Un nou episod în Argeș. Am crezut că scăpăm, dar s-a întors!

Un nou episod în Argeș. Am crezut că scăpăm, dar s-a întors!
📅 2024-09-08

Un nou episod în Argeș. Am crezut că scăpăm, dar s-a întors!

Meteorologii anunţă un nou val de caniculă, fiind emisă o avertizare cod galben pentru zilele de duminică şi luni. Avertizarea vizează municipiul Bucureşti şi 12 judeţe, unde temperaturile vor ajunge la 37 de grade. În majoritatea regiunilor, însă, va fi cald.

Potrivit ANM, duminică şi luni, este cod galben de caniculă şi disonfort termic în Oltenia şi în cea mai mare parte a Munteniei. „Se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această dată, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, mai ridicate luni (29 iulie) în sudul Olteniei”, a transmis ANM.

Sursa citată a precizat că disconfort termic accentuat şi caniculă vor fi duminică (28 iulie) şi în Banat, Crişana, estul Munteniei, în Moldova şi pe alocuri în Transilvania, unde se vor înregistra maxime de 35…36 de grade, dar luni (29 iulie), în aceste regiuni, valorile termice nu vor mai depăşi 32…33 de grade.

Este cod galben în judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea şi municipiul Bucureşti

Sursa: Digi24.ro

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri ziarul argesul

Pană de curent majoră în Pitești și comuna Bascov

Pană de curent majoră în Pitești și comuna Bascov. În această seară, mai multe zone din Pitești au rămas în beznă după ce s-a luat curentul electric, motivul fiind încă unul necunoscut. Locuințele oamenilor, iluminatul stradal, semaforizarea, magazinele, dar și Spitalul Județean de Urgență Piteșt...

Hectare întregi mistuite de flăcări în trei comune din județul Argeș

Hectare întregi mistuite de flăcări în trei comune din județul Argeș. Astăzi, pompierii argeșeni au acționat în trei situații pentru stingerea arderilor necontrolate produse pe teritoriul județului. Nu mai puțin de 2 ha de teren au fost distruse în urma acestor incendii, produse în următoarele zo...

Accident rutier în care sunt implicate două autoturisme pe DN 73C

Accident rutier în care sunt implicate două autoturisme pe DN 73C. Sesizare accident rutier în care sunt implicate două autoturisme, produs pe DN 73C, mai exact Tigveni, Momaia. Intervin pompierii cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Paramedicii SMURD evalu...

Inedit! Biserică la fel ca pe Muntele Athos în nordul județului Argeș

Inedit! Biserică la fel ca pe Muntele Athos în nordul județului Argeș. Se construiește în Argeș o mânăstire ca pe Athos, cu slujbe la lumina lumânărilor. În nordul județului, mai precis în localitatea Vlădești se ridică prima mănăstire de acest fel din România care are hramul Sfântului Voievod Ne...

Cu căruța la plimbare prin Pitești. Polițiștii Locali i-au stricat planurile!

Cu căruța la plimbare prin Pitești. Polițiștii Locali i-au stricat planurile! Astăzi, în jurul orei 13:00, un echipaj al Poliției Locale a surprins, pe strada Dumbravei, un vehicul cu tracțiune animală care se deplasa în direcția străzii Smeurei. În urma verificărilor efectuate, polițiștii locali...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..