Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat prognoza meteorologică pentru vineri, 3 ianuarie 2025, precum și primul weekend din acest an, 4 – 5 ianuarie 2025.
Vremea se va răci, mai ales în sud-vestul, vestul, nordul și nord-estul teritoriului. Cerul va fi mai mult noros. Vor fi precipitații, ziua mai ales în vest, în nord și în centru, iar noaptea cu precădere în sud. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare la munte, în Maramureș, nordul Transilvaniei și al Moldovei, mixte în restul Transilvaniei, Crișana, Banat și local în centrul și sudul Moldovei și îndeosebi ploaie și lapoviță în restul teritoriului. Izolat se va forma polei. Pe alocuri, cu o probabilitate mai mare la deal și în zona montană, cantitățile de apă vor fi, în general, de 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special la altitudini de peste 1700 m, iar la rafală se vor atinge viteze de 60…90 km/h, temporar va fi viscol și vizibilitate scăzută, dar pe arii restrânse și la viteze mai mici și în sud-vest, sud-est, est și în centru (40…50 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 11 grade, mai ridicate în Lunca Dunării și în Dobrogea, până spre 13…14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 și 2 grade, ușor mai mari pe litoral și izolat în Muntenia, până la 4 grade. Dimineața și noaptea, pe suprafețe mici în zonele joase de relief, se va semnala ceață.
Răcirea vremii va continua; valorile termice diurne vor fi apropiate de mediile climatologice specifice datei în regiunile intracarpatice și peste acestea în rest, iar cele nocturne, se vor situa în jurul normelor în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi temporar noros. Vor fi precipitații slabe, sub formă de ninsoare, local la munte și izolat în jumătatea de nord a teritoriului și mixte pe suprafețe mici în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări, ziua, la munte, în special la altitudini mari în Carpații Orientali, unde temporar va fi viscol, dar pe alocuri și la viteze mai mici și în Moldova, Oltenia, precum și în sud-vestul și sudul Transilvaniei. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 și 0 grade, mai coborâte în depresiunile intramontane spre -14 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, se va semnala ceață, asociată cu depunere de chiciură.
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât mediile climatologice, în special cele nocturne. Cerul va fi variabil, temporar noros în jumătatea de nord a țării și la munte, unde pe suprafețe mici vor fi precipitații slabe, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări noaptea în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 și 3 grade, ușor mai ridicate pe litoral și în Dealurile de Vest. Izolat se va semnala ceață, asociată cu depunere de chiciură.