Informare de presă
Aparegio Gorj SA anunță utilizatorii că potrivit Deciziei Autorității Naționale pentru Reglementarea Serviciilor Publice Comunitare – ANRSC nr.274/14.11.2024, prețul apei potabile produse, transportate și distribuite în întreaga arie de operare va fi, începând cu 1 ianuarie 2025, de 7,05 lei/mc, cu TVA, iar tariful pentru canalizare – epurare va fi de 8,57 lei/mc, cu TVA. Astfel, tariful cumulat pentru serviciile oferite de Aparegio Gorj va fi de 15,63 lei/mc, cu TVA.
Modificările au fost stabilite în conformitate cu:
– Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006
– Legea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare nr.241/2006
– prevederile contractului de finanțare POIM, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru ,,Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Gorj”
– prevederile Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare
-Hotărârea ADIA 28/22.12.2020 –Asociației de Dezvoltare Intercomunitare de Utilități Publice pentru Serviciul de Alimentare cu Apă și de Canalizare
-Hotărâri ale Consiliilor Locale privind aprobarea planului anual de evoluție a tarifelor, conform Analizei Cost-Beneficiu, pentru PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ ÎN JUDEȚUL GORJ:
Factori care au influențat modificarea tarifelor
Strategia de tarifare a fost verificată și de ANRSC (formula de ajustare) și este o condiție obligatorie precedentă încheierii contractului de finanțare
Prețurile reflectă, pe de-o parte acoperirea cheltuielilor de exploatare, influențate de inflație și, pe de altă parte, obligativitatea includerii în tarif a părții de cofinanțare aparținând operatorului.
Director General,
Ing. Traian Pătrășcoiu