Credincioșii din Timișoara și întreaga regiune a Banatului vor primi și în acest an Sfânta Lumină de la Ierusalim, în cadrul slujbei de Înviere oficiate la Catedrala Mitropolitană. ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, va oferi Lumina Sfântă tuturor celor prezenți, într-un gest simbolic de comuniune și speranță pascală.
Potrivit Patriarhiei Române, Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă, 19 aprilie 2025, de la Ierusalim, de către arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Aceasta va fi distribuită delegațiilor eparhiilor românești la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” (Otopeni), urmând să ajungă la Timișoara în jurul orei 21:00.
O delegație din cadrul Mitropoliei Banatului va prelua Lumina și o va aduce la Timișoara, de unde va fi transmisă tuturor parohiilor din județele Timiș și din întreg Banatul, prin intermediul protopopiatelor.
Tot sâmbătă, în jurul orei 19:00, Lumina Sfântă va fi primită oficial la Catedrala Patriarhală din București, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În același spirit al solidarității ortodoxe, o delegație a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei va duce Lumina Sfântă și la Chișinău, pentru a fi împărțită parohiilor din cadrul Mitropoliei Basarabiei.
Biserica Ortodoxă Română subliniază că această tradiție – inițiată în anul 2009 de Patriarhul Daniel – este o mărturie a unității ecleziale și un simbol al bucuriei pascale, reafirmat cu ocazia fiecărui praznic al Învierii Domnului. Tradiția continuă și în Anul Centenar al Patriarhiei Române, sub semnul luminii, speranței și comuniunii creștine.