ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 9 December 2022Cancan

Un om al străzii și-a dat foc chiar în Centrul Capitalei! Bărbatul de 33 de ani a fost transportat la spital

9 December 2022 at 12:16
image

În data de 9 decembrie, un bărbat din Capitală s-a stropit cu alcool, apoi și-a dat foc. Incidentul a avut loc chiar pe Strada Ion Ghica nr 3, Sector 3, București. Potrivit S.M.U.R.D., individul era în stare de ebrietate și locuia pe străzi. 

Multe sunt cazurile în care persoanele fără adăpost ajung în situații extreme. Faptul că trăiesc pe străzi și nu au confortul psihologic al unei case îi împinge adesea spre dependențe de alcool sau substanțe interzise. Potrivit studiilor efectuate în ultimii ani, cei care locuiesc în astfel de condiții ajung la un proces treptat de dezumanizare, motiv pentru care este aproape imposibilă reintegrarea lor în colectivitate.

Un nou incident cu o persoană fără adăpost a avut loc vinerea aceasta, în Centrul Capitalei. Conform informațiilor transmise de S.M.U.R.D., un bărbat de 33 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, s-a stropit cu alcool, apoi s-a autoincendiat.

Un om al străzii și-a dat foc în Centrul Capitalei

Bărbatul de 33 de ani și-a dat foc în mijlocul zilei pe Strada Ion Ghica. Persoana se află în stare de conștientă și a fost transferată către Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din Calea Griviței nr. 218, Sector 1. Înainte de a ajunge la spital, bărbatul fără adăpost a primit, la locul incidentului, îngrijire din partea unui echipaj de paramedici de la S.M.U.R.D.

Un caz similar a avut loc în urmă cu doi ani, când un om al străzii din  Prundu Bârgăului, Bistrița-Năsăud, și-a dat foc în fața unui hotel. Cu un corp ars în proporție de 80%, bărbatul de aproximativ 40 de ani nu a putut fi salvat, murind după o săptămână la spital.

articolul original.

Loredana Groza le-a dat palpitații cardiacilor! S-a pozat cu sânii pe jumătate dezgoliți, într-o ținută super hot

9 December 2022 at 11:49

Loredana Groza uimește și astăzi cu o nouă apariție extrem de sexy pe rețelele de socializare. Vedeta s-a postat într-o ipostază de-a dreptul incendiară. Cântăreața și-a obișnuit, deja, urmăritorii cu apariții extravagante, iar acum, postarea de pe Instagram a adunat extrem de multe aprecieri și comentarii. 

Loredana Groza, o nouă apariție incendiară pe Instagram

Într-o rochie neagră, lungă și extrem de mulată, vedeta a lăsat să se vadă decolteul generos. În partea de jos, rochia vedetei este crăpată pe toată lungimea piciorului, iar dresurile-plasă oferă un plus de senzualitate. Aflată într-un local de lux, Loredana Groza a efectuat o ședință foto pe canapelele îmbrăcate într-un material auriu, decorul ideal pentru câteva fotografii reușite.

Ce răspuns le-a oferit Loredana Groza celor care o ,,acuză” că a apelat la operațiile estetice

Ultimele apariții, de-a dreptul fabuloase, ale vedetei i-au făcut pe internauți să pună la îndoială naturalețea ei. În ultimele luni, Loredana Groza s-a ,,lovit” destul de des de critici și zvonuri cum că ar fi întinerit cu ajutorul operațiilor estetice.

Loredana Groza. Sursă foto: Facebook

,,Îmi place. Nu mai vreau să intru în această polemică. E o prostie. În primul rând nimeni nu trebuie să se justifice pentru nimic. Nu dau socoteală nimănui, decât în fața lui Dumnezeu, în fața fanilor mei.

Și ei știu cine e Lori, știu că eu am avut un piept generos întotdeauna, de la începutul carierei mele, mai ales din filmul  A doua cădere a Constantinopolului. Nu existau silicoane pe atunci. Am avut buze mari, de asta m-au interzis cei de la televiziune și comuniștii pe atunci pentru că eram prea sexy.

Aveam buzele prea voluminoase, părul prea lung, sânii prea mari. Și pe atunci chiar nici nu se auzise de așa intervenții… oamenii care sunt limitați și influențabili sau pur și simplu răutăcioși, oamenii aceia comentează. Pentru că cine mă cunoaște știe că sunt și întotdeauna am fost originală sută la sută.

Nu că aș avea ceva de comentat cu persoanele care vor să arate mai bine, să își îmbunătățească imaginea, îi apreciez că investesc în asta.”, declara Loredana, în urmă cu doar câteva luni, potrivit fanatik.ro.

articolul original.

Tudor Chirilă, dezvăluiri despre operația dificilă prin care a trecut. Antrenorul de la „Vocea României” a apelat la medicii din Hamburg

9 December 2022 at 11:14

În luna septembrie, Tudor Chirilă (48 de ani) s-a operat la Hamburg, Germania, după ce a fost diagnosticat cu edem pe una dintre corzile vocale. La două luni după aceea, artistul a povestit cum a decurs intervenția care i-a salvat vocea. Este pentru a doua oară când se confruntă cu probleme care îl pun să-și anuleze concertele. 

În anul 2015, Tudor Chirilă (48 de ani) a fost diagnosticat cu un hematom în gât, care era aflat în apropierea corzilor vocale. Din luna februarie, a pus „stop” carierei, pentru investigații medicale. După ce medicii din România i-au sugerat să se opereze, solistul trupei VAMA s-a dus în Belgia pentru a cere părea specialiștilor.

La vremea aceea, antrenorul de la „Vocea României” a scăpat doar cu tratament și mai bine de trei luni de pauză vocală. Soarta nu a fost la fel de blândă cu Tudor Chirilă și anul acesta, când s-a operat de urgență în Hamburg, Germania, în luna septembrie. Problema, după cum a mărturisit artistul, a fost un edem de pe corzile vocale.

Tudor Chirilă povestește cum a decurs operația la corzile vocale

Antrenorul de la „Vocea României” a trecut cu bine peste operație, grație faptului că a fost ajutat de un chirurg extrem de bun din Hamburg. Echipa care s-a ocupat de Tudor Chirilă l-a făcut să-și poată susține, în continuare, concertele.

Tudor Chirilă a trecut cu bine peste operație (Sursa FOTO: Facebook)

„Când faci o intervenție chirurgicală, te interesează un chirurg specializat și care operează doar un anumit tip de afecțiune (în cazul meu, chist ori polip) sau, oricum, un chirurg care face doar laringe. Dacă omul ăla face 1000 de operații pe an, e bine. Apoi, ține și de tehnologia cu care poate lucra. Centrul din Hamburg, face doar intervenții pentru profesioniști vocali și au o echipă de terapie vocală formată din terapeut, osteopat și logoped – pentru alte cazuri”, a mărturisit Tudor Chirilă, pentru Revista VIVA!.

articolul original.

(P) Trei pași pentru verificarea contului la casino online

9 December 2022 at 11:09
By: R.M.

Conform reglementărilor impuse de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, românii care se înregistrează pe site-urile de casino online licențiate au obligația de a-și verifica contul de joc. Procedura nu este una deloc complicată, iar pentru o validare completă a contului de casino online se poate vorbi despre respectarea a 3 etape destul de simple.

Dacă nu știi ce presupune verificarea unui cont de casino online, atunci informațiile pe care le vei găsi în rândurile următoare îți vor fi de mare folos. Afli exact care sunt cei 3 pași pe care trebuie să îi îndeplinești pentru a-ți verifica contul, de ce trebuie să parcurgi această etapă, care sunt documentele de care ai nevoie și alte detalii utile.

De ce să îți verifici contul la casino online?

Întâi de toate cred că există români care se întreabă de ce trebuie să își verifice contul de jucător. Ai practic 4 motive foarte bune pentru care merită din plin să parcurgi această etapă și anume:

  • Ești obligat prin lege – dacă nu îți verifici contul de joc în timp util, atunci operatorul de casino la care ai cont este nevoit să îți blocheze contul și să vireze eventualii bani rămași în cadrul acestuia la Bugetul de Stat. Ai la dispoziție 30 zile de la prima depunere sau 6 luni de la înscrierea pe site pentru a-ți verifica contul
  • Efectuezi depuneri nelimitate – odată ce îți vei verifica contul îl vei putea alimenta cu orice sumă dorești. În schimb, conturile neverificate nu pot depune în total mai mult de 900 lei
  • Poți solicita retrageri – dacă vrei să ai acces la câștigurile tale și să poți efectua retrageri, atunci va trebui să îți verifici contul
  • Ești recompensat cu bonusuri – tot mai multe platforme de casino online România își recompensează jucătorii care își verifică contul cu diverse bonusuri precum bani bonus, bani cash, rotiri gratuite și altele.
Verificare cont / Caracter ilustrativ/ sursă foto: Pexels

Verificarea contului de casino online, în 3 etape

Pentru o verificare completă a contului tău de casino online, indiferent de site-ul pe care te-ai înregistrat, va fi nevoie să îndeplinești 3 pași. Este posibil însă ca doar primii doi pe care ți-i voi prezenta să fie necesari, dar e bine să știi totuși la ce să te aștepți.

1. Verificarea identității

Primul pas necesar pentru a-ți verifica contul este verificarea identității. Prin intermediul acestei etape staff-ul casinoului se asigură că ești o persoană majoră și că informațiile pe care le-ai introdus la deschiderea contului sunt corecte și reale.

Ca și document pentru a-ți valida identitatea este acceptat orice act de identitate, deci poți apela la buletin, pașaport sau permis de conducere.

Timpul limită pentru verificarea identității este de 30 zile de la prima depunere în cont sau 6 luni de la înregistrarea pe site, dacă în acest timp nu s-a efectuat niciun depozit.

2. Verificarea metodei de plată

La casinourile online licențiate trebuie să depui numai prin metode de plată care îți aparțin, adică sunt pe numele tău, iar la un moment dat va trebui să dovedești acest lucru. De regulă, verificarea metodei de plată îți este solicitată în momentul în care faci prima retragere, dar tu poți efectua acest pas de verificare și mai repede dacă dorești.

Dacă ai depus cu cardul bancar, atunci va fi necesară o poză față/verso cu acesta – ai grijă să acoperi codul de securitate de pe spatele cardului, iar din numărul cardului să fie vizibile doar primele 6 și ultimele 4 cifre.

În celălalt caz, în ceea ce privește depunerile realizate cu portofele electronice (Skrill, Paysafecard, Neteller etc.) îți va fi solicitat un print screen din cadrul contului tău de e-portofel.

3. Verificarea adresei

Ultimul pas din întreg procesul de validare a contului este reprezentat de verificarea adresei. Această etapă se solicită doar la cererea expres a staff-ului casinoului, lucru ce se poate întâmpla în orice moment pe parcursul utilizării platformei de jocuri.

De ce poate fi solicitată dovada adresei? Deoarece pe site-urile de jocuri de noroc licențiate ONJN au voie să se distreze numai rezidenții români, deci trebuie să dovedești faptul că locuiești în țară. Pentru asta ai la dispoziție 3 variante de documente la care poți apela și anume:

  • factură de utilități emisă pe numele tău din ultimele 3 luni
  • un extras de cont bancar în care să apară numele și adresa ta
  • scrisoare cu o instituție a Statului, precum Poliție, Judecătorie, ANAF etc.

În cele mai multe cazuri, toate aceste documente de verificare a contului se încarcă direct pe site-ul casinoului la care joci, într-o secțiune dedicată. Pot exista însă și situații în care va trebui să transmiți documentele prin e-mail la o adresă specificată.

Oricum ar fi, verificarea contului este o etapă ușor de îndeplinit dacă cunoști informațiile de bază despre aceasta. În urma ei vei avea un cont complet activ și te vei bucura de toate facilitățile oferite de platformele moderne de casino de pe internet.

articolul original.

Daniela Crudu este în culmea fericirii! Fosta asistentă TV a aflat sexului bebelușului: „Îmi doream…”

9 December 2022 at 10:47
By: R.M.

Daniela Crudu a aflat sexul bebelușului! Bruneta este în al nouălea cer după ce a aflat că va avea ce și-a dorit. Ce declarații emoționante a făcut fosta asistentă TV, în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”.

Daniela Crudu trăiește cea mai frumoasă perioadă a vieții ei. Vedeta este însărcinată în patru luni, iar vestea că va deveni mamă i-a luat prin surprindere pe toți. Bruneta recunoaște că își dorea să aibă un copil, iar acum, emoțiile sunt și mai mari, după ce aceasta a aflat care este sexul bebelușului.

Daniela Crudu, mămică de fetiță sau băiețel?!

Daniela Crudu a făcut marele anunț în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”!  Daniela va avea o fetiță și este fericită din cale afară.

Ce moment frumos! O va chema Daiana! Am primit testul din America pe mail. Este sută la sută fetiță. Îmi doream fetiță. Prima oară nu știam nici eu, dar m-am gândit mai bine, la fetiță o să știu eu ce să îi fac. Vreau să fac băiță cu ea, vreau să mă machiez cu ea.”, a declarat fosta asistentă TV, la Xtra Night Show.

Daniela Crudu / (Foto: CANCAN.RO)

Daniela Crudu, declarații despre iubitul ei

Vedeta a vorbit despre relația pe care o are cu iubitul ei și spune că este bărbatul care o completează și care o înțelege de fiecare dată.

Întrebată dacă iubitul ei își dorește să devină cunoscut, Daniela a spus că este un om simplu, care nu își dorește să apară.

”Nu sunt eu destul de cunoscută? Nici nu luam pe cineva care să… (n.r vrea să fie cunoscut). De exemplu, dacă era el cunoscut, ok, dar așa să îmi iau pe unul care să vrea să devină cunoscut, adică pe spatele meu, n-aș fi acceptat niciodată. El este cu treaba lui, nu îl interesează pe el, este discret și asta e cel mai bine. E un băiat simplu, adică nu vrea să pară altceva, e natural și mă iubește. Nu e golan, e cuminte, e sincer. Cu asta m-a cucerit, cu naturalețea lui și cu faptul că e un om bun și mai rar un om bun cu adevărat. Are sufletul bun. Chiar ne potrivim și ne iubim, asta este cel mai important”, a mărturisit aceasta, în cadrul unei emisiuni.

articolul original.

Denise Rifai este invitată la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

9 December 2022 at 08:00
By: R.M.

Prezentatoarea TV Denise Rifai este invitata lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 10 decembrie, începând cu ora 19:00.

Denise Rifai este moderatoarea emisiunii ‘’40 de întrebări cu Denise Rifai’’ de la Kanal D.

Cu o experiență bogată în media, Denise Rifai a trecut prin toate etapele formării pentru a ajunge un jurnalist de succes. A fost prezentator de radio, reporter, apoi prezentator, moderator și realizator de emisiune de știri și talk-show. Timp de aproape nouă ani a fost unul dintre cei mai vocali jurnaliști și moderatori de la Realitatea TV. A realizat interviuri cu cele mai importante figuri ale scenei publice românești și a ținut de multe ori primele pagini ale ziarelor prin temele lansate în spațiul public.

Urmărește interviul integral cu Denise Rifai doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

articolul original.

Jo se confruntă cu probleme de sănătate. Ce a pățit cântăreața în timpul unui concert: „Am crezut că sunt un pic mai bine”

9 December 2022 at 07:41
By: R.M.

Cântăreața Jo traversează o perioadă mai dificilă. Artista le-a mărturisit fanilor de pe Instagram problemele cu care s-a confruntat, în ultima perioadă, și de ce nu a fost în formă la unul dintre concertele pe care trebuia să le susțină. Ce declarații a făcut Jo.

Cântăreața Jo se confruntă cu câteva probleme de sănătate. Din cauza acestor probleme, artista a avut dificultăți și în susținerea concertelor, motiv pentru care a ales să împărtășească celor care o urmăresc pe rețelele de socializare, câteva detalii despre ceea ce se întâmplă.

Jo a declarat că s-a simțit rău din cauza unei viroze și, că de o săptămână stă la pat, iar din acest motiv, nu a fost în cea mai bună stare pentru a onora concertele din ultima vreme.

„Voiam să vă zic ce experiență am trăit astăzi și ce mi-am dat seama. Eu de o săptămână sunt la pat, astăzi am crezut că mă simt un pic mai bine cumva pentru că mi-am și alimentat asta în cap, știam că am concert astăzi și că trebuie să fiu bine. (…) La ultima piesă mi s-a făcut super rău, am simțit cum fac febră iarăși și am tras concluzia că, pur și simplu, corpul nostru știe atunci când ai nevoie de el, cât ai nevoie de el, știe să își dozeze energia în așa fel încât să îți termini treaba și atât”, a mărturisit Jo pe rețelele de socializare.

Jo a declarat că se confruntă cu câteva probleme de sănătate / sursă foto: captură video

A fost nevoită să anuleze un alt concert

Tot din cauza acestor probleme, Jo a trebuit să anuleze un alt concert. Aceasta a mai mărturisit că a reușit în schimb, să-și adune forțele pentru a face față filmărilor din cadrul emisiunii „Te cunosc de undeva”.

„Eu acum o săptămână, când am căzut, a fost fix după finala «Te cunosc de undeva». M-a ajutat cumva corpul, chiar dacă știu că și în finală am stat la perfuzii ca să îmi revin, să pot să mă pun pe picioare. Aveam energie cât să duc finala la bun sfârșit și am dus-o, dar în schimb, a doua zi după finală gata, am fost la pat și am fost rău, de asta a și trebuit să anulez un concert. Acum credeam că m-am făcut bine (…) Simt că am nevoie să dorm”, a mai mărturisit aceasta.

articolul original.

O femeie din România care s-a grăbit să prindă avionul a fost condamnată la 6 luni de închisore, de poliția din Italia. A lăsat singură bătrâna de care avea grijă

9 December 2022 at 07:26

Situație fără precedent în cazul unei românce din Italia. Elena Achiței este o femeie în vârstă de 53 de ani, iar în cursul anului 2019 a lucrat ca bandantă în Italia, într-o anume localitate din provincia Udine. Acolo avea grijă de o femeie bătrână, în vârstă de 89 de ani, care era imobilizată la pat. 

S-a grăbit să prindă biletul de avion și a lăsat-o singură pe femeia de care avusese grijă

Un număr mare de românce aleg să părăsească țara pentru a fi bandante în Italia. Dorul de casă și de familie poate fi greu de stăpânit, mai ales în momentul în care, doar câteva ore te mai despart de cei dragi.

Pe data de 19 iunie, Elena Achiței se pregătea să părăsească Italia. Femeia avea bilet de avion, însă, pentru a putea pleca trebuia să o aștepte pe noua îngrijitoare care urma să o înlocuiască.

Bătrâna a fost lăsată singură de către româncă. Sursă foto: Pixabay

Îngrijitoarea care urma să o înlocuiască pe româncă a ajuns la domiciliul femeii, însă, la ușă nu răspundea nimeni. La câteva ore distanță, rudele bătrânei au ajuns și au reușit să intre în casă. Femeia cu probleme locomotorii a fost găsită în condiții precare.

Judecătorul Daniele Faleschini Barnaba a decis să îi aplice româncei o pedeapsă de 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru abandon de persoană incapabilă, după cum informează Messaggero Veneto.

articolul original.

BANC | „Nu pot să cred că nu mi-a adus nimic Moș Nicolae”

9 December 2022 at 07:02
By: R.M.

CANCAN.RO a pregătit un alt banc amuzant, pentru a începe weekendul cu o stare de bine. Dialogul stârnește hohote de râs.

„-Nu pot să cred că nu mi-a adus nimic Moș Nicolae.

-Eu ți-am zis să nu faci bradul, dar tu nu vrei să mă asculți niciodată.

-Ce legătură are bradul meu cu Moș Nicolae?

-Păi când a venit moș Nicolae la tine și a văzut bradul, nu ți-a pus nimic în ghetuțe pentru că a crezut că tu îl aștepți pe Moș Crăciun. ”

O altă glumă bună 

Un tânăr se întoarce acasă foarte trist, după ce plecase să ceară mâna prietenei sale.

Văzându-l așa, tatăl său îl întreabă.

-Ce s-a întâmplat? Te-a refuzat?

-Da, mi-a tras și o palmă!

-Cum așa? Nu i-ai spus cum te-am învățat eu? „Draga mea, timpul se oprește în loc pentru mine când privesc în ochii tăi!”

-Vai!! Asta era?! Am greșit formula…I-am spus:

-„Ai o față de-mi stă ceasul!”

articolul original.

Test de inteligență | Ce literă ar trebui să se afle sub avionul din imagine?

9 December 2022 at 06:52
By: R.M.

CANCAN.RO a pregătit un alt test de inteligență la fel de interesant, ca de fiecare dată. Tot ce trebuie să faci este să ghicești care literă ar trebui să se afle sub avionul din imagine. Ești pregătit/ă?

Testele de inteligență reprezintă, în continuare, cea mai utilizată formă pentru a ne măsura coeficientul de inteligență. Astfel de teste sunt disponibile pe internet în mai multe variante, de la cele  sub formă de iluzii optice, teste cu imagini, șiruri de numere, până la cele cu ghicitori și multe altele.

Specialiștii în domeniu susțin faptul că, testele de inteligență reprezintă o metodă ce face parte din diagnosticul psihologic și care stabilește, de fapt, gradul de inteligență pe care o persoană îl are. Testul de inteligență a creat controverse, de-a lungul timpului, și, mulți și-au pus întrebarea dacă acesta reprezintă un instrument corect de măsurare a inteligenței.

Testul pe care vi l-am pregătit astăzi este unul interesant, „buclucaș”, dar care îți va testa inteligența și cât de rapid îți poți da seama de răspunsul corect. Crezi că vei reuși să găsești litera corectă? Dacă nu, îți vom prezenta noi răspunsul corect în cele ce urmează.

REZOLVARE

Testul poate părea complicat la prima vedere, însă, după ce îți vom arăta răspunsul corect îți vei da seama cât de ușor este. Mai exact, dacă te uiți la literele de sub avion, trebuie să te gândești întâi de toate care e logica lor, de fapt. În primă fază, avem trei figuri în imagine: un vapor, o mașină și un avion. Figurile vapor și mașină au atribuite literele a și p. Dar oare ce înseamnă ele, de fapt?

Dacă te uiți cu atenție la modul de transport din imagine, vei putea identifica legătura dintre ele și literele de sub ele. Să ne uităm la fiecare legătură dintre primele două moduri de transport și literele de sub ele: a vine de la apă, iar p de la pământ, pentru că logica acestui test de inteligență este legată de tipul de transport. Deci, pentru figura avion vom atribui litera a, de la aer. Tu ai reușit să-ți dai seama? Dacă da, felicitări! Îți vom pregăti și alte teste de inteligență la fel de interesante care să-ți pună mintea la „antrenament”. (VEZI AICI:)

articolul original.
Ieri — 8 December 2022Cancan

Horoscop 9 decembrie 2022. Lista nativilor care vor avea o zi plină de reușite

8 December 2022 at 21:59
image

Horoscop 9 decembrie 2022. Nativii vor avea parte de o surpriză pe toată perioada zilei, mai ales în momentul în care vor fi puși în fața unor situații greu de stăpânit. Iată care sunt zodiile ce vor reuși să facă față cu brio tuturor încercărilor.

Horoscopul de azi, 9 decembrie 2022

Berbec

Simți nevoia de un mediu protector în care să te simți familiar și în siguranță. Ești mai sensibil și mai conectat cu nevoile tale emoționale iar familia este importantă pentru tine. Dacă totuși ești nevoit să discuți o chestiune profesională importantă vei face tot posibilul să nu-ți arăți emoțiile. Dacă ți se oferă ocazia poți fi extrem de generos și altruist.

Taur

Poți fi extrem de subiectiv în interacțiunea cu ceilalți. Deși conștient crezi că nu lași pe nimeni și nimic să te afecteze, îți va fi greu să nu te lași impresionat sau influențat de anumite lucruri. Dacă discuți ceva pe marginea unei chestiuni relaționale, sunt șanse să te lași convins de promisiunile sau intențiile partenerului sau poate chiar vrei să crezi în ele.

Gemeni

În ciuda faptului că ți-ai propus să fii mai calculat și mai realist în modul în care îți gestionezi resursele și banii, sunt șanse mari să te lași tentat de anumite chestii. Vrei să te răsfeți un pic mai mult cu ceva care te binedispune. Îți propui să ai o perspectivă mai relaxată asupra unor lucruri sau direcții profesionale în care investești.

Rac

Cu luna astăzi în propriul tău semn, ești energic și hotărât în a-ți impune punctul de vedere însă poate exista o lipsă de acord între tine și celălalt, fie într-o interacțiune profesională fie într-una sentimentală. Chiar dacă încerci să te organizezi cât mai eficient în privința unor sarcini sau programări, asigură-te că nu te supraaglomerezi totuși.

Leu

Astăzi ești un pic mai retras dar nu mai puțin atent la ce se întâmplă în jurul tău. De fapt analizezi lucrurile mult mai atent din spatele scenei, observând și meditând asupra lor. În același timp poți fi mai sensibil în privința observațiilor cuiva la adresa ta, mai ales dacă sunt un pic critice. Într-o relație romantică ești foarte dornic să te aproprii de celălalt.

Fecioară

Dorința ta de a-ți petrece timpul liber în compania unor prieteni sau participând la o activitate de grup este pusă în balanță cu dorințele diferite ale persoanei iubite sau ale propriului copil. Va trebui să găsești o variantă de compromis. Chiar dacă ești entuziasmat în privința unei achiziții pentru propriul cămin, verifică înainte produsul.

Balanță

Deși este o zi cu mai multă vizibilitate, perspectiva unei discuții sau întâlniri cu cineva, mai ales de natură profesională îți poate crea un sentiment de disconfort sau de emoție. Dacă cineva îți solicită ceva anume iar tu consideri că acel lucru nu este potrivit sau nu-ți face bine, găsește-ți curajul de a lua atitudinea corectă.

Scorpion

Dacă ești deschis și flexibil în fața unei discuții cu cineva a cărei perspectivă este diferită de a ta, s-ar putea totuși să găsești informații interesante și utile pe care le poți pune în practică. Poți să cumperi ceva ce consideri că te-ar putea pune mai bine în valoare, un accesoriu personal însă asigură-te că este cu adevărat ceea ce ai nevoie.

Săgetător

Poți fi un pic mai sensibil la anumite lucruri și cuvinte mai ales când simți că celălalt nu pare să se conecteze cu tine. Perspectiva achiziționării unui lucru pentru tine sau pentru înfrumusețarea propriului cămin te poate entuziasma. Însă, ce nu-ți place neapărat este perspectiva diferită a partenerului de cuplu a cărei atitudine este rezervată și calculată.

Capricorn

Cu luna în Rac în sectorul parteneriatelor tale, cel de lângă tine capătă importanță și solicită mai multă atenție din partea ta și poate mai mult timp alocat relației de cuplu.Pe de altă parte și tu ai avea nevoie de timp pentru propriile tale dorințe, însă modul în care acesta va pune problema are toate șansele să-ți câștige bunăvoința.

Vărsător

Dacă cineva are nevoie de susținerea sau ajutorul tău, tinzi să lași chestiuni mai importante la o parte pentru a-l ajuta pe celălalt însă încercând totuși să-l înveți cum se poate descurca singur data viitoare. Poți fi destul de altruist în sentimente dar și generos rezistând cu greu dorințelor cuiva drag de a-i face un anumit cadou.

Pești

Astăzi ești romantic, visător și idealist. Încerci să-l cucerești pe celălalt cu un gest deosebit sau cu un mesaj frumos însă modul acestuia de a-și arăta sentimentele poate să fie ușor diferit de al tău. Deși ai în plan să te relaxezi mai mult sau să faci ceva și pentru tine, solicitarea cuiva nu întârzie să apară. Depinde de tine totuși ce sau pe cine prioritizezi.

articolul original.

Atins de Bachus, s-a făcut de ”băcănie” în stradă! A ieșit din cel mai luxos local din Herăstrău și a blocat toată circulația!

8 December 2022 at 21:40

După o noapte nebună într-un local din zona de nord a Capitalei, un tânăr rupt de băutură s-a făcut de băcănie în plină stradă. Grea e băutura, nu încape discuție! Până să ajungă în mașina chemată pentru a-l duce acasă, “eroul” nostru s-a dat în spectacol și trebuie să mulțumească unui bodyguard că, încă, mai este în viață. Paparazzii CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile demne de filmele de comedie. Te tăvălești de râs!

Mult alcool a curs, miercuri seară, în localul La Brasserie, unde mulți tineri s-au amețit serios. Acolo a fost, practic, polul distracției. În imagini este surprins un tânăr în stare avansată de ebrietate, care, după ore întregi de dans și licori fine, încearcă să ajungă “pe baracă” pentru “refacere”. Un prieten ceva “mai în fire” și un bodyguard îl scot în stradă.

Beat mort, după o seară în localul La Brasserie (SURSA FOTO: CANCAN.RO)

(VEZI AICI: DOAMNE, SĂ-I ÎNVEȚE CINEVA CUM SĂ BEA! SĂPTĂMÂNAL, ZEUL BACHUS FACE RAVAGII PRIN CAPITALĂ! S-A FĂCUT DE BĂCĂNIE! S-A CREZUT PE FRONT ȘI…)

Dumnezeul bețivilor există!

Începe spectacolul! Păcătos mai este zeul Bachus! Amicul mai puțin cherchelit scoate telefonul pentru a chema o mașină. În tot acest timp, tânărul “avariat” se clatină mai ceva ca după o directă primită în ring. Noroc cu bodyguardul, care îl ține să nu dea cu capul de asfalt. Chefliul reușește, însă, să scape din “lesă” și ajunge în stradă. Mașinile îl evită în ultima clipă, potrivit imaginilor realizate de CANCAN.RO. A avut zile, Dumnezeul bețivilor există! 😊

Mașinile îl evită pe chefliu (SURSA FOTO: CANCAN.RO)

“Părăsit” de bodyguard

Tânărul dă nas în nas, la un moment dat, cu alți petrecăreți și face rost de un pahar din care soarbe cu poftă, de parcă nu își făcuse, oricum, “plinul”. Nesătuli mai sunt unii oameni! 😊 Bodyguardul este pe urmele lui și se asigură că petrecărețul nu dă “cuba” cu pământul. Fiecare om are, însă, propria răbdare. Sătul să facă pe îngerul păzitor, bodyguardul îl lasă pe chefliu în grija amicului.

Într-un final apare și mașina. Cu chiu, cu vai, “maestrul bețiv” reușește să intre în mașina chemată de amicul lui. Putem doar spera că eroul nostru nu “a dat la boboci” și că a ajuns întreg acasă. Cum e și băutura asta…

Într-un final, intră în UBER (SURSA FOTO: CANCAN.RO)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

articolul original.

Ramona Olaru confirmă dezvăluirile CANCAN! Despărțirea sfârșitului de an s-a produs oficial: “Nu mai am lacrimi, le-am dat pe toate c#caturile!”

8 December 2022 at 21:40

Ziua și răsturnarea de situație ar putea fi deviza după care se ghidează Ramona Olaru și Cătălin Cazacu. Nici ei probabil nu mai știu de câte ori și-au spus adio, apoi au refăcut lanțul de iubire, oricât de ruginit ar fi. CANCAN.RO vă prezenta în exclusivitate separarea sfârșitului de an dintre asistenta de la Neatza și colegul de trust de la Antena Stars. Într-un interviu acordat cu mai puțin de 24 de ore în urmă, Ramona Olaru a confirmat separarea de cel care a cerut-o în căsătorie în vara acestui an. Matinala a apărut chiar fără inelul de logodnă, dar se declară într-o stare psihică bună. Nu de alta, dar nu mai are lacrimi de vărsat, după cum ne declară! 

Perioada sensibilă pe care asistenta o traversează a fost lesne de observat cu ocazia aniversării Ramonei de Sfântul Nicolae. Nicoleta a primit un cadou care a bucurat-o până la lacrimi, mulțumind bărbaților Răzvan și Dani că se află în viața ei. L-a uitat pe Cazacu, însă, care nu a omis totuși de onomastica fostei iubite. Așa că i-a luat cadou un obiect scump care nu ar putea echivala, totuși, lipsa de dragoste și dedicare din partea prezentatorului de la Stars.

Ramona Olaru explică motivele separării de Cătălin Cazacu (Foto: captură video)

E bine să plângi, că te descarci și scoți toată furia!”

CANCAN.RO: Unde e „verigheta”?

Ramona Olaru: N-am, n-am nimic pe degete! 

CANCAN.RO: Am văzut că ai plâns în direct…

Ramona Olaru: Așa moment, nu există oameni mai mișto pe lumea asta decât colegii mei. Și în urmă cu vreo două trei săptămâni am zis «dacă mă întrebați ce îmi doresc de ziua mea, să știți că eu îmi doresc să ningă, nimic mai mult».

Și nu m-am așteptat la acest moment, a fost un moment foarte emoționant și m-a prins și într-un moment în care sunt mult pe emoțional și atunci m-a bușit plânsul. Uneori e bine să plângi, că te descarci și scoți toată furia.

Cătălin Cazacu și Ramona Olaru nu se mai urmăresc pe Instagram

CANCAN.RO: Eu nu mai am lacrimi, Ramona! 

Ramona Olaru: Acum nu mai am nici eu, le-am dat pe toate, am dat cu vârf și îndesat, nu mai am! 

CANCAN.RO: Pe cine sau pe ce?

Ramona Olaru: Pe toate c*caturile care au fost până acum. Cele mai multe au fost nu de fericire în general în viața mea. Dar mă bucur că au fost și de fericire și acum sunt bine, pentru că așa cum spuneam adineauri, când scoți mai multe, scoți furia, e foarte bine să plângi sau să lovești ceva. Să vii la sală, să dai într-un sac. 

CANCAN.RO: De ce ești mult pe emoțional?

Ramona Olaru: Pentru că lucrurile în general în viață nu sunt așa cum ți-ai dori, ci așa cum ai nevoie, așa vin.

„Nu sunt un om perfect, am niște traume!”

CANCAN.RO: Ce cadou ți-a făcut Cătălin?

Ramona Olaru: Nu, las-o așa, momentan nu spun, pentru că e o firmă cunoscută și nu e OK să vorbim despre ea. Mi-a făcut cadou un obiect…

CANCAN.RO: Sunteți bine sau nu sunteți bine?

Ramona Olaru: Eu, personal, sunt foarte bine la acest moment. Eu sunt foarte bine, jur pe roz, nu înțeleg nici eu de ce, poate că e un mecanism de apărare, dar sunt foarte bine în acest moment.

CANCAN.RO: La voi tot timpul au fost suișuri și coborâșuri!

Ramona Olaru: Au fost, cum spuneai tu de creier, el știe că lucrurile nu sunt bine, dar speră să fie mai bine mai târziu. Și atunci de aia se creează chestia asta cu suișurile și coborâșurile, dar în acest moment chiar dacă e «down», e foarte bine!

Ultima ceartă dintre Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, surprinsă la ziua Gabrielei Prisăcariu (Foto: CANCAN.RO)

CANCAN.RO: Voi munciți la chestiile pe care le aveți de rezolvat la voi?

Ramona Olaru: Eu o să îți răspund despre mine. Da, eu muncesc de fiecare dată, eu merg la psiholog de trei ani de zile, tocmai pentru că știu că în general nu sunt un om perfect, am niște traume, sunt un copil poate nu crescut cu tot ce are nevoie orice copil.

Îmi dau seama de lucrurile acestea și le rezolv. Sau dacă cineva mi le scoate la suprafață, de asemenea mă duc să încerc să le rezolv. Psiholog, poate la un moment dat psihiatru, cine știe?! Orice, să fiu bine psihic, să pot trece peste orice moment din viața mea. Încerc să găsesc rezolvare. 

CANCAN.RO: V-ați mutat înapoi în casă, s-au terminat renovările?

Ramona Olaru: Nu știu, eu sunt la mine acasă momentan. Știu, sinceritatea la mine e punctul forte.

( ACCESEAZĂ ȘI: RAMONA OLARU: ”NU ERA…” / CAZACU: ”SUNAȚI-O PE EA ȘI ÎNTREBAȚI-O! FEMEIA ESTE INDEPENDENTĂ!” RELAȚIA DINTRE CELE DOUĂ VEDETE ESTE ÎN AER DUPĂ CE ”MATINALA”… )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

articolul original.

ȘOCANT! L-au alergat cu puști și pistoale în Mexic! Dj-ul care tocmai s-a despărțit de Natalia Mateuț a fost la un pas s-o ”mierlească” după ce a nimerit printre traficanții de peste Ocean

8 December 2022 at 21:40

DJ Mahony ar fi fost „alergat” cu puști și pistoale prin Mexic! Bărbatul cu care Natalia Mateuț s-a iubit preț de aproximativ doi ani ar fi avut parte de un eveniment mai puțin plăcut peste ocean. Plecat să mixeze și să distreze lumea, ar fi picat la mijloc într-un război dintre cartelurile mexicane. CANCAN.RO are toate detaliile exclusive și vă prezintă povestea absolut ireală prin care a trecut unul dintre cei mai apreciați DJ din România.

Viața de artist poate fi trăită în stil periculos, mai cu seamă atunci când artistul activează mai mult pe piața internațională. E valabil și pentru Mahony. DJ-ul i-a fost iubit prezentatoarei TV Natalia Mateuț până de curând, atunci când ar fi hotărât să se despartă. Lucru dezvăluit ieri, în exclusivitate, de CANCAN.RO. (Vezi AICI detalii)

Revenind la poveste,  în urmă cu ceva timp, bărbatul a plecat în Mexic să mixeze. Avea în plan să distreze oamenii până în zori și să facă atmosferă cu muzică electronică. Numai că lucrurile n-au stat chiar așa cum și-ar fi dorit el.

Sursele CANCAN.RO dezvăluie că bandele care își desfășoară activitatea în Mexic n-ar fi fost prea încântate că străinii le-ar fi invadat teritoriul, așa că ar fi intervenit pentru alungarea DJ-ului și a echipei cu care el s-a prezentat. Asta s-a întâmplat și pentru că locația în care a mers Mahony să mixeze nu era una turistică. Mai curând era rău famată și atenție, în cartierul respectiv nu prea intrau oameni care nu erau cunoscuți ca fiind ai locului. Mahony n-a știut și s-a dus relaxat să-și facă treaba, dezvăluie apropiații acestuia.

Mahony a mers în Mexic să pună muzică, însă ar fi sfârșit alungat / (Sursa: Facebook)

Mahony s-ar fi temut pentru viața lui

Mahony, alături de echipa lui, ar fi fost văzuți ca inamici dubioși. Care nu fac parte din comunitatea respectivă și ar putea fi dintr-o gașcă rivală. Apropiații lui Mahony au povestit pentru CANCAN.RO că interlopii mexicani și-ar fi făcut apariția în zona în care DJ-ul român mixa, înarmați cu arme de foc, iar Mahony și echipa lui ar fi fost cuprinși instant de teamă și nu ar fi știut cum să gestioneze situația.

Aceștia au fugit repede și cumva au reușit să se strecoare și să scape din „ghearele” ”cartelului”.

A urmat o noapte întreagă de frică, stres și discuții pentru a găsi variante să scape și să se întoarcă în România. Se pare că Mahony ar fi fost ajutat de persoanele care se ocupă de parcursul lui profesional. Astfel, în dimineața următoare, acesta s-a urcat în primul avion care ducea spre casă.

Cel care s-a iubit cu Natalia Mateuț ar fi trecut prin clipe de groază / (Sursa: Facebook)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

articolul original.

“Dodel” și “Motanul” s-au anturat la un șpriț, iar CANCAN.RO are imaginile. Dulce revedere în zona de Nord

8 December 2022 at 21:40

Au agățat ghetele în cui, iar acum își trăiesc liniștiți viața. Fără antrenamente și partide, cei doi foști colegi  de la Steaua își fac veacul în zona de nord a Capitalei. Zilele trecute, Cristian Tănase și Bogdan Stancu s-au anturat la un șpriț corect, iar CANCAN.RO are imaginile.

“Dodel” și “Motanul” au împărțit vestiarul în Ghencea și au cucerit trofee. Au prins și contracte în străinătate, unde și-au “rotunjit” conturile. În vară și-au încheiat contractele și, amândoi cu 35 de ani împliniți, au hotărât să renunțe la sportul de performanță.

(VEZI AICI: MEGA-STARURILE ECHIPEI NAȚIONALE, DATE AFARĂ DIN NUBA, DE BODYGUARZI! ȘI-AU ÎNCERCAT-O CU GAGICILE ALTORA ȘI AU PLĂTIT!)

Șpriț corect în zona de nord a Capitalei

Până vor decide pe ce domeniu se vor axa pe viitor, foștii internaționali se bucură de libertate. Recent, paparazzii CANCAN.RO i-a întâlnit în zona de nord a Capitalei, la Nowa. Cei doi au ochit o masă cu vedere bună și s-au pus pe treabă. Și-au potolit foamea cu preparate premiate și arome speciale, iar setea cu o sticlă de vin de calitate.

Cristian Tănase și Bogdan Stancu, relaxați la restaurant (SURSA FOTO: CANCAN.RO)

“Motanul” a pufăit cu poftă dintr-o țigară

“Dodel” și “Motanul” au stat la taclale preț de câteva zeci de minute și au depănat amintiri ca-ntre prieteni. Au fost super relaxați, semn că noua viață le priește de minune. În local, ex-atacantul și-a mai aprins și câte o țigărușă, atunci când a simțit nevoia. Într-un final, aveau să se despartă, după ce au achitat nota.

„Motanul” trage cu poftă dintr-o țigară (SURSA FOTO: CANCAN.RO)

Stancu cu UBER-ul, Tănase pe jos

S-au salutat amical în fața locului, iar fiecare și-a văzut de propriul drum. Bogdan Stancu s-a “evaporat” cu un UBER, în timp ce Cristian Tănase a luat-o la pas, locuind aproape de restaurantul unde s-a relaxat. Puțină mișcare nu strică, nu-i așa?

Tănase și Stancu se salută (SURSA FOTO: CANCAN.RO)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

articolul original.

Vești bune! Românii primesc vouchere pentru plata facturilor la energie. Cine ar putea beneficia de acest ajutor

8 December 2022 at 19:01
image

Vești bune pentru români! La începutul lunii noiembrie a fost făcut un anunț potrivit căruia persoanele care nu au o situație financiară bună ar putea primi un ajutor din partea statului. Autoritățile au decis, iar oamenii vor putea beneficia vouchere pentru plata facturilor la energie, iar această sumă care le va fi dată, o vor putea folosi până la finalul anului 2023.

Din cauza prețurilor tot mai mari, românii se confruntă cu probleme financiare. Mulți nu reușesc să își achite datoriile și să supraviețuiască până în următoarea lună. Din acest motiv, cei care au nevoie de ajutor vor primi vouchere pentru plata facturilor la energie.

Cine ar putea beneficia de acest ajutor

Prima tranșă de bani, în valoare de 700 de lei, urmează să intre pe carduri în luna februarie a anului 2023, iar cea de-a doua tranșă, în același an, însă în luna septembrie. Românii care vor bene­fi­cia de această sumă de 1.400 sunt:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

b) persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările și completările ulterioare;

d) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020.

articolul original.

Povestea incredibilă a tinerei care susține că poate vedea fantome încă de când avea 8 ani: „M-a sărutat pe frunte”

8 December 2022 at 18:54
image

O femeie a șocat întreaga lume în momentul în care a declarat în nenumărate rânduri că poate vedea fantomele și spiritele din jurul său. Dacă la început totul a părut doar o născocire fără sens, ulterior oamenii au început să devină din ce în ce mai curioși și dornici să afle mai multe.

De cele mai multe ori oamenii au tendința să acute tot felul de explicații pentru fenomenele suspecte care au loc în jurul lor. O tânără a ajuns la concluzia că a primit un dar uimitor la naștere și face tot posibilul pentru a-i convinge pe cei din jur că poate vedea fantome.

Cine este femeia care poate vedea fantome

Lydia Thomas este o femeie din Canada în vârstă de 28 de ani ce susține că poate vedea spiritele persoanelor decedate încă de când avea 8 ani. Aceasta susține că bunica sa, care a murit înainte ca ea să se nască, a apărut într-o seară în camera sa și a sărutat-o pe frunte. Atunci nu știa despre cine este vorba, însă ulterior a ajuns să descopere o fotografie pe care tatăl să o păstra și a înțeles totul.

Am fost îngrozită când am văzut-o prima dată pe bunica mea, am crezut că visam. A murit înainte să mă nasc eu și într-o noapte am văzut, în ușă, o tânără în rochie de mireasă. A venit și m-a sărutat pe frunte. Mi-am dat seama mai târziu că era bunica mea, când am văzut o fotografie de la nunta ei”, a spus Lydia, pentru Mirror.

În prezent, femeia de 28 de ani a reușit să își pună bazele unei cariere de excepție, ajutându-i pe oameni să poată discuta cu cei care au murit. Iubitul acesteia a avut parte de  un șoc uriaș în momentul în care a aflat cu ce se ocupă partenera sa, însă acum s-a obișnuit cu gândul și face tot posibilul pentru a o susține.

articolul original.

Daniela Iliescu a plecat singură în vacanță? Unde se află iubita lui Culiță Sterp și cum se răsfață în aceste momente

8 December 2022 at 18:38

Daniela Iliescu nu mai are nevoie de intro. Cu toții știm că este jumătatea lui Culiță Sterp și cea care i-a dăruit un fiu minunat. Blondina și-a făcut loc în viața artistului după ce acesta s-a despărțit de Carmen de la Sălciua, iar de atunci sunt de nedespărțit. Nu și de această dată, căci se pare că Daniela a plecat în vacanță fără partenerul ei.

Daniela Iliescu își petrece vacanța pe lux și opulență

Daniela Iliescu este o femeie după care tânjesc mulți bărbați, însă blondinei îi bate inima doar pentru unul singur. Deși părea nedespărțită de Culiță atunci când își plănuiau vacanțele, se pare că de această dată, blondina a plecat singură. Și nu oriunde, ci tocmai în Istanbul. Ori a avut vreo mică afacere de pus la punct, ori mămica lui Milan s-a simțit epuizată și a avut nevoie de un mic concediu.

Cert este că Daniela Iliescu se răsfață pe cinste și se bucură nu numai de un hotel de lux, dar și de preparate sofisticate. Aceasta a publicat pe contul ei de Instagram câteva fotografii din locul în care s-a cazat, dar și cu câteva preparate pe care le consumă. Toate pe lux și opulență, căci nu degeaba este iubita lui Culiță Sterp.

Daniela Iliescu în Istanbul (Sursă: Instagram)

Cât au plătit Culiță și Daniela pe o săptămână în Grecia. Alții ar considera asta o avere!

Tot anul acesta, în vară, Daniela și artistul și-au petrecut vacanța în Grecia, mai exact pe insula Corfu. Cei doi s-au bucurat de priveliști fascinante și de momente inedite. Cuplul nu a uitat să-l ia și pe Milan cu ei, rodul iubirii lor și cel care îi face cei mai fericiți părinți din lume. Potrivit Wowbiz.ro, Culiță ar fi scos bani grei din buzunar pentru o săptămână de cazare. Acesta ar fi plătit aproximativ 1.500 de euro pentru o cameră normală, iar prețurile puteau ajunge chiar și la 7.500.

articolul original.

Doi bărbaţi din Prahova au fost reținuți, după ce au publicat un video pe TikTok. Ce i-a alertat pe polițiști

8 December 2022 at 18:36
image

Polițiștii prahoveni au făcut percheziții la câteva adrese din oraşul Mizil, după ce un bărbat a postat pe TikTok imagini cu el având în mâini o puşcă. Autoritățile au deschis un dosar care vizează încălcarea legislaţiei privind purtarea armelor.

Poliţiştii eu emis ordonanţe de reţinere pentru doi bărbați acuzaţi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În urma descinderilor făcute la locuinţele acestora, au fost descoperite trei arme letale. Este vorba despre o puşcă şi două pistoale supuse autorizării, precum şi de peste 75 de cartuşe.

„În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova – Poliţia oraşului Mizil pun în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară în oraşul Mizil, la domiciliile a doi bărbaţi, cu vârstele de 22, respectiv 29 de ani, bănuiţi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.  În fapt, poliţiştii s-au sesizat din oficiu în urma vizionării unui clip video postat pe o reţea de socializare, în care unul dintre cei doi bărbaţi prezenta o armă, aflându-se la domiciliul celui de-al doilea, niciunul dintre aceştia nefiind deţinători legali de arme”, a transmis Poliţia judeţeană Prahova.

În urma perchezițiilor polițiștii au mai găsit în casele suspecților și alte arme, inclusive un pistol cu glonț letal și o armă cu alice.

articolul original.
❌