După 15 ani de muzică extraordinară adusă în comunități din întreaga țară, Turneul Național Pianul Călător revine în 2025 cu o ediție aniversară specială – Passion. Organizat pe parcursul lunii iunie 2025, turneul va cuprinde mai multe orașe din România, cu un concert final la București, pe scena prestigiosului Ateneu Român. Turneul este sprijinit de brandurile romașcane Sense și Sante Farm, în calitate de sponsori. La Roman, turneul va ajunge în data de luni, 2 iunie, la Casa de Cultură.
Pentru această ediție jubiliară, pianistul Horia Mihail a pregătit un program ce reunește cele mai frumoase piese oferite ca bisuri în turneele desfășurate din 2011 până în prezent. Publicul va avea ocazia să asculte capodopere care au încântat audiențele de-a lungul anilor, într-o selecție care reflectă întreaga pasiune și dedicare ale pianistului Horia Mihail pentru acest proiect (printre primele şi cele mai importante de acest fel din România).
Inițiat în 2011, ca un omagiu adus bicentenarului nașterii lui Franz Liszt, Pianul Călător a devenit un veritabil fenomen cultural național, ducând muzica de calitate în orașe unde adesea lipsesc pianele de concert. În spiritul lui Liszt, care în 1846-1847 a întreprins un turneu european alături de instrumentul său, Horia Mihail – solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio – a transformat această idee într-un proiect de succes care continuă să aducă bucurie comunităților din întreaga țară.
„De peste un deceniu, Pianul Călător ajunge în orașele din România. Pentru această ediție aniversară, am ales să reunesc cele mai îndrăgite piese oferite ca bisuri de-a lungul celor 15 ani de turnee. Este un program care reflectă călătoria noastră muzicală și conexiunea specială creată cu publicul nostru fidel”, declară pianistul Horia Mihail.
Publicul care revine cu entuziasm în sălile de concert sau în aer liber va putea savura live acest recital special în următoarele orașe:
– 2 iunie – Roman – Casa de Cultură
– 3 iunie – Iași – Palatul Culturii
– 11 iunie – Deva – Sala Pro Arte
– 13 iunie – Brașov – Sala Patria
– 15 iunie – Bistrița – Palatul Culturii
– 27 iunie – Caracal – Teatrul Naţional
– 28 iunie – București – Ateneul Român
De-a lungul celor 15 ani, proiectul Pianul Călător a parcurs mii de kilometri prin țară, a generat patru albume editate de Casa Radio și a creat o comunitate de iubitori ai muzicii clasice în locuri unde accesul la concerte de pian era limitat.
Horia Mihail, cu o carieră impresionantă ce include peste 1000 de concerte cu majoritatea orchestrelor simfonice din România și apariții internaționale apreciate, continuă să fie o forță în promovarea muzicii clasice în România, atât prin acest proiect, cât și prin colaborările sale cu multe alte instituții culturale.
PROGRAM MUZICAL:
D. Scarlatti: Sonata în mi minor
Bach / Marcello: Adagio
W. A. Mozart: Rondo Alla Turca din Sonata nr. 11 în la major, KV 331/300i
L. van Beethoven: Bagatela nr. 25 în la minor, WoO 59 – Für Elise
Fr. Chopin: Fantasie Impromptu
R. Schumann: Träumerei, op. 15 nr. 7
P. I. Ceaikovski: Iunie
Fr. Liszt/ Fr Schubert: Soirées de Vienne, S. 427
O. Respighi: Valse Caressante
Cl. Debussy: Valse romantique
Tiberiu Brediceanu: Moldova
Tiberiu Brediceanu: Bucovina
Pentru informații suplimentare, vă invităm să vizitați www.pianulcalator.ro