ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 1 December 2022Bugetul

Președintele SUA arată singura modalitate prin care se poate termina războiul din Ucraina: Vladimir Putin să se retragă din țară

1 December 2022 at 21:45
image

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a transmis joi, că singura modalitate prin care se poate termina războiul din Ucrainaeste ca ldierul rus Vladimir Putin să se retragă din țară.

„Există o singură modalitate raţională de a pune capăt războiului din Ucraina – ca Putin să se retragă din ţară”, a declarat Joe Biden.

„Dar se pare că nu are de gând să facă acest lucru. Plăteşte un preţ foarte mare pentru că eşuează, dar el provoacă un carnaj incredibil, incredibil asupra populaţiei civile din Ucraina. Bombardează grădiniţe, spitale, case de copii. Este dezgustător ceea ce face”, a declarat Biden în timpul unei conferinţe de presă alături de preşedintele francez Emmanuel Macron.

Biden a dat asigurări că nu are de gând să-l contacteze pe Putin, dar este „pregătit să vorbească” cu liderul rus „dacă acesta este interesat să pună capăt războiului”. Dar încă „nu a făcut acest lucru”, a adăugat Joe Biden.

„Dacă va fi cazul, în consultare cu prietenii mei francezi şi cu prietenii mei din NATO, voi fi bucuros să stau de vorbă cu Putin pentru a vedea ce vrea, ce are în minte. Între timp, cred că este absolut esenţial ceea ce a spus Emmanuel (Macron). Trebuie să sprijinim poporul ucrainean”, a arătat Joe Biden.

Agresiunea rusă, a mai spus Biden, a fost „incredibil de brutală”.

„Ştiam că Rusia aşa este (brutală), dar nu am anticipat că este atât de brutală cum a fost”, a mărturisit preşedintele american.

„Astăzi reafirmăm că vom rămâne solidari împotriva acestei brutalităţi. Vom continua acest sprijin puternic pentru poporul ucrainean în timp ce ei îşi apără casele, familiile, spitalele, creşele, suveranitatea, integritatea, împotriva agresiunii ruseşti”, a spus şeful Casei Albe.

„Vom lucra împreună pentru a trage Rusia la răspundere pentru acţiunile sale şi pentru a atenua impactul global al războiului lui Putin asupra restului lumii”, a promis Joe Biden, informează news.ro

articolul original.

Unicul lucru de care se teme premierul Nicolae Ciucă! Dezvăluirea făcută de Ziua Națională a României

1 December 2022 at 21:35
image

Premierul Nicolae Ciucă, președinte al Partidului Național Liberal, a dezvăluit, joi, care e singurul lucru de care se teme.

Acesta a afirmat că are o singură teamă, anume să moară neîmpărtășit.

Declarația a fost făcută în contextul în care a fost întrebat dacă se teme de vreun contracandidat la alegerile prezidențiale din anul 2024.

„În acest moment există o singură posibilitatea – să ne îngrijim de guvernare”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat joi la România TV dacă există posibilitatea să candideze la alegerile prezidenţiale din anul 2024. Chestionat dacă s-ar teme de vreun contracandidat, în perspectiva în care ar intra în cursa pentru prezidenţiale, preşedintele PNL a răspuns: „Mi-e teamă de un singur lucru – să nu mor neîmpărtăşit. În rest, nu are de ce să îmi fie teamă”, scrie România TV.

Întrebat dacă este un om credincios, liderul liberalilor a replicat: „Sunt un om normal şi cred. Credinţa nu se împărtăşeşte, credinţa se trăieşte şi se arată prin ce facem şi dacă facem bine, atunci înseamnă că avem credinţă. Nu e greu să faci bine în politică”. Acesta a adăugat că „adevărul este lucrul cel mai uşor de făcut şi de spus”. „De multe ori îmi spun şi colegii că sunt foarte franc şi niciodată nu încerc să îmbrac în ceva anume ceea ce gândesc”, a completat Ciucă. El a mai spus că francheţea nu i se pare o slăbiciune.

articolul original.

PSD ‘renunță’ la ideea de alegeri anticipate! Ciolacu: Ar fi o greșeală dacă am intra în această zonă

1 December 2022 at 21:15
image

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis joi la postul de televiziune România TV, că ar trebui continuată actuala coaliţie de guvernare cel puţin până în anul 2024, precizând faptul că ar fi o greşeală o rupere a acesteia şi intrarea în zona alegerilor anticipate.

„Avem o coaliţie politică într-un moment dificil. România avea nevoier de stabilitate. Altă soluţie nu aveam. După un an, sper să trecem de perioada de pompier de serviciu. Ştiţi că am intrat în această coaliţie înainte de a începe războiul din Ucraina. Am fi intrat cu alegeri anticipate în perioada când era războiul din Ucraina. Nu se ştia. Existau anumite semne politice, dar intrasem deja într-o criză energetică. Mă bucur că am ajuns la această reglementare şi compensare pentru următorii doi ani de zile, în domeniul energetic”, a declarat Marcel Ciolacu, joi la RTV.

El a adăugat că „până în anul 2024 cel puţin, trebuie să continuăm în această coaliţie”.

„Ar fi o greşeală dacă am intra într-o zonă de alegeri anticipate. Dacă partenerii decid să ruptă această alianţă, atunci ne vom întoarce la votul românilor”, a completat Ciolacu, conform news.ro

articolul original.

Marcel Ciolacu, despre arestarea preventivă a lui Niculae Bădălău: Nu cred că există forțe oculte care l-au urmărit pe Bădălau

1 December 2022 at 21:15
image

Preșdintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit, joi, despre reținerea și apoi arestarea preventivă a lui Niculae Bădălău, vicepreședinte al Curții de Conturi.

Marcel Ciolacu a afirmat că nu crede că există forțe oculte care l-au urmărit pe Niculae Bădălău, ci doar greșeli personale.

„Am facut solicitarea in grupul PSD la Biroul Permanent reunit ca la prima sedinta comuna in Parlament sa luam decizia sa-l inlocuim pe dl Bădălău. Nu mai era membru PSD, dar am fost colegi, acum sa asteptam, e o decizie a unor magistrati.

Zilele trecute au fost cazuri mari de corupţie in Croaţia, în interiorul Guvernului. Înseamnă că traim intr-o ţară normala, să nu mai cantarim ca au fost PSD-işti, PNL-işti, USR-işti.

Eu nu cred ca exista forte oculte care l-au urmarit pe Bădălau, cred ca există greseli personale. L-am cunoscut pe dl Bădălău, nu ma asteptam si ai un statut cand esti la auditul curtii de conturi, ne invatam rolulrile in viata, eu nu fac afaceri, trebuie sa te hotărăşti: ori rămâi om politic, ori mergi la Curtea de conturi, ori faci afaceri. Cand le combini, de obicei sfarsesti gresit, avem zeci de exemple din toate partidele politic. Nu pot sa spun ca ma bucur, categoric, e uman, nu ma bucur nici la un adversar.

E bine cand îţi asumi astfel de functii, când colegii te aleg în astfel de funcţii, e bine sa decizi ce vrei sa faci, este greu sa le combini, sunt greseli de politică atunci când îţi implici si familia.

Te mai apuca revolta, mai ales cand se apropie sarbatorile, dar asta e decizia, nu ne obligă nimeni. Există demisia daca nu mai faci faţă, dar ti se schimba toata viata”, a spus, la România TV, Marcel Ciolacu.

articolul original.

Președintele SUA, Joe Biden, a luat decizia! Apelurile omologului său francez Emmanuel Macron au dat roade

1 December 2022 at 20:45
image

Statele Unite va modifica Legea privind reducerea inflaţiei astfel încât să nu afecteze întreprinderile din sectorul verde din Europa, a transmis joi președintele american Joe Biden.

În conferinţa de presă de după întâlnirea pe care au avut-o la Washington, cei doi lideri au anunţat că au ajuns la un acord asupra unor modificări tehnice ale legislaţiei, dar nu au precizat care sunt acestea.

Biden a recunoscut existenţa unor „defecte tehnice” în Legea privind reducerea inflaţiei şi le-a atribuit amplorii legislaţiei, adoptată în august anul trecut, care prevede cea mai mare investiţie în tehnologii verzi din istoria SUA pentru a reduce emisiile cu 40% până în 2030.

Legea privind reducerea inflaţiei va oferi, de asemenea, stimulente fiscale, începând cu 2023, companiilor care utilizează componente fabricate în America de Nord pentru produse care sprijină tranziţia către energia verde, cum ar fi vehiculele electrice.

Mai multe ţări din Uniunea Europeană (UE), inclusiv Franţa, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de această parte a legii, deoarece subvenţiile ar putea avea un efect negativ asupra industriei europene a energiei verzi şi auto.

În conferinţa de presă, Macron a insistat asupra necesităţii de a „resincroniza” agendele, astfel încât aceste stimulente să nu dăuneze Franţei şi Europei.

Vom lucra împreună la aceste elemente tehnice pentru a ne asigura că nu există un efect de domino asupra proiectelor în curs de desfăşurare în Europa. Vrem să reuşim împreună, nu unii împotriva celorlalţi”, a declarat preşedintele francez.

Una dintre posibilele soluţii pe care Franţa şi SUA le-ar putea propune este introducerea de scutiri pentru companiile europene, pe care Macron o propusese deja, dar pe care nu a repetat-o public la conferinţa de presă.

Problema stimulentelor fiscale s-a aflat în centrul mai multor reuniuni ale UE, iar Franţa a discutat deja cu Germania şi Ţările de Jos despre posibilitatea ca SUA să stabilească scutiri pentru anumite produse europene, transmite AGERPRES

articolul original.

Folosește Rusia armele nucleare? Ministrul Apărării Angel Tîlvăr: Din punct de vedere teoretic, posibilitățile nu sunt excluse

1 December 2022 at 17:45
image

Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a transmis joi, la postul de televiziune Antena 3 CNN, că folosirea armelor nucleare de către Federația Rusă nu poate fi exclusă teoretic, dar că i-ar plăcea să creadă că aşa ceva nu se va întâmpla.

„România nu se teme de un atac. În schimb, orice stat serios, aflându-se în zona geografică în care ne aflăm noi şi fiind în proximitatea unei zone de conflict, trebuie să fie pregătit pentru o astfel de situaţie, iar domeniu militar este un domeniu care operează cu variante. Să nu uităm, contextul este invadarea de către Rusia lui Putin a unui stat suveran, încălcând dreptul internaţional. O invadare neprovocată, profund ilegală, care generează automat reacţii.

Sunt sigur că la nivelul la nivelul decidenţilor militari, al celor care elaborează felul în care un stat sau altul se poziţionează faţă de o situaţie sau alta, există variante luate în discuţie şi care fac şi obiectul preocupărilor pe care le au în mod obişnuit. Cu asta se ocupă, de fapt armata: să asigure faptul că o ţară, populaţia unei ţări, îşi poate desfăşura activitatea în condiţii de normalitate”, a declarat Angel Tîlvăr, joi la Antena 3.

Întrebat dacă este exclusa ca Vladimir Putin să folosească arma nucleară tactică, ministrul Apărării a răspuns: „Unul din elementele care i se poate asocia (lui Vladimir Putin – n.r.) este impredictibilitatea. Deci, nu ştiu dacă există probabilitatea. Din punct de vedere teoretic, posibilităţile nu sunt excluse. Au fost evocate şi de experţi în analiza militară, şi de oficiali de rang înalt. Mi-ar plăcea să cred că nu o să se întâmple aşa ceva”.

„Cred că decizia de a face pace aparţine la acest moment Ucrainei”, a adăugat Tîlvăr, conform news.ro

articolul original.

Daniel Ghiță, atac la politicienii prezenți la parada organizată de Ziua Națională, inclusiv la șeful PSD: ‘Nu vă este rușine?’

1 December 2022 at 17:42
image

Daniel Ghiță, deputat PSD, a lansat un atac dur la adresa politicienilor prezenți la Parada Militară Națională, organizată la Arcul de Triumf, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Printre politicienii prezenți la eveniment s-a aflat chiar Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat.

Ghiță a criticat faptul că la Arcul de Triumf au avut voie să stea în față doar politicienii și invitații lor, iar oamenii de rând au fost plasați în spatele unor garduri de protecție.

„Azi, la Arcul de Triumf, aveau voie să stea in față doar politicienii și invitații lor!

Poporul, fără invitație: avea interzis!!! Erau garduri, jandarmi, parcă omul de rând e un dușman al României ?

Nu vă este rușine ? Sunt deputat, dar sunt egal cu omul de rând. Toți suntem egali!

Umiliți poporul român exact de Ziua României!

Tot poporul român, are și avea dreptul, fără invitație să stea in față la Arcul de Triumf!

Ïn bază cărui legi faceți aceste discriminări, garduri și selecție ? La Tebea a fost la fel.

România are cetățeni de grad 1 și cetățeni grad 2?

Cine vă dă acest drept să faceți această selecție? România este a poporului român!🙏

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români! La mulți ani, românilor de pretutindeni! 💙💛❤️”, a spus Daniel Ghiță.

articolul original.

Ministrul Investițiilor, Marcel Boloș: De la aderare, zilnic, în România au intrat câte 8 milioane euro, pentru investiții strategice

1 December 2022 at 17:15
image

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a transmis joi că de când România a aderat la Uniunea Europeană, zilnic, în țara noastră au intrat câte 8 milioane euro, pentru investiţii strategice.

„Pentru fiecare dintre noi ziua de 1 decembrie este acel moment când avem răgazul să contemplăm mai mult la valorile şi aspiraţiile care ne definesci care conturează conceptul de identitate naţională. Este o zi în care, în sufletul şi inima fiecăruia dintre noi ar trebui să vibreze câte un licăr de bucurie, pentru că acum 104 ani, naţiunea noastră a cerut, în numele libertăţii eterne, afirmarea şi valorificarea drepturilor, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională. Atunci, în Sala Mare a Unirii din Cetatea Alba Iulia, 1.228 de delegaţi oficiali ai naţiunii române, care reprezentau întreaga Transilvanie, au votat în unanimitate unirea Transilvaniei cu România.

Aceştia sunt înaintaşii noştri: bravi şi demni, capabili de sacrificiul suprem. Imaginati-vă cum ar fi fost să fiţi acolo când Vasile Goldiş a citit rezoluţia Unirii. Cred că nu există român adevărat care să intre în Sala Mare a Unirii din Alba Iulia şi să nu vibreze de emoţie la gândul că acolo, în ziua de 1 decembrie 1918, s‑a realizat marele vis al românilor, acela de a înfăptui România Mare, România Unită, România Eternă. Documentul de căpătâi al Unirii este gravat pe peretele interior al Sălii Marii Uniri din eterna noastră Cetate Alba Iulia. Tot acolo, ministerul pe care îl conduc a lăsat un alt document care să dăinuie peste timp, de importanţă vitală pentru România Modernă, respectiv Acordul de Parteneriat pentru dezvoltarea României, încheiat cu Comisia Europeană.

Este un document prin care ne-am angajat să dezvoltăm ţara cu bani europeni, să convieţuim frăţeşte şi, de ce nu, să ne mândrim cu tot ce am făcut şi facem la nivel internaţional. Aceasta este o formă de respect, care să ne fie mărturie că şi noi am dus mai departe misiunea începută de urmaşi”, a afirmat Marcel Boloş, joi la evenimentul dedicat Zilei Naţionale, organizat la Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj.

El a mai spus că „suntem o Românie Mare, facem lucruri mari: autostrăzi, spitale, şcoli din bani europeni”.

„De la aderarea la blocul european, bilanţul pentru noi arată aşa: o contribuţie de 24 miliarde de euro şi 70 de miliarde de euro primite. Deci pentru fiecare euro contribuit, alţi trei au intrat în ţară. În total sunt 46 miliarde de euro care au schimbat faţa României în toate domeniile strategice. În cei 15 ani, sunt peste 8 milioane de euro pe zi care au ajuns în ţară. Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Cum ar fi arătat România fără autostrăzile Cernavoda-Constanta, Nădlac-Arad-Timişoara, Lugoj-Deva sau Sebeş-Turda, aeroporturile Constanţa, Craiova, Oradea, Iaşi, Suceava, sau liniile de metrou M5 şi M4?

Dar fără proiectele de apă-canalizare, sau cele peste 11 miliarde de euro investite pentru mediul de afaceri? Iar acestea sunt doar câteva mici exemple. Chiar şi în aceste vremuri grele în care la graniţă avem un război, chiar dacă traiul ne este afectat de criza energetică, chiar dacă a trebuit să trecem peste o criză pandemică, noi toţi românii am luptat şi luptăm cu toată energia, pentru că îndârjirea nu ne‑o poate lua nimeni. Ştim că putem învinge orice greutate dacă suntem solidari”, a completat Boloş.

Ministrul a adăugat că „suntem un popor creştin cu valori morale sănătoase, suntem un popor ospitalier, suntem un popor european”.

„Rar ieşi din casa unui ardelean fără să nu ţi se pună pe masă câte ceva din ceea ce se cheamă omenie, cum de asemenea respectul faţă de cei din jur şi hărnicia sunt fundamente ale convieţuirii sociale. Toate aceste lucruri definesc cu adevărat poporul român şi România Unită. Tocmai de aceea la ceas de mare sărbătoare ne aducem aminte de cuvintele Reginei Maria: Frumoasa ţară pe care am văzut‑o întregită, a cărei soartă mi‑a fost îngăduit s‑o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. La mulţi ani dragi români de pretutindeni! La mulţi ani România! Rămâi unită şi puternică pe veci!”, a conchis Boloş, scrie news.ro

articolul original.

Maia Sandu, mesaj de Ziua Națională a României: Decizia vine pe 1 decembrie, o zi specială pentru românii de pretutindeni

1 December 2022 at 17:02
image

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat de Ziua Națională a României, după ce ia a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO.

Maia Sandu a declarat că bucuria este și mai mare, dat fiind că decizia UNESCO a fost luată azi, de 1 Decembrie, „o zi specială pentru românii de pretutindeni”.

„Avem, astăzi, o veste frumoasă – arta cămășii cu altiță, element de identitate culturală pe ambele maluri ale Prutului, a fost inclusă în lista patrimoniului cultural imaterial al umanității.

Bucuria este și mai mare prin faptul că decizia UNESCO privind acest dosar comun al Republicii Moldova și României vine pe 1 decembrie, o zi specială pentru românii de pretutindeni.

Felicit echipele de la Chișinău și București, care au promovat consecvent cămașa cu altiță la UNESCO. Le mulțumesc meșterițelor care, prin muncă și dăruire, au păstrat această artă, au făcut-o să renască și să fie cunoscută lumii.

Întru dăinuirea unui simbol străvechi, care spune povestea neamului nostru, înveșnicit pe cămășile tradiționale românești de bunicile și mamele noastre, și transmisă noilor generații”, a afirmat Maia Sandu.

articolul original.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, dă de pământ cu Vladimir Putin: Federația Rusă să pună capăt imediat și necondiționat agresiunii militare

1 December 2022 at 16:46
image

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a reiterat apelul către Federaţia Rusă de a pune capăt imediat şi necondiţionat agresiunii militare şi de a-şi retrage forţele şi echipamentele militare de pe întreg teritoriul Ucrainei în graniţele sale recunoscute internaţional.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, reuniunea Consiliului Ministerial, desfăşurat sub preşedinţia poloneză, a oferit posibilitatea abordării principalelor teme de actualitate pentru securitatea în spaţiul OSCE şi viitorul organizaţiei, în contextul celei mai mari crize din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial, determinată de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei.

Sursa citată arată că, în discursul său, şeful diplomaţiei române a reafirmat angajamentul de lungă durată al României de a promova respectarea dreptului internaţional, ca pilon fundamental al politicii externe a ţării noastre.

„A reiterat apelul către Federaţia Rusă de a pune capăt imediat şi necondiţionat agresiunii militare şi de a-şi retrage forţele şi echipamentele militare de pe întreg teritoriul Ucrainei în graniţele sale recunoscute internaţional. Ministrul Aurescu a condamnat, în termenii cei mai fermi, atrocităţile comise de forţele armate ruse împotriva civililor şi infrastructurii civile, inclusiv energetice, care continuă să şocheze comunitatea internaţională. A subliniat că România va sprijini eforturile internaţionale de aducere în faţa justiţiei a celor vinovaţi, în baza instrumentelor de drept internaţional”, se precizează în comunicat.

Totodată, spune MAE, ministrul a subliniat sprijinul bilateral şi internaţional pentru Republica Moldova, puternic afectată de conflictul din Ucraina, amintind desfăşurarea celor trei Conferinţe Internaţionale Ministeriale ale Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, format iniţiat şi co-prezidat de ministrul Bogdan Aurescu, împreună cu omologii din Germania şi Franţa.

Ministrul român a prezentat sprijinul cuprinzător oferit de ţara noastră Republicii Moldova, respectiv pentru Ucraina – inclusiv prin sprijinirea celor peste 2,9 milioane de refugiaţi ucraineni care au trecut graniţele României de la începutul războiului şi prin facilitarea tranzitului a peste 8,4 milioane de tone de cereale şi alte produse agricole din Ucraina.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul ţării noastre pentru activitatea OSCE pe palierul soluţionării conflictelor prelungite, arătând că Federaţia Rusă a utilizat, în ultimele trei decenii, tactica proliferării acestui tip de conflicte în regiunea Mării Negre cu scopul de controlare şi destabilizare a regiunii.

Astfel, şeful diplomaţiei române a subliniat, şi în acest context, poziţia principială a României de susţinere pentru o reglementare cuprinzătoare, paşnică şi durabilă a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional şi fără afectarea viitorului său pro-european.

Conform comunicatului, Bogdan Aurescu a declarat sprijinul României pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Georgiei, precum şi pentru discuţiile recente dintre Armenia şi Azerbaidjan sub auspiciile UE.

„În acest cadru, a reafirmat susţinerea României pentru Capacitatea (misiunea) civilă de Monitorizare a UE în Armenia, la care participă şi 4 experţi români, misiune pe care a propus-o ministrul Aurescu după turneul diplomatic în Caucazul de Sud din iunie 2021, realizat împreună cu omologii lituanian şi austriac, în coordonare şi cu mandatul Înaltului Reprezentant J.Borrell”, arată MAE, conform  AGERPRES

articolul original.

Avertismentul experților în energie: ‘Dacă vine iarna grea, la anul vom avea o problemă’

1 December 2022 at 14:15
image

Cătălin Niţă, director executiv la Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), a atras atenția că Europa nu are deocamdată terminale cu o capacitate suficientă de a prelua gazele lichefiate.

Trebuie să luăm în calcul că tot ce înseamnă depozite de gaze în Europa au fost umplute cu gaze ruseşti de anul trecut, ieftine. Dacă vine iarna grea, la anul vom avea o problemă. Anul acesta suntem acoperiţi, dar iarna următoare vom avea o problemă. În ceea ce priveşte LNG-ul, din păcate ne lipseşte capacitatea de transfer de la lichid la gazos, nu este atât de mare încât să umple rezervoarele şi durează 4-5 ani pentru a construi astfel de capacităţi„, a arătat Niţă.

Pentru România, riscul este să nu-şi poată valorifica oportunitatea de a avea propriile resurse de gaze.

Ghiciţi ce? Noi chiar avem gaz. Dacă nu reuşim să ne mobilizăm, să avem noi runde de concesiuni şi producţie în platforma nouă a Mării Negre, o să ratăm oportunitatea„, a subliniat el, amintind că România a rămas cu rezerve de cărbune în pământ pentru 250 de ani, care acum nu ne mai ajută la nimic, informează agerpres.ro.

Vezi și:

Expert în energie: ‘Criza din energie se va liniști anul viitor. Sunt foarte multe tancuri de LNG care se pregătesc să vină în Europa’

articolul original.

Paul Stănescu: ‘Ziua Națională reprezintă sărbătoarea unității și a mândriei de a fi român. Toți liderii politici sunt datori să lase la o parte adversitățile, orgoliile și interesele politice mărunte’

1 December 2022 at 13:45
image

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat că Ziua Naţională a României este un moment solemn când toţi liderii politici sunt datori să lase la o parte adversităţile, orgoliile şi interesele politice mărunte pentru a găsi raţiunea, dialogul şi soluţiile cele mai eficiente care să-i ajute pe români să depăşească această perioadă grea.

Ziua Națională reprezintă sărbătoarea unității și a mândriei de a fi român. Astăzi cinstim faptele eroice ale înaintașilor noștri, cei care au unit neamul românesc sub un singur steag, și reflectăm cu toții la datoria pe care o avem de a lăsa copiilor noștri o țară prosperă și sigură.

Este un moment solemn când toți liderii politici sunt datori să lase la o parte adversitățile, orgoliile și interesele politice mărunte pentru a găsi rațiunea, dialogul și soluțiile cele mai eficiente care să-i ajute pe români să depășească această perioadă grea.

Pentru mine și colegii mei din PSD, 1 Decembrie este o nouă ocazie să ne gândim cum putem să-i sprijinim în continuare pe cei care au cea mai mare nevoie. Fiindcă a iubi România înseamnă, în fapt, a folosi fiecare ceas și orice resursă posibilă pentru a-i ajuta pe români!

Indiferent dacă sunt tineri sau bătrâni, indiferent dacă trăiesc în țară sau în diaspora, indiferent dacă muncesc ca agricultori ori lucrează în companii private, sunt funcționari, antreprenori sau pensionari, românii trebuie să se simtă respectați, susținuți și apărați.

Am speranța că vom găsi și în viitor soluții de SPRIJIN PENTRU ROMÂNIA. Le doresc tuturor românilor să aibă o zi de adevărată sărbătoare alături de cei dragi!

La mulți ani, România!”, a declarat Paul Stănescu, joi, pe pagina de Facebook a PSD.

articolul original.

Profesorul universitar Dan Dungaciu: ‘Republica Moldova în sine are, de fiecare dată, o problemă. Ea nu se poate întreține singură ca stat. Există o problemă în perspectiva următoarelor alegeri’

1 December 2022 at 13:14
image

Profesorul universitar Dan Dungaciu, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române, a vorbit, într-un interviu acordat Monitorului Apărării și Securității, despre rezultatele barometrului socio-politic al Republicii Moldova, lansat la Casa Oamenilor de Știință din București.

MAS: Barometrul socio-politic pare să prevadă un viitor sumbru pentru Maia Sandu. Cum motivați pierderea încrederii în aceasta în rândul moldovenilor?

Noi am început aceste barometre din luna martie, deci am făcut patru barometre, până în prezent, pentru Republica Moldova. Acesta despre care vorbiți dumneavoastră este ultimul și am urmărit și trenduri, evoluții din Republica Moldova.

Deci, ceea ce vedem acum în Republica Moldova nu este neapărat o noutate. La începutul anului 2022, situația din Republica Moldova era deja nefavorabilă în termeni de încredere și atitudine politică. Deja la începutul anului, chiar înainte de începutul războiului, partidul pro-est din Republica Moldova avea majoritate, iar partidul pro-vest, respectiv partidul PAS, se afla undeva pe la 30-35%, iar doamna Maia Sandu nu mai era prima la nivelul încrederii populației.

 Începutul războiului a generat o repliere a populației către guvern, către președinție, implicit prezența tot mai accentuată în spațiul public a acestor două componente ale puterii și au dus la rezultatul după care doamna Maia Sandu era prima la nivel de încredere, partidul PAS a început să crească, urmând ca, după ce primul șoc al războiului a trecut,  să revenim la o situația apropiată de începutul anului 2022. Situația din noiembrie 2022 este cam aceeași ca cea de la începutul războiului, adică doamna Maia Sandu nu mai este pe primul loc la capitolul încredere, PAS-ul începe, încet, încet, să se erodeze.

Nu e neapărat o situație dramatică, ceva șocant sau o situație spectaculoasă, este un trend pe care l-am urmărit și care este lămuritor, din punctul nostru de vedere. Este inevitabil – m-ați întrebat de ce se întâmplă asta – într-o primă instanță era inevitabil ca lucrurile să se întâmple așa, din moment ce situația socio-economică din Republica Moldova este fără precedent.

 De fapt, Republica Moldova în sine are, de fiecare dată, o problemă. Ea nu se poate întreține singură ca stat. Neputând să se întrețină singură ca stat, are nevoie să apeleze la bani din afară. Acești bani pot fi ajutoare, împrumuturi etc. Atunci când începe o criză, lucrurile acestea se accentuează și cresc în dramatism. În această situație suntem în Republica Moldova și era inevitabil ca cei care sunt la putere să se erodeze, pentru că puterea este deținută de un singur partid, nu există o coaliție care să își împartă vina.

Este un singur partid care încasează, practic, cam toate loviturile pe care le primește și sunt multe lovituri. Dincolo de capacitatea de guvernare a acestui guvern – și ea discutată – există un context strategic, socio-economic și geopolitic care este complet defavorabil Republicii Moldova și este firesc să se întâmple ceea ce se întâmplă. Problema majoră a Republicii Moldova este că – dacă ne uităm pe barometre – nu există deocamdată  o alternativă la partidul de guvernare – ca să nu mai vorbim de doamna Maia Sandu – pe când în tabăra pro-est există toate nuanțele de partide pe care cineva și le-ar putea alege: de la un dinozaur precum Vladimir Voronin – care încă mai este activ în politică – până la un personaj precum domnul Ceban, primarul Chișinăului, care afișează o alură mai degrabă social-democrată, mai spre centru. Există cam toate nuanțele acolo. În partea pro-vest, nu există decât partidul PAS și doamna Maia Sandu.

Aici există o problemă în perspectiva următoarelor alegeri, pentru că vor fi alegeri în 2023 locale, 2024 prezidențiale și, în 2025, parlamentare, iar dacă vrem să menținem o majoritate pro-vest în Republica Moldova este clar că trebuie construit un proiect de pe acum, pentru că actualul partid, mi-e greu să cred – chiar cu voturile diasporei, care nu sunt incluse în barometru, nu au fost incluse în niciun sondaj de opinie din Republica Moldova – că ar putea să ia 50% în actuala conjunctură.

Deci viitorul un e neapărat sumbru, dar trebuie să ne ridice semnale de alarmă pentru că s-ar putea să ajungem în Republica Moldova ca precum în mitul lui Sisif, cu o guvernare pro-europeană care să ridice bolovanul până în vârf de munte, după care să-l scape, să cadă pe partea cealaltă, iar să vină o guvernare pro-est, apoi iar o guvernare pro-vest etc., deci cam tot parcursul electoral pe care l-am trăit până acum în Republica Moldova și care nu a dus la succese notabile în ceea ce privește guvernarea pentru că, reamintesc aici, că cel mai mare succes de politică externă al Republicii Moldova este primirea statutului de candidat la UE, este un succes geopolitic care a fost obținut „datorită” războiului din Ucraina și nu neapărat a unor performanțe interne sau a unor percepții a Bruxelles-ului care ar fi îndreptățit un asemenea statut”, a declarat Dan Dungaciu, conform alephnews.ro.

articolul original.

Serghei Lavrov s-a dezlanțuit la adresa NATO, OSCE și SUA: ‘Participați în mod direct la acest război. Nu doar cu furnizarea de armament, ci și cu pregătirea personalului – voi antrenați militari ucraineni pe teritoriul vostru’

1 December 2022 at 12:48
image

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a lansat o serie de atacuri dure la adresa Occidentului, NATO, OSCE şi SUA, dar nu l-a uitat nici pe papa Francisc.

Într-o conferinţă de presă desfăşurată joi la Moscova, Lavrov a susţinut că Statele Unite au creat din Ucraina o ameninţare existenţială la adresa Rusiei şi a acuzat totodată SUA şi NATO că sunt participante directe în războiul din Ucraina. Lavrov a insistat că SUA şi alianţa nord-atlantică sunt implicate în război pentru că furnizează arme Ucrainei şi oferă pregătire militară pe teritoriile lor.

Lavrov a acuzat totodată SUA că, „aşa cum au distrus OSCE”, încearcă acum să distrugă Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN).

Lavrov a justificat atacurile ruse asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, despre care Kievul şi Occidentul afirmă că reprezintă o crimă de război menită să facă să sufere populaţia civilă.

Noi dezactivăm instalaţiile energetice (în Ucraina) care vă permit (Occidentului) să pompeze arme letale în Ucraina şi să ucidă ruşi. Aşa că nu mai spuneţi că SUA şi NATO nu sunt participanţi la acest război – participaţi în mod direct. Nu doar cu furnizarea de armament, ci şi cu pregătirea personalului – voi antrenaţi militari (ucraineni) pe teritoriul vostru„, a acuzat Lavrov, potrivit Reuters.

El a insistat că Rusia nu a refuzat niciodată contacte cu SUA, dar că nu a auzit niciun fel de „idei de substanţă” din partea omologilor americani, consemnează Reuters.

Moscova este gata să asculte dacă cineva vrea să poarte negocieri cu privire la Ucraina, a spus Lavrov, care a calificat drept absurde acuzaţiile Ucrainei potrivit cărora Rusia doreşte negocieri pentru a câştiga timp să se regrupeze şi să-şi refacă forţele armate.

El a mai spus că Rusia ar fi dispusă să revină la masa negocierilor cu Occidentul dacă acesta îşi schimbă punctul de vedere cu privire la oportunitatea discutării propunerilor de securitate prezentate de Moscova în decembrie anul trecut.

Lavrov a mai declarat că în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) s-au acumulat mari probleme şi a acuzat Occidentul că dă cu piciorul şansei de a face din organismul de securitate european o punte reală cu Rusia după încheierea războiului rece.

Profitând de superioritatea numerică în această organizaţie, Occidentul a încercat de mulţi ani să o privatizeze, ca să spunem aşa. Sau poate este mai corect să spunem că încearcă să pună la cale o preluare a OSCE, să subjuge ultima platformă de dialog regional„, a acuzat Lavrov.

Lavrov a mai acuzat NATO că intensifică tensiunile lângă China într-un mod care presupune un risc pentru Rusia. „Marea Chinei de Sud devine acum una dintre acele regiuni căreia NATO nu îi este potrivnică, aşa cum a făcut cândva în Ucraina, pentru a escalada tensiunile. (…). Ştim cât de serios ia China astfel de provocări, ca să nu mai vorbim de Taiwan şi strâmtoarea Taiwan, şi înţelegem că jocul NATO cu focul în aceste regiuni implică ameninţări şi riscuri pentru Federaţia Rusă. Este la fel de aproape de ţărmurile şi mările noastre pe cât de aproape este de teritoriul chinez„, a spus el.

Lavrov a susţinut că din acest motiv Rusia îşi dezvoltă cooperarea militară cu China şi realizează exerciţii comune. „Faptul că membrii NATO sub conducerea SUA încearcă să creeze o situaţie explozivă acolo, după Europa, este foarte bine înţeles de toată lumea„, a afirmat şeful diplomaţiei ruse, care nu a adus nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale, dar a făcut aluzie la formarea alianţei AUKUS între SUA, Regatul Unit şi Australia.

El a mai acuzat NATO că încearcă să târască India în ceea ce a numit o alianţă antirusă şi antichineză, într-un moment în care, în opinia sa, Occidentul încearcă să elimine influenţa rusă.

În fine, Lavrov a lansat un atac şi împotriva papei Francisc, calificând recentele comentarii ale suveranului pontif despre Ucraina ca fiind „necreştineşti” şi greu de înţeles.

Într-un interviu cu revista iezuită America, papa Francisc a vorbit despre ceea ce el a numit cruzimea forţelor ruse în Ucraina. „În general, poate că cei mai cruzi sunt cei din Rusia, dar care nu sunt de tradiţie rusă, precum cecenii, buriaţii şi aşa mai departe. Cu siguranţă, cel care a invadat este statul rus. Acest lucru este foarte clar„, a declarat papa Francisc.

El a împărţit două popoare ale Federaţiei Ruse într-o categorie de la care te poţi aştepta la cruzime”, a acuzat Lavrov, a cărui ţară a invadat Ucraina la 24 februarie, conform agerpres.ro.

articolul original.

Alina Gorghiu, al doilea om în stat, mesaj de Ziua Națională: ‘Mulțumesc, România, pentru că ai oameni cu tradiții frumoase pe care le păstrează cu încăpățânare’

1 December 2022 at 12:15
image

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a transmis de Ziua Naţională un mesaj în care mulţumeşte românilor pentru tradiţiile pe care le păstrează, dar şi pentru portul popular purtat cu mândrie.

Mulţumesc, România, pentru că ai oameni cu tradiţii frumoase pe care le păstrează cu încăpăţânare, cu un port popular pe care îl purtăm mândri, că avem un drum senzaţional prin munţi, ca Transfăgărăşanul, magiun de Topoloveni gustos, pentru că există pe Argeş în jos, pe un mal frumos, la Curtea de Argeş, un loc de mănăstire unde se odihnesc toţi regii României. Îţi mulţumesc pentru că aici, lângă familia mea, mă simt eu„, a afirmat Alina Gorghiu, potrivit agerpres.ro.

articolul original.

Guvernul german vrea mai mulți străini din afara UE în țară: ‘Trebuie să atragem lucrători specializați și să acceptăm imigrația. Vrem să ne unim forțele pentru ca oamenii să vrea să vină la noi’

1 December 2022 at 10:17
image

Guvernul german a aprobat un cadru legislativ pentru instituirea unui sistem pe puncte, inspirat de modelul canadian, pentru a atrage forţă de muncă din afara Uniunii Europene (UE), pe o piaţă confruntată cu deficit de mână de lucru.

Conform documentului publicat după şedinţa de guvern, cetăţenii din afara Uniunii Europene ce dispun de un ‘bun potenţial’ trebuie să poată sta în Germania pentru a căuta un loc de muncă.

Un cetăţean străin care vorbeşte germana, are experienţă în meserii cu deficit de forţă de muncă – în domeniul medical, dar şi în gastronomie sau IT, spre exemplu – ar trebui să poată locui în Germania timp de până la un an pentru a căuta de lucru şi a fi angajat de probă, transmit AFP şi Reuters.

Trebuie să atragem lucrători specializaţi şi să acceptăm imigraţia‘, a subliniat ministrul muncii, Hubertus Heil.

Ministerul său se va ocupa de elaborarea noii ‘legi pentru imigraţia de forţă de muncă specializată‘, ce va fi prezentată în lunile următoare.

Germania, cea mai mare economie europeană, se confruntă, ca şi multe alte ţări occidentale, cu un deficit de lucrători în anumite sectoare.

În plus, îmbătrânirea demografică îi ameninţă potenţialul de creştere în anii ce vin, consideră experţii.

Berlinul vrea de asemenea să atragă străini să vină la studii în Germania. ‘Vrem să ne unim forţele pentru ca oamenii să vrea să vină la noi ca să trăiască şi muncească‘, a declarat secretarul de stat pentru migraţie şi integrare, Reem Alabali-Radovan.

Patronatul german a salutat acest proiect de reformă. ‘Din punctul de vedere al companiilor, acesta este drumul ce trebuie urmat’, a afirmat Achim Dercks, director adjunct al Federaţiei germane a camerelor de comerţ şi industrie (DIHK), informează agerpres.ro.

articolul original.

Marcel Ciolacu: ‘Generația actuală a luat o țară distrusă de comunism și a dus-o în UE și NATO. Avem o șansă extraordinară să îndeplinim total visul european și să aderăm la spațiul Schengen’

1 December 2022 at 09:53
image

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat în mesajul transmis de Ziua Naţională că ”avem o şansă extraordinară să îndeplinim total visul european şi să aderăm la Schengen”.

Speranța acestei națiuni stă în copiii săi! Delia, un copil minunat de 10 ani, mi-a dăruit astăzi o broșă tricoloră cu România făcută de mânuțele ei.

O voi purta astăzi cu mare mândrie cu gândul la energia acestei generații care va duce România acolo unde merită și îi este locul. La fel cum acum 104 ani, generația de atunci a înțeles că doar prin unitate putem să ne îndeplinim visul de a trăi cu toții într-o singură țară.

Generația actuală a luat o țară distrusă de comunism și a dus-o în Uniunea Europeană și NATO. Avem o șansă extraordinară să îndeplinim total visul european și să aderăm la spațiul Schengen. Depinde doar de noi!

Pentru Delia, pentru toți copiii acestei națiuni, trebuie și noi să stăm uniți și să trecem peste toate provocările la care suntem supuși de un război ilegal chiar la granițele noastre și de toate crizele suprapuse pe care le-a cauzat.

Avem această datorie, pentru ca viitoarea generație să poată construi pe o fundație mult mai solidă !

La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a scris Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

articolul original.

Ucraina se pregătește de o ‘ploaie de rachete’ rusești. Servicul de informații militar ucrainean: ‘Rachetele au fost construite anul acesta.Asta înseamnă că merg direct de la linia de asamblare pe câmpul de luptă’

1 December 2022 at 09:25
image

Armata rusă ia o „pauză de la rachete” după atacurile grele din ultimele săptămâni, afirmă forţele armate ucrainene, adăugând că Moscova foloseşte acest răgaz pentru a pregăti în continuare atacuri pe scară largă.

Vadim Skibizki, reprezentant al serviciului de informaţii militare ucrainean, a declarat că armata rusă verifică în acest moment ce ţinte ar trebui atacate şi evaluează impactul atacurilor anterioare. În plus, noi rachete sunt pregătite pentru desfăşurare şi acest lucru necesită timp, a spus Skibizki. Deoarece Rusia a consumat o mare parte din rachetele pentru luptă, sunt scoase din depozit şi recondiţionate proiectile construite în epoca sovietică, a spus el. Multe dintre aceste arme vechi fie nu au reuşit să îşi atingă ţinta, fie au explodat pe traiectorie înainte de a atinge ţinta, a spus el, transmite dpa.

Cu toate acestea, Rusia foloseşte şi rachete moderne din rezerva sa strategică.”Din fragmente şi resturi putem spune că rachetele au fost construite anul acesta”.”Asta înseamnă că merg direct de la linia de asamblare pe câmpul de luptă„, a spus Skibizki.

Chiar dacă producţia a scăzut semnificativ în comparaţie cu perioada de dinaintea declanşării războiului, Rusia construieşte încă suficiente rachete de croazieră şi arme pentru a fi folosite împotriva Ucrainei, ocolind sancţiunile, a spus oficialul militar ucrainean, conform agerpres.ro.

articolul original.

Nicolae Ciucă: ‘Să fim mândri că suntem români. Odată cu Marea Unire, poporul român și-a câștigat dreptul la autodeterminare, un act de dreptate bine-venit al istoriei noastre’

1 December 2022 at 08:50
image

Să arătăm că 1 Decembrie este, cu adevărat, ziua unităţii noastre, o zi a tuturor celor a căror inimă tresaltă în faţa tricolorului, transmite prim-ministrul Nicolae Ciucă, într-un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României.

„La 104 ani de la Marea Unire, ne găsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre: un război în desfăşurare la graniţa de Est şi un obiectiv naţional către care ne canalizăm toată energia, aderarea la Spaţiul Schengen. Şi acum, ca şi la încheierea Primului Război Mondial, principalele subiecte pe agenda naţională sunt siguranţa, stabilitatea şi modernizarea României. Faţă de 1918, acum avem de partea noastră fonduri europene pentru reforme şi dezvoltare, precum şi protecţia oferită de NATO, cea mai puternică alianţă militară din istorie”, a scris premierul, joi, pe pagina sa de Facebook.

El spune că „avem astăzi datoria de a depăşi orice diferenţe de suprafaţă şi a ne concentra eforturile pe atingerea obiectivelor de interes naţional, pe bunăstarea oamenilor, pe ziua de mâine”.

„Este sărbătoarea unităţii poporului şi a statului român, moştenire de preţ a întregii naţiuni române. Astăzi, se împlinesc 104 ani de la cel mai important moment al istoriei noastre ca naţiune, când, la Adunarea Naţională de la Alba Iulia, reprezentanţii tuturor provinciilor istorice româneşti au decis în unanimitate Marea Unire necondiţionată şi pentru totdeauna cu Regatul României. Acel moment memorabil născut printr-o puternică mobilizare politică şi socială a înaintaşilor noştri, care au dus la împlinire visul de unitate naţională, reprezintă şi fundamentul României în care trăim generaţiile de astăzi”, afirmă şeful Executivului, în mesajul transmis de Ziua Naţională.

Potrivit acestuia, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a venit firesc după multe alte evoluţii esenţiale pentru întregirea naţiunii române: opera marilor cărturari ai Şcolii Ardelene, mişcarea de eliberare de sub domniile fanariote, efervescenţa mişcărilor revoluţionare din 1848, curajul celor două Principate Române de a se uni într-un singur stat la 24 ianuarie 1859, câştigarea independenţei în 1877 şi, cel mai important, jertfa de sânge a poporului român care şi-a câştigat dreptul la autodeterminare în Primul Război Mondial.

”Odată cu Marea Unire, poporul român şi-a câştigat dreptul la autodeterminare, un act de dreptate bine-venit al istoriei noastre. Tot ce a făurit bun România modernă a făurit prin unitatea de voinţă, când poporul şi elitele sale au avut împreună un obiectiv naţional major. Poporul, teritoriul şi suveranitatea au rămas de atunci pilonii de bază ai statului român. Oricât de grele au fost încercările istoriei, poporul român a rezistat şi s-a dezvoltat, prin unitate. Împreună, românii şi-au apărat teritoriul şi suveranitatea. Împreună au alungat regimurile totalitare care ne-au întunecat istoria timp de jumătate de secol. Ne bucurăm astăzi de statutul de membru al Uniunii Europene, aliat respectat şi de încredere al NATO şi de parteneriate strategice cu alte state care împărtăşesc valorile democraţiei şi statului de drept”, subliniază Ciucă, în mesaj.

Este minunată emoţia pe care o trezesc în noi reuşitele oricărui român şi reuşitele noastre ca naţiune – mai spune şeful Executivului.

”Să fim mândri că suntem români cred că poate reprezenta un obiectiv de suflet al tuturor şi putem reuşi acest lucru susţinând eficienţa instituţională, dezvoltarea economiei şi a nivelului de trai, pentru ca toţi românii să se simtă bine acasă, într-o Românie ferm ancorată pe axa de dezvoltare occidentală. Cu gândul la exemplul de unitate al înaintaşilor noştri, pe care îi cinstim pentru grija pe care au avut-o pentru viitorul naţiunii, am încredere că putem continua ceea ce ei au început şi să facem faţă cu bine provocărilor actuale. La Mulţi Ani, România! La Mulţi Ani, tuturor românilor, din ţară şi din afara graniţelor!”, şi-a încheiat Ciucă mesajul de Ziua României, conform agerpres.ro.

articolul original.
❌