ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 1 December 2022B1TV

1 Decembrie, Ziua Naţională a României: Spectacol grandios în Capitală. Sistemele HIMARS și Patriot, prezentate în premieră. Circa 150 de militari străini vor fi la paradă (VIDEO)

1 December 2022 at 06:07
image

La mulți ani, România! La mulți ani români de pretutindeni! Este cea mai importantă zi din istoria României. Este Ziua națională și, ca în fiecare an, în toate marile orașe ale țării este marcată de parade militare. Un omagiu adus celor care au murit pentru patrie, un omagiu adus celor care au luptat pentru a face România Mare.

Ca de obicei, spectacolul va fi grandios la Arcul de Triumf din Capitală, acolo unde Armata Română își va etala cele mai performante arme și sisteme de apărare, informează B1 TV.

Iar la mormântul ostașului necunoscut se va aduce o ofrandă celor care au murit pe front pentru a apăra România.

Circa 150 de militari străini, la parada de Ziua Naţională

Peste 1.500 de militari și specialiști ai MApN, MAI, SRI și SPP defilează în Capitală, împreună cu peste 120 de mijloace tehnice, în timp ce aproape 30 de aeronave vor survola orașul.

În premieră, soldații români vor prezenta două dintre cele mai noi echipamente intrate în dotarea Armatei Române: sistemul de rachete cu bătaie mare sol-sol HIMARS și sistemul defensiv antiaerian și antirachetă Patriot.

Potrivit MApN, în blocul de onoare vor fi aproximativ 150 de militari străini, cu 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania şi Statele Unite ale Americii.

Mesajul ministrului Apărării, de 1 Decembrie

De Ziua Națională, ministrului Apărării, Angel Tâlvar le-a mulțumit militarilor aflați în misiune, departe de casă. La rândul lor, soldații își transmit gândurile bune tuturor românilor.

„Gândurile noastre se îndreaptă, cu recunoștință și respect, către militarii care sărbătoresc Ziua Națională a României în misiuni internaționale, reprezentând Țara cu mândrie, cinste și profesionalism.

Le dorim celor aflați departe de casă, dar cu inima acasă, să se bucure de această zi sfântă, să izbândească în tot ceea ce fac și să se întoarcă sănătoși și cu sentimentul datoriei împlinite la cei dragi lor”, a transmis Tîlvăr.

În prezent, peste 480 de militari români sunt aflați in misiuni, departe de casă. La rândul lor, aceștia și-au transmis gândurile bune tuturor românilor, informează B1 TV.

Ziua Națională, în topul celor mai iubite sărbători

Ziua Națională a României se află în topul celor mai iubite sărbători. Mai mult de jumătate dintre români găsesc în această zi un bun prilej de a se relaxa acasă, cu persoanele dragi. În schimb, aproape o treime profită de minivacanță și părăsesc orașele aglomerate pentru câteva zile.

Un studiu realizat de Reveal Marketing Research poziționează Ziua Națională a României pe locul doi în topul sărbătorilor preferate de români.

Nu a reușit să treacă, totuși, de Revelion care este sărbătoarea favorită a peste o treime dintre români. Procentul, însă este unul destul de stâns. 1 Decembrie este la o distanță de doar 6 procente față de Anul Nou. Celelate locuri sunt ocupate de sărbători precum ziua Copililui sau a Femeii.

Topul sărbătorilor preferate de români:

1. Anul nou – 36% dintre intervievați
2. Ziua Naţională a României – 30% dintre intervievați
3. Ziua Copilului- 12% dintre intervievați
4. Ziua Femeii – 3% dintre intervievați

În legătură cu modul în care româniii își petrec timpul de 1 Decembrie, majoritatea preferă să se relaxeze, acasă, cu cei dragi. Totodată, o treime dintre români vor să profite la maximum de minivacanță și aleg să viziteze un alt oraș sau o altă țară.

Tot în aceași măsură, românii vor să își viziteze rudele rudele. 14%, însă, vor participa la paradă, arată sondajul citat de B1 TV.

Cum petrec românii de 1 Decembrie?

42% dintre respondenţi stau acasă
28% dintre respondenţi plecă în vacanță
28% dintre respondenţi își vizitează rudele
14% dintre respondenţi participă la parada în cinstea Zilei Naționale a României

Studiul celor de la Reveal Marketing Research a fost realizat pe un eșantion de peste 1000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani.

articolul original.

Bill Clinton, testat pozitiv pentru COVID-19. Fostul președinte al SUA îi îndeamnă pe americani să se vaccineze

30 November 2022 at 21:50
image

Fostul președinte american Bill Clinton a anunțat, miercuri, că a fost testat pozitiv pentru COVID-19 și are simptome ușoare, transmite CNN.

Bill Clinton a fost testat pozitiv pentru COVID-19

Fostul lider american s-a arătat „recunoscător” că a fost vaccinat, inclusiv cu doza booster, și susține că tocmai de aceea simptomele sale sunt ușoare.

„Și îndemn pe toată lumea să facă același lucru, mai ales pe măsură ce intrăm în lunile de iarnă”, a declarat Bill Clinton, pe Twitter.

Bill Clinton (76 de ani) a precizat că starea sa generală este una bună și este izolat la domiciliu.

„Îmi fac de lucru prin casă”, a spus el.

Anul trecut, Clinton a fost internat pentru o infecție de tract urinar care s-a răspândit în sânge. De asemenea, a suferit o operție de bypass cvadruplu în 2004 și i-au fost introduse două stenturi pentru a-i fi deschisă o arteră în 2010.

Cazul celui de-al 42-lea președinte al Statelor Unite nu este unul singular. Actualul lider de la Casa Albă, Joe Biden, a contractat virusul în această vară, iar predecesorul său, Donald Trump, a fost la rândul său testat pozitiv în octombrie 2020, în plină campanie electorală. În acest an a fost bolnav de COVID-19 și Barack Obama.

În SUA, peste 300 de persoane mor și 3.400 sunt internate în fiecare zi cu COVID-19, arată datele furnizate de instituția americană de resort.

Recent, prim-ministrul francez Elisabeth Borne a declarat că „epidemia lovește din nou”, făcând referire la cazul Franței, acolo unde sunt depistate în medie peste 40.000 de cazuri pe zi.

articolul original.

Christine McVie, membră a trupei Fleetwood Mac, a murit la vârsta de 79 de ani

30 November 2022 at 21:32
image

Cântăreața și compozitoarea Christine McVie, membră a trupei rock anglo-americane Fleetwood Mac, a murit miercuri la vârsta de 79 de ani, a anunțat familia sa într-o postare pe contul oficial de Facebook al artistei, potrivit Reuters.

Christine McVie a murit la vârsta de 79 de ani

Trupa Fleetwood Mac, a cărei denumire a fost inspirată de numele fondatorilor săi, basistul John McVie și toboșarul Mick Fleetwood, a fost formată în 1967, dar membrii săi s-au tot schimbat de-a lungul anilor.

Născută în nord-vestul Angliei pe 12 iulie 1943, Christine McVie, pe numele său de fată Christine Perfect, s-a alăturat trupei ca solistă și pianistă în 1970, după ce s-a căsătorit cu John. În cele din urmă l-a părăsit.

„Rumours” (Zvonuri), un album din 1977, a fost vândut în peste 40 de milioane de exemplare și este unul dintre cele mai vândute albume muzicale din toate timpurile, fiind înregistrat în timp ce cuplul divorța.

Artista a lansat colecția solo „Songbird” chiar în acest an.

Familia lui McVie spune că femeia a murit în pace, miercuri, la spital, după o boală de scurtă durată.

„Ne-am dori ca toată lumea să o păstreze pe Christine în inimile lor și să își amintească viața unei ființe umane incredibile și a unei muziciene venerate care a fost iubită la modul universal”, spune familia cântăreței.

articolul original.
Ieri — 30 November 2022B1TV

Argentina și-a câștigat grupa și e mare favorită în duelul din optimile Cupei Mondiale / Mexic a bifat o premieră negativă după circa patru decenii

30 November 2022 at 20:59
image

Argentina a învins-o cu 2-0 pe Polonia, miercuri seară, în ultima etapă a Grupei C de la Cupa Mondială din Qatar, dar cele două selecționate vor merge la braț în optimi, cu „pumele” de pe prima poziție. Mexic s-a impus și ea în duelul cu Arabia Saudită, dar nu la un scor suficient de mare pentru a accede în faza piramidală.

Argentina și Polonia s-au calificat în optimile Cupei Mondiale din Qatar

„Pumele” aveau nevoie de o victorie cu Polonia pentru a trece pe prima poziție și a nu depinde de rezultatul din celălalt meci al grupei, așa că au început meciul în forță și și-au creat devreme primele ocazii. Leo Messi putea să deschidă scorul în minutul 39, după un penalty destul de ușor, dar nu a reușit să îl învingă pe Szczesny de la punctul cu var.

Argentina s-a descătușat în repriza secundă, când Mac Allister (46`) și Alvarez (67`) au oferit echipei un avantaj confortabil pentru un final liniștit de partidă, scor final 2-0.

În optimi, Messi & Co își vor măsura forțele cu Australia, care a produs o mare surpriză marți, reușind să o elimine pe Danemarca.

Tot de o victorie avea nevoie și Mexic împotriva Arabiei Saudite pentru a reveni în ecuația calificării, iar fotbaliștii mexicani s-au întrecut în ratări. Primul gol al selecționatei din America Centrală a venit în minutul 47, prin Martin, Chavez a majorat diferența cinci minute mai târziu.

Când s-a încheiat partida Poloniei, ea și Mexic erau la egalitate perfectă din perspectiva numărului de puncte și a golaverajului, iar mexicanii au fost pe punctul de a deveni a doua selecționată din istoria Cupei Mondiale care părăsește competiția din cauza regulii fair-play (numărul de cartonașe), după Senegal în 2019.

Totuși, Mexic a primit gol de la Arabia Saudită în prelungiri, scor final 2-1, așa că polonezii vor merge în optimi grație golaverajului superior celui înregistrat de mexicani. Polonia o va înfrunta pe deținătoarea trofeului, Franța.

Începând cu 1986, Mexic trecuse de grupe la fiecare ediție a Cupei Mondiale, cu o singură excepție, în 1990, când nu a avut drept de participare. În 1982 nu s-a calificat, iar în 1978 a părăsit competiția în grupe.

articolul original.

Cristian Tudor Popescu: Transilvania e pentru Ungaria ce e Ucraina pentru Rusia

30 November 2022 at 20:35
image

Transilvania e pentru Ungaria ce e Ucraina pentru Rusia, susține Cristian Tudor Popescu, într-un editorial pe Republica.ro, în contextul Zilei Naționale a României și a declarațiilor făcute de liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, în Parlamentul de la București.

Ce a spus Cristian Tudor Popescu despre atitudinea UDMR și a oficialilor din Ungaria

Gazetarul susține că declarațiile politicianului de la UDMR privind diversitatea etnică din Ardeal corespund „adevărului istoric, al anului 1918”, dar astăzi Constituția României definește statul român ca național, suveran și independent, unitar și indivizibil, iar țara noastră este „exemplară în politica față de minorități”.

Pe de altă parte, Cristian Tudor Popescu spune că nu este revoltat „câtuși de puțin” de opinia lui Csoma Botond.

„Înainte de dl Csoma, alte, multe, declarații și gesturi mă îngrijorează. Premierul ungar, Orbán, evită cât poate să pomenească numele statului român. Să rostească România, români. La fel, președinta Ungariei, Novák Katalin, care, venind în România fără să stabilească contacte oficiale cu conducerea țării, s-a fotografiat lângă o bornă vopsită în culorile Ungariei. Ministrul Sportului din România refuză să rostească versurile imnului național, în schimb, salută și cântă cu plăcere imnul așa-zisului Ținut Secuiesc. Și absentează de la întâmpinarea pe aeroportul Henri Coandă a delegației canotorilor români, întorși cu 8 medalii de la Europenele de la München, pe motiv că «n-a fost invitat». În versiunea dlui Novák, UDMR a construit și modernizat săli de sport, bazine de înot și alte facilități sportive, nu guvernul României din care face parte”, a explicat CTP, în editorialul din Republica.ro.

El a amintit că „așa-numitul Consiliu Național Secuiesc cere ca statele europene să se consulte cu maghiarii din România, înainte de a decide în legătură cu intrarea României în spațiul Schengen”.

„Ce semnifică toate astea? Premierul Orbán, în discursul din iulie de la Tușnad, spune limpede: «Noi, ungurii, nu suntem și nu vrem să devenim o rasă mixtă. Țările unde europenii și noneuropenii se amestecă nu mai sunt națiuni […] Ungaria are ambiție. De aceea, în perioada dificilă care urmează, pentru a ne păstra ambițiile, trebuie să rămânem uniți. Patria trebuie să rămână unită, Transilvania și celelalte zone locuite de maghiari din Bazinul Carpatic trebuie să rămână unite. Această ambiție ne conduce. Întotdeauna am dat lumii mai mult decât am primit, întotdeauna s-a luat de la noi mai mult decât ni s-a dat, avem facturi care n-au fost plătite, suntem mai buni, mai harnici, mai talentați decât locul în care ne aflăm acum […] Problema noastră e că armata Ungariei nu e suficient de mare în raport cu celelalte»”.

Cristian Tudor Popescu spune că prim-ministrul Ungariei „ar năvăli bucuros în Transilvania, susținut de Armata Roșie”, dacă Rusia ar reuși să învingă Ucraina și să își recâștige dominația asupra Europei de Est.

„Fiindcă nu are destulă oaste, acest dictator dezgustător, care își bate joc sistematic de UE și NATO în calitate de membru, prea puțin pedepsit până acum, face jocul Rusiei invadatoare. Dacă Rusia și-ar atinge obiectivul, înfrângerea Ucrainei și recâștigarea dominației asupra Europei de Est, Orbán și-ar pune fularul cu Ungaria Mare și ar năvăli bucuros în Transilvania, susținut de Armata Roșie. Ca să asigure supremația rasei maghiare față de românii inferiori, care nici nu sunt europeni, nici nu există ca nație și nu merită să aibă un stat, cum zice Kremlinul despre ucraineni. Așa cum Stalin, după Al Doilea Război Mondial, a dat Ardealul României, Putin poate să-l dea Ungariei”, a continuat el.

„Ca și Rusia, Ungaria nu uită că a fost imperiu. Transilvania e pentru Ungaria ce e Ucraina pentru Rusia. Iată de ce, sprijinind împreună cu UE și NATO Ucraina, România luptă și pentru propria ei soartă”, mai susține CTP.

articolul original.

Un iranian de 27 de ani a fost împușcat mortal în timp ce sărbătorea eliminarea țării sale de la Cupa Mondială din Qatar

30 November 2022 at 20:18
image

Un bărbat iranian a fost împușcat mortal de forțele de securitate, în orașul iranian Bandar Anzali, după eliminarea echipei naționale iraniene de la Cupa Mondială, în contextul în care au avut loc manifestații anti-Teheran atât în marja stadioanelor din Qatar, cât și în Iran, transmite The Guardian.

Mehran Samak, împușcat mortal în timp ce sărbătorea eliminarea Iranului de la Cupa Mondială

Mehran Samak a fost împușcat mortal după ce a claxonat în Bandar Anzali, un oraș aflat pe coasta Mării Caspice, la nord-vest de Teheran, susțin activiștii pentru drepturile omului.

Samak „a fost țintit direct și împușcat în cap de către forțele de securitate (…) după înfrângerea echipei naționale împotriva Americii”, susține Iran Human Rights (IHR), un grup cu sediul la Oslo.

Partida dintre selecționatele din SUA și Iran, două țări care au rupt relațiile diplomatice cu mai bine de 40 de ani în urmă, s-a desfășurat în contextul represiunii violente cu care au răspuns autoritățile iraniene la protestele izbucnite odată cu moartea Mahsei Amini, o tânără kurdă de 22 de ani, în custodia poliției de moravuri.

Forțele de securitate din Iran au ucis cel puțin 448 de oameni în represiunea dezlănțuită împotriva protestelor, inclusiv 60 de minori și 29 de femei, susține IHR.

În acest context, mulți iranieni au refuzat să susțină echipa națională, iar imaginile distribuite pe rețelele sociale după înfrângerea de marți seară arată oameni sărbătorind.

Center for Human Rights în Iran (CHRI), cu sediul la New York, susține la rândul său că Samak a fost ucis de forțele de securitate în timp ce sărbătorea. CHRI a publicat un video de la înmormântarea bărbatului iranian, iar persoanele prezente acolo strigau „moarte dictatorului”, una dintre principalele scandări de la protestele antiguvernamentale. Scandarea îl vizează pe liderul suprem din Iran, Ayatollah Ali Khamenei.

articolul original.

9 marinari răniți după un incendiu la bordul portavionului USS Abraham Lincoln

30 November 2022 at 19:48
image

Un incendiu care a izbucnit la bordul portavionului USS Abraham Lincoln a rănit nouă marinari, relatează miercuri Fox News.

Incendiu la bordul portavionului USS Abraham Lincoln

Incidentul a avut loc marți dimineață, iar cei afectați ar fi suferit răni minore și au fost tratați la bordul vasului, spune un purtător de cuvânt din Flota a 3-a a SUA.

„Incendiul a fost identificat și stins rapid prin eforturile de stingere ale echipajului”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

USS Abraham Lincoln, parte a Flotei a 3-a cu baza la San Diego, efectua „operațiuni de rutină la aproximativ 30 de mile (circa 48 de kilometri, n.r.) în largul coastei Californiei de Sud când s-a produs incidentul”, au precizat forțele navale americane.

Cauza incendiului este în curs de cercetare.

USS Abraham Lincoln va continua să opereze în regiune.

articolul original.

Pirotehnice, un pumnal și un lanț găsite asupra unui tânăr care încerca să intre în Sala Sporturilor din Arad la un meci de baschet. Ce explicație le-a oferit jandarmilor

30 November 2022 at 19:34
image

Jandarmii au găsit materiale pirotehnice, un pumnal și un lanț asupra unui tânăr în vârstă de 21 de ani care încerca să intre în Sala Sporturilor din municipiul Arad, la meciul de baschet feminin dintre UAV Arad și Rapid București, potrivit G4Media.ro.

În rucsacul tânărului au fost găsite o petardă cu fitil, trei cutii de materiale pirotehnice, un pumnal de 16 centimetri și un lanț învelit în material textil de un metru lungime.

Întrebat de obiectele găsite asupra sa, el a spus că le-a cumpărat de la București și că le poartă permanent la el pentru autoapărare.

„Jandarmii arădeni au întocmit actele de sesizare care împreună cu bunurile vor fi predate IPJ Arad în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicatul de presă.

articolul original.

Franța, campioana mondială, a fost răpusă de Tunisia! Danemarca, eliminată din competiție! Grupa D s-a încheiat cu două surprize uriașe

30 November 2022 at 17:00
image

Franța a fost învinsă surprinzător de Tunisia, miercuri, la Cupa Mondială, dar își asigurase deja prezența în optimile competiției. Tot în Grupa D, Australia a produs un rezultat miraculos, 1-0 împotriva selecționatei din Danemarca, și avansează și ea în faza piramidală a turneului din Qatar.

Franța și Australia s-au calificat în optimile Cupei Mondiale din Qatar

Franța, deținătoarea trofeului, a fost prima echipă calificată în optimile Cupei Mondiale din Qatar, așa că misiunea sa de miercuri a fost mai degrabă una formală, motiv pentru care Didier Deschamps nu a aliniat la start o parte din vedetele cu care ne-a obișnuit, printre care marele Mbappe, Griezmann sau portarul Lloris.

Tunisia a profitat de lipsa de miză a „cocoșilor” și a reușit să se impună, unicul gol al partidei fiind marcat de Khazri, fotbalist care evoluează chiar în campionatul francez, în minutul 58.

Cu un singur punct după două etape, Danemarca nu avea altă opțiune decât victoria în partida cu Australia și s-a instalat rapid în jumătatea adversă, însă jocul său a fost marcat de aceeași imprecizie la finalizare care i-a dat peste cap și partida cu Tunisia din startul turneului.

Danezii au continuat să preseze și în repriza a doua, însă cea care a dat lovitura a fost Australia, prin Leckie, în minutul 60, iar scorul a rămas neschimbat până la final.

Francezii au câștigat Grupa D și o vor întâlni în optimi pe ocupanta locului 2 din Grupa C, o grupă în care, înaintea ultimei etape, Argentina, Polonia, Mexic și Arabia Saudită au toate șanse la calificare. Australienii vor da peste câștigătoarea Grupei C.

Marți s-au stabilit primele două optimi de finală de la acest turneu.

articolul original.

Pele a fost transportat la spital! Care ar fi starea fostului mare fotbalist și ce a spus fiica sa

30 November 2022 at 16:35
image

Fostul mare fotbalist Pele (82 de ani) a fost transportat miercuri la un spital din Sao Paulo, Brazilia, iar starea sa ar fi tot mai gravă, potrivit BNO News, transmite GSP.ro.

Pele a fost internat în spital

Pele are cancer la colon, o boală cu care se luptă de ceva vreme, și astăzi ar fi fost internat în spital din cauza unor probleme cardiace. Americanii de la BNO News susțin că el ar fi suferit și pierderi de memorie.

Pele este internat la spitalul „Albert Einstein” din Sao Paulo, notează ESPN Brazilia, iar medicii ar fi constatat că are „umflături pe tot corpul”. Primele investigații arată că ar fi vorba despre o problemă la inimă.

„Da, tatăl meu este în spital, sub tratament. Dar situația nu este urgentă! Promit să ajung lângă el și să postez câteva imagini de Revelion”, spune Kely Nascimineto, fiica legendarului fotbalist.

Pele a fost operat în septembrie 2021 pentru a-i fi înlăturată o tumoare de la colon, iar de atunci a fost supus unui tratament de chimioterapie.

articolul original.

Angel Tîlvar (MApN): Ziua Națională va găsi aproximativ 480 de militari români în misiuni și operații externe sub comandă sau mandat NATO, UE, ONU și misiuni de tip coaliție

30 November 2022 at 16:13
image

Ziua Națională a României va găsi aproximativ 480 de militari români în misiuni și operații externe sub comandă sau mandat NATO, UE, ONU și misiuni de tip coaliție, a declarat miercuri ministrul Apărării, Angel Tîlvar.

„Gândurile noastre se îndreaptă, cu recunoștință și respect, către militarii care sărbătoresc Ziua Națională a României în misiuni internaționale, reprezentând Țara cu mândrie, cinste și profesionalism. Le dorim celor aflați departe de casă, dar cu inima acasă, să se bucure de această zi sfântă, să izbândească în tot ceea ce fac și să se întoarcă sănătoși și cu sentimentul datoriei împlinite la cei dragi lor”, a scris ministrul Apărării, miercuri, pe Facebook.

„România are garanții de securitate fără precedent”, spune Angel Tîlvar

Angel Tîlvar a precizat că el și șeful Statului Major, gl. Daniel Petrescu, au discutat miercuri, în sistem de videoconferință, cu echipe de comandă ale structurilor dislocate în misiuni eterne în Bosnia și Herțegovina, Kosovo și Polonia.

„Militarii ne-au informat despre modul în care își îndeplinesc misiunile și despre situația de securitate din zonele de responsabilitate, precizând că sunt cu sufletul alături de cetățenii României care vor sărbători, pe 1 Decembrie, Ziua Națională. Le-am mulțumit militarilor pentru modul în care colaborează cu colegii din celelalte țări aliate și partenere și am apreciat că România are garanții de securitate fără precedent”, a adăugat ministrul.

Angel Tîlvar consideră că „războiul din Ucraina a testat vigilența, coeziunea, solidaritatea și determinarea NATO de a-și respecta angajamentele, de a asigura securitatea și integritatea spațiului euro-atlantic”.

„Imediat după declanșarea invaziei ruse în Ucraina, NATO a activat cu promptitudine, pentru prima dată în istorie, planurile de apărare, dislocând forțe și tehnică de luptă pe teritoriul țărilor aliate de pe flancul estic, inclusiv în România”, a continuat el.

„Ziua Națională va găsi aproximativ 480 de militari români în misiuni și operații externe sub comandă sau mandat NATO, UE, ONU şi misiuni de tip coaliție”, a mai precizat oficialul.

articolul original.

Meghan Markle a fost amenințată cu moartea când încă era membră activă a familiei regale britanice, susține Poliția din Londra: „Am avut echipe care au făcut cercetări”

30 November 2022 at 15:56
image

Neli Basu, ofțier de poliție de rang înalt din Regatul Unit, susține că Meghan Markle s-a confruntat cu amenințări „dezgustătoare” cu moartea în perioada în care era membră activă a familiei regale britanice, transmite NDTV.

Meghan Markle a fost amenințată cu moartea. Ce spune Neli Basu

Neli Basu susține că, în calitate de responsabil pe zona de antitero, a avut de-a face cu amenințări credibile din partea extremiștilor dreptei radicale împotriva lui Meghan Markle și a Prințului Harry.

Comentariile sale, făcute într-un interviu pentru Channel 4 News, par să confirme temerile pe care le invocase Harry.

Meghan, fostă actriță, s-a căsătorit cu fiul cel mic al Regelui Charles al III-lea în 2018, dar a renunțat la îndatoririle regale în 2020 și s-a mutat în Statele Unite.

Neli Basu (54 de ani), care se retrage după 30 de ani de carieră în Poliția Metropolitană din Londra, a fost întrebat dacă au existat amenințări cu moartea la adresa lui Meghan.

„Absolut”, a răspuns el, catalogând amenințările drept „dezgustătoare și foarte reale”.

„Am avut echipe care au făcut cercetări. Oamenii au fost urmăriți penal pentru acele amenințări”, susține Basu.

Harry (38 de ani) a atacat guvernul britanic în instanță pentru a-l forța să revizuiască decizia de a-i retrage protecția finanțată de stat.

articolul original.

O ucraineancă şi-a găsit sfârşitul în judeţul Vâlcea. S-a spânzurat după ce a aflat că şi-a pierdut soţul şi fiul pe front

30 November 2022 at 15:55
image

O ucraineancă a fost găsită marți seara spânzurată într-o unitate de cazare din Băile Olănești, județul Vâlcea. Potrivit primelor informații, femeia şi-ar fi pus capăt zilelor răpusă de durere pentru că şi-a pierdut soţul şi fiul pe front, notează antena3.ro.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul acesteia.

Ucraineancă găsită spânzurată, în Vâlcea

Poliţiştii din Băile Olăneşti au fost sesizată, marţi seara, pe la ora 21:00, despre faptul că o femeie de cetăţenie ucraineană, în vârstă de 55-60 de ani, ar fi fost găsită spânzurată, într-o unitate de cazare din localitatea Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea.

„Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, poliţiştii efectuând manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat, ulterior fiind declarat decesul acesteia.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzelor în care a survenit decesul femeii”, a transmis IPJ Vâlcea.

articolul original.

Moscova a numit un nou șef la centrala nucleară Zaporojie. Fostul director ar fi fost răpit: „Este un succesor curajos”

30 November 2022 at 12:51
image

Moscova a declarat miercuri că l-a numit director la centrala nucleară Zaporojie pe inginerul-șef al uzinei, ocupând astfel un post vacant din octombrie, când Kievul spune că șeful centralei a fost răpit de autoritățile ruse, informează Reuters.

Cea mai mare centrală nucleară din Europa este ocupată de forțele rusești din martie

Centrala nucleară, cea mai mare din Europa, este ocupată de forțele rusești din martie și nu mai produce electricitate din septembrie, dar este în continuare condusă de personalul ucrainean pentru a o menține în siguranță.

Moscova a declarat în octombrie că a pus centrala sub controlul autorităților nucleare ruse, o măsură pe care Kievul o consideră ilegală.

Fostul director a fost răpit, susține Kievul

Agenția nucleară rusă Rosenergoatom a anunțat că inginerul-șef Iurii Cerniciuk va deveni directorul centralei. Ucraina susține că șeful centralei, Ihor Murashov, a fost răpit de forțele rusești în timp ce se îndrepta spre centrală în octombrie.

Murashov a fost eliberat ulterior, după ce televiziunea de stat rusă a difuzat o înregistrare video în care apărea mărturisind că a „comunicat cu serviciile secrete ucrainene”.

Observatorul ONU al AIEA a declarat că i s-a permis să se alăture familiei sale pe teritoriul controlat de Ucraina.

„Noul director al centralei nucleare din Zaporojie și primul director general adjunct al companiei de exploatare a centralei din Zaporojie este Iurii Cerniciuk”, a declarat Renat Karchaa, consilier al directorului general al Rosenergoatom, lăudându-l ca fiind un succesor „curajos”.

Noul director ar fi fost ținut ostatic

Operatorul de stat ucrainean de energie nucleară Energoatom a declarat în luna mai că Rusia i-a interzis lui Cerniciuk să părăsească orașul Enerhodar, unde se află centrala, ținându-l pe acesta și pe alți angajați ca „ostatici”.

De atunci, centrala cu șase reactoare a fost supusă unor bombardamente repetate, ceea ce a atras condamnarea AIEA, organismul ONU pentru supraveghere nucleară, care a cerut crearea unei zone de siguranță în jurul acesteia, propunere la care Moscova s-a opus până în prezent.

Rusia și Ucraina se acuză reciproc pentru bombardamentele asupra centralei, situată pe un mal al râului Nipru, aflat sub control rusesc, vizavi de teritoriul ucrainean. De asemenea, Kievul acuză Moscova că ascunde echipamente militare la uzină, ceea ce Rusia neagă.

articolul original.

Ministerul de Interne susține că o studentă la Academia de Poliție l-ar fi „rugat din suflet” să o lase să participe la parada de Ziua Națională a României: „Îmi doresc mult să defilez”

30 November 2022 at 12:44
image

Ministerul de Interne susține că o studentă la Academia de Poliție l-ar fi „rugat din suflet” să o lase să participe la parada de Ziua Națională a României.

„Vă rog din suflet să mă ajutați să trăiesc acest moment!”

Mai exact, Ministerul de Interne a postat pe Facebook o fotografie a unei studente la Academia de Poliție, alături de un dialog cu privire la parada de 1 Decembrie.

„- Domnule Comandant, permiteți-mi să raportez! Pe 1 Decembrie este și ziua mea. Fac 22 de ani.

– Și nu vrei să mergi acasă?

– Raportez, nu! Îmi doresc mult să defilez de Ziua Națională a României. Cred că este cel mai frumos cadou pe care l-aș putea primi. Vă rog din suflet să mă ajutați să trăiesc acest moment!”, este dialogul menționat.

Oameni au lăsat comentarii ironice la postare

„La cât de cretine sunt poveștile astea, bănuiesc că nu sunt adresate civililor”

„”Raportez”? „Domnule Comandant” Încă funcționați ca structură militară?”

„Iar compuneri de clasa a treia de pe vremea lui Ceașcă? Vă obligă cineva să scrieți poveștile astea? O să văd dragoste de patrie când o să cereți să ieșiți la pensie ca restul României la 65 de ani, nu la 40 și un pic”

„Am citit în grabă și, până să văd că-i vorba despre aniversarea Iustinei din Botoșani, am crezut că vorbește Mircea Badea, în vremea când era pionier și se angaja să respecte angajamentele luate în fața Partidului”

„Ce povești frumoase, păcat că sunt doar povești”

„E multă demagogie aici. Prosteală, pentru a fi clar”

„Mamă ce vrăjeală. Ce povești frumoase scrise cu stil”

„Frumos visează nenea ăsta de scrie pe aceasta pagină de Facebook”

„Chestia asta e scrisă de scenaristul de la „Lecții de viață””?

„Unde ați auzit voi așa ceva? Un tânăr vrea să fie cu prietenii într-o minivacanță, normal!!! Daca este sârguincios, cu bun simț (indiferent de domeniu) o să ajungă un bun profesionist, nu? Credeți că pe Iustina (sau oricare din copiii noștri) îi împiedică faptul că nu bat 4 mii de pași de defilare să fie buni profesioniști?”

„Jandarmul de anul trecut, care cade de pe cal, vine și anul ăsta???”, sunt doar câteva dintre comentarii.

articolul original.

The Rock, Dwayne Johnson, s-a întors la supermarketul din care obișnuia să fure dulciuri când era mic. Clienții au rămas fără cuvinte când au văzut ce face

30 November 2022 at 12:40
image

Dwayne Johnson a făcut o vizităm neașteptată zilele trecute, la un supermarket din Hawaii, din care obișnuia să fure ciocolată atunci când era copil.

A furat câte un baton de ciocolată zilnic, timp de un an

The Rock este unul dintre cele mai bine plătite staruri din lumea filmului, iar acum, când are o avere considerabilă, a ținut să facă un gest pentru a-și șterge din păcatele tinereții. Acesta s-a întors la magazinul din care, spune el, a furat câte un baton de ciocolată în fiecare zi, timp de un an.

„Când aveam 14 ani, în fiecare zi, timp de un an, am venit aici și am furat câte un baton mare de ciocolată pentru că nu-mi permiteam unul. Aceasta era gustarea mea de dinainte de antrenament. Am făcut asta aproape zilnic, un an.

A trebuit să mă întorc aici și să cumpăr toate batoanele de ciocolată de pe rafturi”, a spus Dwayne în clipul pe care l-a pus pe Instagram, în care a documentat „aventura” lui din supermarket.

Aproape 300 de dolari a dat pe ciocolata pe care a lăsat-o la tejghea, pentru ca cei care nu-și permit un baton să ia unul de acolo.

Mai mult, actorul de 50 de ani și s-a arătat generos și față de clienții din magazin, cărora le-a plătit cumpărăturile. A făcut și poze cu fanii lui, fericit să fie acolo.

articolul original.

Implementarea Strategiei de incluziune a romilor a intrat în linie dreaptă

30 November 2022 at 12:26

Strategia națională de incluziune a romilor din România, adoptată anul acesta de către Guvern, a intrat în linie dreaptă în ceea ce privește implementarea concretă.

Reprezentanții Executivului s-au întâlnit cu reprezentanții instituțiilor județene, pentru a stabili metodele concrete de aplicare ale prevederilor Strategiei

Zilele trecute, reprezentanții Executivului care au atribuții în implementarea Strategiei s-au întâlnit cu reprezentanții instituțiilor județene, pentru a stabili metodele concrete de aplicare ale prevederilor Strategiei.

Iulian Paraschiv, președintele Agenției Naționale pentru Romi (ANR) și co-președintele Comitetului Interministerial pentru Implementarea, Monitorizarea și Evaluarea Strategie (CIIMES), a încurajat participanții să se angajeze în dezbateri deschise pe temele care îi privesc, în scopul îmbunătățirii activității de implementare, monitorizare și evaluare a măsurilor din planurile de măsuri din Strategie.

Dumitrița Solomon, secretar de Stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului și co-președintă a CIIMES, a informat participanții despre progresul înregistrat în plan central în dezvoltarea mecanismelor instituționale și a evocat nevoia de a produce rezultatele propuse prin Strategie, fapt ce necesită o atenție sporită din partea reprezentanților instituțiilor cu atribuții la nivel local, județean sau central, precum și o implicare activă în acest domeniu a tuturor celor responsabili.

Prezent prin sistem videoconferință, ministrul Sănătății, prof.univ.dr. Alexandru Rafila, a subliniat buna colaborare cu ANR în anul 2021, în campania de informare a comunităților cu romi în domeniul sănătății publice și a dat asigurări că ministerul pe care îl coordonează și-a asumat măsurile cuprinse în strategie și a pledat pentru accesul nediscriminatoriu și egal al romilor la serviciile de sănătate publică, precum și creșterea numărului de mediatoare sanitare din comunitățile vulnerabile cu romi.

Totodată, ministrul Rafila și-a manifestat interesul ca, împreună cu președintele Paraschiv, să efectueze vizite în comunitățile cu romi pentru atingerea obiectivele stabilite în cadrul CIIMES.

Lacziko Eniko Katalin, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, a susținut faptul că este momentul pentru o schimbare de abordare și de efort comun, în scopul bugetării strategiei, pentru a produce rezultate.

Conferința a continuat cu o sesiune de prezentare a planurilor de măsuri din Strategie, precum și a mecanismului de implementare și nevoia de conlucrare activă și eficientă între instituțiile județene prezente.

“Romi reprezintă o resursă importantă pentru România, dacă se investește în educația și accesul lor la servicii de sănătate, locuire și joburi.

Dacă vom schimba și felul în care sunt percepuți de majoritari, atunci decalajele dintre noi se vor micșora”, a declarat Iulian Paraschiv, președintele Agenției Naționale pentru Romi.

La întâlnire a participat și Marian Daragiu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Educației și vicepreședinte al Asociației Partidei Romilor Pro-Europa.

articolul original.

Mărturia unei credincioase despre părintele Calistrat Chifan: „Am rămas înmărmurită …”

30 November 2022 at 12:21
image

O credincioasă care l-a cunoscut părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași, a dezvăluit faptul că a fost surprinsă de ceea ce i-a spus duhovnicul, potrivit bzi.ro.

Mărturia unei credincioase despre părintele Calistrat Chifan

Maria Pintecan a povestit că întâlnirea a avut loc în momentul în care se afla pe Calea Crucii din Ierusalim.

„L-am cunoscut în urmă cu doi ani pe CALEA CRUCII … la Ierusalim
Așezat pe caldarâm … privea lumea care trecea …
Grupul nostru trecuse … eu şi mama am rămas în urmă … frânte de durere
Moartea fratelui meu … ne frânsese sufletul …
M-am apropiat și cu lacrimi pe obraji am spus … „binecuvântaţi … părinte”
M-a binecuvântat …
Am simţit că mi-a dat toată puterea din această lume …
Cu glasul blând mi-a spus ..
„La noapte mergi la biserica Sfântului Mormânt și aprinde acolo o lumânare pentru fratele tău”
Am rămas înmărmurită …
De unde știa că eu voi fi în acea noapte la Sfânta Liturghie la biserica Sfântului Mormânt…?
De unde știa de moartea fratelui meu … Ştefan?
Doar Dumnezeu are răspunsul …

Doamne … te rog … ai milă și vindecă durerea … robului tău … părintele Calistrat”, a explicat femeia într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

articolul original.

Ungaria ar putea să se trezească fără 13 milioane de euro din fondurile europene

30 November 2022 at 07:54

Reformele pe care Viktor Orban le promite nu au fost suficiente: Comisia Europeană se pregăteşte să recomande miercuri îngheţarea a peste 13 miliarde de euro fonduri europene destinate Ungariei, ca răspuns la problemele de corupţie identificate în această ţară, comentează AFP.

Ungaria neagă legăturile cu blocajele inițiativelor europene

Executivul european a ales în cele din urmă fermitatea împotriva liderului naţionalist. În ciuda „şantajului” de care acesta din urmă este acuzat, Budapesta blocând mai multe dosare europene (plan comun de ajutor de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, impozit minim pe profiturile multinaţionalelor).

Ungaria – care neagă orice legătură între aceste blocaje şi chestiunea fondurilor europene – se opune, de asemenea, unor noi sancţiuni împotriva Rusiei cu care menţine legături şi rămâne singura ţară din NATO alături de Turcia care nu a ratificat aderarea Suediei şi Finlandei la această alianţă.

Sub presiunea Parlamentului European, Comisia Europeană va propune statelor membre, care au până pe 19 decembrie pentru a se pronunţa, suspendarea a 7,5 miliarde de euro fonduri de coeziune care urmau să fie plătite Ungariei în cadrul bugetului 2021 -2027 al UE, potrivit unor surse europene.

Comisia Europeană, sursă foto: captură YT

În aprilie, împotriva acestei ţări a fost lansată o procedură destinată să protejeze bugetul european de încălcări ale statului de drept, o premieră pentru UE, în special din cauza „neregulilor sistematice în atribuirea contractelor publice”, „deficienţelor” în domeniul urmăririi penale şi luptei împotriva corupţiei.

Fondurile UE, suspectate că îmbogăţesc apropiaţi ai lui Viktor Orban

Perspectiva de a se vedea lipsită de fonduri a determinat Ungaria să angajeze 17 măsuri pentru a răspunde preocupărilor Bruxellesului, printre care înfiinţarea unei „autorităţi independente” destinate să controleze mai bine utilizarea fondurilor UE, suspectate că îmbogăţesc apropiaţi ai lui Viktor Orban.

Dar Comisia consideră că reformele nu au fost desfăşurate în mod satisfăcător până la data limită de 19 noiembrie.

Executivul european fixase acest termen în septembrie pentru a oferi Ungariei o şansă de a scăpa de îngheţarea a 7,5 miliarde de euro (aproximativ 20% din fondurile europene pe care trebuie să le primească în perioada 2021-2027).

Pe de altă parte, executivul european a decis să valideze planul de redresare post-Covid al Ungariei (5,8 miliarde de euro), dar prin ataşarea a 27 de condiţii, care includ cele 17 măsuri anticorupţie, precum şi reforme pentru îmbunătăţirea independenţei justiţiei.

Nicio plată nu va fi făcută până la îndeplinirea acestor condiţii

Comisia, care până de curând părea să favorizeze o abordare conciliantă în privinţa Ungariei, subliniind progresele realizate de aceasta din urmă, şi-a înăsprit în cele din urmă poziţia.

Potrivit mai multor surse europene, influenţa europarlamentarilor, reuniţi în plen săptămâna trecută şi în mare parte partizani ai severităţii în faţa lui Orban, a fost decisivă.

În cazul deblocării fondurilor, a fost adusă în discuţie eventualitatea unei moţiuni de cenzură a Comisiei, în special de către grupul Renew Europe (centrişti).

Negociatorul maghiar Tibor Navracsics a denunţat marţi această „enormă presiune politică” a Parlamentului European.

Sediul Parlamentului European de la Strasbourg. Foto: Pixabay

Cu un an şi jumătate înainte de alegerile europene, mulţi europarlamentari sunt atenţi să facă campanie pentru apărarea statului de drept în faţa exceselor antidemocratice din UE.

Rămâne de văzut dacă această linie dură va fi urmată de statele membre care trebuie să ia decizia cu majoritate calificată (15 ţări din 27, reprezentând cel puţin 65% din totalul populaţiei UE).

O reuniune a miniştrilor economiei şi finanţelor este prevăzută pe 6 decembrie. Dacă ţările scandinave şi Benelux sunt în mod tradiţional severe cu privire la statul de drept şi problemele anticorupţie, multe ţări din estul şi sudul Europei ar putea fi mai reticente la blocarea fondurilor.

Ungaria, pradă unei inflaţii galopante şi unei monede (forintul) în cădere liberă, are mare nevoie de aceşti bani. Guvernul său va folosi probabil toate căile de atac posibile împotriva acestei măsuri, în special în faţa justiţiei UE. De asemenea, ar putea cere această chestiune să fie tranşată la următorul Consiliu European, programat pentru 15-16 decembrie, încheie AFP, citată de TVR.

articolul original.
❌