ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 9 December 2022Wall-Street

Ce poți face ca turist în Padova, cel mai vechi oraș al Italiei, dar cu prețuri mai degrabă studențești

Ce poți face ca turist în Padova, cel mai vechi oraș al Italiei

Padova nu adăpostește doar una dintre cele mai importante comunități de români din afara granițelor țării, ci este și un oraș turistic superb – și, mai ales, fără prea mulți turiști. Așa încât, dacă aveți pe la rude ori prieteni stabiliți în zonă sau dacă sunteți doar curioși să-l vizitați, v-am pregătit un mic ghid cu idei pe care nu le găsiți pe Google.

Legenda spune că Padova a fost fondată acum mai bine de 3.200 de ani de un grup de fugari din mitica Troie. Cum legenda a fost popularizată de poetul roman Virgiliu, care era din regiune, cel mai probabil e vorba de patriotism local. Totuși, arheologii au descoperit urmele unei așezări datând din perioada respectivă chiar în actualul centru al orașului.

Centrul respectiv nu e însă tocmai actual, ci medieval – și e chiar principalul punct de atracție al Padovei. De neratat este Palazzo della Ragione, primărie și palat de justiție din veacul al XIII-lea, care a intrat anul trecut pe lista UNESCO. Frescele de aici sunt absolut uluitoare, ca și uriașul cal de lemn construit pentru o paradă de la 1466. Piața acoperită de la parterul clădirii este probabil cea mai veche din UE – iar piața din față abundă de delicii culinare italiene la prețuri care sunt, de multe ori, sub cele din magazinele de la noi.

Cafeneaua istorică unde poți să nu comanzi

La doi pași (totul e la doi pași în zona turistică a Padovei) este cafeneaua Pedrocchi, una dintre cele mai faimoase cafenele din istoria Europei, deschisă acum aproape 200 de ani. În Salonul Verde de la parter se poate sta, conform tradiției locului, chiar fără să comanzi nimic, iar prețurile sunt rezonabile pentru cineva obișnuit cu Bucureștiul (o cafea e 5 euro, o prăjitură – 6).

Aici au tras de o apă Stendhal sau Dario Fo și tot de aici a pornit și revoluția de la 1848 în Padova. La etaj este bine ascuns un muzeu al istoriei moderne și contemporane a orașului, ale cărui camere or să vă aducă aminte de palatul din ”Ghepardul”.

Probabil cea mai cunoscută atracție turistică a orașului este capela Scrovegni, unde, pe la 1300, Giotto a dat startul picturii occidentale, rupând cu tradiția picturii bisericești bizantine (această afirmație conține urme de exagerare). O puteți vizita doar 15 minute și de pe Internet o să aflați că trebuie să vă faceți programare la oră fixă cu o zi înainte și că e aglomerat etc. Evident, nu e chiar așa: Padova oricum nu e tocmai invadată de turiști și dacă vă alegeți o oră mai puțin populară (puteți verifica online când e mai aglomerat), luați bilet de la intrare și gata. Cu același bilet mai puteți vizita și muzeul de artă de alături – 90% tablouri mediocre, 10% capodopere –, cel de arheologie și cel al artelor decorative de peste drum.

Corpuri uriașe și capete tăiate

Dacă v-a plăcut ”Pe frontul de Vest nimic nou”, în centru este și un mic muzeu militar gratuit, concentrat mai ales asupra Primul Război Mondial (explicabil, dată fiind relația ambiguă a Italiei de azi cu fascismul). Prima grădină botanică din lume și Prato della Valle, cea mai mare piață din Italia (poate și din Europa) nu sunt atât de impresionante pe cum sună.

Dar sâmbăta în Prato, care altminteri e pustiu, găsiți un uriaș talcioc cu prețuri bune (atenție însă la false antichități fabricate pe vapor). În schimb, dat fiind că Padova are cea mai veche facultate de medicină din lume, merită vizitat Muzeul Istoriei Medicinei, care e foarte multimedia și interactiv, principala atracție fiind un corp uman uriaș.

Palazzo del Bo' – vechea clădire a universității – e un alt loc cel puțin interesant. Galilei a predat aici, iar numele și blazonele studenților bogați pot fi încă admirate pe ziduri. Printre ei s-a numărat și stolnicul Constantin Cantacuzino, unchiul și eminența cenușie a lui Brâncoveanu, acest sfânt extrem de neplauzibil, cu care apoi s-a și certat, ceea ce a dus la binecunoscuta tăiere a capului. Nici capul lui Cantacuzino nu a rezistat însă mult prea mult pe umeri, despărțindu-se de ei doi ani după cel al lui Brâncoveanu.

Însă pentru mine cel mai fascinant muzeu din oraș este al cel al pre-cinematografiei, pitit la ultimul etaj al unei case de lângă Prato della Valle. Aici puteți vedea experimentele făcute în sutele de ani în care oamenii au fost disperați că nu pot pierde vremea în fața televizorului. Data viitoare când nu găsiți nimic de văzut pe Netflix, gândiți-vă doar că în secolul al XIX-lea alternativa consta în discuri sau plăci de sticlă cu imagini care se puneau într-un proiector ori în discuri de carton care se roteau într-o mașinărie.

Ce să faci în Padova dacă vrei să nu faci nimic

Padova de azi e mai ales un centru universitar, așa că străzile sunt pline de studenți, nu de turiști, ca în alte orașe italiene. Și prețurile sunt mai degrabă studențești. Cu 15 euro poți să mănânci în centru o pinsa (ceva ce în România nu găsești decât într-un singur loc, din câte știu) și să bei și o bere. Chiar și în sezonul rece, orașul e plin de tarabe cu tot felul de bunătăți. Totuși, țineți cont că specialitățile din zonă (afară de tiramisu) sunt destul de ciudate și grele și nu au mare legătură cu bucătăria ”mediteraneană”.

Dacă vreți doar să beți, Padova, ca mai toată regiunea, e cunoscută pentru spritz și e imposibil să nu găsești o terasă sau cafenea drăguță în centru. Pentru cumpărături, pe lângă lanțurile internaționale de magazine, în vechiul ghettou al orașului sunt multe magazine mici cu viniluri, gravuri, tricouri sau haine de designer unde, dacă știți un pic de italiană, vă puteți târgui la sânge cu proprietarul. Iar dacă nu aveți bani, Padova este pur și simplu un loc foarte plăcut unde să vă plimbați – cu condiția să evitați zona gării.

Deși par multe lucruri, tot ce am enumerat mai sus se poate face în 2 zile fără să vă rupeți picioarele. Merită chiar și un city-break, dat fiind că e foarte aproape atât de aeroportul din Veneția, cât și cel, incredibil de urât, din Treviso.

articolul original.

Traian Băsescu nu contestă în instanță că a colaborat cu securitatea

Traian Băsescu nu contestă în instanță că a colaborat cu securitatea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act de o cerere formulată de Traian Băsescu, prin care fostul preşedinte anunţă judecătorii că renunţă să conteste, printr-o cale extraordinară de atac, decizia instanţei prin care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi comuniste, notează Agerpres.

"Ia act de cererea formulată de revizuentul Băsescu Traian privind renunţarea la judecata cererii de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 1736 din 23 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr.3160/2/2019. Definitivă", se arată în hotărârea judecătorilor.

În luna octombrie, Traian Băsescu formulase o cerere identică şi la Curtea de Apel Bucureşti.

Prin cele două cereri de revizuire, Traian Băsescu a încercat să obţină anularea hotărârii prin care a fost declarat colaborator al Securităţii comuniste.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, pe baza unor fapte, împrejurări sau probe descoperite după ce judecata a avut loc, se urmăreşte retractarea unei hotărâri judecătoreşti civile definitive sau irevocabile şi efectuarea unei noi judecăţi.

În luna martie, Instanţa supremă a decis definitiv că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.

Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu, cu numele de sursă "Petrov", a dat note informative care au dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

"Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice", susţinea CNSAS.

Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.

În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi.

"Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS. Ne va împăca un al treilea, judecătorul", a spus, atunci, Băsescu.

Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate "căpitan Traian Băsescu".

"Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (...) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale", s-a apărat el.

Băsescu a menţionat că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. El a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia.

"Navele româneşti operau în toate porturile lumii şi la Secţia comercială studenţii erau familiarizaţi şi pregătiţi pentru contacte cu străini. (...) Niciodată nu am considerat că acele relaţii ale noastre cu studenţii cehi puteau fi condamnate. Nu ne ascundeam, pentru că nimeni nu ne interzicea", a explicat fostul şef al statului.

articolul original.

Ciucă: Vom continua toate demersurile pentru aderarea la spaţiul Schengen pentru a ne îndeplini obiectivul naţional

Ciucă: Vom continua toate demersurile pentru aderarea la spaţiul Schengen pentru a ne îndeplini obiectivul naţional

Premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, a anunţat că demersurile pentru aderarea României la Schengen vor fi continuate şi a precizat că decuplarea în acest dosar de Bulgaria este o măsură care trebuie analizată, notează Agerpres.

"Aşa cum am discutat cu preşedintele României, aşa cum am discutat în această dimineaţă cu preşedintele PSD, vom continua toate demersurile pentru aderarea la spaţiul Schengen pentru a ne îndeplini obiectivul naţional. Avem această decizie politică unitară. Este nevoie să continuăm acest demers din respect pentru români, din respect pentru partenerii noştri europeni", a spus Ciucă, înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

El a afirmat că în acest moment se discută soluţiile cu privire la aderarea la Schengen.

"În acest moment se discută cu instituţiile europene şi cu preşedinţia cehă pentru a putea să identificăm care sunt soluţiile imediate care pot fi luate şi de asemenea, discutăm cu partea suedeză pentru că urmează să preia preşedinţia de la Cehia şi să analizăm oportunitatea pe agenda Consiliului a deciziei de aderare", a afirmat Ciucă.

Chestionat dacă preşedintele Klaus Iohannis ar putea cere la Consiliul European de săptămâna viitoare rediscutarea acestui subiect şi convocarea unui Consiliul JAI extraordinar, premierul a răspuns că în acest moment se discută la nivelul Ministerului de Externe şi cu instituţiile europene care ar putea fi soluţiile şi demersurile care să ducă la o decizie favorabilă.

"Altfel, să repunem pe agendă subiectul în condiţiile în care Austria îşi menţine decizia politică de a nu fi de acord cu aderarea României nu cred că este oportun să înaintăm un termen faţă de care să ne raportăm faţă de o decizie", a spus Ciucă.

Întrebat despre o decuplare de Bulgaria în acest dosar, premierul a precizat că este o "măsură pe care trebuie să o analizăm".

"Este un demers pe care fiecare ţară trebuie să şi-l asume individual", a afirmat Nicolae Ciucă.

El a susţinut că în şedinţa Consiliului JAI de joi s-a discutat despre o decuplare de Bulgaria, dar nu a fost aprobată de către această ţară şi Austria.

articolul original.

BNR: Banca Naţională a reuşit să facă din cursul valutar un stâlp de stabilitate pentru economia naţională

BNR: Banca Naţională a reuşit să facă din cursul valutar un stâlp de stabilitate pentru economia naţională

Banca Naţională a reuşit să facă din cursul valutar un stâlp de stabilitate pentru economia naţională, încercată de multe riscuri, de multe incertitudini şi mai ales de deficite, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), care a adăugat că, din octombrie 2009 şi până în prezent, leul s-a depreciat faţă de euro cu doar 89 de bani, notează Agerpres.

"Cursul valutar este un indicator foarte special şi are conotaţii psihologice foarte multe. E de ajuns ca o voce de la Banca Naţională să vină şi să spună ceva în legătură cu viitorul cursului valutar, ca piaţa să reacţioneze imediat în direcţia asta. Din această cauză, Banca Naţională a României şi, asemenea ei, toate băncile mari din lume nu fac comentarii privind intervenţiile de pe piaţa valutară. Banca Naţională a făcut comentarii foarte puţine şi mai ales de felul următor: că Banca Naţională intervine pe piaţa valutară. Intervine atunci când leul în raport cu euro se apreciază exagerat sau intervine atunci când leul în raport cu euro se depreciază exagerat. În alte situaţii, Banca Naţională recurge la alte instrumente pentru a reglementa cursul (...) Faptul că Banca Naţională şi-ar fi făcut nişte prognoze care sunt aici, eu mă refer la nişte lucruri foarte simple. Pe calcule. Banca Naţională nu numai că a făcut comentarii, a publicat un comunicat în care a arătat că, după ce rezerva valutară a crescut cu 2,7 miliarde, în luna octombrie, în noiembrie a avut o scădere de 700 de milioane. Mulţi din piaţă au zis că Banca Naţională a intervenit, a vândut valută. Problema este că Banca Naţională nu avea nevoie să vândă valută în momentul de faţă, pentru că cursul nu era ameninţat de nimic", a susţinut Vasilescu.

Conform oficialului BNR, cursul este stabil din octombrie 2009 şi până în prezent, iar leul s-a depreciat faţă de euro cu doar 89 de bani.

"Practic, Banca Naţională a putut să spună că a reuşit să facă din cursul valutar un stâlp de stabilitate pentru economia naţională, încercată de multe riscuri, de multe incertitudini şi mai ales de deficite. Avem un deficit de buget, avem deficit de balanţă comercială, avem deficit de cont curent, avem alte deficite, ca deficitul de autostrăzi, ca deficitul de spitale moderne şi aşa mai departe. Ei bine, Banca Naţională a reuşit să facă din cursul valutar un stâlp al stabilităţii. În condiţiile astea, fără să vândă valută, cursul se menţine acolo şi Banca Naţională a dat raport clar. Ce s-a întâmplat? România a avut pe luna respectivă, în noiembrie, o plată de 1,7 miliarde de euro, o datorie a statului. Cunoaşteţi foarte bine că statul român are un deficit bugetar. Deficitul bugetar e definit într-un fel de cărţi, dar eu să vi-l definesc altfel, ca să se înţeleagă mai bine ce înseamnă acest deficit bugetar. Bugetul este constituit din două părţi: o parte de venituri şi o parte de cheltuieli. Se trage linie după ce veniturile se egalizează cu ce cheltuim. Dar acolo unde s-a tras linie, veniturile s-au încheiat şi cheltuielile continuă. Aici apare deficitul bugetar, care nu este altceva decât suma cu care statul se poate împrumuta pe pieţele internaţionale şi interne ca să-şi îndeplinească obligaţiile bugetare", a explicat consilierul guvernatorului BNR.

Acesta a atras atenţia asupra faptului că dacă o ţară se îndatorează prea mult şi deficitul creşte "pieţele internaţionale încep să devină suspicioase şi nu-ţi mai dau împrumuturi".

"Banca Naţională nu a avut nevoie de aşa ceva, n-a avut nevoie să intervină pentru a sprijini cursul. Sunt 31 de ani de luptă în Banca Naţională cu aducerea acestui curs valutar la rolul de astăzi de stâlp al stabilităţii. De ce trebuie să plătească Banca Naţională datoria ţării? Pentru că rezerva este a ţării (...)", a punctat Adrian Vasilescu.

Mediul financiar-bancar şi de afaceri din România discută, vineri, în cadrul dezbaterii cu titlul "Learned Lessons in Crises Times A Global Puzzle", despre cele mai importante evenimente economice ale anului.

articolul original.

Maia Sandu: Laţul se strânge pentru fugarii corupţi din Moldova

Maia Sandu: Laţul se strânge pentru fugarii corupţi din Moldova

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat noile sancţiuni anunţate de Regatul Unit împotriva a 30 de persoane din întreaga lume, "care au comis abuzuri grave", precizând că printre ei se numără şi Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor, scrie Agerpres.

"Laţul se strânge pentru fugarii corupţi din Moldova. Astăzi, Ministrul de Externe britanic a făcut publică o listă ce vizează 30 de indivizi din întreaga lume, care au comis abuzuri grave. Pe această listă sunt incluşi Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor, ca persone implicate în acte grave de corupţie şi finanţare ilegală. Toate activele în proprietatea acestor indivizi, aflate pe teritoriul Regatului Unit şi teritoriile care-i aparţin, vor fi blocate şi le va fi interzis accesul în această ţară", a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

"Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se alătură, astfel, ţărilor care sprijină eforturile noastre anticorupţie. Suntem recunoscători pentru această decizie, anunţată chiar de Ziua internaţională împotriva corupţiei. Le mulţumesc tuturor partenerilor noştri externi pentru cooperare şi sprijin în lupta noastră cu corupţii care ne-au prejudiciat statul şi cetăţenii", a adăugat preşedinta Republicii Moldova.

Regatul Unit a anunţat vineri sancţiuni împotriva a 30 de indivizi din întreaga lume, descrişi ca ''personaje politice corupte, autori ai unor încălcări ale drepturilor omului şi ai unor acte de violenţă sexuală legate de un conflict''. Printre regimurile vizate se numără cele din Mali, Sudanul, de Sud, Myanmar, Iran sau Rusia, sancţiunile fiind adoptate în virtutea legislaţiei britanice privind drepturile omului şi combaterea corupţiei, transmite Reuters.

Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor sunt incluşi la capitolul "personaje politice corupte".

Plahotniuc este prezentat ca "om de afaceri şi fost politician", care "a fugit de justiţia din Moldova" şi care "este implicat în capturarea şi coruperea instituţiilor de stat din Moldova".

Şor este prezentat ca "preşedinte al Partidului Şor din Moldova" şi o persoană care "ar fi fost implicată în scandalul din 2014 privind frauda bancară din Moldova", fiind de asemenea "acuzat de dare de mită pentru a-şi asigura poziţia de preşedinte al Băncii de Economii în 2014".

Noul regim de sancţiuni al Londrei a fost adoptat în coordonare cu parteneri internaţionali pentru a marca Ziua Internaţională a Anticorupţiei şi Drepturilor Omului.

articolul original.

Îți merge greu laptopul din cauza browserului Chrome? Anunțul Google care te-ar putea ajuta

Îți merge greu laptopul din cauza browserului Chrome? Anunțul Google care te-ar putea ajuta

Google a anunțat noi setări care ar urma să scape browserul Chrome de unele dintre cele mai vehemente critici care îi sunt aduse, respectiv consumul exagerat de memorie RAM.

Chrome este cel mai utilizat browser la nivel global, conform datelor Statista, cu o cotă de piață de 65% în noiembrie 2022, fiind urmat pe locul doi de Safari, cu 18,8%. Una dintre cele mai vehiculate critici la adresa Chrome este legată de consumul ridicat de memorie, care face ca dispozitivele utilizatorilor, ce nu beneficiază de specificații de top, să se miște mai lent.

Cele două noi setări se numesc „Memory Saver” și „ Energy Saver Mode” și aduc următoarele schimbări:

  • Memory Saver promite reducerea memoriei folosite de către browser cu până la 40%. Va realiza acest lucru prin a înceta să mai ruleze paginile deschise de tine și inactive. Astfel, în momentul în care te întorci la o pagină pe care ai deschis-o anterior și nu ai mai folosit-o, aceasta se va reîncărca.
  • Energy Saver Mode limitează conținutul media de pe paginile web deschise, respectiv efectele vizuale de pe site-urile cu animații și video-uri, atunci când bateria laptopului scade sub 20%.

În cazul ambelor funcționalități, vei avea posibilitatea de a alege site-uri cărora să nu li se aplice, dar și să se activeze automat după anumite perioade de timp. Concret, dacă nu ai mai intrat de 5 minute pe o fereastră pe care o ai deschisă în browser, aceasta va deveni automat inactivă și nu va mai rula, reducând astfel consumul de memorie.

Cele două noi funcționalități ar trebui să fie disponibile cât mai curând, odată cu update-ul pe care Google îl face browser-ului(Chrome 108), la nivel global.

articolul original.

În Coreea de Sud, oamenii vor întineri prin lege cu un an sau chiar doi

În Coreea de Sud, oamenii vor întineri prin lege cu un an sau chiar doi

Parlamentul sud-coreean a decis ca, de la 1 iunie 2023, vârstele tuturor cetățenilor să fie standardizate. Până acum, locuitorii țării asiatice își calculau vârsta într-un mod cu totul diferit față de restul lumii.

Coreenii au două sau chiar trei vârste: una ”internațională”, calculată la fel cum facem și în România, una ”coreeană” și una ”calendaristică”. Sună complicat? Așa și este, și de aceea legislativul de la Seul a decis ca țara să folosească același model ca restul lumii, scrie CNN.

În Coreea, vârsta este calculată, în mod tradițional, ca și cum persoana avea un an în momentul nașterii, la care se adaugă un an la fiecare 1 ianuarie. Astfel, un bebeluș nu are o zi, ci un an și o zi. Astfel se poate ajunge ca diferența între vârsta internațională și cea coreeană să fie și de 2 ani.

Vârsta ”calendaristică” este un compromis și se calculează ca diferența în ani între anul curent și anul nașterii (eliminând vârsta de un la naștere). De exemplu, dacă cineva s-a născut în anul 1990 și este anul 2022, acea persoană are 32 de ani. Conform acestui sistem, toți coreenii împlinesc un an în plus la începutul anului, indiferent de ziua nașterii lor.

Majoritatea cetățenilor folosesc în viața de zi cu zi varianta tradițională, dar în acte și în relația cu instituțiile oficiale, pe cea internațională. Vârsta calendaristică e folosită pentru calculul vârstei legale pentru consumul de alcool, țigări – și pentru serviciul militar. Legea votată acum va generaliza însă utilizarea vârstei internaționale – așa că sud-coreenii vor întineri cu un an sau doi.

articolul original.

CIO Talks - CLOUD AND DIGITAL BUSINESS ECOSYSTEM Webcast, Miercuri, 14 Decembrie 2022, între orele 14:00-16:30 Organizat de CIO Council și Revista CARIERE

CIO Talks - CLOUD AND DIGITAL BUSINESS ECOSYSTEM Webcast, Miercuri, 14 Decembrie 2022, între orele 14:00-16:30 Organizat de CIO Council și Revista CARIERE

În cadrul evenimentului dedicat profesioniștilor din domeniul IT, vorbim despre migrarea în cloud si ecosistemul digital al business-urilor. Infrastructuri IT complexe, departamente întregi au fost „transferate” în cloud. Din câte se pare, securitatea cloud nu mai constituie o piedică în calea adoptării soluției cloud, iar sistemele Legacy existente ar putea fi și ele transferate. Sistemele BIG Data, camerele de securitate, soluțiile ERP majore sau sistemele tranzacționale esențiale devin practici obișnuite în cloud.

Printre subiectele abordate:

• Situația Cloud computing. Tendințe și tehnologii
• Soluții de cloud public, hibrid și privat
• Strategia Edge Computing și Cloud
• AI, streaming-ul video, soluțiile ERP - totul migrează către cloud
• Soluții de securitate cibernetică în cloud
• Cum putem satisface nevoia de resurse de know- how prin intermediul soluțiilor cloud PaaS
• Cum să „transferăm” o întreagă organizație într-un weekend?
• Aplicații Legacy. Sunt acestea încă limitative, când vine vorba despre adoptarea soluției cloud?
• Soluții cloud pentru continuitatea afacerilor și pentru recuperarea în caz de dezastru
• Studii de caz privind migrarea în cloud
• Scrierea unui cod nativ în cloud
• Soluții pentru sectorul public. Situația soluției cloud în mediul guvernamental.

Invitați speakeri ai evenimentului:

Ionuț Roșca, Data Protection Solutions Specialist, Dell EMC
Alexandru Ticamera, Corporate Account Executive CEE, Google Cloud
Daniel Gruia, CIO Council Member
George Lazăr, CIO Council Member

Evenimentul va fi moderat de Yugo NEUMORNI, Președintele CIO Council România.

Asociația Directorilor de IT și Comunicații “CIO Council” reprezintă România în cadrul asociației pan-europene European CIO Association – EUROCIO începând din 2017. EUROCIO este o asociație non-profit înregistrată în Bruxelles și are în componentă peste 1000 de membrii din 16 țări europene care reprezintă peste 700.000 de angajați din domeniul IT. EuroCIO este unica entitate care reprezintă funcția CIO în față autorităților europene. Asociația Directorilor de IT și Comunicații „CIO Council” este o asociație non profit, voluntară și independența față de furnizorii de servicii și soluții IT, care reunește un grup important de CIOs și foști CIOs din România.

SUPPORTING PARTNERS: Dell Technologies, Google Cloud

Community Partners: ISACA, PWN

Media Partners: Revista HR Manager, Biz, CONAF, Doing Business, Financial Intelligence, HR Club, Hipo, Jurnalul de Afaceri, Learning Network, GEEKI, Market Watch, GEEKI, Techcafé, Revista Patronatului Român, SoftLead, Spot, Wall-Street, Traduce.re

articolul original.

Macron promite prezervative gratuite în farmacii: „Nu exclud să mergem până la vaccinarea obligatorie”

Macron promite prezervative gratuite în farmacii: „Nu exclud să mergem până la vaccinarea obligatorie”

O țară din Europa va oferi prezervative gratuite de la începutul lui 2023. Accesul la prezervative masculine va fi gratuit în farmaciile din Franţa pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, începând de la 1 ianuarie, a anunţat preşedintele Emmanuel Macron, pe fondul unei creşteri a numărului de cazuri de infecţii cu transmitere sexuală, transmite AFP, scrie Agerpres.

"Este o mică revoluţie de prevenţie", a adăugat şeful statului în timpul unei deplasări în apropiere de Poitiers (centru-vest).

Din decembrie 2018, pentru a lupta împotriva SIDA şi a infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS), costurile prezervativelor sunt suportate de sistemul de asigurări sociale în baza unei reţete de la un medic sau de la o moaşă.

Însă acest dispozitiv rămâne încă necunoscut: doar 21% dintre minori şi 29% dintre cei cu vârste de 18-24 de ani îl cunosc, potrivit preşedinţiei franceze.

Numărul infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS), în special cu Chlamydia şi gonococ, este în creştere în rândul tinerilor, în special în rândul bărbaţilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani (cu 45% mai multe între 2017 şi 2019), potrivit datelor preşedinţiei. În 2021, numărul noilor cazuri diagnosticate de infecţie HIV a stagnat, în jurul a 5.000.

Printre celelalte progrese necesare pentru "sănătatea sexuală a tinerilor", şeful statului a menţionat vaccinarea adolescenţilor - fete şi băieţi - împotriva infecţiilor cu papilomavirus, asociate apariţiei mai multor tipuri de cancer, în special de uter.

"Nu exclud să mergem până la vaccinarea obligatorie când toate acestea vor fi instalate şi când vom avea recomandări bune", a insistat şeful statului.

Bugetul asigurărilor sociale, adoptat săptămâna trecută de Parlament, prevede şi contracepţia de urgenţă gratuită pentru toate femeile, fără reţetă de la medic.

Totodată, se intenţionează introducerea screening-ului pentru anumite infecţii cu transmitere sexuală fără trimitere de la medic, pentru toată lumea şi gratuit pentru persoanele cu vârste sub 26 de ani.

articolul original.

Oficial maghiar: Ungaria a susţinut mereu aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Oficial maghiar: Ungaria a susţinut mereu şi aderarea României şi Bulgariei la Shengen

Controalele la frontieră vor fi desfiinţate de la 1 ianuarie 2023 pe porţiunea de graniţă de 344 de kilometri dintre Ungaria şi Croaţia, ca urmare a aprobării integrării Croaţiei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, a declarat secretarul de stat în Ministerul de interne ungar Bence Retvari, transmite MTI, preluat de Agerpres.

El a amintit şi de beneficiile pe care le-ar aduce aderarea la Schengen a României şi Bulgariei.

Această schimbare va impulsiona turismul şi transportul dintre cele două ţări, a declarat presei oficialul ungar după ce Consiliul UE a aprobat intrarea Croaţiei în spaţiul Schengen.

De asemenea, poliţiştii care lucrau până acum la această graniţă vor putea fi transferaţi în alte posturi, a adăugat el.

Oficialul ungar a notat că şi România şi Bulgaria au fost foarte aproape de a adera la Schengen, doar două voturi despărţindu-le de aprobare.

Retvari a subliniat că Ungaria a susţinut întotdeauna aderarea la Schengen nu doar a Croaţiei, ci şi a României şi Bulgariei, ceea ce, pe lângă întărirea relaţiilor economice, poate creşte şi nivelul de protecţie a frontierelor externe ale UE.

În plus, aderarea României ar facilita trecerea graniţei pentru etnicii maghiari care trăiesc în România, a mai notat oficialul ungar.

articolul original.
Ieri — 8 December 2022Wall-Street

Blocajul Schengen: Ambasadoarea Austriei, convocată la MAE de Aurescu

Blocajul Schengen: Ambasadoarea Austriei, convocată la MAE de Aurescu

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus convocarea ambasadoarei Republicii Austria la Bucureşti la sediul MAE, pentru a i se comunica poziţia României cu privire la aderarea la spaţiul Schengen şi protestul MAE faţă de atitudinea nejustificată şi inamicală a Austriei, "care va produce consecinţe inevitabile asupra relaţiilor bilaterale".

"Ambasadoarei Austriei i s-a transmis că votul negativ al Vienei surprinde cu atât mai mult în contextul existenţei unor relaţii diplomatice îndelungate, cu o tradiţie de peste 100 de ani, între ţările noastre, precum şi al cooperării bilaterale substanţiale în special în domeniul economic - Austria fiind unul dintre partenerii economici cei mai importanţi ai României şi al doilea investitor străin pe piaţa românească. În egală măsură, colaborarea româno-austriacă în plan regional şi european, precum şi coordonarea strânsă în dosare de interes comun în plan internaţional ar fi trebuit să cântărească considerabil în decizia de vot a Austriei", a anunţat MAE, într-un comunicat transmis Agerpres.

De asemenea, i s-a transmis ambasadoarei protestul ferm faţă de acuzaţiile exprimate de autorităţile austriece cu privire la aşa-zise presiuni asupra firmelor austriece, afirmaţii care sunt inadmisibile, nefiind în conformitate cu realitatea.

"În continuare, MAE va rămâne deplin angajat, alături de Ministerul Afacerilor Interne şi celelalte instituţii româneşti implicate, pentru realizarea obiectivului aderării României la spaţiul Schengen, ca parte esenţială a consolidării securităţii interne a Uniunii Europene în ansamblul său. MAE reaminteşte faptul că în toată această perioadă partea română a acţionat ferm, prin demersuri concrete şi complexe, reuşind cu succes înlăturarea obiecţiilor Regatului Ţărilor de Jos şi Suediei. În acest context, trebuie subliniat că votul Olandei din Consiliul JAI din 8 decembrie nu a fost dat împotriva României, aşa cum a fost clar menţionat de partea olandeză în cadrul reuniunii", se adaugă în comunicat.

Totodată, MAE îşi exprimă aprecierea deosebită pentru sprijinul de care România a beneficiat din partea Preşedinţiei cehe a Consiliului UE, a Comisiei Europene şi a Parlamentului European, a tuturor partenerilor europeni, precum şi a partenerilor de cooperare din ţara noastră care au sprijinit demersul României.

articolul original.

Târgul de Crăciun din Craiova, pe locul al treilea într-un top european, înaintea Vienei

Târgul de Crăciun din Craiova, pe locul al treilea într-un top european, înaintea Vienei

Târgul de Crăciun din municipiul Craiova este pe locul al treilea în topul celor mai frumoase târguri organizate în Europa, clasament realizat de site-ul specializat europeanbestdestinations.com şi prezentat joi după-amiază. Potrivit clasamentul, primul loc a fost adjudecat de Budapesta, cel de-al doilea de oraşul Gdańsk din Polonia, iar pe locul al patrulea s-a clasat Viena.

"Măcar suntem răzbunaţi, noi, românii, că suntem înaintea Austriei, astăzi. Realmente este o surpriză şi faptul că suntem înaintea Vienei cred că astăzi, pentru români, este o bucurie foarte mare", a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, imediat după aflarea rezultatului, la ora 17.00.

Anul trecut municipiul Craiova s-a plasat, în acelaşi clasament, pe locul al şaselea.

"Le mulţumesc tuturor celor care au votat Craiova pentru a deveni una dintre cele mai frumoase destinaţii de Crăciun. Iată că suntem pe podium anul acesta. Asta înseamnă că trebuie să ne pregătim de următorul târg. (...) Sunt foarte mulţi turişti care au venit zilele acestea la Craiova şi sunt convinsă că după ce vor vedea noul clasament vor veni şi mai mulţi zilele următoare. Sunt convinsă că nu are nimeni căsuţe atât de frumoase de Crăciun. Sincer, speram să fie un loc mai sus decât locul 6. Am văzut că sunt foarte multe târguri de Crăciun foarte frumoase şi realmente este o surpriză şi faptul că suntem înaintea Vienei cred că, astăzi, pentru români, este o bucurie foarte mare", a declarat Vasilescu.

Locul 5 a fost obţinut de Montbeliard, Franţa; locul 6 - Essen, Germania; locul 7 - Valkenburg, Olanda; locul 8 - Madeira, Portugalia; locul 9 - Govone & Asti, din Italia, iar pe locul 10 - Madrid, Spania.

Târgul de Crăciun de la Craiova a obţinut un total de 41.884 voturi, multe dintre acestea provenind din afara României - SUA, Marea Britanie, Ţările de Jos şi Germania. Între Craiova şi Gdansk din Polonia, oraş clasat pe locul al doilea s-a înregistrat o diferenţă de 6.137 de voturi, iar Budapesta a câştigat locul I cu 51.253 de voturi.

În total, 374.803 de persoane, din 179 de ţări, au intrat pe site şi au votat pentru cele 20 de oraşe candidate, propuse de European Best Destinations. Din România, Craiova a fost singurul oraş înscris în competiţie.

articolul original.

Austriecii de la Erste (BCR) după blocajul Schengen: Nu există state membre de mâna a doua

Austriecii de la Erste (BCR) după blocajul Schengen: Nu există state membre de mâna a doua

Erste Group, proprietarul austriac al băncii românești BCR, a reacționat după ce Austria a blocat aderarea României la Schengen.

BCR a blocat comentariile la postarea pe Facebook în care CEO-ul Erste a reacționat la decizia de astăzi a Austriei.

Redăm mai jos intergral declarațiile lui Willi Cernko, CEO Erste Group.

”Erste Group este o companie europeană – și, în special, o companie din Europa Centrală. Pentru noi, #believeineurope nu este doar o formulare, ci este expresia convingerilor noastre profunde. Nu este doar despre faptul că noi credem în Europa, ci este despre faptul că susținem Europa și apărăm ideea europeană. Acest lucru este valabil mai ales astăzi, când o decizie a Consiliului JAI are impact direct asupra a peste 5.000 dintre colegii mei și a peste 2,8 milioane dintre clienții noștri din România.

Susținem o Europă puternică și susținem o Uniune Europeană puternică. Și suntem convinși că numai o Uniune Europeană unită poate fi o Uniune Europeană puternică. Însă, o Uniune Europeană unită este una în care toți cetățenii UE au aceleași drepturi și obligații. Nu există state membre de mâna a doua. Prin urmare, obiectivul nostru trebuie să fie ca toți cetățenii să beneficieze în mod egal de libertățile Uniunii. Acest lucru include, de asemenea, participarea la spațiul Schengen.

Regretăm rezultatul votului de astăzi în Consiliu. România și Austria au multe lucruri de care sunt strâns legate împreună. Sociale, culturale și, bineînțeles, și economice. Austria este unul dintre cei mai importanți investitori din România, iar România este, la rândul ei, o piață de export foarte importantă pentru companiile austriece.

Un drept de veto este cea mai puternică poziție pe care o poate adopta un stat membru al UE la vot. Presupunem că guvernul austriac a cântărit acest pas cu mare atenție și respectăm faptul că trebuie să ia în considerare și preocupările de securitate. Unitatea nu înseamnă că toți partenerii trebuie să fie întotdeauna de aceeași părere, fără nicio discuție. Cu toate acestea, este clar că acest pas va avea consecințe foarte palpabile pentru milioane de cetățeni ai UE. Prin urmare, scopul nostru comun trebuie să fie găsirea rapidă a unei soluții viabile. La nivelul Erste Group, ne dorim și ne vom aduce contribuția la acest obiectiv, prin urmare facem apel la liderii politici de la toate nivelurile să își asume responsabilitatea pentru a găsi o soluție”.

articolul original.

Reacții Schengen: ”Rusia se bucură de încă o nedreptate care i se face României”

Reacții Schengen: ”Rusia se bucură de încă o nedreptate care i se face României”

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat că votul împotriva aderării României la Schengen "este un vot împotriva UE în ansamblul său" de care se vor bucura "unii actori non-UE".

"Votul împotriva propunerii preşedinţiei cehe nu este un vot împotriva României, este un vot împotriva UE în ansamblul său şi împotriva unităţii noastre de care, păcate, unii actori non-UE se vor bucura. În îndelungata sa istorie, României i s-au făcut multe nedreptăţi. De cele mai multe ori, la realizarea acestora a pus umărul Rusia. Simţim că Rusia este pe cale să se mai bucure o dată de încă o nedreptate care i se face României. (...) Credeţi că Rusiei nu îi convine de minune că România nu este integrată pe deplin în spaţiul Uniunii Europene? Îi convine", a declarat Lucian Bode, citat de Agerpres.

El a adăugat că aderarea la Schengen rămâne obiectivul de ţară al României.

"Eforturile noastre nu se vor opri până când România nu îşi va primi locul în rândul marii familii europene. Aderarea la Spaţiul Schengen rămâne obiectivul de ţară al României. Am convingerea că vom repara această imensă nedreptate făcută României, românilor, pentru că principiile Uniunii Europene vor prevala intereselor izolate de moment", a transmis ministrul Afacerilor Interne.

Iohannis: Atitudine regretabilă și nejustificată a Austriei

Lipsa consensului de astăzi în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen, pe fondul opoziţiei Austriei, este profund nedreaptă pentru ţara noastră şi cetăţenii români, afirmă preşedintele Klaus Iohannis.

"România merita să primească un vot favorabil. O confirmă datele solide, rezultatele misiunilor recente de evaluare ale statelor membre şi instituţiilor europene. Un singur stat membru a ales să ignore aceste realităţi şi să blocheze unanimitatea europeană, în mod inexplicabil şi dificil de înţeles pentru întreaga Uniune Europeană. Atitudinea regretabilă şi nejustificată a Austriei din cadrul reuniunii de astăzi riscă să afecteze unitatea şi coeziunea europene, de care avem atât de multă nevoie mai ales în actualul context geopolitic", precizează preşedintele Iohannis.

El subliniază că România va continua să acţioneze cu responsabilitate, hotărâre şi bună credinţă în direcţia consolidării securităţii interne a Uniunii Europene, aşa cum a făcut-o şi până în prezent.

Şeful statului mulţumeşte tuturor statelor membre şi Comisiei Europene care, recunoscând meritele României în securizarea frontierei externe a UE şi în consolidarea proiectului european, au susţinut aderarea ţării noastre la Schengen.

"Sprijinul şi solidaritatea exprimate azi au fost impresionante, reconfirmând aprecierea de care se bucură România în plan european", spune şeful statului.

Iohannis transmite că aderarea la spaţiul de liberă circulaţie rămâne obiectivul strategic al României.

"Dragi români, România nu se opreşte aici! Aderarea la Schengen este obiectivul nostru strategic şi nu ne vom opri până nu îl vom atinge", conchide preşedintele Iohannis.

articolul original.

Val de COVID în Franța. Președintele Macron poartă din nou mască

Val de COVID în Franța. Președintele Macron poartă din noua mască

Preşedintele francez Emmanuel Macron a purtat din nou în public o mască sanitară şi a spus că este nevoie de o "revenire la obiceiuri" în faţa unei noi recrudescenţe a pandemiei de COVID-19, "pe bază de voluntariat", informează AFP, preluat de Agerpres.

"Urmez recomandările ministrului meu", a declarat preşedintele francez, alături de ministrul Sănătăţii, Francois Braun, care a purtat şi el o mască sanitară în timpul unei deplasări la Poitiers, un oraş din partea central-vestică a Franţei.

"În faţa recrudescenţei pandemiei (...), cred că ar fi bine să facem puţină pedagogie, pentru că nimeni nu mai vrea să revenim la obligaţiile generalizate" , a continuat şeful statului francez.

"Este şi un fel prin care ne reluăm obiceiurile pe bază de voluntariat, precum şi spiritul responsabilităţii", a subliniat Emmanuel Macron.

În faţa unui al nouălea val de COVID-19, căruia i se adaugă epidemii de gripă şi de bronşiolită, Guvernul de la Paris refuză deocamdată să adopte măsuri obligatorii, dar nu exclude posibilitatea de a îşi înăspri poziţia privind purtarea măştii sanitare dacă situaţia epidemiologică o va impune.

Duminică, ministrul francez al Sănătăţii a lansat "un apel solemn" compatrioţilor săi, îndemnându-i pe cei mai fragili dintre ei să se vaccineze împotriva COVID-19 în faţa acestui nou val al pandemiei.

În Franţa, primele opt valuri epidemiologice au adus o anumită imunitate a populaţiei generale, în mare parte vaccinată cu schemă completă, dar care înregistrează întârzieri în ceea ce priveşte vaccinările cu cel de-al doilea booster anti-COVID-19. Deşi numărul total al pacienţilor spitalizaţi a rămas inferior în comparaţie cu cele mai înalte niveluri observate de-a lungul acestui an, noua recrudescenţă a pandemiei riscă să afecteze un sistem naţional de sănătate aflat deja în dificultate.

Pandemia de COVID-19 a provocat peste 158.000 de decese în Franţa şi peste 6,6 milioane de victime la nivel mondial, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

articolul original.

UDMR: Veto-ul Austriei, un joc politic mizerabil

UDMR: Veto-ul Austriei, un joc politic mizerabil

Veto-ul Austriei faţă de aderarea României la spaţiul Schengen reprezintă o atitudine 'incorectă, imorală, lipsită de argumente solide, arătând un joc politic mizerabil', a afirmat vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR.

"O decizie mizerabilă! Astăzi, Consiliul miniştrilor europeni de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) a respins aderarea României la spaţiul Schengen.

Veto-ul Austriei este o atitudine incorectă, imorală, lipsită de argumente solide, arătând un joc politic mizerabil. Da, este o decizie mizerabilă împotriva fiecărui cetăţean român, împotriva tuturor comunităţilor din România, împotriva bunului simţ, împotriva legilor care guvernează libertatea de mişcare în interiorul Uniunii Europene", a precizat liderul UDMR, într-o postare pe Facebook, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, România, de 11 ani, îndeplineşte toate criteriile de aderare la spaţiul Schengen, are susţinerea tuturor statelor membre, "iar Austria, prin această decizie ipocrită, arată încă o dată că regulile şi valorile comune pot fi călcate în picioare".

"România va continua să lupte pentru acest drept, trebuie să facă acest lucru demn, curajos, fără niciun compromis şi fără a ceda la şantajul mizerabil din partea Austriei. În aceste vremuri grele şi complicate trebuie întărită solidaritatea europeană şi nu excluderea. Nu numai România are nevoie de această solidaritate, ci întreaga Uniune Europeană", a transmis vicepremierul Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a precizat că nu găseşte nicio scuză pentru Olanda.

"Nu găsesc nicio scuză pentru Olanda, doar comportamentul lor a fost mai perfid", a afirmat Kelemen Hunor.

articolul original.

Analiză: Investitorii imobiliari sunt pesimiști în legătură cu situația economică a României, dar încă nu renunță la investiții

Analiză: Investitorii imobiliari sunt pesimiști în legătură cu situația economică a României, dar încă nu renunță la investiții

Investitorii și dezvoltatorii imobiliari din România consideră că inflația, creșterea costurilor aferente finanțării, situația geopolitică și majorarea costurilor de construcție sunt principalii factori care impactează piața imobiliară, urmând să influențeze atât cererea, cât și nivelul chiriilor.

În ciuda presiunilor care survin din surse diverse, investitorii rămân pozitivi, majoritatea având planuri de expansiune în România în următorii trei ani, reiese din datele primei ediții a Real Estate Investors Sentiment Barometer, realizat de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Cushman & Wakefield Echinox a intervievat în perioda 1 octombrie – 1 noiembrie 45 de manageri ai unora dintre cei mai importanți investitori și dezvoltatori imobiliari locali, regionali și globali cu un portofoliu cumulat în România de peste 10 miliarde de euro, reprezentând aproximativ jumătate din piața imobiliară locală.

Inflația a fost indicată aproape în unanimitate (93%) drept principalul risc macroeconomic care ar putea avea impact asupra pieței imobiliare din România, o piață care va fi influențată și de creșterea costurilor de finanțare (86% din răspunsuri) și de situația geopolitică (76%).

În ciuda provocărilor existente, o majoritate clară a investitorilor (71%) caută să își extindă portofoliile, în vreme ce restul de 29% își propun să își mențină portofoliile actuale în următorii trei ani. Niciun respondent nu a indicat așteptări de reducere a activității sale.

”Rezultatele sondajului realizat în rândul investitorilor și dezvoltatorilor imobiliari din România ne relevă gradul de maturizare la care a ajuns piața locală, în care marea majoritate a actorilor, locali și străini, își fac planuri pe termen lung, înțelegând pe deplin evoluția ciclică a pieței.

Anul 2022 va înregistra probabil un volum al tranzacțiilor record, de peste 1,2 miliarde de euro, în ciuda faptului că, într-un context extrem de volatil, o serie de investitori au decis să adopte o atitudine mai prudentă. 2023 va fi influențat de evoluția inflației și a costurilor de finanțare care, odată intrate pe o traiectorie descendentă, vor readuce apetitul pentru investiții imobiliare la cote înalte”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Cristi Moga, Head of Capital Markets Cushman & Wakefield Echinox.

Capitala rămâne în topul investițiilor

Bucureștiul rămâne destinația preferată pentru viitoarele investiții imobiliare, piețele secundare (orașe cu o populație de peste 250.000 de locuitori) fiind de asemenea preferate de un număr important de investitori și dezvoltatori.

Astfel, 63% dintre respondenți au indicat Bucureștiul ca fiind principala destinație pentru noi investiții, în timp ce doar 20% dintre aceștia vizează în mod activ orasele terțiare (cu mai puțin de 250.000 de locuitori). Aproape jumătate dintre investitori vizează investiții în orașele secundare.

În ceea ce privește segmentele de piață care vor atrage noi investiții în următoarele 12 luni, doar 5% dintre respondenți se așteaptă la o activitate de dezvoltare mai intensă pe piața de birouri. Apetitul scăzut pentru dezvoltarea de noi birouri poate fi pus pe seama blocajului urbanistic din București și a modelului hibrid de lucru adoptat de o bună parte din companiile multinaționale. În schimb, 13% dintre respondenți văd un potențial investițional în proiectele rezidențiale destinate închirierii.

Majoritatea respondenților (64%) prevăd mai multe dezvoltări pe segmentul industrial și logistic, în timp ce 18% se așteaptă la noi investiții în proiecte de retail.

Peste 50% dintre investitori preconizează o mișcare ascendentă a chiriilor pentru spațiile de birouri (58% din total) și industriale (55% din total), în timp ce ponderea celor care indică o creștere a nivelului chiriilor pentru activele de retail a fost de numai 38%.

Inflația (86%) și costurile de construcție (79%) au fost indicate drept principalii factori care influențează nivelul chiriilor, alți factori fiind legați de competiție și lipsa ofertei de spații noi, în special pentru sectorul office.

La întrebarea privind evoluția cererii, cei mai mulți investitori preconizează pe termen mediu un nivel stabil pentru toate tipurile de spații. Pe de altă parte, 30% dintre companiile intervievate au indicat o scădere a cererii de ocupare în piața de birouri, în timp ce așteptările sunt mai optimiste când vine vorba de spațiile industriale și de retail.

Primii cinci factori care pot influența (în mod pozitiv sau negativ) evoluția cererii sunt inflația, situația geopolitică, creșterea comerțului electronic, apariția de noi companii pe piață și ridicarea restricțiilor legate de pandemie. Investitorii mai sunt îngrijorați de deteriorarea activității economice/recesiune și, de asemenea, de situația neclară a revenirii angajaților în birouri.

Piețele de capital (inclusiv obligațiunile) rămân o sursă minoră de finanțare pentru piața imobiliară locală, astfel încât investitorii și dezvoltatorii se bazează în principal pe fondurile proprii, pe împrumuturile intragrup și pe finanțarea bancară. Astfel, creșterea dobanzilor bancare are un impact direct asupra a aproape 70% dintre respondenți.

Majoritatea investitorilor cred că valorile portofoliilor lor vor rămâne neschimbate în următoarele 12 luni. Segmentat, pe categorii de active, 30% dintre respondenți estimează o creștere a valorii proprietăților de retail, în timp ce 23% dintre aceștia indică o apreciere a proiectelor industriale și de birouri.
Referindu-se la condițiile generale de piață din România, cele mai apreciate aspecte sunt legate de calitatea infrastructurii IT, forța de munca si nivelul taxelor. La polul opus se află calitatea infrastructurii de transport, urmată de birocrație.

Investitorii sunt pozitivi în ceea ce privește economia românească și evoluția ei pe termen scurt, 45% dintre participanți așteptându-se la o creștere a PIB-ului, 38% la o stagnare și 17% la o scădere.

articolul original.

În prag de sărbători, IULIUS deschide al doilea proiect Family Market

În prag de sărbători, IULIUS deschide al doilea proiect Family Market

Compania IULIUS a inaugurat cel de-al doilea proiect Family Market, în cartierul ieșean Bucium, în cadrul acestuia companii precum McDonald's Drive Thru, supermarket Auchan, Sinsay și alți 23 de antreprenori locali și naționali urmând să asigure mixul personalizat de produse și servicii rezultat din consultarea comunității.

În acest an, IULIUS a inaugurat două proiecte Family Market la Iași, primul în comuna Miroslava, în vară, iar acum și pe cel din cartierul Bucium.

„Este o investiție de 12 milioane de euro și avem o suprafață de retail de 5.500 mp, în care am adus împreună 26 de branduri, care au creat peste 180 noi locuri de muncă”, a declarat Radu Pârlea, Shopping Center Manager Family Market.

Acesta a mai adăugat că cele mai multe branduri sunt locale și naționale, cu produse proaspete și sănătoase, de la florărie, băcănie, patiserie, carmangerie, restaurante, până la piese auto și frizerie, conceptul fiind gândit pentru a răspunde interesului publicului pentru consumul local.

Noul proiect integrează un restaurant McDonald's, a doua locație a brandului cu serviciul Drive-Thru și al patrulea din orașul Iași.

De asemenea, în proiect este inclus și supermarketul Auchan, un concept de format de mare suprafață, de peste 2.000 mp, în care clienții găsesc peste 11.000 de articole la raft.

Astfel, în oferta magazinului se regăsesc atât produse proprii, marca Auchan, branduri românești şi internaţionale, alimentare și non-alimentare, precum și o selecție de produse românești, provenite de la producători și furnizori locali. În plus, membrii MyCLUB Auchan vor beneficia de promoții exclusive și servicii unice în baza cardului de fidelitate.

„Ideea Family Market a apărut înainte de pandemie, însă perioada de restricții a întărit utilitatea conceptului, mai ales în zonele rezidențiale de la limitele orașului, care au atras tot mai multe familii tinere. Cele cinci luni de operare a proiectului din Miroslava ne confirmă că este un concept de care piața avea nevoie. În cazul proiectului deschis în Bucium, cei aproximativ 30.000 de locuitori ai cartierului vor putea reduce din drumurile spre centrul Iașului, aflat la șapte-opt kilometri, pentru a accesa servicii care acum sunt aproape”, a adăugat Radu Pârlea.

articolul original.

Pericolul invizibil din jucăriile electronice. Cât de mult poluează și cât de periculoase sunt pentru sănătatea copiilor

Pericolul invizibil din jucăriile electronice. Cât de mult poluează și cât de periculoase sunt pentru sănătatea copiilor

Industria jucăriilor tehnologizare, în continuă creștere, a început să devină o problemă atât pentru părinți, cât și pentru viitorul planetei.

Industria jucăriilor tehnologizate a cunoscut un ritm de creștere accelerat în ultima decadă și va ajunge în 2022 la 14 miliarde de dolari, iar în 2026, la 30 de miliarde. Fie că vorbim de roboți, jocuri interactive sau educaționale, maşinuţe electrice, tablete, păpuşi vorbitoare, drone, puzzle-uri cu luminițe, toate dispun acum de Wi-Fi și/sau Bluetooth. Dar tocmai din acest motiv reprezintă o problemă nu doar pentru părinți ci și pentru viitorul Planetei pe care copiii nostri o vor moșteni.

Când alarma unei mașini de poliție nu mai funcționează sau când păpușa nu mai poate să danseze, aceste jucării devin imediat dispensabile, ciclul lor de viață s-a terminat și nu există nici conceptul și nici posibilitatea reparării lor. Doar 2% din jucăriile tehnologizate ce sunt puse spre vânzare dispun de posibilitatea de a fi reparate sau au un sistem facil de schimbare a bateriilor. Astfel, majoritatea jucăriilor tehnologizate vor ajunge să fie păstrate în case sau vor fi aruncate la coșul de gunoi după doar câteva utilizări.

Metalele grele, pericolul invizibil din jucăriile electronice

În 2021 omenirea a generat o cantitate record de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) la nivel mondial, peste 57,4 milioane de tone, arată Global Waste Monitor. Deșeurile generate depășesc greutatea Marelui Zid Chinezesc, considerat cel mai greu obiect artificial de pe suprafața Pământului. O parte tot mai semnificativă din această cantitate o reprezintă acum și jucăriile tehnologizate, specialiștii estimând că 90% dintre acestea nu sunt reciclate corespunzător.

Reprezentanții Asociației RESPO DEEE trag un semnal de alarmă și fac un apel la toți părinții care achiziționează acest tip de cadouri, pentru a conștientiza pericolele la care se expun odata ce acestea nu sunt manipulate corespunzator.

“Dacă spargi un ecran, o pudră de metal greu se dispersează în aer. Inhalată în cantități mari duce la anemie sau tulburări neuronale. Bateriile jucăriilor conțin cadmiu, un metal toxic întâlnit în vopselurile industriale. Fosforul și mercurul sunt folosite în iluminarea de fundal a ecranelor video. O jucărie electrică este compusă, în medie, din 72.30% materiale plastice, 12.07% componente electrice și electronice, 4.47% metal și 11.15% alte metale.

Dacă se întâmplă fenomenul de supraîncălzire, atunci în aer se emană anumite substanțe numite dioxine, ce afectează sistemul endocrin. Bateriile pe bază de litium-ion nu sunt atât de stabile precum bateriile de generație veche și pot lua foc dacă sunt lovite sau desfăcute. Acest lucru se întâmplă mai ales când acestea ajung în gropile de gunoi menajer și sunt perforate prin acțiunea buldozerelor. Cauzează incendii și emit gaze nocive în atmosferă dar poluează și solul”, declară Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE.

Cum stă România în materie de colectare și reciclare

Lucrurile încep să se miște spre bine în România, întrucât populatia primește din ce în ce mai multă informație în acest sens. Totuși, suntem încă pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul colectare a DEEE-urilor spre reciclare. În categoria DEEE-urilor intră și jucăriile tehnologizate, alături de televizoare, calculatoare, telefoane mobile, tablete, electrocasnice mici și mari.

“Educația începe în familie, astfel că insistăm ca părinții să le ofere mai departe copiilor informațiile, să dobândească un comportament sustenabil. Odată ce decidem că nu le mai folosim, aceste jucării trebuie oferite spre colectare pentru a ajunge în centrele de reciclare specializate. Există puncte de colectare a DEEE-urillor în toată țara. Am inclus harta acestora pe www.respo.ro. În cazul în care nu putem ajunge în acele puncte, Asociația RESPO DEEE oferă preluare și transport gratuit al acestor deșeuri, direct de la domiciliu sau de la sediul companiilor. Este necesar ca oamenii să comande gratuit online, pe www.respo.ro, sau telefonic la Tel Verde 0900 800 219, recipientele potrivite dimensiunilor deșeurilor. Poate fi o pubelă sau cutia RESPO, de mai mici dimensiuni. După ce le-am umplut cu deșeurile pe care dorim să le oferim spre reciclare, sunăm la Tel Verde 0900 800 219 și un colector RESPO va veni să preia gratuit deșeurile și să le transporte spre centrele unde acestea vor fi reciclate corespunzător”, încheie Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE.

articolul original.
❌