Statuia Theros (Vara), care făcea parte din grupul Celor Patru Anotimpuri, revine pe fațada Palatului Karl Kunz din cartierul Fabric. Proiectul „Patrimoniu reîntregit”, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și organizat de Asociația Prin Banat, include scanarea 3D și reconstrucția detaliilor arhitecturale. Statuia va fi reprodusă la dimensiune reală și montată pe fațada clădirii. Întreg demersul va fi documentat, existând inclusiv zile de atelier deschis, astfel încât publicul larg să intre în contact direct cu procesul de modelare a statuii.
Montarea statuii va avea loc pe 3 august, chiar de Ziua Timișoarei.
Theros este a doua piesă refăcută din acest ansamblu, după Phthinoporon (statuia alegorică a toamnei), montată în noiembrie 2024 tot de către Asociația Prin Banat.
Pentru ca „Patrimoniu reîntregit” să prindă contur, proiectul se va desfășura în trei etape: digitalizare 3D, reconstrucția statuii Theros și organizarea unui festival, Theros, dedicat patrimoniului, care va avea loc în perioda 2-3 august, în Parcul Regina Maria, cu activități educative, ateliere, tururi ghidate și momente artistice pentru toate vârstele.
De asemenea, vor fi selectate 20 de ornamente arhitecturale aflate în pericol de colaps, care vor fi scanate cu tehnologie laser de înaltă precizie și reproduse prin printare 3D. Criteriul de selecție al ornamentelor incluse în proiect va fi cel al urgenței, fiind alese acele detalii aflate în stare de precolaps, aflate în pericol iminent de pierdere.