Un primar din Argeș este trimis în judecată. Au avut loc percheziții

Un primar din Argeș este trimis în judecată. Au avut loc percheziții
📅 2024-09-08

Un primar din Argeș este trimis în judecată. Au avut loc percheziții.

Ion Dumitrache, primarul din comuna Poiana Lacului este acuzat de fapte grave și urmează să fie trimis în judecată.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare în formă continuată, instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, instigare la uz de fals, uz de fals, participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată și fals intelectual în formă continuată.

Din cercetări s-a stabilit faptul că, în perioada 2019 – 2022, un bărbat de 65 de ani, din Poiana Lacului, în calitate de conducător al unei instituții publice ar fi întocmit în fals și ar fi determinat mai mulți angajați ai instituției, care deserveau autovehiculele unității, să consemneze în foile de parcurs mai mulți km decât erau parcurși în realitate.

Astfel, și-ar fi însușit, pe nedrept, din gestiunea instituției, cantitatea de aproximativ 49.500 de litri de combustibil, în valoare de 287.575 lei,  pe care ar fi folosit-o în scopuri personale.

Reamintim faptul că, la data de 21 septembrie 2022 au fost efectuate trei percheziții domiciliare, la sediul instituției publice și la societatea comercială livratoare de combustibil, ocazie cu care au fost ridicate mai multe documente cu valoare probatorie.

Pentru recuperarea prejudiciului, s-a procedat la instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui a 6 bunuri imobile aparținând persoanei cercetate.

Dosarul penal va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Foto: descriptiv

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri ziarul argesul

Pană de curent majoră în Pitești și comuna Bascov

Pană de curent majoră în Pitești și comuna Bascov. În această seară, mai multe zone din Pitești au rămas în beznă după ce s-a luat curentul electric, motivul fiind încă unul necunoscut. Locuințele oamenilor, iluminatul stradal, semaforizarea, magazinele, dar și Spitalul Județean de Urgență Piteșt...

Hectare întregi mistuite de flăcări în trei comune din județul Argeș

Hectare întregi mistuite de flăcări în trei comune din județul Argeș. Astăzi, pompierii argeșeni au acționat în trei situații pentru stingerea arderilor necontrolate produse pe teritoriul județului. Nu mai puțin de 2 ha de teren au fost distruse în urma acestor incendii, produse în următoarele zo...

Accident rutier în care sunt implicate două autoturisme pe DN 73C

Accident rutier în care sunt implicate două autoturisme pe DN 73C. Sesizare accident rutier în care sunt implicate două autoturisme, produs pe DN 73C, mai exact Tigveni, Momaia. Intervin pompierii cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Paramedicii SMURD evalu...

Inedit! Biserică la fel ca pe Muntele Athos în nordul județului Argeș

Inedit! Biserică la fel ca pe Muntele Athos în nordul județului Argeș. Se construiește în Argeș o mânăstire ca pe Athos, cu slujbe la lumina lumânărilor. În nordul județului, mai precis în localitatea Vlădești se ridică prima mănăstire de acest fel din România care are hramul Sfântului Voievod Ne...

Cu căruța la plimbare prin Pitești. Polițiștii Locali i-au stricat planurile!

Cu căruța la plimbare prin Pitești. Polițiștii Locali i-au stricat planurile! Astăzi, în jurul orei 13:00, un echipaj al Poliției Locale a surprins, pe strada Dumbravei, un vehicul cu tracțiune animală care se deplasa în direcția străzii Smeurei. În urma verificărilor efectuate, polițiștii locali...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..