu Todoran, specialist în alimentație: Dar n-ar trebui să uităm absolut deloc de seminţele de dovleac, de uleiul de dovleac care are nişte proprietăţi extraordinare atât digestive, pentru repararea sistemului digestiv pentru întărirea vaselor de sânge. 

Şi pentru că vedeta toamnei nu putea rămâne fără un festival al ei, în weekend, la Sovata, are loc ŞI un festival dedicat dovleacului.  

articolul original.

Trei adolescenţi s-au răsturnat mortal cu un Maserati furat, la 197 km/h. Momentul accidentului, filmat din elicopter de poliţiştii din SUA

5 October 2022 at 14:05
image

Un accident înfiorător, produs la începutul lunii septembrie într-un oraş din Florida, Statele Unite ale Americii, a răpit viaţa unui adolescent şi i-a pus în mare pericol pe ceilalţi doi tineri aflaţi în maşină. Cei trei, care nu aveau nici măcar permis de conducere, furaseră autoturismul Maserati şi porniseră într-o goană nebună, la peste 197 de kilometri la oră, care s-a sfârşit tragic.

Momentul accidentului. Trei adolescenţi s-au răsturnat cu un Maserati furat 

Poliţiştii au făcut acum publice imagini filmate din aer cu momentul în care maşina s-a făcut praf. Cadrele, surprinse de o patrulă de poliţie care survola zona, la bordul unui elicopter, arată scene de groază, relatează Mirror. Ofiţerii se deplasau la locul unei alte infracţiuni, fiind chemaţi în apropiere.

Teens hit 123 mph before deadly crash in stolen Maserati, Pinellas sheriff says https://t.co/sSFhx2FBwx pic.twitter.com/dPvaxAkTWY

— WFLA NEWS (@WFLA)
October 4, 2022

Cu acceleraţia la pământ, Keondrick Lang, şoferul în vârstă de 15 ani, a pierdut controlul maşinii şi a ieşit de pe carosabil. Autoturismul s-a izbit de un panou de pe marginea drumului, impact mortal pentru pasagerul Mario Bonilla, de aceeaşi vârstă cu adolescentul de la volan. Maseratiul s-a rostogolit şi a rămas, în cele din urmă, cu roţile în sus. Al treilea băiat aflat în maşină, Malachi Daniels, a reuşit să scape cu viaţă, însă a suferit răni grave pe care, cel mai probabil, nu le va putea vindeca niciodată complet. 

"Unul dintre suspecţi, identificat ulterior drept Keondrick Lang, de 15 ani, şi-a folosit tricoul pentru a deschide uşa autoturismului Maserati deblocat, cu cheile în contact. Ceilalţi doi suspecţi, Malachi Daniels, de 16 ani, şi Mario Bonilla, de 15 ani, au urcat apoi în maşină şi au pornit pe Drumul 62, cu luminile stinse. Echipajele de la sol au încercat să oprească autovehiculul, dar acesta a accelerat şi a depăşit viteza de 128 km/h. Lang a pierdut controlul maşinii într-o curbă, a lovit un panou şi maşina s-a răsturnat. La faţa locului au fost chemate imediat echipaje de intervenţie. Bonilla a fost declarat decedat, Daniels a fost transportat la spital cu răni grave, la fel ca Lang. Niciunul dintre ei nu avea antecedente la cazier", au declarat poliţiştii americani.

articolul original.

AUR vrea ca uniforma să redevină obligatorie în școlile din România: "Elimină etalarea blugilor ultimul răcnet sau a bluzelor fancy cumpărate din mall"

5 October 2022 at 08:45
image

Potrivit iniţiatorilor, în România, uniformele şcolare au o tradiţie neîntreruptă încă din secolul al XIX-lea şi până în zilele noastre. Primele uniforme şcolare de pe teritoriul ţării noastre au apărut la Turnu Severin în 1897. Ulterior, prin reforma la scară largă a învăţământului, implementată de Spiru Haret, obligativitatea purtării uniformelor şcolare s-a extins la nivel naţional. ”În perioada interbelică, purtarea uniformei şcolare era un motiv de mândrie pentru elevii români, datorită sentimentului de apartenenţă la o comunitate prestigioasă de tineri studioşi. Acestui sentiment i se răspundea, din partea societăţii, cu respect şi admiraţie. Ulterior, ca efect al introducerii uniformelor şcolare inspirate din modelul sovietic, sentimentele de mândrie şi de apartenenţă la o comunitate studioasă s-au degradat în timp, astfel că, la sfârşitul anilor ‘80, elevii aveau o atitudine ostilă faţă de uniformă şi conformism”, spun cei de la AUR, potrivit News.ro. Potrivit parlamentarilor, ”în ţara noastră nu au fost efectuate studii sociologice şi pedagogice pe tema uniformelor şcolare. De altfel, chestiunea nu a fost tratată ştiinţific în studii de specialitate pedagogică”.

”Studiile şi sondajele finanţate şi efectuate de-a lungul timpului în ţările vest-europene şi în Statele Unite ale Americii au pus în evidenţă cu predilecţie avantajele purtării uniformei şcolare. Există un studiu desfăşurat de Universitatea Houston care a demonstrat că rezultatele la testele aplicate unei şcoli de fete au crescut cu până la 3 procente după introducerea uniformelor şcolare. Alţi specialişti susţin că „alegerile vestimentare nu mai reprezintă o problemă, deci te poţi concentra pe şcoală, nu pe ce vei purta la şcoală” sau ca „uniformele elimină distragerile şi dramele închipuite şi ajută la concentrarea pe învăţare”. Un studiu efectuat de Universitatea Oxford Brooks demonstrează că uniformele contribuie la „un sentiment de mândrie şcolară”. Un alt studiu, în care au fost implicate 1000 de şcoli gimnaziale din Texas, a arătat că elevii care poartă uniforme au „o percepţie pozitivă mai puternică asupra faptului că aparţin unei comunităţi şcolare decât cei care nu poartă uniforme”.  În cadrul Universităţii Syracuse funcţionează un centru de studiere a agresivităţii şi efectelor acesteia, care a demonstrat că purtarea uniformei îi ajută pe elevii care întâmpină dificultăţi să simtă că beneficiază de suportul comunităţii. „Este vorba despre un sentiment de apartenenţă” care se pare că le este de mare ajutor”, spun iniţiatorii în expunderea de motive. 

Proiect AUR: O uniformă școlară bine aleasă poate preveni comportament ostil

Ei dau exemplul unui studiu american, potrivit căruia 83% dintre profesorii chestionaţi consideră că o uniformă şcolară bine aleasă poate preveni comportament ostil/de excludere şi de luare în derâdere a cuiva pe tema înfăţişării sau a situaţiei economice. ”Profesorii apreciază că portul uniformei şcolare contribuie la disciplinarea elevilor şi la creşterea capacităţii de concentrare a acestora. În cadrul unui studiu efectuat de Universitatea Houston s-a demonstrat că rata medie de absenţă la ore pentru fetele din gimnaziu şi liceu a scăzut cu până la 7% după introducerea uniformelor şcolare. A fost demonstrată şi îmbunătăţirea ratei de absolvire. De asemenea, au remarcat ca „problemele de comportament s-au manifestat prin acţiuni mai puţin grave. În altă şcoală gimnazială, de data aceasta din Albuquerque, referatele legate de disciplină s-au redus de la 1565 în primul semestru, la 405 în al doilea, după introducerea uniformei”, spune AUR. 

Potrivit iniţiatorilor, ”purtarea uniformei elimină stresul copiilor (dar şi al părinţilor) de a decide zilnic cu ce să se îmbrace, precum şi a tentaţiei de a purta la şcoală o vestimentaţie excentrică, din tendinţa specifică vârstei de a epata în faţă colegilor sau de a se impune în faţa acestora”. 

”Un avantaj economic real pentru părinţi îl constituie faptul că cheltuielile legate de procurarea uniformei şcolare au loc, de regulă, o dată pe an, astfel că părinţii nu vor mai fi nevoiţi să reînnoiască frecvent garderoba de şcoală a copiilor. Statistic, în unităţile de învăţământ în care se poartă uniformă şcolară, elevii sunt „mai disciplinaţi, mai atenţi, ascultă mai bine, nivelul de zgomot e mai mic, iar timpul irosit la începutul fiecărei ore, înainte de începerea predării, este redus”, spun cei de la AUR.

Ei mai arată că ”purtarea constantă a uniformei la şcoală contribuie semnificativ la identificarea „intruşilor” care ar putea pătrunde în incintă, altminteri, neobservaţi”.  În plus, purtarea uniformei i-ar împiedica pe elevii mai mari să îşi declare făţiş apartenenţa la un grup (ca sa nu îi spunem „bandă”, care ar putea suna exagerat, dar care devine din păcate o realitate tot mai frecventă şi în învăţământul românesc), lucru ce ar putea genera conflicte, afirmă AUR. 

Potrivit parlamentarilor, ”în cadrul unor şcoli din California care au participat la un astfel de studiu, incidentele violente s-au redus cu 34%, atacurile armate au scăzut cu 50%, bătăile între copii s-au redus cu 51%, incidentele cu tentă sexuală au scăzut cu 74%, posesia de droguri s-a redus cu 69%, iar actele de vandalism au fost rărite cu 18% după introducerea uniformei şcolare, conform datelor furnizate de poliţie”. ”În prezent, în ţara noastră, uniformă şcolară pentru elevi nu este obligatorie prin lege, însă fiecare unitate de învăţământ poate impune purtarea ei prin includerea acestei prevederi în regulamentul şcolar. Atunci când un elev poartă o uniformă şcolară, este introdus într-un mediu care încurajează cultura şi promovează valoarea armoniei şi egalităţii între colegii de clasă. În numeroase ţări, uniformele şcolare sunt folosite pentru a aduce laolaltă elevii lor, indiferent de clasa socială, culoare, credinţă şi statut. Într-un fel uniformele obligatorii sunt benefice dacă ne gândim că, astfel, copiii nu sunt marginalizaţi pentru statutul lor şi nici nu se confruntă cu probleme ce nu merită atenţie. Cel puţin la nivel vestimentar, pe durata orelor de şcoală, toţi elevii sunt egali. O uniformă elimină etalarea ultimei mode, a blugilor ultimul răcnet sau a bluzelor fancy cumpărate din mall-uri, în cazul copiilor ai căror părinţi au posibilităţi financiare, în timp ce alţi copii cu posibilităţi materiale mai modeste să dezvolte complexe de inferioritate în baza a ce au sau nu, ca haine pentru şcoală”, spun iniţiatorii. AUR menţionează că elevii cu uniformă şcolară îşi concentrează atenţia pe ce au de învăţat şi pe relaţia dintre ei, nu neapărat „ce are x sau y pe ea/el astăzi”.

"Uniforma şcolară ar contribui la eliminarea situaţiilor penibile în care copiii se simt frustraţi de modul în care se îmbracă"

”În acest sens, specialiştii în pedagogie şcolară consideră că uniforma şcolară ar diminua diferenţele de statut economic şi social şi ar contribui la eliminarea situaţiilor penibile în care copiii se simt frustraţi de modul în care se îmbracă. Prin implementarea unor norme care să reglementeze vestimentaţia elevilor pot fi evitate situaţii de un pericol deosebit, precum pătrunderea într-o anumită unitate şcolară a unor persoane străine de aceasta, pentru a ajunge la un anumit elev şi a-l supune unor rele tratamente. Acestea se întâmplă din cauză că mare parte dintre aceste unităţi nu legitimează toate persoanele care intră în incintă. În şcolile din România care au adoptat uniforma şcolară astfel de evenimente lipsesc”, spune AUR în proiect. 

De asemenea, ei afirmă că ”uniforma şcolară înseamnă totodată şi o pregătire pentru viaţa profesională, aceasta îi învaţă pe elevi să se îmbrace elegant şi potrivit împrejurărilor”. ”Majoritatea uniformelor au o eleganţă sobră, ceea ce îi pregăteşte pe copii şi pentru viaţa profesională. Există meserii la care este obligatoriu să porţi uniformă, iar la majoritatea locurilor de muncă trebuie să respecţi un anumit cod vestimentar. Elevii liceelor cu tradiţie din România sunt mândri că poartă uniforma specifică şcolii lor”, arată parlamentarii. AUR precizează că, deoarece propunerea legislativă trebuie să prevadă sursa de finanţare pentru acoperirea cheltuielilor bugetare pe care aplicarea prevederilor le implică, acestea sunt specificate în:

  • Legea nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale care prevede modul de finanţare pentru educaţia naţionale pentru care se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.
  • Ordinul nr. 5870 din 22 decembrie 2021 publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 8 din 4 ianuarie 2022, modificat şi completat prin Ordinul nr. 3.073 din 31 ianuarie 2022 publicat în Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022, privind criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat.
  • Ordonanţa de Urgenţă nr. 133 din 7 august 2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.

”La Jocurile Olimpice, fiecare ţară are o uniformă reprezentativă, cluburile de fotbal au o ţinută distinctivă, la fel şi orice altă echipă. Prin promovarea acestei iniţiative legislative, considerăm că şi elevii ar trebui să poarte ceva care să-i diferenţieze de ceilalţi, motiv pentru care vă rugăm să susţineţi adoptarea acestui proiect de lege”, mai spune AUR în proiect. 

articolul original.

Guvernul plafonează la 400 de lei/mc prețul la lemnele de foc

5 October 2022 at 08:44
image

”O decizie aşteptată de milioane de români. Astăzi guvernul va adopta decizia de plafonare a preţurilor la lemnele de foc. E odecizie aşteptată de peste 3 milioane de oameni. De fapt, sunt 3 milioane de gospodării care folosesc lemnul de foc. În acest sens, vom decide ca preţul la lemnul de foc să fie plafonat la 400 de lei pe metrul cub, la 1500 de lei pe tonă la brichetele de lemn şi la 2.000 de lei la peleţi”, a spus premierul. Preţurile includ TVA a mai spus Ciucă. 

 

Premierul a menţionat că este ”o măsură discutată”. ”O aprobăm azi, astfel încât să avem un sistem de măsuri care să sprijine pe toţi românii să treacă cu bine iarna care vine”, a completat el. 

Prevederile se aplică consumatorilor finali, respectiv persoanelor fizice, şi unităţilor de învăţământ publice şi private, furnizorilor de servicii sociale, unităţilor de interes local, administrativ-teritoriale, din subordinea acestora, unităţilor de cult.

Măsurile se aplică până la data de 31 martie 2023, mai prevede proiectul de ordonanţă.

articolul original.

Un tată și-a folosit fiul pe post de scut, pentru a se apăra de armele poliţiştilor, în SUA. Bărbatul îşi răpise copilul

5 October 2022 at 08:42
image

Poliția a fost chemată după ce o femeie a sunat și a spus că iubitul ei și-a răpit fiul de un an, amenințând-o pe aceasta cu arma, în Palm Coast, Florida, relatează Mirror.

Bărbatul a încercat să fugă de poliție

Polițiștii l-au zărit pe suspect conducând în mod periculos, pe contrasens, în timp ce-și ținea copilul în poală. Bărbatul s-a oprit în cele din urmă într-un centru comercial și ieșit din vehicul, în timp ce încă își ținea copilul. Acesta a refuzat să dea drumul copilului, în timp ce poliția avea armele îndreptate spre el. După o scurtă confruntare, o armă paralizantă este trasă și Loehner cade la pâmânt, din fericire, întorcându-se astfel încât sănu cadăpest copil. 

Iată un caz în care o situație domestică a devenit violentă, punând în pericol un copil de un an și șoferi nevinovați. Autorităție s-au confruntat cu o situație dificilă, în care un bărbat și-a folosit copilul sub formă de scut. Ofițerii noștri au făcut tot ce au putut pentru a salva rapid acest copil în siguranță și pentru a-l reține pe suspect”, a declarat șeriful din comitatul Flagler, Rick Staly.

Copilul a ajuns din nou în brațele mamei sale, iar Loehner a fost acuzat de răpire, folosirea unui minor drept scut, opunerea rezistenței cu violență, neglijarea copilului, fugă și conducere imprudentă. De asemenea, a trebuit să fie tratat pentru rănile suferite, după ce un câinele polițist a intervenit în timpul arestării.

articolul original.

Investigaţie scandaloasă în lumea şahului: Americanul Hans Niemann ar fi trişat în peste 100 de partide de pe chess.com

5 October 2022 at 08:29

Şahistul Hans Niemann a fost acuzat de campionul mondial Magnus Carlsen că a trişat, deși nu au fost prezentate dovezi.

Acum, o investigație efectuată de Chess.com confirmă că există o probabilitate uriaşă ca Niemann să fi trişat „de mult mai multe ori” decât ar fi recunoscut iniţial, relatează BBC. Nu au fost însă găsite dovezi că ar fi „jucat murdar” în meciul împotriva lui Carlsen sau în orice joc „over-the-board”.

Americanul de 19 ani a recunoscut că a trișat în jocuri neoficiale când era mai mic, la vârsta de 12 și 16 ani, dar neagă că a făcut acest lucru în jocurile competitive. El a susţinut într-un comentariu pentru BBC că totul este doar o făcătură şi că Magnus Carlsen încearcă doar să-i ruineze cariera fără o bază solidă în spatele acuzaţiilor.

De la ce a pornit scandalul între Niemann şi Carlsen

Scandalul a început la începutul acestei luni după ce şahistul norvegian, considerat de mulți ca fiind cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, a fost învins de Niemann la Cupa Sinquefield, punând astfel capăt unui record de 53 de partide fără înfrângere la șahul clasic.

Norvegianul a făcut acuzații voalate la adresa lui Niemann la momentul respectiv, înainte de a-l acuza deschis săptămâna trecută. Acum, Chess.com a publicat un document de 72 de pagini care conţine un întreg research asupra jocurilor purtate de Niemann pe site, meciuri în care concurează jucători de top din lume, inclusiv pentru premii în bani.

Site-ul, care i-a interzis accesul lui Niemann în urma presupusei acuzaţii de înşelăciune, susţine că este foarte probabil ca şahistul să fi trişat chiar şi în 2020, nu doar în anii adolescenţei, ba mai mult, chiar şi în competiţiile cu bani şi împotriva unor jucători cunoscuţi, foarte bine cotaţi în lumea şahului.

Analiza a comparat mutările lui Niemann cu cele sugerate de computerele de şah, acestea fiind mult mai puternice chiar şi decât cei mai buni jucători, precum şi probabilitatea reală a rezultatelor sale, printre alţi factori.

„În general, am descoperit că Hans a înșelat probabil în peste 100 de jocuri de șah online, inclusiv în mai multe competiţii cu premii în bani”, se arată în raport. „Avea deja 17 ani când probabil a trișat în unele dintre aceste partide. De asemenea, era în streaming online în 25 dintre aceste jocuri”.

Acuzaţii de înşelăciune la adresa lui Neimann, într-un document de 72 de pagini publicat de chess.com

Raportul contrazice declarațiile făcute anterior de Niemann conform cărora a trișat în jocuri neoficiale de pe site doar când avea 12 și 16 ani, dar niciodată în jocuri competitive sau când făcea streaming pe platforme de jocuri precum Twitch. Cu toate acestea, deși rezultatele sale sunt „extraordinare din punct de vedere statistic”, Chess.com a spus că nu există „dovezi directe” care să ateste că americanul a trişat în partida câştigată cu Carlsen sau în alte meciuri pe tablă, în trecut.

În declarația sa de săptămâna trecută, Carlsen a sugerat că Niemann a trișat în partida cu el de la Sinquefield Cup, din Missouri, spunând că „nu era încordat și nici măcar concentrat pe deplin”, în timp ce făcea mutări „într-un fel în care cred că doar o mână de jucători o pot face”. El a mai spus că a devenit suspicios față de Niemann pentru că a făcut progrese „neobișnuite” în ultimii ani. Alții au susținut că progresul tânărului, deși rapid, este comparabil cu al altor jucători de juniori de top.

Chess.com susţine că au existat „anumite aspecte” ale jocului care erau „suspecte”, inclusiv explicațiile aduse de Niemann ulterior partidei. Site-ul a notat, de asemenea, „anomalii” în rata de îmbunătățire a parcursului competiţional a lui Niemann, urcând în clasamentul de șah clasic de la aproximativ 800 în lume până în primele 50 de poziţii, în mai puțin de doi ani.

Potrivit acestora, această creștere a fost cea mai rapidă din „istoria modernă înregistrată” și a avut loc „mult mai târziu în viață decât semenii săi”.

Carlsen, gest în semn de protest faţă de Niemann, în timpul unei partide

Site-ul a negat, de asemenea, că a fost presat de Carlsen, şahistul care a dominat tabla de mai bine de un deceniu, pentru a-l elimina pe Niemann. Carlsen a insistat că nu va mai juca cu americanul de 19 ani, iar la începutul acestei luni a cedat partida în semn de protest după o singură mișcare, când s-au re-echivalat într-un turneu online.

image

Magnus Carlsen

Într-o declarație postată pe Twitter, Carlsen a explicat: "Sunt frustrat. Vreau să continui să joc șah la cel mai înalt nivel în cele mai bune evenimente. Cred că trișatul în șah este o mare problemă și o amenințare existențială pentru joc. Cred că Niemann a înșelat mai mult și mai recent decât a recunoscut public".

My statement regarding the last few weeks. pic.twitter.com/KY34DbcjLo

— Magnus Carlsen (@MagnusCarlsen)
September 26, 2022

Când controversa a izbucnit la începutul acestei luni, Niemann a negat ferm, spunând că este dispus să joace gol pentru a demonstra că nu ascunde dispozitive electronice care i-ar putea permite să trișeze. "Nu-mi pasă, pentru că știu că sunt nevinovat. Vrei să joc într-o cutie închisă cu transmisie electronică zero, nu-mi pasă. Sunt aici pentru a câștiga și acesta este scopul meu, indiferent de orice", a declarat el.

O analiză statistică a jocurilor over-the-board ale lui Niemann de către profesorul Kenneth Regan, considerat pe scară largă ca fiind cel mai important expert mondial în înşelăciune din domeniul şahului, nu a găsit nicio dovadă că ar fi folosit mijloace nepermise pentru a câştiga meciurile.

Documente: carlsen.pdf

Observator » Sport » Investigaţie scandaloasă în lumea şahului: Americanul Hans Niemann ar fi trişat în peste 100 de partide de pe chess.com
articolul original.

Ursula Von der Leyen propune o plafonare temporară a preţului la gaz în UE: Sabotarea Nord Stream au arătat cât de vulnerabilă este infrastructura energetică

5 October 2022 at 08:29
image

"Introducerea unei plafonări generale a preţului la gaz este o soluţie temporară până când vom dezvolta un nou index al preţurilor în UE care să asigure o mai bună funcţionare a pieţei, iar Comisia a început să lucreze deja la asta", a spus ea.

Von der Leyen a mai afirmat că va explica într-o scrisoare adresată liderilor din UE, care se reunesc de joi la Praga, faptul că UE ar trebui să introducă un sistem comun de achiziţie a energiei.

Şefa CE a atras atenţia totodată că ţările din UE trebuie să îşi intensifice protecţia infrastructurii esenţiale, prin realizarea de teste de stres şi prin supravegherea prin satelit pentru a detecta potenţiale ameninţări.

"Actele de sabotaj împotriva conductelor Nord Stream au arătat cât de vulnerabilă este infrastructura noastră energetică. Este în interesul tuturor europenilor ca această infrastructură esenţială să fie mai bine protejată", a declarat ea în discursul din PE. 

articolul original.
Ieri — 4 October 2022Observator

Rezultate Liga Campionilor: Inter - Barcelona 1-0. Înfrângere neașteptată pentru catalani

4 October 2022 at 21:02
image

Echipa italiană Inter Milano a învins marţi seara, acasă, formaţia spaniolă FC Barcelona, scor 1-0, într-un meci din etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor. Tot marţi seara, FC Bruges a dispus cu scorul de 2-0 de echipa spaniolă Atletico Madrid, iar Napoli a câştigat la Amsterdam, cu Ajax, scor 1-6.

La Milano, Inter s-a impus cu 1-0 în faţa Barcelonei chiar şi fără Lukaku şi Brozovic. Autorul unicului gol al partidei a fost Calhanoglu, în prelungirile primei reprize, transmite news.ro.

În Belgia, FC Bruges a întrecut cu 2-0 echipa spaniolă Atletico Madrid, într-un meci în care Griezmann a ratat un penalty, trimiţând în bară în minutul 76.

La Amsterdam, în grupa A, Napoli a făcut scor de tenis cu Ajax, chiar dacă gazdele au deschis scorul în minutul 9. Italienii au înscris de cinci ori, apoi a urmat eliminarea lui Tadic (Ajax), din minutul 73, şi Napoli a mai înscris odată.

Rezultate Liga Campionilor marți 4 octombrie

Grupa A: Ajax Amsterdam – Napoli 1-6 (Kudus 9 / Raspadori 18, 47, Di Lorenzo 33, Zielinski 45, Kvaratskhelia 63, Simeone 81)

Grupa A: FC Liverpool – Glasgow Rangers 2-0 (Alexander-Arnold 7, Salah 53 penalti)

Grupa B: FC Bruges – Atletico Madrid 2-0 (Sowah 36, Jutgla 62)

Grupa B: FC Porto – Bayer Leverkusen 2-0 (Zaidu 69, Galeno 87)

Grupa C: Inter Milano – FC Barcelona 1-0 (Calhanoglu 45+2)

Grupa C: Bayern Munchen – Viktoria Plzen 5-0 (Sane 7, 50, Gnabry 13, Mane 21, Choupo-Moting 59)

Grupa D: Eintracht Frankfurt – Tottenham 0-0

Grupa D: Olympique Marseille – Sporting Lisabona 4-1 (Alexis Sanchez 13, Harit 16, Balerdi 28, Mbemba 84 / Francisco Trincao 1)

articolul original.

Chefi la cuțite, sezonul 10. Surpriză de proporţii pentru juraţi: avantajul adus de amuleta 15. "Vai de capul meu!"

4 October 2022 at 19:25
image

La Chefi la cuţite s-a jucat amuleta cu numărul 15, din ediția de pe 4 octombrie 2022 a sezonului 10. Marţi, s-a ivit o nouă provocare pentru chef Florin Dumitrescu, chef Sorin Bontea și chef Cătălin Scărlătescu, iar Gina Pistol le-a explicat pe îndelete care sunt sarcinile de îndeplinit în bucătărie. Surpriza a fost una mare: cei trei juraţi au avut de gătit aşa cum puţini oameni sunt nevoiţi. Mai exact, trebuia să aibă nu mai puţin de 10 culori în farfurie. Vestea i-a surprins, mai ales că proba era una dificilă. "Trebuie să lucrezi cu foarte multe ingrediente, e o probă complicată", a spus chef Florin Dumitrescu, potrivit Antena 1. "Destul de complicat! Sezonul 10 la noi este un sezon special", a adăugat chef Sorin Bontea.

Surprize în sezonul 10 Chefi la cuțite

Gina Pistol le-a amintit chefilor că va analiza cu mare atenţie ca farfuriile prezentate la jocul de amuletă să aibă toate culorile necesare. Şi nu singură, ci împreună cu un alt jurat, Loren Manoiu. Miza a fost una cu totul şi cu totul specială: câştigătorul amuletei 15 îi poate lega doi câte doi pe concurenții echipelor adverse. Iar dacă numărul acestora este impar, unul dintre ei poate fi legat şi cu chef-ul. "Vai de capul meu, e nasoală tare! Trebuie să iau amuleta că altfel nu am nicio șansă, proba e pierdută”, a reacţionat chef Sorin Bontea. "E o amuletă hăzoasă, dar nu cu un haz drăguț. E un haz care te va face să pierzi proba cu siguranță, este foarte greu să livrezi lucrând legat la mână", a mărturisit chef Cătălin Scărlătescu. "E ca la nebuni!", a adăugat chef Florin Dumitrescu.

articolul original.

Secretarul general al ONU condamnă cel mai recent test nuclear al regimului lui Kim Jong-un

4 October 2022 at 19:10
image

"Este clar o escaladare", a afirmat Stéphane Dujarric. Secretarul general "face apel la guvernul Coreei de Nord să reia dialogul cu părţile implicate, cu scopul de a realiza ceea ce am cerut de mult timp, o denuclearizare completă şi verificabilă a Peninsulei Coreea".

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată, a anunţat marţi armata sud-coreeană. Tirul acestei rachete, care se înscrie într-o campanie intensivă de teste lansate de Phenian, a avut loc în "est", a indicat înaltul comandament al armatei sud-coreene într-un comunicat, fără a da alte detalii.

Paza de coastă japoneză a confirmat, de asemenea, lansarea unei rachete nord-coreene.

Coreea de Nord, care este supusă sancţiunilor ONU pentru programele sale de armament, caută, în general, să obţină un impact geopolitic maxim pentru testele sale, alegând momentul care i se pare cel mai oportun.

articolul original.

Compania Blue Air, sancţionată de ANPC cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie până în prezent

4 October 2022 at 19:05
image

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a făcut un amplu control care a avut în vedere modul de respectare a prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor privind serviciile de transport aerian, ale operatorului, verificându-se inițial situația zborurilor anulate în perioada 15 iunie - 30 august 2022 și ofertele practicate de operatorul economic atât pe site-ul oficial, cât și pe pagina oficială de Facebook a acestui sau din aplicația Blue Air și extinsă, ulterior, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la anularea tuturor zborurilor din 06.09.2022 până în 10.10.2022.

Echipa de control a constatat utilizarea practicilor comerciale incorecte pe scară largă, de către operatorul economic. Practic, conform legii, orice acţiune sau omisiune care contravine legislaţiei care protejează interesele consumatorilor şi care a adus, aduce sau ar putea aduce prejudicii intereselor colective ale consumatorilor care îşi au reşedinţa în cel puţin două state membre diferite de statul în care îşi are originea sau a avut loc acţiunea sau omisiunea în cauză sau pe teritoriul căruia este stabilit comerciantul responsabil de acţiunea sau omisiunea în cauză.

Reacţie dură a preşedintelui ANPC

''Iată că Blue Air execută ultimul zbor și pleacă de pe piață, așa cum spuneam încă de acum trei luni. De la ultima sancțiune și până la această a doua evaluare, peste 100.000 de consumatori trec prin ceea ce au trecut și primii, în ultimii doi ani. Unde au ajuns banii acestora, pe ce au fost cheltuiți și cum vor putea fi recuperați vreodată rămâne o mare enigmă… Unul dintre avioanele companiei zace pe o pistă a aeroportului Băneasa, fără ambele motoare. Oare câte curse ar fi trebuit să execute, în condițiile în care, fără propulsive, acesta nu se putea deplasa nici măcar pe DN1. Fără combustibil, fără taxe de aeroport plătite, fără salarii achitate la zi, încă mă întreb cum urmau să se execute cursele și de ce au fost promovate, în condiția în care se știa că nu pot fi duse la bun sfârșit. Nu mai vorbesc și de faptul că fără avioane lucrurile s-ar fi complicat și mai tare. Au sau nu au toate aceste lucruri? Mă întreb pentru că nouă reprezentanții companiei nu au vrut să ne răspundă. Declar public că mă supun testului poligraf pentru următoarele aspecte: dacă reprezentantul companiei ne-a spus că ia în calcul plecarea de pe piață în toamnă, dacă acesta ne-a povestit că nu vor mai avea avioane cu care să ducă la bun sfârșit cursele. La câți bani lipsesc din buzunarele consumatorilor, amenzile aplicate de către Autoritatea noastră mi se par extrem de mici. Îmi cer scuze fiecărui păgubit pentru anii trecuți, în care lucrurile puteau fi mai ferm sancționate'', declară Horia Constantinescu, președinte ANPC.

Concluziile ANPC:

  • operatorul economic Blue Air Aviation SA nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori în termenul stabilit de autorităţile competente;
  • în perioada analizată, respectiv 15.06.2022 - 12.09.2022, au fost afectați 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene;
  • practica operatorului economic a avut caracter repetitiv
  • valoarea prejudiciilor suferite de consumatori se ridică la suma de 19.582.065,96 EUR (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16.09.2022), respectiv 96.447.549,47 LEI (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16.09.2022), pentru perioada analizată şi reprezintă doar valoarea biletelor achiziţionate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare;
  • rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri la care s-a rambursat efectiv, respectiv au fost rambursate 598 rezervări (reprezentând 0,7% din totalul de 80.826 rezervări anulate), suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 EUR (0,6% din suma totală a rezervărilor anulate, respectiv 19.582.065,96 EUR);
  • un procent de 9,8% din suma totală de rambursat, respectiv suma de 1.924.762,33 EURO s-a rambursat în wallet (portofelul electronic), reprezentând 10.685 de rambursări.

În urma acestor constatări, echipa de comisari ANPC a decis aplicarea a 2 amenzi contravenționale, una în cuantum de 2.000.000 euro, echivalent în lei la cursul din 04.10.2022 pentru afectarea pe scară largă a consumatorilor, la dimensiunea Uniunii Europene, și o alta în valoare de 200.000 lei pentru abateri repetate.

Totalul amenzilor este de 10.094.200 lei. Acestora li se adaugă sancșiuni complementare după cum urmează:

  • se dispune măsura de remediere;
  • se propune măsura de încetare a practicilor comerciale incorecte, în sensul de a nu mai pune pe piață, la dispoziția consumatorilor, oferte de zbor înșelătoare, pentru care operatorul economic nu dispune de resursele necesare efectuării acestora;
  • se propune suspendarea prestării serviciilor până la încetarea practicii comerciale incorecte sau până la ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.
articolul original.

Sute de oameni pot fi luaţi oricând de ape la Roşia Montană, iar primarul are un plan "măreţ": Să aibă în continuare noroc

4 October 2022 at 16:56
image

Minerii au coborât în adâncuri pentru a vedea dacă apa a inundat galeriile din subteran. La suprafaţă, pompierii duc o luptă contracronometru pentru a scădea nivelul lacului Tăul Mare după ce în digul care stăvileşte 300.000 de metri cubi de apă a apărut o breşă.

Sorin Vlad, director SGA Alba: S-a constatat că până la surpare zidăria de piatră a fost cămăşuită cu beton, de la surpare este doar piatră goală. Mai prezintă riscuri, nu putem să spunem cât de mari sunt. Trebuie intervenit şi făcuri lucrări de reparaţii. Este un pericol, sigur că da.

Specialiştii de la ape spun că o tragedie a fost evitată la minut. Şi asta în timp ce primarul recunoaşte că s-a bazat mereu pe noroc. 

Reporter: În acel tunel care merge către acel fund de golire, când a fost făcută ultima intervenţie? În decursul timpului aţi solicitat fonduri de la Guvern?

Eugen Furdui, primar Roşia Montană: În tunel s-au făcut ceva lucrări cu minerii din zonă pe care îi aveam aici pe vremuri. Eu sper că dacă am avut noroc până acum, să avem noroc şi în continuare. 

Sorin Vlad, director SGA Alba: Dacă ar fi ajuns apa la acel con şi începea să sape, mai mult de 30 de minute nu ştiu dacă aveam la dispoziţie să evacuăm populaţia. 

Pompierii au reuşit să scada apa lacului cu un metru. Pentru a îndepărta pericolul e nevoie de încă patru metri. Adică cel puţin patru zile. 

Tanczos Barna, ministrul Mediului: În momentul de faţă nu există nicio agravare a situaţiei. Nu există niciun semnal cum că acea fisură de sus ar afecta şi partea de bază, partea care ţine cantitatea de apă şi care protejează, practic, acea localitate de un eventual incident. 

Din cei 268 de oameni care trăiesc în Roşia Montană, 137 au refuzat evacuarea. 

''Nu ne-am evacut că nu-i un pericol la noi că nu e aproape.'' 

''Nu imi e frică de apă. Dacă îl consolidează şi bagă ţevile în jos cum trebuie făcute, ala nu se duce în veci.'' 

Autorităţile de la Bucureşti au cerut verificarea de urgenţă a tuturor digurilor din ţară 

Situaţia de la Roşia Montană a dat alerta în toată ţara.

Tanczos Barna, ministrul Mediului: S-a dispus verificarea tuturor barajelor, de categoria C şi D, până la data de 20 noiembrie. 

În jur de 2.000 de baraje sunt în aceste categorii. Potrivit ultimelor date oficiale, jumătate dintre ele nu aveau autorizaţie, sunt în administrare privată.  În Buzău, inspectorii de la ape au verificat 10 baraje numai astăzi. 

Silviu Baciu, inspector Administraţia Bazinală Buzău – Ialomița: Găsim un grad de stufizare ridicat, conform reglemntărilor în vigoare şi expirate în 2020. Vom lua măsurile legale ce se impun. 

Proprietarii barajelor care nu respectă cerințele inspectorilor, pot fi amendați cu sume cuprinse între 35 și 85 de mii de lei.

articolul original.

Singurele zone din București unde un apartament cu două camere mai costă cel mult 80.000 de euro

4 October 2022 at 16:39
image

Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Este valabil şi atunci când vine vorba de achiziţia unei locuinţe. Un studiu recent arată cât de mari sunt diferenţele dintre pretenţiile cumpătorilor şi cele ale vânzătorilor.

Greta Neagu, reporter Observator: 67.000 de euro este preţul mediu pe care românii sunt dispuşi să îl plătească pentru un apartament de două camere şi 86.000 de mii de euro pentru o casă. Însă nu bucureştenii sunt cei cu dare de mână ci clujenii, care au un buget pentru apartamentele de două camere chiar şi de 96.000 de euro.

În puține zone din București se mai găsesc apartamente sub 100.000 de euro

În Bucureşti, preţul mediu pe care cei interesaţi sunt dispuşi să îl plătească pentru un apartament de două camere este de aproape 80.000 de euro. Unde se mai găsesc, aşadar, locuinţe care să se încadreze într-un astfel de buget? Răspunsul intermediarilor: în puţine zone. 

Toma Filipovici, specialist în imobiliare: Putem găsi nişte apartamente potrivite doar în blocuri probabil construite înainte de 1977, în cartierele-dormitor: Drumul Taberei, Militari. Ne duce mai mult spre zona de Vest periferică sau Sud periferică. 

Dincolo de aşteptările cumpărătorilor, un apartament de două camere situat într-un bloc nou a ajuns să coste, în medie, 120.000 de euro în Capitală. O locuinţă de trei camere situată într-o zonă bună a oraşului poate să ajungă, însă, şi la peste 180.000 de euro, potrivit estimărilor din piaţă. 

Toma Filipovici, specialist în imobiliare: Dacă vorbim de oraş, sub 140.000 de euro mă îndoiesc că găsim ceva, dar realist - un buget pentru un apartament bun, într-un bloc bun, porneşte de la 200.000 de euro în sus. Să ne aşteptăm la o suprafaţă utilă de 75-80 de metri pătraţi utili. 

Cele mai ieftine apartamente, în Iași

După Cluj-Napoca şi Bucureşti, cel mai mare preţ pentru un apartament sunt dispuşi să îl plătească locuitorii din Braşov, Constanţa şi Timişoara. Sub media naţională se află Iaşi - acolo unde bugetul pentru o astfel de achiziţie este este de 63.000 de euro. 

Vestea bună pentru cei care vor să se mute în această perioadă este că se poate negocia mai mult decât oricând. Scăderea cererii, inflaţia şi creditarea tot mai scumpă i-au obligat şi pe proprietari să mai reducă pretenţiile. Piaţa imobiliară se află, încă, într-o perioadă de stagnare. 

Sergiu Borța, agent imobiliar: S-a transformat din piaţa vânzătorilor în piaţa cumpărătorilor. Dezvoltatorii sunt foarte deschişi să mai reducă din preţuri. În negocieri se obţine până în 10 la sută, în unele cazuri 20 la sută.

În Capitală, preţul mediu de tranzacţionare este de 1.400 de euro pentru metrul pătrat. O locuinţă spaţioasă, aflată într-o zonă bună, se vinde, însă, şi la peste 2.000 de euro pe metrul pătrat. 

articolul original.

Românii vor primi următoarea factură la curent peste 3 luni şi ar putea avea o surpriză mare. Experţii vin cu 3 opţiuni pentru a fi pregătiţi

4 October 2022 at 16:28
image

"Implementăm noile modificări legislative, de aceea facturile pot fi emise cu întârziere". Cu astfel de notificări sunt întâmpinaţi clienţii care accesează aplicaţia mobilă a unuia dintre furnizorii de energie. Nu e însă singurul care are dificultăţi în facturare. 

Dana Dărăban, director executiv ACUE: Toţi furnizorii vor întâmpina anumite probleme în implementarea noilor criterii de selecţie a beneficiarilor, de aplicare a plafonului la anumite marje de consum, ceea ce e posibil să ducă, în anumite situaţii la întârzieri. Avem nevoie de cel puţin 30 de zile ca să putem să implementăm schimbările. 

Dumitru Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă: Consumatorii trebuie să se aştepte să primească facturi doar peste 2 luni, sau chiar 3 luni. Bineînţeles, acele facturi vor fi facturi mari, pentru că vor cumula cantităţi pe o perioadă mai lungă de timp. 

Pentru consumatori este o nouă veste proastă, după facturile oricum mai mari emise în ultimele luni. 

''Una e să plăteşti consumul pe o lună. Să spunem o mie de lei. Şi alta să plăteşti 4 mii de lei deodată, pentru că termenul scadent este acelaşi. Ai primit la 3 luni, termenul e de 15 zile, ca şi când ai fi primi factura în mod normal.'' 

''Ar trebui să plăteşti o sumă mult mai mare. Mai ales că, în 3 luni, se schimnă tarifele şi nu ştii. Te pomeneşti cu tarife modificate şi nu ştii de ce.'' 

Experţii vin cu trei opţiuni pentru a fi pregătiţi

Olivian Savin, FEL România: Consumatorul, în această situaţie în care facturile sunt emise cu întârziere, are 3 opţiuni. Prima opţiune e să adauge nişte bani în contul aferent facturilor. A doua opţiune e de a pune bani deoparte, pentru că el consumă în această perioadă şi aşa îşi va putea plăti factura când va fi emisă. Şi a treia opţiune e să ceară plata eşalonată a facturii. 

Însă niciun furnizor nu garantează eşalonarea plăţii. 

Dumitru Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă: Este o posibilitate teoretică, nu este o obligaţie a furnizorului să demareze această eşalonare. 

Dana Dărăban, director executiv ACUE: Nu e o problemă doar la consumator,  este şi o problemă la furnizor. Pentru că va însemna o întârziere şi de încasare la furnizori.

De la 1 septembrie, a scăzut pragul până la care consumatorii casnici beneficiază de un preţ plafonat la energie electrică. De la 300 kWh pe lună la 255. Furnizorii nici n-au apucat să implementeze acestă măsură în sistemele de facturare, ca li se pregătesc alte schimbări. 

Vedem cum, de la o zi la alta, apar noi modificări privind ordonanţa la energie. Mai nou, aleşii îşi doresc ca noul proiect să se aplice începând cu data de 1 noiembrie. Există propunerea ca, în cazul în care clientul transmite indexul şi îl transmite către furnizor, acesta să se raporteze la consumul curent de energie electrică. Însă, în cazul în care contorul nu este citit, atunci furnizorul se va raporta la consumul mediu din 2021. 

Actul normativ care prevede schimbări de pe piaţa energiei a fost trimis la Camera Deputaților, unde va suferi modificări până la votul final. 

articolul original.

Pană de curent generală în Bangladesh. Autoritățile estimează că peste 130 de milioane de locuitori au rămas fără energie electrică

4 October 2022 at 16:28
image

Rămâne neclar ce a cauzat pana de curent neprogramată de astăzi, care a lovit mai mult de 80% din țară la scurt timp după ora locală 2:00, potrivit Consiliului de dezvoltare a Energiei. În afară de unele locații din nord-vestul Bangladeshului, "restul țării a rămas fără curent", a declarat purtătorul de cuvânt Shamim Ahsan pentru AFP.

Străzile în mod normal luminoase din capitala Dacca și alte orașe au fost întunecate marți seara. Ahsan a spus că 130 de milioane de oameni sau chiar mai mult nu au electricitate și nu este clar ce a cauzat problema.

Un alt oficial a declarat mai târziu că doar 60% din țara care găzduiește fabrici care furnizează articole de îmbrăcăminte pentru brandurile occidentale a fost afectată. la scurt timp, un reprezentant al companiei de stat a declarat că situația a fost remediată în cazul a aproximativ jumătate dintre cei afectați de pana de curent.

Criză energetică profundă în Bangladesh

Problemele de pe piața globală a energiei s-au răsfrânt și asupra Bangladeshului. Companiile și autoritățile confruntă cu dificultăți în ceea ce privește asigurarea hidrocarburilor necesare producerii energiei electrice.

O monedă depreciată și diminuarea rezervelor valutare au lăsat Bangladesh-ul în imposibilitatea de a importa combustibili fosili suficienți, forțând închiderea centralelor diesel. Guvernul a impus reduceri de energie pentru a conserva stocurile existente în iulie, cu întreruperi care durează până la 13 de ore pe zi.

articolul original.

Un copil de 3 ani a fost împuşcat în cap după ce un şofer a urmărit maşina mamei lui şi a deschis focul. Totul a pornit de la o ceartă în trafic

4 October 2022 at 11:54
image

Mateo Zastro a fost ucis în mod tragic când un bărbat înarmat a început să tragă în mașina mamei sale în West Lawn, Chicago, vineri. Poliția a spus că familia ieșea dintr-un centru comercial chiar înainte de ora 20:30, când mama băiatului a intrat într-un conflict verbal cu un șofer, cauza fiind încă necunoscută în prezent, relatează Mirror.

Criminalul este de negăsit 

Ea a plecat apoi de la fața locului cu Mateo și cei trei frați ai săi, dar suspectul i-a urmărit, înainte de a trage „mai multe focuri” în mașină. Unul dintre gloanțe l-a lovit pe băiat în cap, iar acesta a fost declarat decedat câteva ore mai târziu, la Spitalul Hristos din oraș. Restul familiei a rămas nevătămată. Andrew Holmes, un activist comunitar care a consolat-o pe mama lui Mateo în weekend, a spus că femeia este zguduită de incident.

Mama este încă îndurerată. Tot ce face ea este să se stea în brațe cu un diozaur, jucăria preferată a micuțului, a declarat Andrew Holmes, un activist care i-a oferit suport femeii. El oferă acum o recompensă de 7.000 de dolari oricui are informații despre suspect. „Banii nu pot aduce acest copil înapoi. Dar, dacă este așa, trebuie să punem o recompensă pe capul cuiva pentru a obține aceste informații, pentru a-l condamna pentru că i-a luat viața acestui copil. Acesta este al doilea copil care moarte în mașină, în urma unui atac armat, a spus bărbatul.

Între timp, comandantul Departamentului de Poliție din Chicago, Bryan Spreyne, a promis că poliția „nu se va odihni” până când cei responsabilul pentru „actul de violență fără sens și laș” va fi adus în fața justiției. „Cei responsabili pentru  viața acestui prețios copil: faceți ceea ce trebuie, lucrul onorabil și predați-vă”, a spus comandantul Departamentului de Poliție din Chicago, Bryan Spreyne. Ofițerii au făcut, de asemenea, apel online pentru ca oricine are filmări care să surpridă incidetul să se prezinte.

articolul original.
❌