ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 29 November 2022Cotidianul

Nicușor Dan, audiat la DNA

29 November 2022 at 07:51
By: (R.C.)

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, s-a prezentat, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a da o declaraţie referitoare la sesizarea pe care acesta a depus-o cu privire la nelegalitatea PUZ Primăverii 1, care prevede construirea pe un teren prevăzut ca spaţiu verde,

„În acea planșă e verde, ceea ce înseamnă spațiu verde și avem o lege care spune că nu se construiește pe spațiul verde. Când s-a dat acest PUZ în 2019 era o hotărâre judecătorească în altă speță care spunea că nu poți să construiești pe spațiul verde. Eu am reclamat că exista regimul urbanistic de spațiu verde, că există o lege care spune că nu se construiește pe spațiul verde și cu încălcarea acestei legi s-a dat un PUZ care a adus un beneficiu de câteva milioane de euro beneficiarului”, a declarat Nicușor Dan, înainte de a fi audiat.

articolul original.

Câți bani au făcut băncile într-un an de pandemie

29 November 2022 at 07:47
By: (R.C.)

Profitul operaţional în sistemul bancar a fost, în 2021, de 22,596 miliarde lei, în creştere faţă de cel de 19,462 miliarde lei consemnat cu un an înainte, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Veniturile din activitatea de exploatare bancară au scăzut faţă de anul 2020 la 77,214 miliarde lei, de la 83,311 miliarde lei, ca şi cheltuielile din activitatea de exploatare bancară, care s-au cifrat la 54,618 miliarde lei (63,849 miliarde lei în 2020).

Profitul operaţional la 1.000 lei venituri din activitatea de exploatare bancară a crescut de la 234 lei în anul 2020 la 293 lei în anul 2021, în preţuri curente.

Operaţiunile de schimb au înregistrat şi în anul 2021 cea mai mare pondere în total venituri de exploatare bancară, respectiv 61,9%, faţă de 2020 când acestea au fost 66,7%, şi au totalizat 47,817 miliarde lei.

Operaţiunile de schimb au deţinut ponderea cea mai mare şi în ceea ce priveşte cheltuielile de exploatare bancară, acestea fiind de 45,114 miliarde lei şi reprezentând 82,6% din total.

În 2021, operaţiunile cu clientela, al doilea element important în veniturile de exploatare bancară, au înregistrat o creştere cu 2,3 puncte procentuale, ajungând la 16,975 miliarde lei.

În cazul cheltuielilor pentru operaţiuni cu clientela s-a înregistrat scădere faţă de anul 2020, acestea totalizând 2,428 miliarde lei (4,4% din totalul cheltuielilor de exploatare bancară).

Investiţiile nete realizate anul trecut au fost de 757 milioane lei şi s-au concretizat în utilaje cu şi fără montaj – 48,9%, lucrări de construcţii – 25,8%, alte investiţii – 23,6% şi respectiv mijloace de transport – 1,7% din valoarea totală a investiţiilor.

În anul 2021, comparativ cu 2020, dotările cu calculatoare personale, servere şi calculatoare portabile au înregistrat creştere, astfel, numărul echipamentelor conectate la Internet majorându-se cu 1,7% în 2021 comparativ cu anul precedent.

În ceea ce priveşte forţa de muncă, per total, numărul mediu de salariaţi a scăzut cu 4% anul trecut, comparativ cu 2020. Ponderea femeilor în numărul total de salariaţi a fost de 66%.

Analizând mărimea totalului bilanţier, băncile comerciale cu un total bilanţier de peste 10 miliarde de lei au deţinut cea mai mare pondere (39%). 29% din totalul băncilor au înregistrat valori ale totalului bilanţier între 1 şi 5 miliarde de lei.

Anul trecut, din cele 34 de bănci comerciale, 25 au fost controlate de ţări intracomunitare (UE), 4 de către alte ţări, iar 5 au fost bănci cu capital românesc.

articolul original.

Bastonul contelui (49)

29 November 2022 at 07:44

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – Bastonul contelui, apărută la ED. CURTEA VECHE în 2012

– Familia Contelui a fost foarte bogată, avea tot ce îi trebuia. De ce să se sinucidă? Mai ales că membrii ei au fost şi catolici fervenţi…, ctitori de biserici…

– Bine, cu acest din urmă argument sunt de acord. Au mers o vreme în linişte. Scribul se uită înapoi să vadă dacă Gio se mai află la fereastră. De unde au ajuns, pensiunea a rămas după o cotitură a drumului. Şi ştiţi şi cine a săvârşit acea crimă abominabilă?

– Cei ce au avut interesul să pună mâna pe averea familiei Contelui.

– Adică?

– Curând după noaptea aceea, au apărut grupuri-grupuri de pretendenţi la colosala moştenire. Prea curând după noaptea aceea…

– Se pare că niciodată nu-i prea devreme sau prea târziu. Gio spune că şi astăzi mai apar asemenea pretendenţi. …Că şi dumneavoastră tot de aceea zăboviţi pe aici…

– Legile s-au tot schimbat, multe fapte s-au prescris de mult… Eu ştiu că nu mai am nici o şansă la ceva material. De altfel, au avut mulţi alţii, cu secole în urmă, grijă ca din averea Contelui să nu mai rămână nimic. vreau să spun că lucrurile n-au dispărut pur şi simplu, aşa cum pretinde Gio şi toţi proştii de aici, ci că au fost subtilizate bucată cu bucată. Acum nu mai am ce pretinde.

– Şi, atunci?

– Atunci nu vreau decât să-mi reconstitui şi această ramură din arborele meu genealogic.

– E atât de important pentru dumneavoastră?

– Foarte important!

Scribul nu mai insistă şi s-a despărţit de omul cu accent străin1. O plimbare prin ploaia răcoritoare i-a făcut bine şi l-a ajutat să-şi adune gândurile. Dar nu l-a informat şi în privinţa posibilei crime. A crimei doar posibile: care poate a fost sau poate n-a fost.

Când a revenit singur la pensiune, scribul l-a văzut pe bunul Gio pândindu-l de la aceeaşi fereastră a sălii de mese. Scribul l-a anunţat că a doua zi avea să plece şi i-a cerut nota de plată.

– Îmi pare rău că plecaţi. Mi-a făcut plăcere să vă am drept oaspete, domn’ doctor. Nu acelaşi lucru pot să spun şi despre domnul cu care v-aţi plimbat astăzi. Nu ştiu ce v-a spus dânsul, dar să ştiţi că în noaptea aceea lucrurile s-au petrecut aşa cum v-am povestit eu! Ce să mai vorbim? Aţi văzut şi dumneavoastră dovezile materiale…

– Bineînţeles.

– M-am săturat de toţi aceşti ulii care nu se mai satură şi vânează cadavre şi după veacuri întregi. Mai degrabă nişte corbi mâncători de hoituri… Dar pe dumneavoastră vă aştept cu respect oricând şi, data viitoare, o să vă las să citiţi şi scrisorile.

– Mulţumesc mult! a spus scribul, însă fără să fi avut intenţia de a se mai întoarce vreodată acolo. Cel mult, poate atunci când va termina şi povestea Celui de Al O Sutălea… (De va avea Domnul milă de el şi o să i-o permită…) Mai am o singură nelămurire: cine a fost, de fapt, Contele? Eu, trebuie să recunosc, n-am găsit prin biblioteci prea multe amănunte despre el.

– Nici nu se cădea să fi rămas multe amănunte despre un om şi despre o stirpe care s-a priceput să oprească timpul şi să se contopească atât de perfect cu neantul. Ceea ce v-am povestit despre pasiunile minunate pe care le-au cultivat aceşti oameni este o taină aflată la capătul unui drum. Cum să afle acea taină cineva care n-a străbătut această cale? Tot ce se mai cuvine să spunem despre ei este că de aici, din Lombardia, au crescut oameni atât de aleşi încât au putut să se întrupeze în ceva de dinainte ca Domnul să fi făcut ţărâna din care l-a zămislit pe om.

– Aşa spun oamenii de aici?

– Aşa ştiu oamenii de aici!

– Şi încă o ultimă întrebare. De fapt, două!

– Cu mare plăcere! Era evident că patronul pensiunii era încântat că a ajuns să consilieze un doctor în istorie.

– Prima: ce ştiţi şi ce părere aveţi despre Luigi?

– Despre Luigi? Eu cred că a fost un om deosebit, atât de deosebit încât majoritatea celor din jurul lui nu l-au putut înţelege. N-a fost în nici un caz nebun, aşa cum s-a spus de către proşti şi răuvoitori! Dacă vreţi părerea mea, Luigi ar trebui beatificat pentru calea pe care a străbătut-o. Cale pe care i-a condus şi pe apropiaţii săi. Până atunci, ei singuri n-au parcurs decât fragmente ale minunatului drum…

– Deci, dumneata îl compari cu un fel de sfânt…

– Toţi cei de aici care au auzit de el îl consideră aşa.

– Ca un fel de sfânt?

– Da. Lui Filipo Emanuele – aşa l-a chemat, de fapt, pe Luigi – îi plăcea să doarmă mult. Somnul te apără de neîncetatele intruziuni ale bârfelor, nemulţumirilor şi prostiilor celor din jur, spunea el, în mod cu totul îndreptăţit. Luigi ar trebui să fie socotit un fel de protector al somnului! Oricine de aici vă poate spune asta.

– Mulţumesc! Şi, acum, cea de a doua întrebare: Crezi că nepotul lui Luigi, fiul surorii sale, a fost îndreptăţit să preia întreaga moştenire?

– Bineînţeles! Cine altul? El a fost moştenitorul legitim. V-am spus că m-am săturat de toţi „ulii” care nu se mai satură şi vânează cadavre şi de toţi „corbii” care se grăbesc şi ei să mai prindă ceva din acel festin mizerabil.

Scribul n-a părăsit regiunea doar cu bagajele sale, ci şi cu o părere formată despre întrebările ce i-au mânat paşii în acele locuri. Deznădejdea de la venire i s-a stins încetul cu încetul. Şi îndoielile i-au dispărut (atât cât pot să dispară îndoielile într-o întreprindere ca a sa).

Ceea ce a aflat în pensiunea lui Geo, după ce s-a convins că din Castelul Contelui Ambrogio n-a mai rămas nimic, l-a făcut să coroboreze legenda orală cu bibliografia scrisă. O bibliografie nu uşor de găsit şi de accesat. (Bineînţeles, scribul nu se simte bine dacă nu începe iarăşi să se lamenteze. Şi, între timp, să se şi laude!)

Scribul nu a avut defel intenţia de a-l minţi pe Gio, atunci când l-a întrebat cine a fost, de fapt, Contele, cine a fost, de fapt, Luigi şi cine a fost, de fapt, Cel de Al Nouăzeci şi doilea. Şi nu l-a minţit nici atunci când a recunoscut că n-a găsit prin biblioteci prea multe amănunte despre acea familie nobilă. Dar cum un neam atât de bogat a avut întotdeauna hagiografii săi, şi stăpânii Castelului de la Segrate au avut biografii lor. Despre doi dintre aceştia a aflat şi scribul. O carte a găsit-o, pe cealaltă n-o ştie decât din citarea sumară a altor autori. Din păcate, volumul aflat la îndemână este puţin credibil şi nimeni nu s-a prea referit la el. La celălalt da.

În afara acestor două izvoare şi în afara însemnărilor din catastifele bisericii şi din actele birocratice ale autorităţilor locale, altele au fost sursele ce s-au dovedit a fi mai folositoare scribului: documentele numeroaselor procese de revendicare a succesiunii. Şi, indiferent sub ce autoritate a trecut domeniul, arhivele au păstrat maldăre de dosare ale diferitelor procese succesive. (S-a întâmplat chiar să se judece simultan revendicări ale aceloraşi bunuri în cauze paralele, şi o decizie a curţii să nu poată fi pusă în aplicare întrucât o altă decizie, dintr-un proces paralel, al altor părţi implicate în dispută, să vină în contradicţie cu prima.)

Dar să luăm sursele pe rând şi să începem cu cele două hagiografii amintite. Cea dintâi a fost scrisă de un oarecare Benjamino Valentini. Fiul unui fierar şi al unei spălătorese din Castelul Contelui, Benjamino a învăţat carte în şcoala de care s-au bucurat toţi copiii din palat. Dând dovadă de isteţime, hărnicie şi ascultare, Contele l-a trimis să înveţe mai departe la Milano şi la Mantova. Însă Benjamino Valentini, ajuns chiar funcţionar superior la primărie, a fost implicat într-o afacere frauduloasă, petrecând câteva luni în închisoare. Eliberat pentru bună purtare (şi, de presupus, şi datorită influenţei protectorului său), revine la Segrate şi îl ajută pe Ţipor cu ţinerea diferitelor registre2. Ca să-şi arate recunoştinţa faţă de Conte, Benjamino a scris o istorie a familiei lui Ambrogio. Din păcate, cu peste două sute de ani mai târziu, scribul a găsit în cartea lui Valentini3 nenumărate informaţii sigur eronate, altele doar probabil greşite şi, în fine, o mulţime de anacronisme. Nici tonul extrem de ceremonios (mult chiar peste laudele obişnuite ale unor asemenea scrieri) nu este de natură să dea impresia unei lucrări cât de cât ştiinţifice. Pentru scrib, Benjamino Valentini n-a rămas decât un fel de Uriah Heep.

Cea de a doua carte, cea pe care scribul n-a apucat s-o vadă, este opera unuia dintre pretendenţii la succesiunea averii, fiind comentată în funcţie de interese şi acuzată de „mistificări grosolane” de unii şi foarte apreciată de alţii pentru că ar „conţine dovezi indiscutabile” ale oponenţilor primilor. Partizană în mod cert, lucrarea n-a fost folosită doar la tribunal, ci menţionată şi luată în considerare şi de autori cu pretenţii. Lipsa acestui op din bibliotecile vizitate de scrib îl face să creadă că tot interesele de moştenire l-au făcut-o să dispară.

De obicei, scribul foloseşte un carneţel, atunci când consultă bibliografia, carneţel de care nu se desparte decât odată ce umple şi ultima pagină. Citind despre Ambrogio şi ai săi, a fost obligat să ia cu sine în servietă un caiet cu pagini A4. Pe urmă, şi un registru repertoire, unde a trecut alfabetic şirul parcă nesfârşit al numelor găsite. Atât de multe nume încât ar fi fost şi imposibil să nu se fi încurcat deseori printre ele. De pildă, doar şi numai în prima cauză, „Arturo Panzaritti contra Gianluca Moreni şi ceilalţi”, apar 143 de persoane diferite, citate drept martori în procesul care a durat din 1771 şi până în 1848, atunci când ultimul Panzaritti – Luca Panzaritti – a murit fără urmaşi. Scribul a mai remarcat şi cu alte ocazii că fiecare epocă şi fiecare loc aduce în prim plan o aglomerare a aceloraşi prenume, ceea ce poate favoriza dese confuzii4.

Ceea ce, la început, a avut drept scop doar revendicarea tutelei asupra micuţului Ambrogio, (Ambrogio II, cum va apărea în acte), fiul de doar cinci ani a dispărutei Maria Anna-Magdalena şi totodată ultimul şi singurul supravieţuitor din sângele Contelui, s-a transformat treptat în punerea sub semnul întrebării a însăşi legitimităţii dreptului succesoral al băiatului. (Iar Ronaldo, ajutorul lui Ţipor şi succesorul lui la administrarea domeniului, îşi apăra micul stăpân râzând şi arătând spre bărbia adânc despicată a băiatului, de parcă ar fi spus că nu există o dovadă mai evidentă că Ambrogio II este sânge din sângele stirpei sale.)

Acesta a fost primul pas necesar pentru a-i face loc unui alt îndreptăţit la avere. Apoi unui altul. Care s-a judecat cu primul. Şi iarăşi altul, cel care s-a folosit de toate argumentele folosite de primii doi unul împotriva celuilalt. Acesta n-a fost decât debutul unui şir lung de pretendenţi gata să tragă din toate poziţiile în tot ce le stătea în cale şi, în special, în locurile unde biografiile urmaşilor Contelui etalau pete albe, lăsând loc la atâtea interpretări. Multe argumente aduse în instanţă s-au dovedit plastografieri ordinare, altele au căzut din lipsă de probe. În timpul acela, Ambrogio II a fost prea tânăr pentru a realiza cu adevărat ceea ce se desfăşura în jurul lui şi cu atât mai puţin pentru a se putea apăra. L-au apărat argumentele aduse de rivali în luptele dintre ei.

articolul original.

Raport despre eliminarea cărbunelui în România

29 November 2022 at 06:35
By: (R.C.)

Închiderea capacităţilor de cărbune nu poate fi făcută fără a avea cel puţin investiţiile pe gaz pe care le avem preconizate, a afirmat, luni, Elena Popescu, Ministerul Energiei, Direcţia Generală Politici Energetice şi Green Deal, în cadrul unui eveniment de specialitate.

„Nu facem în totalitate înlocuirea cărbunelui cu gaz. Avem 1.300 de MW şi închidem 4.950 de MW până în 2.030. Deci, este o comparaţie total nejustificată. Ce înlocuim? Închidem cărbunele şi îl înlocuim cu nişte capacităţi de gaz care pot avea rol şi de back-up la regenerabile, dar va fi o creştere mare a ponderii surselor regenerabile de energie. Lucrăm la strategia de hidrogen. Poate nu ştiţi că în PNRR există acest jalon: elaborarea strategiei de hidrogen, la care am început să lucrăm. Deci, pot să vă asigur că nu suntem chiar aşa excluşi din discursul european. Într-adevăr, suntem întârziaţi cu multe investiţii. Dacă aveam acele investiţii despre care vorbeaţi, Tarniţa şi 3 şi 4 de la Cernavodă – era extraordinar acum. Nu am fi avut probleme nici pentru Moldova. Mergem în direcţia care trebuie, numai că despre ce am vorbit am justificat de ce nu merge, de ce nu le închidem ireversibil, total şi pentru totdeauna capacităţile acum, deşi ele sunt trecute în calendarul din planul de restructurare şi care a fost iniţial în ordonanţa de urgenţă. Ne luăm totuşi o marjă de prudenţă să vedem cum trecem iarna aceasta. Şi-o iau toate statele membre. Discursul este în linie cu ce se întâmplă la nivel european.”, a afirmat Elena Popescu la webinarul EPG – Lansare Raport: Eliminarea Cărbunelui în România.

În ceea ce priveşte „cele două investiţii” de la Complexul Energetic Oltenia (CEO), Elena Popescu a subliniat că s-au primit bani din Fondul de Modernizare.

„Am gândit acele capacităţi în contextul reducerii unităţilor de cărbune şi în contextul în care am insistat atunci când am negociat Planul de Restructurare cu CEO că este nevoie să menţinem Complexul Energetic Oltenia în acea zonă, în operare. (…) Am insistat ca acest operator să fie menţinut în zonă tocmai datorită faptului că este o zonă monoindustrială, că toată economia acestei zone este legată de acest operator – şi am venit cu propunerea către Comisie şi, până la urmă, i-am convins să diversificăm mixul acestui operator, adică să închidem capacităţile pe cărbune cele mai vechi şi cele mai ineficiente – şi, în perioada aceasta de tranziţie, până când sursele regenerabile de energie vor creşte în mod semnificativ în sistem, astfel încât să poată înlocui un ‘based load’ împreună cu nişte instalaţii de stocare”, a explicat Popescu.

Ea a dat asigurări că este nevoie de aceste capacităţi, au fost incluse în planul de restructurare, „a fost înţeles raţionamentul”.

„De ce le includem împreună cu alte surse regenerabile de energie? Ne bazăm şi pe sursele interne de gaze. Avem surse interne. Dependenţa României de gaz natural nu este comparabilă cu a celorlalte state din jurul nostru sau alte state europene. Ne bazăm pe sursele de gaz din Marea Neagră, ne bazăm pe surse alternative care vin din coridorul sudic. (…) Suntem conştienţi că şi infrastructura de gaze pe care am inclus-o în PNRR trebuie să respecte nişte standarde tehnice. Deci, mergem către direcţia care trebuie şi care se află în reglementările europene. Dar, acum să renunţăm şi la cărbune şi la gaz, că nici cărbunele nu-i bun, nici gazul nu-i bun… O să avem mulţi care spun: nici nuclearul nu este bun. Trebuie să fim realişti. Haideţi să utilizăm ceea ce avem şi să ne conformăm în linie cu direcţiile de decarbonare. Deci, nu ieşim din această direcţie de decarbonare şi de reducere a emisiilor, dar trebuie să ne utilizăm resursele indigene. În acest context geopolitic deosebit de dificil. Numai probabil Transelectrica şi cei implicaţi direct în funcţionarea sistemului realizează pericolul în care se află sistemul energetic”, a adăugat ea.

articolul original.
Ieri — 28 November 2022Cotidianul

De ce a fost reținut Florin Cârciumaru

28 November 2022 at 19:17
By: (A.T.)

Fostul primar al municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a fost reţinut luni pentru 24 de ore, el fiind cercetat pentru mărturie mincinoasă, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Conform aceloraşi surse, acuzaţia are legătură cu dosarul în care se fac cercetări cu privire la spălarea operelor lui Constantin Brâncuşi din Parcul Central al municipiului cu jet de apă, în anul 2013. Marţi, fostul edil urmează să fie audiat din nou.

O comisie internaţională constituită din mai mulţi experţi s-a întrunit în februarie 2014, la Târgu-Jiu, pentru a analiza starea în care se aflau operele sculptorului Constantin Brâncuşi, după ce Poarta Sărutului fusese spălată cu jet de apă sub presiune.

Potrivit preşedintelui comisiei, Radu Boroianu, la acea dată secretar de stat în Ministerul Culturii, reprezentanţii firmei care a contractat lucrările de întreţinere a Porţii Sărutului au greşit atunci când au decis că opera respectivă trebuie spălată cu jet de apă, procedeu care a generat desprinderea unor bucăţi din monument.

Florin Cârciumaru a fost primar al municipiului Târgu Jiu între anii 2000 şi 2016.

articolul original.

Nici nepoata ayatollahului n-a scăpat

28 November 2022 at 19:09
By: M.V.

Nepoata ayatollahului Khamenei a fost arestată în Iran. Femeia a susținut protestele și s-a pronunțat împotriva represiunii.

Farideh Moradkhani a fost arestată pe 23 noiembrie. Fratele ei Mahmoud, care acum locuiește în Franța, a publicat apelul către comunitatea mondială.

The niece of Ayatollah #Khamenei was arrested in #Iran. The woman supported the protests and spoke out against repression.

Farideh #Moradkhani was arrested on November 23. Her brother Mahmoud, who now lives in France, published her appeal to the world community. pic.twitter.com/0wn8elqUV2

— NEXTA (@nexta_tv) November 28, 2022

articolul original.

Spirite încinse în Parlament: „Ardealul nu era numai românesc, ci şi unguresc, săsesc şi evreiesc”

28 November 2022 at 19:04

„Liderii politici şi religioşi ai românilor ardeleni ştiau foarte bine că Ardealul nu era numai românesc, ci şi unguresc, săsesc şi evreiesc, şi acest lucru s-a reflectat şi în textul Declaraţiei de la Alba Iulia”, a afirmat marți liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, la şedinţa solemnă a plenului reunit al Parlamentului, consacrată Zilei Naţionale a României.

„De-a lungul istoriei au fost multe cazuri când nu ne-am aflat de aceeaşi parte a baricadei. În ciuda acestui fapt, nu se poate admite o viziune de tip exclusivist-reducţionist care reduce raporturile româno-maghiare la un conflict permanent şi care contribuie în acest mod la perpetuarea imaginii de duşman, afectând grav relaţiile interetnice. Plecând de la exemplul reconcilierii franco-germane, diferite comunităţi ar trebui să se bucure de dreptul de a avea o abordare şi interpretare proprie a unor evenimente istorice, fără ca acest fapt să determine indignare şi să genereze teste de loialitate aplicate acelei comunităţi de către o parte a societăţii”, a mai spus el.

Reacții 

Preşedintele AUR, George Simion, a părăsit luni, împreună cu ceilalţi parlamentari ai partidului, sala plenului reunit unde se desfăşura şedinţa solemnă a Parlamentului, afirmând că a făcut acest lucru „în semn de protest” faţă de discursul lui Csoma Botond, „care are constant atitudini iredentiste”.

„În luările noastre de cuvânt nu am atacat în vreun fel un alt partid, până când reprezentantul UDMR s-a trezit că trebuie să ne dea o lecţie de istorie falsă, spunând că am luat Ardealul pe nedrept şi că Ardealul ar fi unguresc, nu doar românesc. E continuarea politicilor lor, care solicită co-suveranitate asupra zonei, aşa că, în semn de protest, ca să nu iasă vreun scandal, să nu se continue cu ţipetele în sală, am părăsit sala pe parcursul discursului celui de la UDMR, domnul Csoma Botond, care are constant atitudini iredentiste. Îmi pare rău că suntem singurul partid care a luat atitudine faţă de această neobrăzare din partea UDMR şi îmi pare rău că sunt toleraţi la guvernare. Îl vedem pe domnul Novak, care îşi prezintă strategiile în domeniul sportului acolo, în cabinetul Ciucă, fără drept. Totuşi, sărbătorim 1 Decembrie, nu ar fi trebuit să vină reprezentantul UDMR să bage băţul prin gard (…)”, a precizat Simion.

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, senator PSD, afirmă că discursul susţinut, luni, de deputatul UDMR Csoma Botond, la şedinţa solemnă a Parlamentului, cu prilejul Zilei Naţionale a României, a fost unul „discordant” printre celelalte discursuri „încărcate de patriotism” şi consideră că nimeni nu ar trebui să joace „o carte periculoasă care a dovedit, istoric, un potenţial distructiv major”.

„Astăzi, la şedinţa solemnă a Parlamentului României, am trăit bucuria rememorării imensei realizări istorice, regăsirea între graniţele aceluiaşi stat naţional a tuturor provinciilor unde românii erau, de veacuri, majoritari. Între discursurile parlamentarilor, încărcate de patriotism, dar şi de date istorice, unul discordant l-a avut, din păcate, un parlamentar al UDMR, deputatul Csoma Botond”, a scris Romaşcanu, pe Facebook.

El a reacţionat „la cald” la discursul deputatului UDMR cu „câteva idei”.

„Transilvania este istoric a românilor, unde, într-adevăr, au trăit şi trăiesc şi unguri şi saşi şi evrei. Declaraţia de la Alba Iulia a fost şi este o promisiune respectată a statului român. România este citată drept un serios exemplu de bune practici în privinţa tratamentului minorităţilor, inclusiv a celei maghiare: reprezentare în Parlament, prezenţă în aproape toate guvernele post-decembriste, învăţământ de toate gradele în limba maternă etc. etc.”, a adăugat senatorul PSD.

Potrivit lui Romaşcanu, pentru toate acestea România şi românii trebuie respectaţi.

„Nimeni nu ar trebui să aibă motive sau interes să joace o carte periculoasă care a dovedit, istoric, un potenţial distructiv major”, a conchis Lucian Romaşcanu.

Csoma Botond a spus ulterior că nu înţelege de ce a fost calificat iredentist de AUR.

„La un moment dat, când îmi susţineam discursul, doamna Şoşoacă, în stilul ei binecunoscut, a început să ţipe în sală, ne-a întrerupt discursul, am aşteptat puţin, după aceea am continuat. N-am înţeles care a fost motivul, dar ştiu că aşa se comportă de multe ori. (…) Am spus că liderii politici şi religioşi ai românilor ardeleni, care au fost prezenţi la Alba Iulia de 1 Decembrie 1918 şi care au redactat textul Declaraţiei de la Alba Iulia, ştiau foarte bine că Ardealul nu era numai românesc, ci era şi unguresc, săsesc, evreiesc. Asta am spus. (…) Nu înţeleg, nu a fost deloc jignitor, după părerea mea. Eu nu m-am aşteptat deloc la o asemenea reacţie. Ardealul face parte din România, unde trăiesc români, maghiari, evrei, saşi şi alte naţionalităţi”, a declarat Csoma Botond la finalul şedinţei solemne consacrate Zilei Naţionale a României.

articolul original.

Terapie cu celule stem pentru suferinzii de boala Crohn

28 November 2022 at 18:42
By: (R.C.)

Darvadstrocel este prima terapie cu celule stem aprobată pentru tratamentul fistulelor anale la pacienții adulți cu boala Crohn. Terapia a primit autorizarea Agenției Europene a Medicamentului în luna martie 2018. Acum, terapia este disponibilă și în România si primul pacient este tratat cu darvadstrocel.

Această realizare este rezultatul colaborării multidisciplinare între Spitalul Universitar de Urgență București și Institutul Clinic Fundeni, cu aportul prof. dr. gastroenterologie Lucian Negreanu, prof. dr. gastroenterologie Mircea Diculescu și a asis. univ. chirurgie dr. George Pariza, care a efectuat cu succes intervenția chirurgicala.

Boala Crohn este o afecțiune cronică inflamatorie a tractului gastrointestinal. Fistulele perianale (comunicări între intestinul gros și piele) sunt o complicație debilitantă care afectează semnificativ calitatea vieții. În ciuda progreselor în managementul bolii Crohn, aceste fistule perianale rămân o provocare medicală și chirurgicală continuă.

Darvadstrocel este prima terapie cu celule stem aprobată în UE pentru tratamentul pacienților cu fistule perianale. Odată ce un pacient este eligibil pentru tratament, darvadstrocelul este comandat și livrat corespunzător, având în vedere perioada de valabilitate de 72 de ore. Administrarea darvadstrocelului se face printr-o procedură chirurgicală minim invazivă și are loc în centrele de excelență, de către medici specialiști cu experiență în diagnosticul și tratamentul fistulelor perianale complexe din Boala Crohn”, a declarat Todor Kesimov, director interimar TAKEDA Romania.

articolul original.

Aici e buba!

28 November 2022 at 17:50
By: (A.T.)

Rata inflaţiei în zona euro nu a atins încă nivelul de vârf şi există riscul să fie şi mai ridicată decât estimăm în prezent, a avertizat luni preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, transmite Reuters.

„Nu văd componentele sau direcţia care să mă facă să cred că inflaţia a atins nivelul de vârf şi va scădea într-un termen scurt”, a declarat Christine Lagarde în Parlamentul European.

Oficialul a adăugat: „Ori de câte ori îi întreb de riscuri pe economiştii de top de la BCE, răspunsul pe care îl primesc în acest moment este că riscul este de creştere”.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins în octombrie nivelul record de 10,6% – cu mult peste ţinta BCE, de 2%.

De asemenea, preşedintele Băncii Centrale Europene şi-a păstrat opţiunile deschise privind nivelul şi numărul viitoarelor majorări de dobândă ale BCE, spunând că acestea vor depinde de o serie de variabile.

„Când vom decide cât de mult vom majora dobânzile şi cât de rapid o vom face, ne vom baza pe perspectivele economice actualizate, persistenţa şocurilor, reacţia la evoluţia salariilor şi la aşteptările privind inflaţia şi evaluarea noastră a transmiterii politicii monetare”, a declarat Christine Lagarde.

Investitorii speculează dacă BCE va majora cu 50 sau cu 75 de puncte de bază rata dobânzii, la reuniunea de politică monetară din decembrie, şi până la ce nivel va fi majorat costul creditului.

Ca urmare a deciziilor adoptate la şedinţa BCE din 27 octombrie, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit au fost majorate la 2,00%, 2,25% şi, respectiv, 1,50%.

articolul original.

(VIDEO) Cum se mai dă în stambă celebrul Rogozin

28 November 2022 at 16:57
By: (I.R.)

Controversatul politician rus Dmitri Rogozin a călărit cu fervoare o montură de artilerie autopropulsată cu o svastică Z. Acestea sunt distracțiile pe care le are acum după ce a părăsit „Roskosmos”, Agenția Federală Spațială Rusă, comentează Nexta.

Rogozin fervently rides a self-propelled artillery mount with a Z-swastika. These are the entertainments he now has after leaving „Roskosmos”. pic.twitter.com/ZkjrY4G9wc

— NEXTA (@nexta_tv) November 28, 2022

articolul original.

BREAKING Ucraina testează importul de electricitate din România

28 November 2022 at 16:33
By: (C.C.)

Compania ucraineană de tranzacţionare a energiei EKU a anunţat că a efectuat duminică un import de probă, de un megawatt de energie electrică, din România, transmite Reuters.

Ucraina se confruntă cu un deficit semnificativ de electricitate după ce Rusia a accelerat în octombrie atacurile cu rachete asupra infrastructurii energetice, ceea ce provocat întreruperi de energie în multe zone.

„Importul de electricitate poate deveni un instrument suplimentar pentru stabilizarea sistemului energetic al Ucrainei”, se arată într-un comunicat al EKU postat pe site-ul său.

articolul original.

Demitera lui Andrei Ursu și jocurile din CNSAS

28 November 2022 at 15:31

Cine își imaginează că la CNSAS au loc numai cercetări ale arhivelor fostei Securități se înșală. După cum, cine își imaginează că la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 se produc numai cercetări asupra desfășurării evenimentelor care au dus la schimbarea sistemului pățește același lucru. În ambele instituții, are loc o luptă pentru influență și putere.

Andrei Ursu nu mai e director științific al Institutului Revoluției

LA CNSAS, Germina Nagîț, pregătită la Budapesta și devenită dirijorul investigațiilor din CNSAS, pregătește cu cei de la USR (?) o modificare a legii 221/2009. Ea, Mihai Demetriade și Mădălin Hodor (toți trei cu unele conexiuni mai mult sau mai puțin vizibile la SRI) se zbat pentru diminuarea rolului atribuit instanțelor de judecată în stabilirea răspunderii penale a colaboratorilor cu fosta Securitate. Cei trei, cu o întreagă echipă de acuzatori, vor ca responsabilitatea deplină să aparțină CNSAS.

IRDD: Andrei Ursu nu renunță la scaunul de director științific

Ce rol joacă SRI în aceste încercări? Rolul jucat de Germina Nagîț în circuitul dosarelor de colaborator al Securității în cazul lui Traian Băsescu a fost stabilit chiar de către conducerea CNSAS. După cum, racolarea pe post de „conferențiari“ la perfecționarea ofițerilor SRI a lui Demetriade și Hodor trimite la aceeași influență. Pentru unii din CNSAS, Germina Nagîț este liderul informal al grupului care a făcut din inginerul Andrei Ursu un cercetător al Revoluției și, mai apoi, un director științific (?) al IRRD 1989.

Dosarul nesfîrșit al Revoluției (2)

Ideea de desființare a IRRD 1989 și de cuplare cu IICCMER are la bază o explicație simplă. IICCMER are în atribuții posibilitatea de a deschide dosare penale pentru fapte din trecut. Adică, o pîine de mîncat pentru cei care vor condamnări cu orice preț și eliminarea definitivă a celor care au avut cea mai mică responsabilitate economică, administrativă sau politică în anii comunismului. Demiterea lui Andrei Ursu de la IRRD 1989 amînă pentru o vreme planurile echipei conduse de Germina Nagîț, ale adepților și susținătorilor ei din țară și din străinătate.

articolul original.

Un război mai mare decât Ucraina și decât Rusia

28 November 2022 at 15:31

”Este un război care, în multe feluri, este mai mare decât Rusia și mai mare decât Ucraina”, a spus Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, întrebat pe baza căror principii și ale cui principii este de acord SUA să sprijine negocierile pentru încetarea războiului. Asta se întâmpla în martie 2022, la circa o lună de la invazia rusă în Ucraina.

Cu câteva săptămâni înainte, același oficial american nu era de acord cu negocierile dintre Ucraina și Rusia. În luna aprilie, negociatorii ruși și ucraineni erau foarte aproape de o soluție pentru încetarea războiului, după discuțiile avute la Istanbul, arată Fiona Hill (fost director pentru Europa și Rusia în Consiliul Național de Securitate, în timpul administrației Trump), într-un articol publicat de Foreign Affairs. Însă premierul britanic Boris Johnson și-a făcut apariția la Kiev pentru a-i transmite președintelui Volodimir Zelenski că ”Putin trebuie pus sub presiune, nu adus la negocieri”. Johnson a sugerat că, dacă Kievul este pregătit să semneze un acord, Occidentul nu este pregătit pentru asta.

Statele Unite au arătat, chiar prin declarațiile președintelui Joe Biden, care insistă că Ucraaan este cea care va decide cum și când vor avea loc negocieri cu Rusia, că nimic despre Ucraina nu se va negocia în absența Ucrainei. Însă poziția SUA din primele două luni ale războiului arată că lucrurile nu au stat astfel.

Mergem mai departe cu războiul, morții, sacrificiile materiale ale Ucrainei, ale contribuabililor americani și europeni, și ajungem în luna noiembrie. De data aceasta, lucrurile stau invers. The Washington Post scrie cum consilierul pentru Securitate al Casei Albe, Jake Sullivan, a făcut presiuni asupra președintelui Zelenski, pentru ca acesta să arate deschidere pentru potențiale negocieri cu Rusia. De aceasta dată, SUA au fost pregătite pentru negocieri, mai puțin Ucraina.

Apoi, chiar în timp ce îi sugerau președintelui Zelenski să se așeze la masa negocierilor cu Rusia, Statele Unite au luat decizii care arată că războiul este ”mai mare decât Ucraina”. Washingtonul a anunțat crearea unui nou comandament în Polonia, prima baza permanentă a SUA în flancul estic al NATO. Au înființat un comandament în Germania pentru ”o misiune pe termen lung”. Se poate deduce din toate acestea că presiunea militară asupra Rusiei va persista și după încetarea focului în Ucraina. La fel și presiunea economica, dacă este să ne uităm la declarațiile șefei Trezoreriei SUA, Janet Yellen, care arată că sancțiunile impuse Rusiei vor putea fi „ajustate” după încheierea războiului, însă unele sancțiuni vor rămâne în vigoare pe mai departe.

Războiul din Ucraina este mai mare și decât Rusia, dacă este să ne uitam la Strategia Națională de Apărare a administrației Biden, publicată în acest an. Rusia este identificată ca ”amenințare acută”, însă marea provocare este China.

”Pentru a-și menține poziția hegemonică, Statele Unite susțin Ucraina în războiul hibrid cu Rusia… Scopul este lovirea Rusiei, îndiguirea Europei și amenințarea Chinei”, scrie Lyle Goldstein, profesor la Brown University, în volumul ”Meeting China Halfway: How to defuse the emerging US-China Rivalry” (Compromisul cu China: cum să dezamorsăm rivalitatea în ascensiune dintre SUA și China), o analiză a războiului din Ucraina.

În anii 1970, când a jucat un rol esențial în apropierea dintre China și SUA, Henry Kissinger spunea că, peste câteva decenii, dacă viitorii președinți americani vor fi la fel de inteligenți, se vor apropia de Rusia pentru a contracara China. Acum, în 2022, administrația Biden nu urmează strategia propusă de Kissinger, ci caută să împiedice o alianță Rusia-China nu aliindu-se cu una dintre aceste puteri, ci slăbind-o cât mai mult (cazul Rusiei).

Care este însă reacția Chinei privind războiul din Ucraina, un război care cu siguranță este mai important decât Ucraina și chiar decât Rusia și vizează lupta pentru hegemonie dintre SUA și China, prinzând Europa între ciocan și nicovală? Bazându-se pe surse apropriate comandamentului Armatei chineze, jurnalistul și istoricul britanic Owen Matthews vine cu o interpretare neplăcuta și pentru Rusia, și pentru Ucraina, și pentru cruciații democrației liberale.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, China a jucat un rol decisiv – deși unul foarte discret la nivel public –, un rol strategic în luarea deciziilor la Washington și Moscova. Așa cum arăt, pentru prima dată, în cartea mea ”Overreach”, decizia SUA de a se opune inițiativei din luna martie a Poloniei de a oferi Ucrainei avioane MiG-29 a fost urmarea unor acțiuni pe canale discrete din partea Chinei. Tot un rod al diplomației chineze a fost și momentul rarisim de acord public în privința Rusiei la summitul G20 din Bali, când președintele Chinei a declarat, la întâlnirea cu Joe Biden, că lumea „trebuie să prevină o criză nucleară pe continental eurasiatic”, scrie Owen Matthews, pentru revista britanică The Spectator.

”De-a lungul războiului, poziția Chinei a fost greu de definit, nu în ultimul rând pentru că Beijingul spune fiecărei părți implicate exact ce vrea să audă”, scrie Matthews. China a acuzat SUA că escaladează tensiunile, însă tot China îi tramsmite secretarului general NATO că este ”deschisă la dialog și schimburi de opinii cu NATO și vrea să promoveze relații bilaterale stabile și sănătoase, în spiritul onestității și respectului reciproc”.

Iluzia sprijinului chinez a fost una dintre multele erori de calcul care l-au dus pe Putin pe calea războiului, scrie Matthews. ”De care parte este China? Realitatea este că Beijingul a susținut puternic o tabără – propria tabără. La summitul sino-rus de pe 4 februarie, Xi si Putin au anunțat un „parteneriat fără limite”, fără ”sfere interzise” de cooperare. Au spus ca parteneriatul lor strategic este superior alianțelor din perioada Războiului Rece. Beijingul știa că Rusia plănuiește o operațiune militară, potrivit unei surse care are legături de durată la nivelul superior al conducerii politice și militare din China. Rusia și-a prezentat operațiunea în Ucraina ca fiind una limitata, ”specială”, pentru a recuperarea unei provincii rusești pierdute și a reunifica Rusia în granițele istorice. Asta se potrivea cu narațiunea Chinei despre Taiwan. Beijingul a dorit doar ca invazia rusă să nu se suprapună cu Jocurile Olipice de Iarnă de la Beijing. Olimpiada s-a încheiat cu patru zile înainte ca Putin să ordone invazia”.

”Parteneriatul fără limite” dintre Rusia și China include și garanții de securitate, mergând până la acordarea de sprijin militar în cazul în care o parte semnatară este atacă de un stat terț. La insistențele Chinei, sunt excluse însă teritoriile ce ar fi anexate prin război, după semnarea parteneriatului.

Amploarea operațiunii ruse în Ucraina a surprins Beijingul”, scrie Owen Matthews. ”China a l-a sprijinit diplomatic pe Putin, acuzând NATO că a provocat conflictul. Însă a existat o îngrijorare profundă că Putin a țintit prea departe și că va provoca în acest fel o reacție unită a Vestului, o reacție care nu ar fi apărut dacă Putin viza doar o operațiune limitată în Donbas”. Sursele lui Owen Matthews mai arată că Beijingul a fost îngrijorat de amenințările nucleare la care a recurs Putin chiar din primele zile ale invaziei. Aceeași îngrijorare a apărut când SUA au părut că susțin inițiativa Poloniei de a oferi avioane MiG-29 Ucrainei. Chiar dacă aceste avioane nu ar fi făcut diferența în războiul aerian, Beijingul era îngrijorat că ar fi un „pas simbolic pentru implicarea NATO în conflict”. ”O zi mai târziu, Pentagonul s-a sucit la 180 de grade și a declarat că propunerea Poloniei nu este sustenabilă”, scrie Owen Matthews.

Washingtonul și Armata Populară de Eliberare din China au ajuns, pe canale neoficiale, la un acord care arată că, dacă SUA opresc livrarea de avioane în Ucraina, Beijingul va face tot ce poate pentru a dezamorsa amenințarea nucleara a lui Putin la nivel operațional «A funcționat. SUA au decis că trimiterea de avioane în Ucraina ar fi prea mult», spune sursa din China”.

Ce înseamnă reducerea amenințării nucleare ruse la nivel operațional? Sursa lui Matthews spune că este vorba despre contacte strict militare (nu politice sau diplomatice) între generalii ruși și chinezi care s-au cunoscut de-a lungul timpului la exercițiile militare comune. Generalii chinezi au făcut totul pentru a se asigura că, până și în cazul în se ia decizia politica a unui atac nuclear rus, armata rusă va insista pe folosirea armei nucleare doar în cazul unui atac asupra teritoriului rus.

Apoi, China nu a susținut Rusia cu armament și a lăsat conducerea de la Kremlin să cumpere drone din Iran și să-și pună pe butuci industria electrocasnicelor, spre exemplu, pentru a folosi cipurile în producția militara. Au făcut SUA mai mult decât să blocheze livrarea MiGurilor poloneze? Sursele din China ale lui Matthews spun că da: e drept, Washingtonul a livrat in Ucraina sisteme HIMARS, sisteme care pot lansa rachete ghidate, alte arme moderne, însă nu a oferit avioane, elicoptere, tancuri la standard NATO, rachete cu rază lungă de acțiune și sisteme de rachete de croazieră.

Condamnarea amenințării cu armele nucleare de către președinții Biden și Xi, la summitul G20 din această lună, a transformat înțelegerile în culise în politică publică. Datorită eforturilor ministrului chinez de Externe, NATO și China au căzut de acord să nu escaladeze conflictul din Ucraina, potrivit sursei din China. După o serie de întâlniri cu liderii NATO, începând cu prima parte a lunii septembrie, șeful diplomației chineze a promis să folosească influența chineză la Moscova pentru a-l descuraja pe Putin să folosească armele nucleare. În schimb, NATO a afirmat că nu va oferi arme strategice Ucrainei.”

La summitul G-20 din Indonezia, președintele Xi (susținut de premierul Indiei, Narendra Modi) a cerut public ”revenirea la diplomație și a subliniat necesitatea găsirii urgente a unei rezolvări pașnice”. Această poziție nu a fost încă adoptată la nivel oficial de NATO, care insistă că ucrainenii sunt cei care vor decide când se vor așeza la masa negocierilor. Însă multe voci importante din NATO – de exemplu, șeful Statului Major Interarme al Armatei SUA, generalul Mark Milley, și președintele Emmanuel Macron – au sugerat că Ucraina ar trebui să se pregătească pentru negocieri cu Rusia. Garanțiile de Securitate ale Chinei pentru frontierele Rusiei de dinaintea invaziei, garanții date înaintea invaziei din februarie, ar trebui să joace un rol important în negocieri, oferind o cale de ieșire onorabilă Kremlinului și contrabalansând garanțiile de securitate oferite Ucrainei de NATO.

Prețul Chinei pentru a intermedia această pace? Beijingul speră să-și îmbunătățească relația cu NATO și Europa și să pună capăt vărsării de sânge inutile începută de aliatul Putin. Sursa de la Beijing spune că în Ucraina, China ”se poziționează ca ultima șansă pentru pace în această lume”. Ucrainenii, care ar urma să sacrifice din teritoriul pentru aceasta pace, ar putea să nu fie de acord”, scrie Owen Matthews.

articolul original.

Interferențe culturale | „Avram Iancu 150”

28 November 2022 at 15:03
By: (R.C.)

În anul în care se împlinesc 150 de ani de la moartea eroului național Avram Iancu, o amplă manifestare culturală a fost găzduită recent de Casa de Cultură a Studenților Dumitru Fărcaș din Cluj-Napoca.

Intervențiile prestigioșilor invitați – profesori universitari, academicieni, istorici, oameni de cultură, conducători ai instituțiilor organizatoare și partenere – au fost intercalate de momente lirice, prin recitalul poetic susținut de actorul și poetul clujean Dorel Vișan și prestația artistului Nucu Pandrea.

Evenimentul-dezbatere pe marginea volumului „Avram Iancu. O viață de erou”, autor Silviu Dragomir, ediție îngrijită de Ioan Bolovan și Sorin Șipoș, a fost moderat de Vasile George Dâncu, directorul editurii Școala Ardeleană.

„Avram Iancu este mai mult decât o personalitate istorică. Spiritul său străbate deja deceniile, secolele și le va străbate și de acum înainte atât timp cât va exista poporul român pe această lume, având un loc extrem de bine fixat în panteonul național. Nici nu se putea altminteri. În viziunea lui revoluționară, de transformare a societății locale și europene într-una mai dreaptă, voia măsuri radicale. Ideile lui erau ideile anului 1848 european”, a evidențiat prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.

„Silviu Dragomir a intuit, la fel ca mulți din generația lui că Unirea de la 1 decembrie 1918 nu ar fi fost posibilă fără Revoluția de la 1848. Aceasta a fost temelia pe care s-a clădit România de la 1859 și apoi Marea Unire de la 1918. La 1848, elitele și masele au mers mână în mână. Biografia lui Avram Iancu ne oferă un model de demnitate și responsabilitate în același timp”, a punctat prof.univ.dr. Ioan Bolovan.

„Avram Iancu a avut demnitatea să arate că cel care a organizat Revoluția în 1848 poate să ducă la o organizare a națiunii. Avram Iancu a demonstrat organizare militară și a demonstrat organizare administrativă și civilă.  A refuzat onorurile, propunerile curții imperiale de la Viena și a rămas să apere drepturile românilor din Apuseni. Ce înseamnă asta? Înseamnă un lider. Aveam nevoie de lideri, și am demonstrat că sunt lideri adevărați. Asta a vrut și Silviu Dragomir să demonstreze în 1924. Dacă aveam lideri adevărați, nu era dezastrul din 1940, și în Basarabia și în Transilvania. Dacă aveam lideri adevărați și după 1990, nu aveam plecați 4-5 milioane de români în lumea largă ca să-și caute existența cotidiană. Mesajul lui Silviu Dragomir, și mulțumim și editurii și editorilor acestei noi ediții, ne reconstituie și ne atrage atenția că un lider se definește prin fapte. Faptele sunt duse cu poporul, pentru popor. Cred că acest lucru trebuie să îl învețe și liderii sau cei care ar pretinde să fie lideri astăzi în România”, a afirmat prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, coordonator al colecției de Istorie Contemporană din cadrul editurii Școala Ardeleană.

„Avram Iancu a dovedit că poate exista un stat național român, bine condus și bine organizat. Acest personaj, erou al nostru, a câștigat interesul celor mai importanți scriitori sau poeți români”, a precizat criticul Mircea Popa, autorul cărții „Avram Iancu, făuritor de istorie națională”.

„Dincolo de mesajul că românii sunt stăpâni în Transilvania, în țara lor natală, finalizarea grupului statuar Avram Iancu și tribunii are și rolul de a concilia comunitatea maghiară cu comunitatea românească”, a spus Tiberiu Groza, președintele Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”.

Evenimentul a fost organizat de organizat de CCS Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders și Editura Școala Ardeleană, sub egida Academiei Române – Centrul de Studii Transilvane, Institutului de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca și Centrului de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, în parteneriat cu Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România.

Articol preluat integral din ziarul Făclia.

articolul original.

USR vrea să modifice legea Curții Constituționale

28 November 2022 at 14:55
By: (I.R.)
imunitate judecatori CCR

USR a depus în Parlament un proiect pentru modificarea legii Curţii Constituţionale, a anunţat, luni, deputatul USR Stelian Ion, susţinând că în ultimii ani CCR „şi-a arătat limitele” şi este momentul unei reforme a acestei instituţii.

„Este absolută nevoie de o asemenea lege. Nicio reformă serioasă în România nu poate avea loc fără a trece de filtrul Curţii Constituţionale. Invers, orice reformă se poate împiedica la Curtea Constituţională, cum am văzut că s-a întâmplat în ultimii ani. Legi importante, cum ar fi cele referitoare la legile privind pensiile speciale, legile care se referă la reglementarea Justiţiei, alte legi pe alte domenii s-au împiedicat de multe ori la Curtea Constituţională. De aceea, considerăm că este momentul pentru a porni această discuţie de reformă a Curţii Constituţionale. Curtea Constituţională în ultimii ani şi-a arătat limitele, a arătat că se bazează mai mult în deciziile sale pe argumente de ordin politic şi mai puţin de ordin juridic şi am văzut cum multe reforme s-au împiedicat la Curtea Constituţională”, a afirmat Stelian Ion, la Parlament.

El a menţionat, printre modificările propuse, ca, pe viitor, CCR să poată sancţiona textele neconstituţionale, dar fără să poată să oblige Parlamentul să adopte vreo soluţie legislativă.

„În primul rând, considerăm că rolul Curţii Constituţionale nu este acela de legiuitor pozitiv. Din păcate, de foarte multe ori în ultima perioadă Curtea Constituţională s-a substituit Parlamentului, dând indicaţii şi stabilind obligaţii foarte clare în sarcina Parlamentului şi anume ce soluţii legislative să adopte Parlamentul. O asemenea posibilitate pentru Curtea Constituţională nu înseamnă altceva decât a încălca rolul Parlamentului ca putere legiuitoare, ca exprimare a suveranităţii poporului. Aşa încât am stabilit, prin aceste propuneri, ca pe viitor Curtea Constituţională să nu aibă un creion prin care să scrie ea legile în mod indirect, ci să aibă mai degrabă chiar radieră cu care să şteargă reglementările neconstituţionale”, a explicat deputatul USR.

Stelian Ion a mai spus că, referitor la atribuţiile preşedintelui Curţii Constituţionale, acesta nu ar trebui ca, pe viitor, să poată să numească judecătorii raportori, menţionând că, în acest sens, USR propune ca judecători raportori ar trebui să fie numiţi prin tragere la sorţi.

Potrivit lui Stelian Ion, Curtea Constituţională nu ar trebui să mai ţină în sertar cu lunile, uneori cu anii, unele sesizări formulate fie de către unele instituţii, fie către de către cetăţeni, USR propunând instituirea obligativităţii pentru Curtea Constituţională de a se pronunţa într-un termen de maximum 60 de zile de la sesizare.

„Am dat posibilitatea şi altor instituţii să sesizeze Curtea Constituţională atunci când o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sau a CEDO ar impune o revenire asupra practicii Curţii Constituţionale, să dăm posibilitatea acestor actori să sesizeze Curtea Constituţională printr-o procedură clar stabilită de revenire asupra propriei jurisprudenţe. De asemenea, am apreciat că este foarte important ca pe viitor să se reglementeze în mod corect şi chestiunea referitoare la ridicarea imunităţii a judecătorilor Curţii, menţionând că această chestiune trebuie să fie de competenţa celor care îi numesc, respectiv plenul Camerei Deputaţilor, al Senatului, respectiv preşedintele României”, a mai spus deputatul USR.

Proiectul USR mai propune şi modificări în cazul excepţiilor de neconstituţionalitate, astfel încât ele să fie soluţionate în două etape, în primă fază de către un complet format din trei judecători ai Curţii Constituţionale, iar decizia acestui complet să poată fi contestată cu recurs de cei care au posibilitatea să sesizeze Curtea Constituţională, iar asupra recursului să se pronunţe un alt complet format din cinci judecători ai Curţii Constituţionale, a mai explicat Stelian Ion.

De asemenea, proiectul instituie expres pentru judecătorii CCR obligaţia de a nu se supune sub nicio formă organizaţiilor politice sau instituţiilor care i-au propus pentru respectivele funcţii. De asemenea, este prevăzută obligaţia ca judecătorii să facă cunoscut public orice interes care ar putea să le afecteze activitatea sau deciziile.

USR şi propune instituirea obligaţiei de a transmite online şedinţele şi de a publica actele care stau la baza deciziilor. De asemenea, înregistrările video ale şedinţelor vor fi disponibile pe site-ul instituţiei.

„Este un prim un prim pas pe care îl facem acum. Considerăm că este necesară această discuţie în societatea noastră şi că ea va continua la un moment dat când majoritatea parlamentară va fi destul de solidă şi orientată, spunem noi, către reforme reale, va continua cu o revizuire a Constituţiei. Până una, alta avem acest proiect concret de lege de modificare a Legii constituţionale, o mică reformă a Curţii Constituţionale, pentru că ea se referă la lege şi nu la Constituţie, dar o mare reformă, spunem noi, pentru că priveşte aspecte esenţiale ale funcţionării acestei instituţii”, a adăugat deputatul USR.

Proiectul este iniţiat, alături de Stelian Ion, şi de deputatul USR Silviu Dehelean.

„Activitatea din ultima perioadă a Curţii a fost destul de controversată, culminând cu decizia care a dus la închiderea a mii de dosare penale, cu prejudicii de peste un miliard de euro doar în cazul celor de la DNA şi DIICOT. Am atras atenţia din 2017 asupra pericolului pe care îl reprezintă politizarea Curţii, dar acest aspect va putea fi rezolvat doar prin revizuirea Constituţiei. Până atunci, propunem o modificare a legii de funcţionare a CCR. (…) Ca să avem o democraţie sănătoasă, Curtea Constituţională trebuie reformată”, a afirmat şi Silviu Dehelean, potrivit unui comunicat al USR.

articolul original.

Simona Halep, alt necaz

28 November 2022 at 14:40
By: (V.N.)

Simona Halep, testată pozitiv la un control antidoping efectuat la US Open, cu substanța Roxadustat, a reluat antrenamentele, iar cu această ocazie un nou detaliu a ieșit la iveală.

Halep nu se poate antrena, conform surselor Orange Sport din anturajul româncei, pe nicio bază omologată şi utilizată de sportivi profesionişti. Astfel, românca nu poate folosi baza de la Izvorani sau cea a Federaţiei Române de Tenis şi îşi desfăşoară şedinţele de pregătire la Stejarii Country Club, deținută de Ion Țiriac.

Simona nu are acest drept, de a se antrena pe bază sportivă omologată și utilizată de sportivi profesioniști.

articolul original.

Țara care vrea naționalizarea întreprinderilor energetice!

28 November 2022 at 11:06
By: (I.R.)

Kazahstanul a indicat luni că are în vedere naţionalizarea întreprinderilor energetice aflate în dificultate, după o nouă pană de electricitate care a lăsat fără încălzire, pe un frig polar, mii de locuitori într-un oraş din nordul ţării, transmite AFP.

‘Preşedintele Kasîm-Jomart Tokaiev l-a însărcinat pe prim-ministrul Alihan Smailov să studieze chestiunea naţionalizării activelor energetice problematice’, a scris purtătorul de cuvânt al preşedintelui pe contul său de Facebook.

‘Proasta gestionare cauzează accidente şi pene în furnizarea de electricitate’, a adăugat el.

De la destrămarea URSS în 1991, sistemele energetice ale ţărilor central-asiatice ex-sovietice rămân interconectate, dar sunt uneori vetuste, în pofida investiţiilor.

Guvernul kazah a indicat în octombrie că rata de uzură a reţelelor electrice regionale este de circa 65%.

În centrale se înregistrează în mod regulat accidente, pierderile în transportul de electricitate rămân enorme, iar lucrările de modernizare sunt adesea întârziate.

De duminică, câteva mii de locuitori stau fără încălzire la minus 30 de grade Celsius la Ekibastuz, în nordul ţării, în urma unui accident la centrala care aprovizionează oraşul.

Purtător de cuvânt al preşedintelui a afirmat că vinovaţii de acest accident ar trebui ‘aduşi în faţa justiţiei’.arhi

Kazahstanul, bogat în hidrocarburi, îşi produce aproape toată electricitatea din cărbune, gaz şi energie hidraulică, dar trebuie să şi importe curent electric, mai ales pentru a alimenta sudul şi vestul ţării.

Sub preşedintele autoritar Nursultan Nazarbaiev, aflat la putere timp de trei decenii, sectorul energetic a fost liberalizat, trecând în mâinile unor olig.

În ianuarie, o uriaşă pană de electricitate a lovit Kazahstanul şi ţările vecine Kârgâzstan şi Uzbekistan.

articolul original.

Metoda ingenioasă prin care un român a câștigat de 14 ori la loto

28 November 2022 at 10:54
By: (A.C.)
image

Ștefan Mandel poate fi considerat unul dintre cei mai norocoși oameni din lume. Acesta a reușit să câștige de 14 ori la loto. Se pare că românul știa o metodă magică pe care o aplică de fiecare dată își încerca norocul. Povestea impresionantă a bărbatului a făcut înconjurul lumii. Aventura acestuia a început în anii ’60.

Cum a reușit un român să „spargă” sistemul

Fiind pasionat de matematică și având destule lipsuri financiare în comunism, eroul poveștii noastre și-a încercat șansa la loto după ce a analizat lucrări despre probabilități scrise de celebrul Leonardo Fibonacci în secolul XIII.

După ani buni de cercetare și multe, multe calcule, Mandel a scris un algoritm pe care l-a denumit „condensare combinatorică”, notează click.

„Sunt un matematician de weekend, un contabil cu prea multă educaţie. Dar matematica aplicată corect poate garanta o avere”, spunea Mandel în 1994, în singurul interviu acordat presei româneşti, apărut în Ziarul Bursa. Acesta a transmis că poate oricând să ghicească 5 din cele 6 numere câștigătoare la o extragere loto.

Banii i-au permis să emigreze

Ștefan Mandel a recunoscut că primul succes s-a bazat mai mult pe noroc. În 1964, acesta a câștigat 78.783 de lei, suma care la acea vreme reprezenta o avere. Cu acei bani a reușit să fugă de comunism și să iasă din țară.

„Acest prim câştig al meu se datorează mai mult norocului. Totuşi, banii câştigaţi mi-au oferit posibilitatea de a fugi din ţară. Nu o să vă spun cum am fugit, nici măcar acum după atâţia ani”, a declarat Ştefan Mandel pentru revista „Night & Day”, în anul 1992.

Metoda nu mai funcționează

După ce a ajuns pe tărâmul cangurilor, în Australia, românul și-a transformat algoritmul într-o afacere. Ștefan Mandel a înțeles repede că și dacă ar cumpăra toate variantele posibile la 6 din 40, adică 3.838.380 la număr, premiul oferit ar fi fost peste suma totală pe care urma să plătească pe bilete, arată click.

În 2022, tactica lui Ștefan Mandel nu mai poate fi aplicată. Asta pentru că numărul de combinații a crescut semnificatif.

„Numărul de combinaţii a crescut prea mult, nu aţi fi capabil să imprimaţi biletele, nu aţi putea să le cumpăraţi în timp şi, probabil, nici măcar nu aţi putea face matematica corectă fără să faceţi o greşeală”, notează  Fanatik.

articolul original.

Cabral a dat lovitura! Vedeta se retrage din lumea showbizului: „Mă opresc acum tocmai ca să n-ajung să mă vait”

28 November 2022 at 10:53
By: (A.C.)
image

Cabral este unul dintre cei mai apreciați prezentatori din România. Telespectatorii l-au îndrăgit și au urmărit proiectele în care s-a implicat vedeta. Cabral este cunoscut publicului larg și pentru blogul pe care îl are în mediul online și prin intermediul căruia discută cu mii de fani.

Cabral, dezvăluiri cutremurătoare

Prezentatorul a fost sincer ca niciodată și a recunoscut că vrea să se retragă din lumea showbizului autohton. Urmăritorii nu se așteptau la acest anunț. Se pare că vedeta vrea să-și ia o pauză și să petreacă mai mult timp alături de cei dragi.

„Am calendarul înroșit tot, sunt toate aliniate atât de strâns, bine grupate între ele de juri că-s cărămizi, nu ore, zile și ani din viața unui om. Am obosit.

O să mă opresc. Puțin… puțin mai mult. Nu știu… Și să nu înțelegi că mă vait. Neah, nu-i cazul. Dar mă opresc acum tocmai ca să n-ajung să mă vait.

M-au învățat ai mei ce-i munca de la 14 ani. Muncesc de la 17 ani neîntrerupt. Într-un ritm de om nebun. În meseria mea am 25 de ani pe post. Cu pauze minime, cu două sau chiar trei proiecte în difuzare în același timp, ba chiar și cu emisiuni diferite difuzate simultan pe trei posturi diferite.

Am încercat în fiecare minut să învăț, să fiu mai bun, să respect, să fac bine. Nu știu cat am reușit, dar știu că am încercat”, a scris Cabral pe blog-ul personal.

Unde se retrage Cabral

Cabral vrea să fie prezent în viața copiilor săi. Acesta a mărturisit că are nevoie de odină ca să „se plictisească și să știe ce înseamnă să-și tragă sufletul”.

„Acum… nu-și închipuie nimeni că se va opri din învârtit bolovanul ăsta pe care trăim pentru că pun eu cracu’n frână. Nu va dispărea gravitația și nici nu se vor  opri iepurii din făcut dragoste. Toate merg mai departe bine-mersi.

Doar că eu… Eu… o să fiu p-aci, la sud de București, cu copiii mei, cu Andreea, cu Artemis, cu ai mei, cu toți ai mei. Și sper să fim bine. Ceea ce vă doresc din inimă și vouă”, a mai spus Cabral.

articolul original.
❌