În perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025, pompierii militari au gestionat peste 150 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
În intervalul menționat, o pondere de 80% o reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, în urma cărora mai bine de 120 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Concomitent cu misiunile de asistență medical, în ultimele zile, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea a 8 incendii izbucnite pe teritoriul județului, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.
De asemenea, în perioada menționată, colegii noștri au intervenit la alte 11 misiuni în sprijinul comunităților, printre care se numără misiuni pentru asigurare/supraveghere zona la accidente rutiere, intervenție pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare la accidente rutiere, misiuni de asigurare la evenimente publice de amploare.
Totodată, în această perioadă, pompierii militari au desfășurat un număr de 16 acțiuni preventive precum recunoașteri în teren sau controale pentru prevenirea situațiilor de urgență.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și consultați sursele oficiale de informare!
Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, din App Store sau Google Play.