Contabilii protestează luni, la Timișoara, împotriva modificărilor legislative aduse de e-TVA și de e-Factura. Aceștia susțin că Ministerul Finanțelor și Guvernul României au provocat un adevărat haos în ceea ce privește legislația fiscală.
Ei scandează în fața filialei Timișoara a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF): „Transparența și respect, nu doar legi fără efect”.
„Protestăm împotriva măsurilor fiscale, împotriva e-TVA. Ne afectează din toate punctele de vedere, avem de făcut mai multe declarații, avem de corectat declarațiile precompletate emise de ANAF. Ne afectează și pe noi și pe antreprenori”, spune una dintre protestatari.
foto: Tion