ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 9 December 2022Bugetul

Politologul Cristian Pîrvulescu, despre atitudinea Austriei: ‘Este calculul pe care l-a făcut Rusia în momentul în care, prin interpuși, a sugerat această tactică electorală Partidului Popular Austriac, ale cărui relații cu Rusia sunt notorii

9 December 2022 at 15:50
image

Politologul Cristian Pîrvulescu, decan al Facultății de Științe Politice (SNSPA)a declarat că votul dat în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne împotriva aderării României la Spaţiul Schengen, bazat pe problema migraţiei, va complica „situaţiile” în ţară, unde a existat „o mare aşteptare”, deci va exista „o mare dezamăgire”.

Atunci când faci predicţii şi ele sunt confirmate, te bucuri. Mai stăm o tură, dar nu se ştie cât e tura asta, aici e toată problema. Eu cred că motivele reale sunt cele pe care le-a spus Austria, cele legate de problema migraţiei. Că problema migraţiei a fost pusă pe agenda europeană, asta e o altă discuţie. Dar motivul pentru care au preferat ca să-şi facă imagine internă (Austria n.r.), ca să pară nişte eroi ai luptei împotriva imigraţiei ilegale a fost acesta, problema Spaţiului Schengen, care este privit de foarte mulţi austrieci, ca şi de foarte mulţi europeni, ca fiind o vulnerabilitate. Pentru că Spaţiul Schengen permite, nu-i aşa, deplasarea liberă a mulţimilor„, a declarat Pîrvulescu.

El consideră că în România nu înţelege exact cât de serioasă este problema migraţiei pentru o parte a electoratului occidental din ţările dezvoltate şi din acest motiv „percepţia este că ar fi fost altceva”.

„Nu, asta este. Este un interes pe termen scurt. Este foarte probabil ca şi interese ruseşti să fi existat, dar niciodată directe, ci indirecte, dar, în final, decizia Austriei a fost legată de problema migraţiei şi nu ar fi putut să cedeze. Calculul pe care l-au făcut românii că austriecii vor ceda la presiuni s-a dovedit neinspirat, iar cei care au promis sprijin pentru România n-o puteau face in extremis şi nu puteau sancţiona Croaţia din această cauză„, a spus analistul.

Compromisurile cu care s-a mers de dimineaţă n-au funcţionat, a arătat Pîrvulescu.„În final s-a cerut punctul de vedere al guvernelor respective şi guvernele au fost categorice pe această temă„, a punctat analistul.

Întrebat ce are de făcut în continuare România, Cristian Pîrvulescu a spus că „suedezii, care vor prelua preşedinţia din 1 ianuarie, vor prelua dosarul şi vor încerca să îl finalizeze„.

Oricum nu avem ce să facem. Votul s-a dat, asta e situaţia, România n-a fost acceptată alături de Bulgaria în Schengen, în schimb, la conferinţa de presă, ministrul de interne ceh a spus că suedezii, care vor prelua preşedinţia din 1 ianuarie, vor prelua dosarul şi vor încerca să îl finalizeze. Deci există posibilitatea ca varianta pe care austriecii au vânturat-o permanent, şi anume aceea unui nou calendar anul viitor, să funcţioneze. Problema este însă că România nu a vrut să accepte această variantă nici o clipă şi atunci s-a ajuns la acest vot”, a arătat Pîrvulescu.

El a apreciat că votul dat astăzi „va complica foarte mult situaţiile în ţară, unde a existat o mare aşteptare, deci va exista o mare dezamăgire, cu consecinţe legate de sentimente antieuropene, tendinţe extremiste ş.a.m.d.„.

„Nu ştiu dacă acesta a fost calculul pe care l-a făcut Austria, dar, cu siguranţă, este calculul pe care l-a făcut Rusia în momentul în care, prin interpuşi, a sugerat această tactică electorală Partidului Popular Austriac, ale cărui relaţii cu Rusia sunt notorii„, a mai spus Cristian Pîrvulescu, conform agerpres.ro.

Comisarul european pentru afaceri europene, Ylva Johansson, a anunţat joi că România şi Bulgaria nu au fost admise încă în Spaţiul Schengen.

articolul original.

Vladimir Putin, amenințare fără precedent: ‘Orice țară care lansează un atac nuclear asupra Rusiei va fi ștearsă de pe fața pământului’

9 December 2022 at 15:15
image

Preşedintele rus Vladimir Putin a promis că orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului.

Putin a declarat că Rusia nu are mandat să lanseze prima o lovitură nucleară preventivă, spre deosebire de Statele Unite, dar că armele hipersonice avansate ale Rusiei ar asigura că aceasta ar putea răspunde cu forţă dacă va fi vreodată atacată, notează Reuters.

Printre altele, preşedintele rus Vladimir Putin a spus că Rusia va trebui probabil să ajungă la acorduri cu privire la Ucraina în viitor, dar că s-a simţit trădată de prăbuşirea acordurilor de la Minsk.

Potrivit lui Putin, citat de Reuters, Germania şi Franţa – care au intermediat acordurile de la Minsk de încetare a focului între Ucraina şi separatiştii susţinuţi de ruşi în estul Ucrainei în 2014 şi 2015 – au trădat Rusia şi acum pompează cu arme Ucraina, informează agerpres.ro.

Vezi și:

Vladimir Putin aruncă pisica în curtea Occidentului: Elitele occidentale exploatează Ucraina și folosește populația sa drept carne de tun în conflictul împotriva Rusiei

articolul original.

Liderul USR, Cătălin Drulă, despre moțiunea împotriva lui Lucian Bode: Nu putem avea un ministru de Interne de mâna a treia în Europa

9 December 2022 at 14:45
image

Liderul USR, Cătălin Drulă, a transmis vineri într-o conferință de presă că nu putem avea un ministru de Interne de mâna a treia în Europa, și că în acest sens va depune această moţiune simplă împotriva lui Lucian Bode.

„Are nenumărate motive pentru a pleca din funcţie, de la plagiat, la licitaţii aranjate, dar cel mai grav este dosarul Schengen, cu afectare incalculabilă a viitorului economic al României. Nu putem avea un ministru de Interne de mâna a treia în Europa, de aceea vom depune această moţiune simplă şi ne aşteptăm ca orice parlamentar român responsabil să o voteze. Refuzul aderării României la Schengen, cred că poate nicăieri în România nu se simte mai dureros decât în Bihor”, a declarat Cătălin Drulă, într-o conferinţă de presă.

Potrivit liderului USR, responsabilitatea pentru acest eşec revine PNL şi ministrului Lucian Bode.

„Omul asociat cu acest eşec şi fără credibilitate trebuie să plece din funcţie. Ne trebuie un ministru de Interne credibil. O persoană integră, un om dintr-o bucată. România are resurse de oameni care să fie respectaţi”, a subliniat Drulă.

Liderul USR a menţionat că a fost dezamăgit de refuzul Austriei la acest vot, dar dincolo de acesta a putut constata şi „o diplomaţie neîndemânatică şi o reprezentare externă făcută de amatori pentru România”, după ce luni de zile au asigurat că este rezolvată problema aderării României la Schengen.

„În ultimul moment am văzut nişte pseudoeforturi care aproape au intrat în domeniul ridicolului. Cu oameni din PNL care se filmează cu telefonul la întâlniri diplomatice, cu o agitaţie mai mult pentru camere. Dacă România ar fi avut oameni de stat care să o reprezinte nu şi-ar fi permis niciodată Austria ceea ce a făcut ieri. I-am cerut ieri demisia lui Lucian Bode, este de mult timpul să plece, nu mă mai aştept la onoare, aşa că luni vă anunţ că vom depune moţiune împotriva lui Lucian Bode, alături de Forţa Dreptei”, a spus Cătălin Drulă, care a arătat şi că aceasta este a doua moţiune împotriva ministrului Afacerilor Interne.

Liderul USR a mai afirmat că schimbarea ministrului Bode ar fi un prim pas în continuarea demersurilor pentru aderarea la spaţiul Schengen, urmat de eforturi diplomatice intense în perioada în care Suedia va deţine preşedinţia Consiliului UE, pentru a pune acest punct pe ordinea de zi şi pentru a înlătura opoziţia Austriei, transmite AGERPRES

articolul original.

Fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu: Nu am avut o strategie pentru a contracara aceste tendințe de extremă dreaptă sau influență a Rusiei

9 December 2022 at 14:44
image

Fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, a avut o ieșire publică vineri, pe pagina de socializare, după ce Austria s-a opus aderării României la spațiul Schengen.

Vasile Dîncu susține că vorbim despre un eșec politic neasumat. Totuși, el susține că ministrul de Interne, Lucian Bode, nu ar trebui demis, dat fiind că a fost lăsat singur.

El a afirmat că Austria lui Nehammer are legături cu Rusia lui Putin, precizând că toate acestea, însă, se știau deja. Astfel, acest eșec politic neasumat nu trebuie pus doar pe seama apropierii dintre cele două state.

„CRONICA UNUI EȘEC NEASUMAT
(cu un minim de realism, despre iluzii, autoamăgiri și alte păcăleli)

Noi, românii, suntem maeștri ai mistificării sau autoamăgirii. Ne este greu să vedem realitatea, dar mai ales să ne recunoaștem eșecurile. Chiar și atunci când ne lovim violent cu fruntea de pragul de sus, noi căutăm explicații despre OZN-ul care ne-a lovit. Și victoriile colective le mânjim deseori prin căutarea de a șterge meritele celorlalți, trecând în seamă unora merite incorect evaluate. Asta nu este ceva nou; cel puțin trei decenii de democrație, ne-au adus destule dovezi pentru aceste constatări, devenite, cred, lucruri comune. Dar evenimente, precum este Schengen, ne arată adevărata poziție a României în Europa și în lume.

Concertul opiniei publice rănite din aceste zile ne împinge spre autovictimizare și spre diluarea responsabilităților interne, chiar spre aneantizarea ei, dacă se poate. Este foarte bun acest consens politic mai ales că nu suntem obișnuiți cu lungi perioade de armonie, dar acesta poate fi canalizat mai eficient către cauze constructive, spre exemplu am putea să îl folosim pentru a face reforma instituțiilor statului de care avem mare nevoie. Asemenea momente trebuie să beneficieze de analize prin care să depășim valul de ceață, de iluzii, minciuni și păcăleli; pentru binele nostru, pentru a înțelege sau chiar pentru a învăța ceva din înfrângerile noastre.

Se cuvin a fi făcute câteva mențiuni, chiar dacă acestea vor fi probabil marginale și vor putea doar să dea senzația de tablou polifonic și democrație funcțională.

1️⃣ În primul rând, votul de ieri din Consiliul JAI este o mare înfrângere a României.
Da, așa este, și România suntem toți. Este o înfrângere a întregii clase politice care, din 2011, a acceptat fără să se impacienteze această situație ingrată.

Dar mai este un lucru, este și o înfrângere masivă a dreptei românești, cea care are acum, în România, președinte, premier, ministru de externe și ministru de interne. Aici Marcel Ciolacu are dreptate, cred că este chiar foarte elegant și solidar. Nu a facut politicianism din această situație de eșec politic.

2️⃣ Nu accept teza falsă conform căreia votul din Consiliul JAI este o mare înfrângere a Europei, a solidarității și coeziunii europene și că va urma o mare presiune a Europei pe Austria care va determina intrarea rapidă a României în Schengen, eventual vom primi și ceva premiu de consolare. Cred că cei doi lideri europeni, două doamne miloase, care au vorbit despre nedreptatea care se face românilor și bulgarilor au pronunțat discursuri politicianiste de consolare.

3️⃣ Nu vom putea progresa ca națiune dacă nu vom accepta încă de azi că este vorba despre un eșec politic major. Da, nu ne mai lăsăm prostiți cu minciunile următoare: vine viitorul Consiliu, convingem Suedia sau Spania, că toată lumea plânge pentru umilința României.

Putem ascunde eșecul după declarații europene sau speranțe false, dar nu ne va folosi la nimic. Nu vom face altceva decât să accentuăm frustrarea oamenilor care manifestă un puternic sentiment anti-european.

4️⃣ Da, lumea e rea și dușmănoasă, o spun hit-urile cu cel mai mare succes la public în care temele cele mai importante sunt banii și dușmanii, dar să ne uităm cu mai mare atenție la ceea ce s-a întâmplat și să recunoaștem măcar în forul nostru interior că România nu beneficiază de prea mare încredere în Europa. Da, Austria a folosit tot felul de date inexacte pentru a-și justifica decizia, dar ea nu este singură În scepticismul ei. Dacă nici românii nu au încredere în instituțiile statului cum să aibă încredere străinii? Spațiul Schengen este un spațiu al încrederii reciproce, de aceea se votează, chiar dacă exista Frontex și alte instituții care veghează tehnic. Dacă datele Frontex ar fi de ajuns, atunci nu s-ar mai vota.

5️⃣ Ne amăgim cu câteva iluzii care circulă în spațiul public zilele acestea. Una dintre ele spune că sprijinul și solidaritatea au fost impresionante și au reconfirmat aprecierea de care se bucură România în plan european. Este suficient să verificăm procedurile de infringement care au fost deschise împotriva României, sunt zeci și în fiecare săptămână Guvernul vine cu ordonanțe de urgență în Parlament pentru a stinge aceste focuri pe ultima sută de metri. Alteori suntem condamnați la CEDO sau în alte instanțe și obligați să plătim sume imense ca despăgubiri. De ce nu vrem să facem ceea ce ne-am asumat atunci când am primit calitatea de membru UE? De ce căutăm, de foarte multe ori, să fim excepția, elevul care ocolește regulile?

6️⃣ Toți arătăm cu degetul spre Austria, spre premierul ei sau spre legăturile cu Putin. Da, asta asa este. Dar nu știam până acum? Știam foarte bine toate aceste lucruri, dar nu am avut o strategie pentru a contracara aceste tendințe de extremă dreaptă sau influență a Rusiei.

Cred că trebuie să acceptăm că nu este o întâmplare, ci un eșec politic neasumat, chiar dacă acceptăm că este de vină Austria și Rusia. Da, Putin face tot ce poate pentru dezbinarea Europei și pentru blocarea cuplării României la lumea occidentală, Putin are în Austria un proxy important prin care poate să-și atingă multe interese, un fel de cui al lui Pepelea în spațiul european, însă nu putem lăsa lucrurile la această explicație. Să fie doar Austria și Rusia? Să nu mai funcționeze deloc Hinterlandul german în aceste timpuri? Oare relațiile noastre cu Germania sunt la fel de bune ca și cele ale Ungariei, copilul neascultător al Europei?

7️⃣ Să nu credem în păcăleala că Austria sau Olanda sunt țări care acționează ca niște rebeli europeni, chiar dacă au guverne aflate în dificultate. Am văzut în timpul desfășurării JAI o știre, pe surse, cum ne-au obișnuit în ultima vreme influencerii unei instituții importante, că Germania și Luxemburg condiționează Austria că nu vor vota Croația, dacă nu acceptă România și Bulgaria. Absolut jenantă această minciună, chiar dacă era semnată de un jurnalist viu, dar care nu era în sală. Pentru cei care am cunoscut vreodată relațiile Germaniei, pare ridicol să poți chiar minți că Germania alege România în detrimentul Croației.

Votul a arătat desigur ca informația a fost o minciună, gândită, probabil, de un mic manipulator care a vrut să arate că Președintele României își folosește influența personală puternică pe care o are în Germania și Luxemburg.

8️⃣ Este adevărat că îndeplinim condiții tehnice, că avem aparatura necesară în valoare de 1 miliard de euro, dar oamenii sunt cei care mânuiesc echipamentele. Iar în portul Constanța, în prezent, este funcțional un singur scanner pentru mărfuri, dar chiar și acela se oprește câteodată.

Țigările de contrabandă pentru pe piața neagră trec la noi, tiriștii noștri sunt condamnați pentru asfixierea unor emigranți ilegali. Poate sunt exemple, dar ele arată un anumit tip de atitudine și de civilizație pe care, în mod evident, politicienii europeni, demagogi, extremiști sau doar pragmatici, le vor specula.

9️⃣ Cred că trebuie să discutăm despre EȘECUL POLITIC al acestui moment fără să ne fie teamă că acest lucru va accentua scepticismul și antieuropenismul. Românii deja s-au obișnuit să fie tratați ca și cetățeni de mâna a doua în Europa, nu este ceva foarte nou. Este adevărat că a fost ridicată o miză politică în speranța deșartă a unui succes pe care să-l deconteze cineva, dar a ieșit pe dos. Și cel mai grav este că nu mai putem argumenta acest eșec cu obișnuitul: PSD este de vină!

🔟 Vorbim despre un EȘEC POLITIC chiar dacă toți politicienii noștri au făcut tot ce se putea în aceste două luni de heirup. Au trecut 11 ani de când știam că trebuie să ne pregătim, iar noi ne-am agitat doar în ultimele două luni. Acest efort trebuia pregătit din timp, în plus nu trebuia să îl lăsăm pe ministrul de interne singur (Lucian Bode și Internele și-au făcut foarte bine treaba), era necesar un efort colectiv la nivel instituțional – Guvern, Parlament, partide politice, Ministerul de Externe și corul diplomatic în ansamblul său. România are experiență cu Austria din anul 2003, atunci când a fost obținută eliminarea vizelor, într-o situație mai grea decât acum. A fost greu atunci, dar nimeni de acum nu a solicitat de la Adrian Năstase, de la ministrul Ioan Rus, de la ministrul Mircea Geoană sau de la ceilalți care am fost implicați în acel proces acerb de negociere un minim de informație. Este șocant cum memoria instituțională este nulă la noi, se resetează odată cu fiecare rundă de alegeri. Adrian Năstase a luat, la acel moment, fiecare posibilă piedică și a pus-o într-un plan de acțiune, apoi ne-a împrăștiat pe noi, miniștrii de atunci, timp de doi ani, prin țările europene să derulăm procesul de negociere pe fiecare componentă a planului de acțiune, să căutăm soluții, să îi invităm pe străini să cunoască realitatea de la noi. Am început acțiunea în 19 ianuarie 2001 şi am avut plan de acțiune săptămână de săptămână. Numai eu am adus, în acea perioadă, într-un singur an, vreo 250 de jurnaliști străini să viziteze România. Iar orice om și orice resursă posibilă au fost incluse în proiect și folosite. Dacă ar povesti Domnul Ion Țiriac cât a alergat, atunci, pentru România – și precizez foarte clar: a făcut asta pro bono – am înțelege mai bine cum trebuie să se desfășoare un proces de negociere cu astfel de mize.

Acum, se poate observa cu ochiul liber că sunt foarte puține persoane cu drept de inițiativă, iar negocierea și contactele externe sunt prerogative foarte limitat distribuite, deci capacitatea de influență a României scade. Lucrurile nu pot funcționa în felul acesta simplist. Capitalul fiecărui politician și competențele tuturor celor cu expertiză sau cu influență trebuie lăsate să se însumeze pentru a depăși marile bariere diplomatice. Diplomația poate fi concepută și într-o dimensiune mai formală, mai birocratizată, dar aici este vorba de influență. Ori România are respectul unor țări sau guverne, dar are slabă influență. Și aici influența umană este importantă, alături de relația personală ori de diplomația ne-publică, de cea din spatele ușilor închise. Și activismul unei țări este important!

1️⃣ 1️⃣ Am văzut tot felul de autoamăgiri și iluzii expuse de principalii actori politici, una hilară fiind cea conform căreia ar trebui să schimbăm regulile UE, cu referire la dreptul de veto. Este chiar de râs; adică noi nu reușim să obținem o decizie pe care o merităm din punct de vedere formal și poate și moral, dar credem că putem schimba regulile Uniunii și mai ales această regulă de aur, care a deranjat de multe ori, dar niciodată nu a fost modificată, fiind legat de un principiu fondator.

Pe de altă parte, nu vreau să fac pe nebunul și nici extremist nu sunt, dar a amenințat România de multe ori cu folosirea dreptului de veto? Nu prea știu cazuri. Nu suntem nici polonezi, nici unguri, cunoscuți ca zurbagii în unele situații; suntem însă perfect mioritici și stăm cu capul plecat, fără să avem curajul de a ne spune răspicat punctul de vedere.

Haideți să fim realiști, să nu îi mai amăgim pe oameni cu astfel de himere. Să ne schimbăm pe noi înșine, să câștigăm statutul de membru măcar egal cu ceilalți și apoi să facem reforma Europei.

1️⃣2️⃣ Am alimentat, până în ultima clipă, opinia publică cu speranța că mai este o șansă și continuăm să facem asta chiar și acum, cu trimitere la săptămâna ce vine. Înseamnă că noi nu înțelegem deloc logica instituțională. Noi credem că, în Europa, politica este ca la noi: vrea Liderul să se întâmple ceva, totul se rezolvă, indiferent de proceduri, de legi, cutume sau chiar de Constituție.

Degeaba căutam în biografia de extremist pro-putinist a Cancelarului austriac rădăcinile deciziei. El și ministrul de interne au venit cu o decizie formalizată instituțional (chiar dacă era șubred motivată), dar nu era părerea lor personală ori una pe care o puteam schimba în noaptea dinainte de JAI la un șpriț sau cu un telefon binevoitor. Logica instituțională trebuie atacată prin mecanisme instituționale, înainte de a se lua decizia instituțională; trebuie să ataci procesul în care se formează decizia, pentru că apoi este greu să o schimbi.

*** **

Să lăsăm să treacă două-trei zile și să curgă discursul de autovictimizare și doinele de jale, dar apoi ar trebui să ne uităm cu realism la acest eșec politic major și să facem o analiză, să evaluăm obiectiv și să vedem unde greșim, iar apoi să ne facem un plan serios pe care să îl începem chiar de a doua zi. Nu de luni, nu după vacanța de Crăciun.

Nu este necesar să cerem demisii ori să căutăm vinovați, nu este în obiceiul nostru să legăm acțiunile de responsabilitate decât atunci când este vorba de succes.

Nu cred că isteria de la noi va ajuta, dar nici batista pe țambal nu va avea efecte bune. Niciun război deschis cu Austria nu ştiu dacă va avea sorţi de izbândă.

Să nu credem în solidaritatea unor declarații, chiar sincere, nu afecțiunea europenilor va rezolva problema noastră și intrarea în Schengen. Problema cu Austria trebuie rezolvată bilateral și avem foarte multe mijloace. Nu trebuie să fim isterici, dar trebuie să fim pragmatici, inteligenți și să avem măcar un pic de curaj. Nu mult, dar măcar atât curaj și atâta determinare cât să putem justifica salariile de demnitari și să nu ne fie rușine să răspundem familiilor noastre ce am făcut pentru țară atunci când ajungem târziu acasă.

P.S. Cum am scris și mai sus, nu este cazul să dăm vina unii pe alții în coaliția de guvernare. Nu ar ajuta la nimic, deși nu sunt de acord că trebuie să ne abținem la a vorbi deschis despre unele lucruri. Dar, haideți să facem un mic experiment de ficțiune : încercați să vă închipuiți ce ar fi spus, în urma acestui eșec, partenerul de dreapta dacă Președintele, Premierul, ministrul de interne și cel de externe ar fi fost de la PSD? Ce concert ar fi fost, ce de ciuma rosie, ce plăcute suedeze … Acum PSD e blând și cuminte, acceptă plăcuțele austriece în solidar cu PNL și poate că este bine așa. Să iertăm cu nonșalanță, dar să nu uităm chiar de tot!”, a spus Dîncu.

articolul original.

Europarlamentar român: Nu cedăm! Rămâne de văzut dacă dreapta europeană, din care face parte cancelarul austriac, ne urmează exemplul

9 December 2022 at 14:15
image

Europarlamentarul și liderul PES Activists România, Victor Negrescu, a transmis vineri că săptămâna viitoare Consiliul şi Comisia Europeană au fost chemate în Parlamentul European, la inițiativa Grupului social-democrat, pentru a discuta despre aderarea României la spațiul Schengen şi pentru a prezenta care sunt următorii paşi de urmat pentru realizarea acestui obiectiv.

„Să sperăm că celelalte grupuri politice vor susține demersul.

Tot săptămâna viitoare, Partidul Social Democrat va pune subiectul pe agenda şedinței de pregătire a Consiliului European organizată de stânga europeană cu şefii de stat şi de guvern. De altfel, guvernele social-democrate din Germania şi Spania şi ministrul de interne social-democrat din Luxemburg au fost ieri printre cei mai puternici susținători ai României prin intervențiile lor din Consiliul de Justiție şi Afaceri Interne.

Nu cedăm! Rămâne de văzut dacă dreapta europeană, din care face parte cancelarul austriac, ne urmează exemplul”, a transmis Victor Negrescu

articolul original.

Mugur Mihăescu, din fața unei benzinării OMV: Așa, umiliți-ne, că suntem partenerii voștri serioși!

9 December 2022 at 11:45
image

Actorul Mugur Mihăescu a mers în fața unei benzinării OMV după ce Austria a refuzat acceptarea României în spațiul Schengen. Din fața acesteia, Mihăescu îi îndeamnă pe români la revoltă, precizând că trebuie arătat că umilința are un capăt pentru noi.

„Dacă nici acuma nu vă treziți, fraților, să le arătăm că umilința are un capăt pentru noi, înseamnă că ne merităm soarta. Mergem și la Ambasada la Statele Unite să cerem Visa Waiver, că suntem partenerii lor cei mai buni, să stăm la coadă la vize. Așa, fraților, umiliți-ne, că suntem partenerii voștri serioși. Fir-ați ai dracului toți!”, a transmis actorul Mugur Mihăescu

articolul original.

Un celebru producător de mezeluri românesc închide ușile pentru firmele austriece: De la 1 ianuarie, nu voi mai prelungi niciun contract cu nicio firmă cu acționariat austriac

9 December 2022 at 11:28
image

Voicu Vușcan, administratorul companiei Elit SRL, din Cugir, unul dintre marii producători de mezeluri din România, rupe contractele cu firmele austriece din țara noastră.

După ce Austria s-a opus aderării României la spațiul Schengen, Vușcan a anunțat că, de la 1 ianuarie 2023, nu va mai prelungi contractele cu firmele ce au acționariat austriac.

„Daca se intampla ceea ce toata lumea prefigureaza, dupa ziua de astazi, nu imi va fi dor de Viena, de ski in Austria, de OMV, Petrom, Omniasig, Raiffaisen, BCR, Pfanner, Atomic, Fischer, Frey Wille, Julius Meinl, Humanic, Red Bull, Swarovski.

Am fost buni 30 de ani sa platim dobanzi bancilor austriece, sa le dam pe nimic petrol, gaze si paduri, sa cheltuim la Parndorf si ski in Austria.

De la 1 Ianuarie, nu voi mai prelungi niciun contract, cu nicio firma cu actionariat austriac. Poate aceasta palma, pe care o luam azi, va reusi sa ne trezeasca, si sa nu mai fim acel popor de tampiti, despre care vorbea Petre Tutea.

In Schengen sau inafara lui, pentru majoritatea dintre noi nu conteaza prea mult, nu ne schimba viata in niciun fel, dar daca ne simtim mandri ca suntem romani, este momentul sa intoarcem foaia, si sa lovim fiecare dintre noi, cu armele pe care le avem”, a transmis administratorul Elit SRL.

articolul original.

Curs BNR, 9 decembrie 2022. Ce se întâmplă cu euro și dolarul la sfârșit de săptămână

9 December 2022 at 11:09
image

Curs BNR, 9 decembrie 2022. Banca Națională a României a făcut publice cursurile pieței valutare pentru vineri, 9 decembrie 2022.

Astfel, potrivit BNR, euro a crescut azi la 4,9211  lei.

Pe de altă parte, dolarul a scăzut la 4,6615 lei.

BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Cursurile pietei valutare
din data de 9 decembrie 2022

VALUTA COD RON
Dolarul australian AUD 3,1553
Leva bulgareasca BGN 2,5161
Dolarul canadian CAD 3,4211
Francul elvetian CHF 4,9963
Coroana ceha CZK 0,2025
Coroana daneza DKK 0,6616
Lira egipteana EGP 0,1895
Euro EUR 4,9211
Lira sterlina GBP 5,7073
100 Forinti maghiari HUF 1,1839
100 Yeni japonezi JPY 3,4271
Leul moldovenesc MDL 0,2412
Coroana norvegiana NOK 0,4669
Zlotul polonez PLN 1,0508
Rubla ruseasca RUB 0,0745
Coroana suedeza SEK 0,4509
Lira turceasca TRY 0,2500
Dolarul american USD 4,6615
Randul sud-african ZAR 0,2702
Realul brazilian BRL 0,8920
Renminbi-ul chinezesc CNY 0,6704
Rupia indiana INR 0,0566
100 Woni sud-coreeni KRW 0,3576
Peso-ul mexican MXN 0,2366
Dolarul neo-zeelandez NZD 2,9761
Dinarul sarbesc RSD 0,0420
Hryvna ucraineana UAH 0,1262
Dirhamul Emiratelor Arabe AED 1,2691
Kuna croata HRK 0,6513
Bahtul thailandez THB 0,1339
Gramul de aur XAU 268,9159
DST XDR 6,1937

Prezenta listă nu implică obligativitatea utilizării cursurilor valutelor și aurului în tranzacții efective de schimb valutar și înregistrări contabile.

Informații disponibile pe website-ul BNR la adresa: http://www.bnr.ro/Cursul-de-schimb-524.aspx

articolul original.

Fost ministru al Apărării: E greu de înțeles pentru ce România este pedepsită că nu are același tip de relații cu Rusia, cum are Austria

9 December 2022 at 11:01
image

Fostul ministru al Apărării și fost vicepreședinte al Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu, critică decizia prin care România este lăsată în afara Schengen.

Mircea Pașcu nu înțelege cum România este pedepsită pentru faptul că nu are același tip de relații cu Rusia lui Vladimir Putin, așa cum are Austria, țara care s-a opus aderării noastre în Schgengen.

„E greu de inteles pentru ce Romania este pedepsita de o organizație occidentala, căreia ii aparține, pentru faptul ca nu are același tip de relații cu Rusia, așa cum are țara care ne-a penalizat: Austria!?”, este mesajul fostului ministru al Apărării.

articolul original.

Începe a doua etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice! Ce pot achiziționa românii cu voucherele oferite de AFM

9 December 2022 at 10:45
image

Administraţia Fondului pentru Mediu a transmis că începând de luni, 12 decembrie 2022, ora 10:00, persoanele fizice se pot înscrie în a doua etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor pentru laptopuri și tablete.

„Bugetul celei de-a doua etape este de 10 milioane de lei, iar selecția voucherelor se face în perioada 12 decembrie 2022, ora 10:00 – 16 decembrie 2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului”, transmite AFM

În a doua etapă, se acordă vouchere pentru achiziționarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează:

– 500 de lei pentru laptopuri;
– 300 de lei pentru tablete.

Perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

După finalizarea etapei sau după epuizarea bugetului, va avea loc ședința Comitetului de Avizare prin care vor fi validate voucherele rezervate.

După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanții se vor prezenta la unul dintre comercianții validați, de unde vor achiziționa echipamentul dorit.

Persoana fizică care a selectat un voucher în prima ediție și ulterior nu l-a utilizat, nu mai poate selecta un voucher pentru aceeaşi categorie pe parcursul aceluiaşi an calendaristic.

AFM mai precizează că persoana fizică care a beneficiat deja de un voucher dintr-o categorie nu mai poate beneficia de acelaşi tip de voucher pe parcursul aceluiași an calendaristic.

articolul original.

AUR protestează la Ambasada Austriei de la București, după ce Austria s-a opus aderării României în Schengen

9 December 2022 at 07:35
image

Alianța pentru Unirea Românilor va organiza astăzi un protest la Ambasada Austriei în România, după ce Austria s-a opus aderării noastre în spațiul Schengen.

Manifestația va începe la ora 18:00, a transmis AUR.

„Alianța pentru Unirea Românilor anunță organizarea unui protest public vineri, 9 decembrie, ora 18.00, în fața Ambasadei Austriei la București din București, strada Dumbrava Roșie, numărul 7”, se precizează într-un comunicat de presă al partidului.

La acțiune vor participa liderul AUR, George Simion, președintele AUR Sector 6, Valentin Florea, parlamentari, membri și simpatizanți ai partidului.

articolul original.

Ciudata ieșire a ministrului austriac de Interne, după ce a cerut ca România să nu fie primită în Schengen: Și eu sunt supărat

9 December 2022 at 07:22
image

Gerhard Karner, ministrul de Interne austriac, a avut o reacție ciudată, după ce chiar el s-a opus aderării României la spațiul Schengen.

Într-un interviu acordat publicației Der Standard, după votul de joi din Consiliul JAI, ministrul austriac a spus că și el este supărat, informează Știripesurse.ro.

Și eu sunt supărat. Și anume, despre modul în care actele juridice au fost puse pe masă practic peste noapte. De mai bine de un deceniu se discută despre extinderea spațiului Schengen.

Și acum, dintr-o dată, vine fără să pregătească populația pentru ceea ce va aduce: Este vorba de o creștere a securității? Sau există un plus și un minus în ceea ce privește riscul?”, a declarat Karner.

articolul original.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski amenință Federația Rusă: Teroarea minelor va fi unul dintre capetele de acuzare pentru care Rusia va fi judecată pentru agresiunea din Ucraina

9 December 2022 at 07:15
image

Preşedintele Volodimir Zelenski a transmis joi seară, în alocuțiunea către ucraineni, că teroarea minelor va fi unul dintre capetele de acuzare pentru care Rusia va fi judecată pentru agresiunea din Ucraina.

„Sunt sigur. Acest lucru se va număra printre acuzaţiile aduse Rusiei pentru agresiune – teroarea minelor, care este chiar mai crudă şi mai meschină decât cea cu rachete, pentru că nu există un sistem anti-mină care să distrugă cel puţin o parte din ameninţare, aşa cum face apărarea noastră aeriană”, a arătat Zelenski în mesajul său video transmis ca în fiecare seară ucrainenilor.

El a spus că a semnat decretele pentru decorarea post-mortem a patru poliţişti ale căror vieţi au fost curmate de minele ruseşti, miercuri, în regiunea Herson. „Au făcut totul pentru siguranţa ucrainenilor. Se întorceau după îndeplinirea uneia dintre sarcinile lor – au scos arme şi muniţii dintr-o ascunzătoare a ocupanţilor, multe dintre ele fiind lăsate în regiunea Herson – când poliţiştii au dat peste mine-capcană”, a relatat preşedintele.

El a arătat că aceasta este forma de teroare rusă cu care ucrainenii se vor confrunta în anii ce vor urma şi a arătat că sunt peste 170 de mii de kilometri pătraţi de teritoriu periculos. „Teroriştii încearcă în mod deliberat să lase în urmă cât mai multe capcane mortale. Mine terestre îngropate, mine-capacană cu fir, clădiri, maşini şi infrastructură minate”, a enumerat Zelenski.

El a spus că Marea Britanie, Canada, Japonia, Slovacia se numără printre ţările care ajută Ucraina în operaţiunile de deminare. „Ambasadorii şi donatorii United24 şi mulţi alţii înţeleg cât de important este ca Ucraina să nu fie lăsată singură cu problema teritoriului minat de ocupanţi”, a menţionat Volodimir Zelenski

El a spus că împreună cu partenerii europeni şi americani lucrează la un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei. „Aşteptăm şi alte decizii, în special în ceea ce priveşte schemele de eludare a sancţiunilor anti-război, inclusiv cele financiare şi energetice”, a subliniat Zelenski.

Preşedintele a anunţat că Ucraina pregăteşte pentru zilele următoare „mai multe evenimente importante”, având ca priorităţi protejarea şi restabilirea drepturilor ucrainenilor şi reconstrucţia ţării. „Săptămâna viitoare va fi destul de importantă pentru Ucraina în ceea ce priveşte aceste două sarcini”, a spus Volodimir Zelenski, conform news.ro

articolul original.

Antony Blinken, despre aderarea la NATO a Suediei și Finlandei: Am toate așteptările ca ambii să devină oficial membri în curând

9 December 2022 at 06:45
image

În pofida rezistenţei Turciei, secretarul american de stat Antony Blinken se aşteaptă ca Suedia şi Finlanda să se alăture în curând Alianței Nord Atlantice.

„Ambele ţări au întreprins acţiuni concrete semnificative pentru a-şi îndeplini angajamentele, inclusiv cele legate de preocupările de securitate din partea aliatului nostru Turcia”, a declarat Antony Blinken joi, la Washington, după o întâlnire cu omologii săi Pekka Haavisto din Finlanda şi Tobias Billstrom din Suedia.

„Am toate aşteptările ca ambii să devină oficial membri în curând”, a adăugat şeful diplomaţiei europene.

Anterior, ministrul finlandez al apărării Antti Kaikkonen a declarat că ţara sa ia în considerare acordarea permiselor de export pentru anumite arme Turciei, în timpul discuţiilor cu omologul său Hulusi Akar joi, la Ankara. Finlanda ar putea procesa unele cereri de export „în viitorul apropiat”, a declarat Kaikkonen, conform postului de radio finlandez Yle. Cu toate acestea, armele nu vor fi livrate fără controale atente, a adăugat el.

Turcia este unul dintre cei doi membri NATO care încă blochează aderarea Suediei şi a Finlandei la NATO invocând presupusul lor sprijin pentru grupările pe care Ankara le clasifică drept teroriste. Ankara cere, printre altele, ca Stockholm şi Helsinki să împiedice astfel de activităţi teroriste pe teritoriul lor şi să ridice aşa-numitul embargo asupra armelor.

Deşi nu există un embargo categoric, după cum a subliniat Kaikkonen joi, Finlanda şi Suedia nu au vândut nicio armă Turciei după incursiunea militară a acesteia din 2019 împotriva miliţiei kurde în nordul Siriei.

Suedia a anunţat recent că este pregătită să livreze arme Turciei.

Ministrul Hulusi Akar a subliniat drept condiţie prealabilă pentru aderarea la NATO contribuţia la modernizarea forţelor armate turce în timpul conferinţei de presă comune cu Kaikkonen, potrivit agenţiei de presă de stat Anadolu.

Turcia a făcut presiuni ca Suedia să extrădeze presupuşi suspecţi care au legături cu organizaţia clericului islamic Fethullah Gulen din SUA şi cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Justiţia suedeză a respins recent extrădarea a doi presupuşi susţinători ai lui Gulen, invocând faptul că aceştia nu au comis nicio infracţiune conform legii suedeze, potrivit cotidianului Expressen, citat de AGERPRES

articolul original.

Adrian Vasilescu, consilierul de strategie al guvernatorului BNR: ‘Pentru noi această inflație este nedreaptă, pentru că n-am făcut nimic ca s-o aducem. Băncile centrale sunt singurele care pot să lupte eficient cu inflația’

9 December 2022 at 06:30
image

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a declarat că inflaţia este nedreaptă pentru societatea românească, pentru că n-am făcut nimic ca să o aducem, iar la această oră băncile centrale sunt singurele care pot să lupte eficient cu inflaţia, având o armă urâtă de toată lumea şi anume dobânda de politică monetară.

Dacă privim ce se întâmplă în interiorul societăţii româneşti, aş putea să spun că pentru noi, şi nu cred că greşesc, această inflaţie este nedreaptă, pentru că n-am făcut nimic ca s-o aducem. Practic, inflaţia a început în ianuarie 2021, treptat, aşa, încetul cu încetul, şi dintr-o dată a luat avânt. Toată lumea întreabă: Cum vom ieşi? Cum se va termina? Inflaţia este ca un avion cu reacţie. Pleacă pe pistă cu viteză, la un moment dat se desprinde de pistă, face unghi drept şi o zbugheşte către cer? Aşa, dintr-o dată. Când se întoarce la aterizare, e mai complicat.

Vine încet…avioanele astea cu reacţie au nevoie de o pistă lungă, la un moment dat mai dau drumul şi la o umbrelă. Cam aşa a început inflaţia şi cam aşa se va încheia. Când? Marile centre de analize din lume spun în anii, nu 2023, ci 2024-2025. Atunci inflaţia ar trebui să ajungă în matca ei de 2%. 2% consideră toată lumea noastră, din America şi până în Japonia, că ar fi inflaţia ideală.(…) Şi la această oră, băncile centrale sunt singurele care pot să lupte eficient cu inflaţia, având această armă urâtă de toată lumea: dobânda de politică monetară„, a spus Vasilescu la Gala Financial Intelligence.

El a subliniat că în 2020, lună de lună, din ianuarie şi până în decembrie, România a avut constant, în tabloul european al celor 27 de state membre UE, „absolut cea mai bună poziţie”.

Iar finalul a fost în decembrie 2020, când inflaţia în România a fost 2,06%, practic 2%, aşa cum visează toată lumea să aibă. Nimeni din tabloul celor 27 de ţări nu a mai avut nici măcar pe aproape o inflaţie de… Au fost, de fapt, 2 categorii: mai sus decât noi şi mai jos decât noi. Noi fiind pe linia de echilibru, repet, cu cea mai bună inflaţie. Deasupra, erau cu inflaţii mai mari decât noi, adică intrând în zona galopului inflaţiei, cam toate ţările din jur, şi Cehia, şi Polonia, şi Ungaria, şi Bulgaria, şi Slovacia şi ţările baltice.

Şi acestea sunt şi acum. Sunt foarte multe voci care spun lucruri neadevărate despre inflaţia din România. Sigur că inflaţia este mare, dar din zona aceasta, care exprimă de fapt o anumită conjunctură, anumite condiţii sociale, politice, economice, în zona asta noi avem din nou cea mai bună poziţie. Bulgarii sunt deasupra noastră, cu inflaţie mai mare, ungurii sunt cu inflaţie mai mare, polonezii cu inflaţie mai mare, cehii sunt cu foarte multe procente peste noi. Aşa era şi atunci.

În 2020 toate aceste ţări erau peste noi. Şi erau ţările din zona euro care erau sub noi. Adică în deflaţie, ceea ce este ceva mai cumplit decât inflaţia. Toată zona euro în anii în anul 2020 a fost în deflaţie, cu preţuri sub 0. Deci, în ianuarie 2021, când ne-am trezit în inflaţie, România era pe o poziţie foarte puternică şi nu există nicio dovadă care să spună la această oră că am contribuit noi la această inflaţie cu ceva. Inflaţia este globală, este practic din America şi până în Japonia„, a explicat oficialul BNR.

Acesta a afirmat că, la ora actuală, în România cel mai mult strigă debitorii băncilor, că li scumpeşte rata, dar cei care suportă represiunea financiară a inflaţiei sunt cei cu depozite la bănci.

Din păcate, avem foarte puţine credite în România, la această oră credite active sunt 2,1 milioane, dintre care numai vreo 550.000 sunt credite ipotecare, credite mari, pe case. Între aceste credite ipotecare, o parte sunt cu dobânzi fixe, o altă parte sunt cu IRCC. IRCC-ul e de 4%.

Dobândă foarte mică la această oră. Şi dintre cei 500.000, mai sunt vreo 200.000 care sunt cu credite pe ROBOR.(…) Ei bine, această mică comunitate face cea mai mare gălăgie că li se scumpeşte rata. Păi, dacă rata băncii este 6,75% la această oră şi inflaţia este aproape 15 şi ceva la sută, deci 15,33% inflaţie şi 6,75% rata lor, n-au de ce să strige. Mai ales că ei reprezintă şi partea înstărită a societăţii.

Pentru că ştiţi cum e banca, îţi dă umbrela când e soare şi ţi-o ia când plouă. Pentru că mai departe, dacă vrei credit, banca zice întâi fă soare pe uliţa ta, rezolvă-ţi lucrurile şi pe urmă vii la mine şi-ţi dau credit. Băncile nu dau credite decât oamenilor înstăriţi. Ei bine, tocmai aceşti oameni înstăriţi fac cea mai mare gălăgie în legătură cu scumpirea ratei la credit.

Dar în România mai este o categorie în relaţia cu băncile: 11 milioane de persoane au depozite la bănci. Ei sunt cei care suportă represiunea financiară a inflaţiei şi în general, toţi cei care au creditat pe cineva, inclusiv băncile. (…) Deci, cu această realitate ne confruntăm acum şi cu altă realitate, care este această inflaţie ucigătoare care rupe din puterea de cumpărare pe toată Planeta„, a mai spus consilierul BNR, conform agerpres.ro.

articolul original.
Ieri — 8 December 2022Bugetul

Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență în domeniul pensiilor private! Reacție-fulger a șefului ASF! Nicu Marcu salută decizia Executivului

8 December 2022 at 22:45
image

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) salută adoptarea, de către Guvernul României, a Ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, care aduce modificări Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, precum și Legii nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, se arată într-un comunicat de presă al ASF.

Într-un moment critic în care constatăm creșterea riscului de piață cauzat de o volatilitate ridicată pe piețele financiare din Uniunea Europeană, marcate de deteriorarea echilibrelor macroeconomice generate de conflictul armat din Ucraina și de impactul pandemiei Covid-19, A.S.F. se concentrează pe misiunea sa de a supraveghea cu atenție evoluția pieței pensiilor private, de a înțelege și evalua corect riscurile nu numai la adresa investitorilor și participanților la fondurile de pensii private, dar și la adresa stabilității financiare la nivelul economiei naționale.

Măsurile de reformare a legislației din domeniul sistemului pensiilor private sporesc capacitatea de supraveghere a Autorității, astfel încât activitatea fondurilor de pensii private să se desfășoare în condiţii de maximă siguranţă pentru participanţi.

Totodată, prin actualizarea cadrului de reglementare în domeniul pensiilor private, vom impune o mai mare responsabilizare a administratorilor în ceea ce privește activitatea acestora, modificările fiind aduse pentru a asigura o protecție suplimentară a activelor fondurilor de pensii private, în beneficiul participanților la aceste fonduri.”, a declarat președintele ASF, Nicu Marcu.

Vulnerabilitățile anumitor tipuri de investiții, combinate cu interconexiunea cu alte părți ale sectorului financiar, au impus o consolidare a sistemului de reglementare și supraveghere, tocmai pentru a spori reziliența și gestionarea cât mai atentă a riscului de lichiditate pentru fondurile care activează pe piața pensiilor private din România.

Autoritatea acționează cu fermitate pentru a-și adapta acțiunile la provocările care apar într-o lume financiară volatilă, astfel încât prin deciziile asumate să protejăm cât mai bine participanții la fondurile de pensii private, să controlăm, să impunem respectarea legilor și să sprijinim dezvoltarea și administrarea corectă a fondurilor de pensii private atât în interesul participanților la aceste fonduri, dar și în interesul dezvoltării economiei autohtone.

Fondurile de pensii private trebuie să joace un rol semnificativ și să devină un real motor financiar de dezvoltare a economiei naționale”, a subliniat președintele ASF.

Pentru întărirea cadrului de reglementare primar din sistemul pensiilor private în ceea ce privește guvernanța corporativă, cadrul investițional, regimul sancționatoriu etc. au fost avute în vedere o serie de modificări ale reglementărilor menționate, care prevăd:

– stabilirea unor principii privind regulile de investire și privind modul de evaluare a activelor fondurilor și responsabilitatea administratorilor;

– stabilirea obligației administratorului de a deține permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puțin 6 luni;

– introducerea unor prevederi privind cerințele pentru persoanele cu funcții-cheie și a unor prevederi exprese privind autorizarea acestor persoane; stabilirea atribuțiilor directorilor de investiții din cadrul administratorilor;

– stabilirea obligațiilor consiliului de a defini şi supraveghea implementarea mecanismelor de guvernanță care asigură gestionarea eficientă şi prudentă a unei organizații, inclusiv separarea sarcinilor în cadrul organizației şi prevenirea conflictelor de interese, într-un mod care promovează integritatea pieţei;

– segregarea atribuțiilor și responsabilităților diferitelor structuri de conducere, supraveghere și control, după caz, astfel încât să fie evitate eventualele conflicte de interes și să fie acordată autoritatea și independența necesară funcțiilor de control;

– stabilirea unui comision unic de administrare, perceput de administrator pentru prestarea activităților principale și a celor secundare/conexe;

– completarea cerințelor de raportare și transparență;

– stabilirea dreptului participanților și al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private ca fiind imprescriptibil;

– introducerea posibilității ca, în cazul declanșării procedurii de administrare specială, A.S.F. să poată desemna Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensii Private drept administrator special, în condițiile stabilite prin reglementări, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranță a sistemului de pensii private în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplinește cerințele legale în acest sens;

– completarea și clarificarea regimului sancționatoriu.

Autoritatea de Supraveghere Financiară are ca obiectiv fundamental asigurarea stabilității financiare a piețelor financiare non-bancare iar măsurile prevăzute în Ordonanța de guvern recent adoptată vin să consolideze cadrul necesar prevenirii riscurilor și vulnerabilităților ce se pot materializa în contextul actual, caracterizat de incertitudine, în scopul protejării intereselor și drepturilor consumatorilor.

articolul original.

Șeful austriac al BCR îl face praf pe cancelarul Austriei: Nu există state membre de mâna a doua. Regretăm rezultatul votului de astăzi în Consiliu

8 December 2022 at 22:28
image

Willi Cernko, CEO-ul Erste Group BCR, îi critică pe mai-marii Austriei, inclusiv pe cancelarul Karl Nehammer, pentru votul negativ dat în Consiliul JAI, în privința aderării României la spațiul Schengen.

Șeful Erste susține că nu există state membre de mâna a doua și că regretă votul dat de Austria împotriva României.

Erste Group este o companie europeană – și, în special, o companie din Europa Centrală. Pentru noi, #believeineurope nu este doar o formulare, ci este expresia convingerilor noastre profunde. Nu este doar despre faptul că noi credem în Europa, ci este despre faptul că susținem Europa și apărăm ideea europeană. Acest lucru este valabil mai ales astăzi, când o decizie a Consiliului JAI are impact direct asupra a peste 5.000 dintre colegii mei și a peste 2,8 milioane dintre clienții noștri din România.

Susținem o Europă puternică și susținem o Uniune Europeană puternică. Și suntem convinși că numai o Uniune Europeană unită poate fi o Uniune Europeană puternică. Însă, o Uniune Europeană unită este una în care toți cetățenii UE au aceleași drepturi și obligații. Nu există state membre de mâna a doua. Prin urmare, obiectivul nostru trebuie să fie ca toți cetățenii să beneficieze în mod egal de libertățile Uniunii. Acest lucru include, de asemenea, participarea la spațiul Schengen.

Regretăm rezultatul votului de astăzi în Consiliu. România și Austria au multe lucruri de care sunt strâns legate împreună. Sociale, culturale și, bineînțeles, și economice. Austria este unul dintre cei mai importanți investitori din România, iar România este, la rândul ei, o piață de export foarte importantă pentru companiile austriece.

Un drept de veto este cea mai puternică poziție pe care o poate adopta un stat membru al UE la vot. Presupunem că guvernul austriac a cântărit acest pas cu mare atenție și respectăm faptul că trebuie să ia în considerare și preocupările de securitate. Unitatea nu înseamnă că toți partenerii trebuie să fie întotdeauna de aceeași părere, fără nicio discuție. Cu toate acestea, este clar că acest pas va avea consecințe foarte palpabile pentru milioane de cetățeni ai UE. Prin urmare, scopul nostru comun trebuie să fie găsirea rapidă a unei soluții viabile. La nivelul Erste Group, ne dorim și ne vom aduce contribuția la acest obiectiv, prin urmare facem apel la liderii politici de la toate nivelurile să își asume responsabilitatea pentru a găsi o soluție.„, a transmis Willi Cernko, CEO Erste Group.

articolul original.

Europarlamentarul Victor Negrescu, după eșecul aderării la Schengen: Toți cei care au fost implicați trebuie să își asume responsabilitatea

8 December 2022 at 21:45
image

Europarlamentarul și liderul PES Activists România, Victor Negrescu (PSD) a susținut joi în emisiunea Talk News de la Prima News TV, referitor la eșecul aderării României la Schengen, că toţi cei care au fost implicaţi trebuie să îşi asume responsabilitatea, să facă o autoevaluare şi premierul României să decidă în consecinţă.

Negrescu a menţionat că cel puţin la nivelul coaliţiei de guvernare, premierul este cel care decide şi ştie ce a făcut fiecare şi în ce măsură sarcinile nu au fost îndeplinite.

”Cred că va fi după Consiliul European de săptămâna viitoare şi un moment pentru evaluarea prestaţiei minştrilor implicaţi şi acolo premierul trebuie să decidă ce e oportun”, a mai arătat Victor Negrescu.

Europarlamentarul a fost întrebat dacă şi-ar da demisia, dacă ar fi ministru al afacerilor europe. ”Dacă aş fi fost ministru al afacerilor europene, deşi nu există un astfel de ministru în guvern, astăzi mi-aş fi dat demisia pentru că este o responsabilitate foarte mare”, a spus el.

Despre ce se va întâmpla în continuare în privinţa aderării la spaţiul Schengen, Negrescu a arătat că ”primul pas este să punem acest subiect pe agenda Consiliului European la nivel de şefi de stat şi de guvern, pentru a menţine atenţia şefilor de stat şi a decidenţilor cu privire la acest subiect, altfel va dispărea de pe agenda europeană subiectul aderării României la spaţiul Schengen”.

”Poate nu va duce la rezultatul scontat dar putem să presăm pentru a avea un calendar predictibil”, a spus Victor Negrescu.

Europarlamentarul PSD a arătat că fără această discuţie, lucrurile vor avansa extrem de greu, pentru că ”România va trebui să parcurgă un nou proces de evaluare din partea Comisiei europene”.

”Perspectiva optimistă va însemna ca undeva în toamna aunului viitor să putem să repunem acest subiect pe agenda europeană, Suedia nu cred că e dispusă să o facă la începutul anului viitor. Varianta negativă ar înseamna ca undeva în 2025, după alegerile din 2024, să putem să discutăm această temă la nivel european”, a mai spus Negrescu.

El a menţionat că şansele ca Suedia să deschidă acest subiect sunt mici, pentru că ”agenda preşedinţiei suedeze a fost deja publicată, iar acolo avem un guvern minoritar susţinut de extrema dreaptă, care se opune aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen”, scrie news.ro

articolul original.

CTP: ‘Ce a făcut Austria reprezintă o lovitură de stat dată UE. A fost o atitudine de imperiu, de dicatură față de nişte ființe umane considerate inferioare’

8 December 2022 at 21:36
image

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a declarat că votul Austriei împotriva aderării României la spaţiul Schengen ”reprezintă o lovitură de stat dată UE”.

România nu este ţinută în afara Schengen pe baza unui argument cât de cât justificat, cu dovezi. Am auzit şi asta – trebuie să vedem de ce Austria a votat aşa şi să ne înţelegem cu ei, o fi cu gazul, cu nu ştiu ce mai au ei în cap. Nu, România şi-a făcut datoria pentru a intra, iar Austria în modul cele mai arbitrar şi agresiv a respins România bazându-se pe nimic. E vorba de aşa vrem noi, e singura justificare.

Plus minciunile în legătură cu care poate România ar trebui să întreprindă ceva. Că firmele austriece sunt presate fără să prezintă nicio dovadă, nişte vibraţii ale aerului. România nu are a mai rezolva vreo problemă în acest moment. Problema neintrării României este problema UE în acest moment şi ce a făcut Austria reprezintă o lovitură de stat dată UE. A fost o atitudine de imperiu, de dicatură faţă de nişte fiinţe umane considerate inferioare. Binenţeles că în momentul de faţă Putin mulţumeşte pentru cadoul de sărbători.”, conform stirileprotv.ro.

Vezi și:

Se întoarce roata! Ambasadoarea Austriei, convocată la MAE de către Bogdan Aurescu: ‘Atitudinea nejustificată și inamicală va produce consecințe inevitabile asupra relațiilor bilaterale’

CTP a răbufnit: ‘Lovitură de stat în UE. Ce fac acum cancelarul Nehammer și partidul său înseamnă, peste jignirea și desconsiderarea României’

articolul original.
❌