Continuand sa navigati acest site sunteti de acord cu folosirea cookies si acceptati termenii si conditiile sitului
Mai mult ca niciodată mi-aș dori să mă înșel, dar mă tem că această coaliție proeuropeană, anti-rusească, anti-suveranistă (și cum mai doresc domnii din marile partide să o numească) va ajunge să fie pur și simplu monstruoasă. Nu pentru că va avea acces la prea multă putere, ci pentru că există mai mult ca niciodată o nevoie de reforme în țară. Și nu cred că va exista consens pentru a fi realizate.
L-am ascultat pe Ilie Bolojan la Rock FM și Europa FM, că a fost într-un tur de forță pe la tot ce înseamnă presă în săptămâna de după ce a fost ales și până la parlamentare. Demult n-am mai auzit un liberal asumat care să nu vorbească-n dodii și promisiuni deșănțate. A spus că PNL intră în alegerile astea parlamentare cu dorința de a face o mână de reforme, o parte dintre ele fezabile cu o majoritate solidă în Parlament.
Și oamenii l-au întrebat: cum ai tu de gând să faci reformele astea când vedem cu toții ce candidați a susținut partidul pe liste? Iar Bolojan, în mai multe emisiuni, cu destul tupeu, le-a spus că a pornit în campania asta cu reformele aprobate de tot partidul. Dacă politicienii nu se țin de ele, e reputația partidului, nu doar a sa, iar el demisionează. Pot fi cuvinte goale, desigur, dar au fost cuvintele care trebuie.
Apoi l-a admonestat pe Iohannis pentru cum (n-)a comunicat, a criticat alianța cu PSD și a spus repetat că s-a opus acesteia, a explicat că nu vrea neapărat să fie premier, dar că va susține doar un Guvern care-și asumă măsurile de reducere a aparatului executiv și a cheltuielilor, pe lângă reformele PNL. A și lăsat să se înțeleagă că, în caz că s-ar fi reluat într-o formă alegerile prezidențiale în turul I cu aceeași candidați, liberalii ar fi susținut-o pe Elena Lasconi, nu l-ar mai fi scos de la naftalină pe Ciucă.
Cum spuneam, cuvinte ce poate sunt goale, dar au fost cuvintele potrivite din partea unui partid care e privit în momentul de față ca roata de rezervă a PSD-ului de fiecare dată când au de scos din joben vreo guvernare. Pentru că toate reformele despre care a vorbit Bolojan puteau fi făcute în mega-alianța PSD-PNL care a guvernat în ultimii ani țara. Dar acea guvernare a fost preocupată să ne îndatoreze și să ne ducă aproape de pierderea unei sume importante de bani din PNRR. Are meritul că a ținut corabia care se scufundă pe direcție europeană și că n-a ucis proiectele începute deja – cam subțirel portofoliul.
La polul opus, după un weekend în care trebuia să avem alegeri, dar n-am avut, apare în scenă domnul Lucian Romașcanu ot PSD. Care spune și el că PSD vrea să susțină un Guvern proeuropean, în care să ocupe, evident, postul de premier, dacă se vor face reforme. Dar măcar avem certitudinea că Romașcanu a fost sincer: nu-l poți bănui că ar fi folosit cuvinte goale, fiindcă nu era nimic plin în ele.
Într-o declarație dată presei după o ședință a PSD avea pe un bilețel 5 puncte fără de care PSD nu intră la guvernare: plafonarea prețurilor la gaze, menținerea unui ritm de investiții, măsuri de „patriotism economic”, „industrializarea României” și, desigur, „reforma statului”. Poate Romașcanu a greșit și o fi citit un bilețel pe care l-a scăpat din buzunar Călin Georgescu și s-a oprit înainte de punctul 6, care era probabil construirea unei conducte de apă care să alimenteze niște culturi de praz pe Lună.
Ei bine, cum i-ar putea convinge, oare, domnul Bolojan, pe cei de la PSD să taie Parlamentul la 300 de locuri, când ei se preocupă cu „patriotismul economic” și cu ritmuri de investiții? Când Marcel Ciolacu se vede prim-ministru până la alegerile de peste 4 ani? Cum vei putea vorbi de un Guvern suplu când pui la masă 4 partide care toate vor vrea funcții? Vă amintiți că, pentru stabilitate, ultima alianță PNL-USR-UDMR a avut trei vice-prim-miniștri fără portofolii?
Cum să vorbești despre un Guvern care să-și asume reforme când fiecare partid din coaliția proeuropeană înțelege complet altceva prin reformele respective?
De aceea cred că această coaliție este monstruoasă. Pentru că promite lucruri pe care nu le va putea realiza, când ne așteaptă ani în care ne vom întreba la fiecare trimestru de ce cresc prețurile, taxele și impozitele în valuri. Ani în care toate partidele de la guvernare se vor eroda, iar la cum arată lucrurile acum, în opoziție vor rămâne doar suveraniștii. Care nu trebuie decât să urle și să țipe pentru a crește în sondaje: exact ce știu să facă mai bine.
Cred că înainte de orice plan de țară și de orice reforme, ar trebui să ne gândim noi, societatea, nu politicienii, cum reușim să reparăm niște punți. Și să începem cu niște scuze sincere, pe care ni le datorăm unii altora, pentru a putea spera că există măcar și o mică șansă de vindecare a fracturii acesteia imense. Pentru că în momentul în care îți ceri scuze, admiți că ai greșit. Admițând că ai greșit, te uiți altfel la ce au făcut și cei din jur.
E posibil să fi ajuns aici, împotmoliți în două tabere, ferecați fiecare în bula lui, tocmai pentru că ne credem infailibili. Și pentru că am crezut atâția ani că era imposibil să greșim, de ce ne-am mai cere scuze? Așa că ne înghițim orgoliile și începem de-aici, pentru că va ține de noi să încercăm să reparăm țara asta, dacă mai vrem să trăim în ea. Politicienii se bat acum pe cine va fi la butoane când îi dau foc, doar ca să vadă dacă arde.
Publicitate și alte recomandări video