Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria publică a orașului a crescut cu încă 6,5 milioane lei. Majoritatea PNL-PSD a votat ordonat și, iată, luăm încă o dată cu împrumut.
Pretextul este finalizarea lucrărilor de reabilitare la gradinița de 160 de locuri din zona Ampoi, în care deja au fost investiți 4,8 milioane de euro, în condițiile în care construirea de la zero a grădiniței din zona industrială Drâmbar, cu 180 de locuri, a costat 1,5 milioane de euro.
În timp ce președintele PNL, Ilie Bolojan, vorbește peste tot despre reduceri de cheltuieli și echilibrat bugete, domnul Gabriel Pleșa, exponentul liberalismului de provincie, face totul pe dos și se asigură că generații viitoare de albaiulieni vor tot plăti la datoriile acumulate în mandatele sale.
În plus, luni, 23 decembrie, va avea loc o nouă ședință a Consiliului Local, de data asta una ordinară, în care o sumedenie de proiecte vor asigura creșteri salariale pentru angajații primăriei, în timp ce locuitorii orașului vor primi în dar, de la gașca PNL-PSD, taxe și impozite mai mari.
Lansez un apel public către primarul Gabriel Pleșa, precum și către șefii PNL-PSD Alba, să dea dovadă de responsabilitate și să nu trateze bugetul orașului ca pe o pușculiță ce poate fi oricând umplută din împrumuturi, din taxe și impozite crescute.
Bogdan Dogar, președinte USR Alba