ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 27 November 2022Bugetul

Răsturnare de situație în privința celor două rachete despre care s-a spus că au căzut pe teritoriul Poloniei! Andrzej Duda, președintele polonez: Doar una a căzut pe teritoriul Poloniei, a doua – în Ucraina. Rusia e de vină!

26 November 2022 at 21:25
image

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a dezvăluit că autoritățile poloneze au stabilit, în urma investigațiilor, că o rachetă defensivă ucraineană a căzut în satul polonez Przewodow, la 15 noiembrie, în urma unui atac lansat de Federația Rusă.

Chiar dacă s-a spus că au fost două rachete care au căzut în Polonia, Duda a dezvăluit că a doua rachetă a lovit teritoriul Ucrainei, nu pe cel polonez.

„Inițial, au existat informații că au fost două rachete, dar, în timpul investigației, nu au fost găsite rămășițele celei de-a doua rachete pe teritoriul Poloniei”, a spus șeful de stat polonez, conform Kyivindependent.com.

„A existat, cu siguranță, o a doua rachetă, dar a căzut pe teritoriul ucrainean, și nu pe cel polonez”, a mai spus Duda.

„A fost un incident tragic, care s-a întâmplat din cauza Rusiei”, a subliniat președintele Poloniei.

articolul original.
Ieri — 26 November 2022Bugetul

Primul semn că Simona Halep ar putea scăpa de suspendare! Indiciul a fost semnalat din afara României

26 November 2022 at 21:04
image

Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României, are șanse reale să scape de suspendare.

Jurnaliștii din Franța au fost cei care au dezvăluit că sportiva noastră ar putea ieși cu fața curată din scandalul de dopaj.

Testată pozitiv la US Open, Simona Halep și-a reluat, în această săptămână, antrenamentele din presezon, chiar dacă este suspendată pentru dopaj.

Miercuri, Simona s-a antrenat la complexul Stejarii Country Club, deținut de miliardarul Ion Țiriac.

După ce Simona Halep a mers pe terenul de antrenament, alături de un colaborator de la Academia Patrick Mouratoglou, presa din Franța vine cu o veste bună. Jurnaliștii din „Hexagon” scriu despre șansele româncei de a scăpa de suspendare înaintea noului sezon din tenis:

„Reluarea antrenamentelor arată că Simona Halep speră să câștige cazul în scurt timp, înainte de începerea sezonului 2023”, conform publicației We Love Tennis, scrie Prosport.ro.

După ce a fost acuzată oficial de dopaj, Simona Halep a contestat actul de acuzare. Atâta timp cât este suspendată provizoriu pentru dopaj, Halep poate intra la meciuri doar cu bilet, ca simplă spectatoare, dar nu are voie în zonele VIP sau zonele oficiale.

Agenția de Integritate a Tenisului, în calitate de acuzator, și Simona Halep plus echipa ei se vor prezenta în curând pentru primul verdict în fața tribunalului Sport Resolutions de la Londra. Apoi, acest tribunal va da un verdict, care poate varia între 2 și 4 ani de suspendare, iar sportiva va avea dreptul să conteste decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

articolul original.

Europarlamentar român, după ce Rusia a atacat cibernetic Parlamentul European: Acești teroriști fanatici trebuie opriți!

26 November 2022 at 20:21
image

Liderul Partidului Mișcarea Populară, europarlamentarul Eugen Tomac, a avut o ieșire dură la adresa Rusiei lui Vladimir Putin.

După ce Parlamentul European a declarat Rusia stat care susține terorismul, un grup pro-Kremlin a atacat cibernetic site-ul PE.

În acest context, Eugen Tomac a declarat că „acești teroriști fanatici trebuie opriți”.

„Rusia nu se dezminte, imediat ce am votat rezoluția prin care am declarat-o drept stat care susține terorismul, pentru a confirma noul statut a și atacat cibernetic Parlamentul European. Acești teroriști fanatici trebuie opriți!”, a spus Tomac.

articolul original.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, dezvăluie când va fi gata noua Lege a pensiilor! ‘Vom corecta ce avem de corectat acolo, așa cum s-a asumat’

26 November 2022 at 19:50
image

Sâmbătă seara, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a vorbit despre noua Lege a pensiilor, precizând când va fi gata noul act normativ așteptat de milioane de pensionari.

Marius Budăi a dezvăluit, în această seară, că până la finalul trimestrului I din 2023 noua Lege a pensiilor va fi gata, astfel încât să se treacă la recalcularea pensiilor.

Ministrul Muncii a explicat că nu e vorba neapărat despre o nouă lege și că se va pleca de la analiza Legii nr. 127/2019, despre care mulți specialiști au spus că este o lege bună. Reamintim că la începutul anului 2022, într-un interviu acordat Bugetul.ro, Marius Budăi a precizat că PSD își dorește modernizarea Legii nr. 127/2019, nicidecum o altă lege.

Nu știu dacă va fi neapărat o nouă formulă (n.r. – de recalculare), nu știu dacă va fi neapărat o nouă lege. Noi am zis și în programul de guvernare că vom pleca de la analiza Legii 127, despre care mulți specialiști spun că este o lege bună.

Vom corecta ce avem de corectat acolo, așa cum s-a asumat, și, cu siguranță, până la final de trimestru I va fi gata această lege.

Noi deja suntem în această perioadă cu preluarea datelor în format electronic. Pregătim terenul, astfel încât în momentul în care avem legea, și calendarul în cadrul legii, cu siguranță vom trece la aplicare (n.r. – la recalculare). Lucrăm, suntem în parametri”, a spus, la Antena 3, Marius Budăi.

Marius Budăi, pentru Bugetul.ro: „Ne dorim modernizarea acestei legi, nicidecum o altă lege”

Eugen Dinu: Va exista o nouă Lege a pensiilor, în urma PNRR-ului, sau se vor face modificări la Legea nr. 127/2019 – Legea PSD a pensiilor?

Marius Budăi: De mai multe ori, și președintele Ciolacu, și eu, și Lia Olguța Vasilescu am spus că nu este neapărat Legea PSD. Este o lege, într-adevăr, promovată de PSD, susținută de majoritatea PSD de atunci în Parlamentul României, promulgată de președintele României, dar trebuie să fie cunoscut faptul că este o lege lucrată împreună cu specialiștii din Casa Națională de Pensii Publice. Fiecare casă teritorială de pensii din fiecare județ al țării a avut, cel puțin, câte un reprezentant în acea Comisie de lucru a acestei legi. Au fost aleși cei mai buni oameni ai sistemului de pensii și, împreună cu ei, am lucrat la această lege. De aceea, și în programul de guvernare, am scris foarte clar că noi ne dorim modernizarea acestei legi, nicidecum o altă lege.

articolul original.

Bătrânul în pijamale, care a culcat la pământ un polițist dintr-un pumn, a murit în închisoare! Avea o experiență de 25 de ani în arte marțiale

26 November 2022 at 19:11
image

Un pensionar a făcut, pur și simplu, knockout un polițist de la Secția 25 din Capitală. Imaginile, deși erau din 2019, au început să circule în aceste zile pe rețelele de socializare.

Bătrânul care a culcat la pământ un polițist dintr-un pumn a murit în închisoare, informează Româniatv.net.

După cum se poate observa în filmarea de mai spus, polițistul din imagini bate la ușa unui apartament și se prezintă ca fiind de la Secția 25 de Poliție.

În acel moment, bătrânul care deschide ușa îl lovește direct, trimițându-l la podea pe omul legii. Bătrânul fusese reclamat că își bate soția. Astfel, un echipaj de la Secția 25 Poliție s-a deplasat la fața locului.

Toată scena a fost filmată de camera montată pe uniforma polițistului, spre ghinionul infractorului.

Conform sursei citate, agresorul era cunoscut cu antecedente penale, tot din cauza violenței. Bărbatul avea o experiență de 25 de ani în arte marțiale. Lovitură dată i-a adus grave probleme agentului de poliție, aflat la început de drum. Bărbatul violent a fost condamnat la închisoare cu executare și și-a găsit sfârșitul în spatele gratiilor, din cauza problemelor de sănătate.

articolul original.

Moștenitoarea imperiului Dedeman, Karina Pavăl, despre lovitura fără precedent dată pe piața din România: ‘Prin această achiziție, reconfirmăm încrederea noastră în potențialul pe termen lung al sectorului imobiliar’

26 November 2022 at 18:41
image

Pavăl Holding, vehiculul de investiții al fraților Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, a achiziționat portofoliul austriecilor de la CA Immo, aceasta fiind cea mai mare tranzacție imobiliară de pe piața din România.

Prin această tranzacție, austriecii de la CA Immo au părăsit în totalitate piața românească, după au anunțat chiar ei  într-un comunicat de presă.

Karina Pavăl, moștenitoarea imperiului Dedeman, a declarat că, prin această achiziție, Pavăl Holding își reconfirmă încrederea în potențialul pe termen lung al sectorului imobiliar.

Mai mult, Karina Pavăl a asigurat că echipa locală de management a CA Immo va continua să asigure „succesul acestui portofoliu”.

Prin această achiziție reconfirmăm încrederea noastră în potențialul pe termen lung al sectorului imobiliar, securizând clădiri performante de birouri, de clasa A, în locații ireplicabile din Capitală.

În plus, ne bucurăm să preluăm și echipa locală de management, o echipă bine sudată și experimentată, care va continua să asigure succesul acestui portofoliu. Aș dori să mulțumesc KPMG România și KPMG Legal – Toncescu și Asociații pentru profesionalismul de care au dat dovada și pentru sprijinul acordat în gestionarea acestei tranzacții complexe, într-un timp record”, a spus Karina Pavăl, vicepreședintele Pavăl Holding, potrivit unui comunicat de presă emis de avocații de la KPMG Legal – Toncescu și Asociații, care au asistat tranzacția.

Toncescu și Asociații au asistat Pavăl Holding în achiziția portofoliului de birouri deținut de CA Immo în România și preluarea echipei de management, în cea mai mare tranzacție realizată pe piața imobiliară din România.

7 proiecte de birouri în portofoliul CA Immo, preluate de Pavăl Holding

Portofoliul CA Immo include 7 proiecte de birouri clasa A situate în București: Bucharest Business Park, Campus 6.1, Europe House, Opera Center 1 și 2, Orhideea Towers și River Place care, împreună, însumează o suprafață închiriabilă de 165.000 mp.

Pavăl Holding este vehiculul de investiții al familiei Pavăl, cel mai mare grup antreprenorial local, care deține Dedeman și multiple alte investiții de mare profil în România.

Frații Pavăl au achiziționat și clădirea de birouri U-Center, din Capitală, de la Forte Partners.

Recent, frații Pavăl au achiziționat clădirea de birouri U-Center, din Capitală, de la Forte Partners.

Potrivit moștenitoarei imperiului Dedeman, Karina Pavăl, fiica lui Dragoș Pavăl, această mutare va contribui la transformarea zonei Tineretului.

De asemenea, Karina Pavăl a anunțat că, prin această tranzacție, Capitala va avea un nou hub reprezentativ – un proiect dezvoltat cu grijă pentru angajați, mediu și comunitate.

„Achiziţia proiectului U-Center ne va ajuta să ne consolidăm poziţia pe segmentul office şi va contribui la transformarea zonei Tineretului, punând bazele unui nou hub de birouri reprezentativ pentru Bucureşti. Ne bucurăm să încheiem, după patru ani, o nouă tranzacţie cu Forte Partners şi să ne extindem portofoliul cu încă un proiect dezvoltat cu grijă pentru angajaţi, mediu si comunitate”, a Karina Pavăl, vicepreşedinte al Pavăl Holding, conform unui comunicat emis de Forte Partners.

„Suntem mândri că Pavăl Holding a ales, pentru a doua oară, un proiect dezvoltat de Forte Partners pentru extinderea sa pe segmentul de birouri”, a declarat Geo Mărgescu, co-fondator și CEO al Forte Partners.

„Această tranzacție reprezintă o dublă validare a strategiei Forte Partners pentru dezvoltarea proiectelor sustenabile de birou, menite să asigure o stare de bine și un mediu de lucru sănătos pentru angajații companiilor de chiriași și cu grijă pentru localnici comunități”, a mai spus Geo Mărgescu.

Aceasta este a doua înțelegere între Pavăl Holding și Forte Parners. În anul 2018, Pavăl Holding a achiziționat proiectul THE BRIDGE al Forte Partners.

articolul original.

Fost ministru al Apărării: ‘Cancelariile europene n-ar fi împotriva ca Rep. Moldova să se unească cu România, ar dispărea pericolul preluării puterii de către Rusia’

26 November 2022 at 17:12
image

Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova, susține că singura soluție de salvare a Republicii Moldova din situația actuală este Unirea cu România.

În opinia fostului ministru al Apărării, cancelariile europene nu s-ar împotrivi, în contextul actual, Unirii Republicii Moldova cu România.

Prin această mișcare, susține Anatol Șalaru, ar dispărea pericolul puterii în Republica Moldova de către Rusia lui Vladimir Putin.

Șalaru: „Cancelariile europene, acuma, n-ar fi împotriva ca Republica Moldova să se unească cu România, fiindcă ar dispărea pericolul preluării puterii în Republica Moldova de către Rusia”

Eu sunt sigur că cancelariile europene, acuma, n-ar fi împotriva ca Republica Moldova să se unească cu România, fiindcă ar dispărea pericolul preluării puterii în Republica Moldova de către Rusia.

Încă o dată, accentuez, nu vă gândiți acuma că haideți să protestăm, că nu știu ce au crescut prețurile. Au crescut în toată lumea. Sunt niște factori care depășesc guvernarea noastră.

Chiar pe cei mai mari economiști din lume, dacă-i aduci aici, în Republica Moldova, n-ar putea să schimbe nimic. Unica soluție este Unirea cu România”, a declarat, la TVR Moldova, Anatol Șalaru.

articolul original.

Milioane de români vor beneficia de circa 3.000 de lei în plus, în anul 2023! ‘Fiecare beneficiar îi va primi cu siguranță anul viitor’

26 November 2022 at 16:30
image

Guvernul României va acorda, în 2023, ajutoare pentru milioane de români. Mai precis, anul viitor, românii vulnerabili vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie.

Mai mult, acești vor primi în continuare voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe întreg anul 2023.

Atât ajutoarele pentru plata facturilor, cât și voucherele sociale pentru achiziția de alimente și mese calde în valoare de 250 lei vor fi acordate din fonduri europene, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Sprijinul pentru plata facturilor la energie în valoare de 1.400 de lei va fi acordat în două tranșe. Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

În această perioadă, prețul final pentru consumatorii casnici a crescut cu peste 600% la energia electrică și cu peste 535% la gazele naturale. În cazul energiei termice în sistem centralizat, tarifele au ajuns la peste 400 lei/Gcal.

În aceste condiții, peste 30% din bugetul unei gospodării cu un venit mediu de 2.000 lei/membru/lună se alocată pentru achitarea facturilor la energie. Concomitent, din cauza creșterii prețurilor la energie s‑au majorat și prețurile bunurilor de consum, iar peste 50% din bugetul unei astfel de familii este alocat pentru asigurarea hranei”, informează MIPE.

Pentru a contracara această situație, Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, va asigura finanțarea pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire persoanelor/familiilor vulnerabile, precum și pentru acordarea în continuare a ajutoarelor pentru alimente și mese calde. Măsurile sunt propuse în cadrul a două proiecte de Ordonanță de urgență, publicate în consultare pe site-ul MIPE.

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Sunt aproximativ 3.000 de lei pe care fiecare beneficiar îi va primi cu siguranță anul viitor”

„Este un moment în care România, ca și multe alte state europene, se confruntă în cu provocări acute, cu multiple crize care se suprapun. Tocmai de aceea este vital să venim în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru ca toți românii să treacă cu bine peste acestă perioadă. Sunt aproximativ 3.000 de lei pe care fiecare beneficiar îi va primi cu siguranță anul viitor, din fonduri europene, într-un efort al Guvernului de a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă. Această iniţiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în țara noastră, cu un impact deosebit la nivelul grupurilor vulnerabile, măsurile luate contribuind in mod real si direct la creșterea calității vieții lor și la diminuarea considerabilă a riscului de excluziune socială, prin asigurarea capacitatii gospodăriilor de a‑și asigura nevoile imediate”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

1.400 de lei pentru facturile la energie, în două tranșe, în 2023

Sprijinul acordat populației vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie va fi în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:

  • 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
  • 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

Cine sunt beneficiarii eligibili

Conform propunerii de ordonanță, vor beneficia de măsură:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

b) persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările și completările ulterioare;

d) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020.

Cum vor ajunge voucherele către beneficiari

Lista cu cei care vor beneficia de acest sprijin va fi întocmită de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar sprijinul va fi acordat sub forma unui voucher tipărit și distribuit de către Compania Națională „Poșta Română” S.A, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea prețului la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Beneficiarii ajutorului vor putea plăti cu cardul de energie, prin serviciul de mandat poștal asigurat de CN Poșta Română SA, datorii curente și/sau restante către furnizorii de energie. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura fondurile pentru acordarea acestor ajutoare prin virarea sumelor în contul bancar al CN Poșta Română SA.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia. Listele detaliate cu persoanele/ familiile care au dreptul să primească acest ajutor vor fi comunicate CN Poșta Română de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Șase noi tranșe de 250 de lei pentru alimente și mese calde

Tot în 2023, MIPE va asigura finanțarea din fonduri europene (Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 și Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate) și din fonduri de la bugetul de stat plata tichetele sociale în valoare de 250 lei la 2 luni pentru alimente și mese calde, potrivit unui alt proiect de Ordonanță de urgență publicat pe site-ul Ministerului.

Liste cu persoanele care vor primi aceste ajutoare vor fi stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Mai mulți beneficiari de vouchere sociale

Potrivit propunerii de act normativ, vor avea dreptul la aceste ajutoare:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;

b) persoanele – copii și adulți -, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;

c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

d) familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

e) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Veniturile menționate sunt cele nete, determinate prin adunarea tuturor veniturilor pe care le poate avea o persoană: pensii din acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, venituri din premii și jocuri de noroc sau venituri din alte surse, definite conform art. 114 și 117 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru beneficiarii nou introduși de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu ocazia actualizării listelor cu beneficiari vor fi eliberate noi suporturi electronice. În cazul ultimelor liste transmise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în 2023, distribuția și alimentarea cardurilor nou emise pot fi realizate până la data de 31 martie 2024.

articolul original.

Concurs de eseuri pentru tinerii din România și Republica Moldova: ‘Treasure Hunt – Istoria din casa mea’

26 November 2022 at 15:53

Concursul de acest tip este primul și singurul din spațiul românesc și se adresează tinerilor din România și Republica Moldova, cu vârsta cuprinsă între 14 și 19 ani. Acesta are drept scop principal dezvoltarea spiritului creativ și gândirea critică în rândul tinerilor, având ca punct de plecare analiza obiectelor, artefactelor, fotografiilor și documentelor din casele lor, a istoriilor și poveștilor de familie și cotidiene. Concursul răspunde la o nevoie tot mai puternic resimțită în societate: dorința de  autocunoaștere, de a cunoaște istoria propriei familii și adaugă un plus de valoare societății prin provocarea de a descoperi, de a contextualiza și identifica teme de istorie cu o abordare mai largă și microistorii.

De asemenea, proiectul ,,Treasure Hunt – Istoria din casa mea” facilitează nu doar dialogul dintre generații prin istorii orale, ci și contactul tinerilor cu mediul educațional universitar, datorită partenerului nostru instituțional de învățământ superior, Facultatea de Istorie a Universității din București. În plus, încurajăm cunoașterea și valorificarea patrimoniului istoric material și imaterial, cele mai bune lucrări fiind premiate cu ajutorul celorlaltor parteneri ai concursului, iar extrase din eseuri și artefactele analizate vor fi incluse în prima și singura arhivă digitală a vieții cotidiene din România pe care asociația a fondat-o și apoi promovate pe paginile de social media ale asociației, asigurând astfel nu doar vizibilitatea rezultatelor, ci și sprijinul valoros al partenerilor instituționali.

Ediția precedentă a concursului a înregistrat sute de participanți din România și Republica Moldova, atât din mediul urban, cât și rural și din mediile defavorizate, campania de promovare a concursului având în atenție asigurarea egalității de șanse pentru participare și performanță, drept pentru care, la ediția precedentă, numărul tinerilor din astfel de medii defavorizate a crescut cu 40% față de prima ediție.

Mai mult decât atât, concursul promovează și studierea profesionistă și riguroasă a tematicilor identificate, fapt pentru care funcționează în baza unui regulament formulat în acord cu normele Academiei Române, iar jurizarea este asigurată de istorici și profesori renumiți atât din mediul universitar național, cât și din mediul preuniversitar.

Ne-am bucura să ne fiți alături în a disemina sprijinul pe care organizatorii îl pun gratuit la dispoziția opiniei publice tinere din România sub forma acestui concurs, iar detaliile despre regulament, juriu și condițiile de participare sunt disponibile pe site-ul Asociației Culturale „Istoria din Casă în Casă”: https://istoriadincasaincasa.com/articol/concurs-treasure-hunt-2022/

CALENDAR CONCURS:

Deschiderea aplicațiilor: 29 octombrie 2022

Închiderea aplicațiilor: 27 februarie 2023

Desemnarea câștigătorilor: 15 mai 2023

Detalii suplimentare pot fi furnizate la adresa: daniela.popescu.acicc@gmail.com

SURSA: radioromaniacultural.ro.

articolul original.

De la 1 ianuarie 2023, taloanele de pensie se modifică!

26 November 2022 at 15:40
image

Taloanele de pensie se vor schimba în România, începând cu luna ianuarie 2023. Astfel, în plus față de valoarea pensiilor, pensionarii vor găsi pe talon și ajutorul primit de la stat.

Spre exemplu, bătrânii care au pensia sub 1.500 de lei vor găsi pe talon și valoarea ajutorului convenit de Coaliția PNL-PSD-UMDR, mai precis 1.000 de lei.

Cum acest ajutor se acordă în două tranșe, în luna ianuarie pe talonul de pensie al celor cu pensii sub 1.500 de lei va apărea în plus suma de 500 de lei.

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a dat asigurări că pensionarii vor primi noile taloane  în ianuarie 2023 

Orice decizie politică, în speță a coaliției de guvernare, trebuie până la urmă transpusă într-un act normativ publicat în Monitorul Oficial. În momentul acesta, chiar în această zi și mâine lucrăm foarte intens împreună cu colegii de la Ministerul Muncii, specialiștii de la Casa Națională de Pensii și cu cei de la Ministerul Muncii pentru a reuși să finalizăm acest act normativ, astfel încât săptămâna viitoare probabil că va intra în ședința de Guvern pentru a fi adoptat.

Suntem în grafic, nu avem întârzieri, este timp astfel încât noi aici, la Casa Națională de Pensii, să ne mobilizăm, să reușim să facem toate acele activități specifice nouă.

Este vorba de niște lucruri strict tehnice, de actualizare a tuturor parametrilor în bazele de date. Tipărirea cupoanelor începe undeva pe la jumătatea decadei, pe la 15 decembrie, ar trebui publicat în Monitorul Oficial, în grafic, astfel încât începând chiar cu 1 ianuarie 2023, pensionarii să primească deja pensiile mărite”, a spus Daniel Baciu, la Antena 3 CNN.

Premierul Nicolae Ciucă: „Am decis creșterea punctului de pensie cu 12,5%, începând cu data de 1 ianuarie 2023”

Pentru pensiile pe contributivitate, am decis creșterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei.

Totodată, anul viitor vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel:
1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei. Sumele vor fi împărțite în două tranșe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023.

Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.

Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărțită în două tranșe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta și din iarna viitoare”, a transmis Nicolae Ciucă.

articolul original.

Virgil Popescu, despre strategia energetică a României: ‘Țara noastră se bazează pe energie nucleară, avem phase out-ul de cărbune până în 2032 și folosirea gazului, care este o resursă internă’

26 November 2022 at 15:20
image

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit despre situația energetică a României. Acesta a catalogat drept populist demersul conducerii Consiliului Judeţean Gorj de solicitare a includerii amenajării hidroenergetice Valea Sadului în lista proiectelor finanţate prin REPower EU, el punctând că autorităţile locale nu trebuie să se limiteze la o hârtie către minister.

Potrivit ministrului, respectiva amenajare hidroenergetică este una în trei trepte, cu un total instalat pe medie de 20 MW, iar valoarea investiţiei s-ar ridica la aproximativ 500 de milioane de euro, sumă care nu se justifică deoarece amenajarea, aşa cum a fost gândită în urmă cu peste 30 de ani, nu avea funcţia principală de producere a energiei electrice.

Investiţia de la Valea Sadului este una de amenajare hidroenergetică de 3 trepte (…) total putere instalată este pe medie de 20 MW, maxim poate să fie 50 MW. Valoarea investiţiei neactualizate la nivelul anului 2010 este de 2,5 miliarde de lei, adică peste 500 de milioane de euro. Este evident, cum a fost ea gândită în anul 1989, că această amenajare hidroenergetică nu avea funcţia principală de producere de energie electrică, avea alte funcţii de irigaţii, de protejare împotriva inundaţiilor.

Este clar că domeniul de responsabilitate al Ministerului Energiei pe această amenajare nu este prioritar. Autorităţile locale nu trebuie să se limiteze la o hârtie către Ministerul Energiei şi de aceea am spus că mi se pare un joc populist să trimiţi la Ministerul Energiei o hârtie pentru o investiţie de ce nu e prinsă în capitolul Energie, pentru că, din punct de vedere al eficienţei pe energie, este clar că nu se justifică.

Energiile regenerabile sunt definite ca microhidrocentrale sub 10 MW, iar această are trei trepte, toate sunt sub 10 MW. Eu cred că preşedintele Consiliului Judeţean, poate şi cu primarul municipiului Târgu Jiu să meargă la Ministerul Mediului, la Ministerul Agriculturii şi să discute foarte serios acest lucru acolo, noi venim şi susţinem partea de energie, dar pe zonă, astfel încât să ne încadrăm în nişte parametri şi o valoare a energiei pe MW astfel încât să fie sustenabilă„, a spus Virgil Popescu.

Săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Gorj a înaintat o adresă către Guvern, Ministerul Investiţiilor Europene şi Ministerul Energiei prin care solicită includerea proiectului de investiţii „AHE a Râului Jiu pe sectorul Valea Sadului – Vădeni” în lista proiectelor finanţate prin REPower EU.

Potrivit unei informări a CJ Gorj, solicitarea vine în contextul lansării în procedură de transparenţă decizională a proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, în care sunt incluse doar două proiecte.

Având în vedere că REPower EU este orientat către investiţii aflate în diferite etape de execuţie, includerea AHE Valea Sadului – Vădeni este esenţială, atât prin prisma anvergurii proiectului, cât şi prin cea a stadiului actual de execuţie, de peste 50%. De precizat că nu este primul demers pe care Consiliul Judeţean Gorj îl face în acest sens, în luna mai a anului 2018 fiind înaintată o solicitare similară, prin care se solicita găsirea unei soluţii pentru finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiţii„, se arată în informarea CJ Gorj.

Aceeaşi sursă punctează că lucrările la respectiva amenajare hidroenergetică sunt executate în proporţie de peste 50%, iar abandonul acestor lucrări generează cheltuieli enorme pentru readucerea terenurilor în starea iniţială, trebuie analizată în mod realist finanţarea, analiză care să se facă cu reevaluarea restului de executat, atât valorică, cât şi ca soluţie tehnică.

Ministrul Energiei a mai afirmat că strategia energetică a României este finalizată şi trimisă deja în circuitul de avizare interministerial. „Dar practic, după noua directivă europeană 944, pe care am transpus-o la sfârşitul anului trecut, ceea ce a fost obligatoriu, Planul naţional integrare a energiei şi schimbări climatice a fost finalizat, aprobat încă din această vară, trimis către Bruxelles, prin care ne-am asumat practic ce vom face până în 2030 din punct de vedere al energiei în România. România se bazează pe energie nucleară, avem phase out-ul de cărbune până în 2032 şi folosirea gazului, care este o resursă internă (…) venim cu gazul ca şi energie de tranziţie şi pe deasupra energie regenerabilă, atât onshore, cât şi offshore din Marea Neagră”, a spus ministrul, conform agerpres.ro.

articolul original.

Analist financiar, previziune sumbră: ‘Situația economică a României este pe muchie de cuțit. Creșterea taxelor de la 1 ianuarie, inflatia, scumpirea creditării și scăderea semnificativă a consumului, ar putea duce economia în zona de recesiu

26 November 2022 at 13:45
image

Domnul ministru Adrian Câciu joacă rolul optimistului de serviciu într-o situație care numai optimism nu inspiră. Economia, din păcate, a aterizat puternic – suntem deja într-o zonă asociată stagflației, iar perspectivele nu sunt deloc încurajatoare, așa cum sugerează și Banca Națională a României”, consideră Adrian Negrescu.

1. La ce trebuie să ne așteptăm în 2023?

Situația economică a României este pe muchie de cuțit. Creșterea taxelor de la 1 ianuarie, inflatia, scumpirea creditării și accentuarea fenomenului de neîncredere în economie, dovadă apetitul tot mai scăzut pentru investiții, alături de scăderea semnificativă a consumului, ar putea duce economia în zona de recesiune. 

Știți expresia ,, afară e vopsit gardul, înăuntru-i leopardul’’. Cam așa o să arate economia. În statistici poate că vom evita recesiunea, urmare a efectelor inflației (PIB-ul se va umfla în continuare din creșterile de prețuri), însă în realitatea economică, situația va fi din ce în ce mai proastă. Dezintermedierea a devenit cuvântul de ordine, iar scăderea apetitului pentru investiții va crea ample probleme în lanțurile economice și așa afectate semnificativ de scăderea puterii de cumpărare.

2023 va fi, fără îndoială, un an al supraviețuirii atât pentru populație cât și pentru mediul de afaceri în care regula de bază va fi – fiecare scapă cum poate, pe cont propriu, din constrângerile generate de inflație, de înghețarea business-urilor și din efectele creșterii taxelor.

2. Va avea Guvernul bani pentru a acoperi toate majorăriler de pensii și salarii, toate ajutoarele?

În 2023, Guvernul va reuși să își achite toate obligațiile în privința salariilor și pensiilor doar dacă va reuși să colecteze mai mult. Îmi este teamă că, în loc să facă reforme, să își prioritizeze cheltuielile, va alege din nou calea inflației pentru a crește încasările bugetare. Nu este exclus ca, de la mijlocul anului, să asistăm și la noi creșteri de taxe. Reforme, absorbția banilor europeni, o colectare mai bună – acestea ar fi soluțiile pe care Guvernul ar trebui să le pună în practică și să vedem dacă va face acest lucru.

3. Ce se va întâmpla cu piața imobiliară?

Pentru piața imobiliară urmează vremuri tulburi. Înăsprirea creditării, creșterea TVA la locuințele noi de la 1 ianuarie, creșterea costurilor cu materialele de construcții vor pune presiune pe o piață și așa vulnerabilă în care peste 70% dintre cei aprox. 7000 de dezvoltatori imobiliari se aflau, în 2022, într-o situație de risc. Mă aștept ca, în 2023, multe șantiere să fie înghețate, iar vânzările să scadă vertiginos pe măsura reducerii puterii de cumpărare și a restricționării accesului la creditare. În 2023 va deveni o misiune aproape imposibilă pentru mulți români să își cumpere un apartament de 3-4 camere, având în vedere creșterea prețurilor și a TVA-ului, conform dcbusiness.ro.

articolul original.

Țara noastră este pregătită să facă fața unui atac aerian al Rusiei? Șeful Bazei Aeriene de la Mihail Kogălniceanu: ‘România și NATO, în momentul de față, pot oferi răspunsul potrivit pentru acest tip de potențial incident’

26 November 2022 at 13:20

sursa foto:  adevarul.ro

Comandorul Nicolae Crețu, șeful Bazei 57 Aeriene de la Mihail Kogălniceanu, a dezvăluie cât de apărați suntem în cazul unui atac aerian rusesc.

COMENTEAZĂ
articolul original.

Ministrul Digitalizării, despre atacurile Rusiei asupra sistemului informatic al României: ‘Există în fiecare zi atacuri. Până acum sistemul de apărare cibernetcă a funcționat foarte bine’

26 November 2022 at 12:47
image

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat că, de când a început conflictul din Ucraina, sunt în fiecare zi atacuri, din partea Rusiei, la sistemul informatic al României, însă aceste atacuri nu sunt atât de sofisticate încât să ne afecteze.

Sebastian Burduja a declarat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, că atacturile cibernetice din partea Rusiei au fost confirmate în România.

Da, şi DNSC (Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică) pe parte civilă şi CyberInt pe zonă de cyber inteligenţe au confirmat că există în fiecare zi atacuri, nu atât de sofisticate încât să ne afecteze”, a afirmat Burduja.

Ministrul Digitalizării a fost întrebat, de asemenea, ce instituţii au fost afectate, el precizând că este vorba despre instituţii din zona media sau operatori publici.

La un moment dat au fost afectate instituţii din zona media sau anumiţi operatori publici de apă-canal sau tot felul de site-uri aferente instituţiilor publice. Până acum sistemul de apărare cibernetcă a României a funcţionat foarte bine şi de altfel am umblat în multe locuri din lume în interesul ministerului şi toată lumea laudă capacitatea României de a se apăra din punct de vedere cibernetic. Suntem apreciaţi, nu întâmplător e centru de excelenţă european la noi în ţară, pe cyber, au ales România de a-şi localiza acest centru. Nu întâmplător apare un centru de excelenţă în zona de cyber”, a declarat Sebastian Burduja, conform news.ro.
articolul original.

Dan Dungaciu, analist de politică externă: ‘Țara noastă ajunge să reia legătura cu Ungaria într-un moment nepotrivit, când are cea mai proastă imagine în UE’

26 November 2022 at 12:17
image

Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, spune că România ajunge să reia legătura cu Ungaria într-un moment nepotrivit. 

Populația arată că dorește un soi de ”suveranism”, dar se uită în jur și nu găsește cu cine. Dacă politicienii pot să producă această reprezentare, prin modificare de partide sau schimbare de discurs, nu știu. Totuși, ca să nu lase jumătate de populație în afara procesului electoral, că de asta va fi vorba, și o bună parte de populație care se duce spre extreme doar pentru că s-a săturat de ei, atunci vor trebui să gestioneze țesătura socială a României, că aici e problema, cine o mai ține împreună.”

În ceea ce privește aderarea la Schengen, episodul va fi mult mai important prin consecințele lui politice, nu cele tehnice, spune analistul politic. „Oamenii trebuie să înțeleagă. După părerea mea, populația nu are foarte multe mecanisme de reacție împotriva unei asemenea dorințe. Eu știu ce îmi doresc, dar nu pot să ies în stradă pentru abstracție. Ea va apărea în barometre permanent. Va fi tronsonul acela de populație care e veșnic nemulțumit. Ceilalți oameni vor căuta soluții individual: vor trimite copiii în afara, vor spune că aici nu se poate trăi, vor perpetua acea atmosferă în care defecțiunea României e o chestie naturală, istoria noastă nu are nicio importanță, suntem născuți să eșuăm etc. O asemenea atmosferă nu va produce decât o deșirare a spațiului românesc.”

Referitor la raportul dintre România și Ungaria, Dan Dungaciu a declarat că ”lumea joacă o carte națională. În cazul în care era Republica Moldova în locul Ucrainei, probabil că România ar fi fost mai prezentă. Ungaria joacă cartea ei. Țara noastă ajunge să reia legătura cu Ungaria într-un moment nepotrivit, când are cea mai proastă imagine în Uniunea Europeană.”, conform gândul.ro.

articolul original.

Dr. Tudor Ciuhodaru atrage atenția: ‘La nivel european, pașaportul digital este încă în funcțiune și oricând poate să reapară. A face bine cu de-a sila este imposibil, inumat și nu este etic’

26 November 2022 at 11:49
image

Dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar medicină de urgență, Spitalul de Neurochirurgie „N. Oblu” Iași, a vorbit despre posibilitatea introducerii de noi restricţii anti-Covid-19.

Medicul a comentat imaginile revoltătoare din China, unde oamenii au smuls garduri și s-au bătut cu polițiștii pe străzi.

„Este absolut revoltător ce se vede acolo. Oamenii s-au săturat de măsuri inepte, ineficiente, să moară de frig, de foame, și de alte măsuri care au fost consecința unor restricții fără legătură cu realitatea epidemiologică.” a declarat medicul Tudor Ciuhodaru.

Și la nivel european, pașaportul digital este încă în funcțiune și oricând poate să reapară, pentru că tot niște decizii fără niciun fel de justificare medicală au dus multe discriminări și situații imposibile.

A face bine cu de-a sila este imposibil, inumat și nu este etic, iar acest lucru nu are nicio legătură cu dreptul fiecăruia de a decide apropo de ceea ce este bine pentru sănătatea fiecăruia dintre noi.”, a mai declarat medicul, la Antena 3 CNN.

articolul original.

Xi Jinping, mesaj pentru Kim Jong Un: ‘Lumea, epocă și istoria sunt pe cale să se schimbe într-un mod fără precedent’

26 November 2022 at 08:47
image

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a scris liderului nord-coreean Kim Jong Un şi i-a propus să coopereze pentru „a accelera pacea” în lume.

Scrisoarea survine în contextul în care tensiunile s-au amplificat în Peninsula Coreeană, după o serie record de teste cu rachete ale Phenianului şi în contextul în care Coreea de Sud, SUA şi Japonia şi-au consolidat cooperarea militară, a anunţat sâmbătă agenţia de presă nord-coreeană oficială KNCA, citată de AFP.

Phenianul a lansat la 18 noiembrie o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) care a căzut în largul Japoniei, iar Kim Jong Un a ameninţat SUA cu o ripostă nucleară dacă ţara sa este atacată.

„Lumea, epocă şi istoria sunt pe cale să se schimbe într-un mod fără precedent„, a subliniat Xi în răspunsul său la o scrisoare a lui Kim, care l-a felicitat pentru realegerea istorică la conducea Partidului Comunist Chinez şi a ţării în octombrie.

În faţa acestei noi situaţii, sunt pregătit, alături de dvs., să contribui pozitiv (…) la accelerarea păcii, stabilităţii, dezvoltării şi prosperităţii regiuni şi restului lumii„, a adăugat el.

China este cel mai important aliat şi partener comercial al Coreii de Nord, care este supusă unor sancţiuni dure ale ONU din cauza programelor sale nuclear şi de armament.

La finalul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care a avut loc luni, China şi Rusia au refuzat să se alăture celor 14 ţări, printre care SUA, India, Franţa şi Marea Britanie, care au condamnat testul cu ICBM al Phenianului la 18 noiembrie,

În mai, Beijingul şi Moscova s-au exprimat prin veto împotriva unui proiect de rezoluţie prezentat de Washington pentru a înăspri sancţiunile împotriva Coreii de Nord.

În cadrul unei întrevederi pe care au avut-o săptămâna trecută la summitul G20 de la Bali, preşedintele american Joe Biden i-a cerut lui Xi Jinping să transmită „clar” Coreii de Nord să nu efectueze un nou test nuclear, aşa cum Seulul şi Washingtonul suspectează Phenianul că ar dori să facă, conform agerpres.ro.

articolul original.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu: ‘NATO va continua și intensifica asistența pentru Ucraina. România este pregătită să participe la acest efort’

26 November 2022 at 08:23
image

Alianţa Nord-Atlantică a acordat şi va continua să acorde sprijin politic şi practic substanţial Ucrainei atât cât va fi necesar, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Șeful diplomaţiei române a precizat că la Reuniunea miniştrilor de Externe din ţările membre NATO, care va avea loc săptămâna viitoare la Bucureşti, „o dimensiune importantă a discuţiilor dintre aliaţi va viza modalităţile concrete de consolidare a sprijinului politic pentru Ucraina, inclusiv prin amplificarea dialogului şi consultărilor cu aliaţii ca răspuns la provocările de securitate cu care se confruntă autorităţile de la Kiev pe fondul intensificării agresiunii brutale a Rusiei”.

Bogdan Aurescu a menţionat că „aliaţii vor analiza modalităţile de consolidare a asistenţei substanţiale oferite Ucrainei, inclusiv în sprijinul efortului operaţional al forţelor armate ucrainene, cât şi pe termen mediu şi lung, prin sprijinirea eforturilor de modernizare a sectorului de apărare, consolidării interoperabilităţii pe termen lung, precum şi a procesului de reconstrucţie şi a cursului reformelor”.

„Desigur, consolidarea acestui sprijin nu se poate realiza în mod optim decât în contextul alocării de către aliaţi a resurselor adecvate pentru implementarea proiectelor curente şi de viitor incluse în cadrul Pachetului de Asistenţă Cuprinzătoare, precum şi a altor iniţiative de cooperare şi priorităţi de interes comun”, a punctat şeful diplomaţiei române.

Ministrul Afacerilor Externe anticipează că reuniunea de la Bucureşti „va reflecta din nou angajamentul ferm al statelor membre NATO de a continua şi intensifica asistenţa pentru Ucraina, în coordonare cu toţi partenerii relevanţi, în primul rând Uniunea Europeană, cooperarea strânsă NATO – UE jucând un rol esenţial în continuarea sprijinului pentru Ucraina”.

El a reamintit că la nivelul Uniunii Europene a fost decisă acordarea unui pachet financiar substanţial, pe o perioadă de un an, totalizând până la 18 miliarde de euro, sub formă de împrumuturi. La 24 noiembrie, Parlamentul European a aprobat acest pachet propus de Comisia Europeană, suma adăugându-se la asistenţa furnizată prin intermediul instrumentelor existente şi reprezentând un sprijin constant, în medie, de 1,5 miliarde de euro pe lună, în măsură să acopere mare parte din nevoile de finanţare şi funcţionare din Ucraina.

„Desigur, nevoile Ucrainei sunt numeroase şi diverse, mai cu seamă că bombardamentele ruse continuă şi distrug părţi vitale din infrastructura critică a Ucrainei, pe segmente precum energia şi aprovizionarea cu apă”, a arătat Aurescu.

Zilele trecute, pe 24 noiembrie, s-au împlinit nouă luni de la începutul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, a reamintit ministrul de Externe. „Încă de la începutul acestei agresiuni, precum şi în toată această perioadă, România a arătat o solidaritate extraordinară pentru Ucraina. La nivel guvernamental, de la debutul conflictului, contactele cu partenerii ucraineni s-au intensificat, iar România a manifestat deschidere pentru construirea unei noi relaţii bilaterale cu Ucraina, bazată pe încredere şi solidaritate. Cooperarea noastră la nivel regional ţine seama de natura riscurilor şi ameninţărilor. Avem de gestionat provocări comune, care decurg din conduita iresponsabilă a Federaţiei Ruse”, a spus Aurescu.

„Suntem ferm convinşi că Ucraina va avea nevoie de tot ajutorul comunităţii internaţionale în viitor, inclusiv din perspectiva efortului de reconstrucţie, în cadrul căruia NATO şi UE joacă un rol esenţial. România este pregătită să participe la acest efort şi aş vrea să subliniez că obiectivul unei Ucraine stabile, sigure, democratice şi prospere este în interesul nostru imediat şi strategic naţional”, a declarat şeful diplomaţiei române, conform agerpres.ro.

articolul original.

Anunțul așteptat de milioane de români. Ce se întâmplă cu pensiile și alocațiile! Ministrul Muncii, Marius Budăi: ‘Acum trecem la implementarea lor’

26 November 2022 at 07:53
image

Marius Budăi a lămurit controversele cu privire la creșterea pensiilor.

Am refuzat atunci, refuz și acum să discut desprea această licitație de procente. Așteptările românior le cunosc. Sunt un om din popor. Așa cum am spus, necesitatea de a crește pensii și salarii am înțeles-o. Important e că sunt măsuri de sprijin și în coaliție am luat aceste măsuri. Sunt bucuros că viziunea PSD pentru majorarea pensiilor a avut succes în cadrul coaliției și acum trecem la implementarea lor”, a declarat Marius Budăi.

Persoanele cu dizabilități, veteranii și văduvele veteranilor, dar și elevii vor beneficia de cele mai importante majorări.

„Alocațiile cresc cu rata inflației. Mai avem în luna ianuarie două măsuri la care țin foarte mult. În ianuarie 2023 vom proceda ca în ianuarie 2022. Vom da persoanelor cu dizabilități din nou, acea a 13-a indemnizație și pentru veteranii de război și văduvele veteranilor de război, să le majorăm cu 30% aceste indemnizații. 

(…) Se face calculul (n.r. – pentru punctul de pensie), se măresc pensiile, după care se implementează aceste măsuri, de sprijin a populației, modificarea pragului pentru acordarea de vouchere pentru alimente, de la 1.500 de lei la 1.700 de lei (n.r. – condițiile cu privire la veniturile lunare ale beneficiarilor)”, a mai declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, conform româniatv.net.

Vezi și:

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a făcut anunțul momentului: Când își vor primi românii pensiile pentru decembrie

Anunțul care îi vizează pe anumiți români: Vor fi scutiți de la plata acestei contribuții

EXCLUSIV De la florărie, la Protecția Consumatorilor! Site-ul ANPC, dat pe mâna unei firme de buzunar din Constanța – localitate unde șeful ANPC, Horia Constantinescu, a candidat la primărie!

articolul original.
❌