În emisia Mireasa din 12 mai 2025, Robert a revenit în competiția matrimonială de la Antena 1.
Tânărul a fost invitat de Amalia, cea căreia i-a trimis flori și o scrisoare romantică. Se pare că el o place și sentimentele îi sunt împărtășite.
Mireasa sezonul 11. Robert a revenit în competiție, însă nu este concurent cu drepturi depline
Robert a revenit în casa Mireasa pentru a o descoperi pe Amalia, căreia i-a adus un buchet imens de flori.
Simona Gherghe a anunțat că Robert are 11 zile la dispoziție pentru a demonstra că are o conexiune cu Amalia.
Astfel, din data de 13 mai 2024, trebuie să arate că scopul său este cel de a o cunoaște pe Amalia și nu altul. În acestă perioadă, Robert nu este concurent cu drepturi depline, astfel că nu poate fi nominalizat, dar nici nu poate nominaliza.