Doctorul Ovidiu Bălan, de la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Bacău, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău. Procurorii îl acuză de violarea vieții private.
Mai multe percheziții au avut loc în septembrie 2024 la Maternitatea din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, și la domiciliul doctorului Ovidiu Bălan. Dosarul penal a fost deschis în 2023 după ce dr. Raluca Grigoriu, medic șef al unei secții de obstetrică-ginecologie, a predat la Poliție un reportofon cu funcție de activare vocală (automată), care ar fi căzut de sub patul din camera de gardă.
Aparatul a fost expertizat și s-ar fi descoperit circa 600 de înregistrări cu dr. Grigoriu, dar și cu alți medici, realizate în perioada 2017-2024. Specialiștii au suspectat că aparatul ar fi al dr. Ovidiu Bălan, după ce au ascultat pe una dintre înregistrări cum acesta a sunat la un service auto și și-ar fi rostit numele, fără să-și dea seama că aparatul a pornit singur să înregistreze, fiind activat vocal. De altfel, alte înregistrări realizate involuntar ar conține discuții din interiorul familiei Bălan.
Din dosarul inițial, au fost disjunse alte două dosare, aflate în curs de cercetare, potrivit unor surse neconfirmate oficial. Primul dosar, în care dr. Bălan a fost trimis în judecată pentru violarea vieții private, se află în procedură de cameră preliminară la Judecătoria Bacău.
Am solicitat un punct de vedere de la avocatul doctorului Ovidiu Bălan, Andrei Apostol. Acesta a fost rezervat în declarații, dat fiind stadiul incipient al dosarului. „În acest stadiu procesual este greu de făcut comentarii. Raportat la probatoriul administrat, cred că soluția ar fi trebuit să fie alta, nu trimiterea în judecată”, a afirmat avocatul, pentru Ziarul de Bacău.
Vom reveni.