Robert a fost negru de supărare când a urmărit scurta discuție a Ionelei cu Ștefan, tânărul care a plăcut-o la începutul emisiunii Mireasa.
La petrecerea de sâmbătă au fost prezenți și foștii concurenți. Tess și Ștefan nu au ratat ocazia de a glumi cu Ionela și Robert.
În urmă cu câteva luni, Ștefan se arăta interesat de Ionela, pe când Robert și Tess au format un cuplu.
La un moment dat, în living, Ștefan a vorbit cu Ionela, la adresa căreia a avut câteva înțepături.
”Mai poți să vorbești cu mine?”, a început el. Ionela i-a spus că pot vorbi amical: ”Păi așa, să ne salutăm, gen”. ”Păi așa, să ne salutăm. Vrei să te cer acum?”, a zis Ștefan către Ionela. Ea nu a părut încântată de glumele băiatului care cândva a plăcut-o, ba chiar iritată.
Robert și Mirela au sfătuit-o să se distreze și să nu le arate celorlalți că e deranjată de glume și înțepături. Mai târziu, în dormitor, Ionela îi spunea logodnicului că Tess se tot uita la el.
”Sunt ok, m-a scârbit atunci”, a zis tânăra în dormitor.
În același timp, Daiana vorbea cu Tess. Fosta concurentă a povestit că fostul ei iubit ar mai fi avut două cereri în căsătorie. Robert a negat.
”Gândește-te că e la a treia cerere. Poate a treia oară e cu noroc”, îi spunea Tess Daianei.