Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitatea Daia Română, s-a ales cu dosar penal pentru comiterea mai multe infracțiuni rutiere. Acesta a provocat un accident, a condus mort de beat un motociclu electric, care nu era înregistrat și nu deținea permis de conducere.
Potrivit IPJ Alba, la data de 19 ianuarie 2025, în jurul orei 17.40, un bărbat de 48 de ani, din localitatea Daia Română, în timp ce conducea un motociclu electric, pe strada Iașilor din municipiul Alba Iulia, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier, a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportat la spital.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,03 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că bărbatul de 48 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motociclul electric nu este înregistrat în circulație.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea sub influența alcoolului.