ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 28 January 2023Ziarul de Iasi

Cum să te aperi de câinii agresivi. Cel mai important sfat: “Nu fugim!”

28 January 2023 at 10:27
image

Echipa operativă canină este la Sibiu, iar Gabriel Nicolae Ivanov este cel care în urmă cu doi ani, în februarie 2021, a salvat viaţa unui bărbat sfâşiat de o haită de câini, pe un câmp de lângă localitatea Poplaca.

Decesul femeii din Bucureşti sfâşiată de câini a atras atenţia din nou asupra faptului că este important să ştim cum să ne comportăm cu câinii pe care nu îi cunoaştem.

În urmă cu doi ani, Ivanov a salvat viaţa unui bărbat, atacat de 12 câini pe un câmp din localitatea Poplaca, învecinată cu municipiul Sibiu. O vecină a filmat cu telefonul mobil intervenţia poliţistului şi imaginile au devenit virale pe Internet.

"Am avut o situaţie în urmă cu doi ani de zile, la solicitarea unui vecin de al meu, în zona localităţii Poplaca din (judeţul n.r.) Sibiu, unde o persoană a fost atacată de 10-12 câini ciobăneşti. Am intervenit în situaţia respectivă, am luat o bucată de obiect care m-a ajutat în situaţia dată, am atras câinii către mine în primul rând, dominând masculul alfa, am ajuns lângă persoana respectivă, am ridicat-o de jos pentru că era sfâşiată şi chiar avea pantalonii rupţi şi era muşcat de picior, l-am protejat şi l-am scos din zona de pază a câinilor, ducându-l într-o zonă de siguranţă, de unde l-am salvat", a relatat Gabriel Nicolae Ivanov.

Cei 22 de ani de experienţă în domeniul comportamentului câinilor l-au ajutat pe poliţist să reuşească să iasă teafăr cu bărbatul rănit, pe umeri, din mijlocul haitei de 12 câini. Înarmat doar cu un băţ de lemn, pe care nu l-a folosit pentru a lovi câinii, ci doar i-a ameninţat cu el, Ivanov a înfruntat câinele care conducea haita, atât cu privirea, dar a şi strigat la cei 12 câini, ceea ce ajută orice om într-o situaţie similară.

"În momentul respectiv am şi zbierat la ei, pentru că a început acea tendinţă de a fi hăituit, dar nu am pierdut contactul vizual cu masculul alfa şi băţul respectiv m-ar fi ajutat doar în situaţia în care ar fi dat să mă prindă de picior sau de o altă parte a corpului", explică poliţistul sibian.

Dacă un om este atacat de un câine, este important să se uite la acel animal în permanenţă - acesta este primul sfat pe care îl oferă coordonatorul echipei operative canine de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. "În situaţia în care te atacă un câine, în primul rând nu trebuie să pierzi contactul vizual cu acesta", spune Gabriel Nicolae Ivanov.

De asemenea, când eşti atacat de un câine, contează să agiţi mâinile, iar dacă ai un băţ la îndemână, să îl foloseşti fără a lovi direct acel patruped, ci doar să îl ţii la distanţă cât de mult poţi.

"În situaţia în care în apropiere ai obiecte pe care le poţi folosi, pentru a-l îndepărta, dar nu a-l lovi, poţi lua acele obiecte, poţi agita mâinile pentru a impune o stare de temere câinelui respectiv, ceea ce îl face să păstreze distanţa faţă de tine", este un alt sfat dat de poliţistul Ivanov.

Dacă avem de-a face cu o haită de câini, atunci trebuie să fim atenţi în special la primul câine care ne atacă, acela este "şeful" haitei, ceea ce specialiştii numesc "masculul alfa". Se poate ca şi o femelă să conducă o haită de câini şi să fie cea mai agresivă, nu neapărat un mascul. "În situaţia în care vorbim de o haită de câini, atunci trebuie identificat acel câine care este şeful haitei sau masculul alfa, cum îi zicem noi, poate să fie o femelă, nu neapărat un mascul, cu care trebuie ţinut contactul vizual tot timpul", a arătat poliţistul Ivanov.

Coordonatorul echipei operative canine din IPJ Sibiu subliniază că este vital să nu fugim când ne atacă un câine sau o haită. Dacă o rupem la fugă când ne atacă un câine, atunci nu ne mai uităm în ochii lui şi animalul ne va considera o pradă şi îşi va activa instinctul de vânătoare.

"Nu fugim. În momentul în care fugim, deja noi devenim o pradă sigură pentru câini, pentru că se activează instinctul de vânătoare şi în niciun caz un om nu poate fugi mai repede decât un câine. În situaţia în care avem un gard sau un panou, chiar şi un copac în apropiere, indicaţia este să ne apropiem cu spatele de acesta şi să nu pierdem contactul vizual cu masculul alfa sau cu câinele respectiv care ne-a atacat", a subliniat Gabriel Nicolae Ivanov.

Potrivit poliţistului specializat în comportamentul canin, păstrarea calmului cât de mult posibil poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte pentru cineva care este atacat de câini.

"Sfatul meu, din experienţa pe care am acumulat-o până acum, ar fi să încercăm să ne menţinem calmul, pentru că una dintre sursele de agresivitate ale câinelui este ceea ce aude acesta de la persoane sau ceea ce simte. Este vorba despre acea emanare de adrenalină, este vorba de respiraţie şi chiar în unele situaţii, câinele având un auz foarte bun, partea de bătăi ale inimii, care poate crea o stare de agresivitate mai mare câinilor", a declarat Ivanov.

Totodată, când suntem atacaţi de câini este important să strigăm după ajutor. Strigătele noastre îi pot şi descuraja pe câini, mai ales pe cei fără stăpân. Un alt sfat oferit de poliţistul sibian este că sub nicio formă nu trebuie să ne punem jos, în faţa câinilor care ne atacă.

"Pentru a ieşi din situaţia respectivă, trebuie în primul rând să strigăm după ajutor, să vedem dacă suntem auziţi sau nu (...) Ţipătul tău descurajează animalul, pentru că majoritatea câinilor fără stăpân au trecut prin situaţii grele de-a lungul vieţii, au fost bătuţi, au fost alungaţi, au trecut prin anumite traume care le-a marcat viaţa (...) Nu ne punem jos, pentru că în momentul în care ne punem jos aceştia vor avea tendinţa să vină, să te atace. Şi dacă avem un gard în spate este bine să mergem tot timpul cu spatele, lipit de gard, până ieşim din zona de pază a câinelui respectiv, pentru că fiecare câine sau fiecare haită de câini are o zonă de pază, o zonă în care aceştia mănâncă şi îşi desfăşoară viaţa de zi cu zi", a arătat coordonatorul echipei operative canine de la IPJ Sibiu.

El explică şi că nu toţi câinii sar direct pe victime, mulţi dintre ei prima dată se învârt în jurul persoanei atacate, pentru a o hăitui, "pentru a putea găsi o poziţie în care să poată ataca".

"Foarte rar câinii fără stăpân sar direct. De regulă, sar direct câinii care sunt specializaţi şi pregătiţi pentru aşa ceva. Dar de regulă, câinii fără stăpân te hăituiesc până găsesc vulnerabilitatea, pierde contactul vizual cu tine şi atunci te prinde de o zonă sensibilă să te trântească jos. Odată ce te-au pus jos, acolo apare marea problemă", a precizat Gabriel Nicolae Ivanov.

Însă cel mai dificil este atunci când eşti atacat de câinii de luptă, cei care sunt antrenaţi să fie agresivi.

"Câinii de luptă sunt o eroare a activităţilor cu câini, din punctul meu de vedere. Această categorie de câini nu ar trebui să existe, pentru că în primul rând vorbim de suflete care cer afecţiune, nu trebuie să fie agresive. Dar în situaţia respectivă, câinii de luptă sunt învăţaţi să se lupte cu alţi câini, s-ar putea să nu avem o situaţie agresivă la persoane, s-ar putea să mergem cu câinele nostru pe stradă şi să ne trezim că nu atacă persoana, ci atacă câinele. Dacă e un câine foarte agresiv, un câine de luptă, atunci trebuie să intervii şi mecanic: ori lovit câinele respectiv, ori încercând să îl prinzi de părţile moi, spre exemplu gâtul sau să îi atingi ochii, ca să lase priza pe care o face dacă te-a prins", a explicat Gabriel Nicolae Ivanov.

Bărbatul care a fost salvat de el în februarie 2021 a scăpat doar cu câteva muşcături, după ce a fost atacat de o haită de 10-12 câini de la o stână de lângă Poplaca. Iar proprietarul stânei şi al câinilor a fost sancţionat contravenţional cu amenzi în valoare de 800 de lei, aplicate potrivit Legii nr. 61/1991 şi Legii nr. 407/2006, au informat atunci reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

La Sibiu există singura şcoală de dresaj pentru câinii din structurile Ministerului Afacerilor Interne şi singura unitate operativă canină din cadrul unui inspectorat judeţean de poliţie. AGERPRES

articolul original.

Putin are planuri pentru o ofensivă de primăvară, dar se pregătește pentru ani de război

28 January 2023 at 10:07
image

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, are planuri pentru o ofensivă de primăvară, dar se pregătește pentru ani de război, scrie agenția de presă Bloomberg.

Aliații vestici ai Kievului se tem că războiul din Ucraina va degenera într-un conflict de tipul celui din primul război mondial, cu dueluri de artilerie și linii defensive puternice și nemișcate, ceea ce ar favoriza Moscova.

„La aproape un an de la o invazie care ar fi trebuit să dureze săptămâni, Vladimir Putin pregătește o nouă ofensivă în Ucraina, în același timp pregătind țara sa pentru un conflict cu SUA și aliații săi care ar putea să dureze ani de zile.

Ofensiva reînnoită poate începe în februarie sau martie, au spus apropiații Kremlinului”, explică Bloomberg. Citeşte mai mult pe defapt.ro.

articolul original.

Dîncu distruge proiectul legii educației și se laudă că el este cel care le-a blocat, în coaliție

28 January 2023 at 09:46
image

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, distruge proiectul legii educației și se laudă, pe Facebook, că el este cel care le-a blocat, în coaliție. În octombrie 2022, el a fost, practic, concediat de președintele Iohannis din funcția de ministru al Apărării.

„Sunt multe măsuri administrative, dar puține schimbări de paradigmă care să ne dea certitudinea că vor asigura adaptarea școlii și a copiilor la schimbările rapide de la nivelul culturii, civilizației și mediului tehnologic”, a susținut Dîncu. Citeşte mai mult pe defapt.ro.

articolul original.

Avertisment pentru clienţii Hidroelectrica. Aşa evitaţi problemele cu estimările puse de furnizor

28 January 2023 at 09:25
image

Sâmbătă este ultima zi în care clienţii Hidroelectrica mai pot trimite indexul de consum reprezentanţilor companiei.

Indexul contorului la Hidroelectrica poate fi citit şi trimis în perioada 24-28 ianuarie 2023.

Cum trimiţi indexul la Hidroelectrica şi cum se citeşte corect

"Astăzi este ultima zi când mai puteţi să trimiteţi indexul la Hidroelectrica.

Transmiterea indexului la Hidroelectrica se poate face în 2 feluri:

1. Fie folosind platforma web de la linkul de mai jos https client.hidroelectrica.ro/autocitire

Vă recomand să trimiteţi indexul folosind platforma web, deoarece veţi primi şi un email de confirmare că indexul a fost transmis cu succes, email care poate să fie folosit ca şi dovadă în cazul în care doriţi să ridicaţi o sesizare la Hidroelectrica.

2. Fie apelând numărul gratuit 0800 800359 (apelabil doar din România). Trebuie introdus codul locului de consum format din 12 cifre, apoi trebuie apăsată tasta #, după care se introduce indexul.

Pentru comunicarea indexului folosind varianta telefonică, aveți nevoie de codul locului de consum pe care îl găsiţi pe a doua pagină a facturii Hidroelectrica.

Dacă nu aţi primit încă o factură de la Hidroelectrica, puteţi obţine codul locului de consum apelând call centerul Hidroelectrica (sunaţi la numerele 021 9834 sau 021 9861).

Vă recomand să apelaţi call centerul fie dimineaţa la prima oră, fie mai pe seară (după ora 19). Dacă obţineţi codul, e destul de uşor şi rapid de transmis indexul la telefon.

Bine de ştiut - Ponturi pentru transmitere index

- Pentru platforma web - Nu introduceţi de mai multe ori CNP-ul în caz că nu primiţi emailul cu linkul, deoarece o să primiţi emailul cu o întârziere de câteva ore, iar atunci linkul este deja expirat. De obicei emailul ajunge în câteva secunde. În situaţia în care nu primiţi emailul, mai bine încercaţi în următoarea zi lucrătoare sau folosind varianta telefonică;

- Cei care aveţi contor inteligent (smart), nu trebuie să mai trimiteţi indexul la Hidroelectrica, deoarece ca şi pe timpul când eraţi la vechiul furnizor, contorul d-voastră vă este citit de la distanţă de către distribuitorul d-voastră care comunica indexul celor de la Hidroelectrica;

- Când comunicaţi indexul trebuie să o faceţi fără cifrele de 0 (zero) afişate în faţa indexului. De exemplu, dacă pe afisajul contorului vă apare 00010860, trebuie să declaraţi 10860;

Ce faci dacă ai mai multe locuri de consum sau vrei să modifici convenţia de consum

- Când declaraţi indexul la Hidroelectrica sau la oricare alt furnizor, trebuie să comunicaţi exact indexul (numărul) afişat de contor, fără ca să calculaţi NIMIC;

- Dacă aveţi curent monofazat, trebuie să comunicaţi indexul (numărul) afişat de contorul d-voastră, atunci când vă este afişat codul OBIS 1.8.0.;

- Cei cărora NU le-a intrat încă în vigoare contractul cu Hidroelectrica, adică cei care primiţi mesajul "Nu puteţi comunica indexul online deoarece nu a fost identificat un contract activ pentru CNP furnizat", aşadar pentru că încă NU sunteţi client Hidroelectrica, NU trebuie să trimiteţi indexul la Hidroelectrica!;

- În prezent, istoricul citirilor NU se poate vedea pe platforma web Hidroelectrica, însă îl puteţi vedea pe platformele distribuitorilor. De asemenea istoricul îl puteţi reconstitui, dacă vă uitaţi pe email-urile de confirmare pe care le primiţi atunci când comunicaţi indexul folosind platforma web;

 - Dacă aveţi mai multe locuri de consum pe acelaşi CNP, puteţi trimite indexul pentru fiecare dintre acestea de pe platforma web Hidroelectrica;

- Cei care doriţi să modificaţi convenţia de consum pe care aţi trimis-o când aţi făcut contractul cu Hidroelectrica, o puteţi face ridicând o sesizare la linkul de mai jos: https://client.hidroelectrica.ro/reclamatii

- Îi încurajez pe toţi să trimiteţi indexul lună de lună, astfel încât facturarea să reflecte cât mai fidel consumul realizat, dar şi ca să evitaţi eventuale probleme cu estimările puse de către furnizorul/distribuitorul d-voastră.

PS. Personal optez pentru trimiterea indexului prin platforma web, ceea ce vă recomand şi vouă. Simplu şi rapid, nu?!", este mesajul transmis de administratorul grupului. Citeşte mai mult pe antena3.ro.

articolul original.

Argeş: Un bărbat a fost lovit de tren după ce s-a certat cu fosta iubită

28 January 2023 at 09:04
image

Un bărbat din judeţul Argeş a fost lovit de tren după ce s-a certat cu fosta iubită. El a plecat cu maşina femeii după conflict, autoturismul fiind găsit în apropiere, cu motorul pornit. Poliţiştii au deschis o anchetă.

”În noaptea de 27 spre 28 ianuarie a.c., poliţiştii piteşteni au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la o stare conflictuală între un bărbat şi o femeie, urmată de faptul că bărbatul ar fi plecat de la locul incidentului cu autoturismul femeii în cauză”, a transmis, sâmbătă, IPJ Argeş.

Sursa citată a precizat că, urmare a sesizării, pe baza descrierii, autovehiculul a fost dat în atenţia poliţiştilor din structurile rutiere şi de ordine publică aflaţi în teren.

”Autoturismul a fost identificat la scurt timp, abandonat, cu motorul în funcţiune, pe DN 67B, în zona unui pod peste calea ferată. Cu ocazia verificărilor, bărbatul în cauză, de 29 de ani, din Rociu, a fost găsit decedat, pe calea ferată, acesta fiind lovit de tren”, a mai precizat sursa citată.

În cauză se desfăşoară verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentele au avut loc.

Surse judiciare au precizat că femeia cu care s-a certat tânărul este fosta sa iubită.

articolul original.

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (X)

28 January 2023 at 00:51

Respins pe toate planurile, tânărul Gh. Ivănescu mai face o ultimă încercare de a convinge, scriindu‑le câte o scrisoare domnișoarei Viorica, mamei și tatălui acesteia.

Disperat, rănit de respingerea brutală a domnișoarei Viorica Balan și a onorabilului ei părinte, la capătul puterilor, fragilul învățat și glorie națională in spe, face o ultimă încercare de a convinge, redactând trei scrisori separate, una către Viorica, alta către mama ei, doamna Balan, și alta către domnul profesor N. Balan, directorul laboratorului de medicină legală al Universității, patriarhul și stăpânul de necontestat al familiei. Toate cele trei scrisori sunt impecabile ca grafie, ortografie, stil și compoziție. Iritat și disperat, dar încercând din răspuneri să se stăpânească și să se mențină între limitele deferenței formale și ale bunului simț, pasionatul pretendent la mâna domnișoarei Balan reia teme din pledoariile anterioare. Sunt menționate cât se poate de explicit, la limitele suportabilului pentru firile mai „simțitoare”, meritele de cercetător științific deja dovedite de postulant, perspectivele unei cariere strălucite, aprecierile profesorilor și, mai ales, promisiunea solemnă că își va susține teza de doctorat cât se poate de curând. Istoria ne este cunoscută. Suntem către sfârșitul anului 1941, susținerea lucrării de doctorat a lui Gh. Ivănescu va mai întârzia încă vreo 4 ani. În fotografia de mai jos, reproduc coperta acestei lucrări de doctorat, publicată, în regim de urgență, în interiorul BIFR (Buletinul Institutului de Filologie Română „A. Philippide”), dar și ca separatum. Este, de fapt, un tom voluminos, de peste 400 de pagini, atestând o excelentă cunoaștere a subiectului și cu multe interpretări personale! Am reeditat în 2012 acest tom important, Problemele capitale ale vechii române literare.

Întorcându‑ne la tempus narrationis, să remarcăm mai întâi apelul smerit la empatia maternă cu care George se adresează doamnei Balan. Implorările ar fi mișcat și un suflet de gheață! Nu vom ști însă niciodată cum va fi primit mama tinerei fete acest mesaj disperat și de o sinceritate absolută. Fără menționarea datei, scrisoarea adresată de junele învățat doamnei Balan este pusă în același plic pregătit pentru profesorul Balan, dar scrisă pe o foaie separată:

Mult stimată Doamnă,

Vă rog foarte mult și pe Dumneavoastră să-mi ascultați rugămințile pe care le fac mai sus și să-mi redați în felul acesta liniștea sufletească de care am nevoie pentru a-mi lua doctoratul și pentru întreaga muncă ce mă așteaptă. Vă rog să credeți în curăția sufletului meu și în aspirațiile mele către o viață ideală. Îngăduiți domnișoarei să-mi arate și ea mie sentimentele de care o cred însuflețită și toată înțelegerea ei, și, în cazul în care d‑l Profesor nu găsește altă cale pentru a‑mi răspunde la această scrisoare, îngăduiți să o întîlnesc marți dimineața și sfătuiți-o să vie ea însăși la mine atunci cînd o voi întîlni. Vă mărturisesc că am nevoie de aceste lucruri, dacă țineți să am și eu o viață mai fericită, cel puțin de azi încolo. Vă mai rog foarte mult să‑l rugați pe domnul Profesor să nu se opună rugăminților mele.

Vă rog să primiți respectuoase sărutări de mînă și expresia respectului și devotamentului meu.

Gheorghe Ivănescu

În același plic sobru și elegant, pe care l‑am găsit sigilat - așadar neexpediat! - se află și o ultimă pledoarie adresată tatălui. Tonalitatea este sobră, dar cererile sunt clare și argumentele ferme.

21 ianuarie 1942

Mult stimate Domnule Profesor,

Vă scriu și acuma pentru că, cu toate cele ce s’au întîmplat, n’ați produs încă un fapt care să mă despartă pentru totdeauna de domnișoara Viorica și de Dumneavoastră și pentru că, după ce timp după un an și jumătate am crezut cu cea mai mare tărie că mă voi uni pentru totdeauna cu domnișoara Viorica, nu pot să renunț așa de ușor la acest gînd. N’ați vrut să dați niciun răspuns scrisorii mele de la 8 ianuarie, prin care vă rugam să’mi comunicați cînd pot veni la dumneavoastră pentru a vă vorbi unele lucruri. Astăzi vin să vă afirm din nou convingerea mea că domnișoara Viorica este însuflețită pentru mine de sentimentul care trebuie să stea la baza unei căsnicii și vă rog din toată inima să încuviințați căsătoria mea cu domnișoara Viorica. După aproape un an de zbucium, pe care eu l’am dorit altfel, vă rog să mă credeți că’mi vine foarte greu să mai rămîn în starea de astăzi și, dacă într’adevăr și Dumneavoastră și domnișoara Viorica țineți la mine și vreți să’mi dovediți aceasta, vă rog foarte mult să nu mă mai țineți departe de Dumneavoastră. La vîrsta mea și la planurile mele de viață, mi s’ar cere să nu mai am o viață umbrită de dureri și amărăciuni, mai ales din acelea care prin voința oamenilor se pot înlătura. E un lucru care n’ar mai trebui să întîrzie, dat fiind imensitatea materialului și să o spun eu singur, însemnătatea celor ce voi discuta acolo. Avînd posibilitatea să stau în 1934 - 1935 la Paris, și în 1935 - 1937 la Roma, cum de altfel știe domnișoara și desigur și Dumneavoastră, am putut să mă ocup cu problemele fundamentale ale lingvisticii și ale filozofiei, spre care mă îndreptase unii din profesorii mei de la Iași, Philippide și Iordan, și mintea mea, și am putut să le soluționez în majoritatea cazurilor altfel decît au fost soluționate pînă astăzi, și cred că mai just, de multe ori chiar definitiv. Acum mă așteaptă munca enormă pentru comunicarea publică a acestei creații și pentru recunoașterea valorii ei, muncă ce apasă asupra mea ca o datorie neîmplinită. Va trebui să redactez pe de o parte definitiv lucrările de lingvistică și pe de alta să’mi expun în articolele de revistă concepția mea filozofică (tocmai de aceea m’am hotărît să scot împreună cu alții revista „Valori”, despre care i’am vorbit domnișoarei). Va trebui să fac cunoscută cît mai repede intelectualității românești concepția mea științifică și filozofică, dacă vreau să fiu apreciat cum se cuvine și pus la locul care mi se cuvine, și dacă vreau să’mi înlătur atîtea motive de suferință, și mai ales va trebui să’mi dau pînă la Paști doctoratul. Dacă într’adevăr și Dumneavoastră și domnișoara țineți la mine, nu mă împiedicați de la această muncă prilejuindu’mi supărări al căror rost nu pot vedea la un om ca mine, care distinge între ceea ce este lumea și ceea ce ar trebui să fie și și’a pus ca ideal numai pe aceasta din urmă. Muncesc mult și așa, și cred că am întrecut aproape pe toți colegii mei, dar dacă ați înțelege să’mi înseninați viața, aș lucra cu mult mai mult, așa cum ar trebui să lucrez, dată fiind bogăția sufletului meu și chiar energia. Nu mă faceți să cred că dacă aș fi fost mai apropiat de starea mijlocie, aș fi avut mai puțin de suferit. Vă rog să mă credeți că, dacă nu mi’am sfîrșit de redactat teza de doctorat - care de altfel nu e sfîrșită nici acum - la sfîrșitul anului școlar trecut, este din cauza domnișoarei Viorica. Nădăjduiam la început că în toamna trecută m’aș fi putut căsători și aș fi pus capăt zbuciumului care mă împiedica dela lucru și’mi agrava surmenajul de care sufeream, dar iată că starea aceea s’a prelungit cu forme grave pînă astăzi. Fiindcă îmi dau seama că nu pot renunța la domnișoara Viorica, orice voi fi spus și eu pînă astăzi, vă rog foarte mult încă o dată să aveți toată încrederea în sentimentele mele și în caracterul meu și să’mi ascultați rugămințile. Vă rog foarte mult să mă credeți că cele mai mari interese ale mele cer să’mi dau doctoratul pînă la Paști. Pentru a vorbi tot ce trebuie cu Dumneavoastră, vă rog din suflet să’mi comunicați cînd aș putea veni la Dumneavoastră.

Vom reproduce continuarea scrisorii în foiletonul viitor!

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

articolul original.

Un jucător ce aparţine de FCSB a salvat Politehnica de la o nouă înfrângere

28 January 2023 at 00:50
image

Ajunsă joi seara în Republica Moldova, Politehnica Iaşi a disputat vineri, la prânz, un meci amical în compania echipei CSF Bălţi (locul VI în clasamentul primului eşalon din Basarabia, care conţine opt echipe). Partida, care s-a jucat la baza grupării Zimbru Chişinău, s-a încheiat cu scorul de 1-1 (0-0).

Gazdele au deschis scorul prin atacantul nigerian Miracle Chinaza Nwautobo, în minutul 64. În minutul 67, Alexandru Musi, jucător împrumutat în această iarnă pentru jumătate de an de la FCSB, a egalat, la câteva minute după ce a intrat pe teren.

Iaşul, care pierduse săptămâna trecută acasă, 2-4 cu Bucovina Rădăuţi (Liga a III-a), în primul test al anului, a evitat astfel bifarea unui nou eşec.

Conform oficialilor oaspeţilor, antrenorul Leo Grozavu s-a bazat pe Brînză (’46 Jankov) – Martac (’79 Olăeru), Tincu (’63 Plămadă), Marchioni (’63 Katanec), Finica (’60 Ştefanovici) – Fr. Cristea (’55 Gău), Vaşvari (’60 Roman), R. Ion (’57 Hlistei) – A. Dumitru (’63 Musi), Istrătie (’57), Mogoş (’55 Itu). Alţi patru jucători ieşeni care au făcut deplasarea peste Prut, Burcă, Hrib, Fărcaş şi Vojtus, nu au fost utilizaţi.

Sâmbătă, de la ora 11:00, Politehnica va mai disputa un joc de verificare la Chişinău, contra lui Zimbru. Gazdele ocupă locul III în eşalonul de elită din Republica Moldova.

După meci, ieşenii vor reveni acasă. Ei vor fi liberi duminică şi vor relua antrenamentele luni. 

articolul original.

Gata, scădeţi-i cota de advocat lui dom’ Todorel, că s-a făcut de baftă!

28 January 2023 at 00:50

Aloo, barou’, se aude? Scădeţi-i, dom’le, cota de advocat de top lui dom reftor Todorel, că nu se mai poate cu el la tarifele alea, şi asta doar ca să deschidă dosarul! Ia’n cetiţi şi vă cruciţi cam cum a păţit-o dom’ reftor, în calitatea lui de advocat de top naţional, dacă nu cumva chiar evropenesc, la un proces dintr-un judeţ din zonă! 

Este vorba de un comisar de ţaigherime din judeţul Neamţ, fost mare şef cu multe vile şi averi cât încape, care fusese în primă instanţă condamnat pentru luare de mită de un trebonal localla trei ani, dar cu suspendare.

Cum asta îl fugărea pe dom’ colonel definitiv din sistem, başca îl lăsa şi fără pensioul special, ce s-a gândit omul: ia’n să-mi plătesc eu un advocat de top, chit că e foarte scump, dar o să scot eu pârleala din pensie după asta, că este vreme până oi da ortul, ani buni. Zic şi făcut: l-a antamat pe advocatul reftor de la Iaşi Todorel, marele specialist în penal şi în scos basma curată infractori cu gulere albe.

Numai că socoteala făcută la dat ordonaţe din biroul de menistru nu a ţinut şi la bară: juzii băcăuani de la apel i-au tras-o de nu s-a văzut. Aşa se face că dom’ colonel, după ce şi-a plătit încrezător advocatul ieşean, s-a ales săptămâna trecută cu o ditamai frumuseţe de condamnare de partru ani, şi nu cu suspendare, ci cu executare. La mai mare, dom’ reftor!

Asfalt de autostradă pe stadionul din Copou? Iaca un zvon optimist!

Şi, pentru că e sâmbătă, e uichend, haideţi să vă servim încă una tot din afara politichiei, cu care ştim că vă tot agasăm în timpul săptămânii. De data asta, una din sport. Mai egzact, despre futbolul ieşean din Copou, care de ani buni tot aşteaptă marii salvatori care să vină acolo ca să deşarte sacul cu bani.

Ei bine, iote că unele surse ale noastre mai din sud şuşotesc căci noua stea a biznisurilor cu asfalt, băcăuanul Umbrărescu de la Podu Turcului, ar fi pe radarul mai multor echipe futbolistice din zonă.

Şi, mai spun sursele noastre, cică oamenii care-l îndeamnă să intre în zona asta, pentru notorietate, i-ar fi indicat Poli Iaşi ca fiind cel mai indicat. Club care, deşi în Liga 2, ar fi într-o situaţie foarte bună în clasament, ca şi calificaţi în play-off cu trei etape înaintea finalului de sezon regulat, deci cuşanse maxime să revină în Superligă. Să vedem acuma dacă cumva Mihăiţă, aşa cum îl ştim, nu va cere de la miliardar comiţion şi pe pagubă...

Iaca şi o poză rară, aniversară!

Dacă tot a fost alaltăieri ziua fostului dictator, haideţi să vă oferim bonus pe azi o fotografie cum sigur nu aţi mai văzut, una cu el şi cu Lenuţa academiciana de renume mondial într-o postură de total relax, pregătiţi după cum se vede ce ceva vânătoare la o cabană. Asta după cizmele cu şiret ale lui, am zice, căci, după costumaţia Lenuţei, văleleuu...

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

articolul original.

Salvaţi de nea Cornel

28 January 2023 at 00:50
image

Prea multe bune și rele în perspectivă se leagă de așteptata promovare a fotbaliștilot Politehnicii

Echipa de fotbal Politehnica Iaşi reia în scurt timp drumul spre reconectarea la prima ligă, unde clubul din Copou pretinde că îşi are locul. Deşi politica municipală în domeniul sportului nu este, în general de lăudat, în acest an fotbalul face excepţie, având la dispoziţie un buget record pentru eşalonul secund, de care ar fi fericite şi destule echipe din Superliga. S-a considerat sezonul precedent, sub comanda lui Costel Enache, unul de acumulări urmând ca în acesta să se atace frontal promovarea şi pe baza faptului că eşalonul este sărăcăcios în echipe cu pretenţii, acum e momentul promovării deşi anul electoral este 2024. Echipa este pe locul II, la doar două puncte de CSA Steaua, care nu are drept de promovare şi egală cu Oţelul Galaţi, unde experienţa lui Dorinel Munteanu poate ajuta formaţia dunăreană să sară peste etape incipiente. Restul contează prea puţin, „viesparul” din Şoseaua Ştefan cel Mare bâzâie mai mult spre o nouă ratare, deşi Dinamo are o poziţie bună, cel puţin matematic, de a ataca intrarea în play-off. În plus trei ultimele etape ale sezonului regulat oferă un program lejer ieşenilor, cu adversari de la locul 12 în jos.

Sezonul de acumulări amintit ar fi trebuit să ofere măcar un schelet pe care să se poate bizui echipa în anul promovării, dar n-a fost deloc aşa. Claudiu Niculescu a fost nevoit să reia construcţia de la capăt, ceea ce n-a reuşit decât în mică măsură, astfel fiind adus în Copou un tehnician de forţă, Leo Grozavu, bun prieten cu preşedintele Cornel Şfaiţer.

Iată că spre finalul anului, a explodat problema unor datorii neonorate la timp, boală cronică în Copou care putea să taie finanţarea clubului de la bugetul local. Conducerea executivă a clubului, cu tot amatorismul ei, n-avea cum să nu ştie de aceste probleme, dar tot a temporizat, probabil cu speranţa secretă că „rezolvă nea Cornel”. Asta deşi Şfaiţer a considerat de la bun început că problema datoriilor vechi nu este a sa, ci a managerilor de baştină, Cojocaru şi Briaur. Acesta a fost unul dintre motivele care au întârziat demararea transferurilor, deşi „băieţii” lucrau intens la rezilierea contractelor celor indezirabili. În cele din urmă, duşul rece (ce poate fi mai dureros decât să cazi din grădinile Edenului în cazanele cu smoală?) s-a rezolvat tot prin mâna lui Cornel Şfaiţer la care clubul din Copou mai are datorii.

Prin urmare, s-a umblat din nou la transferuri, în condiţiile în care tinerii de pepinieră vizaţi şi jucătorii în probe au cam decepţionat în testul cu echipa din Rădăuţi. Mulţi au stâmbat din nas la apariţia croatului de 37 (!) de ani Katanec, într-o zonă (centrul apărării) în care sunt probleme serioase, ba chiar şi la ultimele două achiziţii. Discuţiile frecvente sunt pe temele „Ce ne trebuie nouă al treilea vârf al Rapidului” sau „dacă era bun Itu ăla rămânea la Cluj”. Şi încă cu împrumut...

Referitor la al treilea vârf din Giuleşti, este adevărat că Dugandzic sau chiar Luckassen ar fi fost lovituri mai tari pentru Poli, dar nu trebuie uitat că suntem în Liga a doua şi luăm ce ne permitem. Şi luăm cu împrumut, fiindcă nu le miroase bine jucătorilor care au fost în vestiare mai selecte să stea prea mult în eşalonul secund. De altfel, este foarte probabil ca Jakub Vojtus să rămână în Copou, dacă Poli promovează. Lucru şi mai clar în cazul lui Itu în care probabilitatea devine certitudine prevăzută în contract. În aceleaşi circumstanţe: dacă se promovează.

În opinia personală, aducerea lui Cătălin Itu este un transfer foarte reuşit. Tânăr de 23 de ani, înalt, talentat şi bun constructor la mijlocul terenului, acolo unde Roman şi Cristea au cam dezamăgit la Poli, jucătorul născut la Dej ar putea să-şi vindece frustrările din grădina lui Dan Petrescu, iar conducătorii clubului, chiar visează să facă o afacere bună cu el, dacă va fi păstrat şi la toamnă, evident în cazul promovării.

În concluzie, prea multe se leagă de această promovare, care nu poate fi ratată. În ochii şi inimile suporterilor, o ratare a accesului în Superligă este o tragedie, iar intrarea doar pe locurile de baraj o dramă. Iar în privinţa manageriatului, definirea unor astfel de eventualităţi stă într-un singur cuvânt: INCOMPETENŢĂ. Totuşi, ultimele mişcări de trupe în Copou arată bine şi se speră că nu se va ajunge la aşa ceva.

articolul original.

Ortodoxie și dezvoltare economică. Un antagonism fals? (3)

28 January 2023 at 00:50
image

Lumea ortodoxă, înghesuită vreme de secole sub povara unor imperii agresive, extensive, marginalizată în contactul cu Occidentul, nu a reușit să se racordeze în timp util la sistemul capitalist. 

Autorul american conservator, George Weigel, rezumă în parte lipsa de contagiune a capitalismului în Răsăritul ortodox: „Economiile capitaliste funcționează doar atunci când o masă critică de oameni posedă anumite obiceiuri ale minții și ale inimii (ceea ce unii dintre noi obișnuiau să numească «virtuți»): stăpânirea de sine, capacitatea de a-și asuma riscuri cu prudență, abilitatea de a forma relații de muncă în cooperare și disponibilitatea de a amâna satisfacția.” Trebuie adăugate alte numeroase condiții care nu puteau fi întrunite din cauza turbulențelor seculare (războaie) și a poziției geografice dificile: statalitate nesigură și foarte puțin predictibilă, lipsa unei culturi urbane înfloritoare, rate ridicate de analfabetism, probleme demografice, infrastructură precară, lipsa anumitor instituții formale și a creșterii economice intensive etc.).

Cu toate acestea, în perioada modernă, în ciuda multelor vicisitudini geo-politice, numeroși comercianți ortodocși au avut succes și au demonstrat că pot construi business-uri de durată. Spre exemplu, o mișcare ortodoxă disidentă (după mijlocul secolului al XVII-lea) din Rusia, rascolnicii (staroverii), a suferit o puternică opresiune din partea statului și a Bisericii oficiale, devenind marginală. Cu toate acestea, foarte similar cu teza minorităților creatoare (Max Weber), acești ortodocși ruși de rit vechi au reușit o ascensiune economică semnificativă, adaptându-se cu ușurință la nou și la provocări antreprenoriale ale vremii. Pentru aceștia, munca grea, făcută cu sârguință și responsabilitate, etica interioară, disciplina, perseverența sau planificarea rațională erau virtuți pe care le urmau cu sfințenie, întocmai ca protestanții din teza lui Weber (calviniștii englezi, puritanii). Acumularea de bogăție nu numai că nu era prohibită sau considerată sursă a tuturor viciilor, dar reprezenta o sursă primară de legitimare în cadrul societății ruse. Această minoritate ortodoxă s-a dovedit destul de asemănătoare în a obține și conserva succesul economic așa cum au reușit unii sectari ruși desprinși de Biserica Ortodoxă Rusă (molocanii, duhoborii, scapeții sau scopiții, hlistii)1.

Într-un splendid eseu al lui Sergey N. Bulgakov, „Economia națională și personalitatea religioasă” (1909), se reiterează o serie de idei importante în economia subiectului. Pe de o parte, munca este considerată un element component al ascetismului, atunci când lumea nu este dezvrajită, ea fiind mult mai mult decât un proces mecanic de desfășurare a operațiunilor creatoare de lucruri și valori. Ascetismul este specific unei perspective medievale sau monahale orientale și occidentale. Numeroși teologi occidentali, de la Sfântul Benedict (480-547), la Toma de Aquino (1225-1274), au evidențiat virtuțile spirituale ale muncii, fiind considerată, dintr-o anumită direcție, egală cu rugăciunea. Vorba lui Carlyle: Laborare est orare (A munci înseamnă a te ruga). În răsăritul Europei, Sfântul Teodor Studitul (759-826) invoca același sens terapeutic al muncii: „bucurați-vă fiecare atunci când este nevoie să munciți mai mult pentru ceilalți, suportând frigul, ploaia și căldura... Noi nu vărsăm sângele ca niște martiri, nu ne sunt tăiate membrele și nici oasele nu ne sunt rupte; dar dacă vom aplica la muncile noastre ușoare și limitate o negare a voinței proprii și ne vom strădui să ne obligăm și să ne slujim frații cu dragoste, vom ajunge să ne asemănăm cu martirii care au suferit mult și chiar cu Dumnezeu, Care a acceptat răstignirea și moartea. Fiți suflete bune, munciți!” Dincolo de alte alegații pretențioase, Bulgakov afirma cu tărie că sistemul economic contemporan se sprijinea pe virtuțile muncii monastice ascetice desfășurate în Europa medievală2.

Folosind ortodoxia ca mod de înțelegere a lumii (economia fiind nici mai mult, nici mai puțin decât o „funcție a morții” sau „lupta împotriva forțele antagoniste ale naturii în scopul apărării, afirmării, și lărgirea vieții, cu scopul de a cuceri și îmblânzi aceste forțe, devenind stăpânul sau proprietarul lor”3), Bulgakov oferă ceva inedit. Căderea lui Adam a făcut să apară o tensiune permanentă între uman(itate) și natură, sciziunea dintre natura naturans și natura naturata. Prima este sinonimă cu Sophia divină sau sufletul-lume (umanitatea ideală), subiectul economiei politice, pe când cealaltă înseamnă reprezentarea lucrurilor materiale din această lume. Activitatea economică are rolul de a reduce la minimum această diviziune, contribuind la transformarea naturii din obiect în subiect-obiect (re-creare) și recuperarea unității dintre cele două planuri. Trebuie precizat faptul că Bulgakov înțelege rolul persoanei în economie de pe poziții complet diferite față de gândirea occidentală (promovează ideea de contract social, prin care indivizii își diluează libertatea în favoarea procesului social, pentru a primi în schimb prezervarea drepturilor umane). El are ca model conceptul slavofil de sobornost, destul de apropiat ca sens de cel de conciliaritate. Conform acestuia, oamenii care participă la viața socio-economică nu își pierd sau diluează liberatea, societatea umană fiind un fenomen participativ deliberat, în care indivizii sunt unici.

Bulgakov, un critic virulent al marxismului, dar și al capitalismului, a lansat o versiune proprie, considerată net superioară: economia sofianică. Rolul acesteia este acela de a folosi libertatea individuală, dar al Divinului, pentru ca fiecare persoană să transcendă materialitatea și de a o reda Acestuia prin participarea la Sophia (Înțelepciune). Ceea ce nici marxismul, nici capitalismul nu o pot face. Istoricul Bernice Glatzer Rosenthal concluzionează admirabil: „Evangheliile proclamă nu libertatea în și prin economie, ci din economie. «Economismul» este captivitatea economică a omului, dar creștinismul proclamă o libertate mai înaltă: el nu propovăduiește puterea, ci neputința; nu bogăția, ci sărăcia; nu înțelepciunea în acest secol al «magiei economice», ci nebunia sfântă.”4

Folosindu-și libertatea, omul se poate înălța sau poate alege să rămână în materialitatea fetidă și coruptă a mundanului. De fapt, are de ales între Dumnezeu sau mamona, neputând sluji la doi stăpâni. În atare condiții, mai par cuiva Ortodoxia și escatologia pe care este capabilă să o articuleze lumii și omului a fi sinonime cu primitivismul, inferioritatea sau rămânerea în urmă, așa cum afirmă unii miopi prefăcuți

Inima sus!

1 Vasilios N. Makrides (2019), Orthodox Christianity and Economic Development: A Critical Overview.

2 Sergey N. Bulgakov (2008). The National Economy and the Religious Personality (1909). Journal of Markets & Morality Vol. 11, Nr. 1, p. 157-179.

3 Bulgakov, S. (2000). The philosophy of economy: The world as household. New Haven: Yale University Press, p. 72.

4 Rosenthal, B. G. (1991). The search for a Russian Orthodox work ethic. In E. W. Clowes, S. D. Kassow, & J. L. West (Eds.), Between Tsar and people: Educated society and the quest for public identity in late imperial Russia. Princeton, NJ: Princeton University Press, p. 72.

Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. habil. și director al Departamentului de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor

articolul original.
Ieri — 27 January 2023Ziarul de Iasi

Superliga: Universitatea Cluj şi Rapid au încheiat la egalitate, 0-0

27 January 2023 at 09:11
image

Echipa Universitatea Cluj a terminat la egalitate vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia Rapid, în primul meci al etapei a 23-a din Superligă.

În minutul 66 Universitatea Cluj a crut o lovitură de pedeapsă pentru un contact în careul rapidist între Onea şi Oancea, dar arbitrul nu a acordat nimic.

Partida s-a încheiat fără gol marcat, 0-0. Rapidul are 42 de puncte şi se află pe locul al treilea în clasament. Universitatea Cluj se află pe locul 13, cu 23 de puncte.

U CLUJ: Iliev - Fl. Ilie, Miron, Simion - Vlădoiu, Bic (I. Filip 64), Remacle (Jose Gomes 90+2), Oancea - Chipciu, I. Stoica (Haită 58), Fulop (Ad. Bălan 65). ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

RAPID: Moldovan - Onea, Săpunaru, Iacob, Junior Morais - Pănoiu, Kait (Costache 46), Albu - Emmers, Dugandzic (Luckassen 87), Ioniţă (Sefer 88). ANTRENOR: Adrian Mutu

Cartonaşe galbene: Bic 43, Oancea 50, Vlădoiu 90+1, Chipciu 90+5 / Junior Morais 14, Albu 90+2

Arbitri: Marian Barbu - Ciprian Florin Danşa, Imre-Laszlo Bucsi – Szabolcs Kovacs

Arbitri VAR: Radu Petrescu Radu - Vlad Bârleanu

Observator: Marcel Savaniu

articolul original.

Centrul Infotrafic: Circulaţie închisă din cauza zăpezii pe sectoare de drum din Vrancea şi Buzău

27 January 2023 at 08:54
image

Centrul Infotrafic anunţă, vineri seară, că, din cauza zăpezii viscolite, a fost închisă circulaţia pe mai multe sectoare de drum din judeţele Vrancea şi Buzău.

UPDATE: ”Din cauza ninsorii abundente, a viscolului şi a vizibilităţii reduse (10 – 15 m), CNAIR si Poliţia Rutieră au decis, începând cu ora 22:00, închiderea circulaţiei pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 2C (km 0+000 – km 48+000) între localităţile Costeşti - Smeeni – Padina”, anunţă, vineri seară, CNAIR.

Compania face apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, vineri seară, din cauza zăpezii viscolite, ca măsură preventivă, a fost închisă circulaţia următoarele drumuri naţionale:

- DN 23B, pe tronsonul kilometric 6 – 15, între localităţile Măicăneşti şi Ciorăşti, judeţul Vrancea

- DN 2N Bogza – Dumbrăveni, judeţul Vrancea

- DN 22 Râmnicu Sărat – Băile, judeţul Buzău.

Circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone a fost restricţionată pe DN 2C Costeşti – Padina, în judeţul Buzău.

”Recomandăm conducătorilor auto să se intereseze de starea carosabilului înainte de a porni în călătorie, să aibă autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă, să evite oprirea pe benzile de circulaţie sau bruscarea comenzilor pe o suprafaţă umedă sau alunecoasă şi să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum”, a transmis Centtrul Infotrafic.

articolul original.

Ucraina îl va convoca pe ambasadorul ungar după declarații „complet inacceptabile” ale premierului Orban

27 January 2023 at 08:38
image

Ministerul de Externe ucrainean îl va convoca pe ambasadorul Ungariei pentru a se plânge de remarcile „complet inacceptabile” ale premierului ungar Viktor Orban despre Ucraina, a anunţat Kievul vineri, relatează Reuters.

Anunţul marchează un nou punct de minim în relaţiile dintre cei doi vecini. Ungaria a criticat în mod repetat sancţiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei, afirmând că au eşuat în a slăbi Moscova în mod semnificativ, riscând să distrugă în acelaşi timp economia europeană.

Purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Oleg Nikolenko, a scris pe Facebook că Orban le-a spus jurnaliştilor că Ucraina este „ţara nimănui” şi a comparat-o cu Afganistanul. „Astfel de declaraţii sunt complet inacceptabile. Budapesta continuă un curs deliberat îndreptat către distrugerea relaţiilor ungaro-ucrainene”, a spus el.

„Ambasadorul ungar va fi convocat la MAE ucrainean pentru o discuţie francă. Ne rezervăm dreptul de a lua alte măsuri drept răspuns”, a adăugat Nikolenko, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Orban a declarat vineri că Ungaria se va opune oricăror sancţiuni UE împotriva Rusiei care afectează sectorul energiei nucleare. Ungaria are o centrală nucleară construită de Rusia pe care intenţionează să o extindă.

articolul original.

Zelenski îl invită la Bahmut pe şeful CIO, ca să vadă că nu există neutralitate

27 January 2023 at 08:22
image

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a invitat pe şeful Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, la Bahmut, pentru a vedea situaţia din zonă şi a înţelege faptul că nu există neutralitate.

În această săsptămână, CIO a anunţat că analizează opţiunile pentru ca sportivii din Rusia şi Belarus să revină la evenimentele internaţionale. Forul a menţionat că toţi sportivii trebuie trataţi fără discriminare şi a precizat că participarea ar fi în condiţii stricte, între care se numără şi nereprezentarea ţării.

“Începem astăzi un maraton al onestităţii, care va avea ca scop curăţarea leadershipului structurilor internaţionale olimpice de ipocrizie a oricărei tentative de aducere a reprezentanţilor statului terorist în sporturile mondiale. Nu pot fi decât dezamăgit de declaraţiile actualului preşedinte CIO, Thomas Bach. Am vorbit cu el de câteva ori. Şi nu am auzit cum va proteja el sporturile de propaganda de război dacă va readuce sportivii ruşi în competiţiile internaţionale”, a reacţionat Zelenski.

“Nu există neutralitate atunci când are loc un astfel de război. Şi ştim cât de des tiraniile încearcă să folosească sportul în interesele lor ideologice. Este evident că orice drapel neutru al sportivilor ruşi este pătat cu sânge”, a adăugat el.

Volodimir Zelenski a precizat că dacă sportivii ruşi vor participa la competiţii va fi inevitabilă influenţa politică sau de alt fel a “statului terorist” asupra sportului. “Vom face totul pentru ca lumea să protejeze sportul de influenţa politică sau de alt fel a statului terorist, ceea ce este inevitabil dacă sportivii ruşi participă la competiţii. Şi în special la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportivii ucraineni sunt nevoiţi să îşi apere vieţile şi familiile şi să apere libertatea poporului nostru de agresiunea rusă. Atacurile ruşilor au luat vieţile a sute de bărbaţi şi femei din Ucraina care şi-ar fi putut arăta talentele în sportul mondial. Rusia trebuie să oprească agresiunea şi teroarea şi doar apoi va fi posibil să vorbim despre participarea Rusiei în contextul mişcării olimpice. Principiile olimpice şoi războiul sunt fundamental opuse”, a afirmat preşedintele ucrainean.

Zelenski a vorbit şi despre situaţia din regiunea Doneţk, din apropiere de Bahmut şi Vuhledar. “Ocupanţii distrug deliberat şi sistematic aceste oraşe şi localităţile din jurul lor. Artilerie, aviaţie, rachete. Armata rusă nu duce lipsă de mijloace de distrugere. Şi poate fi oprită doar prin forţă. Soldaţii noştri, care apără zonele din regiunea Doneţk, sunt adevăraţi eroi. Vă mulţumesc. Şi, apropo, îl invit pe domnul Bach la Bahmut. Astfel încât el să poată vedea cu ochii săi că nu există neutralitate”, a adăugat Volodimir Zelenski.

articolul original.

Cinci morţi într-un atac armat la o sinagogă din Ierusalim

27 January 2023 at 08:07
image

Cinci persoane au fost ucise vineri într-un atac la o sinagogă din Ierusalim, a anunţat presa israeliană.

Serviciul de ambulanţă din Israel a declarat că 10 persoane au fost rănite în atacul armat pe care poliţia l-a descris ca fiind unul "terorist".

Atacatorul a fost neutralizat la faţa locului, iar unii dintre răniţi sunt în stare critică, a precizat serviciul de ambulanţă.

Incidentul s-a petrecut în cartierul Neve Yaakov şi vine după un raid israelian în oraşul Ierihon din Cisiordania, în care au murit joi nouă persoane - cel mai grav bilanţ pentru palestinienii din Cisiordania de mai bine de un an.

articolul original.

A murit Attilio Labis. Fostul prim-balerin al Operei din Paris avea 86 de ani

27 January 2023 at 05:54
image

Attilio Labis, fost prim-balerin în anii 1960 şi un important apărător al şcolii franceze de balet, a murit la vârsta de 86 de ani, a anunţat vineri Opera din Paris, relatează AFP.

Născut pe 5 septembrie 1936 dintr-un tată sicilian şi o mamă franceză, Attilio Labis a devenit elev al şcolii de balet înainte de a se alătura Operei din Paris în 1954. În 1958, el a participat la războiul din Algeria, apoi a revenit în cadrul Baletului un an mai târziu.

Labis s-a remarcat când a dansat în 1960, alături de prim-balerina Claude Bessy, în "Pas de Dieux", o coregrafie a legendei de la Hollywood Gene Kelly pentru Opera din Paris. El a fost numit prim-balerin în urma acestei prestaţii. Le Monde l-a numit atunci drept "un rege tânăr şi superb al Olimpului".

Attilio Labis s-a remarcat, de asemenea, pentru interpretarea sa în "Icare", creat de coregraful Serge Lifar în 1935 şi reluat în 1962 cu decoruri şi costume noi de Pablo Picasso. Soţul Christianei Vlassi, prim-balerină cu care a avut doi copii, Attilio Labis a fost lăudat pentru tehnica sa de neoprit.

Deşi susţinător al stilului francez, Labis a luat lecţii în Rusia cu mari pedagogi precum Alexander Puşkin (profesorul lui Rudolf Nureyev şi Mihail Barîşnikov).

Attilio Labis a fost şi coregraf, creând pentru Opera din Paris "Arcades", un balet care aduce un omagiu şcolii franceze, dar şi o versiune a "Romeo şi Julieta" şi a "Spartacus". El a devenit, de asemenea, profesor la şcoala de dans a Operei din Paris, dar şi în străinatate.
 

articolul original.

Uriaşul imperiu al lui Gautam Adani, cel mai bogat om din Asia, se prăbuşeşte în urma unui scandal

27 January 2023 at 05:39
image

Valoarea de piaţă a imperiului de afaceri aparţinând miliardarului indian Gautam Adani, cel mai bogat om din Asia, s-a prăbuşit cu peste 50 de miliarde de dolari în această săptămână, după ce Hindenburg Research, o firmă americană de cercetare, a publicat un raport şocant în care îl acuză de fraudă, relatează presa internaţională.

Hindenburg Research a publicat o investigaţie privind conglomeratul lui Adani, acuzându-l de manipulare crasă a acţiunilor şi de o schemă de fraudă contabilă, practici perpetuate pe parcursul a zeci de ani.

Acţiunile Adani Group, conglomerat indian în domeniul energiei şi infrastructurii, condus de unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, Gautam Adani, s-au prăbuşit vineri, după ce firma de cercetare din SUA a publicat acuzaţii ample de fraudă, care au zguduit cercurile de afaceri din cea de-a cincea economie a lumii.

Prăbuşirea acţiunilor pe bursă, care a determinat pieţele indiene să oprească tranzacţionarea mai multor subsidiare Adani, a avut loc la trei zile după ce Hindenburg Research, o firmă cu sediul la New York, a publicat un raport amplu în care îl acuză pe Adani, printre altele, că a crescut în mod artificial preţul acţiunilor sale timp de mai multe decenii prin utilizarea unei reţele de companii fantomă din străinătate asociate cu membri ai familiei sale. Firma a declarat că, în opinia sa, companiile Adani sunt periculos de îndatorate, iar preţul acţiunilor sale este supraevaluat cu peste 80%.

Grupul indian Adani a denunţat acuzaţiile aduse de Hindenburg ca fiind "nefondate" şi "rău intenţionate" şi ia în considerare posibilitatea de a o da în judecată.

Însă căderea bruscă a acţiunilor sale, care a început miercuri, s-a accelerat vineri, după ce miliardarul american Bill Ackman, care deţine un fond de investiţii speculativ, a spus că raportul firmei americane de cercetare în domeniul vânzărilor fără acoperire este credibil. 

Acţiunile Adani - dintre care unele au crescut cu peste 500% în ultimii ani - s-au prăbuşit la deschiderea bursei indiene, miercuri. Prăbuşirea a continuat vineri, când tranzacţiile au fost reluate după ce joi a fost zi de vacanţă bursieră.

Hindenburg a declarat joi că îşi susţine pe deplin raportul şi crede că orice acţiune în justiţie ar fi "lipsită de temei". "Dacă Adani este serios, ar trebui să depună o acţiune în justiţie şi în SUA, unde operăm. Avem o listă lungă de documente pe care le-am cere într-un proces de desecretizare legală", a declarat firma într-o postare pe Twitter.

Acţiunile Adani Transmission, Adani Total Gas şi Adani Green Energy - trei dintre cele şapte companii listate la bursă ale grupului - au scăzut vineri cu 20% fiecare, în timp ce acţiunile Adani Enterprises, compania-mamă a conglomeratului, au scăzut cu 18%. Pierderile de vineri au şters aproape 39 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă.

Şapte companii listate la bursă ale conglomeratului Adani au pierdut în total 48 de miliarde de dolari din capitalizarea de piaţă începând de miercuri, iar obligaţiunile americane ale firmelor Adani au scăzut şi ele.

CINE ESTE GAUTAM ADANI 

Un om care a renunţat la facultate şi un întreprinzător autodidact, Adani este al patrulea cel mai bogat om din lume, înaintea lui Bill Gates şi Warren Buffet. De asemenea, el este considerat un aliat apropiat al premierului indian Narendra Modi. Magnatul, în vârstă de 60 de ani, a fondat grupul Adani în urmă cu peste 30 de ani.

Potrivit Bloomberg, Adani este în continuare cel mai bogat om din Asia, cu o avere personală în valoare de 113 miliarde de dolari, cu 30 de miliarde de dolari mai mare decât cea a colegului antreprenor indian Mukesh Ambani. Pierderile de vineri vor reduce însă din această diferenţă.

Hindenburg nu este prima firmă de cercetare care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la finanţele imperiului tentacular al lui Adani, care a împrumutat 30 de miliarde de dolari pentru a intra în diverse industrii, ce variază de la logistică la minerit şi care se dezvoltă agresiv şi în alte sectoare, cum ar fi media, centre de date, aeroporturi şi ciment.

Acuzaţiile aduse de Hindenburg vin însă într-un moment sensibil. Adani Enterprises îşi propune să strângă 200 de miliarde de rupii (2,5 miliarde de dolari) prin emiterea de noi obligaţiuni în această lună. Oferta se va încheia marţi.

Aparenta apropiere a grupului Adani de guvernul indian a fost mult timp considerată în cercurile de afaceri indiene ca fiind unul dintre avantajele sale faţă de concurenţi. În timp ce detractorii susţin că succesul lui Adani se datorează în mare parte legăturilor sale cu prim-ministrul Narendra Modi - care a zburat cu un avion al companiei lui Adani în timpul campaniei sale electorale din 2014 - admiratorii miliardarului susţin că acesta a construit o infrastructură crucială, care susţine creşterea economică a Indiei, a oferit locuri de muncă pentru milioane de oameni şi a realizat investiţii care s-au aliniat perfect cu obiectivele politice ale guvernului.

Şi în timp ce liderii indieni au anunţat obiective ambiţioase de tranziţie către energia regenerabilă, guvernul lui Modi a luat în mod repetat măsuri pentru a ajuta afacerile lui Adani, care obţine majoritatea veniturilor totale din producţia de energie, transport maritim, minerit şi operaţiuni de transport de electricitate legate de cărbune, relatează The Washington Post.

articolul original.

Ciolacu: M-a deranjat foarte mult că s-a vorbit aşa de mult despre această rotaţie şi de schimbul de ministere în spaţiul public

27 January 2023 at 05:31
image

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Brăila, că l-a deranjat foarte mult că s-a vorbit aşa de mult despre această rotaţie şi de schimbul de ministere în spaţiul public, el afirmând că nu a început nicio negociere dar este ferm convins că va fi o schimbare foarte rapidă. Nu îmi doresc să fiu premierul unui Guvern tras în căciulă, a mai spus Ciolacu, precizând că îşi doreşte un guvern eficient, cu oameni care ştiu să conducă ministere.

”Nu a început nicio negociere, mi se pare şi un pic anormal, priorităţile Guvernului, a miniştrilor, în momentul în care porneşti negocieri cu atâtea luni....De aceea pe mine m-a deranjat foarte mult faptul că s-a vorbit aşa de mult despre această rotaţie şi de schimbul de ministere, în spaţiul public. Este anormal, pentru că în acel moment, eficienţa ministrului începe să scadă pentru că într-un minister nu există numai ministru, există şi un aparat întreg şi cred că a fost o greşeală, mai ales pentru cei care s-au trezit vorbind în spaţiul public”, a spus Ciolacu, întrebat dacă au început discuţiile privind schimbul de premieri între PNL şi PSD, care ar urma să aibă loc în luna mai. 

”Sunt ferm convins că va fi o schimbare foarte rapidă. Noi lucrăm deja la programul de guvernare şi o să mergem cu el pe urmă în coaliţie şi o să îl uniformizăm”, a mai spus Ciolacu, precizând că ”sunt două partide, unul social-democrat şi unul liberal şi trebuie să găsească calea de mijloc”.

”Nu cred că vor fi foarte multe negocieri. Întotdeauna din trecut trebuie să învăţăm greşelile. Eu nu îmi doresc să fiu prim-ministrul unui Guvern tras în căciulă, eu îmi doresc un guvern eficient, cu oameni care ştiu să conducă ministere”, a mai declarat preşedintele PSD.

articolul original.

Un magnat american dă două milioane de dolari pe an ca să întinerească

27 January 2023 at 05:24
image

Un magnat american din domeniul tehnologiei cheltuieşte 2 milioane de dolari pe an pentru a da ceasul înapoi. Iar analizele arată că programul strict pe care îl urmează dă roade. 

Are 45 de ani, dar un trup mult mai tânăr. Milionarul american din domeniul biotehnologiei a reuşit să-şi reducă vârsta biologică cu cel puţin 5 ani, datorită unei rutine zilnice extrem riguroase. Bryan Johnson are 45 de ani, dar testele arată că are inima unui bărbat de 37 de ani, pielea unuia de 28 de ani şi plămânii unui adolescent de 18 ani. Potrivit Bloomberg, antreprenorul ar cheltui până la 2 milioane de dolari pe an pentru un corp tot mai tânăr.

Cititi mai multe despre subiect pe digi24.ro

articolul original.
❌