Un tramvai din seria Armonia a fost cuprins de flăcări joi seară, în apropierea Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Incidentul s-a produs în jurul orei 21:30, pe strada Iosif Nemoianu, fiind raportat la numărul de urgență 112.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș, la momentul izbucnirii incendiului, în tramvai se aflau opt pasageri, care s-au autoevacuat în siguranță.
„Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tramvai electric. La locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara. Incendiul se manifesta cu degajări de fum la nivelul cabinei vatmanului. Din tramvai s-au autoevacuat în siguranță 8 persoane, fără a se înregistra victime,” a transmis ISU Timiș.
Printre pasageri s-a aflat și activistul civic Corneliu Vaida, care a intervenit prompt înainte de sosirea echipajelor de urgență. Acesta a povestit pe rețelele de socializare cum a acționat pentru a preveni extinderea flăcărilor.
„Tramvaiul în care mă întorceam acasă a luat foc în dreptul Spitalului Louis Țurcanu. Vatmanul – total nepregătit pentru astfel de situații! Am evacuat cei câțiva pasageri, am luat extinctorul și am stins parțial incendiul, apoi am sunat la 112. Doamne ajută că nu au fost victime!”, a relatat Corneliu Vaida într-o postare pe Facebook.
Intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului, însă cauza producerii acestuia urmează să fie stabilită în urma unei anchete. Incidentul a ridicat semne de întrebare cu privire la pregătirea personalului pentru astfel de situații de urgență.
Circulația tramvaielor a fost temporar întreruptă în zonă, autoritățile recomandând tuturor pasagerilor să raporteze prompt incidentele și să respecte măsurile de siguranță.