Cuvintele argotice, din ce în ce mai numeroase și cu o circulație care tinde să depășească mediul interlop originar, vor trebui primite și ele în dicționarul-tezaur, în calitatea sa de instanță ultimă de informare și interpretare pentru specialiști și pentru publicul cultivat. Un sondaj rapid în forma actuală a DLR ne oferă surprize în această privință. De exemplu gagiu, împrumut din limba țigănească, termen larg răspândit, cunoscut și folosit, ca și derivatul românesc gagică, nu sunt încă în lista de cuvinte a DLR. Sunt însă prezenți mișto și nasol, termeni ale căror conotații vulgare par să se efaseze, de vreme ce îi găsim în comentariile unor tineri critici de artă care se afirmă pe posturi onorabile precum TVR cultural! Ne putem informa rapid despre circulația, vechimea și etimologia unor argotisme mai vechi precum lovele, a mangli și manglitor sau pârnaie, dar despre unele la fel de vechi precum, țeapă și țepar, sau mai recente precum nașpa sau penal și interlop ca substantive, nu găsim nici o informație; la fel cum nici derivate expresive mai recente precum bunăciune sau băbăciune nu sunt înregistrate. Într‑un mod amuzant, în DA apare substantivul gagist, împrumut marginal din franceză, cu sensul ‘tocmit cu plată’ (de la gage), dar gagiu, din limba țigăneascănu este reținut! Ca denumire pentru ‘proxenet’ avem înregistrat în DA, balcanismul (prezent și în turcă, albaneză, sârbă) codoș. Din seria foarte lungă a denumirilor pentru ‘prostituată’, multe dintre ele metaforice, lexemul central (arhilexemul) curvă, un împrumut vechi slav existent și în alte limbi slave, precum și în neogreacă, albaneză sau maghiară, este bine documentat în DLR, împreună cu întreaga sa familie. Dintr‑o listă foarte lungă din același câmp lexical-semantic, sondajul în DA-DLR mi-a furnizat următoarele entități, cele mai multe cu circulație populară sau argotică, unele de natură metaforică: bulă, buleandră, damă, fleoarță, gudă, haită, hastură, pațachină, pițipoancă, spălătură, spintecătură, ștoalfă, târfă, țolină, târfoștină. Un foarte documentat articol publicat cu peste optzeci de ani în urmă de unul dintre profesorii mei, Gavril Istrate, în numărul XI‑XII (1944‑1945) din „Buletinul Institutului de Filologie Română”, p. 471‑497 cu titlul Noțiunea „femeie stricată” și terminologia animală, furnizează redactorilor care vor fi desemnați să se ocupe de acest câmp semantic în viitorul dicționar-tezaur o lungă listă de convertiri metaforice de acest tip, toate bogat ilustrate cu exemple din literatura populară și din cea cultă: armăsăroaică, bestie, bibilică, bufniță, cățea, cotarlă, cotociloaie, cotoșmană, cuțuvrea, deșniță, duloaică, găinușă, goniță, haită, hăitușcă, hăituță, iapă, maimuță, mînziță, mîrliță, puică, puicuță, puiculiță, puiță, puielniță, pupăză, scroafă, scrofiță, țifră, ursoaică, vacă, vijlă, vijniță. Firește că nu vor trebui omise nici mai recentele escortă, traseistă și parașută. Din consistenta literatură publicată pe această temă în ultimele decenii, surse de documentare autorizate sunt lucrările 101 cuvinte argotice (2012; ed. a II‑a,2023) de Rodica Zafiu și Expresivitatea argoului (2009) de Ioan Milică, precum și cele două dicționare de argou al limbii române semnate de George Volceanov, (ed. I, 2007) și Nina Croitoru Bobâtnache (2003). Aceste lucrări vor trebui introduse de urgență în bibliografia oficială a DLR, dacă nu au fost deja recuperate!
Închei această pledoarie pentru includerea argotismelor în dicționarul academic prin menționarea câtorva entități lexicale (re)cunoscute cu ușurință de vorbitorii cu competențe superioare ai românei contemporane, cuvinte care nu apar în DLR, dar sunt amănunțit discutate de Rodica Zafiu în lucrarea menționată mai sus: babardeală, bengos, a bunghi/ bungheală, caft, caraliu, a cardi, ciocoflender, cocalar, diribau, paranghelie, șestache, șmen.
Din puzderia de anglicisme care au invadat uzul actual al limbii române, ne întrebăm care vor fi criteriile de includere în DLR-tezaur? Nu este doar problema noastră, și-o pun și colegii germani, spanioli, francezi sau italieni. Care ar putea fi criteriul de admisie? Cel maximal, adică toate formele înregistrate în uzul scris sau vorbit? Sau poate doar cele adaptate fonetic și morfologic? Exemple banale precum cool sau show-room cum se vor ortografia? Aparțin ele realmente limbii române sau rămân cuvinte englezești în uzul unor largi categorii de vorbitori? Greu de decis! Este o temă care merită o dezbatere extinsă și mai temeinic fundamentată. Voi reveni asupra acestui subiect! (Va urma)
Eugen Munteanu este profesor emerit al Facultatății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași; m.c. al Academiei Române, membru al Academiei Europaea
Publicitate și alte recomandări video