ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 28 January 2023Wall-Street

Stare de alertă în Vrancea din cauza ninsorilor

Stare de alertă în Vrancea din cauza ninsorilor

Prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, a solicitat instituirea stării de alertă în judeţ, din cauza ninsorilor abundente și a viscolului care afectează puternic județul.

„Tocmai ce am încheiat o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă privind solicitarea declarării stării de alertă la nivelul judeţului Vrancea pentru înlăturarea efectelor căderilor abundente de zăpada şi a viscolului care încă mai persistă în zona de sud a judeţului”, a declarat Halici, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că a avut discuţii cu ministrul Afacerilor Interne şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care i-au promis că această solicitare va fi aprobată în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Traficul spre București este închis în acest moment, a informat Nicușor Halici.

articolul original.

Aproape 15.000 de gospodării au rămas fără curent electric din cauza viscolului

Aproape 15.000 de gospodării au rămas fără curent electric din cauza viscolului

Aproape 15.000 de consumatori din judeţul Prahova nu beneficiază de alimentare cu energie electrică, iar zeci de copaci au fost doborâţi de viscol în ultimele 24 de ore, arată datele comunicate de autorităţi.

Astfel, 14.661 de consumatori din zeci de localităţi nu au electricitate din cauza problemelor provocate de vremea rea.

În unele cazuri este vorba despre conductoare rupte, copaci căzuţi pe linii sau stâlp căzut din cauza surpării terenului.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, în ultimele 24 de ore s-a intervenit pentru degajarea a zeci de copaci care au căzut în localităţi precum Ploieşti, Sinaia, Comarnic, Măneciu, Câmpina, Telega, Gura Vitioarei, Predeal Sărari, Ariceştii Rahtivani.

Sâmbătă dimineaţă se circula în condiţii de iarnă pe toate drumurile judeţene.

articolul original.

Zece drumuri închise circulaţiei din cauza condiţiilor meteo

Zece drumuri închise circulaţiei din cauza condiţiilor meteo

Zece drumuri din judeţele Buzău, Vrancea şi Brăila sunt închise circulaţiei, iar pe şapte drumuri din judeţele Brăila, Galaţi, Vrancea şi Bacău se circulă cu restricţie de tonaj, după ce angajaţii Companiei de Drumuri au acţionat toată noaptea pentru a menţine circulaţia în condiţii de siguranţă pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din administrare cu 1.345 de utilaje şi au răspândit peste 12.550 de tone de material antiderapant.

Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după o noapte de eforturi susţinute pentru a menţine circulaţia în condiţii de siguranţă pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din administrare, în condiţii de Cod galben şi portocaliu de vreme rea, zece drumuri sunt închise circulaţiei: DN 2, pe raza judeţului Buzău, DN23, Mândreşti Munteni (judeţul Vrancea) - Olăneasca (judeţul Brăila), DN23A, Milcovului (judeţul Vrancea) - Ciorăşti (judeţul Vrancea), DN23B, Măicăneşti (judeţul Vrancea) - Codreşti (judeţul Vrancea), DN2C, Costeşti (judeţul Buzău) - Padina (judeţul Buzău), DN2L, Tişiţa (judeţul Vrancea) - Dragosloveni (Soveja) (judeţul Vrancea), DN2M, Focşani (judeţul Vrancea) - Răchitaşu (judeţul Vrancea), DN2N, Bogza (judeţul Vrancea) - Dumbrăveni (judeţul Vrancea), DN2N, Bogza (judeţul Vrancea) - Jitia (judeţul Vrancea), DN2R, Jitia (judeţul Vrancea) - Vintileasca (judeţul Vrancea).

Cu restricţie de 3,5 tone se circulă pe DN22, Râmnicelu (judeţul Buzău) - Brăila (judeţul Brăila).

De asemenea, drumurile cu restricţie de 7,5 tone sunt: DN 11A, Adjud (judeţul Vrancea) - Podu Turcului (judeţul Bacău), DN2, Obrejiţa (judeţul Vrancea) - Adjud (judeţul Vrancea), DN21, Brăila (judeţul Brăila) - Bărăganul (judeţul Brăila), DN21A, Bărăganul (judeţul Brăila), DN24, Tişiţa (judeţul Vrancea) - Cosmeşti (judeţul Galaţi), DN2D, Focşani (judeţul Vrancea) - Gresu (judeţul Vrancea).

"În noaptea de 27-28.01.2023, afectată de Cod galben şi portocaliu de vreme rea, drumarii de la CNAIR au acţionat pentru a menţine circulaţia în condiţii de siguranţă pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din administrare cu 1.345 de utilaje şi au răspândit peste 12.550 tone de material antiderapant. Acţionăm în permanenţă acolo unde situaţia o impune. Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate", se arată în comunicat.

articolul original.

Chevrolet prezintă Corvette-ul C8 Z06 GT3, supercarul care va concura în toată lumea

Chevrolet prezintă Corvette-ul C8 Z06 GT3, supercarul care va concura în toată lumea

Premieră pentru producătorul american Chevrolet care a prezentat publicului primul Corvette de clasă GT3 construit in-house, un rezultat direct al colaborării dintre Pratt Miller și aripa de competiții, numită Competition Motorsports Engineering, a General Motors. Mașina va debuta în cursa de 24 de ore de la Daytona din 2024 și va putea concura în toate marile curse de anduranță din lume.

Generația a opta a celei mai cunoscute mașini sport americane, Chevrolet-ul Corvette, a primit un tratament special din partea diviziei de competiții a General Motors, în parteneriat cu Pratt Miller, pentru a putea concura la clasa GT3 în toate campionatele lumii. Acesta este primul Corvette de clasă GT3 dezvoltat chiar cu fondurile GM, după ce generațiile C6 și C7 au concurat la clasa GT3 grație echipei private Callaway Competition care a dezvoltat, de la zero, modele de curse care respectă specificațiile acestei categorii. Mutarea vine ca urmare a abolirii clasei superioare, GTE, la finele acestui an.

Ani de-a rândul, General Motors s-a opus programelor de motorsport oficiale, alegând să concureze doar în anumite campionate care aveau priză la publicul american. Astfel, până în 1999, Chevrolet-ul Corvette nu a concurat cu suport oficial din partea uzinei, deși mașina emblematică a producătorului din Michigan alerga pe circuite încă din anii '50. Practic, generația a cincea (C5), a fost prima care a fost înglobată într-un program de motorsport de uzină sub numele Corvette Racing, cursa de debut a acestui program fiind cea de 24 de ore de la Daytona din '99.

Corvette-ul C5 a fost primul care a concurat în mâinile uzinei, începând cu 1999

De atunci, Corvette-urile echipei oficiale au triumfat în peste 122 de curse - majoritatea în America de Nord -, trecându-și în cont numeroase titluri pe parcursul a mai multor generații (29 doar în Statele Unite, la echipe și piloți). Corvette-urile C5, C6, C7, dar și C8, au avut parte de succes și în cursa de 24 de ore de la Le Mans, echipa americană triumfând pe Circuit de la Sarthe de opt ori. În plus, Corvette a câștigat de patru ori cursa în care a debutat, inclusiv o victorie în clasamentul general în anul 2001. Modelul actual, Corvette C8.R, va fi retras pentru a fi înlocuit de noul C8 Z06 GT3 care va fi vândut și echipelor private.

De ce a decis Chevrolet să construiască un Corvette de curse pentru toată lumea

Primul Corvette de curse construit de uzină care a ajuns în mâinile unei echipe private a fost un C5.R care, începând din 2003, a evoluat în Europa în mâinile lui Patrick Selleslagh. Belgianul, care avea nevoie de o mașină superioară Ford-ului Mondeo folosit anterior, a fost urmat de alți privați ca Jack Leconte (Larbre Competition) sau fostul schior Luc Alphand (Alphand Adventures) care au devenit la rândul lor clienții Pratt Miller, constructori ai Corvette-urilor oficiale. Paralel cu toată această afacere, o echipă privată care menținea legături vechi cu brand-ul Corvette a decis să dezvolte propriile sale modele de curse pe baza GT-ului american.

Corvette C6.R (varianta de GT1) a fost al doilea Corvette de curse oficial, o mașină ce a triumfat în SUA, dar și în Europa

Echipa se numește Callaway Competition, după numele fondatorului Reeves Callaway, iar divizia germană a acestei entități a început să construiască, din 2006, Corvette-uri care respectă regulamentul FIA GT3. Clasa respectivă, care a debutat chiar în 2006, era menită să fie o alternativă ieftină la mai scumpele și mai performantele clase GT1 și GT2 care concura și la Le Mans. Anii au trecut și, tocmai ca urmare a costurilor tot mai însemnate, clasele GT1 și GT2 (redenumită în GTE din 2011) au dispărut, iar, din 2024, cursa de 24 de ore de la Le Mans va permite participarea mașinilor de clasă GT3.

Cum Corvette are deja o istorie lungă la Le Mans (debutul uzinei s-a petrecu în 2000, dar primul Corvette a concurat acolo în 1960, înscris de temerarul șef de echipă și constructor Briggs Cunningham), GM nu și-a permis să întrerupă această poveste și s-a văzut nevoit să se caute în buzunare pentru a pune pe masă sumele necesare dezvoltării propriului model de clasă GT3. În fine, după un an de teste, C8 Z06 GT3 a fost prezentat și, așa cum spuneam, va înlocui modelul C8.R folosit în prezent, atât în America de Nord, cât și în Europa.

Corvette C8.R, mașina pe care noul model o înlocuiește și care este folosită în 2023 de echipă

Ca o paranteză, modelul folosit în America este atipic, deoarece este, la bază, o mașină de clasă GTE, deși concurează printre alte modele de categorie GT3. Regulamentul american interzice, din 2021, participarea mașinilor de clasă GTE, iar asta i-a obligat pe cei de la Corvette să modifice mașina existentă, echipând-o cu ABS și un pachet aerodinamic ușor diferit, pentru a putea concura mai departe. Exemplarele care vor alerga în acest an la Le Mans, dar și în Mondialul de Anduranță (FIA WEC) sunt, însă, modele standard de clasă GTE.

Cum se prezintă noul Corvette C8 Z06 GT3

După cum spune și numele, baza mașinii de curse prezentată la Daytona (ediția din acest an a cursei de 24 de ore are loc în acest weekend) este varianta Z06 a Corvette-ului C8. Din fabrică, acest supercar cu motor V8 de 5,5 litri LT6 poziționat central dezvoltă 670 de cai putere și 623 Nm, care permit o accelerație de la 0 la 100 km/h în doar 2,6 secunde cu Launch Control. Toată această avalanșă de putere costă puțin peste 105.000 de dolari, ceea ce este mult mai puțin decât mașina de curse. Aceasta este mai ușoară, mult mai eficientă din punct de vedere aerodinamic, dar are mai puțini cai putere (aproximativ 500) ca urmare a aplicării procesului de „Balance of Performance” care păstrează toate mașinile de clasă GT3 apropiate ca performanțe.

Noul C8.R GT3 ar putea concura în toate cursele importante de 24 de ore de pe mapamond

Cei de la Chevrolet au anunțat că mașina va debuta în cursa de la Daytona de la anul, când până la patru mașini vor fi prezente pe grilă. Probabil că două dintre acestea vor concura la clasa profesionistă, GTD-Pro, sub banner-ul Corvette Racing, iar alte două vor fi înscrise la clasa amatorilor, GTD, de niște formații private. Acesta este, așadar, primul Corvette construit de uzină care este menit să fie vândut clienților, Pratt Miller și GM abordând în sfârșit conceptul de „Customer Racing” care a umplut, în ultimii 15 ani, visteriile altor brand-uri rivale ca BMW, Mercedes-AMG, Porsche sau Audi.

„Încă de când am anunțat că vom dezvolta un Corvette de clasă GT3, am primit mai multe întrebări și dovezi clare de interes din partea echipelor din diverse campionate decât ne puteam aștepta,” a spus Laura Wontrop Klauser, Program Manager în cadrul GM pe partea de curse de anduranță. „Această mașină ne duce către o nouă etapă în existența Corvette Racing și ne vom baza în viitor pe toată experiența pe care am strâns-o deja în toți acești ani,” a subliniat Mark Stielow, director al GM Motorsports Engineering Competition.

Testele noului model de curse au început în 2022

Acesta s-a referit la suportul superior pe care echipele private îl vor primi din partea GM în campionatele pe care constructorul le va susține. Practic, la fiecare etapă din aceste campionate (așa cum este seria IMSA, dar și GT World Challenge și Intercontinental GT Challenge), uzina se va prezenta cu un camion cu piese de schimb, dar și cu ingineri, strategi și mecanici gata să susțină eforturile echipelor private care utilizează Corvette-ul GT3. Toate acestea vin pe lângă efortul propriu al uzinei, care va continua sub numele Corvette Racing - atât în IMSA, cât și în FIA WEC și la Le Mans.

Chevrolet Corvette C8 Z06 GT3 este, la bază, o mașină de stradă

Deși nu poate rula, în mod legal, pe șosea, șasiul Corvette-ului C8 Z06 GT3 este același cu cel care se ascunde sub „pielea” oricărui Corvette C8. Inginerii care construiesc mașinile de curse pornesc de la șasiul de aluminiu ușor provenit de pe liniile de asamblare ale uzinei Bowling Green din Kentucky. Acestei structuri de bază i se adaugă o cușcă de oțel construită după standardele FIA, iar apoi se montează suspensia de tip double-wishbone la ambele capete. Deși aceasta este, ca și configurație, identică cu cea de pe mașina de serie, echipa de la Pratt Miller adaugă amortizoare și suspensii de curse, pe lângă întregul sistem de frânare de competiții.

Callaway Competition și-a pensionat C7.R-ul dezvoltat de ei înșiși, dar va reveni cu un C8.R GT3 din 2024

Pachetul aerodinamic folosește aceelași material esențial ca și pe mașina de bază, adică fibra de carbon. Cu toate acestea, difuzorul din spate, splitter-ul care continuă bara față, dar și canalele din podea și eleronul, pe lângă extensiile caroseriei, sunt dezvoltate special pentru competiții, inspirate din toate cele învățate de la C8.R-ul deja existent. Se văd multe similitudini între cele două mașini, deși tratamentul părții frontale este diferit la C8 GT3. Și evazările spate o altă linie, guri de aer deschizându-se în spatele cauciucurilor, pentru a elibera aerul fierbinte de la frâne.

Chevrolet nu a comunicat care va fi prețul, dar știm deja că o mașină de GT3 costă undeva între 400.000 de euro și 750.000 de euro (dacă vrei un Ferrari). Pe lângă această sumă deja piperată trebuie să iei în calcul și un pachet de anduranță care include piese de schimb care te mai costă alte 60-70.000 de euro, iar după ce dai toți acești bani nici n-ai mișcat un metru pe circuit. Practic, dacă n-ai măcar 2-3 milioane de euro la dispoziție, nu merită să te arunci în „arena cu lei” a clasei GT3.

articolul original.

Schimbare în sânul Alianței Renault-Nissan: Renault va mai deține doar 15% din Nissan

Schimbare în sânul Alianței Renault-Nissan: Renault va mai deține doar 15% din Nissan

Renault și Nissan își continuă colaborarea în cadrul Alianței, dar raportul de forțe va fi modificat în perioada următoare. Constructorul francez va mai deține doar 15% din Nissan, procentul fiind identic cu cel pe care-l deține Nissan în Renault. Această schimbare a fost acceptată de Guvernul francez care este shareholder-ul cel mai important în cadrul Renault.

Încă de la începutul lunii ianuarie au apărut informații în media despre schimbările prin care urmează să treacă Alianța Renault-Nissan. Recent, cele două companii au decis să-și egalizeze procentele pe care le dețin, trecând peste una dintre ultimele „rămășițe” ale erei Ghosn. CEO-ul mărcii Renault va avea un nume nou, iar francezii vor deține un procent mult mai mic din Nissan în viitor, niponii fiind de o bună bucată de vreme nemulțumiți din cauza relației inegale din Alianță în condițiile în care Renault are în traistă un procent majoritar - 43% din Nissan.

Toate informațiile vor fi făcute publice în cadrul unui eveniment programat pentru data de 6 februarie, dar se știe deja că, la finele acestei operațiuni, Renault va mai avea doar 15% din Nissan. Această mutare a fost aprobată de Guvernul Franței cu condiția ca cele două entități să continue colaborarea pe mai multe planuri. Cunoaștem deja că membrii Alianței, care include și pe japonezii de la Mitsubishi, vor colabora pe cinci proiecte separate, deși Bloomberg a scris că Renault și-ar dori să colaboreze cu partenerii săi pe un total de 10 proiecte în viitor.

Cele cinci planuri care par să fi primit undă verde privesc extinderea pe piața din America de Sud, cea din India, dar și un plan de creștere a familiei de modele comerciale. În ciuda faptului că viitorul lucrărilor din cadrul Alianței pare că a fost deja creionat, schimbările din interiorul Renault vor continua după aceeași schemă pe care a trasat-o deja CEO-ul Luca de Meo. Astfel, Renault va fi împărțit în cinci entități separate, una dintre ele fiind concentrată pe dezvoltarea de EV-uri și software asociate sub numele „Ampere”. Pe lângă acest capitol - la care se pare că va investi și Nissan -, Renault se va apropia și de constructori chinezi ca Geely, dar și de Qualcomm.

articolul original.

Ucrainenii supărați că Orban le-a comparat țara cu Afganistanul și l-au convocat pe ambasador

Ucrainenii supărați că Orban le-a comparat țara cu Afganistanul și l-au convocat pe ambasador

Ministerul de Externe ucrainean îl va convoca pe ambasadorul Ungariei pentru a se plânge de remarcile "complet inacceptabile" ale premierului ungar Viktor Orban despre Ucraina, a anunţat Kievul, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Anunţul marchează un nou punct de minim în relaţiile dintre cei doi vecini. Ungaria a criticat în mod repetat sancţiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei, afirmând că au eşuat în a slăbi Moscova în mod semnificativ, riscând să distrugă în acelaşi timp economia europeană.

Purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Oleg Nikolenko, a scris pe Facebook că Orban le-a spus jurnaliştilor că Ucraina este "ţara nimănui" şi a comparat-o cu Afganistanul.

"Astfel de declaraţii sunt complet inacceptabile. Budapesta continuă un curs deliberat îndreptat către distrugerea relaţiilor ungaro-ucrainene", a spus el.

"Ambasadorul ungar va fi convocat la MAE ucrainean pentru o discuţie francă. Ne rezervăm dreptul de a lua alte măsuri drept răspuns", a adăugat Nikolenko.

Orban a declarat vineri că Ungaria se va opune oricăror sancţiuni UE împotriva Rusiei care afectează sectorul energiei nucleare. Ungaria are o centrală nucleară construită de Rusia pe care intenţionează să o extindă.

articolul original.
Ieri — 27 January 2023Wall-Street

Premierul Poloniei: Putin construiește noi lagăre de concentrare în estul Europei

Premierul Poloniei: Putin construiește noi lagăre de concentrare în estul Europei

Preşedintele rus Vladimir Putin "construieşte noi lagăre de concentrare în estul Europei", a acuzat premierul polonez cu ocazia celei de-a 78-a aniversări de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului de concentrare nazist Auschwitz-Birkenau, dată la care este onorată memoria victimelor Holocaustului, informează AFP, citat de Agerpres.

"De ziua eliberării lagărului hitlerist german al morţii Auschwitz-Birkenau să ne amintim că (preşedintele rus Vladimir) Putin este pe cale să construiască noi lagăre în est", a scris Mateusz Morawiecki pe pagina sa de Facebook, îndemnând la susţinerea Ucrainei, pentru ca istoria să nu se repete.

Şeful guvernului polonez nu a făcut mai multe declaraţii cu privire la acuzaţiile sale împotriva Rusiei, care fac ecoul unor afirmaţii făcute în octombrie de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta evocase la acea dată închisoarea Olenivka, din regiunile estice ale Ucrainei aflate în mâinile separatiştilor proruşi, pe care el o calificase drept "lagăr de concentrare unde sunt deţinuţi prizonierii noştri".

Anchetatorii ONU au declarat anul trecut că au strâns informaţii cu privire la peste 400 de detenţii arbitrare şi dispariţii organizate de forţele ruse în Ucraina.

Diferite organizaţii şi instituţii au denunţat la rândul lor atacuri împotriva populaţiei civile, condiţiile de detenţie ale civililor şi prizonierilor de război, transferul forţat sau filtrarea de cetăţeni ucraineni - inclusiv copii - spre Rusia, precum şi omuciderile şi violenţele sexuale asimilabile execuţiilor.

"Cu fermitate şi împreună, trebuie să ne opunem demonilor criminali care comit un genocid în estul Europei", a insistat Morawiecki.

Spre deosebire de anii precedenţi, reprezentanţii Rusiei nu au fost invitaţi anul acesta la festivităţile prilejuite de cea de-a 78-a aniversare de la eliberarea lagărului de concentrare Auschwitz-Birkenau, din cauza invaziei ruse în Ucraina.

Printre participanţii la aceste festivităţi s-au numărat lideri religioşi, supravieţuitori ai Holocaustului şi Douglas Emhoff, soţul evreu al vicepreşedintei americane Kamala Harris.

Construit în Polonia ocupată, lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau, unde un milion de evrei europeni - din totalul celor şase milioane ucişi - au murit în perioada 1940-1945, este simbolul acestui genocid comis de Germania nazistă.

Acest lagăr nazist, unde au fost ucişi de asemenea circa 80.000 de polonezi non-evrei, 25.000 de romi şi 20.000 de soldaţi sovietici, a fost eliberat de armata sovietică pe 27 ianuarie 1945.

articolul original.

Ciolacu: Un vreau să fiu prim-ministrul unui guvern tras în căciulă

Ciolacu: Un vreau să fiu prim-ministrul unui guvern tras în căciulă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, după ce secretarul general al partidului, Paul Stănescu, a anunţat public că acesta este propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier care va reveni formaţiunii din luna mai, că nu îşi doreşte să fie "prim-ministrul unui guvern tras în căciulă", relatează Agerpres.

"Noi lucrăm deja la programul de guvernare şi o să mergem cu el pe urmă în coaliţie şi o să-l uniformizăm. Sunt două partide, unul social-democrat şi unul liberal, şi trebuie să găsim calea de mijloc şi nu cred că vor fi foarte multe negocieri. Sunt ferm convins că va fi o schimbare foarte rapidă. Întotdeauna din trecut trebuie să învăţăm greşelile. Nu îmi doresc să fiu prim-ministrul unui guvern tras în căciulă. Îmi doresc un guvern eficient, cu oameni care ştiu să conducă ministere", a declarat Ciolacu.

Marcel Ciolacu a precizat că este mult prea devreme pentru a începe negocierile pentru formarea noului guvern şi că a fost o greşeală că s-a vorbit în spaţiul public despre această rotaţie care va exista la ministere.

"N-a început nicio negociere şi mi se pare şi un pic anormal. Cred că priorităţile Guvernului, ale miniştrilor, în momentul în care porneşti negocieri cu atâtea luni... de aceea pe mine m-a deranjat foarte mult faptul că s-a vorbit aşa de mult despre această rotaţie şi de schimburi de ministere în spaţiul public: este anormal, pentru că în acel moment eficienţa ministrului începe să scadă, într-un minister nu există numai ministrul, există un aparat întreg şi cred că a fost o greşeală, mai ales pentru cei care s-au trezit vorbind în spaţiul public", a spus Ciolacu.

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose, fost premier, a declarat că nu îl va refuza pe Marcel Ciolacu în cazul în care îi va propune să preia conducerea unui minister şi că nu are vreo preferinţă legată de vreun minister anume.

articolul original.

Moscova îl izgonește pe ambasadorul Letoniei - are două săptămâni să părăsească Rusia

Moscova îl izgonește pe ambasadorul Letoniei - are două săptămâni să părăsească Rusia

Moscova i-a cerut ambasadorului leton să părăsească Rusia "în două săptămâni", patru zile după ce Riga a dispus ca omologul său rus la post în Letonia să părăsească ţara, pe fondul tensiunilor diplomatice foarte mari legate de Ucraina, relatează AFP, citat de Agerpres.

"Ambasadorul Letoniei, (Maris) Riekstins, a primit ordinul de a părăsi Federaţia Rusă în două săptămâni", a anunţat Ministerul rus al Afacerilor Externe într-un comunicat, care deplânge "rusofobia totală" a Rigăi.

Potrivit Moscovei, "întreaga responsabilitate a situaţiei actuale îi revine conducerii statului leton".

Astfel, "estimăm că nu este necesar să aşteptăm data indicată de Riga pentru ca ambasadorii să-şi termine misiunile", a mai anunţat MAE rus în acest comunicat.

Acest anunţ urmează după convocarea, mai devreme în cursul zilei, a însărcinatului cu afaceri leton în Rusia, căruia diplomaţia rusă "i-a transmis un protest puternic" după anunţul de luni al Rigăi privind expulzarea ambasadorului rus din Letonia.

Riga şi-a motivat decizia prin continuarea de către Rusia a "agresiunii militare la scară mare împotriva Ucrainei, declanşată la 24 februarie 2022, precum şi prin solidaritatea cu Estonia şi Lituania".

"Demersul provocator al autorităţilor letone care vizează reducerea nivelului relaţiilor diplomatice va avea consecinţe", a avertizat vineri ministerul rus.

Estonia, altă fostă republică sovietică de la Marea Baltică, a anunţat în această săptămână expulzarea ambasadorului rus la Tallinn după cea a ambasadorului eston la Moscova, care a fost un răspuns la expulzarea, mai devreme în ianuarie, a 21 de diplomaţi ruşi şi a altor angajaţi ai ambasadei ruse în această ţară.

articolul original.

H&M, „dezbrăcat” de profit pe final de 2022 - câștigurile au fost aproape 8 ori mai mic în ultimul trimestru

H&M, „dezbrăcat” de profit pe final de 2022 - câștigurile au fost aproape 8 ori mai mic în ultimul trimestru

Hennes & Mauritz AB (H&M), al doilea cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, a raportat o scădere peste estimări a profitului în perioada septembrie-noiembrie 2022, din cauza încrederii reduse a consumatorilor şi a majorării costurilor, care nu s-au regăsit complet în preţuri, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Profitul operaţional s-a situat la 821 milioane de coroane suedeze (79,7 milioane de dolari) în trimestrul patru fiscal, comparativ cu 6,26 miliarde de coroane suedeze (circa 607 milioane de dolari) în urmă cu un an, în timp ce analiştii se aşteptau la 3,67 miliarde de coroane suedeze (circa 355 milioane de dolari).

Deja H&M anunţase că vânzările în perioada septembrie-noiembrie 2022 au fost stabile, iar vineri compania suedeză a informat că vânzările în perioada 1 decembrie 2022 - 25 ianuarie 2023 - începutul primului trimestru fiscal - au crescut în monedă locală cu 5%.

"Profitul mai scăzut din trimestrul fiscal, comparativ cu perioada similară a anului precedent, este explicată în principal prin factorii externi negativi, costurile excepţionale şi cele cu programul de eficientizare şi renunţarea la activităţile din Rusia", a informat compania.

Rusia era a şasea cea mai mare piaţă a H&M.

Efectele retragerii din Rusia, ale costurilor mai ridicate cu materiile prime, transportul şi energia, efectele cursului de schimb şi costurile legate de restructurare au totalizat aproximativ cinci miliarde de coroane suedeze, a afirmat directorul general Helena Helmersson.

"În loc să trecem complet asupra consumatorilor majorarea costurilor, am ales să ne consolidăm şi mai mult poziţia pe piaţă", a adăugat şeful H&M.

În septembrie, H&M a lansat un program de reducere a costurilor cu două miliarde de coroane suedeze anual (circa 194 milioane de dolari), iar economiile făcute în urma concedierilor şi a altor măsuri urmând să-şi arate efectele din semestrul doi din 2023.

Compania anunţa în noiembrie că va renunţa la aproximativ 1.500 angajaţi şi va înregistra costuri legate de restructurare de aproximativ 800 milioane de coroane suedeze (77,5 milioane de dolari) în trimestrul patru.

H&M a propus pentru 2022 dividende de 6,50 coroane pe acţiune, similar cu nivelul din 2021 şi în linie cu aşteptările analiştilor.

articolul original.

Președintele Croației: Războiul din Ucraina se va încheia când SUA și Rusia vor ajunge la un acord

Președintele Croației: Războiul din Ucraina se va încheia când SUA și Rusia vor ajunge la un acord

Trimiterea unor tancuri occidentale în Ucraina va prelungi războiul acestei ţări cu Rusia, iar dacă Washingtonul şi Moscova nu ajung la un acord, al treilea război mondial va începe, a declarat preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, care a ironizat declaraţia şefei diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, despre un "război împotriva Rusiei" al aliaţilor occidentali, relatează Agerpres.

Ucraina a primit miercuri veşti despre o consolidare majoră a arsenalului său militar, Germania şi SUA anunţând că vor oferi Kievului tancuri Leopard 2 şi M1 Abrams. Aceasta va prelungi războiul, a susţinut preşedintele croat în faţa presei, potrivit agenţiei HINA. Toate tancurile, inclusiv cele ruse şi americane, ard la fel, iar oamenii care stau în ele fie sunt ucişi, fie reuşesc să scape, a remarcat Zoran Milanovic.

Războiul în Ucraina va dura până când Moscova şi Washingtonul se vor înţelege cumva să-i pună capăt, ceea ce este dificil şi îndepărtat, apreciază preşedintele croat.

În asemenea discuţii nici Zagrebul, nici Berlinul, nici Parisul şi nici Bruxellesul nu vor fi consultate, dar dacă ele nu vor avea loc lumea va începe să se îndrepte încet către al treilea război mondial, a estimat el în continuare.

Preşedintele Croaţiei a dezaprobat-o pe şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, care a afirmat în faţa Consiliului Europei că aliaţii occidentali trebuie să fie uniţi, întrucât "luptăm într-un război împotriva Rusiei, nu între noi".

"Poate că Germania este în război cu Rusia. Le urez succes de data asta, să se termine mai bine ca acum 70 de ani, dar noi nu suntem în război cu nimeni", a reacţionat preşedintele croat. "Ea (Annalena Baerbock) ne spune că noi toţi suntem în război cu Rusia. Noi nu suntem, America este, noi suntem doar pioni", a concluzionat el.

În timp ce premierul croat Andrej Plenkovic s-a arătat favorabil sprijinului militar pentru Ucraina, preşedintele Zoran Milanovic s-a manifestat împotriva acestei susţineri şi a respins în noiembrie propunerea guvernului de la Zagreb ca ţara sa să participe la instruirea soldaţilor ucraineni în cadrul misiunii de asistenţă militară a UE (EUMAM) pentru a se opune agresiunii ruse. Preşedintele a motivat că această acţiune ar încălca Constituţia Croaţiei, întrucât nu clarifică baza pentru declararea Ucrainei ţară aliată, în contextul în care ea nu este nici membră a UE, nici a NATO.

articolul original.

Polonia va primite încă 60 de tancuri în Ucraina

Polonia va primite încă 60 de tancuri în Ucraina

Polonia va trimite 60 de tancuri suplimentar în Ucraina, în plus faţă de cele 14 tancuri Leopard 2 de fabricaţie germană pe care le-a promis deja, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki într-un interviu acordat televiziunii canadiene, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Varşovia, care s-a poziţionat ca unul dintre cei mai fideli aliaţi ai Kievului, a făcut presiuni pentru ca Germania să trimită tancuri Leopard 2 în Ucraina şi să permită altor ţări să o facă, cerere acceptată de Berlin miercuri.

"Polonia a trimis 250 de tancuri, fiind prima ţară care a făcut-o acum jumătate de an sau chiar mai demult", a declarat Mateusz Morawiecki pentru CTV News.

"În prezent, suntem pregătiţi să trimitem 60 de tancuri modernizate, dintre care 30 de tipul PT-91. Şi pe lângă ele, 14 tancuri Leopard 2 din dotarea noastră", a spus el.

PT-91 este un tanc de luptă fabricat în Polonia, care a intrat în serviciu în anii 1990, fiind dezvoltat în baza modelului T-72 din perioada sovietică.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit Poloniei pe Twitter pentru decizia sa de a livra tancuri suplimentare. "Împreună vom învinge!", a transmis el Varşoviei.

Tot mai multe țări au anunțat că vor să trimită tancuri Leopard 2 în Ucraina. Polonia a cerut Germaniei permisiunea de a reexporta modele Leopard către Ucraina, iar Norvegia a anunțat că ia în calcul trimiterea a nu mai puțin de 36 de tancuri Leopard 2.

Președintele SUA, Joe Biden, a anunţat la începutul săptămânii că a aprobat livrarea Ucrainei 31 de tancuri M1 Abrams, peste câteva luni, la scurt timp după ce Germania a făcut un anunţ similar privind tancurile sale Leopard.

articolul original.

Euroins amendată cu aproape 310.000 de lei, pentru nereguli în rezolvarea dosarelor RCA

Euroins amendată cu aproape 310.000 de lei, pentru nereguli în rezolvarea dosarelor RCA

Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare a fost sancţionată, în luna decembrie a anului trecut, cu amendă de 309.400 lei, de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru nereguli în rezolvarea unor dosare de despăgubire RCA.

În cazul respectiv, Euroins ar fi respins aproximativ 5.600 de cereri de despăgubire RCA fără o analiză corespunzătoare a dosare, ar fi depășit termenele de plată a unor despăgubiri, dar a omis și plata penalităților pentru întârzieri.

Potrivit anunțului ASF, societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare SA a fost sancţionată, în luna decembrie 2022, pentru următoarele fapte:

  • încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, respectiv pentru nerespectarea termenului de plată de 10 zile de la data acceptării ofertei;
  • încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea 132/2017, respectiv pentru nesoluţionarea cererii în termen de 30 de zile de la înaintarea acesteia prin netransmiterea unei oferte sau notificări în acest termen;
  • încălcarea prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea 132/2017, respectiv pentru neachitarea penalităţilor odată cu despăgubirea.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

articolul original.

Restricţii de circulaţie pe Şoseaua Colentina, pe sensul dinspre Piaţa Obor către Afumaţi

Restricţii de circulaţie pe Şoseaua Colentina, pe sensul dinspre Piaţa Obor către Afumaţi

Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat, vineri, că, începând de luni, ora 5,30, în vederea continuării lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica, se vor institui restricţii de circulaţie pe Şoseaua Colentina, sensul dinspre Piaţa Obor către Afumaţi.

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere se va asigura circulaţia pe Şoseaua Colentina, sensul de deplasare către Afumaţi, pe trei benzi: o bandă pentru dreapta, spre Piaţa Delfinului, şi două pentru direcţia înainte, către Afumaţi, pe ampriza liniei de tramvai, notează Agerpres.

Staţia de tramvai din intersecţia Şoseaua Colentina cu Strada Doamna Ghica, sensul de mers dinspre Piaţa Obor către Afumaţi, va fi utilizată ca staţie comună de STB şi ATPBI pentru preluarea călătorilor, menţionează sursa citată.

articolul original.

Aurul și argintul s-au trezit la viață la finalul anului trecut. Ce se va întâmpla anul acesta: are rost să investim în metale prețioase

Aurul și argintul s-au trezit la viață la finalul anului trecut. Ce se va întâmpla anul acesta: are rost să investim în metale prețioase

Aurul a recuperat 20,1% în ultimul trimestru al anului 2022. Argintul a avut un randament chiar mai ridicat, de 35,4%, având o utilizare industrială mai pronunțată și fiind în legătură mai strânsă cu dinamica economiei. Potrivit estimărilor Silver Institute, panourile fotovoltaice au ajuns să reprezinte 11,52% din cererea argintului în 2022, în creștere de la 10,84% în 2021, constată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România, casă de brokeraj pe burse internaționale.

Aurul s-a „trezit la viață" în utimul trimestru din 2022. De la minimul de 1614 dolari din 28 septembrie 2022, până la 1940 dolari, pe 25 ianuarie 2023, (ora 20:00), aurul a recuperat 20,1%.

Motivele creșterii par a fi atât tendința de depreciere a dolarului american (indicele dolarului a pierdut 11,5% în aceeași perioadă), cât și dorința de acumulare de rezerve de către participanți importanți la piață. Unele bănci centrale și-au majorat, de asemenea, semnificativ achizițiile de aur.

Elveția: exporturile de aur spre China și Turcia, principalele destinații, cresc în 2022

China a importat anul trecut 1345 tone de aur, în creștere vizibilă față de 821 de tone în 2021. Este anul cu cea mai mare ,,sete” de importuri de după 2018, când au fost aduse 1506 de tone.

Nivelul exporturilor totale de aur ale Elveției, cel mai important centru de rafinare, au ajuns la 1700 tone anul trecut, cel mai înalt nivel de după 2016, China fiind un factor esențial în creșterea volumelor. În ultima lună a anului care tocmai s-a încheiat, China și Turcia au condus în topul exporturilor elvețiene. Turcia a importat 188 de tone, un record pentru seria de date care începe în 2012.

Speranța domolirii inflației, și, implicit, a ratelor de dobândă, a ajutat, de asemenea, aurul. Spre deosebire de depozitele bancare, aurul nu oferă dobândă, și chiar implică costuri de stocare în siguranță. Nivelul general al incertitudinii a jucat de asemenea un rol, însă metalele prețioase par să-și fi schimbat comportamentul, fiind mai puțin sensibile la factori geopolitici decât în trecut.

Un randament încă și mai ridicat a oferit în ultimele luni un alt metal prețios: argintul

Piața a adus, față de minimele din septembrie, un randament de 35,4% pentru argint (din 1 septembrie anul trecut până pe 25 ianuarie 2023, la ora 20:00). Argintul, având o utilizare industrială mai pronunțată, este în mai strânsă legătură cu dinamica economiei.

Pe de altă parte, chiar dacă regiuni întregi se confruntă cu încetinire sau risc de recesiune, argintul este un element utilizat pe scară largă în industria energiei regenerabile, iar creșterile de preț ale energiei au accelerat migrarea spre soluții alternative. Într-un automobil electric, spre exemplu, cantitatea de argint utilizată e de 25-50 de grame, aproape dublă față de cea dintr-un motor cu combustie internă.

Potrivit estimărilor Silver Institute (organizație internațională nonprofit cu membrii din întreaga industrie a argintului), panourile fotovoltaice au ajuns să reprezinte 11,52% din cerere în anul trecut, în creștere de la 10,84% în 2021.

Potrivit sursei menționate, deficitul pieței, dat de oferta totală din mine, reciclare și vânzări ale sectorului public, minus cererea totală inclusiv industrie, lingouri și monede, ar fi estimat la 71,5 milioane de uncii, de la 51,8 milioane de uncii anul trecut.

Asemenea aurului, argintul are o perspectivă relativ limitată pe termen scurt, însă și elemente favorabile pe termen mai lung

Un factor important este tendința de electrificare a transportului și mișcarea spre resurse de energie regenerabilă. În plus, pentru ambele metale prețioase, Rusia e un producător important, aflat pe locul 3 mondial pentru aur și 4 pentru argint.

Producția de argint a Rusiei este pe un trend de scădere pronunțat, fiind în 2021 la 55% din nivelul din 2014. În cazul aurului, declinul de 3% din 2018 până în 2021 pare neglijabil.

Cu toate acestea, în cazul prelungirii sau amplificării conflictului din Ucraina, se pot înregistra presiuni suplimentare, de sensuri diferite, pe ofertă și cerere, care ar putea acționa suplimentar în sens favorabil prețurilor metalelor prețioase.

articolul original.

Anvelope de iarnă 2023: când trebuie puse acest tip de cauciucuri și ce riști dacă nu le ai

Anvelope de iarnă 2023: când trebuie puse acest tip de cauciucuri și ce riști dacă nu le ai

Și în 2023, șoferii trebuie să aibă anvelope de iarnă la mașinile lor în situația în care circulă pe drumuri acoperite de zăpadă, gheață sau polei, condiții care tocmai s-au întrunit în București. Toate informațiile și precizările din lege privind acest tip de anvelope pot fi găsite aici.

Vremea rece aduce nevoia unei pregătiri mai atente a mașinii. De la lichidul de răcire și până la anvelopele de iarnă, șoferii trebuie să ia în calcul mai multe elemente când pleacă, în sezonul rece, la drum.

Legislația în vigoare în România la acest moment nu prevede vreo obligativitate directă a utilizării anvelopelor de iarnă într-o perioadă anume, prevederile atârnând de condițiile de drum, deși un comportament preventiv în pregătirea automobilului este cel recomandat. Deci, practic, nu există o anumită în an când trebuie puse anvelopele de iarnă/

Ce trebuie să știi despre diferența dintre anvelopele de iarnă și cele all-season

Mercurul din termometre scade drastic în primele luni ale anului, iar asta te poate pune în pericol dacă nu ți-ai echipat mașina cu cauciucuri de iarnă. În acest sens, Registrul Auto Român (RAR) a venit cu un set de precizări importante pentru a clarifica situația.

„Precizăm CLAR că NU există o data limită pentru montarea cauciucurilor de iarnă,” se arată într-o postare pe pagina oficială de Facebook a RAR. „TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă – engl. mud and snow), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră.” Cu alte cuvinte, atât cauciucurile de iarnă, cât și cele „all-season” sunt potrivite circulației în condiții de iarnă dacă prezintă respectivele semnalmente.

RAR face trimitere la Ordonanța Guvernului nr. 5/2011 pentru modificarea și completarea OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006. Acolo se vorbește pe larg despre cadrul legal care obligă șoferii să meargă cu mașini echipate cu anvelope de iarnă pe drumuri acoperită cu zăpadă, gheață sau polei. Legislația nu prevede o dată limită pentru aplicarea acestei obligativități, ea depinzând exclusiv de condițiile de drum, indiferent de data calendaristică sau anotimp.

În plus, legislația românească nu face distincția între cauciucuri de iarnă și „all-season”, menționând doar simbolurile M și S explicate anterior. Dacă știi că vei străbate drumuri dificile în această iarnă, este bine să urmărești anvelopele de iarnă care au și inscripția 3PMSF (aceea cu trei piscuri și un fulg de nea în interior) care arată că pneul respectiv a fost testat în condiții de vreme foarte friguroasă.

De ce este recomandat să ai cauciucuri de iarnă când este rece afară

Majoritatea cauciucurilor de iarnă dau randament la temperaturi de -20 până la -30 de grade Celsius. În schimb, o anvelopă de vară își pierde din elasticitate la temperaturi ce coboară sub 7 grade Celsius. Un cauciuc mai puțin elastic reprezintă un risc chiar și pe un asfalt uscat, deoarece aderența scade, iar mașina nu mai răspunde la fel la comenzi.

Trebuie subliniat și că anvelopele de iarnă nu ar trebui păstrate pe mașină pe întreg parcursul anului. Motivul este simplu: un cauciuc de iarnă are un alt profil față de unul de vară, dacă privim banda anvelopei. Cel de iarnă care nu a fost proiectat pentru a oferi o aderență corespunzătoare în condiții de temperaturi ridicate sau de asfalt „inundat”, astfel că riști chiar un accident.

Ce riscă șoferii care nu au anvelope de iarnă când drumul o cere

Conform legii, cei care merg pe drumurile publice acoperite cu zăpadă fără a avea pe mașină, utilitară sau camion anvelope de iarnă sunt pasibili de amendă. Aceasta este încadrată în categoria a IV-a de sancțiuni și prevede între 9 și 20 de puncte de amendă. Acestea sunt echivalentul cu o sumă cuprinsă între 1.305 şi 2.900 de lei (conform legii, în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023 un punct-amendă este 145 lei.).

În plus, agentul de la Poliția Rutieră este abilitat în aceste condiții să ridice și certificatul de înmatriculare auto al mașinii.

Statistic: What are the main reasons that make you feel unsafe on Romanian public roads?* | Statista
Find more statistics at Statista

Prețurile la anvelope de iarnă în 2023

Prețul cauciucurilor de iarnă este cu circa 40% mai mare decât nivelul pieței din urmă cu doi ani. În plus, prețul variază în funcție de dimensiunile cauciucurilor de iarnă, dar și de brand. În prezent, poți găsi cauciucuri de iarnă de dimensisuni mici (pentru mașini de oraș) și cu sume ce coboară sub 250 de lei, dar un preț mediu este cu câteva sute de lei mai mare.

Pe lângă costul cauciucurilor de iarnă, trebuie luat în calcul și costurile schimbării lor. Orice vulcanizare are echipamentul necesar pentru schimbarea anvelopelor, dar timpii de așteptare pot crește mult în momentul în care vremea se strică și se formează cozi de așteptare.

Prețurile pentru această operațiune au crescut în ultimii ani, iar în prezent variază între 120 și 180 de lei (pentru schimbarea celor 4 anvelope în cazul unui autoturism cu jante cu diametru de 15-16 inch). În cazul jantelor mari, costurile variază între 55 și 60 de lei pe anvelopă ( cca 240 lei în total).

Ce trebuie să ai în vedere când cumperi anvelope de iarnă

Un studiu arată că românii sunt printre europenii care respectă cel mai mult regula nescrisă de a își schimba anvelopele când vine iarna. Tot mai mulți clienți au două seturi de jante, una pentru setul de pneuri de iarnă și alta pentru cele de vară ca să evite pagubele care pot să apară la vulcanizare prin scoaterea cauciucului de pe jantă.

Este important de știut că unele anvelope de iarnă au un anume sens de rotație. Acesta este marcat de obicei cu o săgeata pe flancul anvelopei și persoana care montează anvelopa trebuie să fie atentă la acest detaliu când pune pneurile pe mașină. Românii sunt foarte atenți și la DOT, adică la data de fabricație a cauciucului (pe lângă masa maximă admisă a cauciucului sau alte detalii de performanță).

Cei din branșă spun însă că acest detaliu nu este atât de relevant atât timp cât o anvelopă a fost depozitată într-o manieră corespunzătoare, pe stative verticale. În mod normal, o anvelopă astfel depozitată care nu a fost montată vreodată pe vreun automobil este considerată nouă și după 4-5 ani de la data producției, a menționat comerciantul de pneuri.

Statistic: Number of people non-fatally injured in road traffic accidents in Romania from 2005 to 2019 | Statista
Find more statistics at Statista

Recomandările Poliției cu privire la cauciucuri de iarnă

Poliția Română a făcut mai multe recomandări cu privire la circulația de iarnă, inclusiv mențiunea că autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. În plus, polițiștii recomandă să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.

Oamenii legii spun și că acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a direcției trebuie evitată, deoarece autovehiculul poate derapa. Este recomandată și utilizarea frânei de motor atunci când carosabilul este alunecos.

În fine, Poliția sfătuiește folosirea luminilor de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. În plus, trebuie curățate în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului. Pe lângă acestea, trebuie ca ştergătoarelor de parbriz să funcționeze.

articolul original.

Rusia: Cheia rezolvării războiului din Ucraina este la Biden, dar acesta nu o foloseşte

Rusia: Cheia rezolvării războiului din Ucraina este la Biden, dar acesta nu o foloseşte

Cheia cu care s-ar putea pune capăt conflictului din Ucraina se află la preşedintele SUA, Joe Biden, care ar putea să dea comandă Kievului, dar Washingtonul nu a fost până acum dispus să o folosească, au declarat autoritățile de la Kremlinul, după cum scrie Agerpres care citează Reuters.

SUA ar putea pune capăt rapid conflictului dacă ar vrea, dar în schimb "pompează arme în Ucraina", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Moscova a acuzat în trecut Ucraina că primeşte ordine de la Washington şi susţine că SUA prelungesc conflictul prin livrări de arme Kievului, notează agenţia de presă citată.

SUA declară că Moscova a dezlănţuit războiul şi că acesta se poate încheia doar dacă Rusia îşi retrage armata de pe teritoriul ucrainean.

În acest context, agenţia de presă TASS preia declaraţia făcută în ajun de fostul preşedinte american Donald Trump, care, comentând acţiunile administraţiei actualului preşedinte Joe Biden în privinţa Ucrainei, a declarat că acest conflict ar trebui încheiat printr-o înţelegere şi nu prin trimiterea de ajutoare militare de milioane de dolari Kievului.

Trump a mai spus că, dacă ar fi preşedinte, ar putea ajunge la o înţelegere în problema ucraineană „în 24 de ore”, conform agenţiei de stat ruse.

În aceeaşi conferinţă de presă, Peskov a respins desemnarea de către SUA a grupului privat paramilitar Wagner drept organizaţie criminală transnaţională, afirmând că Washingtonul a "demonizat" acest grup ani de zile, fără nicio bază.

Responsabili britanici din domeniul apărării au declarat săptămâna trecută că grupul de mercenari Wagner, despre care se spune că a fost fondat de Evgheni Prigojin, un apropiat de cursă lungă al preşedintelui Vladimir Putin, ar fi putut recruta până la 50.000 de ruşi, printre care puşcăriaşi, pentru a-i trimite să lupte în Ucraina, alături de forţele regulate ale Moscovei.

Pe de altă parte, agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti a comunicat că se aşteaptă ca noua ambasadoare americană la Moscova, Lynne Tracy, să participe la o întâlnire la Ministerul de Externe rus săptămâna viitoare.

Această întâlnire ar urma să aibă loc în timp ce relaţiile dintre Moscova şi SUA se află la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii din cauza invaziei Rusiei în Ucraina şi a sancţiunilor occidentale asupra economiei ruse.

Kremlinul a respins săptămâna trecută ideea că cele două părţi ar putea schimba situaţia la jumătatea mandatului preşedintelui american Joe Biden, adăugând că nu există "nicio speranţă" de îmbunătăţire a relaţiilor într-un viitor previzibil.

Rusia a declanşat acum aproape un an o invazie pe scară largă în Ucraina, în ceea ce ea numeşte "operaţiune militară specială", calificată de Kiev şi Occident drept o agresiune neprovocată şi nejustificată, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

articolul original.

Germania ar putea întârzia cu planul de legalizare a cannabisului. Ce spun autoritățile

Germania ar putea întârzia cu planul de legalizare a cannabisului. Ce spun autoritățile

Germania își proipune să legalizeze canabisului în scop recreațional, însă planurile pe care le are în acest scop, pentru 2024, par din ce în ce mai puțin probabile, mai ales pentru că încă nu și-a prezentat propunerile Comisiei Europene.

Ministerul Sănătății a precizat într-un e-mail că proiectul său de lege privind legalizarea canabisului în Germania este „în curs de redactare” în cadrul guvernului federal.

„Sunt multe întrebări juridice și operaționale privind punerea în aplicare ce trebuie să primească răspuns și să fie coordonate între ministerele responsabile înainte de a putea fi înaintat către Comisia Europeană”, a precizat Ministrul Sănătății.

Autoritățile de la Berlin au făcut anunțul privind proiectul de legalizare a cannabisului în octombrie 2022. Conform planului, consumatorii germani ar putea cumpăra până la 30 de grame de cannabis pentru consum privat. Livrările ar urma să fie cultivate și distribuite printr-o piață controlată, potrivit Euronews.com.

De asemenea, cetățenilor li se vor permite să cultive câte trei plante de cannabis.

„Obiectivul guvernului federal privind distribuția controlată este de a proteja cât mai bine sănătatea consumatorilor, de a asigura protecția copiilor și a tinerilor, precum și de a reduce criminalitatea legată de droguri și de a restrânge piața neagră”, a mai spus Ministerul Federal al Sănătății din Germania pentru Euronews.

Acesta este un proiect fără precedent în UE și se confruntă în prezent cu o examinare dură din partea Bruxelles-ului, care are puterea de a-l anula sau de a-l face.

Care este poziția Europei în ceea ce privește legalizarea cannabisului?

Europa a adoptat de mult timp o abordare conservatoare față de legalizarea cannabisului. Vânzarea și consumul acestui drog sunt ilegale în întreaga Europă, cu excepția Maltei, unde a devenit legal pentru uz personal din 2021.

Mai multe țări europene, printre care Austria, Olanda și Portugalia, au dezincriminat posesia unor cantități mici de cannabis. Luxemburg a anunțat planuri de legalizare în 2018, dar a trebuit să dea înapoi după ce s-a lovit de legislația UE. Există șansa ca aceasta să devină și soarta Germaniei.

articolul original.

Trafic în București: Cum se circulă după prima zăpadă și ce spune primăria

Trafic în București: Cum se circulă după prima zăpadă și ce spune primăria

Traficul rutier se desfăşoară în condiţii normale, vineri, în Capitală, anunţă municipalitatea, care menţionează că operatorii de salubritate sunt pregătiţi să acţioneze cu 106 utilaje şi 204 operatori manuali.

Conform unui comunicat al PMB, în urma avertizărilor emise de ANM, poliţiştii locali au acţionat împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere pentru depistarea zonelor în care există posibilitatea depunerii de zăpadă, a acumulărilor de apă în carosabil şi a formării de polei, anunță Agerpres.

"În urma verificărilor efectuate în teren şi a monitorizării video, s-a constatat faptul că operatorii au acţionat acolo unde au fost solicitaţi să intervină pentru împrăştierea materialului antiderapant, cu precădere în zona podurilor, pantelor, rampelor, pasajelor şi a principalelor artere de circulaţie. De asemenea, au fost transmise către Apa Nova toate locaţiile unde a fost semnalată prezenţa acumulărilor de apă în carosabil şi s-a intervenit pentru degajare. Traficul rutier se desfăşoară în condiţii normale", informează PMB.

Municipalitatea precizează că, potrivit raportărilor transmise de operatorii de salubritate, aceştia sunt pregătiţi să acţioneze cu 106 utilaje şi 204 operatori manuali, după cum urmează:

  • Sectorul 1 - 10 utilaje şi 106 operatori;
  • Sectorul 2 - 14 utilaje;
  • Sectorul 3 - şapte utilaje şi 18 operatori;
  • Sectorul 4 - 28 de utilaje şi 30 de operatori;
  • Sectorul 5 - 40 de utilaje şi 40 de operatori;
  • Sectorul 6 - şapte utilaje şi 30 de operatori.
articolul original.
❌