FOTO | Revoluția din 1989 de la Alba Iulia. Mihai Babiţchi, lider de necontestat: „Urale nesfârșite și lacrimi de bucurie”, după fuga lui Ceaușescu
Mihai Babiţchi a fost liderul de necontestat al Revoluţiei din Decembrie 1989, din Alba Iulia, calitate pentru care a primit titlul de ”Cetățean de Onoare al Municipiului Alba-Iulia”, este preşedintele ”Federației Asociațiilor de Revoluționari din Orașele-Martir”.
Actualmente este o prezență constantă în mass-media românească, fiind una dintre cele mai cunoscute voci care pot oferi informații importante referitoare la Revoluția din 1989, comentează pertinent evenimentele politice și sociale și aduce argumente puternice pentru menținerea democrației în România.
„În dimineața zilei de 22 decembrie 1989, la orele 8, după o noapte de manifestații, am citit mulțimii Platforma-program a Frontului Patriotic Libertatea, în care primul pct. era Desființarea PCR.
Ceream demisia imediată și necondiționată a întregului aparat de partid și de stat în frunte cu Ceaușescu, alegeri libere etc. Alba-Iulia este singurul oraș care poate dovedi cu documente (toate sunt depuse la Muzeul Unirii, împreună cu steagul purtat în fruntea mulțimii, abdicarea scrisă a primului- secretar și predarea puterii, alte documente ale Revoluției ) că în România a avut loc o revoluție anti-comunistă și nu doar anti-ceaușistă, cum proclamă activiștii reșapați care au confiscat puterea.
După fuga lui Ceaușescu la 12,06, am recitit mulțimii Platforma FPL, iar fiecare pct. era însoțit de urale nesfârșite și lacrimi de bucurie. Alături de mine se vede generalul Viorel Bârloiu, comandantul garnizoanei Alba, colonelul Gheorghe Măieruțiu, preotul Doru Ghiaja, Andreicuț, viitorul Arhiepiscop al Clujului și Feleacului etc.”, transmite Mihai Babiţchi, liderul de necontestat al Revoluţiei din Decembrie 1989, din Alba Iulia.