Normal view

There are new articles available, click to refresh the page.
AlaltaieriZiarul de Roman

Întrerupere a apei în Roman de luni seară, pentru efectuarea unei lucrări

Reporter: Ziarul de Roman
26 May 2023 at 11:26
Întrerupere a apei în Roman de luni seară pentru efectuarea unei lucrări

Primăria municipiului Roman a anunțat că, pentru efectuarea unei lucrări la rețeaua de apă, furnizarea apei va fi întrerupă în oraș începând de luni seară, 29 mai, de la ora 20.00, până marți dimineață, 30 mai, la ora 08.00.

„Lucrăm și la partea de sectorizare și debitmetrie, în fiecare an am prevăzut în lista de investiții astfel de intervenții. Și în acest an, avem o alocare bugetară pentru aceste intervenții, iar în acest moment se lucrează la Stația de repompare 2, la zona din proximitatea rezervorului de la Arhiepiscopie, unde se execută un astfel de cămin de sectorizare și debitmetrie. În acest context, anunțăm că în data de 29 spre 30 mai, va fi sistată furnizarea apei începând cu ora 20 până dimineață la ora 8, tocmai pentru a se monta vana din acest cămin, o vană foarte mare, care necesită oprirea furnizării apei. Ne-am dori să micșorăm această perioadă de oprire, vom vedea, în funcție de complexitatea intervenției, dacă e posibil să reluăm mai repede furnizarea apei”, a declarat primarul Leonard Achiriloaei.

Reprezentanții municipalității le recomandă cetățenilor să se asigure că au rezerve suficiente de apă pentru uz casnic înainte de începerea lucrărilor și, de asemenea, să fie precauți în utilizarea apei în primele ore după reluarea furnizării, deoarece este posibil să apară variații temporare ale presiunii apei.

Tot în ceea ce privește investițiile Primăriei în rețeaua de apă din oraș, săptămâna trecută a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea rezervorului de 5.000 de metri cubi de la Stația de repompare I de la Gară. „Este vorba de un proiect pe care l-am depus prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny». În acest moment avem contractul semnat pentru acest obiectiv, avem procedura de achiziție în derulare, urmând ca, în circa două săptămâni, să putem semna contractul de lucrări. Astfel că o lucrare pe partea de infrastructură de apă în municipiul Roman, de aproape 5 milioane de lei, va fi făcută cu implicarea totală a Primăriei municipiului Roman. Ceea ce am spus de fiecare dată, ceea ce trebuie să facem noi – facem, și iată că acest lucru se vede”, a mai precizat primarul Leonard Achiriloaei.

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

Liceele din Roman au obținut finanțare pentru dezvoltarea unor laboratoare inteligente digitale

Reporter: Ziarul de Roman
25 May 2023 at 13:47
Liceele din Roman au obținut finanțare pentru dezvoltarea unor laboratoare inteligente digitale

Primăria municipiului Roman a anunțat că, în cadrul programului de finanțare Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, unitățile de învățământ din Roman au obținut finanțarea necesară pentru dotarea cu echipamente TIC de ultimă generație și materiale educaționale specifice.

Astfel, toate liceele și Clubul Copiilor din oraș vor beneficia de laboratoare inteligente. Colegiul Național „Roman-Vodă”, Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, Colegiul Tehnic „Danubiana”, Colegiul Tehnic „Miron Costin”, Colegiul Tehnic „Petru Poni” și Clubul Copiilor Roman vor fi echipate cu unul sau două laboratoare moderne, adaptate nevoilor elevilor și profesorilor lor. Valoarea fiecărui laborator este de 60.000 de euro. Dotările care urmează să fie achiziționate vor fi adaptate profilului fiecărui liceu.

„Cu ajutorul acestor laboratoare inteligente, elevii vor avea acces la tehnologii avansate și la resurse educaționale interactive, care le vor stimula creativitatea și gândirea critică. Profesorii vor putea să-și îmbunătățească metodele de predare, integrând tehnologia în procesul de învățare și oferind o educație modernă, adaptată cerințelor secolului XXI. Sunt mândru de toate unitățile de învățământ care au aplicat și au obținut această finanțare, demonstrând angajamentul lor față de calitatea învățământului și dorința de a oferi tinerilor noștri cele mai bune resurse și oportunități educaționale. Felicitări pentru această realizare remarcabilă!”, a transmis cu acest prilej primarul Leonard Achiriloaei.

Ce dotări vor avea noile laboratoare școlare

Conform reprezentanților municipalității, finanțarea aferentă acestui program va putea fi utilizată pentru: achiziționarea de echipamente tehnologice (inclusiv mobilier ergonomic adaptat și integrat specific) pentru dezvoltarea unor laboratoare inteligente digitale, conform Ordinului Ministerului Educației nr. 3497/2022 pentru aprobarea standardelor de echipare a unităților de învățământ preuniversitar cu echipamente tehnologice, cu modificările ulterioare; achiziționarea de conținut educațional care va acoperi domenii din programa școlară și de software/licență cu specific educațional care să asigure distribuirea centralizată, în rețeaua locală, a materialelor didactice pe dispozitive; conectarea dispozitivelor din laboratorul inteligent la rețeaua de comunicații a unității de învățământ; instruirea cadrelor didactice pentru utilizarea echipamentelor aferente conceptului de laborator inteligent digital integrat.

Minimum 50% din buget va fi alocat pentru partea de trunchi comun pentru toate unitățile de învățământ eligibile și va cuprinde în mod obligatoriu: o tablă interactivă, o imprimantă 3D monocromă și/sau 3D policoloră, un scanner 3D fix, un robot cu braț multifuncțional, kituri robotice pentru începători sau avansați, creion 3D, ochelari de realitate virtuală VR/AR, cameră videoconferință, sistem sunet, un sistem desktop cu monitor sau sistem all-in-one sau laptop, cameră de documente.

Maximum 50% din buget va fi alocat opțional și diferențiat, pentru echipamente tehnologice de tip „smart lab”, în funcție de nevoia identificată și asumată la nivelul unității de învățământ eligibile. De exemplu, pentru filiera teoretică pot fi achiziționate: laboratoare virtuale, vizualizatoare hibride, platforme e-learning, laboratoare de lingvistică, roboți educaționali multifuncționali, instrumente educaționale de tip realitate virtuală (VR) și realitate augmentată (AR), module de învățare robotică, alte software-uri educaționale și echipamente specifice etc. Pentru filiera tehnologică pot fi achiziționate: simulatoare cu realitate augmentată/virtuală (VR/AR), sisteme integrate de pregătire practică cu instrumentație virtuală și software multimedia, roboți educaționali multifuncționali, senzori de mișcare, de umiditate, module de învățare robotică, plant lab educațional, alte software-uri și echipamente educaționale specifice etc. Pentru filiera vocațională pot fi achiziționate: mănuși/căști VR compatibile, microfoane dinamice, programe de randare, programe de tip CAD, sisteme înregistrare, alte software-uri educaționale și echipamente specifice etc.

De asemenea, unitățile de învățământ care au minimum 500 de elevi înscriși în anul școlar 2022-2023 ar putea beneficia de un al doilea laborator inteligent, au mai precizat reprezentanții Primăriei Roman.

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

PNL Neamț: „Incapabilă profesional, preocupată de vendete politice, Florentina Moise trebuie să plece urgent de la conducerea ISJ Neamț”

Reporter: Ziarul de Roman
25 May 2023 at 08:00
PNL Neamț Incapabilă profesional preocupată de vendete politice Florentina Moise trebuie să plece urgent de la conducerea ISJ Neamț

Decizia doamnei Florentina Moise de a desființa postul de inspector de istorie este inexplicabilă, lipsită de orice rațiune pedagogică, cu atât mai mult cu cât titularul acestui post, doamna profesor drd. Elena Preda, este un cadru didactic dedicat, căruia nu i se poate imputa nicio vină.

La fel de revoltătoare este și decizia de a refuza organizarea Olimpiadei Naționale de Istorie în județul Neamț, fără niciun argument pertinent care să justifice o asemenea hotărâre. Fără un minimum respect față de catedra de istorie, față de profesorii de istorie, Florentina Moise, inspectorul școlar general, calcă în picioare buna tradiție a rezultatelor excelente obținute de elevii nemțeni la această disciplină, printr-o decizie revoltătoare, care are la bază ambiții personale, exclusiv de natură politică.

Adevăratul motiv pentru care doamna profesor drd. Elena Preda a fost înlăturată din funcție îl constituie revolta exprimată deschis, fără menajamente, pe care aceasta a avut-o cu privire la confiscarea de către Vasilică Harpa, președintele PSD Neamț, a evenimentului „B Zone Folk România”, organizat din bani publici, la Tg. Neamț. Pe fond, o răzbunare pentru delict de opinie.

Doamna Florentina Moise a surprins în repetate rânduri cu această atitudine răzbunătoare, ceea ce ne legitimează să o întrebăm public până unde va merge cu amenințările, cu destituirile tuturor celor care nu sunt de acord cu politica promovată de PSD Neamț? Doamna Moise, îi veți da afară pe toți cei care au opinii contrare PSD? Veți lăsa catedre fără profesori, școli fără directori doar pentru că nu sunt de acord cu dumneavoastră și cu Vasilică Harpa? Cine vă dă dreptul să vă purtați ca un vătaf pe moșie? Când aveți de gând să încetați acest regim al terorii? Iar dumneavoastră, domnule Harpa, dumneavoastră de ce tolerați asemenea comportament abuziv care ne întoarce în timp, în anii negri ai comunismului, ai epurărilor politice?

Față de toate aceste decizii răzbunătoare și lipsite de logică, 15 reputați profesori de istorie din județul Neamț au solicitat explicații de la doamna Ligia Deca, ministrul Educației și Cercetării, un demers perfect legitim, pe care-l susținem necondiționat.

În ceea ce ne privește, considerăm că doamna Florentina Moise trebuie să demisioneze urgent din fruntea Inspectoratului Școlar Județean sau, în caz contrar, să fie demisă. Este incapabilă să performeze profesional și este preocupată, exclusiv, să-și consolideze poziția de președinte PSD Piatra Neamț, uzând de toate pârghiile pe care această funcție i le conferă pentru a-și îndepărta prezumtivi adversari.

Haosului patronat de doamna Florentina Moise de la numirea în funcție i se atribuie cel mai bine citatul filozofului și eseistului spaniol George Santayana: „Cei ce nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să-l repete”.

Orice zi în plus în fruntea învățământului nemțean a doamnei Florentina Moise bulversează și mai mult procesul educativ, în dauna elevilor.

Biroul de presă al PNL NeamțComunicat de presă

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

Campanie a Poliției Române: „Plecatul de acasă nu e o soluție”

Reporter: Ziarul de Roman
24 May 2023 at 11:33

În această săptămână, Poliția Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, au lansat campania națională de prevenire a dispariției voluntare în rândul minorilor „Plecatul de acasă nu e o soluție”. Obiectivul principal al proiectului îl constituie creșterea nivelului de conștientizare cu privire la fenomenul dispariției voluntare a minorilor și la efectele negative ale acestei forme de dispariție, informează reprezentanții Poliției Române.

În același timp, se pune accent și pe creșterea nivelului de informare al părinţilor și reprezentanților legali asupra necesităţii implicării în prevenirea și combaterea dispariției voluntare în rândul minorilor, oferindu-le acces la resursele de prevenire dezvoltate în cadrul proiectului, respectiv încurajarea raportării acestor cazuri și solicitării serviciilor de consiliere psihologică, în orice etapă a situațiilor de acest tip.

Proiectul reprezintă o consecinţă a evoluției cazurilor de plecări voluntare în rândul minorilor. În perioada 1 ianuarie – 19 mai, au fost căutați 3.277 de minori și depistați 3.318, unele cazuri fiind sesizate anterior și soluționate în perioada de referință.

Numărul disparițiilor de copii nu reprezintă numărul acestora, deoarece fiecare sesizare, privind același copil, este înregistrată ca o nouă dispariție. Astfel, la data de 19 mai 2023, se aflau în evidenţă 394 de minori dispăruţi, faţă de care Poliţia Română desfăşoară activităţi specifice pentru depistarea lor. Din totalul acestora, 238 de copii nu sunt la prima dispariţie, unii dintre aceştia având multiple plecări voluntare, iar 141 au plecat dintr-un centru de plasament.

Totodată, printre cauzele care au dus la înregistrarea acestor dispariţii sunt nesupravegherea de către părinţi, aparţinătorii legali ori factorii responsabili din unităţile de ocrotire, lăsarea copiilor în grija bunicilor sau a altor rude, părinţii sau aparţinătorii legali fiind plecaţi la muncă în străinătate sau lipsa unei comunicări autentice cu părinţii.

De asemenea, tot printre cauzele care au dus la înregistrarea de dispariții sunt și starea materială precară, care determină neglijarea funcţiei de educație a familiei şi plasarea ei la periferia preocupărilor faţă de copii, abandonul şcolar sau acumularea de absenţe, rezultate negative la şcoală, creşterea influenţei anturajului negativ, precum și spiritul de aventură, libertinajul, vagabondajul.

Concluzii similare se desprind și din analiza realizată de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, precum și din creșterea numărului de situații în care copiii și-au exprimat intenția de a părăsi domiciliul, așa cum au fost constatate de Asociația Telefonul Copilului, în cadrul sesiunilor de consiliere oferite de către specialiștii organizației la linia europeană de asistență pentru copii 116111 – Telefonul Copilului. Iniţiativa este finanţată de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi se va desfăşura până la data de 30 iunie 2024.

Fuga de acasă, văzută ca o soluție pentru rezolvarea problemelor

În cadrul proiectului, specialiști ai Poliției Române, împreună cu reprezentanții Asociației Telefonul Copilului, vor organiza sesiuni dedicate copiilor, în care aceștia vor învăţa despre resursele pe care le au la dispoziție, atât pentru a se informa, cât şi pentru a primi consiliere specializată. Este important ca în mediul familial sau în mediul centrelor de protecție să se discute despre pericolele la care se pot expune minorii în situația în care aceștia consideră că singura rezolvare a unei probleme este plecatul voluntar de acasă.

Din cadrul sesiunilor nu vor lipsi activitățile la care specialiști ai Poliției Române vor furniza informații necesare pentru cazurile în care cei ce ajung în situații limită, în ipostaze victimale, să știe ce trebuie să facă pentru a primi imediat sprijinul autorităților și să cunoască procedurile punctuale ce trebuie urmate în funcție de situații.

Vor afla că pot suna gratuit la 116 111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului. În același timp vor avea la dispoziție și platforma online a organizației https://www.116111.ro, iar pentru comunicarea electronică pot accesa e-mail-ul vorbestecunoi@telefonulcopilului.ro.

„Începând din perioada pandemiei COVID-19, intenția de a pleca în mod voluntar de acasă, precum și decizia de a pleca de la domiciliu au cunoscut o creștere semnificativă în rândul copiilor, care au solicitat serviciile de consiliere oferite de psihologii Asociației Telefonul Copilului, la 116111. Conform datelor organizației noastre, în peste 31,25% dintre sesiunile de consiliere psihologică oferite, copiii au văzut fuga de acasă drept o soluție pentru rezolvarea problemelor lor, în principal pe fondul dificultăților în relația copil-părinte (41,3%), al abuzurilor în familie (35,7%), al problemelor sentimentale (15,2%), cel mai mare procent înregistrându-se în rândul fetelor (83,5%). Proiectul lansat reprezintă un demers esențial, în care încurajăm copiii să ceară ajutor în situațiile în care se simt singuri și neînțeleși, înainte de a lua o decizie cu urmări ireversibile. Împreună cu Poliția Română, continuăm astfel parteneriatul tradițional, dedicat protecției copiilor oriunde s-ar afla. Mulțumim Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România pentru susținerea și încurajarea acestei inițiative”, a declarat Cătălina Surcel, director executiv al Asociației Telefonul Copilului.

Materialele informative pentru copii includ conținut elaborat de psihologii Asociației Telefonul Copilului împreună cu specialiști din cadrul Poliției Române, pe înţelesul lor, sub sloganul „Plecatul de acasă nu e o soluție. Când pleci de acasă, închizi o ușă, dar nu ți se deschid altele”.

Copiilor le este dedicată și o pagină web, care prezintă informații despre ceea ce înseamnă dispariția voluntară, situațiile de risc la care sunt expuși, sfaturi de prevenire, soluții și exemple de cazuri reale consiliate de organizație (editate pentru respectarea anonimatului): https://www.116111.ro/plecatdeacasa.

Campanie a Poliției Române Plecatul de acasă nu e o soluție

Campanie a Poliției Române Plecatul de acasă nu e o soluție

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

George Lazăr, președinte PNL Neamț: „Siguranța pe drumurile nemțene este o prioritate pentru mine”

Reporter: Ziarul de Roman
23 May 2023 at 11:03

Nu mai devreme de ieri, un grav accident rutier pe DN 2 – E 85 s-a soldat cu decesul, pe loc, a celor trei victime. Din păcate, acest drum al morţii a mai răpit trei suflete, tată, fiică şi nepot.

Nemțenii cunosc bine această porțiune de drum, de la ieşirea din municipiul Roman, până la granița cu județul Bacău, în comuna Filipeşti, segment care în ultimii ani a căpătat denumirea de „drumul morții”.

Am fost astăzi la Ministerul Transporturilor, unde m-am întâlnit cu domnul Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru a discuta despre această situație din județul Neamț şi a găsi o soluție cât mai rapidă pentru a împiedica şi alte pierderi de vieți omeneşti pe acest traseu rutier problematic.

Vorbim despre un drum european, DN 2 – E 85 care intră în jurisdicția CNAIR, singura instituție cu competențe să intervină pe acest sector de drum.

Întrevederea cu domnul director Cristian Pistol a fost de bun augur şi, în urma consultării cu specialiştii CNAIR, s-a ajuns la concluzia că cea mai bună soluție este montarea separatoarelor pe sens de mers pe toată această porțiune a drumului care traversează județul Neamț, de la ieşirea din Roman, cel puțin până la intrarea în județul Bacău, în comuna Filipeşti.

Şi eu sunt conducător auto şi cunosc foarte bine realitatea din traficul rutier. Făcând săptămânal naveta la Bucureşti pe acest sector de drum, cunosc pericolele la care se expun constant participanții la trafic.

Demersurile vor fi urgentate, urmând ca cei de la CNAIR să efectueze, în perioada imediat următoare, o analiză tehnică premergătoare montării separatoarelor.

Nu este timp de aşteptat având în vedere că situația actuală este una gravă, care generează nenumărate tragedii şi pune în pericol viețile oamenilor.

Din nefericire, în ultimii ani, pe acest sector de drum s-au înregistrat foarte multe accidente, soldate cu victime şi răniți grav.

Am încredere că în urma demersurilor pe care le-am inițiat vom avea, în cel mai scurt timp, un drum sigur, dotat cu separatoare pe sens de mers care să preîntâmpine accidentele rutiere şi să ofere siguranță conducătorilor auto.

Voi merge săptămânal la Ministerul Transporturilor pentru a urmări stadiul proiectului şi pentru a mă asigura că în cel mai scurt timp vom avea montate separatoarele pe sens de mers şi nu vom mai fi martorii altor tragedii.

George Lazăr,Președinte PNL Neamț

Comunicat de presă

George Lazăr președinte PNL Neamț Siguranța pe drumurile nemțene este o prioritate pentru mine

George Lazăr președinte PNL Neamț Siguranța pe drumurile nemțene este o prioritate pentru mine

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

❌
❌