„Ordonanţa trenuleț” 2025 afectează sistemul medical și sănătatea oamenilor. Medic: Pacienţii ajung la spital în stadii avansate ale bolii, uneori, în situaţii incurabile

„Ordonanţa trenuleț” 2025 afectează sistemul medical și sănătatea oamenilor. Medic: Pacienţii ajung la spital în stadii
📅 2025-01-09

„Ordonanţa trenuleț” 2025 afectează sistemul medical și sănătatea oamenilor. Medic: Pacienţii ajung la spital în stadii avansate ale bolii, uneori, în situaţii incurabile

Medicul Cosmin Alexandrescu, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator, a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește efectele negative pe care „ordonanța trenuleț” le are asupra sistemului medical, implicit asupra sănătății oamenilor. Acesta a afirmat că pacienții vor avea două variante, și anume să stea acasă cu speranța că se vor vindeca, ori să ajungă la spital în stadii avansate ale bolii, uneori, în situații incurabile.

”Această Ordonanţă, numită peiorativ trenuleţ, reprezintă, de fapt, cuţitul realităţi care pică peste promisiunile politice. Sunt nenumărate legi în România, prin care s-a dat fără număr la toată lumea, cel puţin pe hârtie. Vine sfârşitul anului, trebuie făcut bugetul pe anul următor şi Guvernul, surpriză, constată că nu are bani pentru ce a promis. Şi atunci trebuie să scoată această ordonanţă cu tăieri. Şi s-a tăiat din toate domeniile”, a declarat Cosmin Alexandrescu, miercuri, la Medika TV, conform news.ro.

Alexandrescu atrage atenţia că este o discrepanţă între programul de guvernare şi Legea bugetului de stat.

”Consecinţa este o mare discrepanţă între promisiunile electorale materializate prin Programul de guvernare şi Legea bugetului care este a doua cea mai importantă lege a ţării (…) În proiectul de guvernare se spune că se doreşte ca în mandatul de 4 ani al acestui guvern finanţarea sănătăţii să crească cu 1% în fiecare an, să ajungem de la 5% acum, la 10% la sfârşitul mandatului, dar, de fapt, noi, în momentul de faţă, nu menţinem valorile şi practic finanţarea sănătăţii se reduce, pentru că au crescut costurile şi vor creşte în continuare. Practic, banii care rămân utilizabili în sănătate, vor fi mai puţini”, a spus Alexandrescu.

Medicul a mai subliniat că spitalele sunt foarte aglomerate şi că sănătatea pacienţilor este afectat de deciziile Guvernului

”Acest lucru înseamnă că avem spitale foarte aglomerate. De ce sunt aglomerate? Pentru că avem o deşertificare în unele regiuni ale ţării în ceea ce priveşte medicina de familie şi ambulatoriul de specialitate. Avem judeţe în care avem 2-3 medici de o anumită specialitate care trebuie să deservească întreaga populaţie a acelui judeţ, lucru imposibil. Şi atunci pacienţii nu au decât două variante: ori stau acasă şi speră că bunul Dumnezeu îi vindecă prin rugăciune, ori ajung la spital, ori la spital însemană aglomerare, costuri, pacienţii ajung în stadii avansate ale bolii, uneori, din păcate, în situaţii incurabile. Înseamnă că sănătatea pacienţilor este iremediabil afectată din cauza acestei ordonanţe CFR”, a mai spus Alexandrescu

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri ziarul unirea

VIDEO ȘTIREA TA | Manevră periculoasă în Alba Iulia: Un șofer „grăbit”, surprins trecând pe linie dublă continuă, de două ori, în zona pasarelei Partoș

VIDEO ȘTIREA TA | Manevră periculoasă în Alba Iulia: Un șofer „grăbit”, surprins trecând pe linie dublă continuă, de două ori, în zona pasarelei Partoș VIDEO ȘTIREA TA | Manevră periculoasă în Alba Iulia: Un șofer „grăbit”, surprins trecând pe linie dublă continuă, de două ori, în zona pasar...

Primăria Alba Iulia acoperă cheltuielile din primele luni ale anului 2025 cu excedentul bugetar. Ce va face cu suma de aproape 15 milioane de lei

Primăria Alba Iulia acoperă cheltuielile din primele luni ale anului 2025 cu excedentul bugetar. Ce va face cu suma de aproape 15 milioane de lei Primăria Alba Iulia acoperă cheltuielile din primele luni ale anului 2025 cu excedentul bugetar. Ce va face cu suma de aproape 15 milioane de lei Proie...

FOTO ȘTIREA TA | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două autoturisme s-au „pupat” pe Bulevardul Horea

FOTO ȘTIREA TA | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două autoturisme s-au „pupat” pe Bulevardul Horea FOTO ȘTIREA TA | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două autoturisme s-au „pupat” pe Bulevardul Horea Un accident rutier s-a produs joi seara, 9 ianuarie 2025, în jurul orei ...

Contractele pentru construirea DJ107I, Transapuseana, reziliate ILEGAL de CJ Alba. Cum motivează Construcții Napoca pretențiile URIAȘE de aproape 9 milioane de lei

Contractele pentru construirea DJ107I, Transapuseana, reziliate ILEGAL de CJ Alba. Cum motivează Construcții Napoca pretențiile URIAȘE de aproape 9 milioane de lei Contractele pentru construirea DJ107I, Transapuseana, reziliate ILEGAL de CJ Alba. Cum motivează Construcții Napoca pretențiile URIAȘ...

David Popovici, un Porsche și un CTP în loc de ITP în societate: Efortul unui campion „năruit” de un Popescu: Zicerea lui Coteț

David Popovici, un Porsche și un CTP în loc de ITP în societate: Efortul unui campion „năruit” de un Popescu: Zicerea lui Coteț David Popovici, un Porsche și un CTP în loc de ITP în societate: Efortul unui campion „năruit” de un Popescu: Zicerea lui Coteț Ani de zile s-a t...

Andrei Caramitru, despre cum putem avea o Românie cu adevărat dezvoltată: „URBANIZAREA – marea noastră problemă. TREBUIE ca orașele mari sa crească la noi cu 50% ca populație, cel puțin. Ideal ar trebui să se dubleze!”

Andrei Caramitru, despre cum putem avea o Românie cu adevărat dezvoltată: „URBANIZAREA – marea noastră problemă. TREBUIE ca orașele mari sa crească la noi cu 50% ca populație, cel puțin. Ideal ar trebui să se dubleze!” Andrei Caramitru, despre cum putem avea o Românie cu adevăra...

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 10 – 16 IANUARIE 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 10 – 16 IANUARIE 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 10 – 16 IANUARIE 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Bird Avan...

10-11 ianuarie 2025 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba în alte zone din țară: Râurile vizate

10-11 ianuarie 2025 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba în alte zone din țară: Râurile vizate 10-11 ianuarie 2025 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba în alte zone din țară: Râurile vizate Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a emis joi, 9 ianuarie 2025, o atenționare meteo c...

Plafonarea energiei electrice și a gazelor 2025. Ce ar putea urma după liberalizare?

Plafonarea energiei electrice și a gazelor 2025. Ce ar putea urma după liberalizare? Plafonarea energiei electrice și a gazelor 2025. Ce ar putea urma după liberalizare? Cea mai mare provocare a anului 2025 este legată de faptul că, la 31 martie 2025, plafoanele prețurilor la gaze și energie elec...

Școala nu mai este ce a fost: Un elev a fost înjunghiat de un coleg într-o instituție de învățământ din România

Școala nu mai este ce a fost: Un elev a fost înjunghiat de un coleg într-o instituție de învățământ din România Școala nu mai este ce a fost: Un elev a fost înjunghiat de un coleg într-o instituție de învățământ din România Cazurile de violență, în instituțiile de învățământ din România, sunt din...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.