ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 1 February 2023Bitpress

Dacia pregătește un nou SUV, ceva mai mic decât Duster

1 February 2023 at 06:52

Dacia ar urma să dezvolte în perioada următoare un SUV urban mai mic decât Duster (4,40 metri), dar mai mare decât Spring (3,73 metri) care s-a încadra în segmentul B al vehiculelor de agrement, o piață în creștere foarte puternică în Europa.

Plasat între Spring și Duster, noul SUV de la Dacia va avea un format destul de comparabil cu cel al unui Jeep Avenger (4,08 metri). Conform L’Automobile Magazin, modelul va adopta cel puțin tehnologia hibridă care tocmai echipează și break-ul Dacia Jogger cu 7 locuri. Este vorba de un sistem propulsor cu o putere totală de 140 CP de care va beneficia și Dacia Duster 3. Nu este nici varianta în care s-ar putea opta și pentru un vehicul total electric. În ambele cazuri, trenul de rulare și un număr important de componente mecanice sunt identice, astfel încât trecerea de la hibrid la electric să fie cât mai flexibilă și ieftină. Dacia își va orienta alegerea în funcție de evoluția pieței și mai ales de constrângerile bugetare.

kissfm
SmartBill

SPAȚIU PUBLICITAR

SPAȚIU PUBLICITAR

Conform unor surse, modelul „mini” Duster sau „maxi” Spring nu va fi, totuși, lansat înainte de 2026, pentru că, între timp, grupul Renault va avea alte priorități. În urma modelelor R5 și 4L, asamblate în nordul Franței, respectiv în Douai și Maubeuge, este așteptat în 2025 un Nissan Micra electric, fabricat tot în Franța.

articolul original.
Ieri — 31 January 2023Bitpress

Mioveni: Elevii Școlii George Topîrceanu, activități tematice de ”Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli”

30 January 2023 at 21:16

30 ianuarie a fost declarată ”Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli”, în anul 1964 de poetul spaniol Llorenç Vidal Vidal. Mai este cunoscută și ca Ziua Internațională a Nonviolenței și Păcii. Este o inițiativă mondială, independentă, liberă și nonguvernamentală, ce dorește sensibilizarea oamenilor cu privire la violența din școli.

Aproape fiecare dintre noi am fost victimele sau martorii unor acte de violență în școli, fie că veneau de la colegi, fie că veneau de la cadrele didactice, care erau puse pe o poziție de forță în raport cu elevul de mentalitatea sistemului comunist și chiar de tradiția populară, conform căreia ”Bătaia e ruptă din Rai”

kissfm

SPAȚIU PUBLICITAR

Din fericire, acum putem spune liberi că educația nu poate fi insuflată prin violență și că violența îl desfigurează, ca ființă umană, în primul rând pe agresor.

Indiferent că este vorba despre pedepse corporale, intimidare verbală sau fizică, hărțuire, violența în școli este, din păcate, prezentă încă în viața cotidiană a elevilor.

Un termen la modă care definește ceea ce unii consideră a fi un comportament ”mișto”, este ”bullying”, în fapt un comportament ostil, de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire, cel mai des a celor aflați într-un raport de inferioritate, mai mici sau mai slabi. O fac elevii dintotdeauna, dar de multe ori chiar și profesorii, unii chiar fără să-și dea seama. Mai nou, se vorbește și despre cyberbullying, adică bullying-ul făcut prin intermediul tehnologiei, cel mai des pe rețele sociale.

Conform datelor UNICEF, România este pe locul I în Europa la numărul de elevi cu vârsta între 11 și 15 ani care agresează alți colegi.

Încet, încet, evoluția educațională aduce și la noi programe de conștientizare, de prevenire și de stopare a acestui fenomen.

Elevii și cadrele didactice din Școala Gimnazială George Topîrceanu Mioveni au avut activități tematice de ”Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli”, prin care au promovat toleranța, empatia, armonia și respectul față de orice persoană.

Cofetaria Picadilly

SPAȚIU PUBLICITAR

Pe principiul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” au organizat ateliere canalizându-și emoțiile în scopuri creative, materializate în mesaje împotriva violenței și a bullying-ului.

Inedit a fost și un articol realizat de elevele Nodescu Miruna din clasa 7C si Cica Stefania 6A, membre în Consiliul Elevilor școlii George Topîrceanu, care au documentat subiectul violenței în școli și au intervievat psihologul Dinescu Mihaela și polițistul de proximitate, Claudiu Buică.

Pe aceeași temă, topîrcenii au avut, la Centrul Cultural Mioveni, alături de elevii celorlalte școli din Mioveni, o întâlnire interactivă cu reprezentanți ai Primăriei, Poliției Naționale, Jandarmeriei, Poliției Locale ai Inspectoratului Școlar Județean.

Filmele educative și exemplele concrete prezentate au demonstrat că violența și comportamentul agresiv nu aduc nimic bun.

Cofetaria Picadilly

SPAȚIU PUBLICITAR

Citește și Nicolae Dică le-a vorbit elevilor din Mioveni, de Ziua Internațională a NONVIOLENȚEI în școli

articolul original.

Doi revoluționari bucureșteni au declarat în instanță că nu l-au văzut pe fostul deputat Cătălin Rădulescu la Revoluție

31 January 2023 at 06:39

Romeo Raicu, unul dintre liderii „Baricadei de la Inter”, și Radu Silaghi, cel care i-a ținut în stradă pe bucureșteni în 21 decembrie 1989 după ce le-a relatat despre masacrul de la Timișoara, au declarat luni, 30 ianuarie, în fața instanței, că nu l-au văzut pe Cătălin Rădulescu la Revoluție. Audierea celor doi a avut loc în procesul în care fostul deputat PSD, zis „Mitralieră”, este judecat pentru fals în declarații în legătură cu obținerea certificatului de „revoluționar cu rol determinant”.

Fostul deputat PSD s-a prezentat în instanță, luni, pentru al treilea termen de judecată pe fond în dosarul în care a fost deferit justiției alături de Adrian Sanda, fost șef al Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist și alte două persoane, membri ai Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant (Corina Denisa Tănase și Cristina Valentina Chechi). Miza procesului este modul în care „Mitralieră” a obținut, în 2016, certificatul de „luptător cu rol determinant” în baza căruia a beneficiat ilegal de 165.640 de lei. Primul care a fost audiat ca martor a fost Romeo Raicu, luptător cu rol determinant la Revoluție, printre altele pentru participarea la Baricada din fața hotelului Intercontinental. Ulterior a depus mărturie și Radu Silaghi.

Cofetaria Picadilly

SPAȚIU PUBLICITAR

Pe data de 20 decembrie 2021, fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că ar fi obținut ilegal titlul de luptător cu rol determinant în Revoluţia din 1989. Rădulescu este acuzat de procurori de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată, pentru că ar fi primit titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”, deşi nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, potrivit unui comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2016, inculpații Sanda, Tănase și Cechi ar fi admis cererea de acordare a titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” formulată de Rădulescu, deși acesta nu a desfășurat activități revoluționare într-o localitate în care, în urma acțiunilor și confruntărilor cu forțele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute înainte de 22 decembrie 1989. Cei din comisie ar fi admis cererea lui Rădulescu și ar fi constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant doar pe baza a două declarații (din 2015 și 2016) în care acesta ar fi precizat aspecte neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea sa revoluționară în orașele Timișoara și București, în perioada 16-21 decembrie 1989.

Declarațiile lui Rădulescu ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la S.S.P.R., din care ar rezulta că inculpatul a desfășurat activitate revoluționară doar în orașul Pitești, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului, nicidecum în orașele Timișoara și București, rețin procurorii. În urma cestor demersuri, Rădulescu a primit, prin decret prezidențial, titlul de „Luptător cu Rol Determinant” și a obținut astfel o indemnizație de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar (în total 165.640 lei), începând cu data de 01.01.2015 până în octombrie 2021, potrivit DNA.

articolul original.

Nicolae Dică le-a vorbit elevilor din Mioveni, de Ziua Internațională a NONVIOLENȚEI în școli

30 January 2023 at 20:56

După ce a administrat două bătăi consecutive, Petrolului și Bătrânei Doamne, cu CS Mioveni, de la preluarea băncii echipei de fotbal, Nicolae Dică le-a vorbit elevilor din Mioveni despre… nonviolență.

Trecând peste gluma prin care vreau să marchez refresh-ul dat de Nicolae Dică jucătorilor Mioveniului, fostul fotbalist, actual antrenor, a avut astăzi un speech foarte natural și convingător la evenimentul găzduit de Centrul Cultural Mioveni, cu prilejul Zilei Internaționale a NONVIOLENȚEI în Școli.

kissfm

SPAȚIU PUBLICITAR

Elevii școlilor din Mioveni au fost invitați la o întâlnire tematică ce a vizat educarea copiilor și tinerilor în spiritul armoniei, solidaritatății, toleranței, nonviolenței și respectului pentru drepturile omului.

Invitarea lui Nicolae Dică la eveniment a fost o idee foarte bună a organizatorilor, pentru că popularitatea de care acesta se bucură i-a determinat  pe elevi să asculte cu atenție ce are de spus, iar atunci când câțiva dintre ei au părut să nu mai fie conectați la eveniment, Dică nu s-a sfiit să le atragă atenția, așa cum, probabil, face și cu elevii lui fotbaliști.

Pe lângă mesajele pentru nonviolență și empatie cu colegii și toți cei din jurul lor, invocând  licența Pro și orice altă calificare pentru orice profesie, Dică le-a explicat copiilor că e bine să învețe dacă vor să realizeze ceva în viață și să-și stabilească obiective pe care să le atingă.

Primarul Mioveniului a părut încântat să constate că noul antrenor al echipei de fotbal are verbul la el și că îi place să se facă ascultat, chiar și atunci când își îndeamnă elevii să nu bată pe nimeni…

Video – Nicolae Dică
Cofetaria Picadilly

SPAȚIU PUBLICITAR

image

În cadrul evenimentului au fost prezentate filme tematice care promovează nonviolența în mediul școlar. Reprezentanți ai Jandarmeriei și Poliției Naționale au venit cu exemple concrete de fapte pe care elevii trebuie să le evite.

Psihologul Liceului Teoretic Iulia Zamfirescu, George Nilă, a demonstrat că ”Bătaia nu e ruptă din Rai” vorbind despre modul în care violența din cadrul familiei se transferă în comportamentul copilului din mediul școlar și cum poate fi transformată în comportament empatic.

DRAXLMAIER.RO

SPAȚIU PUBLICITAR

Dumitru Tudosoiu, șeful ISJ Argeș, a încheiat seria discursurilor invocând bunele exemple ale antevorbitorilor cu precizarea că ”Cine a avut urechi de auzit, trebuie să fi auzit și cine are minte să pună în practică ce a auzit v-a avea de câștigat”. Inspectorul Șef a mai făcut trimitere la câteva exemple de violență consumate în mediul școlar argeșean și din Mioveni, cu observația că atunci când asistă la la fapte de violență între colegi, în loc să intervină pentru dezamorsarea conflictului, elevii filmează cu smartphone-ul ”ca să facă un TikTok”, o aplicație care prezintă multe exemple de violență sau bullying ca fiind ”cool” sau amuzante.

Evenimentul a fost organizat de Primăria orașului Mioveni în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, Inspectoratul de Jandarmi al Județului Argeș și Poliția Locală Mioveni

articolul original.
Before yesterdayBitpress

Mai mulți bani pentru primarii și viceprimarii care semnează contracte pe fonduri europene

30 January 2023 at 11:47

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat luni, într-o intervenţie la Digi24, că ministerul său a propus majorarea sporurilor primarilor şi viceprimarilor care semnează contracte pe fonduri europene, la 50%, el precizând că a socotit că este nevoie de această uniformizare a procentului, ca să stimuleze autorităţile locale în atragerea de bani europeni, ţinând cont că sunt peste 80 de miliarde de euro pe care România trebuie să îi absoarbă.

„Noi, Ministerul Fondurilor Europene am avut această iniţiativă, pentru că era nefiresc ca subordonaţii care lucrează în structurile ce implementează fonduri europene să aibă 50% sporul din fonduri iar cei care îşi asumă întreaga responsabilitate şi gestionează proiectele europene, să aibă 25%, aceştia fiind primarii şi preşedinţii de CJ”, a spus ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene. Marcel Boloş a arătat că majoritatea proiectelor sunt derulate de autorităţile locale. „Am socotit că este nevoie de această uniformizare a procentului, tocmai ca să stimulăm autorităţile locale în atragerea de bani europeni”, a afirmat el, adăugând că forţa de lucru umană calificată este o premisă esenţială pentru a atrage aceşti bani europeni.

Cofetaria Picadilly
SmartBill

SPAȚIU PUBLICITAR

SPAȚIU PUBLICITAR

Compost SEDC

SPAȚIU PUBLICITAR

„Sunt peste 80 de miliarde de euro pe care trebuie să îi absorbim, iar fără resursă umană şi fără instrumentele de motivare corespunzătoare nu avem la dispoziţie toate instrumentele necesare pentru a accesa aceşti bani”, a mai spus Boloş. Ministrul a mai precizat că urmează modificarea cadrului legislativ naţional, a indicatorilor de performanţă în baza cărora se acordă acest spor. „Până acum era numărul de proiecte, şi aveam sporul ca limită maximă de 25%, şi urmează să ajustăm aceşti indicatori de performanţă tocmai pentru a stimula în continuare autorităţile locale să atragă banii europeni şi greul este pe umerii administraţiilor locale şi cred eu că pe ei trebuie să îşi stimulăm în mod corespunzător pentru a putea dezvolta localităţile şi să atragă aceşti bani pe care îi avem la dispoziţie”, a declarat Boloş, arătând că este vorba de numărul de proiecte contractate.

articolul original.

CSM Tg Jiu confirmă și la Mioveni rezultatele bune din turul Ligii Florilor

29 January 2023 at 21:33

Așteptat cu mare speranță și dorință de revanșă la Mioveni, primul joc al returului Ligii Florilor, cu CSM Tg Jiu a pus o presiune prea mare pe handbalistele antrenate de Robert Licu, care nu au avut clarviziune și inspirație, făcând un joc mai slab decât în fața altor echipe cu pretenții mai mari decât trupa gorjeană.

Interesul pentru acest joc a fost mare, publicul umplând tribunele Sălii Sporturilor Mioveni.

DRAXLMAIER.RO

SPAȚIU PUBLICITAR

arges-sport.ro

SPAȚIU PUBLICITAR

Elevii Școlii George Topîrceanu au transferat simbolistica Zilei Unirii spre echipa de handbal, pe care au venit să o susțină în proiectul școlar ”Mica Unire în jurul echipei noastre”.

Îmbrăcați în costume naționale, elevi și părinți s-au prins în hora unirii în holul Sălii Sporturilor, după care și-au intrat în rolul de suporteri, în tribună.

Înainte de începerea meciului, un steag tricolor a traversat tribuna topîrcenilor în sus și în jos, după care au fost fluturate cartoanele cu mesajul de susținere al Daciei Mioveni.

DRAXLMAIER.RO

SPAȚIU PUBLICITAR

kissfm

SPAȚIU PUBLICITAR

A fost distractiv pentru elevi să petreacă împreună, din nou, timpul liber la un meci de handbal, uitând pentru aproape două ore de smartphonuri și calculatoare, într-o atmosferă încinsă de patimile sportivelor din teren.

Cu 15 puncte adunate în tur de la Dacia, Cisnădie, Craiova, Minaur Baia Mare și Galați, echipa antrenată de Liviu Andrieș a abordat mai destinsă întâlnirea cu Mioveniul, cocoțată fiind pe locul 8 în clasament, loc pe care avea să rămână și după această întâlnire.

Dacia a pierdut pe mâna ei jocul.

După un început mai bun, când se putea distanța la 3 goluri, dar nu a făcut-o, Dacia a cedat, ușor ușor, inițiativa, angajându-se, din cauza propriilor erori, într-o istovitoare cursă de urmărire, care avea să marcheze toată întâlnirea, dar fără succes pentru handbalsitele Mioveniului.

Pauza a găsit oaspeții în avantaj, scor 11-12.

Topîrcenii au organizat o tombolă cu premii.  Câștigătorii au primit tricoul de joc al Daciei Mioveni, mingi de handbal și eșarfe, toate cu semnăturile handbalistelor. Premiile au fost înmânate de viceprimarul Mioveniului, Ciprian Țurlea.

Repriza secundă a început foarte rău pentru Dacia, care s-a văzut condusă la diferență din ce în ce mai mare 20-26 min 57.

S-a încheiat 23-27 și Dacia rămâne pe același loc în clasament, 11, cu cele 10 puncte care o țin peste Zalău, Slatina și Galați.

Per ansamblu, Tg Jiu a decriptat traseele din atacul Daciei, blocând eficient și greșind mai puțin la finalizare. Cu mai puțină precipitare și cu mai multă determinare, handbalistele Mioveniului ar fi putut scoate altceva din acest meci, pe care și l-au făcut singure greu.

În următoarea etapă Dacia joacă la Măgura Cisnădie, o echipă care nu a mers deloc bine în tur, strângând 13 puncte, cu 3 mai mult decât Dacia. În ultima etapă a turului, Cisnădie a pierdut la Gloria Bistrița, scor 36-29 (18-16).

În meciul tur de la Mioveni, Măgura a învins Dacia, scor, 17-21, într-un meci care a fragmentat tactic schemele de joc, în perioada în care arbitrii decideau suveran câștigătoarele în Liga Florilor. După scandalurile din meciurile cu Zalău și Craiova, în care Dacia a fost furată ca în codru, pierzând puncte cu care acum ar fi stat liniștită în clasament, arbitrii par că s-au mai cumințit, dar răul rămâne făcut pentru Dacia Mioveni, pe care nu o încălzește cu nimic că niște ne-cavaleri ai fluierului au fost suspendați 8 prețioase etape… C-așa-i în handbal! La noi…

Ca de obicei, la finalul întâlnirii handbalistele Daciei au salutat galeria, au bătut palma cu suporterii mici și mari și au dat autografe. Pentru că de-aia e ”Mica Unire în jurul echipei”, fie vreme bună, fie vreme rea…

Ralucăi Nicolae i s-a cântat ”Mulți ani trăiască!” și a plâns de fericire pentru urare și de necaz pentru înfrângere.

DACIA MIOVENI – CSM TÂRGU JIU 23-27 (11-12) Arbitri: Theodor Șerbu / Andrei Vasilescu

CS Dacia Mioveni: Mîrcă-Olariu, Ion – Constantinescu 11, Cîrjan 3, Lazăr 2, Krsnik 2, Georgescu 1, Beșleagă 1, M. Ilie 1, Milic 1, Nicolae 1, Nițu, Vizuete, Simion, Sărățeanu, Darie. Antrenor: Robert Licu.

CSM Tg. Jiu: Dzhukeva, Popovici – Ciolan 6, Pușcaș 5, Gavrilă 5, Zinatullina 4, Bucă 3, F. Ilie 2, Chiricuță 1, Chiriță, Trică, Coteț, Pal, Pavlovic, Klimek. Antrenori: Liviu Andrieș, Andrei Enache.

Evoluția scorului: 3-3 (min. 7), 6-6 (min. 14), 7-9 (min. 21), 11-12 (pauză), 13-15 (min. 37), 14-19 (min. 44), 17-23 (min. 50), 20-25 (min. 55), 23-27 (final).

Aruncări de la 7 metri (transformate): 3 (3) – 1 (1).

Eliminări de 2 minute: 8-6.

Declarații Robert Licu

image

Declarații Liviu Andrieș – antrenor CSM Tg Jiu

image

Declarații Raluca Nicolae

image

Declarații Florența Ilie – CSM Tg Jiu

image

Alte rezultate de astăzi:

MINAUR BAIA MARE – SCM UNIVERSITATEA CRAIOVA 36-25 (19-13)

GLORIA BISTRIȚA-NĂSĂUD – HC ZALĂU 32-25 (17-13)

Clasament Liga Florilor 29 ianuarie 2023

articolul original.

Pictura pe panză, soluția eficientă pentru reducerea stresului

29 January 2023 at 11:16

Pictura reprezinta cel mai frumos mod de a-ti exprima sentimentele trairile si aspiratiile intr-un mod artistic, transpunand pe o panza culori vibrante ce pot reprezenta adevarate opere de arta, daca nu pentru intreaga omenire, cel putin pentru tine poate fi definitorie, aceasta are avantajul de a creste concentrarea si viziunea asupra lucrurilor.

Este si un mod eficient pentru a reduce stresul prin pictura, indicat ca atunci cand sarcinile zilnice devin din ce in ce mai multe sa reusesti sa evadezi din cotidian si sa te indrepti spre activitati relaxante unde iti poti valorifica timpul liber creativ uitand totodata de activitatile ce pot provoca disconfort, acest lucru te va ajuta sa progresezi pe toate planurile.

Cofetaria Picadilly

SPAȚIU PUBLICITAR

Fie ca este vorba de o activitate de moment sau de a lucra profesionist este necesar sa dispui de materialele pentru pictura necesare, iar acestea pot fi intr-un numar mai mic sau mai mare in functie de inclinatiile dvs. Daca luati aceasta activitate in serios o varietate mare de culori va va ajuta in majoritatea proiectelor, iar suportul pe care il alegeti este unul esential si va marca parcursul pe care il veti avea.

Campare Faget Mioveni

SPAȚIU PUBLICITAR

In functie de ce criterii se alege panza pentru pictura ?

Contrastul pe care il dati lucrarilor dvs poate alege influenta decizia, majoritatea picturilor sunt efectuate pe panza obijnuita, adica cea alba din bumbac, acoperita cu multiple straturi de grund pentru a creea mediul propice, iar pe acesta combinatia de culori poate sa difere foarte mult, de la cele mai inchise spre cele foarte deschise.

O alegere foarte populara in ultima perioada o reprezinta panza pictura neagra datorita faptului ca aceasta este favorabila pentru a iesii mai usor in evidenta contrastul intre culori si nu este necesar crearea unui fundal inchis, iar cele mai populare nuante ce sunt folosite pentru aceasta sunt reprezentate de cele metalice sau fluorescente.

Campare Faget Mioveni

SPAȚIU PUBLICITAR

Acesta este un tip de arta moderna ce imbina mai multe stiluri pentru a reprezenta peisaje sau portrete de exemplu apusurile de soare pot fi reprezentate pe acest material, galbenul si portocaliul pot iesii mai usor in evidenta prin mixarea de culoare intr-un mod armonios si nu este necesara o incarcare suplimentara si ineficienta cu alta compozitie.

kissfm

SPAȚIU PUBLICITAR

Folosirea de panza neagra pe sasiu ajuta si la reducerea costurilor cu articolele conexe pe care urmeaza sa le folositi pentru crearea fundalurilor, iar dintre acestea cele mai costisitoare sunt vopselurile, in functie de dimensiunile panzelor pe care lucrati cantitatea de culoare ce necesita sa fie utilizata poate reprezenta o cheltuiala semnificativa.

Panzele nu sunt doar cele clasice pe care le cunoastem cu totii, dreptunghiulare sau patrate, acestea pot avea si alte forme, precum cele ovale sau rotunde, acestea sunt asezate tot pe un suport de lemn, compus din doua straturi pentru o mai buna stabilitate, in general sunt utilizate pentru portrete sau folosite cu diferite elemente pentru a crea obiecte decorative.

Cum poti realiza o ilustratie

Mai intai de toate se creioneaza potretul pentru a definii liniile si caracteristicile ce trebuiesc scoase in evidenta, pregatirea nuantelor este deasemenea foarte importanta in finalizarea cu succes al proiectului.

Culorile definesc si semneaza in acelasi timp panza pe care lucrati, pentru ten este indicat sa folositi galben si rosu, iar albul va fi adaugat ca legatura, amestecul este important sa fie efectuat pana la omogenizarea acestora, in cazul in care este necesar puteti ajusta nuanta adaugand una din culori pentru un efect ce este multumitor, tineti cont si de faptul ca dupa uscare vopselurile isi pot pierde din intensitate fata de formula initiala.

Cu cat adaugati straturi mai multe pe o anumita portiune cu atat va fi mai pronuntata, iar acesta este necesar mai ales atunci cand lucrati la detalii precum barbie, buze sau nas, pentru retusuri este indicat sa utilizati doar culorile ce au fost pregatite anterior daca este vorba de o combinatie de nuante, va ajuta sa nu existe diferente pe opera creata.

DRAXLMAIER.RO

SPAȚIU PUBLICITAR

O panza pictura de calitate este una confectionata fie din in ori din bumbac, prima variante fiind foarte scumpa este intalnita mai rar, iar a doua este una din cele mai comune, avad caracteristici deosebite in ceea ce priveste rezistenta si longevitatea, in conditii de folosire si pastrare controlate la temperaturi optime.

Indiferent de culoare fie ca este o panza neagra sau una alba ambele sunt pregatite special in procesul de fabricare cu grund pentru o priza a vopselurilor mai mare, astfel alegerea dumneavoastra trebuie facuta doar in functie de fundalul de lucru pe care il preferati.

articolul original.

CS Mioveni leagă a doua victorie în Superligă de la sosirea lui Nicolae Dică

28 January 2023 at 18:05

Aflată în zona suferinței din Superligă, CS Mioveni a primit un refresh ce pare consistent și în teren, nu doar pe hârtie, după venirea lui Nicolae Dică pe banca tehnică și aducerea unor noi jucători, reușins să lege două victorii consecutive, una acasă cu Petrolul și astăzi în deplasare la UTA Arad.

”Bătrâna Doamnă” a intrat în meci cu o serie negativă de de 12 partide fără victorie și avea să o pună și pe cea de a 13-a la statistică.

DRAXLMAIER.RO

SPAȚIU PUBLICITAR

CS Mioveni a deschis scorul repede, în minutul 9, când belgianul Benchaib a expediat o minge de la 20 de metri, deviat ușor de Benga, a intrat în ațele porții. 0-1!

arges-sport.ro

SPAȚIU PUBLICITAR

Chiar când UTA încerca să mențină presiunea pe echipa lui Dică, pe o contră,Hoxhallari l-a faultat pe Sno și arbitrul a dictat lovitura de la 11 metri.

Benchaib a marcat al doilea său gol în acest meci (min 43) 0-2!

În repriza secundă UTA a redus din diferență prin Milosevic care a trimis tare în poartă de la opt metri.

Mioveniul rămâne la 5 puncte în urma arădenilor, dar își propun să-și joace puternic șansa de a se salva de la retrogradare.

Cofetaria Picadilly

SPAȚIU PUBLICITAR

UTA Arad: Fl. Iacob – Vukcevic (46 R. Benzar), Chindriș, Benga, Hoxhallari – Batha, Cascini (60 Barbosa) – R. Pop, Ubbink, Postolachi – Keseru (46 Milosevic). Rezerve neutilizate: Balauru – Erico, Dobrescu, Stahl, Anton, Marrone. Antrenor: Laszlo Balint.

Dacia Mioveni: Greab – Sno, Garutti, Scarlatache, Burnea – Panait (55 Lepistu), Lixandru – Antal (72 Diallo), Benchaib (72 Mboumbouni), Carnat (85 Rădescu) – B. Rusu (85 Buziuc). Rezerve neutilizate: Croitoru – I. Balaur, Toma, Coșereanu. Antrenor: Nicolae Dică.

articolul original.

Ce sunt spatiile de depozitare și cine le poate utiliza?

28 January 2023 at 07:01

Unitatile de depozitare au devenit din ce in ce mai populare in ultimii ani, pe masura ce tot mai multi oameni cauta modalitati de a-si dezordinea si de a-si organiza casele. Aceste unitati ofera o gama larga de beneficii, de la oferirea de spatiu suplimentar pentru articolele de uz casnic pana la protejarea bunurilor de valoare impotriva daunelor. In acest articol, vom explora cateva dintre beneficiile cheie ale utilizarii unei unitati de depozitare.

DRAXLMAIER.RO

SPAȚIU PUBLICITAR

Unul dintre cele mai evidente beneficii ale unei unitati de depozitare este ca ofera spatiu suplimentar pentru articolele de uz casnic. Indiferent daca reduceti, va mutati sau pur si simplu trebuie sa eliberati spatiu in casa dvs., o unitate de depozitare poate fi o solutie excelenta. Puteti depozita articole precum mobilier, decoratiuni sezoniere si chiar vehicule pentru care nu aveti loc in casa dvs. Acest lucru poate fi util in special daca sunteti in proces de mutare si aveti nevoie de un loc unde sa va depozitati bunurile in timp ce va aflati intre case.

Campare Faget Mioveni

SPAȚIU PUBLICITAR

Un alt avantaj al unitatilor de depozitare este ca va pot ajuta sa va protejati bunurile impotriva daunelor. Multe unitati de depozitare sunt climatizate, ceea ce inseamna ca sunt concepute pentru a mentine temperatura si umiditatea la un nivel constant. Acest lucru va poate ajuta sa va protejati articolele de daune cauzate de caldura sau frig extrem, precum si de umezeala si mucegai. In plus, multe facilitati au masuri de securitate in vigoare, cum ar fi camere de supraveghere si acces cu poarta, pentru a va proteja articolele impotriva furtului.

O unitate de depozitare poate fi, de asemenea, o solutie excelenta daca trebuie sa depozitezi articole pe care nu le folosesti frecvent. De exemplu, poate doriti sa depozitati decoratiuni de sarbatori sau articole vestimentare de sezon pe care nu le folositi pe tot parcursul anului. Acest lucru poate elibera spatiu in casa dvs. si poate facilita gasirea articolelor de care aveti nevoie atunci cand aveti nevoie de ele. In plus, o unitate de depozitare poate fi, de asemenea, o solutie excelenta pentru depozitarea articolelor care au valoare sentimentala, cum ar fi mostenirile de familie sau fotografiile, deoarece poate oferi un loc sigur si sigur pentru a le pastra.

Un alt avantaj al folosirii unei unitati de depozitare este ca va poate ajuta sa economisiti bani. Daca reduceti sau va mutati intr-o casa mai mica, o unitate de depozitare poate fi o solutie mai rentabila decat plata pentru o casa mai mare. In plus, daca depozitati articole pe care nu le folositi frecvent, puteti economisi bani inchiriind o unitate de depozitare mai mica, in loc sa platiti pentru o casa mai mare pentru a stoca aceste articole.

Compost SEDC

SPAȚIU PUBLICITAR

Un spatiu de depozitare inchiriat poate fi utilizat pentru depozitarea unei varietati de obiecte, cum ar fi mobilier, haine, echipamente sportive, echipamente de birou, documente si alte bunuri personale sau comerciale. Este important sa verificati cu furnizorul de depozitare inainte de a inchiria spatiul pentru a va asigura ca obiectele pe care doriti sa le depozitati sunt permise. Unele depozite pot avea restrictii privind depozitarea anumitor obiecte periculoase sau ilegale. Este, de asemenea, important sa va asigurati ca obiectele sunt protejate impotriva daunelor, cum ar fi umezeala sau mucegaiul, prin utilizarea unor cutii de depozitare adecvate sau prin acoperirea lor cu material de protectie.

Cofetaria Picadilly

SPAȚIU PUBLICITAR

Spatii de depozitare, perfecte pentru orice ocazie, gasim la cei de la boxe-depozitare.ro. Situata in Sectorul 6 din Bucuresti, firma lor le pune la dispozitie clietilor numeroase tipuri de boxe de depozitare, ce pot fi inchiriate atat pe termen scurt cat si pe termen lung, la care clientii au acces permanent si nivele de siguranta inalte.

Pentru a obtine inchirierea unui spatiu de depozitare, exista cateva criterii de selectare pe care trebuie sa le luati in considerare.

Hala industriala sau spatiul de depozitare trebuie sa se incadreze in clasa A sau in clasa B, oferind persoanelor interesate o vizibilitate buna si acccesibilitate auto, o suprafata mare inchiriabila, locuri de parcare suficiente pentru angajati si furnizori, posibilitatea de a intra cu masini de mare tonaj, lifturi si flexibilitate.

In general, locatorul solicita un depozit de garantie inainte de inceperea inchirierii spatiilor de depozitare. Acest depozit de garantie ii permite sa asigure executarea corecta a contractului de leasing. Pastrat de locator pe durata inchirierii, acesta se restituie chiriasului la iesirea din incinta.

Este important sa aveti in vedere si dimensiunea spatiului de depozitare necesar, si sa verificati daca aceasta ofera servicii aditionale cum ar fi depozitarea echipamentului de schi in sezonul cald sau depozitarea cauciucurilor in sezonul rece.

Ca o sugestiem este recomandat sa luati legatura cu mai multe companii de inchiriere a spatiilor de depozitare, sa comparati preturile si serviciile oferite si sa cititi cu atentie contractul inainte de a face o alegere. 

DRAXLMAIER.RO

SPAȚIU PUBLICITAR

In concluzie, unitatile de depozitare ofera o gama larga de beneficii, de la oferirea de spatiu suplimentar pentru articolele de uz casnic pana la protejarea bunurilor de valoare impotriva deteriorarii. Ele pot fi o solutie excelenta pentru cei care isi reduc dimensiunea, se muta sau pur si simplu au nevoie sa elibereze spatiu in casa lor. In plus, pot fi o solutie excelenta pentru depozitarea articolelor pe care nu le folositi frecvent si, de asemenea, va ajuta sa economisiti bani. Daca va ganditi sa utilizati o unitate de depozitare, asigurati-va ca ati cautat diferite facilitati si alegeti una care este controlata de clima si are masuri de securitate puternice.

articolul original.

Care sunt afectiunile coloanei vertebrale

28 January 2023 at 07:00

Afectiunile coloanei vertebrale sunt foarte comune si pot avea o varietate de cauze, inclusiv traumatisme, degenerare, inflamatie si boala. Ele pot afecta orice parte a coloanei vertebrale, inclusiv partea cervicala (gat), toracica (piept) si lombara (partea inferioara a spatelui).

DRAXLMAIER.RO

SPAȚIU PUBLICITAR

Coloana vertebrala este un sistem de oase cilindrice (vertebre) conectate intre ele, care formeaza un ax central al corpului. Aceasta este responsabila pentru sustinerea si protejarea maduvei spinarii, dar si pentru a permite miscarea si flexibilitatea corpului. Este compusa din 7 vertebre cervicale, 12 vertebre toracice si 5 vertebre lombare. Fiecare vertebra are un corp vertebral si doua procese spinale (unul superior si unul inferior). Discurile intervertebrale se afla intre vertebre si au rolul de a amortiza socurile si de a permite miscarile coloanei vertebrale.

Campare Faget Mioveni

SPAȚIU PUBLICITAR

Coloana vertebrala are si o serie de curburi naturale, care au rolul de a amortiza socurile si de a permite o distributie echilibrata a greutatii corpului. Aceste curburi sunt numite lordoza lombara (curbura inainte in zona lombara), cifoza toracica (curbura inainte in zona toracica) si lordoza cervicala (curbura inapoi in zona cervicala).

Problemele cu coloana vertebrala pot aparea atunci discurile se deterioreaza, articulatiile se inflameaza sau vertebrele coloanei vertebrale se modifica. Acestea pot duce la afectiuni cum ar fi hernia de disc, osteoartrita, scolioza, cifoza si spondiloza. Prevenirea problemelor cu coloana vertebrala poate include mentinerea unei greutati corporale sanatoase, evitarea pozitiilor statice prelungite, evitarea ridicarii greutatilor grele si practicarea de exercitii fizice regulate care intaresc muschii spatelui.

Este important sa se consulte un medic daca se suspecteaza o problema cu coloana vertebrala, deoarece acest lucru poate avea un impact semnificativ asupra calitatii vietii si poate duce la complicatii serioase daca nu este tratat corespunzator. Prin diagnosticarea si tratarea precoce, se poate preveni progresia afectiunilor si se poate ameliora simptomele.

Campare Faget Mioveni

SPAȚIU PUBLICITAR

Una dintre cele mai comune afectiuni ale coloanei vertebrale este hernia de disc. Aceasta se produce atunci cand discurile care amortizeaza vertebrele se deterioreaza si se umfla, ceea ce poate duce la compresia nervilor spinali. Simptomele herniei de disc pot include durere lombara, amorteala si slabiciune in picioare.

kissfm

SPAȚIU PUBLICITAR

Alte afectiuni ale coloanei vertebrale includ osteoartrita, care se caracterizeaza prin degenerarea cartilajului care protejeaza articulatiile coloanei vertebrale. Aceasta poate duce la durere si rigiditate. Spondiloza, care este o forma de artrita care afecteaza coloana vertebrala, poate duce la formarea de osteofite (crestere osoasa) si poate comprima nervii spinali.

Scolioza este o deviatie lateral a coloanei vertebrale si poate fi congenitala sau poate aparea in timpul dezvoltarii. Cifoza este o curburare anormala a coloanei vertebrale in zona toracica, care poate duce la durere si dificultate in respiratie. Lordoza este o curburare excesiva a coloanei vertebrale in zona lombara, care poate duce la durere si dificultate in mers.

O alta afectiune comuna a coloanei vertebrale este fractura vertebrala, care poate fi cauzata de traumatisme, cum ar fi caderile sau accidentele auto. Acestea pot duce la durere si slabiciune si pot avea un impact semnificativ asupra calitatii vietii.

In cele din urma, exista si afectiuni inflamatorii cum ar fi spondilita anchilozanta, care poate duce la inflamarea articulatiilor coloanei vertebrale si poate cauza durere si rigiditate.

Vom vorbi, mai pe larg, despre hernia de disc. Exista doua tipuri de hernie de disc: hernia de disc lombara (in zona inferioara a spatelui) si hernia de disc cervicala (in zona gatului). Hernia de disc lombara este cea mai comuna forma si poate cauza durere lombara, amorteala si slabiciune in picioare. Hernia de disc cervicala poate cauza durere in umar sau brat si poate afecta capacitatea de a misca gatul. Cauzele herniei de disc pot include inaintarea in varsta, care duce la degenerarea discurilor, lezarea sau traumatismul coloanei vertebrale, si obezitatea care poate creste presiunea asupra discurilor.

Simptomele herniei de disc pot varia in functie de gravitatea si pozitia herniei. In cazurile usoare, simptomele pot fi doar o durere usoara sau o amorteala. In cazurile severe, simptomele pot fi dureri intense, slabiciune musculara si chiar pierderea controlului vezicii sau a intestinului.

kissfm

SPAȚIU PUBLICITAR

Tratamentul pentru hernia de disc poate include terapie fizica, medicamente pentru a ameliora durerea si antiinflamatoare pentru a reduce inflamatia. In cazurile severe, poate fi necesara interventia chirurgicala pentru a elimina hernia de disc si a ameliora compresia asupra nervilor spinali.

Fizioterapia poate fi un tratament eficient pentru hernia de disc, deoarece poate ajuta la ameliorarea durerii si la imbunatatirea functiei coloanei vertebrale. Fizioterapeutul poate recomanda o serie de exercitii pentru a intari muschii din jurul coloanei vertebrale si a ameliora durerea.

Exercitiile recomandate pot include:

-Exercitii de intindere pentru a relaxa muschii tensionati;

-Exercitii de forta pentru a intari muschii spatelui si abdominali;

-Exercitii pentru a imbunatatii flexibilitatea coloanei vertebrale.

Fizioterapeutul poate, de asemenea, recomanda tehnici de masaj si mobilizare vertebrala pentru a ameliora durerea si pentru a imbunatatii mobilitatea coloanei vertebrale. Acestea pot ajuta la reducerea inflamatiei si la eliminarea durerii.

Terapia cu laser poate fi, de asemenea, utilizata pentru a ameliora durerea si inflamatia. Acest tip de terapie poate ajuta la stimularea fluxului sanguin si la accelerarea procesului de vindecare.

In cazul herniei de disc, fizioterapia poate fi utilizata in combinatie cu alte tratamente, cum ar fi medicamentele sau chirurgia pentru a obtine cele mai bune rezultate. Este important ca pacientul sa coopereze cu fizioterapeutul pentru a determina cel mai bun plan de tratament pentru nevoile sale individuale. Este important sa se mentioneze ca fizioterapia nu este recomandata in cazul herniilor de disc severe sau in cazul compresiunii nervilor spinali, in aceste cazuri tratamentul chirurgical poate fi singura optiune pentru a elimina hernia de disc si a ameliora compresia asupra nervilor spinali.

Este important sa consultam un medic daca suspectam o afectiune a coloanei vertebrale, deoarece acestea pot avea un impact semnificativ asupra calitatii vietii si pot duce la complicatii serioase daca nu sunt tratate corespunzator.

articolul original.

Competiția globală Holcim Awards premiază proiectele arhitecturale sustenabile

27 January 2023 at 14:49
  • Premii totale în valoare de 1.000.000 de dolari pentru design sustenabil, 200.000 de dolari pentru fiecare regiune
  • În peste 18 ani, 30.000 de proiecte înscrise, dintre care peste 250, din 130 de țări, recunoscute, premiate și susținute prin intermediul competiției
  • Grivița 53, proiectul primului teatru independent construit în ultimii 70 de ani, a primit premiul pentru regiunea Europa în 2017, deschizând astfel drumul și pentru alți creatori români ai unui viitor sustenabil

București, 26 ianuarie 2023 – Una dintre cele mai importante competiții globale de design sustenabil, Holcim Awards, revine în 2023, oferind arhitecților, constructorilor, inginerilor, planificatorilor urbani, proiectanților și specialiștilor din alte domenii conexe, inclusiv studenților la facultățile de profil, șansa de a câștiga premii totale de 1.000.000 de dolari. 

DRAXLMAIER.RO

SPAȚIU PUBLICITAR

Înscrierea la Holcim Awards

Campare Faget Mioveni

SPAȚIU PUBLICITAR

Înscrierile se pot face din 6 februarie până pe 30 martie, ora 14:00 UTC, pe platforma online https://www.holcimfoundation.org/awards-2023.

Propunerile trebuie să fie redactate în limba engleză și să pună în valoare componenta de sustenabilitate. Proiectele pot fi încadrate în categoriile: detalii de design, design finalizat, în fază de construire, construcție finalizată. Dacă propunerile vizează un proiect deja construit sau la care s-a inițiat construcția, aceasta trebuie să fie începută după 1 ianuarie 2022.

Conform criteriilor de eligibilitate, aplicațiile înscrise în competiție trebuie să încludă proiecte realizabile pentru un client potențial sau confirmat, care să aibă caracter holistic, transformațional, scalabil și să respecte obiectivele Holcim Foundation privind construcțiile sustenabile, și anume: să contribuie la valorizarea locală a spațiilor, să contribuie la prosperitatea comunității, să aibă viabilitate economică și să contribuie la o planetă mai sănătoasă.

Compost SEDC

SPAȚIU PUBLICITAR

Participanții pot face mai multe înscrieri diferite, însă pentru fiecare dintre cele 5 regiuni, Europa, America de Nord, America Latină, Orientul Mijlociu-Africa și Asia-Pacific, va exista un premiu de 200.000 de dolari. Conținutul înscrierii include un rezumat al proiectului, detalii despre manager și echipă, imagini și informații relevante, în strictă legătură cu tema competiției: inovație, sustenabilitate și construcții durabile.

DRAXLMAIER.RO

SPAȚIU PUBLICITAR

Câștigătorii vor fi anunțați în luna noiembrie a acestui an, în cadrul Galei Holcim Awards ce va avea loc la Bienala de Arhitectură de la Veneţia.

Peste 30.000 de proiecte înscrise în competiție de-a lungul timpului

În edițiile de până acum, Holcim Awards a atras peste 30.000 de proiecte înscrise, dintre care peste 250, din 130 de țări, au fost recunoscute, premiate și susținute prin intermediul competiției. Pe lângă susținerea financiară consistentă, premiile oferă platforma necesară pentru mobilizarea către un obiectiv secundar, stimularea transferului de cunoștințe în întreagă lume, formând o comunitate mondială de „Future-Makers”. 

Din România, proiectul primului teatru independent construit în ultimii 70 de ani, Grivița 53, a primit Premiul de Recunoaștere pentru regiunea Europa în 2017, deschizând astfel drumul și pentru alți creatori români ai unui viitor sustenabil, care să se afirme și să-și găsească susținere cu ajutorul Holcim Awards.

Inițiativa Fundației Holcim dorește să pună în valoare rolul important pe care arhitectura, ingineria, planificarea urbană şi industria construcţiilor îl au în crearea unui viitor mai sustenabil.

Pe lângă proiectul românesc Grivița 53, premiat în 2017, în decursul timpului au mai fost recompensate 250 de alte idei valoroase pentru viitor, între care Zaatari Refugee Camp, din Iordania, care folosește textile reciclate pentru adăposturi dedicate refugiaților, Centrul cultural din Skellefteå, Suedia, cu amprentă neutră de Carbon, proiectul pentru recuperarea patrimoniului istoric din Al Mukalla, Yemen, cartierul care se autosusține din Illinois, SUA, dar și serele eficiente energetic din Bogota, Colombia. Toate aceste proiecte sunt prezentate pe larg la adresa https://www.holcimfoundation.org/solutions/solutions-results.

Cofetaria Picadilly

SPAȚIU PUBLICITAR

Despre Holcim Awards

Holcim Awards este o competiție internațională dedicată recunoașterii proiectelor și conceptelor arhitecturale sustenabile de construcții, indiferent de scală. 

Competiția are loc o dată la doi ani și oferă premii totale în valoare de 1 milion de dolari, în fiecare ciclu.

În competiție sunt vizate proiecte care includ: lucrări și construcții civile, de peisagistică, design urban; dar și materiale, produse și tehnologii de construcții.

articolul original.

Primarul Gentea și comunicatorii săi habar n-au câte linii de transport funcționează în Pitești

27 January 2023 at 10:15

Pe pagina oficială de socializare a Primăriei Municipiului Pitești a văzut ieri lumina internetului o postare cu privire la modernizarea a 99 de stații de autobuz care deservesc transportul în comun din oraș și înființarea a trei linii Publitrans noi. Toate bune, frumoase și de apreciat până la lecturarea textului cu pricina, text pe care onor edilul nostru l-a distribuit și pe pagina sa. Doar că fie că a făcut-o ca primarul, fără să citească, fie a citit și nu a observat o flagrantă contradicție cu realitatea. Foarte grav și într-un caz, și în celălalt. Cât despre cei de la comunicare, ce să zicem, bine că merge leafa!

Ca să nu lungim vorba, putem spune că în Primăria Pitești, de la biroul primarului până la computerele celor de la Comunicare și invers, se manifestă un habarnism trist referitor la rețeaua de transport a Publitrans. Mai exact, în textul de ieri se vorbește de „optimizarea traseelor de transport public local de călători, care în prezent sunt în număr de 19”. Fals, stimabililor, nu sunt 19! Dacă ați fi avut curiozitatea și ați fi alocat 2-3 minute pentru documentare (nu durează mai mult) aruncând o privire pe site-ul Publitrans, v-ați fi reconsiderat cu siguranță aritmetica. Ați fi aflat astfel că rețeaua urbană de transport are 12 linii permanente, 1, 2, 2B , 3B, 5. 5B, 7, 7B, 8, 13, 13B și 19 cărora li se adaugă o linie nenumerotată cu program special, cea care face legătura între Centru și Cimitirul Sf. Gheorghe. Așadar, 13 linii orășenești, nicidecum 19. Nici dacă adăugăm recent înființatele linii metropolitane, 5 la număr, nu ajungem la 19, ci la 18 linii de transport Publitrans.

kissfm
SmartBill

SPAȚIU PUBLICITAR

SPAȚIU PUBLICITAR

Campare Faget Mioveni

SPAȚIU PUBLICITAR

E drept că linia cu numărul cel mai mare este 19, dar rețeaua orășenească actuală e cea moștenită din comunism când s-au înființat și desființat linii de transport după cum considerau cei de atunci. Și chiar a fost o perioadă în care Piteștiul și zona sa metroplitană au avut, permanent sau temnporar, 25 de linii de transport, tot în comunism, anii ’60-’70, și tot 19 era linia cu numărul cel mai mare. Probabil cei care administrau orașul atunci știau cu exactitate numărul traseelor de transport în comun.

Sigur, nu e un capăt de lume că la Primăria Pitești se face comunicare ochiometric, 19 vedem, 19 spunem că avem, dar și informația transmisă public tot un act de administrație este cu siguranță. Și n-ar fi rău ca lucrurile să nu mai fie făcute doar prin prezentarea formei, cea în care toată lumea e frumoasă, deșteaptă, devreme acasă și dă bine în poză, ci și cu o bună cunoaștere a fondului, a conținutului. Nu de alta, dar nu e nevoie să te pricepi la rezolvarea ecuațiilor diferențiale pentru asta, ci doar să știi să numeri de la 1 la mai puțin de 19.

articolul original.

Cum să îți stabilești obiectivele financiare și să le transformi în priorități

26 January 2023 at 15:51

A avea o atitudine pozitivă cu privire la bani este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face pentru a-ți asigura succesul financiar și bunăstarea. Banii sunt un instrument puternic care, atunci când sunt folosiți corect, te pot ajuta să obții lucruri mărețe în viață. A avea o atitudine pozitivă față de bani înseamnă să apreciezi valoarea și puterea lor, să înțelegi modurile în care pot fi folosiți pentru a-ți îmbunătăți viața și să le recunoști potențialul ca sursă de stabilitate și securitate. Totuși, chiar și cei care au o atitudine sănătoasă față de bani, au o problemă în a-și îndeplini obiectivele financiare. Așa că iată ce trebuie să faci pentru a-ți îndeplini mai ușor obiectivele financiare în 2023. 

Cum îți stabilești obiectivele financiare

kissfm

SPAȚIU PUBLICITAR

După ce te-ai decis să-ți prioritizezi finanțele, este timpul să stabilești câteva obiective financiare. Stabilirea obiectivelor financiare este importantă deoarece creează o foaie de parcurs pentru locul în care ți-ai dori să fii din punct de vedere financiar și pentru a-ți aminti unde vrei să ajungi. Când îți stabilești obiectivele, asigură-te că acestea sunt specifice, măsurabile, realizabile, relevante și oportune (SMART). Acest lucru te va ajuta să îți menții obiectivele realiste și tangibile. 

Campare Faget Mioveni

SPAȚIU PUBLICITAR

În plus, încearcă să împarți obiectivele mai mari în altele mai mici, care pot fi îndeplinite în perioade mai scurte de timp. Acest lucru îți oferă repere pe care le poți sărbători pe măsură ce sunt atinse, păstrând totuși un ochi pe obiectivul mai mare. Spre exemplu, dacă vrei să plătești un împrumut online trebuie să ai mereu în vedere cât de mult mai trebuie să economisești până la rambursarea totală a acestuia. De asemenea, dacă vrei să economisești o sumă de bani mai mare, ar trebui să o împarți în bucăți mai mici, economii care pot fi realizate într-un an, pentru a nu simți presiunea sumei totale. 

Adaptează-ți obiectivele la stilul de viață

Când îți stabilești obiective financiare, începe prin a te gândi la tipul de stil de viață pe care ți-l dorești și care este suma de bani care l-ar susține. Ia în considerare obiectivele pe termen scurt, cum ar fi plătirea unui împrumut rapid, dar și pe termen lung, cum ar fi economisea unei sume de bani pentru pensie. Poți, de asemenea, să te folosești de instrumente cum ar fi refinanțarea creditelor cu credite online nebancare sau găsirea unui loc de muncă în plus, pentru o perioadă de timp. 

Totuși, atunci când îți stabilești obiectivele financiare este important să ai mereu în vedere venitul tău. Degeaba îți dorești averea lui Elon Musk dacă au un salariu mediu pe economie și nicio idee inovatoare. Este mai sănătos să îți definești o sumă realistă pe care o poți economisi sau să îți impui să plătești în avans o linie de credit. 

Creează un plan

Compost SEDC

SPAȚIU PUBLICITAR

Odată ce ai stabilit obiectivele, elaborează un plan despre cum să le atingi și urmărește-l! Creează un buget bazat pe veniturile tale, care să permită economii regulate pentru obiectivele tale financiare, precum și cheltuieli de zi cu zi, cum ar fi alimente sau facturi. Desemnează anumite zile în fiecare lună pentru a urmări progresul către obiectivele tale financiare, pentru a te asigura că acestea sunt îndeplinite în mod constant. De asemenea, poate fi util să creezi mementouri pe parcursul săptămânii sau lunii, pentru a-ți crea o rutină, în loc de ceva special care se întâmplă doar ocazional. În cele din urmă, fii flexibil dacă apar cheltuieli neașteptate, deoarece un credit rapid te poate ajuta foarte mult, sau dacă trebuie făcute ajustări din cauza schimbărilor de pe piață. În definitiv, aceasta este o parte importantă a gestionării cu succes a finanțelor!

articolul original.

Guvernul va relua schema de compensare cu 50 de bani a prețurilor carburanților când acesta va ajunge la 9 lei/litru

26 January 2023 at 14:50

Guvernul ia în calcul să revină la schema de compensare a preţului la carburanţi cu 50 de bani pentru o perioadă de trei luni, au precizat surse guvernamentale pentru News.ro. Măsura a fost în vigoare până la 1 ianuarie și a fost abandonată pentru că prețul combustibililor auto la acel moment nu mai justifica menținerea acesteia. Astfel, dacă preţul carburanţilor ajunge la 9 lei, măsura ar urma să fie reactivată, pentru o perioadă de timp, de 3 luni, au precizat sursele.

Liderul pieţei de distribuţie carburanţi, OMV Petrom a ieftinit miercuri după-amiază benzina cu 3 bani/l, după o perioadă de scumpiri repetate, mici, dar dese, efectuate în ultimele 18 zile. În ultimele 2 zile, cotaţiile internaţionale ale petrolului au scăzut cu aproape $2 pe baril, potrivit Profit.ro. Ieftinirea vine după ce, cu numai o zi înainte, compania efectuase cea mai mare scumpire zilnică de la începutul anului, de 9 bani/litru, aproape dublă celei cu care obişnuise piaţa în ultima săptămână.

kissfm
SmartBill

SPAȚIU PUBLICITAR

SPAȚIU PUBLICITAR

Campare Faget Mioveni

SPAȚIU PUBLICITAR

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat la sfârşitul anului 2022 despre compensarea preţului la carburanţi că începând cu 1 ianuarie ea nu va mai funcţiona. Şeful Executivului a ţinut să precizeze că este doar o măsură de suspendare, guvernul fiind pregătit să o aplice din nou dacă preţurile depăşesc puterea de cumpărare a cetăţenilor.

articolul original.

Exercițiu de intervenție la incendiu în benzinăria OMV Mioveni

26 January 2023 at 14:49

Astăzi la ora 11,00 detașamentul de pompieri Mioveni a efectuat un exercițiu complex de intervenție la incendiu în benzinăria OMV Mioveni.

DRAXLMAIER.RO

SPAȚIU PUBLICITAR

Un eveniment nedorit, incendiul într-o benzinărie este extrem de periculos, atât pentru personalul stațiilor, cât și pentru clienți și poate produce pagube materiale importante. Exercițiile periodice de intervenție în astfel de situații au rolul de a exersa și testa derularea procedurilor la incendiu și viteza de reacție a a pompierilor și lucrătorilor din benzinării.

Exercițiul din stația OMV Mioveni a propus un scenariu de intervenție la incendiu declanșat la un rezervor de combustibil, acordarea primului ajutor unui angajat și transportarea acestuia în siguranță la spital.

Căpitanul Stroe Romică, împuternicit comandant aș detașamentului de pompieri Mioveni a coordonat exercițiul.

Personalul Stației OMV Mioveni a colaborat eficient cu pompierii și le-a înlesnit intervenția.

kissfm

SPAȚIU PUBLICITAR

Conform scenariului, în urma intervenției incendiul a fost stins cu succes și sperăm ca un astfel de incendiu să rămână doar în zona scenariilor de antrenament la intervenție și să nu se întâmple niciodată în realitate.

Secvențe video exercițiu, declarații, căpitan Stroe Romică
image
articolul original.

Mihai Coteț: „Vrem să ajutăm administrația de la Pitești să facă un buget mai bun pentru comunitate”

25 January 2023 at 19:26

„Vrem să ajutăm administrația de la Pitești să facă un buget mai bun pentru comunitate. Am votat în BPL lista tuturor amendamentelor pe buget. Obligația noastră de consilieri locali este să preluăm propunerile venite din partea piteștenilor și să le dăm o formă prin proiecte de hotărâri, prin amendamente la bugetul local. Nevoile lor sunt propunerile noastre. Putem îmbunătăți bugetul, nimeni nu trebuie să creadă că doar propunerile unora sunt bune. De aceea reprezentăm toți comunitatea și încercăm să o facem cât mai bine!

Cofetaria Picadilly
SmartBill

SPAȚIU PUBLICITAR

SPAȚIU PUBLICITAR

Compost SEDC

SPAȚIU PUBLICITAR

Ne dorim ca opțiunile piteștenilor să nu fie ignorate.

Stimulentul pentru nou-născuți, spre exemplu, se bucură de un sprijin masiv din partea cetățenilor și îl vom susține cu fermitate. Eu am speranța că Executivul piteștean va ține cont de doleanțele piteștenilor, pentru că, în definitiv, agenda cetățeanului trebuie și ea integrată în buget, cu atât mai mult cu cât vorbim despre bani publici, deci despre banul nostru.

Dincolo de acest amendament, mâine, la ședințele pe Comisii, vom mai face si alte propuneri, toate venite din partea piteștenilor, ca de exemplu:

Compost SEDC

SPAȚIU PUBLICITAR

↗️Studiu fezabilitate pentru spitalul municipal, pentru că nu vrem să ne oprim doar la bune intenții, trebuie să mai facem un pas important înainte;

↗️ Dulapuri pentru școlari. Toți părinții își doresc să le luăm micuților greutatea ghiozdanelor de pe umeri;

kissfm

SPAȚIU PUBLICITAR

↗️,,Primul ghiozdan” – sprijin pentru elevii din Clasa pregătitoare, dar de data aceasta implementat așa cum trebuie;

↗️Premierea elevilor piteșteni cu rezultate la olimpiade naționale și internaționale (locul I-1000 lei, locul II – 700 lei, locul III – 500 lei);

↗️Competiție de Tuning și competiții sportive între licee;

↗️Jocuri PLAYFORM, proiect pilot în școlile ,,Ion Minulescu” și ,,Marin Preda”;

↗️Trenuleț turistic pentru transport de persoane în Pădurea Trivale, cu destinația Grădina Zoologică;

↗️Proiectare loc joacă în zona Turcești;

Cofetaria Picadilly

SPAȚIU PUBLICITAR

↗️Studiu fezabilitate sens giratoriu Calea Câmpulung;

↗️Studiu fezabilitate modernizare și reabilitare Strada Victoriei, între Piața Primăriei și Piața Vasile Milea;

↗️Proiectare și asfaltare strada Toma Ghenea (partea neasfaltată);

↗️Studiu fezabilitate reabilitare Strada Turcești;

↗️Reabilitare clădiri istorice;

↗️Aparat de scanare a arborilor

↗️Asfaltare Strada Mateias

↗️Structuri acoperire parcări cu panouri fotovoltaice;

Sunt convins că Bugetul Piteștiului va fi unul mult mai bun și spre folosul tuturor după ce amendamentele piteștenilor vor fi adăugate la forma finală. În definitiv, rolul nostru de consilieri locali este să intermediem relația dintre cetățean și administrația locală. Având în vedere că avem o alianță politică cu USR în Consiliul Local Pitești, vom iniția discuții în vederea stabilirii unei poziții comune.” a transmis Mihai Coteț, consilier local și președinte al PNL Pitești.

articolul original.

Dacia ironizează mărcile „de fițe” care introduc facilități pe abonament oferind gratuit recipiente cu apă caldă

25 January 2023 at 15:47

Dacia va oferi în câteva showroom-uri din Marea Britanie recipiente cu apă caldă, parte dintr-o campanie prin care producătorul auto ia peste picior constructorii care oferă tot mai multe funcționalități pe bază de abonament, inclusiv scaunele încălzite. Acestea sunt disponibile ca parte a echipării de top de pe modelele Jogger, Duster și Sandero Stepway.

Dacia critică tendințele producătorilor auto de a pune tot mai multe paywall-uri între clienți și diverse funcționalități cu care mașinile lor vin deja echipate. „Pornirea încălzirii din scaune, un plus la capitolul manevrabilitate, dar și accesul la diverse utilități care te asistă la șofat se numără printre exemplele recente care arată că diverși constructori auto încearcă să obțină bani în plus de la clienți pentru lucruri care sunt deja prezente pe mașinile lor,” se arată în comunicatul Dacia care anunță recipientele cu apă caldă ce vin în niște săculeți din material textil.

Cofetaria Picadilly

SPAȚIU PUBLICITAR

Aceste vor fi disponibile, pe 1 și 2 februarie, la showroom-urile Dacia din Brent Cross (Londra), Trinity Way (Manchester) și Fendrod Way (Swansea). Fiecare reprezentanță va primi câte 25 de recipiente care vor fi oferite oricui intră, între 9:00 și 16:00, după principiul „primul venit, primul servit”.

Campare Faget Mioveni

SPAȚIU PUBLICITAR

„Dacia este cunoscută pentru faptul că oferă produse simple, clienții având posibilitatea să acceseze toate opțiunile și funcțiile mașinii pentru care au plătit fără alt cost ulterior,” se mai arată în comunicat. BMW a reacționat anul trecut la valurile făcute în media de anunțul că anumite funcționalități vor fi disponibile pe bază de abonament, în viitor. Poziția oficială BMW este aceea că abonamentele oferă mai multă flexibilitate clienților, permițându-le acestora să acceseze diverse opțiuni care, altfel, nu sunt incluse în nivelul de echipare ales. „Peste 90% dintre BMW-urile achiziționate în SUA au deja bifată opțiunea de încălzire în scaune,” subliniază BMW, arătând prin acest exemplu că majoritatea clienților aleg să-și achiziționeze mașina cu această funcționalitate activată din fabrică.

articolul original.

Joi, ședință ordinară a Consiliului Local Mioveni

25 January 2023 at 13:46

Joi, 26 ianuarie 2023, de la ora 17.00, la sediul Primăriei Mioveni, va avea loc şedinţa publică ordinară a Consiliului Local.

La această şedinţă sunt prevăzute 26 de puncte şi se vor discuta mai multe proiecte de hotărâri, printre care:

DRAXLMAIER.RO
SmartBill

SPAȚIU PUBLICITAR

SPAȚIU PUBLICITAR

Compost SEDC

SPAȚIU PUBLICITAR

– aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Unității Administrativ Teritoriale – Orașul Mioveni pe anul 2023 precum și estimările acestora pentru anii 2024-2026;

– aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Societății Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL;

– aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Centrului Cultural Mioveni pe anul 2023;

Compost SEDC

SPAȚIU PUBLICITAR

– aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023 al Spitalului Orășenesc Mioveni;

– aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023 al Societății Servicii Generale Mioveni SRL;

Cofetaria Picadilly

SPAȚIU PUBLICITAR

– aprobarea programului anual privind acordarea de finanțări nerambursabile din fondurile bugetului local al Unității Administrativ Teritoriale – Orașul Mioveni pe anul 2023, pentru activități nonprofit de interes local și general care cuprind proiecte și/sau programe sportive;

– aprobarea Acordului de Cooperare – cadru între Orașul Mioveni, Județul Argeș din România și Municipiul Meteora, Regiunea Tesalia din Republica Elenă etc.

Ordinea de zi a şedinţei se aduce la cunoştinţa locuitorilor orașului Mioveni şi este publicată pe site-ul oficial al instituţiei – https://emioveni.ro/images/pdf/convocator/2023/proiectul_ordinii_26.01.2023.pdf, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (4) și alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

articolul original.

Petrochimia de la Arpechim a fost scoasă la vânzare, licitația va avea loc în februarie

25 January 2023 at 09:12

„Subscrisele BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. și ROMINSOLV S.P.R.L., în calitate de lichidatori judiciari al debitoarei OLTCHIM S.A., organizează ședința de licitație publică cu strigare pentru vânzarea, în bloc, a activelor proprietate a OLTCHIM S.A., situate în jud. Argeș, comună Bradu, sat Geamănă, str. Petrochimistilor, nr.3.

DRAXLMAIER.RO
SmartBill

SPAȚIU PUBLICITAR

SPAȚIU PUBLICITAR

Pachetul oferit spre vânzare este alcătuit din teren (165 ha), clădiri, instalații petrochimice, echipamente, licențe și alte asemenea.

Ședința de licitație publică va avea loc în dată de 16.02.2023, ora 12:00, la sediul RomInsolv SPRL din București, Splaiul Unirii Nr. 223, etaj 4, Sector 3.

Prețul de pornire al ședinței de licitație este 244.870.736 Lei, exclusiv TVA.

Persoanele care doresc să participe la ședința de licitație publică au obligația de a depune documentele prevăzute în Caietul de prezentare, personal sau prin curier, la sediul Rominsolv sPRL (București, Splaiul Unirii Nr. 223, etaj 4, Sector 3), sau/și în format electronic cu semnătură digitală certificată extinsă la adresa de e-mail a organizatorului licitației valorificări.oltchim@rominsolv.ro până pe dată de 13.02.2023, ora 14:00.

În cazul transmiterii documentelor prin curier, îndeplinirea obligației de depunere în termen se va determina prin raportare la momentul înregistrării documentelor la sediul Organizatorului (București, Splaiul Unirii Nr. 223, etaj 4, Sector 3), iar nu prin raportare la momentul trimiterii documentelor de către ofertant.

Caietul de prezentare se poate comunica prin e-mail în urmă unei solicitări transmise la adresele de e-mail: valorificări.oltchim@rominsolv.ro sau business.restructuring@bdo.ro.

Cofetaria Picadilly

SPAȚIU PUBLICITAR

Pentru informații suplimentare ne puteți contacta și telefonic la +4 0746 073 100.”, sună sec anunțul de vânzare publicat într-un ziar central.

articolul original.
❌