ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 5 February 2023Cancan

Imagini mai puțini știute cu Radu Vâlcan. Cum arăta în tinerețe soțul Adelei Popescu

4 February 2023 at 22:05

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai puternice și mai iubite cupluri din România. Cei doi sunt împreună de mai bine de 12 ani de zile și sunt părinții a trei copii minunați. Chiar dacă anii au trecut, Adela Popescu a insistat să le mențină vie ,,memoria” celor de acasă, cu o imagine mai veche de-a soțului ei. 

Cum arăta în tinerețe Radu Vâlcan

Soția sa a fost cea care a căutat în cufărul cu amintiri și a dat peste o fotografie de-a soțului ei. Iată cum arăta Radu Vâlcan în vremea tinereții sale, dar și mesajul care a însoțit fotografie împărtășită de Adela Popescu.

”Soțul la 25 de ani. Mi scuzi, a scris Adela Popescu, în dreptul fotografiei cu soțul ei.

Radu Vâlcan, în tinerețe. Sursă foto: Instagram

Cum și-a dat Radu Vâlcan seama că Adela Popescu este femeia vieții lui

„Am repetat și am filmat foarte mult împreună până să-mi dau seama că Adela îmi provoacă insomnii, că nu mă pot odihni gândindu-mă la ea, că mă face să uit de oboseală, că mă revigorez în preajma ei. La un moment dat, mi-am dat seama că sunt îndrăgostit, pur și simplu.

Aș putea să zic că a fost cea mai pură, inocentă, plină de profunzime perioadă din viața mea. Iată, acum, după ani și ani, îi dedic fiecare ritm/pace/performanță obținute în fiecare dimineață la jogging.” povestea Radu Vâlcan, potrivit Viva!

articolul original.

Cristina, o adolescentă de 14 ani, a dispărut. Cine o vede este rugat să sune la 112!

4 February 2023 at 22:04

Cristina Ana Maria Vătafu din comuna Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov a dispărut pe data de 3 februarie. Autoritățile au pornit sistemul RO-Alert și au distribuit mesaje în Capitală, unde se presupune că ar fi adolescenta de 14 ani. 

Vineri, 3 februarie, Cristina a plecat de acasă, dar nu s-a mai întors. După câteva ore, părinții au anunțat autoritățile. O anchetă de căutare a fost demarată pentru a o putea găsi pe fata din comuna Ștefăneștii de Jos, Ilfov.

Potrivit primelor informații ajunge la oamenii legii, este posibil ca tânăra de 14 ani să fie în București. Ca urmare, au fost transmise numele și semnalmentele Cristinei, pentru a ajuta cetățenii să o identifice.

Conform mesajului transmis de către autorități, semnalmentele fetei dispărute sunt: 165 cm înălțime, o greutate de aproximativ 50 de kilograme și o configurație de om slab.

Cristina a dispărut fără urmă pe data de 3 februarie

Ce trebuie să faci dacă o vezi pe Cristina. Este lege

Cine o vede pe Cristina este rugat să sune la 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată secție de poliție, pentru a oferi toate detaliile către structurile competente. Procedura este prevăzută în  Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute.

„În cazul identificării unei persoane majore cu privire la care a fost introdusă în SINS (Sistemul Informatic Național de Semnalări, n.a.) o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), aceasta este informată despre existenţa semnalării şi i se solicită consimţământul cu privire la transmiterea informaţiilor privind adresa la care locuieşte către persoana care a sesizat dispariţia”. Extras din Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute.

articolul original.

Horoscop duminică, 5 februarie 2023. Cine sunt nativii care vor fi avantajați de astre

4 February 2023 at 21:59
image

Horoscopul zilei de duminică, 5 ianuarie 2023. Luna Plină din Leu va veni cu schimbări vizibile în viața multor nativi. Iată lista completă a previziunilor, atât pentru zodie, cât și pentru ascendent:

Berbec

Echilibrarea intereselor, a dorințelor, a timpului alocat într-o relație de iubire, de prietenie sau chiar una socio-profesională se află în vizorul Lunii Pline din Leu de astăzi care va scoate la suprafață orice posibile nemulțumiri ar putea exista în acest sector. Dacă satisfacția financiară pe care o ai vis-à-vis de un anumit proiect este neadecvată, vei căuta să schimbi acest lucru.

Taur

A echilibra obiectivele și ambițiile socio -profesionale cu nevoile emoționale personale sau ale propriei familii este cerința de bază a Lunii Pline din Leu de astăzi. Dacă unul dintre aceste două domenii se află în dezechilibru din cauza faptului că l-ai prioritizat pe celălalt, vei avea șansa să revizuiești situația. Amplificarea conexiunii cu propriul suflet te va ajuta să-ți redescoperi echilibrul.

Gemeni

Luna Plină din Leu de astăzi va scoate la suprafață orice diferență de idei, mentalități, viziuni sau sisteme de credințe dintre tine și o altă persoană îndemnându-te să fii cât mai sincer și mai corect în modul de exprimare. Pe de altă parte dacă simți că ești neîndreptățit în vreun fel, vei dori să iei atitudine pentru a-ți face dreptate. O emoție mai profundă poate să iasă la suprafață și va trebui să lucrezi cu ea.

Rac

Dacă angajamentul tău față de o anumită relație sentimentală sau financiară nu este unul reciproc sau nu este recompensat așa cum ți-ai dori, Luna Plină din Leu de astăzi te determină să te mobilizezi în a lua atitudine în următoarea perioadă. Cât de concrete și realizabile sunt proiectele avute la comun cu cineva va fi chestiunea asupra căreia va trebui să reflectezi cu atenție.

Leu

Luna Plină din propriul tău semn de astăzi are un impact puternic asupra ta scoțând la suprafață orice tensiuni sau dezechilibre ar putea exista într-un parteneriat pe plan profesional sau sentimental unde nu simți că ceea ce primești este în echilibru cu ceea ce oferi. O anumită relație poate deveni o adevărată oglindă pentru tine, arătându-ți lucruri pe care poate îți este greu să le accepți însă cu cât ești mai sincer cu tine și cu celălalt, cu atât vei traversa mai ușor următoarea perioadă.

Fecioara

Unele chestiuni care vizează munca sau sănătatea se vor afla în vizorul Lunii Pline din Leu de astăzi care te îndeamnă să te asiguri că păstrezi un echilibru între timpul alocat sarcinilor cotidiene și timpul pentru propriul tău suflet, emoții, spiritualitate. În privința muncii pot exista oameni care nu rezonează cu stilul tău și cu care vei avea ocazia să te confrunți în următoarea perioadă.

Balanța

Care sunt prieteniile, aspirațiile sau proiectele de viitor personale sau profesionale în care merită să investești în continuare? Cât de satisfăcătoare sau profitabile sunt? Acestea sunt chestiunile de bază la care Luna Plină din Leu de astăzi te îndeamnă să reflectezi în următoarea perioadă. Dacă unele dintre ele se dovedesc a nu fi ceea ce ai nevoie, ești îndemnat să regândești situația, oricât de inconfortabil ar putea să pară totul.

Scorpion

Realitatea unei anumite situații emoționale, familiale sau profesionale care nu te satisface în anumite privințe devine punctul cheie al Lunii Pline din Leu de astăzi care va evidenția acest lucru destul de evident în următoarea perioadă. Dacă te-ai simțit constrâns, limitat sau condiționat de un anumit rol, de o responsabilitate anume sau de neputință de a acționa așa cum îți dorești, ai șansa să schimbi situația. Fii flexibil în modul în care interacționezi pentru a sesiza oportunitățile.

Săgetător

Mentalitatea sau filozofia de viață după care te ghidezi, sistemul tău de credințe, încrederea că primești educația sau ghidarea potrivită pot fi pusă la îndoială în următoarea perioadă grație Lunii Pline din Leu de astăzi care cere de la tine să te realiniezi într-un mod mult mai autentic cu tine. Unele situații sau conversații te pot lua pe nepregătite îndemnându-te să rămâi mereu deschis la noi perspective.

Capricorn

Chestiuni care vizează fidelitatea, angajamentul dar și păstrarea unui echilibru financiar între venituri și cheltuieli reprezintă chestiuni sensibile pe care Luna Plină din Leu de astăzi le scoate la suprafață mai ales dacă există tensiuni în aceste domenii. Dacă nevoia de conexiune sau intimitate cu celălalt nu-ți ești satisfăcută sau simți că ceea ce este important pentru tine nu este tratat în același mod de partenerul tău, vei fi tentat să schimbi lucrurile în următoarea perioadă.

Vărsător

Cu Lună plină în Leu de astăzi din sectorul parteneriatelor, ceva sau cineva va cere mai multă atenție, implicare sau afecțiune din partea ta iar orice gen de interacțiune care nu împlinește aceste condiții poate deveni un posibil factor de tensiune în următoarea perioadă. Te poți simți ușor destabilizat însă abilitatea de a vorbi deschis despre unele lucruri va ajuta mult la depășirea situației.

Pești

Chestiuni care vizează munca, colectivul de muncă, eficiența sau randamentul de care dai dovadă, echilibrul tău psihic și emoțional sunt în vizorul Lunii Pline din Leu de astăzi. Ceva sau cineva te poate scoate din zona de confort în următoarea perioadă îndemnându-te să preiei controlul vieții tale într-un mod mai ferm și mai practic, să te organizezi mai bine sau să-i organizezi pe cei din subordinea ta, să fii mai conștient atât de nevoile fizice cât și de cele spirituale pentru a fi în echilibru cu propria ființă.

articolul original.

Emi de la ”Noaptea târziu” și logodnica sa au fixat data nunții. Pe cine au ales să le fie nași, în ziua cea mare

4 February 2023 at 21:43

Emi și logodnica sa au făcut marele anunț despre cel mai important eveniment din viața lor: nunta. După ce a cerut-o în căsătorie pe femeia iubită, aceaștia au anunțat când se vor căsători. 

Emi și Mădălina, planuri pentru viitorul lor

În luna decembrie a anului trecut, cei doi îndrăgostiți s-au mutat împreună, în casa visurilor lor. În urmă cu puțin timp, ei au făcut anunțul în legătură cu marele anunț referitor la nunta lor. Astfel, marele eveniment va avea loc pe data de 11 iunie a acestui an, iar nașii care le vor fi aproape în cel mai important moment al vieții lor vor fi Eliza și Cosmin Netenticu.

„Mami și tati se căsătoresc! 11.06.2023”a fost mesajul postat pe Instagram.

Postarea de pe Instagram prin care este anunțată data nunții. Sursă foto: Instagram

Emi, despre problemele întâmpinate în momentul în care a dorit să-și renoveze apartamentul

Emi de la ,,Noaptea târziu”, a povestit despre cât de greu le-a fost să găsească o echipă de muncitori cu care să renoveze apartamentul și ce probleme au întâmpinat cu aceștia. (CITEȘTE AICI: EMI DE LA „NOAPTEA TÂRZIU”, „PRĂDUIT” DE MESERIAȘI! „MI-AM LUAT ȚEAPĂ…”)

,,E un apartament de trei camere, am ales să ne mutăm, pentru că ne-am dorit la 30 de ani să facem un pas și să renunțăm la chirii. Apartamentul a fost predat în luna aprilie, dar problemele cu echipele de muncitori nu ne-au dat pace.

Așa că sperăm să fie gata până de Sărbători… Apoi cât vom aștepta după mobilă la comandă, paturi, canapele etc. Cred că ne vom muta undeva în februarie, martie”, povestea Emi în urmă cu ceva timp, potrivit informațiilor apărute în presă.

articolul original.

Ultima ”bijuterie” pe care a pus ochii Tzancă! Manelistul are garajul plin, dar noul ”monstru” e de nota 10!

4 February 2023 at 21:40

Tzancă Uraganu (32 de ani) este un fan declarat al cailor-putere și, de-a lungul timpului, a apărut la volanul mai multor super-bolizi. CANCAN.RO a aflat că artistul a pus ochii pe o “bijuterie” care costă o avere. “Monstrul” este de nota 10. Avem imaginile exclusive cu noua mașină a celebrului cântăreț de muzică de petrecere.

“După muncă și răsplată” – este o veche vorbă românească, iar Tzancă Uraganu a tras din greu, și-a pierdut nopțile la petreceri, iar acum se poate lăuda cu cel mai “calificat” garaj din România. Pandemia nu i-a afectat deloc finanțele artistului, care a demonstrat acest lucru, recent, cu vârf și îndesat.

(VEZI AICI: TZANCĂ URAGANU ȘI-A LUAT UN NOU BOLID, DEȘI E AFECTAT DE CRIZĂ. SUMA URIAȘĂ PE CARE A PLĂTIT-O PE MAȘINA NOUĂ)

„Cabrio, 300 de mii de euro!”

Potrivit surselor CANCAN.RO, Tzancă Uraganu a pus ochii pe un superb bolid, un Lamborghini Huracan pe care va plăti nu mai puțin de 300.000 de euro. Aici vorbim de o adevărată “bijuterie”. 610 cai putere și monitorizare 5.2 benzină. Doar sistemul de decapotare costă în jur de 50.000 de euro. Bani, neică! Tzancă Uraganu nu are, însă, “arici” la buzunar.

Tzancă Uraganu va “lovi”, astfel, original. Cu un astfel de bolid va rupe, clar, Capitala.

Cabrio, 300.000 de euro. O voi comanda curând”, a declarant Tzancă Uraganu pentru CANCAN.RO.

Lamborghini Huracan, viitoarea mașină a lui Tzancă Uraganu (SURSA FOTO: CANCAN.RO)
Tzancă Uraganu, îndrăgostit de mașinile de lux (SURSA FOTO: CANCAN,RO)

Are unul dintre cele mai “calificate” garaje

Tzancă Uraganu are unul dintre cele mai “calificate” garaje din România. În urmă cu mai multe luni, colecția de mașini a cântărețului de manele s-a mărit cu un Mercedes GLE din 2019, pe care a plătit 70.000 de euro. În 2019, Andrei Velcu, așa cum apare în buletin artistul, s-a lăudat cu un Rolls Royce Wraith, în valoare de peste 200.000 euro și cu un Lamborghini Huracan de 250.000 euro. Tot în acel an, el a fost văzut la bordul unui Lamborghini Aventador, care costă 400.000 euro. Iar în 2017, manelistul a anunțat că a devenit proprietarul unui autoturism BMW I8, un bolid de 130.000 euro.

Cine este Tzancă Uraganu’

Tzancă Uraganu’ s-a născut pe 2 decembrie 1990, în Ploiești. Și-a dorit să ajungă fotbalist, însă, în cele din urmă, a ales o carieră în muzică. După mai mulți ani în formația lui Florin Salam, a obținut un succes ca artist solo cu piesa Dale Dale în 2012. În prezent, piesele lui au milioane de vizualizări pe YouTube. A ajuns pe primul loc în topul Billboard pentru muzică din România în martie 2022 cu piesa “Scoate-mă de la block”.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

articolul original.
Ieri — 4 February 2023Cancan

Marius Elisei i-a dat ultimatum Oanei Roman! Vedeta a făcut mesajul public

4 February 2023 at 18:17

O nouă despărțire din showbiz-ul intern românesc menține atenția celor de acasă, după ce Oana Roman și Marius Elisei au ales, din nou, să meargă pe drumuri separate. Oana Roman le-a transmis fanilor de pe Instagram că parcursul lor împreună, pe același drum, a luat sfârșit, decizia venind din partea tatălui copilului ei. 

Ce i-a cerut Marius Elisei Oanei Roman

După ce și-a spus neumulțumirea și a considerat că cel mai benefic lucru pentru ei este despărțirea, se pare că Marius Elisei nu-și mai dorește nici măcar ca mama fiicei sale să-i poarte numele.

Așadar, bărbatul a înștiințat-o pe Oana Roman să își modifice numele de pe Instagram, și să renunțe la ,,Elisei”. Mai mult decât atât, Marius Elisei i-a dat termen vedetei până marți.

Mesajul pe care Marius Elisei i l-a trimis Oanei Roman. Sursă foto: captură InstaStory

Marius Elisei s-a despărțit de Oana Roman

„Practic nu am avut de ales. Nu a fost decizia mea, nu a fost dorinţa mea. Eu am făcut tot ce am putut, ce am demonstrat că pot, am făcut-o pentru noi ca familie, n-a fost de ajuns. Am înţeles că nu se mai poate merge mai departe şi o să-mi văd de drumul meu, atât din punct de vedere al vieţii profesionale cât şi personale.

Cred că e cea mai bună decizie şi cea mai corectă. Eu trebuie să mă concentrez să-mi văd de acest copil minunat pe care îl am şi să-mi văd de viaţa mea”, a fost explicația Oanei Roman.

articolul original.

Dieta cu care se menține Ana Morodan după liposucție: „Eu mănânc acum cât îmi doresc”

4 February 2023 at 18:08
image

În cadrul unui interviu, Ana Morodan a dezvăluit ce dietă urmează pentru a se putea menține în formă. „Contesa Digitală” și-a făcut, la început de an, o intervenție pentru a scăpa de grăsime. 

La început de an, Ana Morodan a apelat la medicul estetician pentru o liposucție high definition. Prin intermediul intervenției, a reușit să scape de grasimea corporală, dar și să-și modeleze abdomenul. După procedură, a fost nevoită să poarte un corset modelator timp de trei săptămâni, dar și să întrețină munca medicului.

Cel mai bun mod de a-și păstra silueta după intervenție este să țină un regim alimentar, motiv pentru care „Contesa Digitală” a apelat la o dietă cu totul aparte. În cadrul unui interviu, Ana Morodan a explicat exact despre ce este vorba.

Ce dietă ține Ana Morodan

Potrivit spuselor creatoarei de conținut, dieta pe care o urmează este cea daneză, aprobată de Uniunea Europeană. Prin intermediul acestui regim, „Contesa Digitală” susține că reușește să mănânce toate categoriile de nutrienți, dar și să se mențină în formă, ca urmare a conținutului slab de calorii.

Ana Morodan susține că dieta pe care o urmează vine sub formă de prafuri, dar nu a explicat exact câte mese consumă sau când, lăsând fanii să se documenteze mai departe.

„Urmez o dietă daneză, patentată de 40 de ani, singura dietă aprobată de Uniunea Europeană ca fiind dieta viitorului. De ce? Pentru că tu mănânci, practic, toți nutrienții de care are nevoie corpul tău, dar cu un conținut caloric foarte scăzut.

Eu mănânc acum cât îmi doresc și în această dietă am tot ce vreau, mă simt foarte bine. E sub formă de prafuri…”,  a declarat Ana Morodan pentru spynews.ro.

articolul original.

Din ce trăiesc acum Dana Nălbaru și Dragoș Bucur. Afacerea care i-a îmbogățit

4 February 2023 at 18:06

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur formează unul dintre cele mai longevive cupluri din România. Cei doi se bucură de succes pe partea financiară, mai ales de când au deschis o afacere ce pare să le umple considerent conturile bancare. 

După ce Dana Nălbaru și-a încheiat cariera în muzică, aceasta nu se ocupă doar de creșterea copiilor. Dimpotrivă, ea și soțul său și-au deschis o brutărie artizanală undeva în zona Otopeni, iar lucrurile merg pe bandă rulantă. De asemenea, ea și soțul ei muncesc împreună cu angajații.

Dana Nălbaru muncește cot la cot cu angajații

Potrivit informațiilor oferite de Click!, fosta solistă a trupei HI-Q se ocupă așa cum trebuie de afacerea pe care a o deține cu soțul său. Mai mult decât atât, Dana Nălbaru transportă cu propria mașină produsele brutăriei.

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur. Sursă foto: social media

Dana Nălbaru, produse destinate diabeticilor 

După cum bine se știe, soțul vedetei suferă de diabet de mai bine de 20 de ani, motiv pentru care zahărul nu prea are ce căuta în alimentația acestuia.

„Unul din simptomele diabetului sunt crizele de furie, cel puțin înainte de a fi diagnosticat. Mi-am dat seama că lucrurile o iau razna în momentul în care, eram la Academie, pe deal și mă claxona unul.

Am oprit mașina, m-am dat jos și am început să înjur. Țin minte că era seară, era totul luminat de faruri. Am început (…) cu din ale, te omor, că te fac, că nu știu ce. După ceva timp m-am uitat la cine țipam. Era un domn, în vârstă mi s-a părut mie atunci, la vreo 45-50 de ani, cu ochelari. Stătea și se uita la mine.

Lângă el era un puști de vreo 12 ani. Amândoi nu spuneau nimic, doar se uitau așa la mine. Cât de penibil eram. M-am urcat înapoi în mașină și mi-am dat seama că ceva este în neregulă cu mine. Și nu zodia era de vină, ci diabetul”, a dezvăluit Dragoș Bucur, în cadrul podcast-ului „DA BRAVO!”, prezentat de Mihai Bobonete.

articolul original.

Oana Roman, în război cu sora ei și cu Marius Elisei. Vedeta a răbufnit: ”M-am săturat de minciuni! Eu am probe audio”

4 February 2023 at 17:15

În ultima perioadă, Oana Roman e în „război” cu toată lumea. Fiica lui Petre Roman nu poartă un scandal doar cu Marius Elisei după despărțire, ci și cu sora sa, Catinca Roman. În cadrul unui interviu, vedeta a mărturisit cum a ajuns în această situație.

Oana Roman și Marius Elisei au fost împreună mai bine de un deceniu și au o fetiță împreună, de 9 ani, pe nume Isa. După despărțire, între cei doi foști parteneri a apărut un conflict de nedescris, vizibil, mai ales, pe rețelele de socializare.

Oana Roman și Marius Elisei nu mai formează un cuplu (Foto: Facebook)

După ce fiica lui Petre Roman a susținut că fostul partener nu se implică în creșterea fiicei lor, Marius Elisei a început să râdă. Enervată la culme de situație, PR-ul a dezvăluit că tatăl copilului său nu își respecta atribuțiile nici măcar:

„Deci, nu mă contrazice, dar dacă tot îl bufnește râsul, eu l-aș întreba și aș dori să spună public când a dus-o ultima oară la școală, când a luat-o ultima oară de la afterschool, când a ieșit ultima oară cu ea în oraș, când a fost în 9 ani de când este Iza, o zi cu ea, doar el cu ea, ce cadouri i-a oferit în ultimii ani vreodată și cu ce s-a implicat în creșterea ei în ultimii ani, mai ales de când a început școala”a spus vedeta într-un interviu.

Oana Roman, în „război” cu Catinca Roman. De ce s-au certat

În timpul în care duce o luptă cu fostul partener, Oana Roman a atins și un subiect sensibil, cel al surorii sale. Cele două s-au certat de la faptul că Roman Catinca refuză să-și vadă mama care este internată la un azil de bătrâni. În acest context, vedeta susține că are inclusiv probe prin care să-i demonstreze lipsa de implicare.

Oana Roman și sora ei vitregă, Catinca, scandal în privința mamei lor (Foto: Facebook)

„Eu am probe, nu scrise ci audio, care demonstrează că vorbele ei azi au fost altele. Citez „Nu am fost la maică mea de un an, pentru că, sinceră să fiu, nu am de ce. Da. Nu am de ce la ce s-a întâmplat. Pot să-mi pun picioarele în spate liniștită”.

Nu știu ce consideră ea că s-a întâmplat. În afară de faptul că mama s-a luptat pentru ea și pentru noi toată viața ei (…) Am tăcut din respect pentru mama și pentru sănătatea ei. Dar gata. M-am săturat de minciuni. Nu mai salvez aparențele nimănui”, a adăugat Oana Roman pentru WOWbiz.ro.

articolul original.

Anda Adam, dezvăluiri despe nunta cu Yosif: ”E un motiv de bucurie”

4 February 2023 at 16:21

Anda Adam trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața sa, simțind iubirea alături de Yosif Eudor Mohaci, bărbatul care o face cea mai fericită femeie. Dragostea lor prinde contur rapid, cei doi căsătorindu-se civil pe data de 23 decembrie a anului trecut. Recent, vedeta a făcut noi mărturisiri despre cununia religioasă și petrecerea de nuntă. 

Anda Adam: ,,Nu vom face nuntă fără să anunțăm lumea”

Dacă Anda Adam și Yosif s-au căsătorit ,,în secret”, fără a ști prea multă lume și aproape fiindu-le doar persoanele dragi, nu în același fel vor proceda și în cazul cununiei religioase.

În cadrul unui interviu pe care l-a acordat, artista a mărturisit că, momentan, sunt la stadiul de planificare, pentru ca totul să iasă așa cum ei își doresc.

„Vrem să fim deciși și hotărâți în ceea ce privește petrecerea și nunta în sina, tocmai de aceea pentru că era final de an nu am vrut să ne grăbim și să facem lucrurile pe grabă, iar deocamdată am pus cozonacul la dospit și vedem ce idei trăsnite ne trec prin cap ca să planificăm și o nuntă așa cum ne dorim noi foarte tare”, a mărturisit Anda Adam, potrivit Spynews.ro.

Anda Adam și Yosif Eudor Mohaci / foto: Instagram

De asemenea, Anda Adam a menționat că, de această dată, oamenii vor ști despre nunta lor. Cât despre invitați, cântăreața dorește să îi fie aproape prietenii din showbiz, și cei dragi.

„Suntem nehotărâți și indeciși, dar cu siguranță nu vom ține ascuns, nu vom face nuntă fără să anunțăm lumea, e un motiv de bucurie și o să vreau să invit toți oamenii din showbiz care îmi sunt prieteni, așa că nu va fi nimic de ascuns pentru că ne dorim ca cei care ne sunt aproape să ne fie alături într-un moment ca acesta și la o super petrecere pe care o vom organiza”, a mai spus vedeta, potrivit sursei citate anterior.

articolul original.

Gabriela Prisăcariu a primit un cadou generos din partea lui Dani Oțil. Prezentatorul TV nu s-a uitat la bani

4 February 2023 at 14:47

Dani Oțil nu s-a uitat deloc la bani atunci când a ales cadoul soției sale. Gabriela Prisăcariu a primit un cadou de Crăciun grandios din partea partenerului. În ciuda întârzierii, blondina se arată extrem de încântată.

Gabriela Prisăcariu motive de laudă. Trăiește o poveste de dragoste ca ruptă din celebrele filme de dragoste. Soțul ei știe cum să îi aducă zâmbetul pe buze și o răsfață într-un mare fel. Recent, ea a primit un cadou de proporții și la propriu, și la figurat.

Modelul nu a ezitat să se mândrească cu noul cadou, primit din partea lui Dani Oțil. În ciuda faptului că a trecut mai bine de o lună de la Crăciun, blondina nu-și mai încape în piele de bucurie.

Ce cadou impresionant a primit Gabriela Prisăcariu

Spre marea surprindere a Gabrielei Prisăcariu, prezentatorului de la ,,Neatza” i-a oferit un dar pe patru roți. Mai exact, este vorba despre un bolid de lux, marca Porsche, gata să fie condus.

Odată urcată la volanul autovehiculului, viitoarea mămică a început să întâmpine probleme. Noroc că soțul părea să se priceapă mai bine. Modelul a profitat de prezența fizică a lui Dani Oțil pentru a afla cum se pornește mașina. În stilul său caracteristic, prezentatorul TV a dat startul unei serii de tachinări.

„A ajuns cadoul meu. Cum se pornește …? Nu serios, nu știu cum se pornește”,  a întrebat, nedumerită, Gabriela Prisăcariu.

InstaStory Gabriela Prisăcariu. Sursă foto: Instagram

După ce blondina s-a lămurit definitiv cu privire la pornirea mașinii, Dani Oțil a început să se amuze copios spunând că folia de pe ecranul din bordul mașinii nu se dă jos decât după două luni.

„Asta trebuie să stea ca pe telecomandă… Două luni nu se dă jos, te rog eu mult de tot. Cine știe ce o să aveți pe mâini tu și fiul tău”,  a spus, chicotind, Dani Oțil.

„Este mașina mea, lasă-mă în pace”,  a răspuns cu veselie noua posesoare a bolidului.

articolul original.

FOTO | Cum arată Laura Cosoi în costum de baie, după 3 sarcini. Fanilor nu le-a venit să creadă

4 February 2023 at 14:46

În urmă cu ceva timp, Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean au devenit părinții cele de-a treia fetiță a lor. Deși vedeta a trecut prin trei nașteri, se pare că silueta sa a redevenit la aceleași forme pe care le avea. 

Laura Cosoi și-a uimit fanii din mediul online, cu fotografiile din vacanță

După ce a născut-o pe Lara, mezina familiei, în luna iunie a anului trecut, se pare că Laura Cosoi a revenit la formele sale ca trase prin inel.

Aflată în vacanță în Bali, ea a postat câteva fotografii în costum de baie, iar fanii au rămas surprinși de rapiditatea cu care a slăbit, dar și de felul în care arată acum, ei exprimându-și părerea prin intermediul comentariilor.

„Superbă!”, „Ai un corp de vis, arăți trăznet!”, sunt doar o parte dintre comentariile internauților.

Laura Cosoi, în vacanță în Bali. Sursă foto: Instagram

Laura Cosoi a trecut prin momente dificile, în prima sarcină

„În această perioada nu numai corpul, ci și psihicul unei femei trece prin schimbări radicale. În cazul meu, prima sarcină, cu Rita a fost foarte diferită față de celelalte. Atunci am reținut mai multă apă, m-am deformat mai tare și m-am umflat.

Îmi amintesc că de la un moment dat încolo nu mai puteam purta inele, iar spre final, respirăm destul de greu. Parcă tot corpul era bulversat și nu știa ce i se întâmplă, deși – așa cum s-a dovedit – el face foarte bine ce are de făcut.

La nivel psihologic trăiam aceeași stare de bulversare, pentru că era prima experiență de acest gen.”, a povestit Laura Cosoi, potrivit informațiilor oferite de Libertatea.ro.

articolul original.

ANM a făcut anunțul. 28 de județe din România sunt sub cod galben de viscol și ninsori

4 February 2023 at 14:43

Alina Șerban, meteorolog ANM, a transmis cum va afecta ciclonul polar vremea din România. În cadrul unei intervenții televizate, a anunțat că un cod galben de ninsori și viscol de gradul I va rămâne în vigoare pe data de 5 februarie. 28 de județe din România sunt vizate.

Potrivit spuselor Alinei Șerban, codul galben de viscol și ninsori a început din 2 februarie, de la ora 20:00, și se va termina pe 5 februarie, ora 18:00.  În această perioadă, va ninge, iar vântul va avea o intensitate de până la 50-70 de km pe oră. În zona montană, unde altitudinile depășesc 1.800 de metri, vântul va bate cu o putere de până la 80-90 de kilometri pe oră.

Cu privire la ninsori, meteorologul a făcut următoarele precizări:

„Aria ninsorilor se va extinde treptat din orele serii dinspre regiunile nord-vestice și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Local se va depune strat nou de zăpadă, care va fi mai consistent în zonele montane. Prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…30 l/mp, cu precădere în jumătatea vestică a țării”, a spus meteorologul ANM.

Județe din România sunt cod galben. Harta transmisă de către ANM

Până pe data de 5 februarie, 28 de județe din România vor fi sub cod galben de ninsori și viscol. Iată lista completă, care se poate vedea pe harta transmisă de către ANM:

Județe care sunt sub cod galben. Sursă foto: ANM

Codul galben iese din vigoare duminică, 5 februarie. După această dată, până miercuri, temperaturile maxime vor fi negative, în majoritatea regiunilor. Valorile termine vor fi cuprinse între – 8 grade în depresiuni până la 0 grade – 1 grad în zone din sudul țării.

articolul original.

Nicoleta Nucă e în ”cărți” pentru Survivor România 2023, dar… Ce îi pune piedică în junglă

4 February 2023 at 14:00

Nicoleta Nucă e în „cărțile” echipei de producție de la Survivor România 2023! Cântăreața se află pe lista potențialilor viitori concurenți pentru a participa în show-ul care se desfășoară în Republica Dominicană, iar în prezent își negociază contractul. Totuși, există un motiv pentru care Nicoleta ezită să plece în junglă! CANCAN.RO vă prezintă informațiile exclusive. 

Problemele cu vederea pe care l-a avut Nicoleta Nucă o fac să se gândească serios la participarea în show-ul Survivor România 2023, potrivit surselor CANCAN.RO. Cântăreața a avut miopie și astigmatism și s-a operat în urmă cu mai bine de trei ani, iar acum poartă lentile de contact, fapt ce ar împiedica-o să participe la probele din concurs, dacă nu ar avea la dispoziție apă curată și limpede.

Nicoleta Nucă e în „cărțile” echipei de producție de la Survivor România 2023 / (Sursa: Instagram)

Nicoleta Nucă, viitoare concurentă la Survivor România 2023?!

Potrivit surselor CANCAN.RO, Nicoleta Nucă a fost contactată de producătorii emisiunii Survivor România 2023, iar acum se află pe lista potențialilor viitori concurenți.

Deocamdată cântăreața nu a oferit un răspuns echipei care se ocupă de show-ul ce se desfășoară în Republica Dominicană și încă își negociază contractul. Potrivit surselor CANCAN.RO, Nicoleta Nucă ar fi încântată de o participare în cadrul show-ului, iar singurul motiv care o pune pe gânduri este acela al apei de care are nevoie pentru respectarea probelor.

Totodată, Nicoleta Nucă a mai fost ofertată și anul trecut pentru participarea în cadrul aceleiași emisiuni, însă atunci cântăreața a preferat să refuze propunerea.

Cântăreața poartă lentile de contact și are nevoie de apă limpede pentru participarea la probele din concurs / (Sursa: Instagram)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

articolul original.

De la MMA la… furat! Un cunoscut luptător din România a dat spargeri la o farmacie și la o casă de amanet din Capitală

4 February 2023 at 13:54

Un luptător român MMA, în vârstă de 34 de ani, este autorul mai multor jafuri armate din Capitală. Ultima oară a jefuit o farmacie și a fost surprins de camerele de supraveghere. În cele din urmă, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. 

Făptașul este chiar Radu Mihăiță care pare să aibă și un alt „venit” în afară de cele provenite din luptele MMA. Sportivul a amenințat cu pistolul un angajat al farmaciei și s-a ales cu 3.000 de lei din încasări, folosind această metodă.

Se pare că în urma săvârșirii acestei fapte, el a fi prins curaj și a încercat să repete schema și la un amanet. Nu a avut, de această dată, același noroc, deoarece angajata nu s-a lăsat intimidată de individul înarmat.

Radu Mihăiță Sursă foto: Instagram

Radu Mihăiță are antecedente similare

În urma perchezițiilor, făptașul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Nu este prima oară când luptătorul MMA încalcă legea. El are antecedente penale în aceeași cauză, dar peste hotare.

,,Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și tentativă la tâlhărie calificată.

În fapt, acesta, la data de 31 ianuarie, ar fi pătruns în sediul unei societăți comerciale tip amanet din Sectorul 6, unde ar fi amenințat o angajată cu un pistol și ar fi cerut să-i remită încasările societății, însă aceasta nu a dat curs solicitărilor.

De asemenea, în aceeași seară, prin folosirea aceluiași mod de operare, ar fi sustras 3.000 de lei dintr-o farmacie din județul Ilfov.

În urma efectuării percheziției, au fost ridicate mai multe bunuri de interes, iar bărbatul a fost depistat și condus la audieri. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală”, a declarat Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei.

articolul original.

Georgeta, o româncă din Italia, a dus un bărbat în pădure, l-a legat de un copac și l-a lăsat să moară. Ce au descoperit anchetatorii imediat după

4 February 2023 at 10:45

O crimă oribilă săvârșită de o româncă a șocat pe toată lumea, după ce mai multe detalii incredibile au ieșit la iveală. Modul de operare, motivele, precum și întregul plan pus la punct destul de bine i-au șocat pe oamenii legii. Iată cum a ajuns o femeie din România să ucidă un om de afaceri italian.

Din dorința de a face din ce în ce mai mulți bani și de a se îmbogăți peste noapte îi pot face pe unii să ia decizii de-a dreptul regretabilă, care ar putea să le schimbe viața pentru totdeauna. Acesta este și cazul unei românce care a fost arestată în Italia, alături de logodnicul său, după ce au ucis împreună un alt bărbat.

Cum l-a cunoscut românca pe italian

Totul a început în 2016, când Georgeta Vâlceanu a ales să plece în Italia, însă a fost racolată imediat de un grup de persoane care se ocupau cu prostituția. Aceasta a fost obligată să întrețină relații intime cu tot felul de persoane, în cele din urmă dând de Umberto Esposito, un antreprenor din Roma de 82 de ani care deținea o croitorie.

Bătrânul s-a îndrăgostit de femeie și a dorit să o scape de calvarul în care trăia, așa că a răscumpărat-o de la cei care o trimiteau la produs, oferind suma de 250.000 de euro. Deoarece nu deținea chiar atât de mulți bani, bărbatul s-a împrumutat pentru a-și salva iubita. Românca a fost extrem de fericită mai ales că Umberto o copleșea adesea cu bani și cadouri scumpe.

În cele din urmă, un fost client de-al lui Umberto, Fabrizio Faiola, s-a căsătorit cu românca noastră, spre dezamăgirea bătrânului. Totuși, acesta a continuat să le ofere sume mari de bani, ulterior aflându-se că aceștia proveneau în urma unui șantaj.

Fabrizio Fiola și Georgeta Vâceanu, cei care l-au ucis pe Umberto Esposito. Foto: Facebook

Care a fost motivul real al crimei

Se pare că dorința Georgetei și a lui Fabrizio de a se îmbogăți a fost mult mai mare decât bătrânul antreprenor s-ar fi așteptat. Cei doi au luat decizia de a-l droga, de a-l răpi și de a-l sechestra pe Umberto Esposito, în speranța că vor putea să îi golească toate conturile. Pe data de 14 martie 2017, omul de afaceri a fost dat dispărut, urmând să fie găsit 10 zile mai târziu în Terracina, o localitate din provincia Latina, Italia.

În urma anchetei care a fost făcută, s-a stabilit că bărbatul a murit din cauza legăturilor mult prea strânse făcute de cei care l-au răpit. Investigațiile au dus la româncă și la partenerul acesteia care au fost arestați imediat. Inițial, s-a dorit ca cei doi să își petreacă următorii 30 de ani în închisoare, însă, acum, Înalta Curte de Casație a redeschis procesul, susține Fanpage.it.

articolul original.

Doliu la ISU Cluj! Roberto, un tânăr pompier, a murit la doar 23 de ani

4 February 2023 at 10:36
image

Un tânăr pompier de la ISU Cluj și-a pierdut viața și a lăsat în urma sa o familie, colegi, dar și prieteni, împietriți de durere. Cei care i-au adus omagii au avut numai cuvinte de laudă la adresa sa.

Vineri, ISU Cluj a făcut un anunț tulburător. Un pompier de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență a pierdut lupta împotriva unei boli neîndurătoare și a trecut în neființă, la doar 23 de ani. Vestea tulburătoare a fost publicată pe Facebook de către instituția respectivă.

”Am aflat cu tristețe despre trecerea timpurie la cele veșnice a colegului nostru, sergent major Berci Roberto Marcel.

Vestea a fost cu atât mai grea pentru noi, având în vedere că venise de curând din Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești în rândurile pompierilor militari din Cadrul Detașamentului Dej”, anunță ISU Cluj.

Tânărul a absolvit Liceul Teoretic ”Papiu Ilarian” Dej, promoția 2018. După terminarea studiilor, a decis că vrea să devină salvator și a urmat cursurile de formare pentru a încadra autospecialele de intervenție și a ajuta cetățenii aflați la nevoie.

Roberto era un mare iubitor de folclor

Pe lângă activitatea desfășurată în cadrul ISU Cluj, tânărul iubea folclorul. Pe rețelele de socializare au curs mesaje emoționante din partea membrilor ansamblului muzical din care Roberto Marcel a făcut parte.

”Cu multă durere în suflet ne despărțim astăzi de dragul nostru coleg, Roberto. Dumnezeu sa îl vegheze și să îl ia de-a dreapta Sa!

Vei rămâne mereu în sufletele noastre! Drum lin spre cer! O să ne lipsești mereu, nu doar pe scenă, ci și ca prietenul nostru”, au scris cei de la Ansamblul Someșana pe Facebook.

ISU a mai redactat un mesaj mișcător, în care scoate în evidență caracterul deosebit al pompierului trecut în neființă.

,,Un om cu suflet nobil, a făcut parte ani la rând din Ansamblu ”Someșana” din Dej, unde a lăsat o amprenta frumoasă și unde cu siguranță nimeni nu îl va uita. Din păcate, a fost luat dintre noi de o boală necruțătoare”, a anunțat instituția.

Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu lui Roberto, pot participa la slujba de înmormântare care va avea loc sâmbătă, 4 februarie, de la ora 12:00, la Biserica Ortodoxă din satul Nima (Biserica de Sus).

Apropiații tânărului au transmis mesaje emoționante în mediul online

Îngenuncheate de durere, persoanele care l-au cunoscut pe Roberto i-au adus numeroase omagii tânărului pompier.

,,Roberto a dat dovadă că este un camarad adevărat și un pompier curajos. Și-a dorit să ajungă la subunitatea de intervenție deoarece voia să își ajute semenii”, a spus un coleg.

,,Cuvintele sunt de prisos în aceste momente, iar gândurile noastre merg spre familia îndurerată. Deși timpul petrecut la Detașamentul de Pompieri Dej a fost foarte scurt, până să se îmbolnăvească”, este mesajul unui alt coleg.

articolul original.

O pacientă declarată decedată la azil s-a trezit într-un sac la morgă. Cum a fost posibil

4 February 2023 at 09:58
image

O femeie din SUA, care suferea de demenţă, a fost declarată decedată, din greşeală. Aceasta era internată într-un azil de bătrâni, acolo unde era ţinută sub atenta supraveghere a medicilor. O eroare i-a făcut să creadă că femeia în vârstă de 66 de ani a murit, astfel au transferat-o la casa de pompe funebre. Incredibil ce a urmat apoi…

Femeia în vârstă de 66 de ani se afla la Centrul de îngrijire specială Glen Oaks Alzheimer, din decembrie 2021. De-a lungul ultimelor zile, membrii personalului medical au observat că starea ei de sănătate s-a deteriorat. Într-un dintre zile, după un control de rutină, o asistentă a declarat-o, în mod eronat, decedată pe femeie, după ce nu a reuşit să îi detecteze pulsul.

Mai mult, angajații au motivat că au ajuns la această concluzie pentru că „femeia avea gura deschisă, ochii ei erau ațintiți și nu se auzeau zgomote de respirație”. Acest lucru a fost notat și în raport.

Femeia s-a trezit într-un sac la morgă

A fost chemată o firmă de pompe funebre și a fost alertată familia femeii. La ora 19:38, au sosit angajații de la pompe funebre, iar o asistentă medicală a pus corpul femeii într-un sac pentru cadavre și a închis-o cu fermoarul. Toți au spus că nu existau semne de viață, se arată şi în documentele oficiale.

În jurul orei 20:26, la casa de pompe funebre, un membru al personalului a deschis fermoarul și a văzut pieptul femeii mișcându-se. Femeia încerca să iasă din sac pentru că nu putea respira. Imediat, angajaţii au alertat autorităţile, dar şi spitalul de la care o luaseră pe femeie. Când au sosit cei de la personalul medical, au putut să măsoare pulsul și respirația. Femeia a reușit să mai trăiască doar două zile.

Azilul de bătrâni din Iowa a fost amendat cu 10.000 de dolari.

articolul original.

Drama Alinei, o româncă de 42 de ani. Motivul pentru care a ajuns să locuiască într-o mașină

4 February 2023 at 09:53
image

O româncă din Spania a rămas fără slujbă și nu și-a mai permis să plătească chiria. Astfel, a trebuit să locuiască în autovehiculul personal timp de trei luni, alături de prietenii săi patrupezi.

Alina, o româncă de 42 de ani, stabilită în Spania, preferă să renunțe la mâncare, decât la cei doi câini ai săi. Femeia consideră că ei sunt tot ce are mai de preț și a ales să lupte împreună cu patrupezii, împotriva greutăților vieții. Povestea româncei, care locuiește în Spania de 22 de ani, a emoționat întreaga lume, după ce a fost relatată de Telemadrid.

Cetățeana de origine română s-a străduit mult timp să găsească o soluție pentru a putea trăi alături de cele două suflete, la care ține ca la ochii din cap. Atunci când a pornit în căutarea unei camere în care să stea cu chirie, a fost refuzată de toți proprietarii fiindcă animalele de companie nu erau acceptate. Unii oameni au sfătuit-o să le ducă la un adăpost, însă ea a scos de la început din calcul această variantă.

„Nu poți să mergi cu câinii într-o cameră. Ar fi mai ușor dacă nu i-aș avea. Dar câinii sunt familia mea, sunt singurul lucru pe care îl am, nu am de gând să-i abandonez”, a mărturisit Alina.

Din puținul rămas, îi cumpără medicamente unuia dintre câini

Românca a mai dezvăluit că unul dintre prietenii patrupezi este bolnav, așa că a decis să folosească bănuții pe care încă îi mai are, pentru a-și îngriji cățelușul. Ea știe totul despre ei și le acordă o atenție specială, indiferent de condițiile dificile de trai.

,,Chiar și atunci când suntem în mașină știu că trebuie să le dau de mâncare, când trebuie să le dau și cum să am grijă de ei”, a spus proprietara cățeilor.

De asemenea, Alina împarte totul cu cei pe care îi consideră veritabili membri ai familiei, prioritizându-i de fiecare dată. De exemplu, la micul dejun nu a putut să le ofere decât o felie de pâine, din care au mâncat toți trei.

,,Întâi ei și apoi eu, dacă câinii sunt bine, sunt bine și eu”, a spus românca.

În momentul de față, Alina își dorește doar să aibă un acoperiș deasupra capului, unde să se poată adăposti alături de patrupezi. Momentan nu poate suporta costurile unei chirii, dar promite că atunci când își va găsi un loc de muncă, va fi cu plata la zi.

articolul original.
❌