ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 1 December 2022Ziarul de Iasi

Preoți din Suceava, tată și fiu, morți în aceleași împrejurări la 25 de ani distanță

1 December 2022 at 09:57
image

Un preot din Suceava a murit subit, chiar lângă biserică. Părintele Benedict Cuciureanu a fost găsit fără viață, a doua zi după deces. Cutremurător este și că tatăl său, tot preot, a avut aceeași soartă.

 Marți, în jurul orei 13.30, polițiștii de la Secția Rurală Pojorâta au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din Sadova că l-a găsit pe preot decedat în curtea Bisericii Sf. Nicolae din localitate, arată publicația Monitorul de Botoșani.

Medicii de pe ambulanță au stabilit că preotul Benedict Cuciureanu era decedat cel mai probabil din seara anterioară.

Din cercetările preliminare ale poliției a rezultat că preotul a plecat de acasă de luni seară spre un teren pe care avea depozitate lemne de foc. Dispariția lui a fost sesizată abia a doua zi pentru că preotul era singur acasă.
Polițiștii nu au identificat urme de agresiune sau alte elemente care să le aducă suspiciuni. Există bănuiala că a suferit un infarct, mai ales că preotul avea afecțiuni cunoscute, dar cauza exactă a decesului va fi cunoscută de abia după autopsie
Tatăl său a murit tot subit, tot lângă biserică
Preotul Benedict Cuciureanu a fost și el fiu de preot și slujea în biserica în care a slujit și tatăl său, pr. Gheorghe Cuciureanu, aproape 24 de ani.

Tatăl său a murit în dimineața zilei de 21 mai 1997. „Preotul Gheorghe Cuciureanu mergea la sfânta biserică pentru oficierea slujbei religioase, a căzut la câțiva metri de locuința sa sub un tei secular cu fața spre Sfântul Altar. A făcut infarct. Prezbitera Emilia l-a observat imediat, a ajuns la el, i-a făcut respirație artificială, a anunțat ambulanța care l-a dus la spital, dar nu s-a putut face nimic. După o viață binecuvântată de Dumnezeu cu ani mulți și fapte alese pentru care i s-a acordat gradul de preot iconom stavrofor sufletul preotului Gheorghe Cuciureanu a trecut în veșnicie, la vârsta de 60 de ani” arăta publicația Luceafărul.net, potrivit sursei citate.

Iată că la 25 de ani după plecarea în veșnicie a pr. Gheorghe Cuciureanu, fiul său Benedict Cuciureanu a avut aproape aceeași soartă: a fost găsit decedat pe un teren al bisericii, pe traseul de unde a luat lemnele cu care se îndrepta spre casa parohială.

„Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Benedict Cuciureanu se va oficia sâmbătă, 03 decembrie, începând cu ora 11:00 la biserica parohială Sfântul Nicolae - Sadova. 

      Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!” este anunțul oficial postat pe pagina de Facebok a bisericii.

Sursa: StirilePROTV

articolul original.

VIDEO Serialul despre Harry şi Meghan va fi lansat pe 8 decembrie pe Netflix. Nimeni nu poate vedea ce se întâmplă în spatele uşilor închise

1 December 2022 at 09:31
image


Serialul documentar despre prinţul Harry şi Meghan Markle va fi lansat pe 8 decembrie pe Netflix, a anunţat joi biograful cuplului, gigantul de streaming lansând un scurt trailer, informează AFP, citat de Agerpres. Potrivit biografului Omid Scobie, serialul în şase episoade va "împărtăşi cealaltă faţă a poveştii lor de dragoste şi a provocărilor cu care s-au confruntat"

.În trailer, intitulat sobru "Harry & Meghan", sunt prezentate fotografii alb-negru ale cuplului pe o muzică dramatică. ''Nimeni nu poate vedea ce se întâmplă în spatele uşilor închise", spune Harry. ''A trebuit să fac tot ce am putut pentru a-mi proteja familia", adaugă el.Anunţul survine în plină vizită în Statele Unite a prinţului William şi a soţiei sale Kate, aflaţi în relaţii reci cu Harry şi Meghan, care locuiesc acum în California.

Harry & Meghan. A Netflix Global Event. Coming soon, only on Netflix. pic.twitter.com/ysxaCcESP4

— Netflix (@netflix)
December 1, 2022

Vizita prinţului va culmina vineri cu cea de-a doua ediţie a premiului său pentru mediu "Earthshot", care va avea loc la Boston (nord-est).William, moştenitorul coroanei, a fost în mod notoriu în dezacord cu fratele său de când el şi Meghan au dezvăluit anul trecut că un membru al Casei regale a pus sub semnul întrebării culoarea pielii fiului lor, Archie, înainte de naşterea acestuia.

De atunci, cei doi fraţi au apărut împreună doar în rare ocazii, cel mai recent în septembrie, la câteva zile după moartea Elisabetei a II-a, într-o atmosferă rece la Castelul Windsor.

Meghan descrie lansarea seriei drept un "eveniment global"

''Când mizele sunt atât de mari, nu are mai mult sens să auzim partea noastră de poveste?", spune şi Meghan în trailer, care descrie lansarea seriei de documentare drept un "eveniment global".

Prinţul Harry urmează, de asemenea, să-şi lanseze memoriile la începutul lunii ianuarie, promiţând, de asemenea, o serie de dezvăluiri jenante.

Începutul vizitei prinţului William în Statele Unite a fost deja perturbat de o controversă rasistă care a avut loc marţi seară la Palatul Buckingham. Lidera de culoare a unei organizaţii de auto-ajutorare a afirmat că, la o recepţie, naşa prinţului şi prietenă apropiată a Elisabetei a II-a, Susan Hussey, a insistat să îl întrebe de unde "vine cu adevărat".

articolul original.

CM de fotbal-Qatar 2022: Ne-a părăsit și Germania

1 December 2022 at 09:30
image

Japonia și Spania s-au calificat din nebuna grupă E. Câteva minute a fost și Spania eliminată de Costa Rica

Ce nebunie a fost în ciudata grupă E a Cupei Mondiale!. Și ce domol începuseră ostilitățile! Germania deschisese scorul în meciul cu Costa Rica, prin Gnabry, după pasa lobată a lui Raum și 1-0 a rămas și la pauză. Dincolo, Alvaro Morata a înscris același unic  gol pentru Spania, după ce Japonia făcuse oleacă de valuri la început. La pauză merg favoritele, mână în mână. Necunoscutul antrenor japonez Moriyasu face la pauză schimbări uluitoare, precum la neverosimila victorie contra Germaniei.Mitoma și Doan au profitat de gafe uluitoare ale portarului Simon și ale puștiului de pe stânga, Balde, epigonul lui Jordi Alba. Apoi cei doi niponi nou introduși au creat faza golului doi, la care se părea că Tanaka a reluat o minge ieșită din teren cu întreaga circumferință. VAR, care are mai mulți ochi (și mai buni) decât camerele noastre TV a decis gol valabil.

În celălalt meci, Costa Rica a egalat prin  Yeltsin Tejeda (ce prenume!),  care a reluat un șut al lui Watson respins de Neuer. Nemții au atacat furibund, Musiala și Rüdiger au țintit barele și ”los tikos” a preluat conducerea la o fază confuză prin Vargas. Însă nemții lui Hansi Flick l-au redescoperit pe Kai Havertz și au obținut o victorie cu 4-2. Din nefericire pentru ei, aceasta nu a însemnat calificarea.

Pentru că, în celălalt meci, japonezii s-au apărat pe două rânduri (5+4) și spaniolii, liniștiți din partea cealaltă, au avut calificarea asigurată.

La meciul Germania – Costa Rica, pentru prima dată a condus la Cupa Mondială o brigadă feminină, condusă de Stéphanie Frappart.

Costa Rica – Germania 2-4 (0-1).

Marcatori: Tejeda ('59), Vargas ('61) /Gnabry ('10), Havertz ('73, '85), Füllkrug ('90+2).

Costa Rica: Navas – Fuller ('74-Bennette), Duarte, Watson, Vargas, Oviedo ('90+3 – Contreras) – Aguilera ('46-Salas), Borges, Tejeda ('90+3-Wilson), Campbell – Venegas ('74-Matarrita). Selecționer:Luis Fernando Suarez

Germania: Neuer – Kimmich, Süle ('90+3 – Ginter), Rüdiger, Raum ('66-Götze) – Goretzka ('46-Klostermann), Gündogan ('55-Füllkrug) – Gnabry, Musiala, Sané – Müller ('66-Havertz).Selecționer: Hansi Flick

Arbitru: Stéphanie Frappart (Franța)

Cartonașe galbene: Duarte

Japonia – Spania 2-1 (0-1)

Marcatori: Doan ('48), Tanaka ('53) / Morata '12)

Japonia: Gonda – Itakura, Toshida, Taniguchi – J.Ito, Morita, Tanaka ('87-Endo), Nagatomo ('46-Mitoma) – Kamada ('69-Tomiyasu), Maeda ('62-Asano), Kubo ('46-Doan). Selecționer:Hajime Moriyasu.

Spania: Simon – Azpilicueta ('46- Carvajal),Rodri, P.Torres, Balde ('68-Balde) – Busquets – Gavi ('68-Fati), Pedri – Williams ('57-F.Torres), Morata ('57-Asensio), Olmo. Selecționer: Luis Enrique

Arbitru: Victor Gomes (Africa de Sud)

Cartonașe galbene; Itakura, Taniguchi, Yoshida

Grupa E, clasament final: 1. Japonia – 6 p (4-3): 2. Spania – 4 p (9-3); 3. Germania – 4 p (6-5): 4.Costa Rica -  p (3-11)

Programul optimilor

3 decembrie (17:00, Al-Rayyan): Olanda –SUA

3 decembrie (22:00,Al-Rayyan): -Argentina- Australia

4 decembrie (17:00, Doha): Franța -Polonia

4 decembrie (22:00, Al-Khor): Anglia- Senegal

5 decembrie (17:00, Al-Wakrab): Japonia-Croația

5 decembrie (22:00, Doha): 1 G-2H

6 decembrie (17:00, Al-Rayyan): Maroc-Spania

6 decembrie (22:00,Lusail): 1 H-2G

articolul original.

Rușii s-ar retrage din unele localități din regiunea Zaporojie - Statul Major Ucrainean

1 December 2022 at 09:13
image

În zona ocupată a regiunii Zaporojie, rușii își retrag armata din unele localități, spune Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, relatează Ukrainska Pravda.

Astfel, potrivit informațiilor militare ucrainene, în zona ocupată a regiunii Zaporojie, rușii își retrag armata din orașul Pologi și două sate și le spune locuitorilor să se evacueze din Burceak, scrie hotnews.ro.

„Conform informațiilor disponibile, trupele de ocupație ruse retrag unele unități și pregătesc evacuarea personalul administrațiilor de ocupație din așezările din teritoriul ocupat temporar al regiunii Zaporojie”, a spus joi Statul Major.

Astfel, unitățile cu sediul în departamentul local de poliție și una dintre instituțiile de învățământ au părăsit așezarea Mihailivka.

În așezările Pologi și Inzhenerne, ocupanții părăsesc casele în care au fost cazați și scot bunurile furate.

În așezarea Burceak, autoritățile de ocupație efectuează un recensământ pentru așa-numita evacuare voluntară a populației”.

Reamintim că și centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa, este ocupată de forțele rusești din martie și nu mai produce electricitate din septembrie, dar este în continuare condusă de personalul ucrainean pentru a o menține în siguranță.

Moscova a declarat în octombrie că a pus centrala sub controlul autorităților nucleare ruse, o măsură pe care Kievul o consideră ilegală.

articolul original.

Un cor celebru din Iaşi colindă comunităţile de români din Italia

1 December 2022 at 08:58
image

Proiect inedit al unui dintre cele mai cunoscute coruri din Iaşi: „Juvenes Ecclesiae”, care aparţine de Episcopia Romano-Catolică. 

Aceştia vor organiza în primele 8 zile ale lunii decembrie şase turnee în comunităţile româneşti din Italia, în cadrul unui proiect denumit a fi „de suflet” al tinerilor dirijaţi de către Maximilian Husaru. „Crăciunul este invitaţia pe care ne-o face cerul de a ne bucura de frumuseţea unui Dumnezeu iubitor de oameni, dornic să locuiască în mijlocul nostru în chipul unui Prunc născut în ieslea Betleemului. Corul «Juvenes Ecclesiae» vrea să ofere cea mai frumoasă expresie a bucuriei Naşterii Domnului şi românilor plecaţi departe de casă, printr-o serie de concerte ce vor avea loc în Italia”, au transmis reprezentanţii corului.

Astfel, pe 1 decembrie a avut deja loc primul concert în localitatea Schio, astăzi este programat unul în Padova, vineri în Verona, sâmbătă în Torino, luni la Ladispoli şi miercuri la Roma. „De 25 de ani bucurăm inimi în preajma Crăciunului prin colindele pe care în fiecare an le aşezăm ca un strat imaculat din fulgi ai credinţei pe sufletele dumneavoastră. Iată că în acest an vom face acest lucru şi pentru dragii noştri strămutaţi fără de voia lor în alte părţi ale lumii. În acest an, vom dărui colindul nostru şi părinţilor, fraţilor, rudelor şi prietenilor noştri din Italia. Le vom duce un strop din... «acasă»”, au mai spus reprezentanţii corului. Aceştia spun că vor să ducă această amintire a ţării pentru românii de peste hotare pentru a le reaminti că ţara nu i-a abandonat şi că, indiferent unde îi va purta viaţa şi munca, vor rămâne alături de ei. 

articolul original.

FIFA a deschis o procedură disciplinară după scandările homofobe ale suporterilor Mexicului

1 December 2022 at 05:36
image

FIFA investighează comportamentul suporterilor mexicani, în urma eliminării naţionalei ţării lor de la Cupa Mondială 2022, Federaţia de fotbal din Mexic anunţând joi că fanii săi sunt acuzaţi de scandări homofobe, informează DPA.

Mexicul s-a oprit în faza grupelor la Mondialul din Qatar, deşi a reuşit să învingă miercuri Arabia Saudită (2-1).

"Comisia de disciplină a FIFA a deschis o procedură împotriva Federaţiei mexicane de fotbal, din cauza scandărilor suporterilor mexicani în timpul meciului dintre Arabia Saudită şi Mexic, disputat pe 30 noiembrie la Cupa Mondială", precizează FIFA într-un comunicat.

Federaţia internaţională de fotbal declanşase deja o anchetă pentru acelaşi tip de scandări, după prima partidă a Mexicului la CM 2022, împotriva Poloniei.

Potrivit presei mexicane, Federaţia de la Ciudad de Mexico riscă acum o sancţiune mai severă.

FIFA a mai anunţat joi că deschis o procedură împotriva Federaţiei tunisiene de fotbal, după ce un individ a pătruns pe teren în cursul meciului cu Franţa, disputat miercuri. Tunisia a părăsit la rândul ei competiţia, în ciuda unei victorii de prestigiu în faţa campionilor mondiali (1-0).

AGERPRES

articolul original.

(FOTO-VIDEO) Final de sărbătoare la Iaşi: Retragerea cu torţe a militarilor

1 December 2022 at 05:20

Iluminatului festiv a fost aprins joi seară pe Pietonal, în centrul Iaşului.

Manifestările care marchează Ziua Națională s-au încheiat spre seara, de la ora 19.00, cu tradiționala retragere cu torțe.

Coloana de militari a mărşăluit pe traseul Muzeul Uniri - Palatul Culturii.

articolul original.

CM de fotbal-Qatar 2022: Diavolii roșii se întorc acasă

1 December 2022 at 05:13
image


Maroc a câștigat, surprinzător,grupa F

Teoretic, Belgia ar fi trebuit să înceapă în ofensivă meciul decisiv cu Croația pentru calificarea din grupa F, fiind cu un punct în spate. Dar, sătul de prestațiile lui Batsuayi din primele jocului, Roberto Martinez a preferat să joace cu vârf fals (Mertens) înainte de îl a forța pe Lukaku, încă nerefăcut. Croația, echipa avantajată de tabelă, a preferat posesia, pentru a tăia presupusele acțiuni ale ”dracilor”. A ieșit o repriză fadă, fără șuturi pe poartă, la capătul căreia echipa lui Zlatko Dalic ar fi putut fi în avantaj.Arbitrul Taylor a dictat penalty, la un fault asupra lui Kramaric ('16) Luka Modric s-a pregătit de sentință, dar înregistrările din cabina VAR au arătat o poziție de ofsaid la Lovren.Așa că la pauză, tabela arăta un tern și meritat 0-0.

Introducerea previzibilă după pauză a lui Lukaku a dinamizat jocul Belgiei. Paradoxal, prin inducție, a înviorat și jocul Croației, nevoită să se apere prin ofensivă de noile primejdii. Și iată cum aspectul jocului s-a schimbat fundamental. S-a arătat că Belgia, în afară de Lukaku și De Bruyne, mai are un cetățean de frunte ăn echipă, portarul Thibaut Courtois, providențial la șuturile violente ale lui Kovacic și Modric. În min. 60, o lansare formidabilă a lui De Bruyne către Carrasco s-a soldat cu un șut respins de Juranovic, dar mingea a ajuns la Lukaku care a tras cu sete în bară. Multă vreme s-a jucat pe contre, dar pe final croații au apelat și la mijloace neortodoxe pentr a păstra remiza. Belgienii au terminat în asalt partida, însă Lukaku a fost urmărit de ghinion, mingile sale fie că au ricoșat la portarul croat, fie , la ultima ocazie, Romelu a fost deposedat de tânărul Gvardiol, iar flamanzii, valonii și belgienii din teren au încheiat un 0-0 în lacrimi, prăbușiți la pământ.

Despre celălalt meci: Maroc a luat repede avantaj în fața eliminatei Canada, iar golul care a redus handicapul a fost primul autogol din această ediție. (Aguerd) Pentru comparație, la capătul primei faze de la Euro 2020 (cu numai șase grupe) s-au consemnat opt astfel de isprăvi,Dar Marocul a câștigat grupa, croații au ajuns și ei în optimi, iar Belgia pleacă acasă.

 Croația – Belgia 0-0

Croația: Livakovic – Juranovic, Lovren, Gvardiol, Sosa – Brozovic – Modric, Kovacic ('90+2 –Majer) – Kramaric ('64 – Pasalic), Livaja ('64-Petkovic), Perisic. Selecționer: Zlatko Dalic.

Belgia: Courtois- Dedoncker ('72-Tielemans), Alderwereild, Vertonghen – Meunier ('87-E Hazard), Witsel, De Bruyne, Castagne-Trossard ('59-T.Hazard) , Mertens (' 46-Lukaku), Carrasco ('72-Doku). Selecționer: Roberto Martinez.

Arbitru: Anthony Taylor (Anglia)

Cartonașe galbene: Dedoncker

Canada – Maroc 2-1 (2-1)

Marcatori: Ziyech ('3), En-Nesyri ('23) / Aguerd ('40-autogol)

Canada: Borjan-Johnston, Vitoria, Miller –Hoilett ('76-Wotherspoon), Osorio ('65-Laryea), Kaye ('60-Hutchinson), Adekugbe ('61-Koné) – Buchanan, Larin ('60-David)), Davies: Selecționer: John Herdman

Maroc: Bonou  - Hakimi ('85-Jabrane), Aguerd,Saiss, Mazraoui – Amrabat –Ounahi ('77-El Yamiq), Sabiri – Ziyech ('76-Hamdallah), En Nesyri, Boufal ('65-Aboukhlal). Selecționer: Walid Regragui.

Arbitru: Raphael Claus (Germania).

Cartonașe galbene: Hoilett. Osorio, Adekugbe, Vitoria

Clasament final, grupa F; 1. Maroc – 7 p (4-1); 2 Croația – 5 p (4-1); 3. Belgia – 3 p (1-2); 4. Canada – 0 p (2-7).

articolul original.

Scholz vrea ca Europa să revină la ordinea de pace care exista cu Rusia înainte de război - The Times

1 December 2022 at 05:02
image

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat joi la o conferinţă pe teme de securitate că Europa ar trebui să revină la "ordinea de pace" care exista cu Rusia înainte de războiul din Ucraina şi "să rezolve toate chestiunile de securitate comună", dacă preşedintele rus Vladimir Putin va renunţa la agresiunea împotriva vecinilor săi, relatează cotidianul britanic "The Times".

"The Times" scrie că, în timpul unei discuţii care a avut loc în cadrul evenimentului găzduit de Berlin, cancelarul Olaf Scholz a fost întrebat cum se va raporta Germania faţă de Rusia după încheierea războiului, având în vedere "parteneriatul puternic" care a existat cândva între cele două ţări.

"În acest stadiu, aş spune că nu este vorba despre un parteneriat, ca să fiu foarte sincer. Rusia a stricat ordinea de pace la care am lucrat timp de atâtea decenii şi am convenit că nu ar trebui să mai existe niciodată o încercare de a schimba graniţele prin forţă. Iar ceea ce face Rusia astăzi este o întoarcere la abordarea imperialistă din secolele al XIX-lea, al XVIII-lea şi al XVII-lea, când o ţară mai puternică credea că poate lua pur şi simplu teritoriul vecinului, înţelegând vecinii ca fiind doar un hinterland (colonie - n.r.) şi un loc în care să dicteze reguli care să fie respectate. Iar acest lucru nu poate fi acceptat niciodată", a răspuns cancelarul german.

Cu toate acestea, el a adăugat: "Trebuie să ne întoarcem la acordurile pe care le-am avut în ultimele decenii şi care au stat la baza ordinii de pace şi securitate în Europa.Iar pentru Rusia, acest lucru înseamnă, de asemenea, că acceptă faptul că există societăţi deschise la minte, societăţi deschise, democraţii, care urmează un mod complet diferit de a fi guvernate şi de a atrage oamenii ... În cele din urmă, nu există nicio agresiune venită din partea statelor membre ale Uniunii Europene, nu există nicio agresiune venită din partea NATO şi toate chestiunile de securitate comună ar putea fi rezolvate şi discutate. Există dorinţa de a face acest lucru. Ne putem întoarce la o ordine de pace care a funcţionat şi o putem face din nou sigură, dacă există voinţa Rusiei de a se întoarce la această ordine de pace", crede cancelarul german.

articolul original.

Rusia spune că este deschisă la un nou început în dialogul cu Occidentul

1 December 2022 at 04:46
image

Rusia ar fi pregătită să reia dialogul cu Statele Unite şi NATO pe tema garanţiilor de securitate, dar până acum Moscova nu a văzut disponibilitate din partea acestora, a afirmat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de CNN.

"Dacă interlocutorii noştri occidentali îşi vor da seama de greşelile lor şi îşi vor exprima disponibilitatea de a reveni la discutarea documentelor pe care le-am propus în decembrie, cred că acest lucru va fi un pas pozitiv", a declarat Serghei Lavrov în timpul conferinţei sale anuale de presă de la Moscova, unde a fost întrebat dacă este posibil să se ajungă la un acord în legătură cu garanţiile de securitate propuse de Rusia.

"Mă îndoiesc că vor găsi energia şi mentalitatea pentru a face acest lucru", a spus el. "Cu toate acestea, dacă acest lucru se va întâmpla brusc, vom fi pregătiţi să revenim la dialogul cu ei", a adăugat şeful diplomaţiei de la Moscova. "Dar, din moment ce au respins propunerile noastre, au luat deja o serie de măsuri care contrazic complet perspectivele de reluare a dialogului", a punctat Lavrov.

Răspunzând unei altă întrebări în cadrul conferinţei de presă, Lavrov a spus din nou că Rusia este deschisă la ideea de dialog cu partenerii occidentali, în condiţiile în care situaţia de securitate din Europa s-a deteriorat, dar a precizat că nu va fi "ca de obicei".

"Dacă partenerii noştri occidentali vor dezvolta un interes pentru a restabili cumva activitatea noastră comună privind securitatea europeană, nu va fi business as usual", a punctat Serghei Lavrov.

"Dacă Occidentul înţelege că este mai bine să dezvoltăm relaţii de vecinătate bazate pe fundamente convenite de comun acord, vom asculta ceea ce va propune Occidentul", a mai spus el. "Dar este clar că trebuie să fie un început complet nou. Dacă există o şansă ca acest nou început să aibă loc în viitorul apropiat, nu ştiu. Depinde de Occident", a adăugat Lavrov.

În ceea ce priveşte o posibilă întâlnire cu preşedintele american Joe Biden, Lavrov susţine că Moscova "nu evită niciodată contactele", dar nu au existat "idei substanţiale" pentru a fi abordate la această eventuală întâlnire între Joe Biden şi Vladimir Putin.

"Am spus de câteva ori, Putin însuşi a spus acest lucru, la fel ca şi eu, că nu evităm niciodată contactele", a declarat Lavrov în timpul conferinţei sale anuale de presă de la Moscova.  "Dar, până acum, nu am auzit nicio idee de substanţă", a adăugat el.

Înainte de summitul G20 din Indonezia, Biden a declarat că nu vede niciun motiv pentru o întâlnire. "Ar depinde în mod specific despre ce ar vrea să vorbească", a declarat Biden pentru CNN la sfârşitul lunii octombrie, adăugând că, dacă Putin ar vrea să discute despre vedeta americană de baschet Brittney Griner, încarcerată, atunci ar fi deschis la discuţii. "Dar, vedeţi, a acţionat brutal", a spus Biden. "Cred că a comis crime de război. Şi, prin urmare, nu văd nicio raţiune pentru a ne întâlni cu el acum", a declarat Biden.

În urmă cu aproape un an, în decembrie 2021, înainte cu două luni de invazia din Ucraina, Rusia - care făcea pregătiri intense de război, observate de Occident - a înmânat Statelor Unite un document în care îşi expunea condiţiile pentru o reaşezare a relaţiilor cu NATO şi cu Occidentul. Una dintre aceste condiţii era ca NATO să-şi retraga trupele din Europa de Est, inclusiv din România, şi din ţările baltice şi să-i dea Moscovei garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu se va mai extinde şi mai ales că nu va primi Ucraina niciodată.

Moscova, care a semnalat de atunci de mai multe ori că ar dori să stabilească o nouă ordine mondială, a preferat să dialogheze pe această temă numai cu Statele Unite, ignorându-i pe ceilalţi parteneri, într-o perioadă când preşedintele francez Emmanuel Macron făcea eforturi intense de mediere pentru a opri o nouă agresiune rusă în Ucraina.

articolul original.

Scrisoare-capcană, trimisă la Ambasada Statelor Unite din Madrid

1 December 2022 at 02:22
image

Ambasada Statelor Unite la Madrid a primit o scrisoare asemănătoare cu cele cinci scrisori-capană trimise la Ambasada Ucrainei în Spania şi la alte obiective din ţară, a anunţat joi postul de televiziune La Sexta, citat de Reuters.

O anchetă este în curs de desfăşurare. Drumul din faţa ambasadei din capitala spaniolă este închis, poliţia fiind la faţa locului.

Aceasta ar fi a şasea scrisoare-capcană despre care s-a aflat în Spania, după ce miercuri un angajat al Ambasadei Spaniei la Madrid a fost rănit când a deschis un astfel de mecanism exploziv improvizat.

articolul original.

România va primi 232 milioane de euro de la Fondul european pentru pescuit maritim şi acvacultură

1 December 2022 at 02:07
image

Comisia Europeană a anunţat, joi, că a adoptat programul Fondului european pentru pescuit, afaceri maritime şi acvacultură (EMFAF) pentru România, destinat implementării politicii comune în domeniul pescuitului, fondurile totale alocate României fiind de 232 milioane de euro pe parcusul următorilor şase ani, din care contribuţia UE va fi de 162,4 milioane de euro, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

"Sunt încântat să anunţ adoptarea programului EMFAF pentru România, care va sprijini investiţiile durabile în acvacultură şi pescuit, accelerând tranziţia ecologică şi digitală a sectorului în România. Programul va contribui, de asemenea, la priorităţile de politică ale UE în Marea Neagră, prezentate în strategiile "European Green Deal", "Farm to Fork" şi "Biodiversity", prin sprijinirea protecţiei şi refacerii biodiversităţii şi ecosistemelor acvatice şi prin sprijinirea tranziţiei energetice a economiei româneşti", a declarat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius.

Potrivit executivului comunitar, 24% din contribuţia UE va fi dedicată pescuitului sustenabil, 47% va fi investită în acvacultura sustenabilă şi în procesare şi comercializare, iar 23% va fi dedicată economiei albastre sustenabile în regiunile de coastă, insulare şi interne, toate acestea contribuind la obiectivele de mediu şi climatice ale UE.

Concret, programul va sprijini, printre altele: investiţiile pentru respectarea obligaţiei de debarcare şi modernizarea infrastructurii de pescuit; politicile de conservare a pescuitului; eficienţa energetică şi decarbonizarea în sectorul pescuitului şi al acvaculturii; încetarea temporară a activităţii legată de obiectivele politicii de conservare şi de criza de sănătate publică; sprijinul pentru pescuitul costier la scară mică; investiţiile în proiecte de acvacultură durabilă; sprijinul pentru noile organizaţii de producători; compensaţiile pentru serviciile de mediu; controlul pescuitului şi colectarea de date pentru punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului ; inovarea; dezvoltarea durabilă a zonelor de coastă şi a zonelor interioare în contextul economiei albastre prin intermediul grupurilor de acţiune locală. AGERPRES

articolul original.

O femeie în vârstă de 61 de ani, scoasă moartă dintr-o fântână adâncă de 27 de metri

1 December 2022 at 01:51
image

O femeie în vârstă de 61 de ani a fost scoasă moartă de pompierii din judeţul Neamţ dintr-o fântână adâncă de 27 de metri.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a transmis că pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi, în comuna Săbăoani pentru scoaterea unei persoane dintr-o fântână.

“La locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de la Detaşamentul de pompieri Roman şi Piatra Neamţ şi SAJ Roman.

Pompierii, cu ajutorul echipamentelor şi procedeelor specifice, au scos din fântâna adâncă de 27 de metri o femeie în vârstă de 61 de ani, fără semne vitale”, a anunţat ISU Neamţ. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

articolul original.

Rusia avertizează cu privire la riscul enorm al unei confruntări armate între puteri nucleare

1 December 2022 at 01:35
image

Rusia a avertizat joi că există un risc "enorm" ca o conflict cu arme convenţionale între puteri atomice să degenereze într-un război nuclear, transmite EFE.

În cazul unui război cu mijloace convenţionale între puteri nucleare "riscul de a degenera într-un război nuclear este enorm", a declarat într-o conferinţă de presă ministrul de externe rus Serghei Lavrov.

Din acest motiv, a susţinut Lavrov, Rusia nu doar că este de acord că un război nuclear este inadmisibil, ci şi face apel la împiedicarea oricărui conflict armat între ţări care deţin astfel de arme.

Lavrov a amintit că preşedinţii Rusiei, Vladimir Putin, şi SUA, Joe Biden, au semnat în iunie 2021 o declaraţie conform căreia nu pot exista câştigători într-un război nuclear, document la care au subscris mai târziu încă cinci puteri nucleare.

"După cum am spus deja, noi suntem dispuşi să mergem chiar mai departe şi să spunem nu doar că nu poate fi declanşat un război nuclear, ci şi că este inadmisibil orice război între puteri nucleare", a subliniat Lavrov.

El a declarat că Moscova observă cu îngrijorare retorica Occidentului, care acuză Rusia că pregăteşte provocări în care să folosească arme de distrugere în masă.

"Însă însuşi Occidentul, SUA, Regatul Unit sau Franţa fac totul pentru a-şi spori participarea practic directă în războiul pe care îl poartă împotriva Rusiei prin intermediul ucrainenilor. Este o tendinţă periculoasă", a spus Lavrov.

Şeful diplomaţiei ruse a insistat că a discuta cu SUA despre stabilitate strategică fără a lua în calcul situaţia din Ucraina nu este posibil. El a susţinut că guvernul de la Kiev şi-a propus ca obiectiv "să învingă, ba chiar distrugă Rusia pe câmpul de luptă".

"Cum este posibil ca obiectivul de a înfrânge Rusia să nu aibă importanţă pentru stabilitatea strategică?", s-a întrebat Lavrov, care a susţinut că Rusia este unul dintre actorii cheie în acest domeniu.

Lavrov a apreciat că nu se poate separa conflictul din Ucraina de dezbaterea privind stabilitatea strategică.

Americanii "ne spun: despre Ucraina trebuie să vorbim cu ucrainenii, când vor ucrainenii, iar noi să discutăm despre armament nuclear şi stabilitate strategică. Asta este, puţin spus, naiv", a insistat el. AGERPRES

articolul original.

(VIDEO) „Tricolor pe cer”, principala atracție la Alba Iulia, de 1 Decembrie

1 December 2022 at 01:19
image

Mii de oameni au asistat joi la Alba Iulia la un foc de artificii de zi în culorile tricolore, unul dintre punctele de atracţie ale programului de Ziua Naţională a României pregătit de organizatori, potrivit Agerpres.

Intitulat ”Tricolor pe cer”, focul de artificii a fost foarte apreciat de oameni. El a avut loc imediat după terminarea Te-deum-ului oficiat în curtea Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia de un sobor de preoţi în frunte cu arhiepiscopul Irineu.

În cuvântul său, arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia a evocat momentul istoric de la 1 Decembrie 1918, când, „de la opincă până la vlădică, toţi erau mânaţi de gândul mare şi de voinţa sfântă să întemeieze aici România Mare, să dea făptuire veşnică unei năzuinţe care ne-a robit de veacuri sufletele”.

Înaltul ierarh a arătat că înfăptuirea României Mari, la 1918, reprezintă împlinirea unui vis secular al românilor de a se afla împreună din Banat până la Nistru.

La Alba Iulia sunt prezenţi joi, de Ziua Naţională, mii de oameni, printre care foarte mulţi părinţi cu copii, veniţi din toate judeţele ţării.

Participanţii au beneficiat, cel puţin până la orele amiezii, şi de o vreme frumoasă, cu temperaturi pozitive, fiind poate cel mai cald în ultimii ani de 1 Decembrie.

articolul original.

Macron şi Kamala Harris se angajează, la sediul NASA, la Washington, la o consolidare a cooperării spaţiale

1 December 2022 at 10:25
image

Franţa şi Statele Unite s-au angajat să continue să-şi consolideze cooperarea spaţială, în subiecte de explorare spaţială şi de luptă împotriva modificărilor climatice, în cadrul unei vizite a lui Emmanuel macron la sediul NASA, la Washington, împreună cu vicepreşedinta americană Kamala Harris, relatează AFP.

Emmanuel Macron, care efectuează o vizită de stat de mai multe zile în Statele Unite, a citat programul american al întoarcerii pe Lună - Artemis -, a cărui primă misiune-test, fără pasageri, tocmai a decolat, cu participarea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

”Dorim foarte mult să participăm”, a reafirmat el. ”Este foarte important pentru noi. Îi puteţi propune liderului francez să zboare către Lună destul de rapid”, a continuat el zâmbind, făcând-o să râdă pe Kamala Harris, o aluzie la astronautul francez Thomas Pesquet, prezent în cursul acestei vizite.

Tot pe planul explorării spaţiale, cele două ţări colaborează, de asemenea prin ESA, la noul telescop spaţial James Webb, ale cărui prime observaţii au busulat deja înţelegerea universului.

În privinţa luptei împotriva modificărilor climatice, preşedintele francez a evocat decolarea - prevăzută la 12 decembrie - a Misiunii SWOT (Surface Water and Ocean Topography), un satelit dezvoltat în parteneriat cu Centre national d'études spatiales (CNES), care vizează observarea nivelelor oceanelor, lacurilor şi cursurilor de apă.

”Suntem atât de mândri să cooperăm cu Franţa”, a declarat Kamala Harris, preşedinta Consiliului Naţional american al Spaţiului.

”Statele Unite şi Franţa colaborează în explorarea spaţială de peste 60 de ani. În această perioadă, am făcut progrese mari, dar în multe privinţe începem o nouă călătorie împreună”, a declarat ea.

În cursul unei vizita la Paris a lui Kamala Harris, în 2021, cei doi lideri au decis ”să lanseze un dialog strategic în domeniul spaţial”, a amintit Emmanuel Macron. ”Cred cu adevărat că spaţiul este un nou loc de conflictualitate”, a adăugat el. Cei doi lideri au subliniat, astfel, importanţa dezvoltării unor noi ”norme” ale comportamentului în spaţiu.

Franţa a aderat în iunie la ”Acordurile Artemis”, impulsinate de către Statele Unite - o serie de principii pizând să reglementeze folosirea spaţiului îndepărtat de către diverse naţiuni.

Marţi, Franţa s-a angajat, la fel ca Statele Unite, anul acesta, să nu efectueze teste de rachetă antisatelit, care produc fragmente spaţiale care pot, apoi, ameninţa vase spaţiale şi sateliţi aflaţi pe orbită.

articolul original.

O groapă comună, cu şase cadavre cu semne de execuţii, descoperită lângă Herson

1 December 2022 at 10:10
image

O groapă comună, în care se aflau şase trupuri, a fost descoperită, la două săptîăâni de la cucerirea oraşului Herson de către forţele ucrainene, la mai puţin de 50 de kilometri de oraş.

Anchetatorii ucraineni relevă, puţin câte puţin, amploarea teribilului bilanţ uman al ocupaţiei ruse în regiunea Herson. După descoperirea unor săli de tortură în oraş, poliţia ucraineană a dezgropat luni şase corpuri dintr-o groapă comună, la aproximativ 50 de kilometri de Herson, scrie The New York Times (NYT).

Corpurile celor şase persoane poartă semne de execuţie. Trei dintre ele aveau mâinile legate la spate, iar alte două aveau găuri de glonţ în ceafă. La Pravdîne, locuitorii satului le-au spus anchetatorilor că cele şase persoane locuiau într-o casă pe care ruşii au aruncat-o în aer după ce le-au ucis - în aprilie -, ceea ce explică starea avansată de descompunere a cadavrelor.

Ar putea fi vorba despre încă o crimă de război de care Rusia ar putea fi găsită vinovată, în cazul în care Comisia Europeană (CE) reuşeşte să înfiinţeze un Tribunal Special, susţinut miercuri de către Ursula von der Leyen.

Înfiinţarea acestui Tribunal Special a fost cerută în mai multe rânduri de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi de către ţările baltice. Guerre en Ukraine: un charnier découvert près de Kherson après le départ des Russes

articolul original.

Gerardo Martino nu va mai fi selecţionerul Mexicului. Sunt responsabil de această decepţie”

1 December 2022 at 09:53
image

Contractul lui Gerardo Martino ca selecţioner al Mexicului a expirat, miercuri, după victoria cu Arabia Saudită, dar care nu a ajutat echipa să se califice în optimi la Cupa Mondială.

La final de contract la sfârşitul lunii decembrie, el a decis să plece de la echipă deja de miercuri seară.

"Sunt responsabil de această decepţie, de această tristeţe Îmi asum responsabilitatea. Contractul meu s-a închieiat la fluierul final. Nu mai este nimic de făcut", a spus el.

Mexic a învins pe Arabia Saudită, cu 2-1, dar victoria nu a mai contat. Ambele goluri ale învingătorilor au fost înscrise în repriza secundă, de către Henry Martin (min. 47) şi Luis Chavez (min. 52). Pentru saudiţi a punctat Salem Al Dawsari, în minutul 90+5. La acest meci al patrulea oficial a fost românul Istvan Kovacs. Mexic avea nevoie de un singur gol pentru a merge în optimi.

articolul original.

”Vino în Ucraina”, îi cere Zelenski miliardarului Musk în urma unei propuneri controversate de pace cu Rusia

1 December 2022 at 09:41
image

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat o propunere a unui plan de pace a miliardarului american Elon Musk vizând să pună capăt Războiului rus în Ucraina şi l-a invitat în Ucraina devastată de acest război, după ce acesta a provocat o controversă pe Twitter, în octombrie, prin această propunere de pace între Kiev şi Moscova, relatează AFP.

Miliardarul american a sugerat ca Crimeea să rămână Rusiei, să se organizeze noi referendumuri - supervizate de ONU - în regiunile ”anexate” de Rusia şi ca Ucraina să aibă un statut neutru.

Zelenski a luat în derâdere - la un eveniment organizat de cotidianul american The New York Times (NYT) - propunerea miliardarului nonconformist. El l-a invitat în Ucraina.

”Cred că fie cineva are o influenţă asupra lui, fie el trage concluzii singur”, a declarat Zelenski într-o videoconferinţă cu ocazia DealBook NYT, referindu-se la Musk. ”Dacă vrei să înţelegi ce a făcut Rusia aici, vino în Ucraina şi ai să vezi singur”, i-a transmis şeful statului ucrainean.

”Iar apoi ai să-mi spui cum să se pună capăt războiului, cine l-a declanşat şi când se va putea termina”, a subliniat el. Fondatorul Tesla şi SpaceX a lansat un sondaj, în octombrie, prin care i-a lăsat pe cei 100 de milioane de abonaţi ai săi pe Twitter să voteze asupra planului respectiv de pace.

Zelenski i-a răspuns, prin propriul sondaj pe Twitter, prin care întreba ”Pe care @elonmusk îl placeţi mai mult?” - pe ”cel care care susţine Ucraina” sau pe ”cel care susţine Rusia”?

Preşedintele rus Vladimir Putin a trimis trupe în Ucraina, la 24 februarie, sub pretextul că scopul acestei ofensive este ”denazificarea” acestei foste republici sovietice prooccidentale.

Liderul de la Kremlin a cerut Ucrainei să înceteze ostilităţile şi să negocieze, după ce a ordinat o mobilizare parţială, în septembrie, cu scopul de a-şi consolida trupele pe front, în urma unor înfrângeri usturătoare. Zelenski a anunţat că nu va negocia niciodată cu Rusia atât timp cât Putin se va afla la putere.

articolul original.
❌