FOTO | Locotenent-colonelul Popa Adrian, șeful de stat major al Batalionului 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, exemplul liderului modest: „Încerc să le dau spațiu să greșească, dar și să învețe. Nu sunt aici să controlez, ci să sprijin”
Locotenent-colonelul Popa Adrian, este șeful de stat major al Batalionului 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia. Acesta este în armată de aproape patru decenii și mărturisește că un elev militar din satul său natal l-a inspirat pentru a urma o carieră militară.
Într-o postare pe pagina de Facebook a Forțelor Terestre Române, Marcel Vișa îl descrie ca fiind „genul de om care nu trebuie să ridice vocea pentru a se face ascultat” și îi descrie parcursul militar.
Locotenent-colonelul Popa Adrian, șeful de stat major al Batalionului 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, este genul de om care nu trebuie să ridice vocea pentru a se face ascultat. Are o prezență calmă, aproape magnetică, care emană o autoritate naturală, departe de orice urmă de aroganță. În preajma lui, oamenii se simt în siguranță, poate chiar inspirați să fie mai buni decât cred că pot fi. E genul de lider care preferă să construiască în tăcere, piatră cu piatră, în loc să își trâmbițeze realizările.
Sub uniforma impecabilă, locotenent-colonelul ascunde o minte analitică, obișnuită să descompună problemele complicate în bucăți simple și să găsească soluții pragmatice. Însă, în același timp, e genul de om care păstrează un respect aproape sacramental pentru oameni. Privirea lui, calmă și directă, pare să îți scaneze nu doar răspunsurile, ci și ezitările, iar când vorbește, o face într-un mod calculat, fără să adauge o vorbă în plus. Fiecare frază este precisă, încărcată cu un subtext subtil, de parcă fiecare cuvânt ar fi cântărit înainte de a fi rostit.
„Sunt în armată de la 14 ani,” spune el simplu, ca pe o confesiune lipsită de dramatism. Și totuși, această mărturisire ascunde patru decenii de sacrificii și de adaptare. A intrat în armată nu dintr-o chemare răsunătoare, ci dintr-un respect instinctiv, aproape poetic, pentru imaginea ordinii. Un elev militar din satul său natal i-a fost model – nu pentru ce făcea, ci pentru ce părea să reprezinte. „Respect, ordine, ceva solid,” explică el. Și de atunci, acest ideal l-a ghidat, ancorându-l în cariera sa chiar și în cele mai tulburi momente.
În spatele cuvintelor lui echilibrate, există însă o latură adânc ascunsă, o greutate pe care doar cei atenți o pot intui. Vorbește despre momentele în care pentru a se respecta rigoarea militară, având o anumită funcție, trebuie sa iei și decizii mai nepopulare. Și totuși, preferă să aducă în discuție povești de succes, despre colegi mai tineri care i-au depășit așteptările sau despre misiuni în care echipa sa a dovedit că încrederea nu a fost greșit plasată. „Încerc să le dau spațiu să greșească, dar și să învețe. Nu sunt aici să controlez, ci să sprijin.”
Deși este dedicat trup și suflet uniformei, locotenent-colonelul Popa are o latură personală caldă, aproape surprinzătoare. Familia lui este universul în care reușește să se retragă atunci când lumea militară devine prea copleșitoare. Soția lui l-a împins să descopere pasiuni în afara armatei, iar fiica lui cea mică i-a insuflat energia necesară să își depășească propriile limite. În pandemie, a început să alerge, iar acum maratoanele au devenit un ritual. Râde când povestește despre primul semimaraton, o experiență mai dificilă, ca orice alt lucru la început, dar pe care o rememorează cu tandrețea celui care știe să își accepte și slăbiciunile.
Patriotismul său este profund și discret, fără a fi împovărat de cuvinte mari sau gesturi spectaculoase. Pentru el, iubirea de țară înseamnă să-ți faci treaba bine, indiferent de circumstanțe, să construiești durabil și să lași ceva în urmă. „Patriotismul nu e despre parade sau discursuri,” spune el cu calm. „E despre a lăsa lucrurile puțin mai bune decât le-ai găsit.” Fiecare misiune devine o contribuție concretă la binele comunității, fie că este vorba despre intervenții în urma unor calamități, fie despre proiecte de infrastructură care ajută oamenii din cele mai izolate locuri.
Alba Iulia, orașul în care își desfășoară activitatea, este mai mult decât un loc de muncă pentru el. „Sunt privilegiat să lucrez aici,” mărturisește cu modestie. „Alba Iulia e un simbol. Și să contribui, chiar și într-un mod mai subtil, la menținerea acestui simbol, e o onoare.” Pentru locotenent-colonelul Popa Adrian, acest oraș istoric nu doar că îl inspiră, ci îi reamintește constant de misiunea mai mare pe care și-a asumat-o – aceea de a sluji cu devotament o țară care se bazează pe oameni ca el.
Locotenent-colonelul Popa Adrian este, într-un fel, un personaj dintr-un alt timp – un om care îmbină disciplina rigidă a armatei cu o autenticitate rar întâlnită. Deși evită să vorbească despre viitor, este evident că planurile lui continuă să fie legate de oameni, de misiuni și de o dorință simplă, dar profundă: să lase lumea puțin mai bună decât a găsit-o.
Nu se consideră un erou, nici măcar un om remarcabil. Dar tocmai această modestie, acest refuz de a se pierde în idealuri mărețe, îl face să fie un lider adevărat – un om care nu doar că își face treaba, dar care inspiră pe oricine să își facă propria parte cu același devotament tăcut.