Tichete în valoare de 660 lei lunar. Se dau exclusiv pentru această categorie de români.
Tichetele de creșă sunt bilete de valoare acordate lunar angajaților, având scopul de a acoperi parțial sau integral taxele de creșă sau servicii de educație timpurie antepreșcolară. Acestea sunt disponibile doar în format electronic, pot fi utilizate exclusiv pentru achitarea taxelor la creșa copilului, iar, din octombrie 2024, plafonul de acordare al acestora este de 660 lei lunar.
Odată ce se întorc din concediul de creștere, angajații pot primi tichete de creșă. „Tichetele de creşă sunt bilete de valoare care se acordă, lunar, angajaţilor care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia acordate pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap”, potrivit Legii nr. 165/2018, actul care tratează toate tipurile de bilete de valoare pe care angajatorii le pot oferi.
Tichetele pot fi utilizate la creşe sau pentru plata serviciilor oferite de entităţi asimilate acestora – adică alte unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară, publice sau private, organizate în condiţiile legii sau bone care-și exercită profesia conform Legii nr. 167/2017.
Pot angajații care beneficiază de stimulent de inserție să primească acest tip de tichete de la angajatori? Da, nu doar că există niciun impediment care să nu permită asta, ci legea permite expres cumulul celor două tipuri de beneficii. Însă de tichete beneficiază doar unul dintre părinți.
Ca toate celelalte bilete de valoare, ele nu circulă în format material, ci doar electronic. Însă există o particularitate care le deosebește de celelalte tipuri de bilete, în sensul că banii nu se dau direct angajatului, tocmai pentru a se asigura scopul lor precis: „Tichetele de creşă pot fi utilizate numai pentru achitarea taxelor la creşa unde este înscris copilul”.
Tichete în valoare de 660 lei lunar. Se dau exclusiv pentru această categorie de români.