Astăzi, 6 ianuarie 2025, sute de credincioși ortodocși participă la Slujba Sfințirii Mari a apei, care este oficiată pe espalada din fața Catedralei Încoronării din Alba Iulia.
Slujba a început în jurul orei 12.00, după Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. Peste 3700 de litri de apă au fost sfințite în vase mari, iar credincioșii au putut lua apa în propriile recipiente.
După cum spunea marele liturgist român, părintele profesor Ene Braniște, „această slujbă poartă denumirea de Agheasmă Mare pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfințită printr-o dublă epicleză, iar sfințirea are loc în însăși ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos a sfințit apele, prin Botezul Său în apa Iordanului”.
În ziua de Bobotează, creştinii merg la biserică şi asista la slujba de sfinţire a apelor, iar la sfârşitul slujbei primesc agheasmă, apa sfinţită. Agheasma mare împărţită în biserici după slujba de Boboteaza este păstrata cu sfinţenie, fiind considerată drept leac pentru boli, dar şi pentru dezlegarea de farmece sau făcături. Se mai spune ca agheasma mare este folositoare creştinilor pentru iertarea păcatelor.
Despre agheasma adusă de la biserica, oamenii cred că este bună de orice. Bătrânii spun ca sunt suficiente câteva picături din apa aceasta pentru a vindeca deochiatul la copii, crizele de nervi, patima alcoolului sau chiar sterilitatea. Agheasma nu se alterează în timp, chiar daca vasul nu este acoperit.