Normal view

There are new articles available, click to refresh the page.
Ieri — 27 May 2023Ziua de Vest

La  Muzeul Național al Banatului Timișoara a fost o nouă seară de poveste vineri, 26 mai, acum cu dr. Cristian Floca

Reporter: Gheorghe Miron
27 May 2023 at 19:52

La Muzeul Național al Banatului Timișoara a fost o nouă seară de poveste vineri 26 mai acum cu dr Cristian FlocaDespre Banatul de câmpie s-a spus adesea că a reprezentat un tărâm neprielnic locuirii umane din cauza numeroaselor zone mlăștinoase și cursuri de apă care s-au revărsat peste aceste meleaguri.

Totuși, pe lângă forța distructivă, apa reprezintă viață, iar vineri seara, dr. Cristian Floca a analizat din această perspectivă bivalentă impactul hidrografiei asupra dezvoltării comunităților umane de-a lungul vremurilor.

Studiul său s-a concentrat cu precădere asupra luncii Pogănișului, un important afluent al râului Timiș. Abordarea sa a fost una interdisciplinară, principalele instrumente utilizate fiind cercetările de suprafață, menite a identifica noi urme de locuire străvechi sau izvoarele scrise și cartografice.

Cercetările realizate de Cristian Floca au dus la descoperirea a numeroase situri arheologice datând din epoca neolitică și până în evul mediu, dovedind capacitatea comunităților umane din această zonă de a se adapta la condițiile de mediu și de a folosi în cel mai eficient mod resursele oferite de habitatul lacustru al Banatului.

Lucrările de hidroameliorare realizate după intrarea Banatului sub administrare Habsburgică au modificat radical structura modului de organizare a comunităților, deschizând o nouă etapă în evoluția istorică și demografică a zonei.

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

Fundația culturală ”Silviu Oravitzan”, lansată, la CJ Timiș

Reporter: Gheorghe Miron
27 May 2023 at 19:33

Fundația culturalăSilviuOravitzan lansată la CJ TimișMarți 30 mai, de la ora 17.00, în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, va fi lansată fundația culturală Silviu Oravitzan, al cărei președinte este prof.univ.dr. Mădălin Bunoiu.

Silviu Oravitzan este un artist plastic român născut în 4 octombrie 1941 la Ciclova Montană, județul Caraș-Severin. Are numeroase expoziții și lucrări de artă în muzee și colecții private din România, Marea Britanie, Franța, Germania, Suedia, Statele Unite etc.

Deși pare influențat de diferiți pictori abstracți din secolul XX, Oravitzan e considerat a-și avea rădăcinile în arta bizantină, în arta religioasă a Răsăritului creștin ortodox.

“Exercițiul de a vedea dincolo de orizontul propriei persoane presupune acceptarea unei densități aparte a luminii. La propriu, vezi altfel. Concret, aurul, materie, devine aură, duh. Dar ce este, în fapt, aura?

Ei bine, ea reprezintă o respiraţie întrupată, hieroglifă a sufletului însuşi. Inclusiv în icoane, trebuie să privim aura, nimbul, ca pe un discurs despre respiraţie.

Picturalul nu epuizează fenomenul, chipul sfântului nefiind „delimitat” de culoare și proporții, ci doar sugerat. Spaima de vid, de gol, nu poate fi combătură printr-un preaplin de forme – aceasta ar fi diferența majoră, de pildă, dintre romanic și baroc –, ci de sugestia bine plasată, la intersecția dintre material și spiritual.

Nici nu are cum să fie altfel. Materia fiind oricum limitată, investirea ei cu puterea semnului nu poate trimite decât la o plinătate de care este capabilă doar realitatea spirituală.

Aura este astfel câmpul interstițial, confirmarea materiei de a găzdui înțelesuri înalte și arvuna unei împliniri viitoare, nemateriale. Se produce o transcendere a luminii, capabilă să unifice multiplicitatea spectrală cu unicitatea definitorie a principiului, a stării primordiale…”, mărturisește maestru Oravitzan.

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

Un bărbat din Timiș a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a încercat să o omoare în bătaie pe concubina sa

Reporter: zdv
27 May 2023 at 18:47

Un bărbat din Timiș a fost arestat pentru 30 de zile după ce a încercat să o omoare în bătaie pe concubina saProcurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, vineri, urmărirea penală pentru un bărbat care a lovit-o în repetate rânduri pe concubina sa din satul Drăgoieşti, judeţul Timiş, provocându-i leziuni abdominale, lombare, cervicale, în apropierea venei jugulare drepte care i-au pus viaţa în pericol. Acesta a fost arestat pentru 30 de zile şi este acuzat deviolenţă în familie, mai exact de tentativă de omor comis asupra unui membru de familie, scrie news.ro. 

„În fapt, s-a reţinut că data de 26 mai 2023, în jurul orelor 1:30-1:50, inculpatul ar fi lovit-o în mod repetat, pe concubina sa, la domiciliul acesteia din satul Drăgoieşti din judeţul Timiş, provocându-i leziuni la nivel cervical, în apropierea venei jugulare drepte, la nivel lombar şi abdominal, leziuni care i-au pus viaţa acesteia în primejdie. În data de 27.05.2023, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi si libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, care a admis propunerea şi a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă  pe numele inculpatului, pentru o perioada de 30 de zile”, arată comunicatul de presă al Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Sursa citată mai precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

Cel mai mare Silent Disco din Timișoara!

Reporter: zdv
27 May 2023 at 16:38

Cel mai mare Silent Disco din Timișoara

District23 a dat startul celui mai mare Silent Disco din Timișoara!3 DJs, 3 frecvențe, 3 stiluri muzicale – toate diferite și toate în inima orașului, chiar în Piața Unirii!

Flight Festival, VEST FEST sau Magnetic – în acest weekend tu alegi ce asculți în căști: Mainstream, Hip-Hop sau Drum&Bass.Silent Disco este un concept de petrecere la care participanții, prin intermediul caștilor primite la intrare, pot alege frecvență preferată și se pot bucura de muzica mixată, LIVE, de unul dintre cei 3 DJ-i prezenți.Fie că este vorba de muzică mainstream mixată de DJ-ii Flight Festival, muzică Hip-Hop/Urban, mixată de DJ-ii VEST FEST sau muzica Drum & Bass mixată de DJ-ii Magnetic, participanții pot oricând să schimbe registrul muzical prin simpla comutare de pe o frecvență pe alta.Acest concept de party se prezintă ca o adunare liniștită, silențioasă și fară muzică, însă în căștile fiecărui participant este o adevărată petrecere cu muzică bună, mixată chiar de DJ-ii prezenți în fața participanților.Evenimentul va continua în zilele de 27 și 28 mai, în spațiul amenajat din Piața Unirii din Timișoara, în intervalul orar 18:00 – 23:00, iar accesul este gratuit!Un eveniment marca District23.Proiect finanțat prin Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023. În acest an Flight Festival, VEST FEST și Magnetic fac parte din conceptul District23. 

Detalii complete: https://www.facebook.com/events/789781482470516

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

Timișorenii sunt invitați la o seară fascinantă alături de Mircea Cărtărescu, la UVT

Reporter: Gheorghe Miron
27 May 2023 at 16:36

Timișorenii sunt invitați la o seară fascinantă alături de Mircea Cărtărescu la UVT

Iubitorii de literatură sunt invitați la o seară fascinantă, dedicată pasiunii pentru litere și traducere, în compania a doi oameni și scriitori extraordinari: Mircea Cărtărescu și Bruno Mazzoni!

Evenimentul va avea loc în data de 31 mai, începând cu ora 18:00, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.

Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai apreciați scriitori contemporani, va împărtăși cu cei prezenți gândurile și experiențele sale legate de procesul de creație literară.

Acesta este un moment unic în care puteți afla mai multe despre sursele sale de inspirație și tehnicile pe care le folosește pentru a da naștere unor opere remarcabile.

“Alături de Mircea Cărtărescu, avem onoarea de a-l găzdui pe Bruno Mazzoni, un talentat traducător și interpret literar, care va dezvălui secretele artei de a reda cu fidelitate esența operei unui autor într-o altă limbă. Vom descoperi cum traducerea poate să fie o formă de artă în sine și cum ne poate ajuta să înțelegem și să apreciem mai profund cărțile și autorii din alte culturi”, îndeamnă UVT.

“Moderatorul serii, Mircea Mihăieș, ne va ghida prin această călătorie fascinantă în lumea literaturii și traducerii, punând întrebări relevante și facilitând dialogul dintre invitați și public”, este mesajul UVT.

Pentru a participa la eveniment, este necesară înregistrarea prealabilă, prin 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐮𝐥𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐨𝐧𝐥𝐢𝐧𝐞, 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐧𝐢𝐛𝐢𝐥 AICI.

Indiferent dacă sunteți în căutare de inspirație, doriți să vă extindeți orizonturile culturale sau pur și simplu să petreceți o seară minunată în compania unor personalități de marcă, acest eveniment nu trebuie să vă lipsească din agenda voastră!

Evenimentul face parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023. Eveniment organizat cu sprijinul CTP.

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

❌
❌