ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 9 December 2022Bitpress

Falimentul clasei politice românești

9 December 2022 at 06:54
image

Isteria de după votul JAI și văicărelile și revolta nu mai folosesc la nimic, e doar un tablou al neputinței și frustrării. Cauzele nu trebuie căutate doar la un guvern austriac populist, demagog, oportunist care își compensează neîmpliniri de politică internă cu un succes de politică externă în care România este victimă colaterală. Să ne uităm la noi în ogradă și să admitem că avem o clasă politică de lumea a treia.

Votul Austriei (și Olandei) ne arată că nu e unul tehnic, ci e politic, desigur, cu conotații economice, și tocmai de aceea clasa politică actuală trebuie să-și asume eșecul. Niște ținte ca aceasta se pregătesc din timp, pe-o agendă continuă, nu după metoda îngrășării porcului în ajun. De la președinte până la premier, ministru de externe și ministru de interne, până la diplomați și europarlamentari, cu toții sunt vinovați de acest eșec. Acum se vede că niciunul nu-și face treaba pentru care a fost ales sau numit. Acum se vede cum ambasadorii dorm în post, la căldură. Acum se vede ce fac europarlamentarii noștri la Bruxelles, adică nimic. S-au trezit astăzi să se văicărească.

Pentru încă nu se știe cât timp, România pierde alte multe miliarde de euro. Într-o țară din afara spațiului Shengen nu vin investitori de calibrul Renault, să zicem, ci unii de cinci milioane de euro, din care trei milioane sunt de la guvernul român. Pe urmă, taxele vamale, pe urmă birocrația de la vămi etc. Culmea este că tocmai Austria are poate cele mai rentabile afaceri în România: OMV, BCR, Raiffesen Bank, HS Timber (afacerile cu lemnul din  Carpați) etc.  Austriecii se poartă în România ca niște arendași feroce când moșierii sunt plecați cu anii la băi la Baden Baden. Se vorbește de represalii, de boicot ș.c.l. Vax! La nivelul de interacțiuni de acum din toată lumea, acestea nu sunt posibile. S-a încercat, după invadarea Ucrainei, boicotarea firmelor rusești. Apă de ploaie.

În concluzie, avem o clasă politică de tot râsul care ar trebui să iasă în curtea Casei Republicii și să-și toarne la propriu cenușă în capul plecat până la pământ. Votul de la aderarea la Schengen e tocmai nota de corigență la lecția de politică.

articolul original.
Ieri — 8 December 2022Bitpress

Marea inaugurare a PSD Arena, la Pitești. Presa a fost tratată când cu dosul, când cu cefele

8 December 2022 at 14:33

Am avut parte de discursuri terne, de tradiționalele plachete și diplome care sfârșesc, invariabil, la coșul de gunoi. În tot acest timp, copiii așteptau să înceapă competiția Campionatul Național de Karate Ashihara, desculți, la subsol.

,,Copiii stăteau desculți pe la subsol și așteptau să înceapă deschiderea competiției, dar discursurile vieții erau interminabile. Oricum îi injura toată lumea în tribune pe domniile lor… cu discursuri cu tot. Copiii apoi au meciuri serioase de dus. Apoi şăfii au plecat fără să stea să vadă măcar 5 minute din competiție.” a scris Ramona Voiculescu, una dintre mămicile care și-a însoțit copilul la această competiție.

Și presa tot cu fundul a fost tratată, pentru că la această inaugurare doar PSD a contat. Natașa Paraschiv, corespondent la Știrile PRO TV a povestit despre situația de-a dreptul jenantă și și-a cerut cumva scuze față de spectatorii care aveau să vizioneze doar funduri și cefe de politician.

,,Niciodată nu vom reuși să ne impunem în fața nimănui, până nu vom avea coloană vertebrală. De la mic, la mare. De la primul, la ultimul. Poza de mai jos, rușinoasă, este despre cum s-au desfășurat speach-urile la inaugurarea sport-arenei. Pupitrul a fost pus corect, cu fața spre presă. Dar, cum <șăfii> erau în spatele pupitrului, iar <cuvântătorii> s-au sfiit să stea cu spatele la ei, au preferat să stea cu spatele la noi. Presă națională și locală! Așa că aceia care vor alege să îi dea la știri, vă vor arăta dosurile și cefele lor! Aferim!” a scris Natașa, pe pagina de Facebook.

articolul original.

Cele mai bune echipe de handbal și volei ale liceelor argeșene își decid campionii la Sala Sporturilor Mioveni

8 December 2022 at 14:03

Peste 100 de echipe (feminin și masculin) și peste 1000 de elevi au intrat în competițiile de baschet, handbal, volei și fotbal, turneul ”Cupa Liceelor Viitorii Campioni” început jurul datei de 4 noiembrie, pe toate secțiunile.

Fazele finale ale competiției la baschet și fotbal s-au derulat miercuri 8 decembrie la Sala Sporturilor din Pitești, iar la handbal și volei finalele se joacă vineri la Sala Sporturilor Mioveni.

Echipele câștigătoare la baschet și fotbal

Baschet feminin, Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” Piteşti care s-a impus în faţa echipei Colegiului Naţional „Alexandru Odobescu” Piteşti.

La baschet băieţi, L.P.S. „Viitorul” Piteşti a câştigat în faţa Colegiului Naţional „I.C. Brătianu” Piteşti.

La fotbal feminin, Liceul Teoretic „Ion Barbu” Piteşti a învins echipa Liceului Tehnologic „Constantin Dobrescu” Curtea de Argeş.

La fotbal băieţi, L.P.S. „Viitorul” Piteşti s-a impus în faţa echipei Liceului Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni.

Handbal și volei

Vineri 9 decembrie, Sala Sporturilor Mioveni găzduiește, de la ora 10,30, întrecerile celor mai bune echipe ale liceelor argeșene la handbal și volei.

Program competiție:

– Handbal FETE: 

LPS „VIITORUL”PITEȘTI – LICEUL TEHNOLOGIC CONSTRUCȚII DE MAȘINI  MIOVENI

– Handbal BĂIEȚI: 

C.N. „ZINCA GOLESCU” PITEȘTI – LICEUL TEORETIC „ION MIHALACHE” TOPOLOVENI

– Volei FETE: 

LPS „VIITORUL” PITEȘTI – LICEUL TEORETIC„IULIA ZAMFIRESCU” MIOVENI

– Volei BĂIEȚI: 

C.N. „DINICU GOLESCU” CÂMPULUNG – C.N. „I.C. BRĂTIANU” PITEȘTI.

Premierea campionilor va avea loc începând cu ora 15.00.  

Turneul este organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Primăriile din Pitești, Curtea de Argeș, Câmpulung, Mioveni, Topoloveni, Ștefănești, Costești, Direcția Județeană de Sport Argeș, Asociația Județeană „Sportul pentru Toți”, Asociația Județeană de Fotbal Argeș, Asociația Județeană de Handbal Argeș, Asociația Județeană de Baschet Argeș, Asociația Județeană de Volei Argeș.

articolul original.

Vânzarea Muntenia Hospital Pitești s-a împotmolit la Consiliul Concurenței

8 December 2022 at 09:09
image

Analiza Consiliului Concurenţei privind achiziţia spitalului Muntenia Hospital din Piteşti de către rețeaua MedLife a arătat „anumite îngrijorări concurenţiale” în legătură cu zona de servicii de imagistică în urma acestei tranzacţii. Soluţia propusă de MedLife pentru a primi unda verde de la Concurenţă este să plafoneze preţurile la RMN şi CT ale grupului în judeţul  Argeş timp de cinci ani. Angajamentele MedLife sunt în dezbatere publică până la 13 decembrie, potrivit zf.ro.

Spitalul Muntenia Hospital a fost „disputat” de primii doi jucători din piaţa medicală privată în acest an, după ce reţeaua Regina Maria anunţase în iunie că a semnat cumpărarea spitalului, pentru ca o lună mai târziu MedLife să anunţe tranzacţia care viza aceeaşi unitate medicală. Spitalul este fondat şi administrat de SIF Muntenia.

„În urma analizei efectuate, au rezultat anumite îngrijorări concurenţiale în ceea ce priveşte efectele pe care tranzacţia le-ar putea avea asupra preţurilor de pe piaţa furnizării serviciilor de imagistică în ansamblu, contra-cost, RMN şi CT de la nivelul judeţului Argeş”, se arată în comunicatul Concurenţei.

Preţurile la serviciile de imagistică au crescut semnificativ în ultimii ani, o investigaţie RMN sau CT ajungând chiar şi la 1.000 – 1.500 de lei. Cu bilet de trimitere de la medicul specialist, listele de aşteptare se întind şi pe două-trei luni, fondurile alocate de Casa de Asigurări de Sănătate epuizându-se rapid.

„Pentru a înlătura aceste îngrijorări, MedLife propune, în principal, plafonarea tarifelor pentru serviciile de imagistică RMN şi CT pe care Grupul MedLife le-ar presta în judeţul Argeş, pentru o perioadă de cinci ani, cu o indexare anuală cel mult la nivelul ratei inflaţiei”, potrivit Consiliului Concurenţei. În plus, MedLife vrea să şi înlocuiască aparatura de imagistică din cadrul Muntenia Hospital, în termen de un an, dacă va primi acordul Concurenţei.

articolul original.

O nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor electrice și electronice

8 December 2022 at 09:07
image

În perioada 8-18 decembrie, va avea loc în orașul Mioveni o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor reprezentate de echipamente electrice și electronice, vechi sau inutilizabile.

Locuitorii orașului Mioveni pot scăpa gratuit de deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) participând la campania de mediu organizată de operatorul de colectare SC Save the World by Recycling SRL, în parteneriat cu Primăria orașului Mioveni.

Deșeurile electrice și electronice reciclabile vor fi preluate gratuit de operator, chiar de la domiciliul beneficiarului, în baza unei programări telefonice la numărul 0734.836.117, unde veți suna pentru a stabili ziua și intervalul orar de ridicare.

Intervalele orare de colectare a acestor deșeuri vor fi următoarele: 09.00 – 13.00 în zona centrală a orașului Mioveni și 17.00 – 20.00 în celelalte cartiere ale orașului.

Ce deșeuri vor fi colectate?

Orice aparat electric, electronic sau electrocasnic, care se bagă în priză ori funcționează pe baterii, indiferent de greutate sau volum, de modul de prezentare sau stare, inclusiv corpuri de iluminat, tuburi fluorescente, baterii (non-auto), echipamente IT.

articolul original.
Before yesterdayBitpress

CS Darts Mioveni găzduiește în weekend două cupe de categoria I!

7 December 2022 at 20:07
image

CS Darts Mioveni organizează în acest weekend două cupe de categoria I din calendarul competițional național de darts.

Este vorba despre Cupa Mioveni și Cupa Hattrick (club bucureștean)

Program :

  • Vineri Warm up
  • Sambata Cupa Mioveni
  • Duminica Cupa Hattrick

Inscrierile pentru concursurile de categoria I se fac pana vineri 9 decembrie ora 14:00.

Cluburile au obligatia sa trimita listele in termenul stabilit, in timp ce jucatorii independenti se pot inscrie direct la director concurs.

Let’s PlayDarts.ro!

articolul original.

Cum alegem canapeaua sau colțarul pentru birou?

7 December 2022 at 19:26

Biroul este locul unde îți desfășori activitatea profesională. Uneori vei petrece mai mult timp acolo decât în propria ta casă.

De ce să eviți să-l amenajezi cât mai modern și confortabil cu putință?

Piesa principală în orice cameră este canapeaua. Inclusiv canapelele de birou „fac legea” în încăpere. În jurul lor se va construi întreaga estetică a camerei.

Doar că există o mică problemă…

Cum alegi o canapea pentru birou? Care sunt aspectele la care să fii atent?

Răspunsurile le vom afla împreună în rândurile ce urmează.

Dimensiunile biroului

De data asta începem cu dimensiunile biroului în care va fi poziționată canapeaua, nu cu design-ul ei. Probabil este cel mai important aspect la care trebuie să fii atent înainte de a cumpăra un astfel de obiect de mobilier.

Canapelele pentru birou trebuie să se integreze în peisaj. Nu sunt ca cele menite pentru living, unde în jurul lor nu vor exista prea multe rafturi, birouri, alte scaune și așa mai departe.

Într-un birou vei avea mai multe obiecte, fiecare având propriul său scop și fără de care nu ți-ai putea face munca așa cum îți dorești. Așadar, măsoară fiecare obiect de mobilier, proximitatea lor în cameră, dar și maximul de dimensiuni pe care îl poate avea canapeaua pentru birou.

Confortul biroului

După cum am spus și în rândurile anterioare, biroul este locul unde profesionalismul carierei tale se desfășoară, unde proiectele noi iau naștere și unde ai nevoie de tot confortul pentru a fi capabil de lucruri mărețe.

Însă, este și spațiul unde vei petrece ore în șir. Probabil chiar mai mult de jumătate din zi. Așadar, biroul, cu toate dotările sale, trebuie să fie cât mai confortabil cu putință.

După ore lungi de gândit proiecte, de pus la cap toți pașii strategiei, de semnat acte și multe alte activități, nu ți-ar plăcea ca în timpul pauzei să poți să te așezi pe ceva confortabil?

Aici intră în acțiune canapeaua pentru birou. Desigur, și design-ul ei este important, deoarece de la ea va porni estetica încăperii. Însă, confortul este mai presus ca orice aspect. Degeaba este frumoasă dacă nu poți sta pe ea.

Materialele din care este construită trebuie să fie rezistente, durabile și de cea mai înaltă calitate. Doar așa o canapea te poate ține ani întregi. Materialul cu care este îmbrăcată canapeaua trebuie să se poată curăța ușor de pete, de firmituri și de alte impurități care se întâmplă să apară.

Bugetul alocat

Atunci când faci orice fel de investiție, te gândești mai întâi cât poți cheltui. Același lucru se va întâmpla și cu o canapea pentru birou. O canapea cu 2 locuri va fi mai accesibilă ca preț decât una de 3-4 locuri.

Toate aspectele ce alcătuiesc o canapea de birou perfectă pentru propriile nevoi vor conta. Alege să investești o sumă mai mare de bani pentru a-ți asigura calitatea și confortul.

Ia în considerare că o canapea confortabilă și spațioasă va fi mai agreată de persoanele ce-ți trec pragul decât două scaune monotone. Atunci când cumperi o canapea nu o faci pentru o perioadă scurtă de timp, ci pentru următorii 5-10 ani de zile.

Așadar, costurile vor fi pe măsură, dar și beneficiile la fel. Investește în calitate, în soluții de viitor, nu doar de moment.

Canapelele pentru birou au design-uri diferite, fiecare modelată și gândită pentru diferite tipuri de nevoi și plăceri. Unele au culori mai jucăușe, potrivite pentru birourile de marketing, în timp ce altele sunt clasice, din piele, potrivite pentru un birou notarial.

În funcție de specificul meseriei, poți alege canapeaua care să exprime personalitatea profesiei. Avocatul va avea o canapea de birou mai impunătoare, în timp ce în biroul unui jurnalist va fi o canapea mai simplistă, cu un aspect minimalist, dar foarte confortabilă.

articolul original.

A început operațiunea Marea Scăpare. Marii hoți ai patriei multilateral capitaliste vor avea sărbători de lux

7 December 2022 at 14:25
image

Domnii judecători, plătiți cu salarii de peste 25-30 000 de lei s-au făcut că nu sunt siguri și au cerut o hotărâre și de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a hotărât ceea ce de fapt era hotărât definitiv, de altfel, că decizia CCR e legală. Atunci s-a scris, am scris și noi aici, că mari hoți și corupți vor scăpa de închisoare cu executare. Dar, asta era așa, teoretic.

Ei bine, săptămâna asta, Înalta Curte a trecut la fapte. Dorin Cocoș, fostul cocoș al Elenei Udrea și prietenul de partener de menage a trois al lui Traian Băsescu fusese condamnat în 2018 de ICCJ (complet de 3) la trei ani de închisoare cu executare, el și clanul lui de corupție: Alina Bica și încă șapte-opt, cei mai mulți cu pedepse mai mari decât Cocoș, cu un ultim drept de atac. Ieri, ICCJ (complet de 5) a hotărât definitiv că acest grup de mari infractori este definitiv achitat pe motiv de prescriere a faptelor. Avem de-a face cu un precedent istoric.

De astăzi, activitatea principală a Înaltei Curți de Casație și Justiție este una de rutină, aceea de a pune pe masa judecătorilor câte un dosar de câteva mii sau zeci de mii de pagini, cei cinci mari judecători (repet, cu salarii de 25-30 000 de lei lunar) constată în două minute că dosarul se află în termen de prescripție și marii corupți sunt achitați. Poc! face ciocanul de lemn auriu. Și activitatea asta va fi pe bandă rulantă. Așa vor scăpa Ioana Băsescu, Elena Udrea pe restul de dosare, primarul nostru de la Pitești Tudorică Pendiuc, și mulți, mulți alții.

Cred că este vorba de un precedent pentru justiția mondială. Niște magistrați sunt plătiți boierește să judece, iar ei trag de timp, de termene, până faptele se prescriu, apoi domnii corupți cu gulere albe și cravate de mătase sunt achitați și priviți de societate ca niște cinstiți oameni de afaceri. Morișca se învârte în favoarea lor. Adolescenții dornici de modele radiază.

Asta e! Elena Udrea și-a pus în noaptea de Sfântul Nicolae 500 de perechi de ghete Bugatti în holul închisorii Târgșor și Moș Nicolae ICCJ i-a pus în toate cele o mie de ghete achitări, achitări, achitări. Darnic Moșul! Ca și odinioară Moș Cocoș, ca și Moș Traian!

Concluzie? Marii hoți ai patriei multilateral capitaliste vor avea sărbători de lux.

articolul original.

Florariile online livrează flori parfumate în toată țara

7 December 2022 at 13:55

În centrul oricărei aniversari sau zile de naștere se află cadoul ce trebuie să îl oferim persoanei sărbătorite. Florile sunt modalitatea ideală de a-i arăta persoanei iubite cât de mult vă pasă, deoarece exprimă frumusețe, apreciere și dragoste. Fie că doriți să surprindeți o persoană dragă sau să oferiți un semn al afecțiunii dvs, aranjamentele florale parfumate și mereu la modă sunt calea de urmat.

În centrul oricărei aniversari sau zile de naștere se află cadoul ce trebuie să îl oferim persoanei sărbătorite. Florile sunt modalitatea ideală de a-i arăta persoanei iubite cât de mult vă pasă, deoarece exprimă frumusețe, apreciere și dragoste. Fie că doriți să surprindeți o persoană dragă sau să oferiți un semn al afecțiunii dvs, aranjamentele florale parfumate și mereu la modă sunt calea de urmat.

De la frumusețea luxuriantă a unor buchete de trandafiri la textura încântătoare a unui buchet mixat și viu colorat, florile sunt cadoul perfect.

Prin serviciile de livrare flori în aceeași zi, puteți face ca cadoul dvs. să ajungă la timp indiferent de locația unde se află sărbătorita. Florăria Amazon livrează flori în peste 50 de orașe din întreaga țară, astfel încât, indiferent unde locuiește sărbătorita, îi puteți arăta aprecierea  cu un buchet uimitor de flori.

Unul dintre motivele pentru care clienții noștri aleg să folosească serviciile florăriei noastre online,  este pentru că vor să se asigure că persoana lor dragă primește cele mai proaspete și parfumate buchete posibile. La Florăria Amazon, luam acest angajament la modul cel mai serios. Livrăm întotdeauna flori proaspete clienților noștri, asigurându-ne că parfumul este puternic și persistent. În plus, aspectul aranjamentelor florale este garantat de către echipa noastră de floriști, zi de zi acestia duc arta florală la un nivel superior. De la trandafiri superbi la hortensii ce aduc bucuria soarelui în casele noastre, gama bogată de  buchete și aranjamente florale disponibilă în florăria online poate satisface și cele mai exigente gusturi.

Puteți naviga cu ușurință prin magazinul nostru online de flori, oferim o diversitate de peste 3500 de produse florale, puteți alege ceva care să se potrivească preferințelor persoanei caruie îi faceți plăcuta surprinză. Fie că sunteți în căutarea unui buchet de sezon, unui mix colorat de flori, o floare preferată sau un cadou floral care să includă și o cutie de boamboane sau o sticlă de vin ori șampanie, în doar câteva secunde comanda se poate plasa online și este deja pregătită să fie livrată sarbatoritei.

Poate cel mai de preț lucru este să le vedem pe femeile din viața noastră zâmbind și fiind fericite zi de zi! Femeile, indiferent de vârstă, etnie, reprezintă fundamentul vieții noastre în multe privințe. Nu este de mirare că gândul că ele sunt mulțumite, liniștite și împlinite este una dintre marile satisfacții ale unui bărbat.

La Florăria Amazon, recunoaștem importanța unui astfel de sentiment. Și, ca o modalitate de a ne exprima recunoștința față de femeile din viața noastră, oferim întotdeauna clienților noastri reduceri consistente la toată gama de produse.

Florile noastre pot fi un gest mic, dar este un gest care poartă cu el toată dragostea pe care i-o putem arata persoanei iubite din viața noastră. Știm că florile sunt un mod simplu dar profund de a ne arăta dragostea și aprecierea pentru femeile din viața noastră. Fie că este vorba de oferirea unor buchete de lalele pentru o persoană specială, unor buchete de frezii pentru o prietenă dragă sau unor aranjamente florale colorate pentru balul de absolvire al fiicei, florile noastre sunt întotdeauna o modalitate simplă dar profundă de a ne arăta afecțiunea.

La florăria online Amazon, credem în frumusețea și importanța iubirii. Ne mândrim cu faptul că oferim clienților noștri flori și cadouri de înaltă calitate, perfecte pentru orice ocazie. Și cu reducerile noastre perioadice, este mai ușor ca niciodată să le arătăm femeilor din viața noastră cât de importante sunt pentru noi.

Zâmbetul unei femei este cu adevărat unul dintre cele mai mari daruri ale vieții și nimic nu se poate compara cu bucuria pe care o simțim atunci când îl vedem. Fie că este vorba despre soție, mamă,  fiică sau o prietenă, este întotdeauna un memento că suntem iubiți și că avem un loc important în viața cuiva.

articolul original.

A fost promulgată legea care acordă puteri sporite Poliției Locale

7 December 2022 at 11:42
image

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, 7 decembrie, decretul privind promulgarea Legii care prevede dreptul poliţiei locale de a solicita informaţii cu privire la cei care conduc pe drumurile publice, de la proprietari sau de la cel care este mandatat autovehiculului. Proiectul de lege prevede că, la solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.

Poliţia locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni nerespectarea de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul a obligaţiei de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliţiei rutiere sau poliţie locale, după caz, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.

De asemenea, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier sau de către poliţistul local, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României de către poliţiştii de frontieră.

articolul original.

Renault începe divizarea Dacia, primul pas va fi făcut pe 5 ianuarie

7 December 2022 at 09:20
image

Consiliul de administraţie al Automobile Dacia a convocat în data de 5 ianuarie 2023 Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor societăţii pentru aprobarea în principiu a unei divizări parţiale a Societăţii – Automobile Dacia – prin desprinderea în interesul acţionarilor a unei părţi din patrimoniul acesteia.

Patrimoniul aferent este cel al activităţii referitoare la cercetarea, dezvoltarea, producţia şi comerţul de motoare cu ardere internă şi hibride – inclusive motoare şi cutii de viteză – Activitatea Divizată – şi transferul Activităţii Divizate ca întreg către Renault Mecanique Roumanie, în schimbul alocării către acţionarii Automobile Dacia SA de acţiuni la Renault Mecanique Roumanie (RMR). Desprinderea are loc în contextul procesului de restructurare globală care priveşte Activitatea Divizată, având în vedere la nivelul grupului Renault – Proiectul Global, cunoscut sub numele de cod „Horse” – Calul. Proiectul este deţinut 50/50 de Grupul Renault şi Geely, chinezii care în Europa mai deţin Volvo.

Renault Mecanique Roumanie (RMR), compania înfiinţată în 2008 pentru producţia de cutii de viteze în urma unei investiţii de 214 milioane euro, va include astfel în plus şi producţia de motoare, dar şi turnătoria de aluminiu şi va fi parte a ecosistemului Horse – compania deţinută de Renault şi Geely, 50% fiecare, şi care este responsabilă de producţia şi proiectarea de motoare cu ardere internă, inclusiv hibride.

Renault Mecanique Roumanie este parte a UMCD – Uzina Mecanică şi Şasiuri Dacia. Mai departe, entitatea RMR va include şi producţia de motoare, dar şi turnătoria de aluminiu şi va fi integrată în Horse, iar partea de şasiuri din cadrul UMCD merge către uzina de vehicule şi implicit către Automobile Dacia.

RMR avea la final de 2021 circa 600 de angajaţi, dar după reorganizare va avea în total între 1.900 şi 2.000, conform oficialilor Grupului Renault. Partea de producţie şasiuri din cadrul UMCD – Uzina Mecanică şi Şasiuri Dacia va trece la Automobile Dacia, în cadrul Uzinei Vehicule.

Ce este clar în acest moment este că din perimetrul aflat anterior în cadrul Uzinei Mecanice şi Şasiuri Dacia, activitatea de şasiuri va rămâne în cadrul Automobile Dacia, deci nu va fi integrată în Renault Mécanique Roumanie (denumirea sub care va funcţiona entitatea locală de fabricaţie din cadrul Horse).

Planul Renault este de a ajunge anual la o producţie de 2 milioane unităţi din maşinile cu platformă CMF-B, atât sub marca Dacia cât şi Renault.

articolul original.

Mioveni: Adoptați un câine din adăpostul câinilor fără stăpân

6 December 2022 at 16:24
image

Persoanele care doresc să adopte un câine, își pot găsi prietenul necuvântător la adăpostul câinilor fără stăpân gestionat de SEdC Mioveni.

Iată ce trebuie să faceți:

  1. Alegeți câinele pe care doriți să-l adoptați dintre cei disponibili pentru adopție. Vă așteptăm în adăpostul nostru din cartierul Racovița, (cca 500 m de la baza pantei care urcă spre Institutul de Cercetări Nucleare, stânga pe drumul cu porţi metalice – v. indicator) unde vă așteaptă peste 500 de patrupede.
  2. Depuneți o cerere la secretariatul societății din str. Carol Davila, nr. 4, sau completați formularul de adopție direct la adăpost.
  3. Încredinţarea câinilor spre revendicare şi adopţie se face numai după ce aceştia au fost consultaţi de către medicul veterinar deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi, identificaţi prin microcipare și înregistrați în RECS.
  4. Adopția este GRATUITĂ!

Cei care doresc să devină stăpânii acestor patrupede, pot vizita adăpostul nostru după programul: L – V: 10.00 – 14.00, S – D: 10.00 – 12.00. Pentru informaţii şi adopţii puteţi suna la numărul de telefon: 0736.002.557.

articolul original.

Noul Mers al Trenurilor schimbă încadrarea trenurilor pe relația București-Pitești

6 December 2022 at 16:02
image

Începând cu 11 decembrie 2022 intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2022-203, ce va fi valabil până la data de 09 decembrie 2023. CFR Călători menționează că, pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile. În noul Mers al Trenurilor 2022-2023 vor circula zilnic în medie 1100 trenuri operate de CFR Călători, în funcție de perioada din an.

Pentru a răspunde mai bine cerințelor, în anumite zone CFR Călători operează cu trenuri RE care asigură condiții apropiate cu cele ale trenurilor IR dar la un tarif mai mic, ceea ce oferă accesibilitate unei categorii cât mai largi de călători. În acest context, trenurile IR de pe ruta București – Pitești devin trenuri RE cu mers într-un program cadențat.

Distribuția de bilete se asigură prin următoarele canale: online, staţii şi agenţii de voiaj CFR Călători, automate de vânzare în gări și distribuitori autorizați cu care sunt încheiate parteneriate pentru vânzarea de bilete. CFR Călători facilitează achiziționarea ușoară și rapidă a biletelor de tren în trafic intern prin aplicația mobilă „CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery.

Achiziția online de bilete în trafic intern se poate face pentru orice tip de tren până la ora de plecare a trenului din stația de îmbarcare, cu reducerea de 5%. Această reducere se aplică şi la biletelor achiziţionate de la automatele de vânzare din gări. Personalul de tren este dotat cu dispozitive POS ce permit emiterea legitimațiilor de călătorie (și plata cu card contactless), rezervarea automată a locurilor, scanarea legitimațiilor, validarea biletelor online și a titlurilor metropolitane.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2022-2023” poate fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din București şi din ţară la preţul de 22 lei.

articolul original.

Sus cu munca să n-ajungem la ea! Românii vor avea liber și de Bobotează și SF. Ioan

6 December 2022 at 09:26
image

Proiectul de lege care stabilește ca alte două zile să fie declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, a fost adoptat tacit în Parlament. Constatarea formală a adoptării tacite a proiectului va avea loc în ședința Senatului de miercuri, 7 decembrie. În acest context, pe lista zilelor libere stabilite de Codul muncii ar urma să fie adăugate, potrivit proiectului, 6 și 7 ianuarie, zile în care se sărbătorește Botezului Domnului (6 ianurarie) şi Sfântul loan Botezătorul (7 ianuarie).

Astfel, în total românii ar putea beneficia de 17 zile libere, unele stipulate în Codul Muncii, altele stabilite prin noua lege. Cele 15 zile libere stabilite deja de Codul muncii sunt 1 și 2 ianuarie (prima și a doua zi de Anul Nou); 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române); Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui); prima și a doua zi de Paști; 1 mai (Ziua Muncii); 1 iunie (Ziua Copilului); prima și a doua zi de Rusalii; 15 august (Adormirea Maicii Domnului); 30 noiembrie (Sfântul Andrei); 1 decembrie (Ziua Națională a României); 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun).

articolul original.

Un golan dintre aceia…

5 December 2022 at 18:06
image

E ceea ce a făcut azi-dimineață la Ministerul Energiei unde era programată o conferință de presă și unde ministrul Virgil Popescu trebuia să lămurească probleme delicate ale energiei, acum, la intrarea într-o iarnă dificilă și să răspundă la întrebări, desigur, incomode. Dar a scăpat basma curată pentru că a intrat George Simion acolo să facă ordine și conferința s-a contramandat. Apoi, deputatul a pornit bezmetic pe holuri și-a ajuns la ușa ministrului încercând să intre cu forța în cabinet. Un jandarm civilizat, ca să nu spun slab și timid ca un mâț, îl ruga politicos să iasă din minister, lucru la care ginerele de la Măciuca îi dădea cu tifla, că el are voie să intre în orice instituție a statului. Și de ce, mă rog, ar avea voie? Că are imunitate? Păi, are imunitate pentru declarații politice, nu pentru abuzuri. El de ce-ar avea voie să intre în instituții și eu nu? Mai ales că el poate să-l interpeleze în parlament pe ministru, poate să-l cheme legal să dea explicații, poate să introducă moțiune simplă etc. Dar nu, omul se vrea vedetă, patriotul care nu mai poate de dragul poporului căruia-i propune deja să-l aleagă președinte, pentru că el are tupeu. Incidentul de azi-dimineață arată nu doar golănia lui George Simion pe care deja o știm de doi ani, dar arată slăbiciunea celor de la pază și protecție. Nu trebuia să treacă de ușa de intrare în minister, nefiind jurnalist acreditat și punct.

Ieri, individul a luat televiziunile la colindat cu ideea creață că România nu mai trebuie să ajute cu nimic Republica Moldova. Și asta nu doar pentru că e el persona non grata la Chișinău, dar probabil pentru că face și jocurile unora sau altora.

Dacă George Simion nu va fi pus la punct, înseamnă că autoritățile statului, de la SPP, până la poliție și jandarmerie, sunt slabe, neputincioase, nevolnice și nu-și fac treaba.

Post scriptum: E de neînțeles ura dintre George Simion și Șoșoaca. Au amândoi același comportament, aceeași agresivitate și același tupeu. Păi, dacă în scandalul de azi-dimineață era înaintemergător Șoșoaca, ușa cabinetului ministrului Energiei sărea din țâțâni și Simion îl urechea în voie pe Virgil Popescu.

articolul original.

Cum te asiguri iarna aceasta că nu răcești? TOP 5 sfaturi de urmat

5 December 2022 at 15:30
image

Chiar dacă iarna vine cu zăpadă și activități de sezon pentru fiecare dintre noi, iar șansele de a te îmbolnăvi sunt mari. Nu există o modalitate sigură de a preveni racelile, dar există câteva măsuri simple pe care le poți lua pentru a reduce riscul. De la cele mai simple lucruri, precum alegerea hainelor potrivite, de la o alimentație corectă, te pot ajuta să treci de sezonul rece. Iată cinci sfaturi pentru a te ajuta să rămâi sănătos în această iarnă:

Iată ce trebuie să faci și tu ca să nu răcești

  • O alimentație corectă

O dietă echilibrată este esențială pentru sănătatea ta, mai ales când vine vorba de sezonul rece. Pe timpul iernii, mulți dintre noi avem tendința de a lăsa fructele și legumele la o parte, și de a mânca alimente grele pentru stomac și consistente. Deși este nevoie să ne hrănim cu de toate și să diversificăm ce alegem să mâncăm, este important să nu uităm de fructe și legume. Pe timpul iernii poți avea mereu în casa ta, următoarele fructe și legume: 

  • Mere;
  • Portocale;
  • Grapefruit;
  • Sfeclă;
  • Cartof dulce;
  • Dovelac.

Acestea sunt printre cele mai bune alimente pe care le poți consuma în perioada rece, dar dacă nu îți plac, le poți înlocui cu orice fruct sau legumă. Contează să le introduci în dieta ta!

  • Odihnă pe deplin

Iarna corpul nostru obosește mult mai repede și avem nevoie să ținem cont de cât ne odihnim. Somnul este important pentru sănătatea și bunăstarea generală și poate ajuta, de asemenea, la stimularea sistemului imunitar. Încearcă să dormi cel puțin 7 ore pentru a te putea bucura de un corp odihnit și plin de energie în fiecare zi!

  • Îmbrăcămintea potrivită

Atunci când ieși din casă, trebuie să te asiguri că ești echipat în mod corect pentru frig, zăpadă și alte asemenea. Pentru a putea fi protejat de frig, este nevoie de toate elementele vestimentare necesare, precum:

  • Cizme;
  • Geacă groasă;
  • Fular;
  • Mănuși;
  • Căciulă.

Având toate aceste piese, vei face față frigului fără să îți pară rău că ai ieșit din casă. De asemenea, dacă ești în căutarea unor cizme, intră pe epielenaturala.ro. Aici vei găsi toate cizmele din piele naturală la care ai putea visa și chiar la prețuri accesibile pentru fiecare portofel. Așa că nu mai sta pe gânduri și vezi ce modele îți plac!

  • Hidratează-te

Hidratarea în mod corespunzător pe timp de iarnă ar trebui să fie printre cele mai importante aspecte pentru tine. Consumul corect de apă îți poate stimula sistemul imunitar și îi oferă organismului sprijinul de care are nevoie pentru a lupta împotriva infecțiilor. Așadar, alege să bei minim 2 l de lichide (apă) în fiecare zi. 

  • Nu uita de igienă personală

Spăla-te pe mâini de multe ori pe zi și acordă o atenție deosebită zonei în care te freci nasul și gura. Acestea sunt locurile unde germenii se pot înmulți cu ușurință. Poți ține mereu în geantă un dezinfectat, șervețele umede și un pachet de șervețele uscate. În acest fel vei fi mereu gata să te cureți!

Urmând aceste sfaturi simple, îți vei oferi o șansă mai bună de a rămâne sănătos în această iarnă. Așadar, ai grijă de tine și de cei dragi în anotimpul care urmează!

Sursă foto : Pexels.com

articolul original.

Cum arată cadoul perfect de Crăciun? Emoție si magie într-un singur obiect

5 December 2022 at 10:48
image

În prag de sărbătoare toată lumea se întreabă totuși cum arată cadoul ideal de Crăciun și ce opțiuni sunt pentru cei care doresc să își surprindă persoana iubită cu ceva inedit. Admitem că nu e tocmai ușor să alegi cadoul ideal pentru o femeie, mai ales în calitate de bărbat, când nu știi prea multe despre cum gândesc ele, ce nevoi au și ce preferințe au.

La Anyoli.ro avem pentru tine o mulțime de idei de cadouri de Craciun pentru fete și femei, indiferent de vârstă și ocupație.

Cadoul perfect chiar există!

Da, cadoul ideal există, iar Anyoli știe cum să-l pregătească și personalizeze pentru iubite, pentru ca tu să te bucuri de toată emoția acesteia.

Poți alege din zecile de bijuterii disponibile în e-Shop, poate un lantisor cu pandantiv sau o brățară elegantă sau, de ce nu, o pereche de cercei cu personalitate, iar indiferent de opțiunea aleasă, ai și mai multe variante și metode de a-ți personaliza cadoul și de a-i insufla emoția dorită.

Odată ales cadoul, îl pregătești în coșul de cumpărături și-i vei putea adăuga absolut orice tip de mesaj îți dorești: mesaj text, o imagine, un fișier video, un link sau un document atașabil.

Un strop de emoție și puțină magie? 

Crăciunul este sărbătoarea magiei și a emoțiilor. Lumea întreagă îmbracă haine de sărbătoare, orașele sunt împânzite cu milioane de lumini colorate și strălucitoare, iar tu ai posibilitatea de a oferi cel mai frumos cadou persoanelor de sex feminin din viața ta.

Indiferent cui îi dăruiești aceste bijuterii, totul va depinde de mesajul și emoția transmise, în fiecare piesă putând atașa puțină magie.

Adaugă produsele favorite în coș și atașează mesajul dorit, iar atunci când destinatarul cadoului tău va intra în posesia lui, va putea cu ușurință să acceseze mesajul dorit prin intermediul telefonului mobil și al aplicației Anyoli de oriunde ar fi.

Dacă vei dori, în timp, poți modifica sau înlocui cu totul mesajul atașat, în doar câțiva pași simpli!

E important să transmitem emoțiile potrivite celor de lângă noi, în special în preajma sărbătorilor de iarnă, când facem retrospectiva ultimelor 12 luni și avem posibilitatea de a fi recunoscători pentru cei din jurul nostru, pentru sănătatea cu care am fost binecuvântați, pentru tot ce ne-a dat Dumnezeu din belșug și, mai ales, pentru toate bucuriile trăite alături de familie, prieteni, colegi.

Practicarea recunoștinței și transmiterea emoțiilor noastre sincere către cei din jur sunt extrem de importante, căci doar astfel putem păși în noul an, să ne facem noi planuri de viitor împreună și să creștem, să ne dezvoltăm și să ne bucurăm împreună de tot ce e mai bun și frumos pe lume.

articolul original.

Centrul Cultural Mioveni demarează campania umanitară „Moș Crăciun vine și la tine!”

5 December 2022 at 09:47
image

Centrul Cultural Mioveni a dat start unei noi campanii umanitare prin care își propune să aducă bucurie de sărbători unor copii la care moșul nu poate ajunge.

„Moș Crăciun vine și la tine!” este o campanie umanitară cu tradiție care, cu ajutorul voluntarilor și a donatorilor generoși, a reușit să ajungă în casele a sute de copii din Mioveni.

Anul acesta, campania de strângere de donații se va derula între 05 – 20 decembrie, urmând ca până în ajunul Crăciunului cadourile să fie livrate micilor destinatari.

Prin această campanie, oricine poate afla cum este să fii Moș Crăciun, dăruind copiilor haine, încălțăminte, jucării, rechizite, cărți, alimente neperisabile ori dulciuri.

Donațiile constând în bunuri materiale vor fi colectate până pe 20 decembrie, la Centrul Cultural Mioveni corp B, Bl. V2 B, parter (lângă Poliția Locală Mioveni), de luni până joi, în intervalul orar 08.00 – 16.00.

articolul original.

A început Rabla pentru Electrocasnice, prima etapă

5 December 2022 at 08:33
image

Persoanele fizice se pot înscrie de azi, de la ora 10.00, în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor destinate achiziţionării de maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase şi frigidere/congelatoare, bugetul total fiind de 25 milioane lei.

„Începând de luni, 5 decembrie 2022, ora 10.00, persoanele fizice se pot înscrie în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe, maşinile de spălat vase şi frigiderele/congelatoarele”, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu. Selecţia voucherelor se face în perioada 05.12.2022, ora 10.00 – 09.12.2022, ora 23.59 sau până la epuizarea bugetului.

În prima etapă, se acordă vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, astfel:400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puţin noua clasă energetică C; 400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasă energetică D; 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E. Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor dintr-o categorie este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit. Valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat.

articolul original.
❌