Aiudeanul Andrei Cordea a marcat un gol decisiv pentru Al Taee, în primul meci al anului 2025, aducând victoria echipei sale, cu o reușită în al zecelea minut al prelungirilor.
Al Taee s-a impus cu scorul de 3-2 (1-1), în deplasarea de la Al Zulfi, din etapa a 15-a a Division 1. Gazdele de la Al Zulfi au deschis scorul în minutul 28, prin Al Khaibari. Echipa românului a reușit să restabilească egalitatea două minute mai târziu, prin Al Harthi.
Finalul a fost dramatic, în 14 minute marcându-se trei goluri. Tawamba a înscris pentru 2-1 în minutul 86, iar gazdele au egalat în minutul 90+3, prin Al Jahani. Scorul final al confruntării a fost semnat de Andrei Cordea, în minutul 90+10.Fostul fotbalist de la FCSB a primit o pasă de la mare distanță, în careu, balonul a fost deviat cu capul de un adversar, și, rămas singur, a șutat cu dreptul la colțul lung. Acesta a fost al 6-lea gol în actualul sezon competițional, având și 4 pase decisive în cele 16 meciuri jucate, în campionat și în Cupa Regelui.
Înaintea meciului din startul acestui an, Cordea reușise o „dublă” pe 4 decembrie, în succesul 5-0 cu Al Batin. În primul sezon la Al Taee, Cordea a retrogradat în liga secundă din Arabia Saudită. Acum, în actuala ediție, luptă pentru revenirea pe prima scenă a fotbalului saudit. În urma succesului de sâmbătă, echipa românului urcă pe locul 3, cu 25 de puncte, și păstrează șanse pentru promovare, la un punct de locul secund ocupat de Al Hazem și 4 „lungimi” de liderul Neom SC. Următorul joc este în 12 ianuarie, acasă cu Abha (locul 10, 21 de puncte). La Al Taee, Cordea este coleg cu fostul jucător de la CFR Cluj și Rapid, Marko Dugandzic.
Foto, video: Al Taee