Actualitate

❌
There are new articles available, click to refresh the page.
  • INSP: Peste 100 de localități au incidența peste 3 cazuri de coronavirus la mie
  •  

INSP: Peste 100 de localități au incidența peste 3 cazuri de coronavirus la mie

INSP Peste 100 de localități au incidența peste 3 cazuri de coronavirus la mie

Numărul localităților unde valoarea incidenței infecțiilor cu SARS-CoV-2 a trecut de 3 la mia de locuitori a crescut de la 49 săptămâna trecută la 115 în această săptămână, arată analiza săptămânală a Institutului Național de Sănătate Publică.

Conform documentului, 95,2% din decesele înregistrate în perioada 6 – 12 septembrie au fost la persoane nevaccinate, iar 3% la persoane vaccinate cu schema incompletă. În aceeași perioadă, 77,6% din cazurile confirmate au fost înregistrate lapersoane nevaccinate.

De la începutul pandemiei până în prezent 85,9% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 94,6% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociată.

În prezent opt localități sunt în carantină, șapte în județul Satu Mare și una în județul Sibiu.

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • Primii turişti spaţiali ai capsulei SpaceX au revenit pe Terra
  •  

Primii turişti spaţiali ai capsulei SpaceX au revenit pe Terra

Primii turişti spaţiali ai capsulei SpaceX au revenit pe Terra

Primii 4 turişti spaţiali ai capsulei SpaceX au revenit pe Terra, sâmbătă seară, după ce au petrecut trei 3 în spaţiu, încununat cu succes prima misiune orbitală din istorie fără astronaut profesionist la bord, relatează France Presse.

Capsula Dragon a rezistat coborârii vertiginoase datorită scutului său termic, apoi a fost frânată de patru paraşute uriaşe. Amerizarea în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Floridei, a avut la ora prevăzută, 23.06 GMT (19.06 ora locală).

“A fost o călătorie deosebită pentru noi şi asta abia începe”, a spus căpitanul, miliardarul Jared Isaacman, la scurt timp după amerizare, al cărui scop a fost să deschidă mai mult porţile spaţiului.

O navă a companiei SpaceX a recuperat apoi capsula, înainte ca trapa să fie deschisă. Cei patru pasageri, cu zâmbete până la urechi şi fluturându-şi braţele în aer în semn de bucurie, au ieşit după aceea unul câte unul, notează Agerpres.

Ei urmau să fie transportaţi cu elicopterul la Centrul Spaţial Kennedy, de unde au decolat miercuri seara cu o rachetă Falcon 9, şi unde se vor reîntâlni cu familiile lor.

“Felicitări, Inspiration4”, a scris pe Twitter după amerizare Elon Musk, patronul SpaceX, folosind numele oficial al misiunii.

Cei patru novici – Jared Isaacman, care a închiriat misiunea, şi alţi trei americani – au petrecut trei zile pe orbită în jurul Pământului, călătorind dincolo de Staţia Spaţială Internaţională (ISS), până la 590 kilometri altitudine.

Zburând cu o viteză de aproximativ 28.000 kilometri pe oră, ei au înconjurat globul de peste 15 ori în fiecare zi.

Scopul declarat al misiunii a fost acela de a marca un moment de cotitură în democratizarea spaţiului, demonstrând că de acum Cosmosul este la fel de accesibil echipajelor care nu au fost selectate şi pregătite de ani de zile, aşa cum sunt astronauţii.

Jared Isaacman, în vârstă de 38 de ani, este patronul unei companii de servicii financiare şi un pilot experimentat. El a plătit SpaceX zeci şi zeci de milioane de dolari pentru a trăi aceste momente (preţul exact nu a fost dezvăluit).

El a oferit trei locuri unor necunoscuţi: Hayley Arceneaux, asistentă medicală de 29 de ani devenită americanca cea mai tânără care a mers vreodată în spaţiu, Sian Proctor, o geoloagă de 51 de ani, şi Chris Sembroski, 42 de ani, un veteran al forţelor aeriene americane.

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • INFOMANIA • 19 septembrie în istoria muzicii | PODCAST
  •  

INFOMANIA • 19 septembrie în istoria muzicii | PODCAST

INFOMANIA </div>
<span class= articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • INFOMANIA • Calendarul zilei de 19 septembrie | VIDEO
  •  

INFOMANIA • Calendarul zilei de 19 septembrie | VIDEO

INFOMANIA </div>
<span class= articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
Ieri — 18 September 2021Europa FM
  • CSM București, la a doua înfrângerea în Liga Campionilor
  •  

CSM București, la a doua înfrângerea în Liga Campionilor

CSM București la a doua înfrângerea în Liga Campionilor

Campioană a României la handbal feminin, CSM Bucureşti a fost învinsă pe teren propriu, sâmbătă, de echipa rusă Rostov-Don, în a doua partidă din grupa A a Ligii Campionilor.

Adversarele s-au impus cu 30-27 (13-9).

Timp de mai multe minute, rusoaicele avut și 10 goluri diferenţă.

Bucureștencele recuperat pe final de meci.

În prima etapă, CSM București a pierdut în deplasare cu Team Esbjerg, scor 21-22.

Următoarea adversară este Podravka, pe 25 septembrie.

În sezonul trecut, CSM Bucureşti a ratat calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor.

Deţinătoarea trofeului este echipa norvegiană Vipers Kristiansand.

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • Suceava: Control judiciar pentru agresorii celor doi jurnalişti şi a unui activist de mediu
  •  

Suceava: Control judiciar pentru agresorii celor doi jurnalişti şi a unui activist de mediu

Suceava Control judiciar pentru agresorii celor doi jurnalişti şi a unui activist de mediu

Procurorul de caz a dispus, sâmbătă, măsura controlului judiciar pentru 4 indivizi implicaţi în agresarea, în judeţul Suceava, a doi jurnalişti şi a unui activist de mediu.

Agresorii sunt acuzați de lovire sau alte violenţe.

”La data de 18.09.2021 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 4 inculpaţi  cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 1 din Codul penal (3 dintre inculpaţi) şi a infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 296 alin. 2 rap. la art. 193 alin. 1 din Codul penal (cel de al patrulea inculpat). În fapt s-a reţinut că, în ziua de 16.09.2021, în locul denumit Pârâul Rusului de pe raza comunei Panaci, judeţul Suceava, cei patru inculpaţi au lovit cu pumnii şi picioarele trei persoane vătămate ce realizau un documentar despre tăierile ilegale de arbori din păduri. Una dintre persoanele vătămate a fost supusă unui tratament degradant.  Totodată, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a dispus luarea măsurii preventive a controlul judiciar faţă de cei patru inculpaţi”, potrivit unui comunicat.

Doi jurnalişti şi un activist de mediu care filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din România au fost bătuţi de aproape 20 de persoane într-o pădure din Suceava din zona comunei Coșna, proprietate privată.

Atacatorii s-au folosit de furci și topoare.

Una dintre victime a reușit să sune la 112, iar la fața locului au ajuns 20 de polițiști și jandarmi.

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • INSP: România ar putea ajunge la peste 15.000 de cazuri de infectare pe zi dacă oamenii nu se vaccinează și nu respectă regulile anti-COVID
  •  

INSP: România ar putea ajunge la peste 15.000 de cazuri de infectare pe zi dacă oamenii nu se vaccinează și nu respectă regulile anti-COVID

INSP România ar putea ajunge la peste 15000 de cazuri de infectare pe zi dacă oamenii nu se vaccinează și nu respectă regulile antiCOVID

Adriana Pistol, reprezentanta Institutului Național de Sănătate Publică, susține că în România s-ar putea ajunge la peste 15.000 de cazuri de infectare în fiecare zi dacă oamenii nu se vaccinează și nu respectă regulile anti-COVID.

Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc sâmbătă.

„Undeva la finalul lunii octombrie vom depăși 15.000 de cazuri pe zi dacă o ținem tot așa ceea ce nu am avut în valurile precedente”, a spus Adriana Pistol.

Potrivit reprezentantei Institutului Național de Sănătate Publică în ultimele șapte zile numărul cazurilor COVID 19 s-a dublat.

Este o creștere bruscă explicată prin numărul mic de persoane vaccinate, transmiterea comunitară și nerespectarea măsurilor anti-COVID.

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • Premierul Cîțu: Mă voi asigura că toți clienții City Insurance nu vor avea de suferit
  •  

Premierul Cîțu: Mă voi asigura că toți clienții City Insurance nu vor avea de suferit

Premierul Cîțu Mă voi asigura că toți clienții City Insurance nu vor avea de suferit

Premierul Florin Cîțu a comentat, sâmbătă, insolvența companiei de asigurări City Insurance, liderul de piață în domeniul asigurărilor RCA.

Șeful executivului așteaptă analiza specialiștilor.

„Există un reglementator…. Mă voi asigura că toți clienții nu vor avea de suferit. Vreau să văd evaluarea celor de la ASF… falimentul este parte din capitalism. Trebuie să aflăm dacă nu a fost ascuns, dacă nu a fost o fraudă, nu am astfel de informații… Există un fond de garantare care va asigura că nici un client nu va pierde polița de asigurare”, a precizat Florin Cîțu.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a hotărât, sâmbătă, să retragă autorizația de funcționare a Societății City Insurance și a constatat intrarea în starea de insolvență.

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • Coronavirus în România: Peste 5.000 de cazuri noi și aproape 100 de decese asociate Covid
  •  

Coronavirus în România: Peste 5.000 de cazuri noi și aproape 100 de decese asociate Covid

Coronavirus în România Peste 5000 de cazuri noi și aproape 100 de decese asociate Covid

Autoritățile sanitare au raportat, sâmbătă, 5.388 de infectări cu SARS-CoV-2, la peste 19.600 de teste PCR și peste 32.600 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, 97 de persoane au murit, 4 dintre acestea fiind vaccinate, dar suferind de comorbidităţi.

În spitale, numărul total de pacienți Covid este de aproape 7.000. Dintre acestea, 798 sunt internate la Terapie Intensivă.

162 de copii cu Covid sunt spitalizați, 16 dintre ei la ATI.

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • Afganistan: Încep şcolile, dar fără fete
  •  

Afganistan: Încep şcolile, dar fără fete

Afganistan Încep şcolile dar fără fete

Sîmbătă se redeschid colegiile şi liceele în Afganistan. Însă, numai băieţii au primit permisiunea să se întoarcă la şcoală. Este o măsură criticată de UNICEF, care a îndemnat noul regim taliban să nu lase fetele deoparte.

Ministerul Educaţiei a anunţat că îşi vor începe activitatea “toţi profesorii bărbaţi şi elevii” din ciclul secundar, fără a spune nimic despre fete.

Acest lucru alimentează incertitudinile şi aminteşte de politica brutală pe care Mişcarea islamistă a avut-o faţă de femei, în trecut: nu aveau voie să muncească, să studieze, să facă sport sau să iasă singure pe stradă.

În ultimii 20 de ani, însă, femeile au putut să-şi recupereze progresiv drepturile fundamentale şi să aibă acces la meserii care le-au fost interzise, precum cele de judecător, parlamentar, profesor sau chiar pilot.

UNICEF transmite că fetele nu trebuie lăsate deoparte.

De la revenirea la putere, talibanii au încercat să liniştească comunitatea internaţională.

Dar, deşi femeile îşi păstrează dreptul de a merge să studieze la universitate, ele trebuie să poarte abaya şi hijab, iar cursurile se desfăşoară separat faţă de bărbaţi.

De asemenea, nicio femeie nu face parte din viitorul executiv afgan .

Iar sediul Ministerului pentru afacerile femeilor a fost ocupat de Ministerul pentru promovarea virtuţii şi prevenirea viciului.

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • Americanii admit că ultimul lor atac din Kabul a fost o “greşeală oribilă”
  •  

Americanii admit că ultimul lor atac din Kabul a fost o “greşeală oribilă”

Americanii admit că ultimul lor atac din Kabul a fost o greşeală oribilă

Ministrul american al Apărării a prezentat scuze, vineri, pentru eroarea comisă de forțele SUA la 29 august, cu puţin timp înaintea retragerii din Kabul, în urma căreia au murit 10 civili.

“Ofer cele mai profunde condoleanţe rudelor supravieţuitoare ale celor care au fost ucişi”, a declarat şeful Pentagonului într-un comunicat. “Vom face tot posibilul să învăţăm din această greşeală oribilă”, a adăugat Lloyd Austin.

“Nicio armată nu lucrează la fel de mult ca a noastră pentru a evita victimele civile. Când avem motive să credem că am luat vieţi nevinovate, investigăm şi, dacă acest lucru este adevărat, îl recunoaştem”, declarase anterior şeful forţelor americane în Afganistan. „Este puţin probabil ca vehiculul şi cei care au murit să fi avut legături cu gruparea jihadistă Stat Islamic-Khorasan (ISIS-K) sau să reprezinte „o ameninţare directă pentru forţele SUA”, a admis generalul Kenneth McKenzie.

Recent, cotidianul The New York Times a scris că un afgan care lucra pentru un ONG, și care trasporta bidoane cu apă, a fost victima ultimei lovituri a armatei americane în Afganistan, contrazicând versiunea oficială, potrivit căreia ținta a fost o mașină încărcată cu materiale explozivă, ce ar fi fost condusă de un jihadist.

Jurnaliștii au analizat imagini de la camerele de supraveghere şi au făcut interviuri, din care a reieșit că deplasările afganului Ezmarai Ahmadi în ziua loviturii, considerate suspecte de armata americană, au corespuns unei zile de lucru obişnuite.

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • John Malkovich îl va interpreta pe faimosul dirijor Sergiu Celibidache
  •  

John Malkovich îl va interpreta pe faimosul dirijor Sergiu Celibidache

John Malkovich îl va interpreta pe faimosul dirijor Sergiu Celibidache

Actorul american John Malkovich îl va interpreta pe legendarul dirijor Sergiu Celibidache în filmul “The Yellow Tie”, relatează Variety.

Lungmetrajul se va baza pe un scenariu scris de Serge Ioan Celebidachi, fiului dirijorului, și de James Olivier.

Născut în România, Sergiu Celibidache a fost dat afară din casa părintească în adolescență, după ce a mărturisit că intenționează să urmeze o carieră în muzica clasică.

În cele din urmă, el câștigat un concurs și a devenit cel mai tânăr dirijor al Orchestrei Filarmonicii din Berlin, și mai apoi unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai secolului al XX-lea.

În timpul vieții, Sergiu Celibidache a  refuzat să facă înregistrări muzicale, considerând că acestea nu ar avea același efect în afara sălii de spectacole.

Filmul va fi turnat în România în 2022.

„Sunt încântat și onorat că mi se oferă ocazia de a-l interpreta pe dirijorul Sergiu Celibidache”, a spus John Malkovich. „Un talent unic, el este considerat unul dintre marii vizionari ai muzicii clasice din secolul trecut (…) va fi o călătorie provocatoare și fascinantă”.

Producători vor fi Adela Vrînceanu Celebidachi, Cristina Dobrițoiu, Titi Rădoaie și James Olivier.

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • 4 reținuți în cazul agresării celor doi jurnaliști și a activistului de mediu
  •  

4 reținuți în cazul agresării celor doi jurnaliști și a activistului de mediu

4 reținuți în cazul agresării celor doi jurnaliști și a activistului de mediu

Patru persoane au fost reținute vineri seară în dosarul penal deschis de polițiștii din Vatra Dornei pentru cazul de agresiune împotriva a doi jurnaliști și a unui activist de mediu din județul Suceava. Incidentul, larg mediatizat, a avut loc în timp ce activistul de mediu și cei doi jurnaliști filmau un documentar internațional despre tăierile ilegale de pădure din România.Ancheta privind agresiunea împotriva celor trei persoane a demarat joi după-amiază și s-a prelungit până aseară. La audieri au fost aduse nu mai puțin de 12 persoane care ar fi participat la agresiune. În final, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 44 de ani, au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore. Aceștia sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv purtare abuzivă. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, cele patru persoane vor fi prezentate astăzi în fața unui judecător cu propunere de arestare preventivă.Bărbații reținuți, alături de alți indivizi, i-au atacat și bătut pe jurnalistul și regizorul Mihai Dragolea, pe activistul de mediu Tiberiu Boșutar și pe încă un însoțitor al acestora. Agresiunea s-a petrecut într-o pădure proprietate privată din zona comunei Coșna, iar atacatorii s-au folosit de furci și topoare. Unul din cei agresați a reușit să sune la 112, iar la fața locului au ajuns 20 de polițiști și jandarmi, care i-au găsit doar pe activistul de mediu și pe cei doi jurnaliști. Aceștia au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale, dar nici unul din ei nu a rămas internat.

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • INFOMANIA • 18 septembrie în istoria muzicii | PODCAST
  •  

INFOMANIA • 18 septembrie în istoria muzicii | PODCAST

INFOMANIA </div>
<span class= articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • INFOMANIA • Calendarul zilei de 18 septembrie | VIDEO
  •  

INFOMANIA • Calendarul zilei de 18 septembrie | VIDEO

INFOMANIA </div>
<span class= articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
AlaltaieriEuropa FM
  • Washington: Măsuri sporite de securitate la Capitoliu, înainte de o manifestaţie a susţinătorilor lui Trump
  •  

Washington: Măsuri sporite de securitate la Capitoliu, înainte de o manifestaţie a susţinătorilor lui Trump

Washington Măsuri sporite de securitate la Capitoliu înainte de o manifestaţie a susţinătorilor lui Trump

Autoritățile capitalei americane, Washinton, au dispus măsuri sporite de securitate la Capitoliu, vineri, în ajunul unei manifestaţii de susţinere a simpatizanţilor fostului președinte Donald Trump, care au fost arestaţi pentru asaltul asupra Congresului de pe 6 ianuarie, relatează Agerpres, citând AFP.

O barieră înaltă a fost ridicată la faţa locului în jurul clădirii şi poliţia a prevăzut închiderea unor drumuri din împrejurimi încă de vineri seară.

Spre deosebire de 6 ianuarie, Congresul nu va fi în sesiune şi parlamentarii nu se vor afla în interior atunci când manifestanţii se vor aduna sâmbătă după-amiază lângă această clădire emblematică, cu sloganul “Justice for J6”.

Autorităţile se aşteaptă ca circa 700 manifestanţi să răspundă la apelul organizaţiei “Look Ahead America”, care vrea să denunţe “tratamentul tiranic şi inuman aplicat deţinuţilor politici de la 6 ianuarie”.

Organizatorii le-au cerut participanţilor să nu poarte semne de afiliere politică, “inclusiv de susţinere a preşedintelui Trump sau a preşedintelui Biden”.

Poliţia este “mai bine pregătită” decât la 6 ianuarie, a estimat liderul democraţilor în Senat, Chuck Schumer, la începutul săptămânii, după o întâlnire cu forţele de ordine. Acestea vor susţine o conferinţă de presă vineri, la ora locală 13.00 (17.00 GMT).

Pe 6 ianuarie, mii de susţinători ai lui Donald Trump s-au adunat în apropierea Casei Albe pentru a-l asculta pe cel care era încă preşedinte al SUA.

Apoi mai multe sute dintre ei, acuzând fraude în alegerile prezidenţiale din noiembrie, câştigate de Joe Biden, au forţat intrarea în Capitoliu în timp ce congresmenii, în prezenţa vicepreşedintelui Mike Pence, certificau victoria candidatului democrat.

Aleşii au fost evacuaţi de urgenţă pe măsură ce susţinătorii lui Trump avansau în clădire.

Achitat după un proces de impeachment pentru incitare la violenţă, desfăşurat în cadrul Congresului, Donald Trump afirmă în continuare, fără nicio dovadă, că alegerile au fost trucate şi îi apără pe manifestanţii arestaţi.

“Toate gândurile noastre se îndreaptă spre cei care sunt persecutaţi atât de nedrept din cauza manifestaţiei de la 6 ianuarie privind alegerile prezidenţiale trucate”, a declarat el joi, fără a menţiona direct manifestaţia de sâmbătă.

În jur de 600 de persoane au fost arestate pentru participarea lor la asaltul asupra Capitoliului şi majoritatea au fost inculpate, pentru capete de acuzare mai mult sau mai puţin grave.

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • Asociația Blondie: România va avea ambulanță aeriană și vom putea transporta pe oricine | AUDIO
  •  

Asociația Blondie: România va avea ambulanță aeriană și vom putea transporta pe oricine | AUDIO

Asociația Blondie România va avea ambulanță aeriană și vom putea transporta pe oricine  AUDIO

Invitata Melaniei Medeleanu la emisiunea Zi de bine, de la Europa FM a fost Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie, care luptă pentru copiii care au nevoie de operații sau tratament în străinătate.

Adelina Toncean se ocupă de transportul cu avionul al copiilor care trebuie să ajungă de urgență în străinătate, pentru îngrijiri medicale de care nu pot beneficia în țară.

Găsește soluții de la o zi la alta, de multe ori, și îi însotește pe cei mici până la destinație.

Adelina i-a povestit Melaniei Medeleanu, la Zi de bine, cât de dificilă este misiunea sa:

“Organizarea unui astfel de zbor este complicată, pentru că sunt atâtea variabile și atâtea aeroporturi, noi de multe ori nu mergem cu o singură destinație,  facem întâi turul României, să luăm toți copiii care sunt de transportat, și apoi turul Europei, și îl lăsăm pe fiecare pe unde are nevoie. Este important să urmărești ca fiecare să ajungă la timp, să urmărești cine rămâne în avion, cine coboară.”

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2021/09/organizarea-este-extrem-de-complicata.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Adelina a făcut până acum 70 de zboruri dus-întors pentru copiii bolnavi, nu toate situațiile au un final fericit:

“S-a întâmplat și ca zborul să se anuleze pentru că copilul nu a trăit până în dimineața următoare, odată s-a anulat pentru că au murit amândoi copii care trebuiau să zboare, uneori  ajung mai puțini, uneori îi mai înlocuim.

Uneori se mai întâmplă să-i aducem acasă altfel decât ne-am dori, uneori i-am adus acasă să moară în țară și să se încheie acasă la ei, nu într-o țară străină, uneori i-am adus acasă într-un sicriu alb.

De fiecare dată știu că chiar dacă nu a fost cum ne-am dorit, deși în puține cazuri, totuși, nimeni nu a murit pentru că nu a contat.”

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2021/09/uneori-zborul-se-anuleaza-1.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

De ce este importantă o ambulanță aeriană

“În momentul în care ai o ambulanță aeriană pregătită cu absolut tot ce trebuie, la orice oră, să aibă echipamentul și echipa medicală la bord, să știi că este gestul ăla firesc pe care îl faci atunci când cineva care nevoie să fie transportat la un spital, așa cum suni la 112 să te ducă la câteva străzi distanță, să poți să contactezi pe cineva să zici am nevoie de o ambulanță aeriană să mă ducă.”

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2021/09/de-ce-are-nevoie-de-un-avion.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Asociația Blondie a strâns bani din donații pentru achiziționarea unui avion ambulanță. Adelina Toncean spune cu acesta costă un milion și jumătate de euro: “Anul acesta o să anunțăm că România are ambulanță aeriană și vom putea transporta pe oricine.”

Unde pot dona cei care doresc să ajute pentru a fi strânsă întreaga sumă de bani

“Se pot face donații pe pagina de Facebook și pe Instagram, la Asociația Blondie, se găsesc toate metodele de a dona, am creat și un grup, Pușculița Blondie, în care dacă cineva poate nu are o sumă de bani, poate să liciteze un obiect, un serviciu, orice poate fi cuantificat în bani pe care să-i transformăm noi în zboruri este binevenit”, a precizat Adelina.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2021/09/unde-se-fac-donatii-1.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • ASF retrage autorizaţia de funcţionare a City Insurance
  •  

ASF retrage autorizaţia de funcţionare a City Insurance

ASF retrage autorizaţia de funcţionare a City Insurance

Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor a decis, vineri, retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance şi a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.

“(…) Pentru protejarea asiguraţilor, Consiliul A.S.F. a decis: retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., în conformitate cu prevederile art. 110 din Legea nr. 237/2015, constatarea stării de insolvenţă a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., astfel cum este definită de art. 5 alin. (1) pct. 31 lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare şi promovarea de către A.S.F. a cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii, conform dispoziţiilor art. 249 din legea referită”, se precizează într-un comunicat.

“Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) din România aduce la cunoştinţă că, dat fiind faptul că nu a fost făcută dovada documentată a modului în care Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. va deţine permanent fonduri proprii eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate (SCR) şi cerinţa de capital minim (MCR), precum şi lipsa fondurilor proprii de bază eligibile să acopere pragul absolut al MCR, valoarea SCR calculată şi valoarea MCR calculată, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) lit. d) şi lit. e), art. 67 alin. (1) lit. a), art. 72 alin. (1) şi art. 95 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, cu modificările şi completările ulterioare, dată fiind şi inexistenţa vărsământului la capitalul social, în urma analizării modului de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia A.S.F. nr. 714/2021, respectiv Decizia A.S.F. nr. 724/2021, a rezultat că Planul de finanţare pe termen scurt şi Planul de redresare sunt în mod evident neadecvate şi nu asigură restabilirea situaţiei financiare a societăţii şi, pe de o parte, solvabilitatea societăţii este în continuă deteriorare iar, pe de altă parte, societatea se află în incapacitate vădită de plată”, se precizează în document.

În consecinţă, pentru protejarea asiguraţilor, Consiliul ASF a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., în conformitate cu prevederile art. 110 din Legea nr. 237/2015, constatarea stării de insolvenţă a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., astfel cum este definită de art. 5 alin. (1) pct. 31 lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare şi promovarea de către ASF a cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii, conform dispoziţiilor art. 249 din legea referită.

“Din prima zi a mandatului meu de preşedinte al Autorităţii, mi-am propus aplicarea fermă a legii şi stoparea neregulilor din piaţa asigurărilor şi vă asigur că efortul meu va continua. Toate deciziile au la bază ample investigaţii de specialitate, dovezi concrete şi sprijinul instituţiilor de aplicare a legii din România, precum şi din alte state”, a declarat Nicu Marcu, preşedintele ASF.

Autoritatea precizează că în baza Deciziei nr. 714/03.06.2021 Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A avea obligaţia de a transmite spre aprobare către ASF un Plan de finanţare pe termen scurt, în termen de o lună de la data primirii Deciziei nr.714/03.06.2021, în vederea restabilirii nivelului fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă MCR sau pentru modificarea profilului de risc, astfel încât, în termen de 3 luni, MCR să fie din nou respectată.

De asemenea, asigurătorul trebuia să transmită un Plan de redresare refăcut, în termen de 2 luni de la data primirii Deciziei nr.714/03.06.2021, cu măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă cerinţa de capital de solvabilitate pentru modificarea profilului de risc, astfel încât nivelul SCR să fie restabilit în termenul legal, de la data constatării nerespectării SCR prin Decizia ASF nr. 325/10.03.2021.

“Prin Decizia nr. 724/04.06.2021, ASF a desemnat Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.) ca administrator temporar în vederea înlocuirii conducerii Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., în scopul restabilirii situaţiei financiare a asigurătorului şi pentru asigurarea unei conduceri sănătoase şi prudente a activităţii asigurătorului, în conformitate cu art. 30 alin (2) coroborat cu art. 33 raportat la art. 2 pct. 3 din Legea 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor. Termenul ce decurge din Decizia ASF nr. 714/03.06.2021 pentru restabilirea MCR a fost data de 04.09.2021 (respectiv prima zi lucrătoare 06.09.2021)”, se arată în comunicat.

Totodată, începând de la data de 5 aprilie 2021, Autoritatea de Supraveghere Financiară aminteşte că a sesizat Ministerul Public, dar şi alte autorităţi ale statului cu privire la faptele constatate la SAR City Insurance S.A.

În perioada 2014-2021, ASF a impus societăţii City Insurance SA, dar şi conducerii societăţii mai multe sancţiuni, respectiv amenzi în valoare totală de 18.736.666 lei precum şi a emis o decizie de majorare de capital de solvabilitate aplicată societăţii de 16.500.000 de euro.

City Insurance S.A. este principalul asigurător românesc, cu o cotă de piaţă de 17%. A fost înfiinţată în anul 1998 de către un grup de investitori şi are sediul central în Bucureşti. Societatea are 400 de angajaţi şi 42 de birouri şi filiale, oferind o gamă largă de asigurări generale.

Guvernul pregăteşte două proiecte de ordonanţă de urgenţă care vizează piaţa asigurărilor – una privind preţul poliţei, iar cealaltă privind o formă de protecţie în cazul clienţilor City Insurance, dacă va fi cazul, a declarat, miercuri, premierul Florin Cîţu, care a precizat că actele normative se află în circuitul de avizare la Consiliul Concurenţei.

Şeful Executivului a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, despre creşterea “alarmantă” a preţurilor în piaţa asigurărilor şi situaţia în care se află City Insurance.

“Sunt două ordonanţe de urgenţă în avizare. Am discutat şi astăzi cu Consiliul Concurenţei. Ar trebui să fie pe masa Guvernului săptămâna viitoare, o ordonanţă care se referă la preţuri şi una care se referă la această situaţie cu City Insurance, dacă se ajunge acolo, (…) să plătească banii din fondul de garantare. (…) Dacă se întâmplă ceva, să ne asigurăm că toţi clienţii sunt protejaţi, de fapt asta este ideea”, a explicat premierul.

Întrebat ce va face mai exact Guvernul prin aceste două ordonanţe de urgenţă, Florin Cîţu a răspuns: “Consiliul Concurenţei m-a asigurat că sunt în avizare, când o să văd forma finală, o să vedem despre ce este vorba exact”.

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
  • „Ronțăie smart!”: La Ciugud, elevii găsesc caserole cu nuci pe bănci
  •  

„Ronțăie smart!”: La Ciugud, elevii găsesc caserole cu nuci pe bănci

Ronțăie smart La Ciugud elevii găsesc caserole cu nuci pe bănci

Școala smart din Ciugud introduce programul „Ronțăie smart! Mănâncă sănătos!”, prin care elevii din Ciugud, județul Alba, vor primi, începând din acest an școlar, caserole cu nuci proaspe, culese din livezile românești și învață să înlocuiască chipsurile cu fructe și legume proaspete.

Produsele sunt oferite gratuit la anumite intervale de timp în cadrul unui program pilot de învățare a regulilor de alimentație sănătoasă.

Inițiativa este introdusă de administrația locală împreună cu un procesator de nucă din România.

„Ronțăie smart! Mănâncă sănătos!” este primul program public din România care promovează alimentația sănătoasă și consumul de nuci în rândul elevilor din mediul rural.

Cei mici vor fi învățați cum să aibă o alimentație sănătoasă, ce alimente le oferă energie și cum să înlocuiască obișnuitele chipsuri sau produse fast-food cu nuci, fructe și legume proaspete.

În program urmează să fie implicați medici pediatri și nutriționiști, care vor avea întâlniri cu elevii pentru a le explica principiile alimentației sănătoase.

„Modul în care mâncăm este o formă de educație. De aceea este important să îi învățăm pe copiii noștri în familie și în școală să mănânce sănătos, astfel încât să fie sănătoși. În vremuri în care tentația unor produse nesănătoase este la orice pas, avem obligația să îi învățăm pe copii ce înseamnă alimentația sănătoasă și care sunt riscurile la care se expun dacă nu mănâncă sănătos. O minte sănătoasă poate fi doar într-un corp sănătos, iar acest lucru ne propunem să îl explicăm cu răbdare, tact și cu exemple concrete copiilor noștri de la școala din Ciugud”, a declarat Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.

Foto/ Pixabay

💾

articolul original.
COMENTATI ACEASTA STIRE PE FACEBOOK?
❌