Podul Iuliu Maniu (Muncii) va fi demolat și refăcut parțial, Primăria Timișoara a anunțat că a lansat licitația pentru desemnarea executantului. Podul nu a beneficiat de lucrări de consolidare din 1978, când a fost inaugurat.
În prezent, structura de rezistență a podului nu este corespunzătoare, iar rampele, scările de acces și suprastructura sunt degradate. Proiectul municipalității prevede demolarea podului și refacerea suprastructurii care va include câte 2 benzi pe sens, trotuare și piste de biciclete. Rampele de urcare și picioarele podului vor fi păstrate, consolidate și retușate. Investiția Municipiului Timișoara include, de asemenea, refacerea scărilor de acces, întărirea malurilor pentru a preveni erodarea, instalarea unui sistem modern de iluminat tip LED, montarea parapetelor de protecție și a unor elemente speciale antiseismice.
În plus, municipalitatea impune constructorul care va câștiga licitația să transplanteze 16 arbori, iar la finalul investiției să planteze alți 20.
Valoarea estimată a investiției este de 49.325.947,10 lei (TVA inclus), iar sursa de finanțare este bugetul local. Termenul de realizare al lucrărilor de execuție este 14 luni.