Delegație a UVVG, în vizită de lucru în Italia

Delegație a UVVG, în vizită de lucru în Italia
📅 2024-09-16

Delegație a UVVG, în vizită de lucru în Italia

O delegație a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad  se află în aceste zile în Italia.  Reprezentanții UVVG, prof. univ. dr. Dorina Ardelean, director economic Constantin Coman  și secretarul șef al Universității, Flavius Sabău,  au participat la manifestările prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la Bătălia pentru Montecassino din cadrul celui de-al doilea Război Mondial. 

„Prezența noastră la evenimentele organizate de omologii noștri din Italia  marchează bunele relații universitare, fiind un simbol al respectului pe care ni-l purtăm reciproc. Legăturile UVVG cu Universitatea degli Studi din Cassino Lazio Meridionale și cu Italia în general sunt extrem de importante și consolidate și prin numărul mare de studenți italieni care studiază la diferite facultăți în cadrul universității arădene. Evenimentul a fost unul reușit cu o mare însemnătate istorică, fiind marcat de prezența președintelui Italiei, Sergio Mattarella și a președintelui Poloniei, Andrzej Duda. Au fost prezenți de asemenea ambasadorul Poloniei în Italia, ministrul apărării din Polonia și primarul orașului Cassino. Manifestările s-au încheiat cu organizarea unui cros la care UVVG a fost partener”, a declarat prof. univ. dr. Dorina Ardelean, membru fondator al Fundației Universitare „Vasile Goldiș”. 

Delegația arădeană a vizitat de asemenea Universitatea degli Studi din Cassino Lazio Meridionale unde reprezentanții UVVG au fost primiți la cel mai înalt nivel de conducerea instituției de învățământ superior din țara gazdă, mai precis de către actualul rector, prof. Marco Dell’Isola si de fostul rector, prof. Giovanni Betta, Doctor Honoris Causa al UVVG.

În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte legate de cooperarea universitară, posibilitatea realizării de programe universitare în comun, Universitatea degli Studi din Cassino fiind partener ERASMUS al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. 

Astăzi,  reprezentanții UVVG au organizat un „Open Day” în cadrul căreia au fost prezentate informații privind înscrierea și susținerea examenelor de admitere la programele de studii din cadrul Universității „Vasile Goldiș” din Arad pentru italienii interesați de continuarea studiilor în România. 

Vizita oaspeților noștri de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad reprezintă un prilej de bucurie, colaborarea dintre țările noastre fiind deja de notorietate.  Am fost încântați să oferim cadrul de promovare a ofertei educaționale a UVVG în Italia, cele mai  atractive în rândul lor fiind, programele de studii  din Medicină, Medicină Dentară, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, precum și Administrarea Afacerilor. Un mare atuu al evenimentului și o întărire a încrederii câștigate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” în Italia  e reprezentat de absolvenții  UVVG care lucrează  pe piața forței de muncă din Italia, profesând ca medici și stomatologi”, a declarat dr Gennaro Gallaso, reprezentantul UVVG în Italia. 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri vocea aradului

In memoriam prof. univ. dr. Aurel Ardelean

Astăzi, 4 iulie,  în loc de „La mulți ani”  aducem un omagiu celui care a fost prof. univ. dr. Aurel Ardelean. Cursul unei întregi vieți dedicate elevilor, studenților, cercetării și dezvoltării a fost curmat brusc. De ce? Nici un pământean nu deține răspunsul. Sunt doar întrebări care ...

Cluburile BPW din Arad și Republica Moldova, s-au înfrățit

Muzeul Vasile Goldiș din Arad a găzduit  încheierea parteneriatului dintre reprezentantele Business Professional Women (BPW) Arad și Republica Moldova. Cluburile, membre ale Federației Internaționale a Femeilor de Afaceri și Profesii se bucură de o colaborare îndelungată, dar legătura lor de...

Despre conexiunea dintre plante și știința modernă, la UVVG

Lector dr. Oana Matei a susținut recent în incinta Campusului Universității de  Vest „Vasile Goldiș” din Arad, o prelegere care a urmărit să prezinte aspecte legate de apariția științei moderne.  Sub titlul “The Artificial Life of Plants in the History and Philosophy of the Europe...

Studenți ai UVVG, la cursul intensiv internațional „Transformare digitală cu accent pe inteligența artificială – posibile aplicații, oportunități, amenințări”

Un grup de  studenți ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad de la Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie și Facultatea Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport, însoțiți de Lect. univ. dr. Ștefania Nicoară, au participat la cursul intensiv i...

UBB și UVVG lansează programul de studii de licență “Informatică Economică” la Arad

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a organizat astăzi conferința de presă prilejuită de lansarea unui program de studii la nivel de licență al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), organizat în parteneriat cu universitatea arădeană. Este vorba despre programul de studii In...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..