La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara a fost realizată cu succes o intervenție chirurgicală de înaltă precizie, folosind sistemul robotic Da Vinci – una dintre cele mai moderne tehnologii din domeniul chirurgiei minim invazive.
Pacientul, diagnosticat cu cancer de prostată, a beneficiat de o prostatectomie robotică, operație efectuată de dr. Andrei Păunescu, medic urolog. Intervenția a fost efectuată printr-o tehnică avansată ce permite o vizualizare detaliată, manevre chirurgicale precise și un control sporit asupra gesturilor operatorii.
Această procedură, considerată „standardul de aur” în tratamentul cancerului de prostată, aduce numeroase avantaje pentru pacient: recuperare rapidă, pierderi de sânge reduse și risc semnificativ mai mic de complicații postoperatorii.
Sistemul Da Vinci, utilizat în tot mai multe centre medicale de elită din lume, deschide noi perspective în chirurgia urologică, punând pacientul în centrul unei medicine moderne, sigure și eficiente. Intervențiile de acest tip sunt parte a eforturilor continue ale Spitalului Județean din Timișoara de a asigura acces la tratamente de ultimă generație, în conformitate cu standardele internaționale.