Un filmuleţ în care un tânăr agresează sexual o femeie pe stradă a apărut pe reţeaua de socializare TikTok, iar poliţiştii din Timiş s-au autosesizat, deoarece imaginile par a fi filmate în acest judeţ.
”Poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timisoara s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală şi continuă cercetările pentru stabilirea întregii situaţii de fapt, identificarea persoanelor implicate şi dispunerea măsurilor legale”, a transmis, miercuri seară, IPJ Timiş.
Sursa citată a precizat că poliţiştii din Timiş s-au sesizat din oficiu, în urma colaborării cu Poliţia Capitalei, existând indicii cu privire la faptul că fapta ar fi putut avea loc în judeţul Timiş.
Influencerul Alin Borcan a transmis live momentul în care atinge o femeie pe stradă în zona intimă. Ar fi fost o provocare primită de la un alt utilizator. Gestul grobian ar fi rezultatul unei provocări lansate, culmea, tot de o femeie.
Iniţial, poliţiştii bucureşteni s-au sesizat din oficiu şi fac verificări, după apariţia pe platforma de socializare TikTok a unei filmări în care un bărbat pe nume ”Alin” agresează o femeie pe o stradă din sectorul 6 în urma unor provocări în mediul online. Potrivit Poliţiei Capitalei, vor fi luate măsurile care se impun.